Nivelurile de constiinta – Dr. David R. Hawkins

  Dr. David R. Hawkins a elaborat o harta a nivelurilor de constiinta umana, denumita si „Scala Constiintei” sau „Piramida Constiintei”, fol...

luni, 23 februarie 2026

Acatistul Sfântului şi de viaţă făcătorului Mormânt al Domnului

 De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1:

Acum noi nevrednicii stând cu evlavie înaintea cinstitului si de viată primitorului Mormânt al Domnului, impreună cu Îngerii aducem Dumnezeiesti cântări, ca cel care are sfintenie neasemănată să ne sfintească si pe noi care cădem înaintea lui si cu credinţă cântăm: Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Icosul 1:

Îngerii nevăzut pururea cu frică înconjoară preafericitul Mormântul al lui Hristos şi pe acesta văzându-l ca pe un tron minunat si izvor de lumină, se minunează si stau cântând către el acestea:

Bucură-te, Mormânt prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, pierderea dusmanului celui înşelător;
Bucură-te, singura înflorire a pământului;
Bucură-te, podoaba tuturor dreptcredincioşilor;
Bucură-te, Masă care tii pe Hristos ca pe o jertfă;
Bucură-te, crin care cresti mugurul iertării pentru cei credincioşi;
Bucură-te, că te afli în mijlocul lumii;
Bucură-te, că eşti mai presus în mărire decât cerul;
Bucură-te, tinătorul vietii nemuritoare;
Bucură-te, dătătorul izvorului nestricăciunii;
Bucură-te, cel în care a fost îngropat Ziditorul;
Bucură-te, cel prin care zidirea s-a iluminat;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 2:

Văzând odrasla din Arimateia că este necunoscută soarta de neînlăturat a morţii, în grădină şi-a făcut pentru sine mormânt, dar văzându-te mort pe Cruce, Doamne, cu cinste in el se grăbeşte a Te îngropa, strigând cu mare dragoste: Aliluia!

Icosul 2:

Cu dumnezeiască cunoştinţă, Iosif cel cu bun chip a cunoscut lucrarea cea mare a răstignirii Tale, pentru aceasta venind la Pilat a zis: „Dă-mi trupul cel Preacurat al Domnului” şi cum L-a cerut, L-a luat, si în mormânt nou L-a pus strigând către mormânt asa:

Bucură-te, sfârşitul patimilor Mântuitorului;
Bucură-te, cântare de bucurie a credincioşilor;
Bucură-te, lucrător al nestricăciunii oamenilor;
Bucură-te, apărător împotriva răzvrătirii dusmanilor;
Bucură-te, cer pământesc, care închipui tronul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că esti izvor din care curge viaţa;
Bucură-te, că te-ai făcut lui Hristos Dumnezeiască sălăşluire;
Bucură-te, zidire din nou a Sionului de Sus;
Bucură-te, chemare sigură a credincioşilor;
Bucură-te, vas plin de cuvântare de Dumnezeu;
Bucură-te, care dezlegi toată îndoiala;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 3:

Iosif fiind cuprins de puterea Ta cea Dumnezeiască, a lepădat frica iudeilor şi pogorând Trupul Tău de pe Cruce împreună cu Nicodim cu smirnă şi aloe L-au uns, apoi cu cinste L-au înmormântat cântând cu dragoste: Aliluia!

Icosul 3:

Având Fecioara în suflet sabia întristării după cum i s-a proorocit, lângă mormântul Fiului aflându-se cu tânguire plângea şi pe Acesta udându-l cu lacrimi striga acestea:

Bucură-te, prin care a venit bucuria;
Bucură-te, prin care stricăciunea s-a stins;
Bucură-te, temelie si întărire a celor binecredincioşi;
Bucură-te, căderea si zdrobirea celor rău-credinciosi;
Bucură-te, mormânt preafericit, a Fiului Meu, Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, cămară prealăudată a Mirelui celui înţelegător;
Bucură-te, că ai tinut pe cel ce tine toate;
Bucură-te, că n-ai stăpânit pe Cel ce rânduieşte toate;
Bucură-te, stea care arăti soarele:
Bucură-te, luminător care luminezi lumea;
Bucură-te, vas al focului celui neapropiat;
Bucură-te, cămara luminii celei neînsemnate;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 4:

Vifor de întristare având femeile mironosiţe n-au voit să se depărteze de mormânt, că în el se ascundea bucuria şi de aceea se sârguiau să se tânguiască toată noaptea cu Maica lui Iisus Hristos, dar voind ca şi după lege să petreacă sâmbăta, s-au întors strigând: Aliluia!

