Durerea lui Hristos a cuprins toate durerile umanității. Dureriea singurătății, durerea părăsirii, durerea neînțelegerii, durerea despărțirii, durerea trădării. Toate acestea sînt parte a durerilor morții.
Am fost întrebat cum de am zis că Hristos a trăit durerea primului om în fața morții. Așa este. Pentru că Hristos este "întîiul născut dintre morți" (Apocalipsa 1,5). Este Omul desăvîrșit, neatins de păcat, nevinovat care moare.
Adam a murit ca urmare a păcatului său, moare bătrîn de zile, obosit de viață, purtînd un trup amorțit și bolnav. Moartea pentru Adam a fost o consecință a stricăciunii, iar trupul său a căzut în moarte ca un fruct stricat din pom.
Hristos însă este Omul nou, Adamul nestricat și nevinovat, cu simțurile neatinse de vreo amorțeală sau rutină, cu trupul la vîrsta desăvîrșirii, plin de viață și, deci, trăind durerea morții în măsura ei maximă.
Iată de ce nu este greșit să spunem că Hristos este primul om, este Omul însuși, omul desăvîrșit și nevinovat care înfruntă moartea, care moare în sensul de început și în sensul ultim pentru a birui moartea.
Toți morții, cu toate durerile lor, se conțin în moartea lui Hristos.
Deși nevinovat, deși străin de păcat și, deci, nesupus pedepsei morții, Hristos primește asupra Sa blestemul comun al omenirii și moare din iubire pentru noi. Făcîndu-se părtaș durerii morții noastre, ne face pe noi părtași ai învierii Sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.