În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei.
Acest
sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian,
si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop
al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu
10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a
primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins,
mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi
mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a
binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici
semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si
cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si
astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf.
Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea.
Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se
în slava si cinstea sfântului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.
Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.
Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Proloagele – 16 iulie
Luna iulie in 16 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Atinoghen, ce a fost episcop in Pidahtoea si a celor zece ucenici ai lui (+303).
Acest
Sfant a fost din Sevastia Capadochiei si a trait in zielele imparatului
Diocletian si, pentru faptele lui cele bune si smerenia lui, a fost
sfintit episcop Pidahtoea. Deci, fiind prins de dregatorul Filomarh,
impreuna cu cei zece ucenici ai sai, si rabdand multe chinuri impreuna
cu ei, si-a primit sfarsitul, prin sabie.
Dar, pana a nu fi ucis, Sfantul Antinoghen, a grait cateva cuvinte catre
dregator, zicand: „Ma rog tie, porunceste ostasilor, sa ma duca in
manastirea mea si acolo, sa ma omoare.” Si dregatorul a implinit dorinta
cea de pe urma. Deci, mergand in manastirea sa, nu si-a mai aflat
ucenicii, ca ei fusesera prinsi si ucisi mai inainte. In schimb, l-a
intampinat pe Sfantul Antinoghen o cerboaica pe care Sfantul o crescuse
in manastire, care statea acum, plecandu-si capul, la picioarele
Sfantului. Si a zis Fericitul catre ea: „Te-au lipsit de frati, paganii,
iar acum vei ramane si fara de acela care, odinioara, te-a hranit.
Dumnezeului veacurilor sa nu te dea pe tine, nici semintia ta spre
vanare vanatorilor, ci tu si semintia ta, asa sa fiti, incat in toti
anii, la pomenirea noastra, sa va aduceti aci cate un pui, spre
junghiere si mancare, celor ce vor veni la pomenirea noastra. Si
cerboaica, varsand lacrimi din ochi, a cazut la picioarele Sfantului,
iar el, insemnand-o cu semnul crucii, a zis catre ea: „Mergi, in pace,
in sanul pustiei.” Si Sfantul Atinoghen, in manastirea sa, s-a rugat lui
Dumnezeu si, plecandu-si capul sub sabie, s-a sfarsit in Domnul.
Si, in fiecare an, la pomenirea Sfantului, dupa citirea Sfintei
Evanghelii, se vedea venind cerboaica si-si aducea puiul sau, apoi,
iarasi, iesea si se ducea. Si se bucura, mirandu-se crestinii, ce se
adunau acolo, ospatandu-se, intru cinstirea Sfintilor si spre slava lui
Hristos, Dumnezeul nostru in veci! Amin.
Pomenirea Sfintei Mucenițe Iulia Fecioara
Când perşii au luat Cartagina, slăvita
cetate africană, au dus în robie şi o mulţime de robi. În acel timp,
împreună cu alţi robiţi, a fost luată această fecioară mică, fericita
Iulia, de care ne este nouă vorba, fiica unui bărbat vestit cu numele
Analson, şi a fost dusă în Siria Palestinei. Acolo au vândut-o unui
oarecare negustor, care era păgân. Iar fecioara, deşi era la stăpân
necredincios, însă ţinea cu tărie la sfânta credinţă cea întru Hristos
în care se născuse şi la obiceiurile cele bune creştineşti, cu care se
învăţase de pe când era în scutece. Ea adeseori se ruga şi postea și,
ajungând la anii desăvârşiţi, îşi păzea cu dinadinsul curăţia sa cea
feciorească, petrecând în înţelepciune şi în multă înfrânare și, slujind
stăpânului său cu credinţă, după cuvântul Apostolului: În curăţia
inimii slujind, nu numai înaintea ochilor, precum fac cei ce caută să
placă oamenilor, ci, ca înaintea ochilor lui Dumnezeu făcea cu bună
înţelegere toate lucrurile ce i se porunceau şi care nu erau potrivnice
lui Dumnezeu şi vieţii ei celei întregi înţelepte.
Iar cele ce erau potrivnice, la acelea nimeni nu putea s-o silească pe
dânsa, pentru că stăpânul ei o îndemna mult să se lepede de Hristos şi
să vieţuiască în necurăţie, după obiceiul lor cel păgânesc, dar cu nici
un fel de îngroziri nu putea s-o înduplece, pentru că Iulia era gata mai
bine să moară, decât să se depărteze de Hristos şi să se lipsească de
întreagă înţelepciunea Sa. Iar stăpânul ei de multe ori a voit să o
piardă, dar, văzând slujba ei credincioasă întru toate și cu osârdie, o
cruţa. El se mira de obiceiul ei cel bun, de blândeţea şi răbdarea ei,
de smerenia şi de postirea ei cea mare. Fiindcă el o vedea postind în
toate zilele, afară de sâmbătă şi Duminică. Iar vremea care-i prisosea
din slujbe, nu o petrecea în deşert şi în odihnă, ci, uneori în
rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, iar alteori în citirea cărţilor pe
care o învăţase din copilărie. Și numai câteodată se pleca puțin spre
somn în timpul nopţii şi totdeauna era galbenă la faţă, avându-şi trupul
slab şi obosit de osteneală şi de înfrânare. De acest lucru stăpânul ei
se mira foarte mult. Deci, văzând-o că petrece neschimbată astfel, a
început a-i fi milă de dânsa, a o iubi şi a o cinsti. Căci Dumnezeu,
privind cu milostivire spre Sfânta Iulia, plăcuta Sa, pleca spre milă
inima cea înăsprită a omului celui necredincios.
Iar când avea mai mult de 20 de ani, stăpânul ei, fiind negustor, a voit
să plece cu neguțătorie multă în Galia, pe mare. Deci a luat cu sine şi
pe Iulia, credincioasa roaba sa, de vreme ce vedea că averea lui se
înmulţeşte prin mâinile ei, pentru că Dumnezeu a binecuvântat pentru
dânsa casa acelui negustor, ca altădată în Egipt casa lui Putifar,
pentru Iosif. De aceea, cu negustoria sa cea de mult preţ, a luat şi pe
roaba sa, iar mai ales a lui Hristos, care era mai scumpă decât toată
negustoria, şi a pornit pe mare. Și călătorind pe lângă insula care se
numea Corsica, a stat acolo. Iar în insula aceea, deși erau cetăți
creștinești, însă erau și păgâni mulți și când negustorul acela s-a
oprit pe insulă, a văzut aproape de port o adunare a păgânilor de o
credinţă cu el, făcând prăznuire şi aducând jertfe zeilor. Deci s-a dus
la ei cu toţi slujitorii lui şi, cumpărând un viţel gras, l-a adus
împreună cu ei jertfă zeilor şi au început a se veseli mâncând, bând şi
dănţuind. Iar Sfânta Iulia a rămas în corabie, suspinând din adîncul
inimii şi plângând pentru rătăcirea şi pierzarea acelor oameni.
Unul din adunarea aceea mergând la corabie şi văzând pe fecioara Iulia
plângând şi suspinând, şi aflând că este creştină, s-a dus şi i-a spus
mai-marelui acelei adunări, zicându-i deosebi: „În corabia care a sosit
aici este o fecioară, care huleşte pe zeii noştri şi defaimă jertfele
făcute de noi pentru ei”. Atunci, îndată, mai-marele acelei adunări a
zis negustorului ce venise din Palestina: „Pentru ce n-au ieşit din
corabie la jertfe şi la prăznuirea noastră toţi ai tăi?”. Negustorul i-a
spus că au ieşit toţi, dar mai-marele acela i-a zis: „Aud că în corabia
ta este o fecioară, care batjocoreşte pe zeii noştri şi huleşte numele
lor”. Negustorul a răspuns: „Zici oare de roaba mea? Pe aceea, cu nici
un chip n-am putut s-o întorc de la înşelăciunea creştinească şi s-o
aduc la credinţa noastră, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, şi, de nu
mi-ar fi fost mie credincioasă şi de foarte mare trebuinţă în slujbe,
de mult aş fi pierdut-o cu diferite chinuri”.
Mai-marele acela a zis: „Acum s-o sileşti ca, împreună cu noi, să se
închine zeilor şi să ia din jertfă. Pentru aceasta, sau îţi voi da în
locul ei patru roabe de ale mele sau să-ţi dau pentru dânsa preţul de
argint, numai să mi-o dai mie şi eu o voi sili să fie închinătoarea
zeilor noştri”. Negustorul i-a răspuns: „Ţi-am spus că este cu neputinţă
a o sili pe dânsa la aceasta, căci mai degrabă va voi să moară, decât
să se depărteze de credinţa sa. Iar ca să ţi-o vând, nici aceasta nu
este cu putinţă; căci, chiar de ai voi să-mi dai toată averea ta pentru
dânsa, tot nu se aseamănă cu slujba ei, pentru că este foarte
credicioasă, şi averile mele se înmulţesc prin mâinile ei; de aceea i
le-am încredinţat ei pe toate”.
Atunci mai-marele adunării, sfătuindu-se în taină cu ai săi, au rânduit
să facă masă mai mare pentru oaspeţi și au îmbătat foarte pe acel
negustor care era stăpânul Iuliei. Iar după ce acela s-a îmbătat şi a
adormit, asemenea s-au îmbătat şi toţi cei ce erau cu el, atunci
nelegiuiţii păgâni ai acelei insule, alergând la corabie, au scos pe
Sfânta Iulia la mal şi au pus-o înaintea mai-marelui lor. Și a zis acela
către dânsa: „Fecioară, jertfeşte zeilor, căci eu voi da stăpânului tău
pentru tine preţul, cât va voi, şi-ţi voi da şi ţie libertatea”. Sfânta
a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia-I
slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă îngețoșez”.
Atunci mai marele acela a poruncit s-o bată peste obraz. Și zicea
muceniţa: „Dacă Domnul meu Iisus Hristos a răbdat pentru mine lovire
peste obraz şi scuiparea feţei Sale, apoi oare nu voi răbda şi eu
acestea pentru El? Să se lovească pentru El obrazul meu, iar în loc de
scuipări, lacrimile să curgă pe faţa mea!”. Iar muncitorul a poruncit
s-o tragă de păr şi, dezbrăcând-o, s-o bată cu amar peste tot trupul.
Iar muceniţa, fiind bătută, striga: „Pe Acela Îl mărturisesc, Care a
fost bătut pentru mine. Dacă Stăpânul meu a răbdat cunună de spini şi
răstignirea pe Cruce, se cade ca şi eu, roaba Lui, să fiu părtaşă şi
următoare a Patimilor Sale ca să mă preamăresc cu El întru împărăţia
Sa”.
Apoi muncitorul a poruncit să-i taie fecioreștii ei sâni, iar ea a
răbdat cu vitejie, pentru dragostea lui Hristos, toate acele cumplite
chinuri. Și vrând muncitorul s-o piardă mai înainte de a se deştepta din
somn stăpânul ei, a poruncit să se facă îndată o cruce şi să
răstignească pe muceniţă, ca altădată evreii pe Hristos. Iar Sfânta
Iulia, în pătimirea sa pentru Hristos, era de o închipuire cu Însuşi
Domnul Hristos Cel răstignit, învrednicindu-se a fi răstignită pe cruce
pentru El.
Și fiind ea spânzurată pe cruce şi apropiindu-se de sfârşit, stăpânul ei
s-a deşteptat din somn şi, văzând-o răstignită, s-a umplut de mare
jale. Dar nimic n-a putut să-i ajute pentru că mireasa lui Hristos era
în cele din urmă răsuflări. Iar când sfântul ei suflet s-a dezlegat din
legăturile trupeşti, s-a văzut de toţi zburând din gura ei o porumbiţă
mai albă ca zăpada, înălţându-se spre cer. S-a văzut încă la dânsa, de
către cei ce o munceau, şi o arătare îngerească. Deci mare frică a căzut
peste ei și au fugit de acolo, rămânând numai trupul sfintei, spânzurat
mort pe cruce. Dar Domnul Hristos nu a lăsat trupul singur, pentru că a
poruncit îngerilor Săi ca să-l păzească, până ce a rânduit să fie
cinstita ei îngropare în chipul acesta.
Nu tocmai aşa departe de acea insulă, ce se numea Corsica, este o insulă
mai mică, care mai de mult se numea Margarit, iar acum se numeşte
Gorgon. Acolo era o mănăstire de călugări, cărora, arătându-li-se
îngerul, le-a spus toate cele despre Sfânta Muceniţă Iulia,
poruncindu-le să meargă repede cu corabia la acea insulă şi să coboare
de pe cruce mult chinuitul trup al sfintei muceniţe, ca, aducându-l în
mănăstirea lor, să-l îngroape cu cinste. Iar monahii, intrând în corabie
şi ridicând pânzele, au pornit. Și ajungând la liman, au găsit astfel
după cum le-a spus îngerul Domnului. Deci, coborând ei de pe cruce
sfântul trup, l-au învelit cu pânze curate, iar sânii ei cei tăiați i-au
găsit lepădați puţin mai departe de ea, lângă o piatră şi, luându-i,
i-au lipit pe trup la locul lor.
Și ducând-o în corabie, s-au întors cu bună sporire în mănăstire şi au
pus-o cu cinstită îngropare în biserică, slăvind pe Hristos Dumnezeu,
Cel ce a întărit pe roaba Sa spre o nevoinţă mucenicească ca aceea. Și
se dădeau de la mormântul ei tămăduiri de toate neputinţele. Așijderea
se făceau minuni şi la locul unde a pătimit, căci înştiinţându-se
creştinii acelei insule de pătimirea sfintei, au zidit chiar acolo o
biserică mică – locul fiind strâmt într-un deal ascuțit –, în numele ei.
Iar în locul unde au fost aruncați sânii ei, acolo a curs de sub o
piatră apă vie şi dătătoare de tămăduiri; căci toţi neputincioşii câţi
beau din acea apă sau se spălau cu ea, câştigau sănătate.
Încă și această minune se făcea în toți anii la ziua pomenirii ei, că
piatra aceea, de care se atinseseră sânii sfintei și de sub care a curs
izvorul, izvora din ea picături de lapte şi de sânge, ca niște sudori,
întru mărturisirea fecioriei şi a muceniciei Sfintei Iulia, care s-a
albit ca și cu niște lapte de curăţia fecioriei şi s-a roşit cu sângele
cel vărsat pentru Hristos. Acele picături ce ieşeau din piatră curgeau
toată ziua, de dimineaţă până seara, iar cei ce se ungeau cu ele, de
asemenea câştigau tămăduire.
Iar după ce au trecut mulţi ani, biserica aceea, care era zidită în
numele sfintei muceniţe pe locul unde a fost răstignită, s-a învechit şi
a început a cădea. Drept aceea, pentru că acel loc era foarte strâmt,
oamenii voiau să zidească sfintei pe un alt loc mai larg, nu departe de
cel dintâi, o biserică nouă şi mai mare. Și când au pregătit ei
pietrele, cărămizile, varul şi toate celelalte spre zidire, ca a doua zi
să pună temelia, dimineaţa au aflat toate acelea la locul dintâi, unde
fusese biserica cea veche, şi zidarii nu se pricepeau ce înseamnă
această minune. Iar după o vreme le-au mutat iarăşi pe locul celălalt,
unde voiau să zidească biserica. Dar noaptea iarăşi s-au mutat de acolo
la locul cel dintâi; și au văzut străjerii o fecioară prea luminoasă,
șezând într-un car cu doi boi albi și punând materialul cel pregătit
spre aceea zidire şi ducându-l la locul cel dintâi. Atunci ei au
cunoscut ei că sfânta binevoieşte ca biserica să se înnoiască pe locul
său cel dintâi. Deci au făcut după bunăvoirea ei.
