Sinaxar 25 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.

Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: "De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit". În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.

Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: "Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta". Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: "Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica".

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.

Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

25 august – Aducerea moaștelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit; Sf. Mc. din Edessa; Sf. Mina, patriarhul Constantinopolului (Proloagele de la Ohrida)

• Pomenirea Sfântului Apostol Vartolomeu

Întru această zi prăznuim aducerea sfintelor moaşte ale Sfîntului Apostol Vartolomeu, săvîrşirea lui mucenicească şi viaţa lui pomenindu-se în unsprezece zile ale lunii iunie. După ce acest sfînt apostol martir a fost răstignit la Albanopolis în Armenia, creştinii au luat trupul lui şi 1-au aşezat într-un sicriu de plumb. La mormîntul Sfîntului Apostol au început să se lucreze mulţime de minuni mari, mai ales asupra celor grav bolnavi. Înmulţindu-se acestea, şi sporind mereu numărul creştinilor care alergau la Sfîntul pentru vindecare, păgânii au apucat racla de plumb cu moaştele Sfîntului Apostol şi au aruncat-o în mare. Ei au făcut aşa şi cu celelalte patru racle care se mai aflau acolo, în acestea se aflau sfintele moaşte ale sfinţilor Papian, Lucian, Grigorie şi Acachie. Prin Dumnezeiasca Purtare de Grijă însă aceste cinci racle de plumb nu s-au dus la fundul mării, ci au plutit ca şi nişte corăbii, precum a mers curentul apei: Acachie a ajuns în cetatea Askalon, Grigorie în Calabria, Lucian la Messina, Papian de cealaltă parte a Siciliei, iar Sfîntul Apostol Vartolomeu în insula Lipara. Prin vedenie dumnezeiască, Agathon, Episcopul Liparelor, a văzut mai înainte venirea moaştelor Sfîntului Apostol Vartolomeu. Însoţit de cler şi popor, episcopul Agathon a venit la ţărmul mării şi a primit sfînta raclă cu bucurie mare. Acolo şi atunci s-au lucrat minuni multe la sfintele moaşte ale Apostolului lui Hristos. Ele au fost luate şi aşezat întru o sfînta biserică închinată anume Hramului Sfîntului Apostol Vartolomeu, unde au rămas pînă în vremea împăratului iconoclast Theofil. Cam pe la anul 839, Insula Lipara a fost ameninţată de atacurile musulmanilor, şi atunci credincioşii au dus moaştele Sfîntului Vartolomeu la Benevento. Aşa 1-a proslăvit Dumnezeu pe Sfîntul Lui Apostol, şi în timpul vieţii, şi după a lui moarte.

• Pomenirea Sfântului Apostol Tit

Sfîntul Tit a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El s-a născut în Insula Creta, unde a primit cea mai înaltă educaţie clasică a vremii. El cunoştea toată filosofia şi toate operele poetice greceşti. În urma unei vedenii din vis, el a început să citească cu luare aminte Cartea Prorocului Isaia, în urma căruia a lepădat toate concepţiile lui elineşti. Auzind de Hristos Domnul, Tit a călătorit la Ierusalim împreună cu alţi cretani, iar acolo L-a văzut pe Domnul cu ochii lui, L-a auzit predicînd cu urechile sale şi a fost martorul ocular al minunilor Lui preaputernice. Inima tînără a cretanului Tit s-a închinat atunci cu desăvîrşire lui Hristos. Mai după aceea el a primit Sfîntul Botez din mîinile Marelui Pavel, căruia i-a slujit aşa cum slujeşte un fiu credincios tatălui lui iubit, la lucrarea Predicării Evangheliei. Sfîntul Apostol Pavel 1-a iubit pe Tit atît de mult, încît în unele locuri din epistolele lui îl numeşte „fiul lui iubit” (cf. Tit 1: 4), iar în altele „frate” (cf. II Corinteni 12: 18). Sfîntul Tit a făcut călătorii multe şi lungi cu Marele Pavel, iar Sfîntul Pavel 1-a uns pe Tit episcop al insulei lui natale, Creta. Sfîntul Tit a fost de faţă la moartea mucenicească a Sfîntului Pavel, la Roma. El a luat trupul învăţătorului şi tatălui lui duhovnicesc şi 1-a îngropat cu cinste. După aceea Sfîntul Tit s-a întors în Creta, unde a adus mulţime de păgîni la Sfîntul Botez, păstorind cu înţelepciune mare Biserica lui Dumnezeu de acolo pînă la bătrîneţe adînci. Sfîntul Apostol Tit a trecut la cele veşnice întru al nouăzeci şi patrulea an al vieţii lui.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Edessa

Aceştia au luat suferinţe mari pentru Ortodoxie, în întemniţări lungi şi surghiun, în timpul domniei arianului împărat Valens. Ajungînd pe tronul imperial împăratul Theodosie, prigoanele acestea au încetat.

