Sfântul care își tocește încălțările în ajutorul celor în nevoi -Papucii Sfântului Spiridon se tocesc constant

 

Pentru creștinii ortodocși de pretutindeni, Corfu este „insula Sfântului Spiridon”, deși în timpul vieții sale pământești sfântul nu a pășit niciodată pe aici. Odată cu aducerea sfintelor sale moaște pe insulă și după multe minuni pe care le-a făcut, precum oprirea invaziei otomane la 11 august 1716, Sfântul Spiridon a devenit protectorul locului. În fiecare an la 11 august, corfioții, și nu numai, se strâng laolaltă în procesiune pentru aleasă cinstire a sfântului despre care se spune că umblă în chip tainic prin lume pentru a-i ajuta pe cei care i se roagă cu evlavie. Mărturie stau papucii săi din mătase ce se tocesc periodic, de aceea i se mai spune și „sfântul călător” sau „sfântul care își părăsește racla”.

Capitala insulei, Corfu Town, cu denumirea antică Kerkyra, se îmbracă de sărbătoare la fiecare 11 august din an pentru a-l cinsti așa cum se cuvine, într-o amplă procesiune, pe protectorul locului, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, al cărui nume provine de la cuvântul grecesc σπυρίς, care înseamnă „coşuleţ împletit”. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe acest mare sfânt, care făcea minuni încă din viața sa pământească, la 12 decembrie, dar corfioții îi aduc cinstire de încă patru ori în an, cu slujbe, procesiuni și scoaterea sfintelor sale moaște: pe lângă ziua de 11 august, în sâmbăta lui Lazăr, zi în care sfântul i-a scăpat de foamete pe corfioți, în Duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi, în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

Se spune că, la 11 august 1716, Sfântul Spiridon a oprit prin rugăciune invazia otomană pe insulă. Localnicii transmit și acum istorioara potrivit căreia sfântul s-a apropiat de armata otomană, păgână, cu o torță aprinsă în mână și cu o cruce, iar turcii văzându-l s-au speriat și au luat-o la fugă. Nu doar corfioții și grecii vin în număr mare la procesiunea de la această dată, ci și ortodocși din toată lumea - români, ruși, sârbi, bulgari, ucraineni. Cu toții i se închină sfântului cu adâncă smerenie și îi aduc rugăciuni fierbinți de mulțumire pentru grija pe care le-o poartă. Întreaga procesiune se desfă­șoară și astăzi neschimbată de mai bine de 400 de ani.

Aflăm de la localnici că procesiunea începe dimineața în Biserica „Sfântul Spiridon”, iar după Privegherea de toată noaptea are loc o slujbă scurtă de pregătire a sfântului, care este scos din racla orizontală și pus într-o alta verticală, moment în care totul se umple de o mireasmă puternică. Odată scoasă racla din biserică, este purtată pe străzile capitalei Corfu, iar mulțimea de pelerini aruncă înaintea sfântului frunze de dafin, așa cum se obișnuia în timpul Imperiului Bizantin când trecea împăratul sau erau procesiuni închinate sfinților.

Biserica „Sfântul Spiridon” a fost construită de frații Artemie și Nicolae Voulgaris în timpul dominației venețiene, care a durat peste patru secole (1386-1797). Inaugurată în anul 1589, bazilica se află aproape de piața centrală din Corfu Town, între clădiri înghesuite, flancate de alei înguste și pavate pe alocuri cu marmură nea­gră. Sfântul Altar este separat de naos printr-o catapeteasmă înaltă de marmură. Altarul are trei abside, una mai mare, cu cupolă și cu o arhitectură ioniană obișnuită, și două mai mici, una destinată primirii ofrandelor, iar cealaltă, diaconiconul, transformat în criptă pentru a adăposti racla de argint cu moaștele Sfântului Spiridon, după cum aflăm din descrierea mănăstirii, regăsită în pliantul „Sfântul Spiridon, biserici şi mănăstiri din Corfu”, apărut la Editura Pigasos, Grecia.

