▫ Iubirea de sine ne lipseste de
pace şi de bucurie ▫
— Din ce cauză, Gheronda, nu-mi găsesc întotdeauna pacea?
— Nu te-ai eliberat încă de sinele tău, ci esti sclava
omului tău celui vechi. Caută să-ti arunci sinele, căci altfel te va arunca el
pe tine. Cel care are iubire de sine nu poate avea odihnă, pace sufletească,
fiindcă nu este liber lăuntric. Este ca broasca testoasă, şi păseste la fel ca
ea. Oare broasca testoasă îsi scoate liber capul? Mai tot timpul rămâne închisă
în carapacea ei.
— Gheronda, teoretic îmi dau seama cum trebuie să fiu, în
practică însă…
— Punerea în practică este dificilă fiindcă prin asta îl
constrângi pe omul cel vechi. Dar dacă nu-l constrângem cu sârguintă pe omul
nostru cel vechi, el ne va arunca în aer zidirea duhovnicească.
— Gheronda, cum este iadul?
— Am să-ti povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată,
un om simplu Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Asadar
într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: „Vino să-ti arăt iadul!”. şi îndată s-a aflat într-o încăpere
în care multi oameni stăteau în jurul unei mese, iar în mijloc era o oală plină
cu mâncare. Însă toti acei oameni erau înfometati, pentru că nu puteau mânca.
Ţineau în mână câte-o lingură foarte lungă. Luau mâncarea din oală, dar nu
puteau aduce lingura la gură. De aceea unii bombăneau, alti strigau, altii
plângeau… Apoi a auzit aceeasi voce spunându-i: „Vino acum să-ti arăt şi
Raiul!”. şi îndată s-a aflat
într-o altă încăpere, unde multi oameni stăteau în jurul unei mese asemănătoare
cu cea dintâi, iar în mijlocul ei era tot o oală cu mâncare, iar ei aveau
aceleasi linguri lungi. Însă toti erau sătui şi bucurosi, pentru că fiecare lua
cu lingura sa mâncare din oală si-l hrănea pe celălalt. Ai înteles acum cum
poti să trăiesti Raiul încă din această viată?
Cel care săvârseste binele se bucură, deoarece este
răsplătit cu mângâiere dumnezeiască. Cel care săvârseste răul suferă şi face
din raiul pământesc un iad pământesc. Ai dragoste, bunătate? Esti înger si,
oriunde mergi sau te opresti, transmiti Raiul. Ai patimi, răutate? Ai
înlăuntrul tău pe diavolul si, oriunde mergi sau te opresti, transmiti iadul.
Încă de aici începem să trăim Raiul sau iadul.
CUVINTE DUHOVNICESTI- PAISIE AGHIORITUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.