Se făceau încă şi alte minuni în amândouă insulele, la Corsica şi la
Gorgon, până ce au fost luate de acolo cinstitele ei moaşte şi au fost
mutate la Brixia. Dar și după mutarea moaştelor, poporul din Corsica,
alergând cu credinţă la biserica sfintei, nu se lipsește de ajutorul ei
şi oamenii se păzesc nerisipiți de năvălirile vrăjmaşilor, cu sfintele
ei rugăciuni şi cu milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia
împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al unui staret oarecare, despre ascultare.
Un oarecare batran sedea in Tebaida, intr-o pestera, si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei batranul, de-l sfatuia pe el cele de folos. Si, dupa sfatuire, facea rugaciune si-l elibera pe el, sa doarma. Iar odata, s-a intamplat de-au venit la el si i-au facut mangaiere niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multa a batranului. Si dupa ce s-au dus ei, a stat iarasi, batranul, seara, sfatuind pe fratele. Si, vorbind cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat sa se destepte batranul si sa-i faca lui rugaciune, dupa obicei. Deci, asteptand mult si nedesteptandu-se batranul, ucenicul s-a necajit, dar nu s-a dus sa se culce. Si asemenea pana de sapte ori, necajindu-se si impotrivindu-se, a suferit si nu s-a dus. Apoi, trecand destula vreme din noapte, s-a desteptat batranul si, vazandu-l pe frate asteptand, i-a zis: „Nu te-ai dus pana acum?” Iar el a zis: „Nu, fiindca nu m-ai slobozit, ava.” Si a zis batranul: „Si, pentru ce nu m-ai desteptat?” A raspuns fratele: „Nu am indraznit sa te misc, ca sa nu-ti stric somnul”. Deci, sculandu-se, au citit pravila cea de dimineata si, dupa sfarsitul ei, a slobozit batranul pe frate si sta singur, rugandu-se. Si, iata, cineva i-a aratat lui un loc slavit, si scaun preastralucit in el si deasupra scaunului sapte cununi stralucitoare. Iar el a intrebat, pe cel ce i le aratase lui, zicand „Ale cui sunt acestea?” Si a raspuns acela „Ale ucenicului tau. Si locul si scaunul le-a daruit Dumnezeu, pentru ascultarea lui. Iar cele sapte cununi, in noaptea aceasta, le-a luat. Deci, venindu-si intru sine batranul a chemat pe frate si i-a zis lui: „Spune-mi ce ai facut in noaptea aceasta? Iar el a zis: „Iarta-ma, ava, dar nimic n-am facut.” Iar batranul, socotind ca din smerenie, nu marturiseste, i-a zis lui: „Nu te las pe tine, de nu-mi vei spune ce-ai facut; sau ce ai gandit, in noaptea aceasta?” Iar fratele, stiind intru sine, ca nimic nu a facut, nu avea ce sa zica. Si a zis batranului: „Ava, nimic nu am facut in afara de aceasta, ca suparat fiind de ganduri, de sapte ori, ca sa ma duc, sa ma culc fara de invoirea ta, nu m-am dus.” Iar batranul, auzind aceasta, a inteles ca, de cate ori s-a luptat impotriva gandului, de atatea ori s-a incununat de la Dumnezeu. Iar fratelui nu i-a spus nimic, despre cele ce a vazut, dar, pentru folos, le-a povestit pe acestea la barbati duhovnicesti, ca sa cunoastem ca, si pentru mici osteneli, Dumnezeu ne daruieste noua cununi stralucitoare. Bine este, dar, sa ne silim la toate, pentru Domnul. Si, inca, sa ne invatam a cere, cu staruinta, rugaciunile Parintilor si sa nu indraznim a face ceva, sau a ne desparti de ei, fara binecuvantarea lor. Ca Imparatia Cerurilor se ia prin staruinta si numai cei ce silesc ajung la ea.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre indelunga rabdare.