Icosul 4:

Auzitu-Te-au ucigătorii Tăi, Hristoase, zicând mai înainte către dânşii că vei învia din morţi şi mergând la Pilat au cerut să fie pecetluit mormânluI Tău şi cu strajă să fie păzit, dar noi stând lângă acesta strigăm cu dragoste:

Bucură-te, cel ce esti cel mai mare loc de închinare;
Bucură-te, cel ce izvorăsti râuri de minuni;
Bucură-te, întărirea celor ce se clatină;
Bucură-te, tron nemiscat al Bisericii;
Bucură-te, stăpânirea Dumnezeirii care a strălucit sub pământ;
Bucură-te, plinirea sfinţeniei care sfinţeşte tot pământul;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe sfinţii cei ostenitori;
Bucură-te, cel ce uşurezi pe credincioşii cei împovăraţi;
Bucură-te, prin care iudeii au fost aruncaţi afară;
Bucură-te, prin care neamurile au devenit moştenitoare;
Bucură-te, învingerea şi amărăciunea iadului;
Bucură-te, mântuirea tuturor oamenilor;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 5:

Luptător de Dumnezeu arătându-se cu pizmă poporul iudeu, s-a făcut ucigător de Hristos şi pentru acesta pecetluind mormântul, cu pază împrejur Te-a păzit ca pe un mort şi Te-a huIit ca pe un înşelător, îndelung-Răbdătorule neîntelegând să cânte: Aliluia!

Icosul 5:

Văzând păzitorii lumină negrăită din cer strălucind în Mormântul Domnului si văzând piatra răsturnată din cauza cutremurului, s-au cutremurat şi ei şi s-au înfricosat, ca morţii făcându-se iar sutasul a zis:

Bucură-te, mărirea celor mântuiţi;
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, întărirea poporului;
Bucură-te, dăruirea cea nedeşartă a săracilor;
Bucură-te, că s-a săIăsluit în tine Dumnezeirea;
Bucură-te, ca s-a împodobit în tine temelia Sionului;
Bucură-te, cel ce speli toată necurăţia din suflete;
Bucură-te, cel ce slăbesti toate săgeţile vrăjmaşului;
Bucură-te, prin care s-a dezlegat osândirea;
Bucură-te, prin care s-a arătat Învierea;
Bucură-te, prin care credinciosii se adeveresc;
Bucură-te, prin care cei rău-credincioşi se osândesc;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 6:

Făcându-se propovăduitori cei ce păzeau mormântul, în Sfânta Cetate s-au întors cu putere mare vestind tuturor iudeilor minunile pe care le-au văzut în Mormântul strălucitor. Iar aceştia din pizmă, din nou au cugetat deşarte şi n-au înţeles să cânte: Aliluia!

Icosul 6:

Ai strălucit în mormânt lumină de bucurie, alungând întunericul întristării, că înviind a treia zi, Mântuitorule a toate, de pe pământ ai ridicat toată lacrima, iar noi luminaţi fiind de mormântul Tău, cu bucurie strigăm acestea:

Bucură-te, bucuria neamului omenesc;
Bucură-te, stricăciunea duşmanilor de tot felul;
Bucură-te, vindecarea de boli care duci la mântuire;
Bucură-te, iertarea sufletelor din iad;
Bucură-te, că prin Tine ne-am îmbrăcat, goliţi fiind prin Adam;
Bucură-te, că prin Tine, noi cei morţi prin satana, ne-am făcut nestricăcioşi;
Bucură-te, cel care închipuieşti chitul lui Iona;
Bucură-te, prin care groapa lui Iosif luminat se veseleşte;
Bucură-te, că îndrepţi glezna celor şchiopi;
Bucură-te, cel ce dăruieşti îndestulare lipsiţilor;
Bucură-te, cel ce umpli de bună mireasmă pe cei credincioşi;
Bucură-te, cel ce înviezi pe cei necredinciosi la credinţă;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 7:

În zadar poporul iudeilor a cugetat să tăgăduiască Învierea lui Hristos, că, au dat destui bani ostaşior, dar Longhin cu putere a vestit aceasta, strigând fără de frică: Aliluia!

