✝ Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei 18 Ianuarie

 Sfântul Ierarh Atanasie, bătrânul ostaș al lui Hristos, după ostenelile cele lungi și după nevoințele cele multe pentru dreapta credință și după atâtea izgoniri, acum viețuind puțină vreme în liniște și pace pe scaunul său, s-a odihnit întru Domnul și s-a dus către părinții săi, către patriarhi, către proroci, către apostoli, către mucenici și către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.

Chipul cel viu și fără de moarte al faptelor bune care s-a ridicat spre plăcerea lui Dumnezeu, adică Sfântul Atanasie cel Mare, avea patrie cetatea Alexandria cea preaslăvită din Egipt și părinți creștini drept-credincioși care viețuiau după Dumnezeu. Dar ce fel avea să fie cu dânsul mai pe urmă, s-a arătat chiar în copilăria sa.

Pentru că, jucându-se cu alți copii de o vârstă cu el pe malul mării, făcea cele ce văzuse în biserică, urmând cu obiceiul copilăresc acelor sfințiți slujitori ai lui Dumnezeu și asemănându-se lor. Căci copiii cei ce erau cu dânsul l-au hirotonisit episcop, iar el pe unii dintr-înșii i-a făcut prezbiteri, iar pe alții diaconi, și aduceau la dânsul și pe alți copii elini, care erau încă nebotezați. Atunci el îi boteza cu apă din mare, zicând asupra lor cuvintele de la Taina Sfântului Botez, precum auzise de la prezbiterul din biserică; apoi adăuga și oarecare învățătură pentru dânșii, pe cât putea înțelegerea copilărească.

În acea vreme, era patriarh în Alexandria cel întru sfinți părintele nostru Alexandru; acesta din întâmplare privind de la un loc înalt spre malul mării și văzând jucăriile copilărești, se miră de cele ce se făceau de dânșii; apoi văzând botezul ce se făcea de Atanasie, îndată a poruncit ca să prindă pe toți copiii cu episcopul lor și să-i aducă la sine. Deci, i-a întrebat ce făceau în jocurile lor? Iar ei, ca copiii, întâi se temeau, iar după aceea au spus toate, cum pe Atanasie l-au pus episcop și cum acela a botezat pe copiii cei elini. Iar patriarhul, cercetându-i cu dinadinsul, se sârguia să știe pe care i-a botezat, cum îi întreba el înaintea botezului și ce răspundeau aceia; și a cunoscut că se săvârșiseră toate după legea credinței noastre. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit că bun Botezul copiilor și adevărat, apoi l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.

După aceea, chemând pe părinții lui Atanasie, l-a încredințat lor, că întru bună învățătura cărții crescându-și copilul lor, să-l aducă iarăși la dânsul, și mai ales la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, după ce va crește. Pentru că mai dinainte vedea în el darul lui Dumnezeu și așa s-a și făcut.

După ce Atanasie a învățat carte din destul și la toată filosofia cea din afară s-a deprins, l-au dus părinții la Preasfințitul Patriarh Alexandru, ca și Ana pe Samuil, și în dar l-au dăruit lui Dumnezeu. Atunci patriarhul l-a făcut cleric, în care rânduiala s-a luptat cu ereticii, din tinerețe, ca un viteaz ostaș, și a răbdat multe de la dânșii, încât nu se pot spune toate; dar nici nu se cade a trece sub tăcere câteva nevoințe mai alese și fapte ale lui.

În acea vreme, Arie tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul său, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, zicând că: „A fost o vreme, când Fiul n-a fost și cum că dintru ființă s-a făcut”. Pentru care pricină s-a adunat soborul cel dintâi, în cetatea Niceei (325), din porunca marelui Constantin; la care a venit și Sfântul Atanasie, fiind diacon atunci al Bisericii Alexandrenilor, împreună cu Alexandru, episcopul lui. Și ca un fierbinte apărător al sfintei și dreptei credințe, Atanasie s-a nevoit mult împotriva lui Arie, împreună cu soborul sfinților părinți, care a blestemat pe Arie și l-a osândit.

Însă meșteșugarețul acela de eretic, deși a fost biruit și a fost abia viu, dar nici așa din răutate n-a încetat; căci prin ucenici și prin cei de un gând cu el își vărsa veninul eresurilor sale pretutindeni; căci având mulți mijlocitori pentru sine la împărat și, mai ales pe Eusebiu, episcopul Nicomidiei, cu alți episcopi de același eres, prin aceștia își mijlocea milă la marele Constantin, ca adică să fie iertat de surghiun și să se întoarcă în Alexandria. Pentru că Eusebiu încredința pe împărat, cu înșelăciune, cum că Arie nu are nici o învățătură potrivnică, nici nu propovăduiește ceva neunit cu Biserica, ci spunea că din zavistie răbda nevoi de la episcopi și cum că cearta este numai pentru cuvintele cele scolastice, iar nu pentru credință.

Împăratul fiind bun cu inima și fără răutate, neștiind meșteșugirile și vicleșugurile lor cele eretice, a crezut minciuna și a poruncit să nu mai fie întrebare prin cuvinte, ca să nu fie bisericilor dezbinare; deci cu milă a poruncit să se întoarcă Arie la locul său în Alexandria.

Acest rău eretic a ajuns să tulbure de obște Biserica din Alexandria. Greu lucru era acela și dureros drept-credincioșilor, iar mai ales Sfântului Atanasie, ca unui înarmat ostaș al lui Hristos și apărător tare al învățăturilor celor drepte ale bunei credințe, căci acesta, și cu limba cea de Dumnezeu înțelepțită și cu mâna cea bine scriitoare, gonea lupul acela, prin scrisorile sale și prin propovăduire, văzând răutatea lui; apoi îndemna pe Preasfințitul său arhiepiscop Alexandru ca să scrie la împăratul, arătând că slăbiciunea împăratului este pricinuitoare basmelor eretice, fiindcă crede pe Arie, cel ce s-a lepădat de dreapta credință și chiar de Dumnezeu; deci, uitând împăratul că Arie este lepădat de toți sfinții părinți, îl primește și îl lasă ca să tulbure învățăturile părinților cele neclătinate.

Atunci împăratul, fiind îndemnat de Eusebiu ereticul, a scris către dânșii cuvinte mai aspre, îngrozindu-i prin scoaterea din cinstea lor, de nu vor tăcea. Însă aceasta a făcut-o dreptcredinciosul și bunul împărat nu slujind mâniei, nici pe arieni iubind, ci având râvna, deși nu după judecată, că adică bisericile să fie fără dezbinare, cu dreaptă inimă iubind pacea acolo unde nicidecum nu se putea să fie pace; căci cum putea fi erezia cu dreapta credință la un loc?

După aceasta, preasfințitul Alexandru a răposat, iar după dânsul Sfântul Atanasie a luat scaunul, alegându-se de toți cei drept- credincioși cu un glas, ca un vrednic vas păstrător de mir. Atunci semănătorii de neghină cei ascunși, adică arienii, au tăcut până la o vreme, nefăcând război pe față cu Atanasie. Apoi, îndemnându-i diavolul, și-au descoperit vicleșugul și otrava răutății, care se încuibase înăuntrul lor, de vreme ce Preasfințitul Atanasie nu primea la împărtășire bisericească pe Arie cel fără de lege, deși avea scrisori împărătești ca să fie primit.

Drept aceea, a început pretutindeni a ridica învrăjbiri asupra celui nevinovat și a face zavistii cumplite, sîrguindu-se ca să-l gonească nu numai de pe scaun, ci și din cetate, pe cel ce era vrednic de cereștile locuințe. Dar el era nemișcat, cântând ca David: De s-ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. Iar începător al sfatului celui viclean era Eusebiu, cel mai sus pomenit, care numai numele de drept-credincios purta, iar cu lucrul era rău credincios și vas al necurățeniei.

Acela, cu cei de un gând cu sine, intrând la împăratul, și găsind vreme potrivită, tulbura toate, ca să dea jos pe Atanasie de pe scaun. Căci socotea ereticul că de îl va supăra pe Atanasie, lesne îi va birui și pe ceilalți credincioși, iar învățătura lui Arie o va întări. Drept aceea, a adus asupra dreptului clevetiri nedrepte și a alcătuit pricini mincinoase, precum ereticilor se părea că este de crezut. Apoi a cumpărat cu bani pe următorul eresului lui Meletie, adică pe Ision și pe Evdemon cel bogat în vicleșug, cum și pe Calinic, prea renumitul în răutate.

Iată greșelile ce se puneau asupra lui Atanasie: Mai întâi zicea că silește pe egipteni ca să dea odăjdii Bisericii Alexandriei, spre îmbrăcarea preoților, adică veșminte de in, catapetesme de altar, perdele și alte podoabe bisericești. Al doilea, că nu este voitor de bine al împăratului și că scrisorile împărătești le defaimă. Al treilea, că este iubitor de argint și că a trimis spre pază un sicriu plin cu aur la unul din prietenii săi. La acestea s-a adăugat a patra pricină, aceea adusă de Ishiran, mincinosul preot al Mariotului; pentru că acel viclean și înșelător, meșter întru răutate, luând nume de preot fără de obișnuita sfințenie asupra sa și lucrând multe lucruri de rușine și cumplite, nu numai s-a arătat vrednic de lepădare și de ocară, ci și de nemilostivă pedeapsă.

Fericitul Atanasie, înștiințându-se de cele spuse despre dânsul, fiind sârguitor cercetător al acestora, și ca o piatră de Lidia, precum se zice, a trimis pe Macarie, prezbiterul, la Mariot; ca, cercetând cu dinadinsul, să știe toate lucrurile cele rele ale lui Ishiran. Iar acesta, temându-se de cercetare și de mustrare, a fugit de acolo și mergând în Nicomidia, la Eusebiu, episcopul, s-a apropiat de Atanasie, strigând fără rușine asupra lui, clevetindu-l și amar ocărându-l; pentru că într-acest fel este răutatea vrăjmașului și când nu are adevărată fățărnicie, atunci se ține de minciună și pe față se într-armează asupra adevărului. Iar Eusebiu și cei cu dânsul au socotit pe Ishiran ca pe un preot adevărat, deși era depărtat de Dumnezeu și călcător de sfințitele pravile; apoi îl cinstea pe acela foarte mult, pentru că este firesc ca fiecare să iubească pe cel asemenea cu sine, sau în răutate sau în bunătate.

Drept aceea, ei arzând de mânie asupra lui Atanasie, din multă urâciune, o! ce plin de mare bucurie au văzut pe Ishiran! Pe acest suflet plin de îndrăzneală îl întețeau cu nădejdea bunătăților și cu treaptă de episcopie făgăduiau a-l cinsti, numai de ar putea ca să alcătuiască vreo năpăstuire și clevetire asupra dreptului, dându-i ca plată începătoria peste multe suflete și treapta episcopiei, pentru clevetire și grăire de rău.

El fiind meșter la un lucru ca acela, se încuraja, aruncând minciuni asupra lui Atanasie, celui nevinovat și zicând că Macarie prezbiterul, după porunca lui, năvălind tâlhărește asupra bisericii lui Ishiran, l-a scos cu mare mânie din altar, apoi Sfințita Masă a răsturnat-o și a prăvălit-o la pământ, iar paharul dumnezeieștilor Taine l-a sfărâmat și sfintele cărți cu foc le-a ars. Această clevetire a lui Ishiran primind-o ca un adevăr urâtorii lui Atanasie, și alte clevetiri aruncând, s-au apropiat de împăratul Constantin, clevetind asupra Sfântului Atanasie, și prin aceea mai ales întărâtau pe împăratul spre mânie, căci ziceau: „Atanasie defaimă scrisorile stăpânirii voastre, nu ascultă poruncile împărătești, neprimind pe Arie la împărtășirea bisericească”. Împăratul la început s-a tulburat puțin, apoi, socotind lucrul acela, era întru nepricepere; pentru că știa faptele bune ale lui Atanasie, dar și cuvintele celor ce cleveteau asupra lui le socotea că sunt vrednice de credință.

Drept aceea, el ținea calea de mijloc, încât nici pe Atanasie nu-l osândea, nici nu nesocotea cercetările cele pentru dânsul. De vreme ce atunci erau sărbători în Ierusalim și din toate părțile se adunau episcopi, a poruncit acestora ca, adunându-se în Tir, să facă cercetare despre marele Atanasie; la fel și despre Arie, să judece dacă este cu adevărat precum învață acela în hotarele sfintei credințe și dacă se ține de învățăturile cele drepte ale adevărului; și dacă a suferit surghiun din zavistie, apoi iarăși să fie primit de cler și de sobor, după aceea să se unească cu celălalt corp bisericesc; iar de vedeau împotrivire și că învață cele îndărătnice, apoi să fie judecat după sfintele legi și să-și ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.

Sosind atunci al 30-lea an al împărăției lui Constantin, în care se adunaseră din diferite cetăți episcopii în Tir, Macarie, prezbiterul, fu adus de ostași cu mâinile legate; iar între ei era și voievodul, vrând să judece împreună cu episcopii, la fel și alții din alte stăpâniri mirenești; atunci au stat de față și clevetitorii și judecata a început.

Deci, chemară pe Atanasie, pârât mai întâi pentru îmbrăcămințile cele bisericești și pentru perdele, apoi pentru iubirea de averi cu nedreptate; dar îndată acea clevetire s-a văzut că e mincinoasă și cu încredințare s-a arătat neomenia lor. Deci, aceasta astfel fiind, a venit în ceasul acela de la împărat o scrisoare la judecată, prin care defăima mult pe clevetitori, iar pe Atanasie îl apăra de pricinile cele nedrepte.

Apoi cu blândețe și cu prieteșug îl chemă la împărat, căci doi prezbiteri din Biserica Alexandriei, Apis și Macarie (nu acesta care se adusese legat la judecată, ci altul cu același nume), venind în Nicomidia, au spus împăratului toate cele despre Atanasie: cum învrăjbitorii au scornit lucruri mincinoase asupra sfântului bărbat și au făcut sfat viclean. Iar împăratul cunoscând adevărul și clevetirea care ieșise din zavistie, a trimis o scrisoare către episcopii care se aflau la judecată în Tir; deci, când s-a citit scrisoarea la judecata aceea, îndată pe eusebieni i-a cuprins frica și nu știau ce să facă; însă de multă zavistie pornindu-se, nu încetau din sălbăticia lor, nici nu s-au socotit că au fost biruiți și rușinați, ci întorcându-se la alte minciuni, cleveteau asupra prezbiterului Macarie, cel adus la judecată și de față se punea și Ishiran; iar martori erau eusebienii, pe care Atanasie mai înainte i-a îndepărtat ca pe niște mincinoși și nevrednici de credință. Apoi, Atanasie vrea ca să se dovedească cu încredințare de este Ishiran preot cu adevărat și pentru pricina aceasta singur făgăduia să răspundă.

Acestea grăindu-le el, judecătorii n-au voit astfel, ci făceau judecata asupra lui Macarie. Și slăbind clevetitorii cu minciuni, era trebuință ca să se facă cercetare la locul acela unde ziceau că s-a făcut de către Macarie risipirea altarului, adică în Mariot. Dar văzând Atanasie că sunt trimiși în Mariot clevetitorii care erau blestemați, și nesuferind nedreptatea ce se făcea, a zis: „S-a stins dreptatea, adevărul s-a călcat, a pierit dreapta judecată, a fugit de la judecători legiuita cercetare și privirea cu de-amănuntul a lucrurilor; căci nu este cu cuviință ca acel ce voiește să se îndrepte să fie în legături, iar clevetitorilor și vrăjmașilor să se dea dreptate și tot ei să judece pe cel ce-l clevetesc”.

Acestea le spunea marele Atanasie pe față și la tot soborul le mărturisea. Deci, văzând că nimic nu sporește, înmulțindu-se învrăjbitorii și zavistnicii asupra lui, s-au dus în taină la împărat; atunci soborul acela, sau mai bine aș zice acea vicleană adunare, a judecat pe Atanasie în lipsă.

Și făcându-se în Mariot cercetare nedreaptă pentru faptul cel spus înainte și făcându-se toate după voia și pofta vrăjmașilor, a judecat că Atanasie să fie scos cu desăvârșire din scaun, când ei înșiși erau vrednici de îndepărtare. Apoi au mers la Ierusalim, unde pe Arie, luptătorul de Dumnezeu, l-au primit la împărtășirea bisericească, aceia care numai cu limba se numeau dreptcredincioși, iar la soborul care a fost în Niceea, cu prefacere au iscălit că primesc cuvintele „de-o ființă”.

Dar cei ce țineau credința cea dreaptă cu inima și cu gura, aceia luând aminte la cuvintele și povestirile lui Arie și cu dinadinsul pe acelea judecându-le, au cunoscut înșelăciunea care se tăinuia sub ascunderea cuvintelor celor multe și vânând pe acela, ca pe o vulpe, l-au văzut că pe un vrăjmaș al adevărului. Apoi o altă scrisoare a venit de la împăratul, spunând lui Atanasie să vină la dânsul (căci Atanasie nu ajunsese la împărat); la fel și tuturor clevetitorilor și judecătorilor le poruncea ca degrabă să vină înaintea lui.

Această veste a adus multă frică soborului, pentru că se temeau învrăjbitorii, care făcuseră judecată nedreaptă, ca să nu se vădească nedreptatea lor; de aceea cei mai mulți s-au dus la locul lor. Iar Eusebiu și Teognis, episcopul Niceei și ceilalți, pentru unele pricini găsite cu meșteșug, au voit să zăbovească în acel loc nu puțină vreme, iar împăratului i-au răspuns prin scrisori. În acea vreme Atanasie fiind înaintea împăratului, în Nicomidia, s-a apărat cu dreptate și curaj de clevetirea cea privitoare la aur. Dar Eusebiu zăbovind mult, și la împărat voind să vină, împăratul a trimis pe Atanasie cu scrisorile sale în Alexandria, la scaunul lui, dovedind toate clevetirile cele asupra lui ușoare și nedrepte.

Deci, șezând Sfântul Atanasie pe scaunul său, fiind și Arie în Alexandria, multă tulburare și gâlceava se făcea de arieni în popor. Iar fericitul Atanasie, nesuferind să vadă nu numai Alexandria, ci și Egiptul tulburat de Arie, a înștiințat despre toate prin scrisoare pe împărat, îndemnându-l să facă izbândire luptătorului de Dumnezeu și tulburătorului de popor. Atunci a venit în Alexandria fără întârziere poruncă de la împărat ca să ducă pe Arie legat la judecata împărătească.

Arie fiind dus din Alexandria la împărat, când era în Cezareea, s-a întâlnit cu Eusebiu, episcopul Nicomidiei, cu Teognis al Niceei și cu Maris, episcopul Calcedonului, cei de un gând cu el, și, sfătuindu-se împreună, alte clevetiri au alcătuit asupra lui Atanasie, netemându-se de Dumnezeu, nici cruțând pe bărbatul cel nevinovat, ci o dorire având, să acopere adevărul cu minciuna, precum zice dumnezeiescul Isaia: Zămislesc osteneală și nasc fărădelege, cei ce și-au pus nădejdea lor în minciună. Deci, aceia au zis: „Să ne acoperim cu minciuna”. Acea sârguință aveau acei eretici fărădelege, adică să dea jos pe fericitul Atanasie de pe scaunul său, ca mai mare putere să aibă asupra credincioșilor.

Drept aceea, Arie a mers la împărat, vrând ca să se justifice, iar Eusebiu și cei cu dânsul să ajute nedreptății lui Arie; iar asupra lui Atanasie și asupra adevărului să mărturisească minciună pe față. Deci, când au stat înaintea împăratului, îndată au fost întrebați de sobor ce au făcut în Tir și ce au lucrat acolo, ce fel de judecată au făcut pentru Atanasie.

Iar ei au răspuns, zicând: „Pentru celelalte greșeli ale lui Atanasie, o! împărate, nu ne mâhnim, ci numai pentru Sfântul Altar, pe care el l-a risipit și pentru paharul cel cu Sfintele Taine pe care l-a sfărâmat în bucăți; apoi pentru că griul ce se trimitea după obicei din Alexandria la Constantinopol l-a oprit a se trimite și l-a ținut la sine, de această mâhnire suntem cuprinși; acestea ne întristează, ele rănesc sufletul nostru. Martor la aceste fapte rele ale lui sunt: Adamatie, Anuvion și Arvestion; iar pentru toate acestea fiind vădit de către episcopi, a fugit de judecata cea vrednică după faptele sale, însă de scoaterea din scaun n-a putut fugi, ci de obște s-a lepădat de tot soborul, ca unul ce a îndrăznit niște lucruri rele ca acestea”.

Acestea grăindu-se, împăratul mai întâi tăcând, se tulbura în sine, apoi neputând să îmblânzească pe clevetitori, a zis că Atanasie să fie trimis o vreme în Galia; dar nu pentru că a crezut clevetirea și nici de mânie nu era cuprins, ci ca Biserica să aibă pace, precum cu dovadă mărturisesc cei ce știu rânduiala împărătească. Pentru că vedea împăratul citi episcopi s-au sculat împotriva lui Atanasie și cită gâlceava era pentru dânsul în poporul Alexandriei și al Egiptului. Deci, vrând să aline o furtună ca aceea și să potolească tulburarea pricinuită de atâția episcopi, a zis sfântului să se îndepărteze din cetate câtăva vreme.

După aceasta, împăratul s-a dus din viață, după 30 de ani de domnie, iar de la naștere având 65 de ani. El după moarte a lăsat moștenitori ai împărăției sale pe cei trei fii: Constantin, Constanțiu și Constans, cărora le-a împărțit împărăția; iar celui mai mare fiu, Constantin, i-a dat cea mai mare parte din împărăție. Și pentru că nu era nici unul din fii la sfârșitul lui, testamentul lui l-a încredințat unui prezbiter, care avea sufletul în taină vătămat de reaua credință a lui Arie.

Și precum ascundea eresul, așa și testamentul împărătesc l-a tăinuit; apoi, fiind de mulți întrebat, dacă împăratul la moartea lui a făcut vreun testament, el n-a spus. Și avea pe ascuns părtași la acest lucru pe oarecare din famenii împărătești. Întârziind cel mai mare fiu, Constantin, să vină la tatăl său care murise, Constanțiu din Antiohia s-a grăbit și a venit mai înainte de toți. Aceluia preotul i-a dat în ascuns testamentul împărătesc, iar pentru aceasta cerea un dar de la dânsul, ca și el să se apropie de arieni și să le ajute; apoi să mărturisească precum că Hristos nu este Dumnezeu, nici Stăpân a toate, ci făptură, iar nu făcător.

O! neînțelegere și nebunie! Cel mai sus zis Eusebiu și ceilalți cu dânsul așteptau ca să alcătuiască și să întărească învățătura credinței lui Arie; însă numai dacă noul împărat ar întări surghiunirea lui Atanasie, care, după ei, cu dreptate și foarte bine s-ar fi făcut.

În acea vreme au atras la credința lor pe cel ce era mai mare în palatele împărătești, și de la acela și până la ceilalți fameni a intrat boala ereziei lui Arie, care prin firea lor erau lesnicioși spre primirea răului. Apoi și soția împăratului îndărătnicindu-se, s-a umplut de acea vătămare eretică. După aceea, la sfârșit, chiar împăratul se înșelă de socoteală ariană și s-a ridicat asupra Domnului Hristos, Stăpânul său; încât s-a împlinit cuvântul dumnezeiescului Ieremia: Păstorii au făcut păgânătate asupra Mea; deci, la arătare a poruncit ca să fie primită învățătura lui Arie și așa toți episcopii ca dânsul înțelegeau, iar pe cei ce nu se vor supune, să-i silească a o primi.

În acea mare furtună și tulburare, cârmacii bisericești (patriarhii) erau aceștia: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337), și acesta de care vorbim, adică Atanasie al Alexandriei (328-373), care deși era în surghiun, însă nu lăsase cârma bisericii, cu cuvântul și cu scrisul îndreptând dreapta credință. Iar Eusebiu al Nicomidiei, cu cei ce erau cu dânsul, pentru a sa rea credință, cu osârdie se nevoia ridicând război asupra celor dreptcredincioși, pentru că nu era acolo cineva ca să stea împotriva lui Arie; căci mulți dintre stăpânitori se alipiseră de dânsul, iar Atanasie era în surghiun.

Dar Atotînțeleptul Dumnezeu a risipit sfaturile lor, tăind răutatea și viața lui Arie, a cărui limbă hulitoare cu cât scotea cuvinte asupra dreptei credințe, cu atât mai mult cele dinăuntru s-au vărsat și zăcea ticălosul aruncat în locurile cele murdare; apoi, cu judecată dreaptă, limba cea neînfrânată a tăcut și vasul cel rău, plin de gunoiul vicleanului, după vrednicie s-a deșertat. Astfel, acel începător de eres lepădându-și sufletul și trupul pierind cu ticăloșie, Eusebiu și cei de o răutate cu dânsul au luat singuri toată osteneală pentru apărarea și lățirea eresului, având pe famenii împărătești ca pe niște mâini, care le ajutau foarte mult.

Și multă sârguința aveau, cum ar putea să astupe gura lui Atanasie, ca să nu învețe dreapta credință; însă Dumnezeu, purtătorul de grijă al tuturor, a înduplecat inima celui mai mare fiu al marelui împărat Constantin, care avea același nume de Constantin, și precum cu anii și cu întâietatea era cel mai mare dintre frați, așa și cu stăpânirea împărătească mai întâi, având stăpânirea cea de sus a Galiei (337-340).

Acela a eliberat pe Sfântul Atanasie din surghiun și l-a trimis la scaunul Alexandriei, cu scrierile acestea: „Biruitorul Constantin scrie Bisericii Alexandriei și poporului să se bucure; socotesc că nici unul nu este între voi, care să nu știe faptele marelui propovăduitor al dreptei credințe și învățătorul legii lui Dumnezeu, adică Atanasie, căruia nu de mult i s-a întâmplat ca să vină asupra lui război de obște de la vrăjmașii adevărului și cum i s-a poruncit să petreacă în Galia cu mine, ca să poată o vreme scăpa de nevoia ce se afla asupra capului lui, iar el n-a fost osândit cu totul la izgonire; dar i-au dat pace, nelăsând să vină asupră-i nimic din cele fără de voie, deși este răbdător cu adevărat ca nimeni altul, căci cu dumnezeiască râvna aprinzându-se, orice fel de greutate cu înlesnire putea suferi; chiar fericitul Constantin, tatăl nostru, voia să-l întoarcă degrabă la scaun, însă venind la sfârșitul vieții lui și neajungând ca să-și îndeplinească gândul pentru dânsul, mie, moștenitorul său, mi-a lăsat lucrul acesta, dându-mi desăvârșita poruncă pentru bărbatul acesta; deci, vă poruncesc ca acum, cu toată cinstea și cu luminate întimpinări, să-l primiți”.

Cu o scrisoare împărătească ca aceasta Sfântul Atanasie a ajuns la Alexandria și l-a primit cu bucurie soborul credincioșilor. Iar citi erau de credința cea arienească, adunându-se între dânșii, iarăși au ridicat asupra lui războaie și tulburări, iar pricinile clevetirii asupra sfântului le dădeau eusebienii, zicând că fără judecată soborului s-a întors la scaun și numai după voia sa a intrat în biserică; apoi cleveteau pe fericitul despre o mână moartă, ca și cum prin aceea ar face farmece și vrăji, fiind singuri ticăloșii cu adevărat vrăjitori și fermecători.