Feririt, cu adevarat, este omul care a castigat indelunga-rabdare. Ca, pe unul ca acesta, il lauda Sfanta Scriptura, zicand „Barbatul indelung-rabdator are multa pricepere.” Si ce este mai mult decat aceasta. Ca cel indelung-rabdator este totdeauna: bucurie, totdeauna cu voie buna, ca nadajduieste spre Domnul. Cel indelung-rabdator este fara de manie, ca toate le rabda. Cel indelung-rabdator nu se aprinde de graba spre manie, nu se abate spre ocara. La cuvinte desarte, nu se porneste cu usurinta. Nedreptatit fiind, nu se intristeaza. Celor indaratnici, nu le sta impotriva. Este intaiul la toata fapta. Nu este lesne de prins de amagiri. Nu este usuratic la intaratare. In necazuri, se bucura. Traieste impreuna cu tot lucrul bun. Este cu dragoste catre toti cei ce-l pizmuiesc. Cand i se porunceste, nu graieste impotriva. Cand este mustrat nu se intristeaza. Se mangaie pe sine totdeauna cu indelung-rabdarea. Ca cel ce nu este indelung-rabdator usor se schimba, gata fiind spre manie. Se aprinde degraba spre cearta, si daca este ocarat, raspunde ocarand. Cand este nedreptatit, se razbuna. Se cearta, pentru orice lucru de nimic. Faptele lui se clatina ca niste frunze in vant. Cuvintele lui Cel ce nu are, indelunga rabdare este farade intarire, ca repede se schimba. Intelepciune nu castiga. Cu cel rau se aduna, sta impreuna cu cel ce defaima. Ajuta pe cel ce nedreptateste. Taina n-o tine este gata sa descopere cuvantul tainuit. Si, ce poate fi mai ticalos, decat aceasta? Dumnezeului nostru, slava!
Cade-se a sti, ca dupa pomenirea
acestor Sfinti, adica dupa 16 zile ale acestei luni, in Duminica cea
dintai dupa aceasta data, cantam slujba Sfintilor Parinti de la
Calcedon, ce s-au adunat la Sfantul Sinod, al patrulea, a toata lumea
(451).
Acest sfant si a toata lumea Sinod s-a
tinut in zielele lui Marcian si Pulheria, binecredinciosii imparati,
adunandu-se Sfintii Parinti, cu darul Duhului Sfant, in vestita Biserica
a Sfintei Eufimia, adeverind Sfantul Simbol al celor trei sute
optsprezece Parinti, care s-au strans la Niceea (325), intarind acest
Simbol, precum l-au pecetluit si celelalte Sinoade.
Ca, ocarmuind imparatia Teodosie (400-450), feciorul lui Arcadie, un
oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut incepator unei erezii,
zicand ca Domnul nostru Iisus Hristos are numai o fire si o lucrare.
Acesta a fost scos din Biserica si caterisit de Fabian, patriarhul
Constantinopolului si de ceilalti ortodocsi. Dar Eutihie, avand
intr-ajutor si pe cei fara de Dumnezeu, de la curtea imparatului, n-a
incetat a face tulburari, pana ce a murit Teodosie. Deci, dupa ce a luat
Marcian imparatia, acesta a poruncit sa se faca un Sinod, a toata
lumea, si a adunat sase sute treizeci de episcopi. Si alcatuind si o
parte si alta, adica, si dreptcredinciosii si ereticii, doua scrieri si,
deschizand racla Sfintei Mucenite Eufimia, le-au pecetluit si le-au pus
pe pieptul ei, cu paza. Si, peste putine zile, facand ruagaciune si
deschizand racla, au vazut si s-au inspaimantat, caci au gasit scrierea
ereticilor lepadata sub picioarele Sfintei, iar pe cea a
dreptcredinciosilor, tinand-o in cinstitele sale maini. Aceasta
facandu-se, s-au ingrozit toti, vazand o asemenea minune. Si,
intorcandu-se spre credinta cea adevarata, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce
face totdeauna, lucruri minunate si mai presus de fire, spre
intoarcerea si folosul celor multi. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne
miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.
Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
***
Evanghelia zilei
Ev. Matei 16, 1-6
În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Dar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi preadesfânat cere semn, şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Şi, lăsându-i, a plecat. Atunci, venind ucenicii pe celălalt ţărm, au uitat să ia pâini. Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.