• Pomenirea Sfântului Mina, Patriarhul Constantinopolului

Sfîntul Mina a păstorit cu înţelepciune Biserica lui Hristos între anii 536 şi 552. Mai înainte de a fi ridicat episcop, Sfîntul Mina a avut în grijă Locaşul Sfîntului Sampson (vezi pomenirea la 27 iunie) închinat săracilor şi nevoiaşilor. Papa Agapit, care venise la Constantinopol ca să respingă erezia Patriarhului Anthim şi să îl depună pe acesta din scaun, a fost de faţă la sfinţirea Sfîntului Mina întru episcop.

Cântare de laudă la Sfântul Apostol Tit

Doar sufletul copil poveştile iubeşte:

Acestea slabe sînt celui setos de-adevăr.

Feciorelnicul Tit a crescut în idolatra Cretă,

Dar a lui sete de adevăr la Hristos l-a purtat.

Cînd Tit Faţa lui Dumnezeu a privit,

Elina cultură toată s-a făcut apă chioară.

Hristos este-Adevărul,

Crucea e-a Adevărului cale,

Ea ridică pe om la culmi dumnezeieşti.

Ea luminează pe om cu taina dumnezeiescului sfat.

Tit pe-a nevoinţelor cale viteaz a păşit,

Pe calea multor chinuri, cu dragoste neclintită,

Alături de-al lui povăţuitor iubit,

Marele Pavel, duhovnicescul părinte.

Cînd profanul Nero pre Pavel ucis-a,

Tit cu credinţa şi duhul rămas-a neclintit.

El cu pace şi cinste şi-a-ngropat învăţătorul,

Şi-ntorcîndu-se-n Creta, s-a nevoit însutit.

Căzut-a la pămînt templul Dianei,

Iar capiştea lui Zeus ţărînă s-a făcut,

Printr-ale Sfîntului Tit de foc rugăciuni.

El izgonit-a întunericul minciunii,

Şi pe Creta o a luminat cu Hristos.

Astfel săvîrşitu-şi-a Sfîntul Tit alergarea,

Al Marelui Pavel luminos următor.

Cugetare

Curajul cel mai presus de fire şi neînfricarea în faţa oricăror chinuri sau fel de moarte de care au dat dovadă strămoşii noştri creştini întru apărarea credinţei lor în Hristos, i-au umplut de spaimă pe torţionari.

Împăratul Maximian, care a fost un prigonitor sinistru al creştinilor, i-a poruncit proconsulului lui din Antiohia să îl elibereze din închisoare pe Sfîntul Andrei Stratilat, de teamă să nu i se răscoale poporul, şi mai ales armata, care îl iubea şi îl respecta mult mai mult pe Andrei decît pe împărat. Împăratul Valens a poruncit eparhului din Edessa să îi ucidă pe toţi creştinii care se împotrivesc lui Arie. Dar eparhul a fost mai milostiv şi mai înţelept decît împăratul. Creştinii din Edessa se adunau pentru aducerea Sfintei Jertfe pe nişte cîmpuri din afara cetăţii, căci siniştrii arieni apucaseră samavolnic toate sfintele locaşuri din cetate. Eparhul i-a avertizat pe creştini de ceea ce s-a poruncit împotriva lor, sfătuindu-i să nu se mai strîngă la acel loc din afara cetăţii a doua zi, ca să scape cu viaţă. Dar contrar sfatului eparhului, creştinii s-au adunat cu bucurie la locul obişnuit pentru aducerea Sfintei Jertfe, mulţumind lui Dumnezeu că îi învredniceşte să moară pentru El. Eparhul, ieşind ieşind a doua zi în marş cu trupele sale spre locul de întîlnire al creştinilor spre a îi executa după cum poruncea împăratul, a aflat pe cale o femeie care, purtîndu-şi copilul mic în braţe, grăbea întru acelaşi loc, depăşind soldaţii care mărşăluiau în formaţie. Eparhul a oprit-o şi i-a zis:

„Nu ai auzit că eparhul, împreună cu soldaţii lui, vor merge şi îi vor ucide pe toţi cei pe care îi va găsi acolo?”.

