Sfântul Serafim de Sarov vindecat de către Maica Domnului.

    

Vindecarea Sfântului Serafim de Sarov de către Maica Domnului reprezintă una dintre cele mai cunoscute minuni din viața marelui cuvios. Aceasta s-a petrecut în perioada în care era încă tânăr monah la Mănăstirea Sarov și a suferit de o boală gravă ce i-a măcinat trupul timp de trei ani. Detaliile cheie ale minunii:

• Originea suferinței: Serafim a refuzat tratamentul doctorilor pământeni, încredințându-se total voii lui Dumnezeu și a Maicii Sale.
• Arătarea Sfintei Fecioare: În timpul unei rugăciuni profunde, Maica Domnului i s-a arătat însoțită de Sfinții Apostoli Petru și Ioan.
• Momentul vindecării: Maica Domnului a atins tumora sau rana care îi provoca dureri cumplite, moment în care aceasta a dispărut instantaneu, iar Serafim s-a ridicat complet sănătos.
•  Marturia locului:
• Această minune a lăsat o amprentă profundă asupra vieții sale ulterioare. Biserica în care s-a petrecut arătarea a fost sfințită și a devenit un loc de permanentă recunoștință. Ulterior, când a primit ascultarea de a îndruma așezământul monahal de la Diveevo, el a condus mănăstirea sub directa ocrotire a Maicii Domnului. 
• În anul 1780, Prohor (Sfântul Serafim) s-a îmbolnăvit grav. Trupul i se umflase şi era ţintuit pe un pat tare, zăcând nemişcat. Medic nu exista şi de aceea nu se putea face diagnosticarea. Bănuiau, însă, din semnele exterioare, că e vorba de ascită. Boala a ţinut trei ani. În total, bolnavul a stat şase luni la pat şi plângea cu lacrimi amare. Niciodată însă n-a scos vreo cârteală din gura lui. Se predase cu trup şi suflet voii lui Dumnezeu şi se ruga continuu.

  Din ultimele evoluţii ale bolii, cei din jur au început să se teamă pentru viaţa lui.

  – Frate Prohor, a zis egumenul, propun să chemăm un doctor sau să-ţi facem recoltare de sânge.

  – Părinte, a răspuns bolnavul, m-am predat în mâinile Adevăratului Doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnul nostru Iisus Hristos, şi ale neprihănitei Maicii Sale. Dacă iubirea voastră o îngăduie, daţi-mi mie, sărmanului, leacurile cereşti, adică împărtăşirea cu Sfintele Taine.

  Stareţul losif a împlinit dorinţa lui şi a făcut priveghere toată noaptea. La Sfânta Liturghie, fraţii s-au rugat cu căldură pentru bolnav care, după ce s-a spovedit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine în chilia lui. În clipa aceea, înaintea sa a apărut Maica Domnului în lumină neînserată, împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Întorcându-şi faţa către loan, i l-a arătat cu degetul pe Prohor şi i-a zis: „Acesta este din neamul nostru”.

  Apoi s-a atins cu mâna dreaptă de capul lui şi îndată tot lichidul care se adunase în corpul său a început să iasă printr-o gaură care s-a ivit în partea dreaptă. Într-un interval scurt de timp, s-a vindecat definitiv. Pe partea dreaptă, acolo pe unde ieşise lichidul, a rămas pentru totdeauna o aluniţă.

  (Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, Editura Egumenița, p. 29)