Iar mâna aceea ziceau că ar fi a lui Arsenie, un cleric, ca și cum cu un meșteșug oarecare al lui Atanasie ar fi fost mâna aceea tăiată; și aceasta au adus-o vrăjmașii la auzul împăratului Constanțiu, și cu osârdie îl rugau ca îndată să osândească pe Atanasie la veșnicul surghiun; însă împăratul a poruncit ca mai întâi să se facă cercetare pentru acesta: și, de se va afla Atanasie vinovat de păcatul ce s-a zis, atunci după lege să primească judecată.

A trimis pe un bărbat Arhelau, unul din casnicii săi, împreună cu Non, cârmuitorul din Fenicia, spre încredințată cercetare a lucrului acestuia. Aceia când au ajuns în Tir, unde aștepta Atanasie, au amânat cercetarea puțină vreme, până ce vor veni din Alexandria clevetitorii cei așteptați, care ziceau că acea fărădelege a lui Atanasie, adică tăierea mâinii lui Arsenie și farmecele, ei înșiși cu ochii lor le-au văzut; însă această amânare a cercetării s-a făcut prin dumnezeiasca rânduială, precum și sfârșitul va arăta.

Căci Dumnezeu de sus privind pe toți și izbăvind pe cel năpăstuit de cei ce îi făceau strâmbătate, a îndelungat vremea până ce Arsenie, despre care potrivnicii cleveteau asupra lui Atanasie, avea să fie în Tir; iar Arsenie acela era unul din clevetitorii Bisericii Alexandriei, citeț cu rânduiala, care făcând o fărădelege mare, avea să aibă judecată nemilostivă și pedeapsă, de care temându-se, a fugit, nefiind știut de nimeni multă vreme; iar viclenii potrivnici ai lui Atanasie, fiind isteți întru răutate și neașteptând ca Arsenie să se mai arate de rușine pentru păcatul cel făcut cu îndrăzneală, au spus că este a lui mâna cea moartă, iar pe Atanasie pretutindeni îl propovăduiau că a făcut o fărădelege urâtă; însă străbătând vestea prin toate părțile, cum că Atanasie pentru mâna cea tăiată a lui Arsenie suferă judecată, a auzit și acel Arsenie,care se ascundea în locuri neștiute; iar el, milostivindu-se spre părintele și făcătorul său de bine, apoi durându-l inima pentru adevărul cel ce cu nedreptate se biruia de minciună, a ieșit din locurile cele ascunse, în care se ascundea și, pe ascuns venind în Tir, lui Atanasie singur s-a arătat deosebit, căzând la sfintele lui picioare.

Deci, fericitul Atanasie bucurându-se de venirea lui, i-a poruncit ca să nu se arate înainte de judecată. Iar uriciunea potrivnicilor prea înrăutățită nu se alina, ci ei nu se săturau de mincinoase clevetiri asupra lui Atanasie, adăugind mai multă răutate și minciună; căci au momit ticăloșii eretici pe o femeie fără rușine, ca să zică despre Atanasie cum că el, găzduind la dânsa, a silit-o și a făcut fărădelege.

Deci, când judecătorii și clevetitorii au stat de față, s-a adus înăuntru femeia aceea plângând și jeluindu-se asupra lui Atanasie, pe care niciodată nu-l văzuse, nici nu știa ce fel este la chip; iar ea zicea: „L-am primit pe el în casa mea, pentru Dumnezeu, ca pe un bărbat cinstit și sfânt, dorind să dea casei mele binecuvântare și iată că cele rușinoase am primit de la dânsul; pentru că fiind miezul nopții, a venit la mine pe când dormeam și cu sila m-a batjocorit, nescoțându-mă nimeni din mâinile lui, căci toți cei din casa mea dormeau cu somn greu”.

Astfel, pe când ea fără rușine bârfea și clevetea, un prieten al lui Atanasie, anume Timotei, prezbiterul, stând cu dânsul dinafară de ușă și auzind clevetirea aceea, s-a pornit cu duhul și fără de veste intrând înăuntru, a stat înaintea clevetitoarei aceleia, ca și cum era Atanasie, și zicea către dânsa cu îndrăzneală: „Femeie, eu te-am silit întru această noapte, precum tu grăiești? Eu?”. Iar ea fără rușine a strigat către judecători, zicând: „Acesta este nelegiuitul, acesta este vrăjmașul curăției mele, acesta, iar nu altul este cel ce a găzduit la mine; care pentru facerea de bine a mea, cu batjocură mi-a răsplătit”.

Acestea auzindu-le judecătorii, au râs, iar potrivnicii s-au rușinat foarte mult, pentru că s-a descoperit minciuna lor și li s-a făcut rușine și ocară; deci toți mirându-se de acea nedreaptă clevetire, n-au socotit lui Atanasie acel păcat. Dar ce au făcut potrivnicii? Pe cea dintâi rușine vrând s-o acopere, cu a doua clevetire au început a mustra pe sfântul bărbat pentru farmece, și au adus la mijloc o mână moartă, lucru urât și de spaimă la vedere și cu acea mâna fără rușine arătau asupra sfântului, zicând: „Aceasta, o, Atanasie, te vădește pe tine, aceasta te prinde și te ține tare, ca să nu scapi de judecată; de aceasta nici cu cuvintele, nici cu meșteșugul, nici cu alt vicleșug nu vei putea să scapi. Știu toți pe Arsenie, căruia tu cu nedreptate și cu nemilostivire i-ai tăiat mâna aceasta. Deci, spune acum la ce lucru aveai trebuință de aceasta? Și pentru care pricină ai tăiat-o?”.

Iar el cu glas blând, precum se cădea unui bărbat următor lui Hristos, Domnul său, Celui judecat oarecând de iudei, Care nu s-a împotrivit nici nu a strigat, ci ca o oaie spre înjunghiere S-a dus, pe de o parte tăcând, iar pe de alta cu blândețe răspunzând, zicea: „Cine este dintre voi care știe pe Arsenie bine? Sau cine este ca să spună cu adeverire că această mână este a lui?”.

Deci, pe când mulți se sculau de pe scaunele lor și ziceau că știu bine pe Arsenie și că aceasta este mâna lui, îndată Atanasie luând perdeaua, a poruncit lui Arsenie ca să stea în mijloc. Deci, Arsenie a stat în mijlocul judecății aceleia viu și sănătos, având amândouă mâinile întregi. Iar fericitul căutând spre clevetitori, le-a zis: „Nu este acesta cel cunoscut tuturor alexandrinilor, nu este acesta Arsenie? Nu este acesta căruia voi ziceți că îi este mâna tăiată?”. Și a poruncit lui Arsenie ca mai întâi mâna dreaptă, apoi mâna stânga să-și întindă și Atanasie a strigat, ca și cum chemând pe cei ce erau departe de adevăr: „Iată, o! bărbaților și Arsenie, iată și mâinile lui care nicidecum nu au cunoscut tăiere; arătați voi pe Arsenie al vostru de-l aveți și spuneți a cui este acea mină tăiată, care pe voi singuri, ca pe cei ce ați făcut acea tăiere vă osândiți”.

Atunci toți s-au umplut de negrăită rușine și acoperindu-și fețele, au ieșit de la judecată și au rămas numai purtătorii de arme. Iar poporul cel plin de amăgire arienească, văzând pe episcopi și pe judecători ieșind cu mâhnire, a înconjurat pe Atanasie, dosădindu-l cu cuvinte aspre; numindu-l vrăjitor și fermecător mincinos și multe alte cuvinte scoțând asupra lui și ocărându-l și mâinile ridicându-le ca să-l sfâșie și să-l ucidă.

Și cu adevărat o făceau și aceea de nu i-ar fi îmblânzit Arhelau, omul cel împărătesc, și de n-ar fi răpit pe Atanasie din mijlocul lor. Arhelau, bun cu obiceiul, văzând nevinovăția lui Atanasie, cum și mulțimea învrăjbitorilor și răutatea lor cea neîmblânzită, l-a sfătuit ca, tăinuindu-se, să fugă și să se ascundă acolo, unde n-ar putea nimeni să-l afle. Deci, luând pe Atanasie, l-a scos afară din cetate, prin ieșiri ascunse, ferindu-se de poporul care se tulbură. Drept aceea, sfântul a fugit, iar judecătorii cei nedrepți în altă zi adunându-se iar fără Arhelau, omul cel împărătesc, au judecat pe dreptul Atanasie, ca pe un desfrânat, vrăjitor și fermecător. Și scriind pricinile osândirii acestuia, le-au împrăștiat pretutindeni, închizând cetățile și bisericile prin toate părțile; apoi au ridicat și au mâniat asupra lui și pe împăratul Constanțiu atât de mult, încât acesta făgăduia averi și cinste acelora care i-ar spune lui unde se află Atanasie, viu sau mort, și să-i aducă capul.

Iar el izgonindu-se, nu ca din hotarele stăpânirii grecești, ci ca din toată lumea, și tăinuindu-se într-o groapă adâncă, care altădată a fost fântâna și acum se pustiise, fiind fără apă și uscată, multă vreme a stat ascuns, neștiind nimeni despre dânsul, decât numai un iubitor de Dumnezeu care-l hrănea acolo. Apoi, începând unii a-l afla și a doua zi vrând să-l prindă, căci era urmărit pretutindeni cu multă sârguință, el prin dumnezeiasca purtare de grijă, ieșind noaptea din groapă s-a dus aiurea; apoi temându-se ca să nu-l afle și să-l prindă, s-a dus în locuri necunoscute.

Atunci împărățea la Apus cel mai mic frate, Constans, după moartea celui mai mare frate Constantin, care a fost ucis de ostași în Acvileea, lângă râul Alsa. Apoi fericitul Atanasie, mergând în Europa, la Iuliu, papă al Romei și de însuși împăratul Constans apropiindu-se, toate cele despre sine le-a spus cu deamănuntul.

În acea vreme a fost în Antiohia sinodul episcopilor Răsă-ritului, care se adunaseră pentru sfințirea bisericii pe care marele Constantin a început a o zidi și a săvârșit-o Constanțiu, fiul lui, iar atunci se făcea sfințirea; pentru care pricină s-au adunat acolo toți episcopii de la Răsărit, între care erau mulți arieni; aceia cu ajutorul împăratului, adunând vicleanul lor sobor, iarăși au judecat pe Sfântul Atanasie, care atunci era în Apus, și au trimis la papă Iuliu, în Roma, scrisori cu clevetiri asupra lui Atanasie și pornind pe papa ca să-l judece și el; iar la Alexandria, în locul lui Atanasie, mai întâi au ales pe Eusebiu din Emesa, bărbat învățat, dar acela n-a voit, știind ce fel de râvna are poporul Alexandriei pentru păstorul său Atanasie.

Apoi au pus în scaunul acela pe Grigorie din Capadocia, arian răucredincios, care neajungând în Alexandria, l-a întâmpinat Atanasie; pentru că papă Iuliu cercetând cu de-amănuntul clevetirile cele puse asupra lui Atanasie și cunoscând că sunt mincinoase, a lăsat pe Atanasie la scaunul lui, cu scrisorile sale, prin care amenința foarte tare pe cei care au îndrăznit a-l alunga. Deci a fost primit sfântul cu bucurie mare de credincioșii Alexandriei.

Potrivnicii înștiințându-se despre aceea, fiindcă acum murise povățuitorul lor, Eusebiu al Nicomidiei, s-au tulburat foarte și îndată au îndemnat pe împărat să trimită oaste cu Grigorie din Capadocia, ca să-l pună în scaun. Deci împăratul a trimis cu acel eretic Grigorie, ales de eretici, pe un voievod anume Sirian, și mulțime de soldați înarmați, poruncindu-i să omoare pe Atanasie, iar lui Grigorie să-i dea episcopia.

Pe când în soborniceasca biserică din Alexandria se săvârșea slujba cea de toată noaptea, fiind praznic și tot credinciosul popor cu păstorul său Atanasie priveghea în biserică, cântând, a venit Sirian voievodul, cu ostași înarmați ca la război; și înconjurând biserica, a cruțat pe popor, vrând numai pe Atanasie a-l căuta spre ucidere, dar Dumnezeu acoperindu-l, s-a tăinuit de popor și a ieșit din biserică; a scăpat ca peștele din mijlocul mrejei și s-a întors iarăși la Roma. Iar răucredinciosul Grigorie, luând scaunul Alexandriei ca un răpitor, s-a făcut tulburare cumplită în popor, care a ars o biserică ce se numea a lui Dionisie.

Sfântul Atanasie a petrecut în Roma trei ani, cinstindu-se foarte mult de împărat și de către papa Iuliu. Și acolo avea prieten pe Sfântul Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, care la fel era izgonit de pe scaun de către păgâni. Apoi, prin sfatul împăraților Constanțiu și Constans, s-a făcut sobor de către episcoii Răsăritului și ai Apusului în Sardica (Sofia, anul 343), despre mărturisirea credinței, cum și despre Atanasie și Pavel; și erau acolo episcopi din Apus mai mult de trei sute, iar din Răsărit mai mulți de șapte zeci, între care se afla și cel mai înainte pomenit, adică Ishiran, care în acea vreme era episcop al Mariotului.

Drept aceea, episcopii care se adunaseră din Asia, nici nu voiau să se vadă cu cei din Apus, până nu vor goni din soborul lor pe Atanasie și pe Pavel iar cei din Apus nici nu voiau să audă de cuvintele lor. Deci, s-au dus îndată cei din Răsărit în țara lor; dar ajungând la Filipopol, cetatea Traciei, acolo adunând soborul lor, sau mai bine zis vicleana adunare, au dat anatemii pe față cuvântul „deoființă”. O, răbdarea Ta, Hristoase, Împărate! Adică au blestemat mărturisirea celor ce zic că Fiul este deoființă cu Tatăl. Apoi acea păgânătate a lor au trimis-o pretutindeni, celor care erau sub ascultarea lor.

Despre acestea înștiințându-se sfinții părinți, care erau în Sardica, mai întâi au dat anatemei acel sobor ereticesc și de Dumnezeu hulitor, cum și rău slăvitoarea lor mărturisire; apoi pe clevetitorii lui Atanasie i-au scos din treptele lor, iar hotărârea sfintei credințe făcută în Niceea întărind-o mai bine, au propovăduit pe Dumnezeu Fiul, că este deoființă cu Dumnezeu Tatăl, în putere și în dumnezeire.

