O priveghere cu…diavolii

    

 „O priveghere cu… diavolii” este o cunoscută istorisire duhovnicească a Sfântului Paisie Aghioritul, petrecută în perioada în care acesta trăia la Chilia Sfintei Cruci din Sfântul Munte Athos.

Această întâmplare ilustrează modul în care sfinții transformă atacurile demonice și fricile nocturne în momente de bucurie spirituală și rugăciune intensă.

– Odată, pe când eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasă, căci noaptea s‑au adunaţi mulţi diavoli în podul chiliei. La început loveau puternic, ca şi cum ar fi avut baroase, apoi făceau zgomot, ca şi cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Eu am făcut semnul Crucii pe tavan şi am cântat: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne…. De îndată ce terminam, începeau iarăşi cioatele. „Acum, mi‑am spus, vom face două străni. Una voi cu cioatele, acolo sus, şi una eu, aici jos”. Când începeam eu, se opreau aceia. Odată cântam: Crucii Tale ne închinăm…, apoi: Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă…. Am petrecut cea mai plăcută noapte cu psalmodie, iar atunci când mă opream puţin, continuau aceia cu distracţia. De fiecare dată prezentau o altă cântare.

– Când aţi cântat prima oară n‑au plecat?

– Nu. Ci de îndată ce terminam eu, începeau aceia. Da, trebuia să scoatem o priveghere la amândouă strănile. A fost o priveghere frumoasă. Am cântat cu sete. Am petrecut zile plăcute…

 – Părinte, cum este diavolul?

– Ştii ce „frumos” este? Ceva deosebit. Numai să‑l vezi. O, cât este de bine că dragostea lui Dumnezeu nu îngăduie ca omul să‑l vadă pe diavol! Căci cei mai mulţi ar fi murit de frică. Gândeşte‑te ce s‑ar întâmpla cu omul dacă l‑ar vedea cum acţionează, dacă i‑ar vedea chipul lui cel „dulce”! Unii însă ar fi avut cea mai bună distracţie. Ştii ce distracţie? Cum îi spune? Cinema?… Dar ca să vadă cineva un astfel de film, trebuie să plătească mult… şi nu ştiu dacă l‑ar putea vedea!

– Are coarne, coadă?

– Da, toate accesoriile!!!

– Părinte, diavolii s‑au făcut atât de urâţi atunci când au căzut şi din îngeri au devenit diavoli?

– Ei, desigur! Şi acum sunt ca loviţi de trăsnet. Dacă un trăsnet cade şi loveşte un copac, oare acesta nu se va face îndată un buştean negru? Aşa sunt şi ei, ca loviţi de trăsnet. Într‑o vreme îi spuneam lui aghiuţă: „Vino să te văd, ca să nu cad în mâinile tale! Dacă acum numai cât te văd îmi dau seama cât de rău eşti, cât rău nu‑mi vei face dacă s‑ar întâmpla să cad în mâinile tale!”.

[ Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim. Tropar al praznicului Cinstitei Cruci.

[ Stihira Învierii de la laudele glasului 8.

Extras din Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Istorisirea pe scurt

În timp ce se afla la chilie, Sfântul Paisie a fost tulburat în timpul nopții de o adunare de demoni care s-au strâns în podul clădirii. Manifestările lor erau extrem de zgomotoase:

• Loveau puternic tavanul, ca și cum ar fi folosit baroase.
• Făceau un zgomot intens, imitând rostogolirea unor bușteni și trunchiuri mari de copaci.

Răspunsul Sfântului Paisie

În loc să se sperie, Sfântul Paisie a reacționat cu multă credință, ironie la adresa diavolului și umor duhovnicesc:

1. Semnul Crucii: A însemnat tavanul chiliei cu Sfânta Cruce.
2. Cântarea liturgică: A început să cânte imnul „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne…”.
3. „Cele două strane”: Văzând că demonii se opreau când el cânta și reîncepeau când tăcea, Sfântul a propus în glumă să împartă chilia în două strane. Cei de sus (diavolii) erau o strană, iar el, la parter, era cealaltă strană.
4. Alte cântări: A continuat dialogul liturgic alternând imnurile cu troparul „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă…”.

Sfântul Paisie Aghioritul concluzionează că a petrecut atunci cea mai plăcută și frumoasă noapte de psalmodie, demonstrând că prin post, priveghere și rugăciune, diavolul este complet dezarmat.