miercuri, 26 februarie 2025

Rugăciune către Sfântul PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, înaintevăzătorul şi mângâietorul celor pe care nu-i iubeşte nimeni

 

Delicateţea ta dumnezeiască a întâmpinat cu deschiderea braţelor inimii nenumărate suflete zdrobite, Sfinte Părinte Porfirie, iar celor care te-au primit, cu iscusinţa Duhului Sfânt le-ai dezlegat poveri şi dureri de care alţii nu se puteau atinge nici măcar cu degetul.

Prin ascultare neştirbită dobândindu-ţi încă din tinereţe darul înaintevederii, te-a preamărit Domnul cu lucrare tainică şi binecuvântată, dăruită spre folosul unei mari mulţimi de oameni,care au aflat prin tine pacea, bucuria şi luminarea Mângâietorului nostru Ceresc.

Tămăduieşte-ne şi curăţă-ne cele dinlăuntru, ca astfel să se limpezească şi vieţuirea noastră cea de toate zilele şi, pe cât va fi cu putinţă, să se reaşeze întru cuviinţă şi înţelepciune toate cele ale lumii, spre a se face lucrătoare deplina cinste şi dragoste dintre semeni.

Nu ne lăsa pe noi să rămânem robi încătuşaţi în înţelesurile cele slabe ale lumii, ci ridică-ne inimile spre înţelegerea că Biserica îşi are începătura înainte de întemeierea lumii,
iar menirea şi puterea cea tainică a omului este de a îmbrăţişa în rugăciune întreaga fire omenească şi toată făptura. Cu toate că ne ştim atât de zăbavnici şi nevrednici, te rugăm, dăruieşte-ne şi nouă curăţia credinţei şi întăreşte-ne voinţa pentru a râvni să fim sloboziţi cu totul din lucrarea cea întunecată a ascunderii în materie, în simţuri şi lucruri pământeşti. Ştim că privirea ta binecunoscătoare şi puterea pe care o ai prin părtăşia la dumnezeiasca fire este neîncetat cu noi, strălucind în focul dragostei Duhului Sfânt. Pentru aceea odihna şi pacea cea minunată ce se revarsă dintru tine, ne învăluie deopotrivă în răcoarea şi vâlvătaia cea neasemuit de fierbinte a rugăciunilor şi iubirii tale pentru noi.

Invredniceşte-ne pe toţi de împlinirea si lucrarea cea curătitoare a cuvintelor Evangheliei, ca astfel fiind sloboziţi din lanţurile cele întunecate ale cugetării trupeşti, să izvorască şi ochii noştri lacrimi şi priviri care zboară dincolo de cele văzute şi simţite. Şi fie ca, în taina cea preacurată a venirii Duhului Sfânt, El să Se sălăşluiască întru noi dimpreună cu Tatăl şi cu Fiul, spre unirea firii omeneşti întru una. Amin.

Fragment din cartea "Lacrimi preschimbate in bucurie. 40 de rugaciuni la vreme de epidemie, indurerare, izolare sau grea suferinta", Editura Sophia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor