Când ne răzbunăm asupra oamenilor, facem pace cu dracii.

Și când cauți să rabzi de la oameni, abia atunci cauți să te lupți cu duhurile cele rele, când cauți să nu superi pe nimeni. Atunci Duhul Sfânt te ajută, te înțelepțește, te luminează. Să răbdăm pentru toate și, cândva, ne vom bucura de ceea ce am răbdat.


Când te pui la rugăciune, să n‐ai nimica cu nimeni, că acela‐i cel mai mare spor. Dacă ai pomenirea de rău atunci când te rogi, este foarte greu.

Așa am pățit eu, când eram mai tânăr. Și am fost la Părintele Cleopa și i‐am spus: „Preacuvioase, uite ce
am pățit. Când stau la rugăciune, persoana aceea, cu care am avut unele contraziceri, se sfădește cu mintea mea și eu nu mă pot folosi defel de rugăciune.”

El o zis: „Să te rogi așa: Doamne, nu‐l pedepsi. Întoarce‐l cu milă și iartă‐l, Doamne, că el din cauza mea a greșit. Eu îs mai păcătos.”

Și când am căutat să fac așa rugăciunea, gata! S‐o iertat cu mine și am devenit cei mai buni prieteni. Că am observat: cu cât ajungi să nu ai dușmani, ai cea mai mare pace. Te poți ruga, te duci liniștit la Βiserică, te simți fericit. De aici începe ridicarea noastră: de la iertare. Am văzut cum, prin unele mănăstiri, în fiecare seară, părinții și frații își cer iertare unul de la altul.

Sursa: Conştiinţă, spune-mi tu- Monah Proclu Nicău, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2016.

• Iertare
• Părintele Proclu Nicău
• pomenire de rau
• Rugăciune