*
Apostolul zilei
Ap. I Corinteni 9, 13-18
Fraţilor, nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie. Dar eu nu m-am folosit de nimic din acestea şi nu am scris acestea ca să se facă şi cu mine aşa. Căci mai bine este pentru mine să mor, decât să-mi zădărnicească cineva lauda. Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie.
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi, glasul al 4-lea
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmosul
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împreună cu cetele cele fără de trup plimbându-te acum, ierarhe şi mucenice, vrednicule de minune, păzeşte pe cei ce cu credinţă te laudă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfă curată, cu totul fiind ars de focul chinurilor te-ai adus lui Dumnezeu prin credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceata pătimitorilor lui Hristos cea preacinstită, supunându-se legilor Stăpânului, a lepădat sfaturile cele fără de lege.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai mai presus de cuget şi de cuvânt pe Cuvântul Cel Veşnic, făcându-Se Trup din sângiuirile tale, ceea ce eşti neispitită de nuntă.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicul şi Ierarhul Atinoghen, cu plecarea lui către Dumnezeu cea nedezlegată, dezlegând meşteşugurile cele cumplite ale vrăjmaşului, s-a învrednicit de slavă, împreună cu cei zece ucenici ai săi.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu împotrivirile cele muceniceşti, dumnezeieştii mucenici au tocit săgeţile şi boldurile vrăjmaşului şi cu strălucirile lor cele dătătoare de lumină luminează cugetele tuturor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel fără de minte, întinzând pe mucenicii cei tari cu curele, i-a făcut şuviţe, bătându-i neîncetat, dar n-a clintit tăria cea neînspăimântată a cugetelor lor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai, Preacurată, mai Înaltă decât cerurile şi pururea mai Sfântă decât Serafimii, ca Una care, mai presus de fiinţă, ai purtat în pântece pe Stăpânul şi Împăratul tuturor.
Irmosul
Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul întăreşte mintea noastră şi inimile, ca să Te slăvim pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetătorii de Dumnezeu cu dumnezeieştile urcuşuri, cugetând în minte pe Mintea cea mai presus decât toate, nu s-au înspăimântat de chinurile cele amare ale trupului.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Mucenic Atinoghen, cel cuprins de Dumnezeu şi sfinţit mucenic nebiruit, făcându-se propovăduitor lui Hristos, s-a învrednicit de darul cel dumnezeiesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Grăind ritoriceşte întruparea Cuvântului, aţi răbdat chinurile şi moartea, mutându-vă către nemurire, mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întrupat-ai, Preacurată, pe Cel mai presus de fiinţă, Care este întocmai pe Scaun cu Tatăl şi cu Duhul şi S-a unit cu oamenii pentru milostivirea Sa.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Dis-de-dimineaţă grăim către Tine, Doamne: Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ascuţindu-ţi cugetul cu nepătimirea, ai închipuit patima cea omorâtoare de patimi a Celui fără de patimă, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Măritul Mucenic Atinoghen, cu îndemnările cele dumnezeieşti, a adus Stăpânului adunare de ucenici.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dătătorul de lumină a luminat pomenirea ta, mucenice, împlinind cererile tale către cei ce cu credinţă aleargă la tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ştiindu-te Maică şi Fecioară Preasfântă, cu un glas te cinstim şi cu bună credinţă te fericim.