După toate acestea, Constans, împăratul Apusului, prin scrisorile sale, a rugat pe fratele său Constanțiu, împăratul Răsăritului, ca să poruncească lui Atanasie și Pavel să se întoarcă la scaunele lor. Iar Constanțiu neprimind întoarcerea lor, împăratul Constans i-a scris înapoi cu cuvinte mai aspre, zicând: „De nu mă vei asculta de voie, atunci chiar și nevrând tu, voi pune pe fiecare dintr-înșii în scaunul lor, pentru că cu putere și cu arme voi veni asupra ta”.

Atunci împăratul Constanțiu, temându-se de îngrozirea fratelui său, a primit pe Sfântul Pavel, care venise mai înainte, și la scaunul său cu cinste l-a trimis; iar pe Sfântul Atanasie cu scrisorile sale, l-a chemat la sine de la Roma, și vorbind cu dânsul, l-a văzut că este bărbat foarte înțelept și de Dumnezeu insuflat și s-a mirat de înțelepciunea lui cea mare; apoi a făcut multă cinste, întorcându-l la scaunul lui cu slavă, și chiar el însuși l-a petrecut și a scris către poporul Alexandriei și către toți episcopii și boierii care erau în Egipt, către Nestorie, Augustalie și către stăpânitorii care erau în Tebaida și în Libia, ca să primească pe Atanasie cu multă cinste și cucernicie.

Fericitul întărindu-se cu acele scrisori împărătești, s-a dus prin Siria, prin Palestina și apoi în Sfânta Cetate a Ierusalimului, unde a fost primit cu dragoste de Preasfințitul Maxim Mărturisitorul, episcopul Ierusalimului; și și-au spus unul altuia primejdiile și ispitele care le-au pătimit pentru Hristos; apoi prea sfințitul patriarh, chemând pe episcopii Răsăritului, aceia care de frica arienilor s-au învoit la alungarea lui Atanasie, i-a făcut prieteni cu Atanasie și care i-au dat lui vrednica cinste; iar el cu bucurie le-a iertat toate greșelile.

A venit apoi în Alexandria, la scaunul său, cu multă cinstire, întâmpinându-l tot poporul cu negrăită bucurie; și adunându-se toți episcopii și boierii, la primirea lui, l-au dus înăuntru cu cinste. Aceasta a fost a treia izgonire a Sfântului Atanasie, după celelalte două și astfel a fost întoarcerea lui la scaun.

După nenumărate osteneli și dureri, răsuflând puțin, apoi socotind că cealaltă viață a să o va petrece în odihnă, s-au ridicat asupra lui iarăși învăluirile primejdiilor cumplite; căci, când păgânul Magnențiu, voievodul oștilor Romei, s-au sfătuit cu cei de un gând ai săi și au ucis pe dreptcredinciosul împărat Constans, stăpânul său (anul 350), atunci arienii au ridicat iarăși cornul lor și au pornit război cumplit asupra Bisericii lui Hristos. Deci, iarăși au început asupra lui Atanasie a porni bântuielile, prigonirile și răutatea cea veche; iarăși au ieșit împărăteștile porunci și îngrozirile lui Atanasie, înfricoșările pe uscat și pe mare. Pentru că cel mai sus pomenit Grigorie din Capadocia, care mai înainte se alesese de arieni la scaun în locul lui Atanasie, venind în Alexandria, a cutremurat Egiptul, a mișcat Palestina și a umplut tot Răsăritul de tulburări; apoi au fost alungați luminătorii lumii de la scaunele lor: Sfântul Maxim din Ierusalim și Sfântul Pavel din Constantinopol.

În Alexandria, cele ce s-au făcut, singur Sfântul Atanasie le spune astfel: „Au venit unii din Alexandria, căutând să ne ucidă și cele de acum au fost mai amare decât cele dintâi; pentru că oastea a înconjurat biserica deodată și, în loc de rugăciuni, erau strigări, răcnete și tulburări”; acestea au fost în sfintele 40 de zile.

Apoi, intrând Grigorie din Capadocia, pe care-l trimiseseră macedonienii și arienii și-a împlinit răutatea cu care se deprinsese de la cei ce l-au trimis; pentru că după săptămână Sfintelor Paști, fecioarele erau aruncate în închisori, episcopii erau legați și purtați de ostași, casele sărmanilor și ale văduvelor se jefuiau și se făcea în cetate război desăvârșit: creștinii ieșeau noaptea din cetate, bisericile se pecetluiau și clericii se primejduiau pentru frații lor; toate acestea erau cu adevărat cumplite, dar după aceea, s-au făcut altele și mai cumplite.

Pentru că, după sfintele 50 de zile, poporul postind, a ieșit la mormântul Sfântului Mucenic Petru, ca să se roage, căci toți fugeau de Grigorie și de împărtășirea lui. Deci, înștiințându-se prea vicleanul acela despre aceasta, a îndemnat asupra lor pe generalul Sebastian, care era maniheu cu credința; iar el cu mulțime de ostași, purtând săbii, arce și săgeți, s-a repezit în biserică, năvălind asupra poporului; dar a găsit puțini rugându-se, căci cei mai mulți se duseseră, fiindcă se întârziase vremea.

Iar celor ce erau în biserică, acelora le-a făcut mai cumplită muncire: că aprinzând un foc mare și punând pe fecioare lângă foc, le silea să mărturisească că sunt de credința lui Arie și după ce n-a putut să le silească pe acestea, căci le-a văzut cu totul nebăgătoare de seamă de foc și de îngroziri - și fiind nebiruite în dreapta lor credință, le-a dezbrăcat; apoi a poruncit să le bată fără cruțare, iar fețele lor le-au zdrobit cu rănile, încât după multă vreme, abia au putut fi cunoscute de ai lor. Iar pe niște bărbați, 40 la număr, i-a chinuit cu o chinuire nouă, pentru că, tăind toiege de finic, cu ghimpi ascuțiți, le-a jupuit spatele; așa încât trupurile unora le tăiau cu ghimpii cei înfipți, iar alții nesuferind durerile, au murit de răni. Apoi pe toate fecioarele, mai ales pe cele ce le-au chinuit, le-au trimis la surghiun în marele Oasim, iar trupurile cele moarte ale ucișilor creștini drept-credincioși n-au lăsat să le ia ai lor, ci ostașii le-au ascuns într-un loc, socotind în acest chip să se ascundă sălbăticia lor atât de mare. Așa au făcut cei înșelați cu mintea și nebuni; iar cei drept-credincioși bucurându-se de pătimitorii lor și de mărturisirea lor cea tare, dar tânguindu-se de trupurile lor cele neștiute, s-a vădit mai mult păgânătatea și sălbăticia chinuitorilor.

După aceasta au trimis în surghiun pe episcopii din Egipt și din Libia: pe Amonie, Mon, Gaie, Filon, Ermi, Paulin, Psinosir, Nilamon, Agaton, Agamfon, Marcu și alt Amonie și Marcu, Dracontie, Adelfie, Agatinodor; iar pe preoții Ierax, Dioscor și alții, atât de mult îi chinuiau cu amar, încât unii au murit pe drumuri, alții în surghiun. Deci, au osândit la veșnic surghiun mai mult de 30 de episcopi; - căci sârguința lor era ca a lui Ahab, de ar fi putut din tot pământul să scoată și să piardă adevărul. Scriind acestea însuși marele Atanasie singur, a înștiințat despre fugirea sa; iar celelalte le va spune povestirea care va urma.

Constanțiu împăratul, după moartea fratelui său, împăratul Constans, biruind pe Magnențiu, stăpânea Răsăritul și Apusul; și precum în Răsărit așa și în Apus răspândea erezia arienească, silind pe episcopii apuseni, în toate chipurile, pe unii cu frica, iar pe alții cu îmbunări, cu daruri și cu alte înșelăciuni, spre a se învoi cu erezia lui Arie și să fie părtași la credința lor cea rea. Apoi a poruncit ca să se adune sobor în Mediolan, cetatea Italiei, pentru alungarea lui Atanasie, pentru că așa credeau, că se va întări erezia, când Atanasie va fi cu totul lepădat și pierdut dintre cei vii.

Drept aceea, mulți au ajuns la un gând cu împăratul, unii de frică, alții de cinstea împărătească fiind atrași; iar cei ce erau tari în dreapta credință, s-au ferit de soborul acelora; unul ca acela era Eusebiu, episcopul Vercellaei, Dionisie al Mediolanului, Rodan al Tolosaei, Paulin al Treverului și Lucifer al Calavritei; aceștia n-au iscălit alungarea lui Atanasie, socotind că aceasta este lepădarea dreptei credințe. Pentru aceasta ei au fost trimiși la Arimini, în surghiun; iar toți ceilalți episcopi s-au adunat în Mediolan (355) și au judecat pe Atanasie ca să fie alungat.

Nu este cu necuviință ca să povestim aici despre neiscălirea lui Eusebiu și Dionisie, la soborul cel nedrept. Adunându-se în Mediolan vreo 30 de episcopi și neașteptând să vie alți drept- credincioși, au alcătuit singuri soborul, iscălindu-și numele lor, iar Dionisie al Mediolanului, care nu era de mult ridicat la rânduiala episcopiei, și tânăr fiind de ani, a fost silit ca să iscălească la acel sobor pentru că s-a rușinat de episcopii cei vechi și cinstiți, de aceea a iscălit împreună cu dânșii. După aceasta, dreptcredinciosul Eusebiu al Vercelaei, bătrân de ani, a venit în Mediolan - după ce se săvârșise acel sinod numai cu iscăliturile acelora - și-l întrebă pe Dionisie: „Ce se face în acest sinod?”. Iar Dionisie spunând că acum s-a săvârșit nedreapta judecată asupra lui Atanasie, a mărturisit cu multă jale și căință greșeala să, că fiind înșelat, a iscălit alungarea lui Atanasie; deci, l-a mustrat pentru aceasta fericitul Eusebiu, ca un părinte pe fiu, căci Dionisie îl avea pe Eusebiu ca părinte duhovnicesc, întâi pentru bătrânețile lui și al doilea pentru că era de mai mulți ani episcop al Vercelaei și era mai presus decât al Mediolanului.

Însă văzând Eusebiu pocăința lui Dionisie, nu-l lăsa să se mâhnească și zicea: „Eu știu ce să fac pentru ca să se șteargă numele tău din mijlocul lor”. Atunci, înștiințându-se episcopii arieni de venirea lui Eusebiu, l-au chemat în adunarea lor și i-au arătat judecata cea alcătuită despre lepădarea lui Atanasie cu iscăliturile lor; deci, ei voiau, ca și el să-și pună numele acolo, iar Eusebiu făcându-se ca și cum s-ar învoi și ar iscăli la soborul lor, a luat hârtia și citea numele episcopilor care se iscăliseră, și ajungând la numele lui Dionisie, a strigat că și cum se mâhnise, zicând: „Unde voi pune eu numele meu, sub Dionisie? Nicidecum Dionisie mai sus decât mine să fie! Voi ziceți că Fiul lui Dumnezeu nu poate să fie asemenea cu Dumnezeu Tatăl, atunci de ce ați cinstit pe fiul meu mai mult decât pe mine?”.

Deci, nu voia să se iscălească până ce numele lui Dionisie nu se va șterge din locul cel mai de sus. Deci episcopii arieni dorind foarte mult să aibă iscălitura lui Eusebiu și vrând ca să-l mângâie, au poruncit ca să fie șters numele lui Dionisie. Și chiar Dionisie și-a șters numele de pe hârtie, cu mâna sa, ca și cum locul cel mai de sus l-ar da bătrânului Eusebiu al Vercelaei, iar el să se iscălească sub dânsul.

Fiind șters numele lui Dionisie, încât nici urmă de literă nu se mai vedea, fericitul Eusebiu s-a lepădat de învoirea cea prefăcută a soborului lor și a mărturisit adevărul, râzând de arieni și zicând: „Nici eu nu mă voi întina cu fărădelegile voastre, nici pe fiul meu Dionisie nu-l voi lăsa să fie părtaș la răutatea voastră, că nu este cu dreptate a iscăli judecată nedreaptă, spre alungarea nevi-novatului arhiereu, oprind aceasta legea lui Dumnezeu și bisericeasca pravilă. Deci, să vă fie tuturor în știre că Eusebiu și Dionisie nu vor mai iscăli judecata voastră cea plină de răutate și de fărădelege. Și mulțumim lui Dumnezeu, care a izbăvit pe Dionisie din cursa voastră, și care ne-a dat o pricepere ca aceasta, ca numele lui care era scris rău, în mijlocul numelor voastre, să fie șters”.

Văzând arienii cum au râs de ei Eusebiu și Dionisie, și ca să le facă rău, au pus mâna pe ei și, ocărându-i, i-au trimis în surghiun pe amândoi; și atâta rău i-au făcut în surghiun fericitului Eusebiu, încât a murit mucenicește. Auzind Sfântul Atanasie de toate acestea și cum că ostașii eparhului cu porunca împărătească vin ca să-l prindă, el, înștiințându-se printr-o arătare dumnezeiască, a ieșit din episcopie în miezul nopții și s-a ascuns la o oarecare fecioară îmbunătățită, care era sfințită lui Dumnezeu și adevărată roabă a lui Hristos.

Deci, s-a tăinuit până la sfârșitul împăratului Constanțiu și nu știa nimeni de dânsul decât numai Dumnezeu și acea sfântă fecioară, iar cărțile ce-i trebuiau lui împrumutându-le de la alții i le aducea ea, despre care unii spun că ar fi fost Sfânta Sinclitichia. Acolo petrecând sfântul, a scris multe scrisori contra ereticilor. Iar poporul Alexandriei căuta pe Sfântul Atanasie, păstorul lor, bătând pretutindeni locurile, pentru că se mâhneau de dânsul și cu atâta nevoință îl căutau, încât fiecare și-ar fi pus sufletul pentru a-l afla.