Icosul 7:

Bucurie nespusă a arătat Hristos înviind din mormânt, celor care luminati de El aşteptau învierea din morţi şi viata veacului ce va să fie şi lumina cea neapusă, pe al cărui Mormânt vazându-l, cu dragoste cântăm aşa:

Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, iertarea celor greşiţi;
Bucură-te, cel ce izvorăşti tuturor bună-credinţă;
Bucură-te, cel ce risipeşti credinţa cea rea a neamurilor;
Bucură-te, că prin tine ne umplem de toate bunătăţile;
Bucură-te, că din izvoarele tale ne adăpăm de desfătare;
Bucură-te, care închipuieşti cinstita colimvitră;
Bucură-te, prin care izvorăşti râurile darurilor;
Bucură-te, în care a fost îngropat Cel nemuritor;
Bucură-te, prin care moartea s-a îndepărtat;
Bucură-te, prin care se luminează zidirea;
Bucură-te, prin care Izbăvitorul se slăveşte;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 8:

Foarte de dimineată venind mironosiţele, văzând minune străină, s-au mirat, că piatra de pe uşa mormântului fiind foarte mare, de înfricoşătorul cutremur s-a prăvălit şi un înger pe aceasta stătea, strigându-le aşa: Aliluia!

Icosul 8:

Cu totul fiind, Hristoase, izvor de bucurie şi veselie ai zis mironosiţelor: Bucuraţi-vă!, iar ele, ţinând preacuratele Tale picioare, cu cinste şi cu lacrimi le-au sărutat şi cu dragoste către mormânt ziceau:

Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, întărirea celor bolnavi;
Bucură-te, propovăduirea apostolilor în toată lumea;
Bucură-te, luminarea si întărirea scriitorilor;
Bucură-te, cel care adevereşti învierea lui Hristos;
Bucură-te, că îndreptezi căderea lui Adam;
Bucură-te, înfrângerea rău-credincioşilor;
Bucură-te, povăţuitorul cel dulce al celor credincioşi;
Bucură-te, prin care credincioşii se înalţă;
Bucură-te, prin care şi morţii se ridică;
Bucură-te, bucuria celor cereşti si a celor pământesti;
Bucură-te, blestemul păgânilor şi al necuraţilor;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 9:

Toate cetele Îngerilor s-au înspăimântat văzându-te pe Tine, Mântuitorule, dormind în mormânt si a treia zi înviind cu dumnezeiască cuviinţă şi dăruind oamenilor raiul în locul iadului, au cântat strigând: Aliluia!

Icosul 9:

Femeile mironosiţe auzind graiurile îngerului care şedea în mormânt zicând că ai înviat din mormânt, Mântuitorule, toate s-au umplut de bucurie şi cu dragoste ziceau acestea:

Bucura-te, mărirea teologhisirii;
Bucură-te, bogăţia Sionului celui Sfânt;
Bucură-te, minunea îngerilor mult lăudată;
Bucură-te, rănirea demonilor mult tânguită;
Bucură-te, trâmbiţă care răsună puterea bunei cinstiri;
Bucură-te, mare care îneci mulţimea cinstirii celei rele;
Bucură-te, cel pe care mulţimea îngerilor te înconjoară;
Bucură-te, cel la care mulţimea oamenilor se închină;
Bucură-te, prin care cel căzut se ridică;
Bucură-te, cel în care Agar s-a tulburat;
Bucură-te, dezlegarea patimilor celor cumplite;
Bucură-te, dătătorul dumnezeiestilor daruri;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 10:

Vrând Hristos să mântuiască neamul omenesc din iad, a coborât cu sufletul până la acesta, iar cele de dedesupt s-au umplut de lumină şi de strălucirea Dumnezeirii Sale si fiind izbăviti toti, cu profetii si dreptii au cântat strigând: Aliluia!