Cântarea a 6-a
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sihăstrindu-se mai înainte Sfinţitul Mucenic Atinoghen şi biruind trufia demonilor, a dobândit bună laudă mucenicească şi ceata ucenicilor lui împreună cu dânsul s-a încununat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstită pomenirea ta o luminează Stăpânul tău, fericite, împlinindu-ţi rugăciunile cele către Dânsul. Că, iată, cerboaica aduce ţie rodul ei cu voie dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rai înţelegător v-aţi arătat, vrednicilor de laudă, având în mijlocul vostru lemnul vieţii; şi cu florile cele dumnezeieşti, aţi îndulcit de bună mireasmă simţurile tuturor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Sicriu Înţelegător ai purtat pe Dătătorul de lege; ca un Sfeşnic Luminos ai născut Lumina; ca o Rădăcină Neadăpată ai odrăslit Strugurele vieţii, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Urmând cuvântului Stăpânului, ca un păstor ales ţi-ai pus sufletul tău pentru oile lui Hristos, Sfinţite Mucenice Atinoghen; pentru aceasta, te lăudăm şi împreună cu tine, pe cei zece ucenici ai tăi, care, ocârmuindu-se cu frica lui Dumnezeu şi cu învăţătura ta, au pătimit. Pentru aceea, ca pe nişte bineplăcuţi v-a încununat pe voi Stăpânul cu dreapta cea începătoare de viaţă. Pe Care rugaţi-L pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Cuptorul caldeilor, fiind încins cu foc, s-a răcorit prin Duhul, cu ajutorul lui Dumnezeu şi tinerii au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu izvoarele sângiuirilor tale ai stins văpaia rătăcirii şi cu focul chinurilor ai făcut cenuşă materia răutăţii, fericite, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii care au făcut să înceteze, prin ostenelile înfrânării, săltările trupului şi prin curgerile închinăciunilor înşelăciunii, să fie lăudaţi ca nişte ostaşi ai lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu poruncă fărădelege tăindu-vi-se capetele şi trupurile sfârtecându-vi-se cu chinuri de multe feluri, ca nişte turnuri neclintite nu v-aţi mişcat, cuvioşilor mucenici.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mântuindu-ne prin tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, de căderea cea de demult a strămoşilor, grăim ţie: Bucură-te şi cu credinţă slăvim pe Cel Ce prin tine ne-a mântuit pe noi din stricăciune.
Cântarea a 8-a
Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uitându-se la dumnezeieştile luminări, Sfinţitul Atinoghen a risipit întunericul adânc al înşelăciunii idoleşti şi s-a făcut lumină.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ceata mucenicilor, a îngerilor, a ierarhilor şi a cuvioşilor se veseleşte întru pomenirea cinstiţilor pătimitori, slăvind pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Tu, ierarhe, adunând pe cei zece mucenici învăţaţi de tine, te-ai numărat în cetele muceni cilor, cu care împreună, cu credinţă te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul pe Care L-ai născut mai presus de cuvânt, Marie, Născătoare de Dumnezeu, roagă-L pentru noi, care te lăudăm cu credinţă şi te fericim, Preacurată.
Irmosul
Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată, astăzi este ziua cea luminoasă a mucenicilor, care străluceşte cu minuni şi cu raze dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor. Veniţi dar să luăm luminare.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte prinoase curate şi ca nişte miei fără de prihană, mucenicilor, v-aţi adus Celui Ce S-a născut pentru noi, luând cununile biruinţei de la Însuşi Dătătorul biruinţei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ostenelile tale, purtătorule de chinuri, picură dulceaţă şi curăţesc toată amărăciunea patimilor celor ce cu credinţă năzuiesc la biserica ta şi cu dragoste prăznuiesc chinuirea ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mucenicilor, arătându-vă ca nişte stele strălucitoare ziua pe cerul cinstitei Biserici, luminaţi toată lumea, gonind întunericul ispitelor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
În braţele tale ai purtat pe Dumnezeu, pe Cel Ce poartă toate şi ai hrănit pe Hrănitorul făpturii, Care S-a făcut asemenea cu noi. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să dea poporului tău izbăvire de toate relele.
Irmosul
Naşterea pururea Fecioarei, care s-a arătat mai înainte dătătorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Cu sihăstria curăţindu-ţi mai înainte sufletul, a doua oară cu chinuirea prin cuget desăvârşit, ai bineplăcut lui Dumnezeu şi te-ai făcut preot şi mucenic, purtătorule de Dumnezeu şi ai adus Stăpânului ceată de ucenici. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi, Mărite Mucenice Atinoghen.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Ceea ce singură ai născut pe Făcătorul a toată lumea, ceea ce singură ai împodobit omenirea cu naşterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de cursele vicleanului Veliar şi mă întăreşte pe piatra voirilor lui Hristos, rugându-te neîncetat Celui Ce S-a întrupat din tine.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Degrab ne întâmpină mai înainte până a nu ne robi, când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru; pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască ceea ce poate credinţa dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