Sfânta Biserică era cuprinsă de multă tânguire, pentru că eresul lui Arie se întărise nu numai la Răsărit, ci și la Apus. Deci, cu împărăteasca poruncă în Italia și în tot Apusul episcopii erau izgoniți de pe scaunele lor, adică aceia care nu au voit să iscălească cum că Fiul nu este deoființă cu Tatăl. În acea vreme a fost izgonit și cel între sfinți Liberiu, care luase scaunul Romei, după fericitul Iuliu, moștenitorul Sfântului Silvestru, pentru dreaptă credință; iar în locul lui s-a ridicat dintre eretici unul oarecare Felix.

Astfel, o vreme îndelungată strîmtorîndu-se și chinuindu-se pretutindeni Sfânta Biserică de către eretici, a sosit sfârșitul împăratului Constanțiu, care fiind între Capadocia și Cilicia, în locul ce se numea izvoarele Mopsiei, acolo s-a lipsit de viață și de împărăție. La fel a ajuns judecata lui Dumnezeu și pe Grigore, acel mincinos episcop al Alexandriei, pus de eretici, și a pierit ticălosul cu mare vâlvă, fiind ucis de poporul elinesc, făcându-se tulburare pentru un loc oarecare elinesc, care era în Alexandria, și pe care el a vrut să-l ia.

Venind la împărăție Iulian, după Constanțiu, și toate rânduielile și legile lui Constanțiu sîrguindu-se să le răstoarne și scăpând de izgonire pe toți, s-a înștiințat despre aceasta Atanasie, care se temea că nu și pe Iulian să-l înșele arienii cu păgânătatea lor; pentru că încă nu se arătase depărtarea lui Iulian și cea desăvârșită lepădare a lui Hristos. Deci, fiind noapte, a ieșit Sfântul Atanasie din casa fecioarei, în care se ascunsese, și s-a dus în mijlocul Bisericii Alexandriei. Atunci mare bucurie s-a pricinuit celor dreptcredincioși, căci s-au adunat de pretutindeni ca să-l vadă, clericii și cetățenii, iar tot poporul privea la dânsul cu mulțumire și cu dragoste îl cuprindea. Apoi, prin venirea lui, umplându-se de îndrăzneală, îndată pe toți arienii i-au izgonit din Alexandria; iar cetatea s-a încredințat lui Atanasie, păstorul și învățătorul lor.

După aceasta, Iulian cel fără de lege, care mai înainte în taină s-a lepădat de Hristos, acum s-a arătat pe față, pentru că întărindu-se la împărăție, s-a lepădat de Hristos și înaintea tuturor a hulit sfântul Lui nume, apoi s-a închinat idolilor, și deschizând pretutindeni templele, a poruncit să se aducă jertfe necurate zeilor; atunci erau pretutindeni temple și fum, ardere de animale și sânge.

Pentru care lucru fiind mustrat de stâlpii cei mari și învățătorii bisericești, a ridicat asupra Bisericii cumplită prigonire, iar la început asupra Sfântului Atanasie, pentru că Iulian sfătuindu-se cu cei de un gând cu sine și întrebând pe înțelepții vrăjitori, fermecătorii și descântătorii lui, cum le-ar fi cu putință ca să piardă lumea creștinătatea, s-a hotărât de toți că Atanasie să fie ridicat și pierdut de pe pământ. Pentru că ei ziceau: „De se va dărâma temelia, apoi cu înlesnire și cealaltă parte a credinței creștinești se va risipi”.

De aceea, s-a făcut iarăși judecată nedreaptă asupra lui Atanasie, iarăși s-a trimis oaste în Alexandria, iarăși s-a tulburat cetatea și era înconjurată Biserica de mâna celor înarmați, iar pe Atanasie îl căutau spre ucidere. Atunci sfântul iarăși acoperindu-se de Dumnezeu și trecând prin mijlocul lor, a scăpat din mâinile celor ce-l căutau; apoi noaptea s-a dus la râul Nil și urcându-se într-o corabie ce mergea în Tebaida, l-au ajuns tovarășii lui și cu lacrimi îi ziceau: „Unde te duci iarăși de la noi, părinte? Cui ne lași pe noi, ca pe niște oi ce n-au păstor?”. Iar sfântul a răspuns către dânșii: „Nu plângeți, fiilor, căci această tulburare pe care o vedem degrabă va înceta”. Acestea zicându-le, s-a dus în calea sa.

Atunci venea degrabă în urma lui un voievod, căruia i se poruncise de tiranul că unde va ajunge pe Atanasie, acolo să-l ucidă. Unul din cei ce erau cu Atanasie văzând de departe pe voievodul acela în urma lor, plutind cu corabia, și cunoscându-l bine, îndemna pe vâslașii săi să vâslească repede, ca să scape de cei ce-i prigoneau. Iar Sfântul Atanasie așteptând puțin și cunoscând ceea ce era să fie, a poruncit vâslașilor să întoarcă corabia iarăși spre Alexandria. Dar ei îndoindu-se, le-a poruncit din nou să îndrăz-nească; deci, întorcând cârmă și corabia drept spre Alexandria, plu-tea în preajma prigonitorilor. Și când voievodul era aproape, barbarii având ochii întunecați ca o ceață, nu vedeau și pluteau alături. Iar Atanasie întrebă: „Pe cine căutați?”. Ei răspunseră: „Pe Atanasie căutăm; nu l-ați văzut pe el undeva?”. Iar el le-a zis: „Puțin mai înainte de voi a apucat plutind cu o corabie, și părea că fuge de un prigonitor al lui; goniți și-l veți ajunge”. Și așa sfântul a scăpat din mâinile ucigașilor și intrând în Alexandria, pe toți credincioșii i-a umplut de bucurie, însă s-a ascuns până la moartea lui Iulian.

Pierind degrabă acel împărat urât de Dumnezeu, a venit după dânsul Iovian (363-364), creștin dreptcredincios; și atunci Sfântul Atanasie fără temere a șezut pe scaunul său, cârmuind Biserica. Dar și Iovian la împărăție n-a zăbovit, pentru că numai șapte luni împărățind, a murit în Galatia și s-a suit pe tron Valens (364-378), care era vătămat cu păgânătatea, deci au început iarăși primejdiile asupra Bisericii. Pentru că acel răucredincios împărat, luând stăpânirea, nu se îngrijea pentru pacea cea de obște, nici de rânduiala oștilor, nici de biruirea vrăjmașilor, ci îndată a început a se sârgui cum ar înmulți și ar întări eresul arian; deci, gonea pe arhiereii cei credincioși de pe scaunele lor, cei care nu se învoiau cu păgânătatea lui.

Atunci a izgonit mai întâi pe Sfântul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, apoi și pe acest mare între pătimitori, adică pe Atanasie, căuta să-l prindă. Deci, când acel război, care prigonea și surpă Biserica lui Hristos pretutindeni, a venit în Alexandria și cu porunca eparhului voiau să prindă pe Sfântul Atanasie, fericitul acesta a ieșit în taină din cetate și ascunzându-se într-un mormânt, 4 luni a șezut acolo, neștiind nimeni despre dânsul; atunci toată Alexandria mîhnindu-se și tânguindu-se după Sfântul Atanasie, s-a umplut de multă tulburare de aceasta; căci cu atât de multe și atât de mari necazuri creștinii erau necăjiți de împărații lor, încât ei voiau să ridice armele ca să pornească război.

Înștiințându-se de aceasta împăratul și temându-se de a lor îndrăzneală și de războiul cel dintre dânșii, a poruncit, chiar și nevrând, că Atanasie să-și aibă fără frică scaunul său. Astfel bătrânul Atanasie, bătrânul ostaș al lui Hristos, după ostenelile cele lungi și după nevoințele cele multe pentru dreapta credință și după atâtea izgoniri, acum viețuind puțină vreme în liniște și pace pe scaunul său, s-a odihnit întru Domnul și s-a dus către părinții săi, către patriarhi, către prooroci, către apostoli, către mucenici și către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.

El a fost episcop 46 de ani și a lăsat după sine moștenitor al scaunului pe fericitul Petru, prietenul său și părtașul tuturor primejdiilor sale. Iar el s-a dus ca să ia luminatele cununi și negrăitele răsplătiri ale bunătăților de la Hristos, Domnul său, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine slavă și stăpânire și cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

NOTĂ. În această viață a Sfântului Atanasie se pomenește de Ision, care a continuat eresul lui Meletie. De aceea, trebuie să se știe cine era acel Meletie. Că nu cineva să-l socotească că este Meletie, patriarhul Antiohiei (360-381), care a fost dreptcredincios și sfânt. Căci Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, cu mulți ani mai pe urmă a fost după acel eretic Meletie, care a fost episcop la Licopolis, în Egipt, și în vremea prigonirii a jertfit idolilor. Pentru aceasta a fost scos mai pe urmă de Sfântul Petru, arhiepiscopul Alexandriei din rânduiala sa, pentru că el, alcătuind dogme potrivnice credinței celei drepte, pe mulți i-a atras după sine. Ucenicii lui, în loc de creștini, se numeau „meletieni”, căci ereticul Meletie cu ucenicii săi ajuta arienilor. Pentru acel Meletie scrie Socrate Scolasticul, în cartea I, cap. III.

În această zi, împreună cu Sfântul Atanasie se cinstește și pomenirea celui între sfinți, părintele nostru Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, a cărui viață se va povesti la 9 iunie.

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei şi a Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Cântarea 1

Glasul al 3-lea

Irmosul

Să cântăm Domnului, Celui Ce a făcut minuni mari în Marea Roşie. Căci cu marea a acoperit pe cei potrivnici şi a mântuit pe Israel. Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

A ta curăţie, Preacurată Fecioară, a curăţit întinăciunea şi urâciunea lumii. Deci pe mine, cel ce am căzut în tina patimilor cu râurile rugăciunilor tale curăţeşte-mă de întinăciunea patimilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, cu apele rugăciunilor tale rourează-mi smeritul meu suflet, cel ce se topeşte de văpaia mulţimii păcatelor mele, ca dobândind dumnezeiască răcorire, cu cântări să te măresc pe tine, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arată-te, Preacurată Stăpână, scăpare mie, celui netrebnic şi mă izbăveşte de mulţimea patimilor mele cele tulbu­rătoare, care înconjoară şi scârbesc acum smeritul meu suflet.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ispitit fiind, cu osârdie, de viscolele cele cumplite ale păcatelor celor ce mă stăpânesc, izbăveşte-mă, Preacurată, pe mine robul tău şi la limanul mântuirii mă povăţuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Odihnitu-S-a Hristos întru tine, ceea ce singură eşti bine­cuvântată şi S-a îmbrăcat din tine în Trupul Său, vrând să mă îmbrace pe mine cel dezbrăcat.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Suflete sterp şi neroditor, câştigă-ţi rod de laudă şi bine rodit şi veselindu-te, strigă: întăritu-m-am prin Tine, Dumnezeule; nu este sfânt şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luminează-mă cu lumina feţei tale, Stăpână, pe mine cel ce sunt acoperit cu multe păcate şi mă miluieşte, ca să strig Fiului tău: Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Patriarhul Iacob mai înainte te-a văzut pe tine Scară, Fecioară. Pentru aceasta pe mine, cel căzut întru adâncul patimilor lumeşti, ridică-mă spre înălţimea cerului, Preacurată Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Eu sunt cel căzut întru adâncul dezmierdărilor lumeşti, Preasfântă Stăpână, ridică-mă pe mine şi mă curăţeşte, izbăvindu-mă de patimi şi de nevoi şi de întristări.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prorocul Isaia cel sfinţit luminându-se oarecând cu dumnezeiescul Duh, a strigat: Iată, Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu, Cel Ce Se va Întrupa, pentru milostivirea cea necuprinsă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Eva cea din început a supus blestemului neamul omenesc, prin mâncarea din pom; iar tu, Preacurată, născând pe Ziditorul, ai adus omenirea la binecuvântare.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Pus-ai spre noi dragoste tare, Doamne, că pe Unul-Născut Fiul Tău pentru noi la moarte L-ai dat. Pentru acesta strigăm Ţie cu mulţumire: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rănile sufletului meu vindecă-le, Stăpână Curată şi mă izbăveşte de patimile cele aducătoare de moarte, ridicându-mă către viaţa de mântuire, ceea ce ai născut Viaţa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ocârmuitoare fii mie, Preacurată, celui ce sunt înviforat totdeauna de marea cugetelor lumeşti şi mă povăţuieşte către limanul mântuirii, Preasfântă Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dacă au văzut îngerii, Fecioară Curată, că a ieşit din pântecele tău Fiul lui Dumnezeu, cu veselie ziceau: Slavă Naşterii tale, Stăpână Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă, Maică Curată, ceea ce ai născut pe Stăpânul, Care a luat chip de rob, în lumea patimilor şi la limanul legii îndreptează-mă, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-ai Fecioară, Scaun Prealuminat al Împăratului Ceresc, întru care, voind S-a odihnit cu Trupul, ridicând osteneala noastră cea multă; şi a aşezat pe om pe Scaunul cel Împărătesc, precum a binevoit.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Cel Ce eşti Nevăzut pe pământ Te-ai arătat; şi cu oamenii de bunăvoie ai petrecut, Cel Ce eşti Neajuns. Pentru aceasta la Tine nădăjduind, cântăm Ţie, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca ceea ce ai purtat în braţe pe Cel Ce poartă toate, cu dumnezeiască voie, Născătoare de Dumnezeu, caută spre mine şi mă izbăveşte de cugetele cele netrebnice, care duc la patimi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Odorul Fecioriei tu eşti, Preacurată Fecioară. Drept aceea pe mine cel atras de amăgirile dezmierdărilor lumeşti izbăveşte-mă, Maica lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Norule cel Luminos al Soarelui, luminează-mi mie lumină, ca să se risipească întunericul păcatelor mele; dă-mi mână mie, celui ce sunt căzut în noroiul păcatelor şi ridică-mă de unde zac, că tu Singură eşti Îndreptarea mea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Edenul cel încuiat prin călcarea poruncii celor întâi zidiţi mi s-a deschis prin naşterea ta, Fecioară, ceea ce ai născut pe Hristos, Viaţa noastră.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara cea Luminată a Stăpânului, arată-mă pe mine casă luminii; Uşa cea Neumblată, deschide-mi calea pocăinţei, povăţuindu-mă către Viaţa cea nemuritoare.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi se sfârşeşte duhul meu. Ci, întinzând, Stăpâne, braţul Tău cel Înalt, ca pe Apostolul Petru, Îndreptătorule, mântuieşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăvire de greşeli, ca o Bună, dăruieşte-mi mie, robului tău, Preacurată şi mă scoate de la judecata ce va să fie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Striga-voi ziua şi noaptea către tine, Preacurată şi mă voi mântui; şi voi trece peste zidul desfătărilor şi mă voi izbăvi de bântuielile demonilor prin mijlocirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu totul sunt ticălos şi întotdeauna m-am întinat, fiind cuprins de necurăţie; şi văzând acum venind pe urmele mele moartea, strig ţie: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară, Preacurată, zburdările cugetelor celor viclene, care totdeauna chinuiesc smeritul meu suflet şi ajută-mi să fiu viu prin credinţă şi prin fapte bune.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Fecioară, ceea ce eşti bucuria îngerilor, umple de bucurie cugetul meu cel mâhnit şi în lene cufundat.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cei trei tineri, Treimea în cuptor închipuind, îngro­zirea focului au călcat, cântând şi strigând: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorule, Cel ce izvorăşti Apa iertării, curgerile păcatelor mele spală-le, dăruindu-mi izvor de lacrimi, ca să te măresc pe tine pururea, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dreapta Elisabeta prin graiuri proo­roceşti lăudând mărirea ta, Preacurată, de măririle naşterii tale celei dumnezeieşti bucurându-se, le-a propovăduit în chip lămurit; că tu eşti veselia şi vauda tuturor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Inima mea, care este clătinată întotdeauna de valurile lumeşti, linişteşte-o, Maică Fecioară, povăţuindu-mă către limanul mântuirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Răsărind Soarele Slavei din tine, Norul cel Uşor, Născătoare de Dumnezeu, mai presus de gând a luminat toată zidirea; drept aceea cu cuget binecredincios te măresc, Fecioară Maică.