Icosul 10:

Ioan si Petru au alergat la mormânt de dimineată, încă întuneric fiind şi prin Dumnezeiasca lumină văzând giulgiurile şi mahrama cu acestea zăcând înăuntru, s-au umplut de bucurie mare si către acesta au zis:

Bucură-te, cel ce încălzeşti răceala sufletului;
Bucură-te, cel ce arăţi căile celor credincioşi;
Bucură-te, cel ce umpli de Dumnezeiască lumină toate;
Bucură-te, cel ce lămureşti vistieriile bunei credinţe;
Bucură-te, oglindă cerească, care strălucesti lumina cea dumnezeiască;
Bucură-te, cunoaşterea care dăruieşti înţelegerea începăturilor dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce luminezi minţile din întuneric;
Bucură-te, cel ce răcoreşti inimile celor însetaţi;
Bucură-te, prin care toate s-au înnoit;
Bucură-te, prin care închipuirile s-au înlăturat;
Bucură-te, prin care înţelepciunea s-a ruşinat
Bucură-te, în care neştiinţa s-a înţelepţit;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 11:

Laudă de mânecare adâncă, de dimineaţă mânecând, Ţie, Mântuitorule, aducem în loc de miruri, închinăciune cu frică Mormântului purtător de viaţă, Împărate Sfinte, pe care l-ai arătat nouă izvor de haruri, Cuvinte celor ce strigă Ţie: Aliluia!

Icosul 11:

Sfânta Elena văzând cu bucurie mormântul Tău cel purtător de lumină, mai presus decât soarele, Mântuitorule, răsărind din pământ, căzând s-a închinat cu dragoste şi plină de spaimă Te lăuda strigând către mormânt acestea:

Bucură-te, bucuria şi nădejdea lumii;
Bucură-te, lumina sufletului şi a mintii mele;
Bucură-te, lauda împăraţilor drept-credincioşi;
Bucură-te, încununare a patriarhilor drept-credincioşi;
Bucură-te, că te vestesc arhiereii binecredincioşi;
Bucură-te, că te preamăresc cu evlavie preoţii;
Bucură-te, al monahilor rânduială şi chip al faptei bune;
Bucură-te, acoperământ şi scăpare celor ce vin la tine;
Bucură-te, îngrădirea binecredincioşilor ostaşi;
Bucură-te, că prin tine dreptcredincioşii biruiesc pe vrăjmaşi;
Bucură-te, mormântul viţei celei înţelegătoare;
Bucură-te, mlădiţă a acesteia mult roditoare;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 12:

Bucurându-se de aflarea Ta, o, preacinstit Mormânt, dumnezeiasca împărăteasă Elena, Biserică foarte mare şi preafrumoasă a zidit în jurul tău, iar noi credincioşii totdeauna cu evlavie înconjurându-te, Celui îngropat în tine, cu credinţă cântăm: Aliluia!

Icosul 12:

Cântând cu bucurie, te lăudăm cu dragoste, o, mormânt dătător de lumină al lui Hristos, că peste tot neîncăput Domnul Dumnezeu şi Om, în tine fiind îngropat trei zile, te-a sfinţit te-a preamărit şi pe toţi i-a învătat să strige cu credinţă către tine aşa:

Bucură-te, sfârşitul voinţei cele, negrăite;
Bucură-te, cornul nebiruit al credincioşilor;
Bucură-te, de Cuvântul lui Dumnezeu mai înainte propovăduit;
Bucură-te, învăţătura dascălilor credincioşi;
Bucură-te, că Cel necuprins întru tine a încăput;
Bucură-te, că a treia zi cu slavă a Înviat din tine;
Bucură-te, cel ce reversi râurile cunoaşterii de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce izvoarăşti pâraiele evlaviei Dumnezeiesti;
Bucură-te, cel lăudat de popoare în greutăţi;
Bucură-te, cel lăudat de preotul cel credinclios;
Bucură-te, că ai închis pentru credincioşi prăpastia iadului;
Bucură-te, că acestora te-ai arătat cântare nouă;
Bucură-te, Mormânt de trei ori fericit!

Condacul 13:

O, Cuvinte al lui Dumnezeu, necuprins în firea întreagă, dătător de viaţă şi Ziditorule a toată făptura, cum ai încăput în mormânt? Primeşte, deci, acum, Milostive, aceste rugăciuni ale noastre ale păcătoşilor şi mântuieşte de durerile cele sufleteşti şi trupeşti şi de chinurile cele veşnice pe toti cei ce strigăm Ţie: Aliluia! (de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 si Condacul 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.