Biserica are cel mai înalt turn-clopotniță, prevăzut cu un orologiu care poate fi văzut din mai multe locuri ale orașului. A fost construit în stil italian, în anul 1590, și se încununează cu o cupolă de culoare roșie. Din cauza multelor construcții în locul în care se află, biserica nu are nici fațadă, nici intrare centrală în partea de vest. Intrarea se face prin două porți cu cadre din piatră albă, îmbinând arcada cu grinzile prevăzute cu pervazuri. Una dintre ieșiri te scoate direct în vânzoleala bazarului înțesat cu suvenire. Înainte de construirea actualului locaș de cult, moaștele sfântului se găseau în vechea Biserică Sorokos, dărâmată împreună cu clădirile din împrejurimi atunci când au fost extinse fortificațiile ora­șu­lui vechi.

Sfântul taumaturg care își părăsește racla

Sfântul Spiridon s-a născut pe la anul 270 în Askia, Cipru, și a trecut la Domnul în anul 348, la 12 decembrie, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. În timpul invaziei saracinilor, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a-i muta sfintele sale moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul său era întreg, iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţeniei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul, în anul 1453, sfintele sale moaşte au fost mutate în Serbia, după care un părinte din Corfu, pe nume Georgios Kalohairetis, le-a adus pe insula grecească. Până în anul 1984, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost păstrată în Biserica Ordinului Oratorienilor din Roma, după care a fost îna­poiată corfioților.

Sfintele moaşte întregi ale Sfântului Spiridon continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. Potrivit unor evlavioși părinți ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele moaște ale sfântului nu mai sunt prezente în raclă, iar când acestea revin în chip minunat, sunt calde și prăfuite. Tălpile papucilor de mătase ai sfântului sunt tocite și au pe ele pământ și fire de iarbă. De aceea este cunoscut ca „sfântul călător” sau „sfântul care părăsește racla” și este ales patron al cizmarilor. În Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea): „Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă”.

Pentru minunatele plecări din raclă ale sfântului, părinții slujitori la catedrala din Corfu îi schimbă veșmintele și încălță­mintea în fiecare an, la 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu mare bucurie. Cu binecuvântarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhov­nicești (hainele și încălțămintea) sunt dăruite parohiilor și mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Într-o predică a sa cu prilejul procesiunii, Înaltprea­sfin­țitul Părinte Nectarie, Mitropolitul de Kerkyra, Paxos și Insulele Diapontice, spunea: „Astăzi, când valorile umane sunt contestate, iar instituțiile publice, oamenii obișnuiți, politicienii și ideologiile dispută totul, prezența Sfântului Spiridon arată că singurul adevăr necontestat este sfințenia - darul lui Dumnezeu pen­tru oamenii care-L iubesc și Îi sunt credincioși Lui. Oamenii care privesc lumea din perspectiva veșniciei și a dragostei sfințesc lumea după moartea lor și rămân ca un model pentru ea”, după cum nota agenția grecească Romfea.

Se spune că și venețienii care conduceau pe atunci insula Corfu, deși erau catolici, îl cinsteau cu mare evlavie pe Sfântul Spiridon pentru ajutorul dobândit de la el. Din dorința de a-și arăta marea dragoste față de sfânt, aceștia i-au schimbat veşmintele arhiereşti cu unele cusute cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut, așa că a doua zi au fost găsite lângă sfânta raclă, iar sfântul era îmbrăcat cu modestele sale haine arhiereşti.

Minunile sfântului milostiv şi îndurător

Din Vieţile Sfinţilor - Sinaxarul pe decembrie, aflăm multe istorisiri despre minunile Sfântului Spiridon, regăsit între sfinţii taumaturgi (tămăduitori): prin rugăciune a adus pe pământ ploaie în vreme de secetă sau a oprit ploaia peste măsură, a pus capăt foametei premeditate de vânzătorii de grâu cărora le-a dărâmat hambarele, a prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe, a dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. Sunt consemnate, de asemenea, întâmplări despre cum a vindecat pe împăratul Constanţiu, fiul Sfântului Împărat Constantin, de boala de care suferea; cum a dat din nou viaţă copilului unei femei; cum a mustrat pe cel care voia să ia, din pricina lăcomiei, o capră fără să o plătească şi cum a făcut să fugă capra în ocol de la cel care o trăgea cu sila; cum a vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe.

Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei care au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că i-a dezlegat pe hoţii care fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat, la plecare, şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea.

Între minunile sale se numără şi izvorârea pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când aceasta era să se stingă, prezicerea celor viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Tradiţia consemnează şi faptul că, în timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă, prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se cuvenea.

La Sinodul de la Niceea, convocat împotriva ereziei lui Arie de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în anul 325, Sfântul Spiridon, ca Episcop al Trimitundei, s-a arătat înaintea tuturor ca un strașnic apărător al dreptei credințe și făcător de minuni. Se spune că, pentru a închide gura ereticilor lui Arie care luptau împotriva Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon a luat în mână o cărămidă, a făcut ­deasupra ei semnul Sfintei Cruci și s-a rugat zicând: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Strângând-o în mână, cărămida s-a descompus în cele trei părți din care era alcătuită: focul s-a înălțat către cer, pământul i-a rămas în palmă, iar apa a curs pe podea. Așa a arătat sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul: precum într-o cărămidă se află și foc, și apă, și pământ, tot așa, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Trei și Unul în același timp.

Ierarh smerit și rugător

În tinereţe, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi, s-a căsătorit, însă la scurt timp soţia sa a murit. După trecerea acesteia la Domnul, el s-a călugărit, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca Episcop al Trimitundei. A trăit în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a rămas în istoria Bisericii sub chipul ierarhului smerit prin care Dumnezeu avea să lucreze minuni, atât în timpul vieții, cât și după mutarea sa la cele veșnice. În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325, a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filosof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea.

Sfântul Spiridon a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, în Cipru, la vârsta de 78 de ani. Moaștele sale au rămas în Cipru, fiind păstrate într-o raclă din marmură până în timpul invaziilor saracine din secolul al VII-lea.

 

Sfântul Spiridon de multe ori iese din biserica din Corfu, unde sunt moaștele lui, și cutreieră marea și pământul pentru a face bine și a le ajuta celor care îl cheamă în rugăciune. De aceea își tocește încălțările și trebuie să îi fie schimbate frecvent.

Conform tradiției, în fiecare an, darul facerii de minuni al Sfântului și prezența sa constantă alături de cei care au nevoie de ajutorul lui sunt confirmate prin faptul că încălțămintea purtată de moaștele sale se uzează. Sfântul Spiridon de multe ori iese din biserica din Corfu, unde sunt moaștele lui, și cutreieră marea și pământul pentru a face bine și a le ajuta celor care îl cheamă în rugăciune. De aceea își tocește încălțările și trebuie să îi fie schimbate frecvent.

Datorită faptului că papucii Sfântului se deteriorează frecvent, credincioșii evlavioși din insula Corfu așază în fiecare an în picioarele Sfântului o pereche nouă de papuci (gr. „pasoumákia”). De asemenea, uneori, când preotul încearcă să descuie racla pentru a lăsa credincioșii să sărute sfintele moaște, încuietoarea se deschide greu. Credincioșii cred că aceasta se întâmplă fiindcă Sfântul lipsește în acele clipe; potrivit tradiției populare, Sfântul se află atunci undeva, în lume, pentru a face o minune.

Cei care au văzut de aproape moaștele Sfântului Spiridon și au participat la schimbarea papucilor lui dau mărturie de faptul că pe picioarele sale se văd urme lăsate de încălțăminte, așa cum se întâmplă oricărui om care merge mult pe jos. De asemenea, după cum mărturisește părintele Themistoklís Mourtzanós, epitrop arhieresc al Mitropoliei de Corfu, într-un interviu acordat postului de radio al Bisericii Greciei, culoarea tălpii piciorului Sfântului Spiridon nu este galbenă, ca a celor adormiți, ci albă, ca a celor vii – un semn incontestabil al lucrării lui Dumnezeu ce se săvârșește prin trupul Sfântului.

(Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de minuni. Viața * Minunile * Canon de rugăciune, Editura Doxologia, pp. 117-119).