 

Câtarea a 8-a

Irmosul

Pe Cel Ce S-a pogorât în văpaie cu putere dumne­zeiască la tinerii evrei, pe Domnul, Cel Ce S-a arătat, preoţi lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă, Maică a lui Dumnezeu, de supărările patimilor, care viscolesc sufletul meu, că nu am altă nădejde afară de tine, Stăpână. Pentru aceasta dă-mi mila ta cea bogată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maică Preacurată, pe Fiul tău fă-L Milostiv nouă tuturor celor ce ne căim şi către Hristos alergăm şi dorim să dobândim iertare de păcate, Stăpâna lumii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născut-ai cu Trup pe Dumnezeu Cuvântul Cel fără de început, Născătoare de Dumnezeu, pe Cel Ce cu dumnezeiasca Naştere este mai înainte de veci din Tatăl, fără de maică; bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecându-ne cu naşterea ta, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, de omorârea trupească cea de demult şi lepădând blestemul şi stricăciunea şi moartea care s-a pricinuit din păcat, împreună cu Oştile cele de sus te mărim.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

În Muntele Sinai, în rug te-a văzut Moise, pe tine, ceea ce ai zămislit în pântece Focul dumnezeirii, fără de ardere; Daniil te-a văzut munte netăiat, iar Isaia te-a numit toiag odrăslit din rădăcina lui David.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu îndestularea vieţii celei desfrânate, către iad acum m-am apropiat. Ci tu, Fecioară, care ai nespus de multă îndurare, ca ceea ce ai născut pe Bunul Dumnezeu, în chip mai presus de cuvânt, milostivindu-te, miluieşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Unule Împărate, frică-mi este de a doua venire a ta şi mă tem, pentru că fără măsură Ţi-am greşit şi nu mă fac mai bun prin pocăinţă. Ci, ca Cel Ce eşti Bun întoarce-mă şi mă mântuieşte, Iisuse, pentru rugăciunile cele bineprimite ale Celei ce Te-a născut pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locuind în pântecele tău Cel Ce locuieşte întru Înălţime, te-a făcut pe tine mai Desfătată decât cerurile, Marie, Născă­toare de Dumnezeu. Pe Acela neîncetat roagă-L pentru noi robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Urmând cuvintelor tale, neamurile neamurilor, pe tine, te vom ferici pururea, Marie; că ai născut pe Dumnezeu Cel cu adevărat Fericit, Preacurată Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor de tămăduiri avându-te pe tine, Preacurată, adapă-mă pe mine cel cuprins de arşiţa patimilor lumeşti, ca ceea ce ai născut Izvorul vieţii, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Arătatu-te-ai, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, tron cu totul de aur al lui Dumnezeu şi Rai aşternut cu flori; că purtând în sânul tău pe Dumnezeu, ne umpli pe noi cu mireasma dumnezeieştilor haruri. Pentru aceasta noi toţi te propovăduim pe tine pururea Maică a lui Dumnezeu şi te mărim.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei

Troparul Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei

Glasul al 3-lea

Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-ne cu veselie şi cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă aducând Sfântului Atanasie, ca şi cum aş lăuda fapta cea bună, lauda mea o îndrept mai ales către Dumnezeu, de la Care se dă oamenilor harul faptelor bune, cel vrednic de laudă, al cărui chip şi pecete însufleţită a fost Sfântul Ierarh Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca înţelepciune fiind plin, fericite şi mai mult decât soarele cu viaţa de înger strălucind, cuvioase, ai covârşit Legile laudelor noastre. Ci, primeşte, părinte, să te lăudăm după cuviinţă.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântare vrednică de strălucita ta pomenire îşi aducem ţie; dar nepricepându-ne a-ţi aduce şi mai multe cântări vrednice de tine, Sfinte Atanasie, cerem să ni se dea iertare, prin tine şi harul mântuirii.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zburdările poftelor trupeşti cu putere potolindu-le, din tinereţile tale minte de bătrân şi cumpănită ai câştigat, Sfinte Atanasie Preafericite. Căci cu dragostea de înţelepciune, toate simţirile ţi-ai orânduit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lucruri preamărite s-au grăit despre tine în neamuri şi neamuri, Ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în pântece ai încăput şi Curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare, Marie. Pentru acesta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea noastră cea după Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce a întărit cerurile...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi sufletul şi trupul de toată întinăciunea, Sfinte Atanasie, biserică vrednică lui Dumnezeu te-ai arătat. Pentru aceasta plinirea Treimii întru tine s-a odihnit, cunoscătorule al Tainelor sfinte, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul Mângâietorului aflând sufletul tău curat de patimi, precum ai dorit şi-a arătat întru el lucrările lămurite şi te-a pus pe tine, părinte, Luceafăr luminos în lume.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dreptar ierarhiei te-ai arătat ierarhilor şi viaţa ta a fost pildă lucrătoare; iar cuvântul tău, înţelepte, chip luminos al cugetării celei adânci; şi învăţătura ta munte de teologie s-a arătat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Decât Heruvimii şi decât Serafimii mai Înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu; că tu Singură, ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel Neîncăput, Ceea ce eşti fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine, Curată, cu cântări te fericim.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată suflarea cea de viaţă purtătoare a Duhului lui Hristos, Care mai înainte de sus a venit cu Dumnezeiască cuviinţă în foişor şi pe ucenici i-a umplut, întru tine suflând, apostol al treisprezecelea te-a arătat, părinte, pe tine, care ai propovăduit credinţa creştină.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca râvnă puternic fiind aprins şi mai înainte de a ajunge întâistătător al Sinodului, luând parte la luptă, ai propovăduit în Niceea că Fiul este deofiinţă cu Tatăl. Pentru aceasta, mai mare păstor şi învăţător al Bisericii pe tine te-a pus Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încredinţată fiindu-ţi din Dumnezeiască rânduială cârma Bisericii, Sfinte Ierarhe Atanasie, toate bârfelile vătămătoare de suflet ale ereticilor ca şi cu o secure le-ai tăiat, dezrădăcinându-le ca pe nişte spini; şi cu înţelepciune udând, ai sădit sămânţa Cuvântului.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu limba ta cea de foc ai ars, Sfinte Atanasie, erezia cea ticăloasă a lui Arie şi rătăcirea cea nelegiuită a lui Sabelie, care erau cu desăvârşire potrivnice dreptei cinstiri de Dumnezeu şi deopotrivă de rele; şi împreună cu ele ai ars şi toată hula cea eretică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, pururea Fecioară, eşti Lauda credincioşilor; tu eşti Ocrotirea, tu eşti Scăparea creştinilor, Zid de apărare şi Liman; cu rugăciuni aduci către Fiul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; şi izbăveşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos avându-L, părinte, vorbind prin organul cel cu bun glas al graiului tău, ai ruşinat în scris toată închinarea la idoli, îndreptând pe cei rătăciţi şi întorcându-i la adevăratul Dumnezeu, Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eresurile cele atotpierzătoare le-ai biruit, părinte, cu cuvântări şi cu scrieri, alungând înşelăciunea cea de multe feluri din lume, cu înţelepte dovediri şi ai propo­văduit fără de împotrivire credinţa creştină, fericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învăţătorul cel cu adevărat mare al învăţătorilor, Înţelepte Părinte Atanasie, cu grai nemeşteşugit te-a fericit Biserica lui Hristos împreună cu Apostolii, ca pe cel ce ai arătat limpede cuvântul cel fără de prihană al credinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai agonisit îndrăzneală de Maică spre Fiul tău, Preacurată, nu ne îndepărta pe noi, ceideofiinţă cu tine. Că noi creştinii pe tine, Una Rugătoare Stăruitoare către Stăpânul te punem înainte.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apolinarie arătându-se semănător de sămânţă străină de judecata şi mintea omenească, despre firea omenească a lui Hristos, cu putere a fost vădit de tine, preafericite, ca un nebun şi lipsit de minte.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din Izvorul cel pururea Curgător al harului, mai dulce decât mierea, scoatem noi credin­cioşii, ca din apele unui izvor, apele cuvântătoare, ce se revarsă prin buzele tale, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se minuneze oricine, părinte, cu drept cuvânt, de scrierile tale, stăruind cu înţelepciune asupra lor, că va vedea răsturnându-sede mai înainte prin tine, după proorocie, eresurile ce aveau să răsară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să ne izbăvim de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, Curată; şi să dobândim Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine în chip de negrăit, Preacinstită.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Cu curgerile sângiurilor...

Învăţăturile dreptei credinţe sădind şi spinii relei credinţe tăind, ai înmulţit sămânţa credinţei cu ploaia Duhului, cuvioase. Pentru aceasta pe tine te lăudăm Sfinte Ierarhe Atanasie.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ierarhilor prea mari ai Bisericii şi vitejilor apărători ai dreptei credinţe în Hristos, păziţi pe toţi cei ce cântă: mântuieşte, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine, cu credinţă.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cuvântul Cel întocmai Cinstit cu Tatăl şi împreună pe Scaun Şezător, pe Fiul, Unul-Născut, cu dreaptă credinţă propovăduindu-L, părinte, cel ce eşti numit cu numele nemuririi, înveţi de asemenea că este de o Fire şi deofiinţă şi împreună veşnic cu Duhul.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învăţătorule propo­văduitor, slujitorul Tainelor Luminii Celei în Trei Sori, tatăl nelegiuirii văzându-te, a ridicat asupra ta prigoane.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nenumărate sunt primejdiile pe care le-ai îndurat, fericite, nevoindu-te pentru dreapta cinstire de Dumnezeu; dar şi cununile tale sunt nenumărate; că ai fost ca un diamant pentru cei ce loveau în tine şi cu sfinţenia vieţii tale ai atras la tine pe toţi.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dogmele cele nepotrivite şi străine de Biserica lui Hristos le-ai îndepărtat şi Unitatea Dumnezeirii, Treimea, ai teologhisit-O în Ipostasuri, Căreia ai cântat: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Maria cea Preacurată şi Preasfântă să o lăudăm; că printr-însa ne izvorăşte nouă, ca din izvorul Dumnezeieştii bunătăţi, harul darurilor celor mai presus de minte; pe care, cu gând cucernic, acum să o fericim.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Atanasie, podoaba cea mărită a ierarhilor, stâlpul luminii şi întărirea Bisericii, apărătorul Treimii, trâmbiţa cea de aur a teologiei şi a vieţii călugăreşti celei adevărate, dătătorul de legi scrise, prăznuieşte acum împreună cu noi, aşezând preoţi şi aducând la Hristos popoare în veci.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat purtător al numelui nemuririi ai fost, că pe cei încercaţi i-ai întrecut cu cuvântul; şi pe cei iscusiţi în cuvânt prin viaţa cea aspră biruindu-i, ai depăşit pe cei mai de seamă dintre ei din amândouă părţile. Pentru aceasta, strălucind cu fapta bună cea mai înaltă, ai câştigat în veci nemuritoare pomenire.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luptele tale cele vitejeşti ai arătat ierarhia mai strălucită, cugetătorule de Dumnezeu insuflat al Tainelor, căci cu ale tale dese prigoniri, înşelăciunea cea cu privire la Preasfânta Treime ai îndepărtat, propovăduind Treimea şi strigând: Tatălui vă închinaţi, pe Fiul Dumnezeu numiţi-L şi pe Duhul lăudaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locaş te-ai făcut Luminii Celei Neapuse, Preacurată; că Lumină ai născut celor din întuneric şi din umbră, care luminează toate cu harul cunoaşterii de Dumnezeu. Aceluia neîncetat credincioşii cântăm: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Elîntru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitu-ţi-a viaţa, părinte, ca un fulger şi s-a revărsat cuvântul tău, ca un tunet tuturor, celor peste care soarele luminează. Că de sus, din cer, ai fost cu adevărat insuflat. Pentru aceasta, mormântul, pricinuitorul uitării, nu a stins pomenirea ta, Sfinte Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Cea Întreit Strălucitoare şi Luminătoare mai strălucit fiind acum luminat, trimiţi de sus celor ce te laudă pe tine razele tale de lumină, limpede ca dintr-o oglindă; şi cu tine îi uneşti, fericite, chiar dacă cererea este mare şi covârşitoare.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântând te rugăm pe tine cu dinadinsul: pentru Biserică roagă-te, să se dăruiască tuturor creştinilor prin Cruce biruinţă, credinţei creştine putere asupra eresurilor vrăjmaşilor, iar nouă mântuire şi lumii pace, întru pomenirea ta, Sfinte Atanasie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Izbăvitorul, învredniceşte-mă a dobândi mântuire, Fecioară Preacurată, cu rugăciunile tale, dezlegând legăturile greşelilor mele. Că toate câte le voieşti le şi săvârşeşti, ca Ceea ce ai purtat în braţe pe Îpăratul tuturor. Bunătatea cea fără asemănare.