Femeia a răspuns:

„Am auzit, şi de aceea mă grăbesc într-acolo, ca să pot şi eu muri pentru Hristos împreună cu fraţii mei”.

Eparhul a mai întrebat-o:

„De ce ai luat copilul cu tine?”.

Iar femeia i-a zis:

„Ca să fim şi eu şi copilul meu aflaţi vrednici de moarte mucenicească pentru Domnul şi Dumnezeul nostru lisus Hristos”.

La cuvintele femeii eparhul s-a umplut de spaimă, a anulat comanda, şi s-a întors cu toată coloana în cetate spre a îl informa pe împărat, împăratul s-a umplut şi el de spaimă şi a revocat acel ordin de masacrare a creştinilor.

Luare aminte

Să luăm aminte la marea tărie de caracter, omenie şi credinţă în Dumnezeu a lui David (I Regi 24):

• La cum Saul, urmărindu-1 pe David ca să îi ia viaţa, a intrat fără să ştie tocmai în peştera în fundul căreia se ascundea David şi oamenii lui;
• La cum oamenii lui David 1-au îndemnat pe el să îl ucidă pe Saul, căci iată este în mîinile lui; şi cum David nu a voit să îl ucidă pe regele, unsul Domnului;
• La cum David i-a strigat apoi lui Saul: „Să judece Domnul între mine şi tine!”

Predică

Despre dezrobirea celor robiţi şi eliberarea celor ţinuţi în întuneric – „Ca să zici celor robiţi: «Ieşiţi!» şi celor care sînt în întuneric: «Ieşiţi la lumină»” (Isaia 49:9).

Oare cine este mai rob decît cel robit de păcate? Oare se află vreun întuneric mai negru decît întunericul păcatului, morţii, şi iadului?

Şi cine îl poate elibera pe om de păcat? Numai Unul Dumnezeu.

Pînă şi ticăloşii de cărturari şi farisei recunoşteau aceasta. „Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?” (Marcu 2: 7).

Hristos a eliberat pre mulţi de păcat, fâcîndu-i sănătoşi şi liberi. Prin urmare, dacă numai Unul Dumnezeu poate să scoată oamenii din temniţa păcatului, de ce nu au recunoscut evreii că El este Mesia Cel aştepat?

Ei nu L-au recunoscut, pentru că erau ei înşişi robi legaţi în temniţa păcatului, neputincioşi să gîndească limpede cu mintea şi cu inima, plini de toată invidia şi răutatea, şi nelăsîndu-L pe Domnul să îi scoată din ticăloşia temniţei lor.

Dar să privim la oribila prostie comisă de aceşi „învăţaţi” ai poporului evreu. Pe de o parte, ei recunoşteau că doar unul Dumnezeu poate mîntui omul de păcat; iar pe de alta, îl acuzau pe Hristos că are demon, şi cu domnul demonilor scoate demoni! Dar tocmai că demonul este cel care leagă -cum atunci va putea el elibera?! Demonul este cel care distruge şi omoară, deci cum va putea vreodată însănătoşi sau învia pe cineva? Acolo unde sînt diavoli, acolo sînt şi temniţele: ale păcatului, morţii şi iadului. Numai Hristos Domnul are puterea – putere Dumnezeiască şi neegalabilă – de a scoate sufletele oamenilor din temniţă şi întuneric şi a le face libere. „Fiule, iertate îţi sînt păcatele tale!” (Marcu 2: 5). „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te” (Luca 7: 14). „Lazăre, vino afară!” (loan 11: 43). Cu cuvintele Lui pline de putere, El a rupt lanţurile păcatelor de pe trupurile celor ferecaţi şi i-a scos pe morţi înapoi la lumina vieţii. Prin Pogorîrea Lui la Iad el a distrus tronul lui Satan şi a scos de acolo afară sufletele drepţilor. Prin Slăvită Lui Înviere El a descoperit desăvîrşit omenirii Autoritatea Lui Dumnezeiască asupra tuturor legăturilor diabolice ale diavolilor, asupra tuturor intrigilor drăceşti ale iadului, şi asupra ultimului duşman al omului: moartea.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce pre diavol ai călcat, pre om din temniţa păcatului 1-ai scos, şi cu Sfintă Învierea Ta pre moarte o ai călcat, noi Ţie ne închinăm şi pre Tine cu umilinţă Te rugăm: rupe de pe noi lanţurile păcatelor noastre, înviază-ne pre noi şi ne miluieşte. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!