 

SEDELNA

Glasul a 3-lea

Podobie: De credinţa cea Dumnezeiască...

Într-armat-ai Biserica cu Dumnezeieştile dogme, părinte; eresurile le-ai pustiit cu învăţăturile tale, calea dreptei cinstiri de Dumnezeu ai desăvârşit şi împreună cu Apostolul Pavel credinţa ai păzit. Şi aşa s-a împlinit dorinţa ta, preafericite, iar acum primeşti răsplata ostenelilor tale.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul a 3-lea

Podobie: De credinţa cea Dumnezeiască...

Arătatu-te-ai, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Tron cu totul de aur al lui Dumnezeu şi Rai aşternut cu flori; că purtând în sânul tău pe Dumnezeu, ne umpli pe noi cu mireasma Dumnezeieştilor haruri. Pentru aceasta noi toţi te propovăduim pe tine pururea Maică a lui Dumnezeu şi te mărim.

Acatistul Sfinților Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Troparul la Acatistul Sfinților Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, glasul al 3-lea

Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciții luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiți: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniți toți iubitorii de prăznuire și adunându-ne cu veselie și cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toți.

Condacul 1

Pe voi, Părinții noștri aleși de Hristos, Păstorul cel mare, ca întâistătători ai vestitei cetăți a Alexandriei, vă lăudăm în cântări duhovnicești și vă rugăm să mijlociți către Domnul pentru Biserica dreptmăritoare, pentru cetatea voastră și pentru toți cei ce vă cheamă în ajutor, cu dragoste grăind: Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Icosul 1

Îngeri pământești și oameni cerești v-ați arătat, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, fiind luminați cu adevărata cunoaștere de Dumnezeu și, ca mari ierarhi și învățători pe scaunul arhiepiscopal din Alexandria, ați nimicit învățătura ereticilor, iar pe cei dreptslăvitori I-ați adăpat din izvoarele credinței adevărate. De aceea și noi, întăriți în Ortodoxie, grăim către voi acestea:
Bucurați-vă, cei ce ați lepădat înșelăciunea acestei lumi;
Bucurați-vă, cei ce v-ați păzit neclintiți în viață curată și fără de prihană;
Bucurați-vă, cei ce ați iubit din toată inima numai pe Hristos;
Bucurați-vă, cei ce ați supus voia voastră voii lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei prin care se arată strălucirea adevăratei credințe;
Bucurați-vă, cei ce cu bărbăție ați luat jugul lui Hristos;
Bucurați-vă, propovăduitori ai dumnezeieștii înțelepciuni;
Bucurați-vă, vase alese ale Sfântului Duh;
Bucurați-vă, lucrători credincioși în via Domnului;
Bucurați-vă, podoabe ale Bisericii Ortodoxe;
Bucurați-vă, arhipăstori ai Sfintei Biserici a Alexandriei;
Bucurați-vă, moștenitori ai veșnicei bucurii;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 2

Văzând Domnul, Știutorul inimilor, voința ta statornică, înțelepciunea, viața sfântă dreapta credință de care ai dat dovadă, te-a pus pe tine, Părinte Atanasie, în sfeșnicul Bisericii Alexandriei, ca să răspândești lumina Sfintei Evanghelii în toate părțile Răsăritului, pentru care aducem lui Dumnezeu cântare de mulțumire: Aliluia!

Icosul 2

Plecându-vă voii lui Dumnezeu, cu minte luminată și inimă curată, ați luat jugul cel bun al lui Hristos și ați mers pe urmele Apostolilor în toate ostenelile lor, Sfinților Atanasie și Chiril, Părinții noștri, din belșug semănând cuvântul lui Dumnezeu, luminând turma voastră cu harul și întărind pe mulți în credința ortodoxă. De aceea și noi, povățuiți cu învățăturile voastre, strigăm așa:
Bucurați-vă, cei binecuvântați de Dumnezeu din copilărie;
Bucurați-vă, cei ce ați urmat din tot sufletul viața călugărească;
Bucurați-vă, cei ce v-ați nevoit în adevărata simplitate și isihie;
Bucurați-vă, cei ce încă din tinerețe v-ați închinat viața lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei ce ați slujit Domnului cu credință;
Bucurați-vă, primitori vrednici ai harului preoției;
Bucurați-vă, cei ce jertfa fără de sânge pentru toți oamenii ați adus-o;
Bucurați-vă, preaînțelepti păstori și învățători ai Bisericii;
Bucurați-vă, vrednici următori ai Apostolilor;
Bucurați-vă, cei ce vă adăpați din izvoarele duhovnicești ale Scripturilor;
Bucurați-vă, cei ce fără frică ați vestit adevărata credință;
Bucurați-vă, scutul și apărarea Bisericii Egiptului;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 3

Cu puterea minții tale celei luminate de harul dumnezeiesc, ai propovăduit Treimea de o Ființă: pe Tatăl fără de început, pe Fiul Cel ce S-a întrupat și pe Duhul atotsfințitorul, fericite Chiril, arătându-te luptător și apărător al Născătoarei de Dumnezeu împotriva învățăturilor eretice, iar noi, ca pe un dumnezeiesc scriitor al tainei Dumnezeirii în Treime, te mărim și, luminându-ne cu învățătura ta, cântăm lui Hristos Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit: Aliluia!

Icosul 3

Având mare râvnă pentru dreapta credință, Părinților preafericiți Atanasie și Chiril, cu arma Crucii V-ați întrarmat și sabia cuvântului lui Dumnezeu ați luat. Ca niște ostași ai Tatălui ceresc, ați rușinat pe diavol, vrăjmașul mântuirii, tăind neghinele învățăturilor eretice, mântuind sufletele celor rătăciți, iar pe cei credincioși în evlavie și dreaptă credință întărindu-i. De aceea și noi, cei luminați prin rugăciunea voastră, cu dragoste cântăm așa:
Bucurați-vă, cei ce ați urmat marilor pustnici în nevoință și înfrânare;
Bucurați-vă, cei ce, prin pilda vieții voastre, pe mulți i-ați întors la Dumnezeu;
Bucurați-vă, binevestitori ai adevărului Evangheliei;
Bucurați-vă, îndrumători ai noștri în mărturisirea credinței ortodoxe;
Bucurați-vă, cinstitori ai Preasfintei Treimi începătoare de viață;
Bucurați-vă, cei aprinși cu focul iubirii de Dumnezeu, asemenea Serafimilor;
Bucurați-vă, cei ce ați dezrădăcinat slujirea eretică;
Bucurați-vă, cei ce preamăriți pe adevăratul Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei ce i-ați adus la credință pe cei necredincioși și fără de Dumnezeu;
Bucurați-vă, buni păzitori ai turmei voastre cuvântătoare;
Bucurați-vă, cei prin care se preamărește sfânta credință;
Bucurați-vă, că și noi, păcătoșii, numele voastre le chemăm cu credință;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 4

Iscând furtuna răutății și a dușmăniei, diavolul căuta ca, prin rău-credincioșii arieni, să nimicească Biserica lui Hristos cu smintelile lui. Tu însă, Părinte Atanasie, ai vestit cu glas mare Cuvântul mântuirii în Niceea, la întâiul Sinod Ecumenic, ai rușinat cu totul învățătura lui Arie și ai propovăduit pe Preasfânta Treime de o ființă, învățându-i pe toți să cânte lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul 4

Ați auzit glasul lui Hristos, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, care v-a chemat să stați neclintiți pentru credință, până la moarte și, urmându-l în vremea vieții voastre pământești, nu ați avut odihnă din pricina necurmatelor osteneli pentru mântuirea turmei de lupii cei răpitori, dar acum ați dobândit odihnă veșnică în lăcașurile cerești, pentru care slăvim ostenelile voastre, cântând așa:
Bucurați-vă, apărători înflăcărați ai adevărului lui Hristos;
Bucurați-vă, tâlcuitori iscusiți ai descoperirilor dumnezeiești;
Bucurați-vă, cei ce ați vădit învățătura eretică a lui Arie;
Bucurați-vă, apologeți nebiruiți ai Bisericii dreptmăritoare;
Bucurați-vă, cei ce, prin înțeleaptă vorbire, ați închis gurile celor rătăciți;
Bucurați-vă, ostași veghetori, străjeri ai credinței;
Bucurați-vă, păstori în neîncetată stare de jertfă;
Bucurați-vă, cei ce ați fost mereu gata să vă puneți sufletul pentru fiii duhovnicești;
Bucurați-vă, vistierii bogate de adâncă teologie;
Bucurați-vă, cei ce ați sădit în lume dreapta credință și evlavia;
Bucurați-vă, mărturisitori ai Preasfintei Treimi;
Bucurați-vă, călăuzitori nerătăciți la limanul mântuirii;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 5

În Alexandria te-ai arătat, Sfinte Chiril, ca o stea călăuzitoare, luminată de Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeu, strălucind peste părțile Răsăritului și, precum steaua de la Betleem a povățuit altădată pe magii din Persia, la fel și tu, Sfinte, calea credinței drepte ai arătat; pentru aceea, cântăm cu mulțumire Domnului: Aliluia!

Icosul 5

Văzând fiii Bisericii din Alexandria că ați binevestit Evanghelia și că ați apărat fără teamă credința cea adevărată în Dumnezeu, au urmat pilda viețuirii voastre, iar voi, ca buni păstori, cu dragoste i-ați povățuit pe cei ce doreau mântuirea, mulțumind Domnului pentru milostivirea Lui cea negrăită către cei ce-L caută cu toată inima. Pentru aceasta, în cântări de bucurie vă preamărim pe voi, Sfinților Părinți, și grăim:
Bucurați-vă, rugători călăuziți de Duhul Sfânt;
Bucurați-vă, luminători ai sufletelor noastre;
Bucurați-vă, cei ce v-ați pus întreaga viață în slujba credinței;
Bucurați-vă, cei ce ne-ați lăsat vrednică pildă cum să-L slăvim pe Hristos;
Bucurați-vă, ierarhi plini de har, prin care ereziile s-au risipit;
Bucurați-vă, înțelepți scriitori, apărători ai dogmelor ortodoxe;
Bucurați-vă, cei ce pe diavolul și pe slugile lui i-ați alungat;
Bucurați-vă, apărători preaslăviți ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, cei ce ați dobândit râvna pentru credința a lui Ilie Tesviteanul;
Bucurați-vă, cei ce, precum Prorocul Daniil, pe Domnul L-ați slăvit;
Bucurați-vă, lucrători harnici pe ogorul Domnului;
Bucurați-vă, cei ce nici după moarte nu v-ați depărtat de turma voastră;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 6

Propovăduitor al adevăratei învățături despre Preasfânta Treime te-ai arătat lumii, Ierarhe Atanasie. Cu puterea cuvintelor tale pline de har și a scrierilor insuflate de Dumnezeu, ai rușinat înșelarea lui Arie și ai răbdat multe suferințe de la dușmanii Ortodoxiei: cinci izgoniri nedrepte de pe tronul Alexandriei, întemnițare și multe prigoniri. Pentru aceasta, privindu-te toți ca pe păstorul cel bun care-și pune sufletul pentru oile sale, Îi aducem lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icosul 6

Ca niște luminători ați strălucit pe cerul Bisericii, Sfinților Ierarhi, prin nevoința vieții voastre arătând tuturor credincioșilor calea către Hristos, Lumina cea neapusă. De aceea, vă rugăm să ne ajutați ca, prin harul Lui, să lepădăm întunericul necredinței și al neînfrânării care stăpânește în lume, încât, împreună cu toți cei ce iubesc și cinstesc pe Dumnezeu în duh și adevăr, să cântăm așa:
Bucurați-vă, cei ce ați luminat lumea prin puterea cuvintelor voastre;
Bucurați-vă, purtători ai luminii lui Hristos prin întunericul acestui veac;
Bucurați-vă, stele mult strălucitoare, care ne călăuziți în noaptea ispitelor;
Bucurați-vă, candele aprinse în Biserica lui Hristos;
Bucurați-vă, râvnitori fierbinți pentru apărarea dreptei credințe;
Bucurați-vă, dascăli de cuget și de simțire ortodoxă;
Bucurați-vă, cei ce ați răbdat de la eretici amenințări și prigoniri;
Bucurați-vă, cei ce, fiind defăimați, Dumnezeu pentru toate;
Bucurați-vă, luptători neînfricați prin cuvânt și scrieri;
Bucurați-vă, cetăți de scăpare ale celor prigoniți pentru adevăr;
Bucurați-vă, părinți duhovnicești trăitori ai îndumnezeirii;
Bucurați-vă, călăuzitori ai noștri către patria cerească;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 7

Vrând ereticii să te izgonească de pe tronul Bisericii Alexandriei, Sfinte Chiril, te-au clevetit înaintea împăratului Teodosie, însă Dumnezeu, știind viața ta cea îmbunătățită, a rușinat pe clevetitori și a risipit toată adunarea lor, iar pe tine te-a așezat în fruntea Sinodului Ecumenic din Efes, iar tu, Părinte, în Sobor rușinând erezia lui Nestorie, ai preamărit pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, iar pe Hristos, Dumnezeu Omul, L-ai slăvit, cântându-I: Aliluia!

Icosul 7

Prin ostenelile voastre în via lui Hristos cea nou răsădită, v-ați arătat vrednici lucrători și păzitori, Sfinților Părinți, pentru care, ca niște slugi credincioase ați intrat în bucuria Domnului, iar acum, în ceruri, mijlociți înaintea lui Dumnezeu pentru apărarea și răspândirea dreptei credințe, dar și pentru mântuirea noastră, a păcătoșilor, a celor ce cantăm așa:
Bucurați-vă, cei ce ați risipit eresurile lui Arie și Nestorie;
Bucurați-vă, apărători ai noștri de învățăturile rău-credincioșilor;
Bucurați-vă, învățători ai celor rătăciți de la calea cea dreaptă;
Bucurați-vă, cei ce, cu lumina harului, luminați pe cei întunecați la minte;
Bucurați-vă, cei ce, cu apele iubirii, ne adăpați brazdele inimilor, spre rodire;
Bucurați-vă, străjeri neobosiți întru apărarea turmei duhovnicești;
Bucurați-vă, ostași ai lui Hristos, încă din viată încununați cu slava Lui;
Bucurați-vă, alungători ai lupilor îmbrăcați în piei de oi;
Bucurați-vă, izvoare prin care Dumnezeu revarsă vindecări sufletești;
Bucurați-vă, povățuitori ai credincioșilor în urcușul mântuirii;
Bucurați-vă, ierarhi sfințiți care aduceți Bisericii întărire și pace;
Bucurați-vă, cei ce preschimbați întristările noastre în bucurie;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 8

O nouă furtună s-a abătut asupra Bisericii lui Dumnezeu, când împăratul Iulian S-a întors la cinstirea zeilor mincinoși. Atunci, dușmanii s-au ridicat asupra ta, ierarhe Atanasie, și l-au sfătuit pe împărat să te piardă. Dar tu, Sfinte, ai prorocit că această tulburare se va stinge grabnic și te-ai rugat Domnului să zădărnicească relele planuri urzite împotriva creștinilor, ca toți credincioșii, cu mulțumire, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Toți dreptslăvitori creștini mărturisesc ajutorul vostru plin de har, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, văzându-vă că ne apărați de dezbinare, ne feriți de năvălirea vrăjmașilor și ne izbăviți de tot felul de necazuri. De aceea și noi, credincioșii fii ai Bisericii lui Hristos, vă aducem laudele acestea:
Bucurați-vă, trăitori ai învățăturilor Evangheliei;
Bucurați-vă, cei mult iubiți de credincioșii evlavioși;
Bucurați-vă, mijlocitori pentru toți cei ce vă cinstesc;
Bucurați-vă, cei ce ați ținut aprinsă lumina lui Hristos și în vreme de furtună;
Bucurați-vă, cei ce multora ați deschis ușa Împărăției cerurilor;
Bucurați-vă, rugători pentru mântuirea neamului creștinesc;
Bucurați-vă, pilde de curăție și neprihănire întru Domnul;
Bucurați-vă, nume la auzul cărora dreptcredincioșii se veselesc;
Bucurați-vă, adevărați păzitori ai dragostei lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, învățători înțelepți ai creștinilor din toate timpurile;
Bucurați-vă, cei ce ați fost încununați cu diadema răbdării;
Bucurați-vă, cei ce străluciți cu lumina cea veșnică în ceruri;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 9

Toată firea îngerească este uimită de puterea credinței tale, Sfinte Ierarhe Chiril, că Domnul te-a arătat apărător neclintit al Ortodoxiei. Tu pretutindeni ai vestit adevărul Evangheliei, mângâind pe cei credincioși și astfel i-ai păzit de învățăturile eretice. De aceea, nici acum nu ne părăsi, și întărește-ne pe toți în dreapta credință și în unire, ca să cântăm cu bucurie Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 9

Cu mult curaj ați propovăduit dreapta credință prin cuvântări și Scrieri minunate, Sfinților Atanasie și Chiril, cei de Dumnezeu înțelepții. Voi ați teologhisit despre întruparea Cuvântului, luminând sufletele multora și arătându-le calea spre mântuire, pe care ați pășit fără șovăire până la fericitul vostru sfârșit, iar noi, bucurându-ne că vă avem învățători și rugători înaintea Preasfintei Treimi, vă cinstim, grăind:
Bucurați-vă, buni păstori și fierbinte râvnitori pentru dreapta credință;
Bucurați-vă, cei ce ați înmulțit talantul încredințat vouă;
Bucurați-vă, pelerini neobosiți pe calea către patria cerească;
Bucurați-vă, locuitori ai cerului împreună cu cetele îngerești;
Bucurați-vă, luminători ai celor ce sunt în întunericul rătăcirii;
Bucurați-vă, cei ce, pentru aceasta, mari vă numiți în Împărăția lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei împodobiți de Hristos cu slava cea veșnică;
Bucurați-vă, cei ce în rândul marilor Sfinți Ierarhi sunteți cinstiți;
Bucurați-vă, învățători a toată lumea, de Dumnezeu înțelepții;
Bucurați-vă, cei ce dimpreună cu toți Sfinții vă rugați acum pentru noi;
Bucurați-vă, cei prin care S-a preaslăvit și întărit credința creștinească;
Bucurați-vă, cei ale căror nume sunt scrise în ceruri, dar și în inimile credincioșilor;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 10

Păzind turma lui Hristos de prigonitori, Sfinte Ierarhe Atanasie, nu te-ai înfricoșat de mânia împăraților, nici de clevetirile ereticilor, nici de întemnițări. Ci, pe toate acestea răbdându-le ca un vrednic ostaș al lui Hristos nu ai încetat să-i luminezi pe păstoriții tăi, rugându-te ca să stea neclintiți în dreapta credință, să nu se teamă de uneltirile vrăjmașului, iar în mâhniri și în năpaste să mulțumească pentru toate lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 10

Apărători nebiruiți sunteți tuturor creștinilor dreptslăvitori, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, că Făcătorul cerului și al pământului v-a ales să fiți pe pământ stâlpi neclintiți ai adevăratei credințe. De aceea, rugați-vă să ne învrednicim de harul lui Dumnezeu și să viețuim în adevăr noi toți, cei ce vă iubim și cu credință grăim:
Bucurați-vă, apostoli care ați propovăduit fără teamă adevărul lui Hristos;
Bucurați-vă, dascăli ai dogmelor dreptei credințe;
Bucurați-vă, cei ce purtați cuvintele dumnezeiești în inimile voastre;
Bucurați-vă, cei ce ne-ați lăsat comoara cea duhovnicească a scrierilor voastre;
Bucurați-vă, cei ce păziți sufletele noastre de orice fel de rătăcire;
Bucurați-vă, cei prin ale căror rugăciuni biruim uneltirile diavolești;
Bucurați-vă, vindecători ai bolilor noastre sufletești și trupești;
Bucurați-vă, limanuri neînviforate în năpastele ce ne cuprind;
Bucurați-vă, vistierii pline de bunătăți vremelnice și veșnice;
Bucurați-vă, mijlocitori ai noștri la tronul Judecătorului Ceresc;
Bucurați-vă, cei ce, având inimă curată, Îl vedeți acum pe Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei ce nici după mutarea în cereștile lăcașuri, grija pentru noi nu ați uitat-o;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 11

Rugăciunea pe care o aducem astăzi înaintea icoanei voastre, ascultați-o cu milostivire, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, și fiți mijlocitori pentru cei ce vă cer ajutorul vostru cel plin de har, dăruindu-le celor bolnavi vindecare, celor întristați mângâiere, celor în nevoi izbăvire, ca, bucurându-ne, să slăvim pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 11

Luminători preastrăluciți și făcători de minuni v-ați arătat, Sfinților Părinți, că din vremurile vechi și până acum mijlociți pentru toți binecredincioșii creștini, rugându-vă neîncetat lui Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli tuturor celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea voastră și cântă așa:
Bucurați-vă, cei ale căror icoane ne sunt ferestre către cer;
Bucurați-vă, că în toată creștinătatea sunt cinstite numele voastre;
Bucurați-vă, cei ce ne izbăviți de năvălirea celor de alt neam;
Bucurați-vă, apărători ai credinței și pururea rugători pentru noi;
Bucurați-vă, învățători ai înțelepciunii cerești;
Bucurați-vă, preastrăluciți luminători a toată lumea;
Bucurați-vă, că fiii Bisericii, prin mijlocirea voastră, se mântuiesc;
Bucurați-vă, purtători ai poverilor celor necăjiți și întristați;
Bucurați-vă, nădejdea și apărarea noastră în tot felul de necazuri;
Bucurați-vă, dumnezeiasca mângâiere în vremuri de restriște;
Bucurați-vă, cei ce Îl milostiviți spre noi pe Stăpânul tuturor;
Bucurați-vă, cei prin care se întărește Biserica lui Hristos;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 12

Prăznuim pomenirea voastră cea binecuvântată, Sfinților Ierarhi ai lui Hristos, Atanasie și Chiril, și, adunându-ne înaintea cinstitei voastre icoane, suntem apărați prin mijlocirea voastră, că v-ați arătat vindecători de boli, învățători celor rătăciți și grabnic ajutători tuturor celor ce vă cheamă în rugăciune și cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Lăudând viața voastră sfântă pe pământ și slava voastră în ceruri, cu smerenie vă rugăm, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, să ne dăruiți putere de sus asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, să ne fiți ajutători spre toate cele de folos și să ne binecuvântați cu pace, dragoste, credință statornică, inimă curată și frică de Dumnezeu, ca toți, dobândind lumina harului, să vă cântăm cu bucurie așa:
Bucură-te, mare Atanasie, cel ce porți numele nemuririi,
Bucură-te, luminat învățător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Chiril, cel ce ai dezrădăcinat rătăcirea lui Nestorie;
Bucură-te, slavă și întărire a tronului Alexandriei;
Bucură-te, cinstite Atanasie, că pentru dreapta credință ai fost izgonit;
Bucură-te, cel ce în taină prin rugăciune îți păzești turma ta;
Bucură-te, înțelepte Chiril, cel ce mult te-ai ostenit pentru preacinstirea Născătoarei de Dumnezeu,
Bucură-te, că la adormirea ta însăși Maica Domnului a venit;
Bucură-te, fericite Atanasie, că marele Antonie ți-a lăsat veșmântul său;
Bucură-te, că sfintele tale moaște în Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol au fost așezate;
Bucură-te, vrednicule Chiril, neîntrecut propovăduitor al înțelepciuni lui Dumnezeu;
Bucură-te Părinte Atanasie, slăvit arhiereu al Dumnezeului preaînalt;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 13

O, păstori ai noștri întru tot slăviți, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, primiți această puțină rugăciune a noastră, adusă din smerite inimi, cereți pentru noi de la Hristos Dumnezeu întărire în credința cea adevărată, ca fără prihană să umblăm întru poruncile Domnului și, cu mijlocirea voastră, să ajungem în Împărăția cerurilor, ca să ne învrednicim cu bucurie să cântăm dimpreună cu voi, cântarea de biruință: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Îngeri pământești și oameni cerești v-ați arătat, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, fiind luminați cu adevărata cunoaștere de Dumnezeu și, ca mari ierarhi și învățători pe scaunul arhiepiscopal din Alexandria, ați nimicit învățătura ereticilor, iar pe cei dreptslăvitori I-ați adăpat din izvoarele credinței adevărate. De aceea și noi, întăriți în Ortodoxie, grăim către voi acestea:
Bucurați-vă, cei ce ați lepădat înșelăciunea acestei lumi;
Bucurați-vă, cei ce v-ați păzit neclintiți în viață curată și fără de prihană;
Bucurați-vă, cei ce ați iubit din toată inima numai pe Hristos;
Bucurați-vă, cei ce ați supus voia voastră voii lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei prin care se arată strălucirea adevăratei credințe;
Bucurați-vă, cei ce cu bărbăție ați luat jugul lui Hristos;
Bucurați-vă, propovăduitori ai dumnezeieștii înțelepciuni;
Bucurați-vă, vase alese ale Sfântului Duh;
Bucurați-vă, lucrători credincioși în via Domnului;
Bucurați-vă, podoabe ale Bisericii Ortodoxe;
Bucurați-vă, arhipăstori ai Sfintei Biserici a Alexandriei;
Bucurați-vă, moștenitori ai veșnicei bucurii;
Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Condacul 1

Pe voi, Părinții noștri aleși de Hristos, Păstorul cel mare, ca întâistătători ai vestitei cetăți a Alexandriei, vă lăudăm în cântări duhovnicești și vă rugăm să mijlociți către Domnul pentru Biserica dreptmăritoare, pentru cetatea voastră și pentru toți cei ce vă cheamă în ajutor, cu dragoste grăind: Bucurați-vă, Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, stâlpi neclintiți ai Ortodoxiei!

Rugăciune la Acatistul Sfinților Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei

O, întru tot lăudaților Părinți ai noștri, Atanasie și Chiril, Ierarhi luminați de Dumnezeu ai Bisericii, apărători neînfricați ai Ortodoxiei, izgonitori ai eresurilor, apărători ai dreptei credințe, doctori iscusiți ai celor bolnavi, sprijinitori grabnici ai celor aflați în necazuri și calzi mijlocitori pentru toți cei ce aleargă la voi cu credință, ajutați-ne pe noi, păcătoși, în viața aceasta, plină de încercări, de ispite și de întristări, și rugați-vă lui Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, îndreptare vieții, sporire în virate și moștenirea Împărăției cerurilor, ca, dimpreună cu voi să slăvim pe Treimea cea de o ființă: pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.