Acatistul Sfintei Marina

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Frumoasă floare crescută între spinii idoleşti şi împodobită cu frumuseţi sufleteşti, având minte cu bună înţelegere şi inimă aprinsă de văpaia dragostei dumnezeieşti, Sfântă Mare Muceniţă Marina, vorbeai mereu de Mirele tău Hristos şi de veşnica împărăţie, aşteptând cu dorire să-ţi jertfeşti viaţa şi să te uneşti cu El, pentru care îţi cântăm: Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniţă a lui Hristos!

Icosul 1

Născută fiind din părinţi de bun neam, dar necredincioşi, de copilă ai rămas orfană de mamă, iar tatăl tău, Edesie, slujitor idolesc, te-a dat spre îngrijire la o femeie în afara cetăţii, de la care ai învăţat şi te-ai întărit în credinţa în Dumnezeu. Pentru aceasta îţi zicem aşa:
Bucură-te, floare aleasă dintre spinii idoleşti;
Bucură-te, că ai dorit Domnului să-I slujeşti;
Bucură-te, că la doisprezece ani în Hristos ai crezut;
Bucură-te, că dulceaţa învăţăturii creştine bine ai cunoscut;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos L-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că ai început să urmezi ale Lui cuvinte;
Bucură-te, că nimic dintre cele pământeşti nu mai cugetai;
Bucură-te, că numai de numele lui Hristos grăiai;
Bucură-te, că ai dorit viața şi veşnica fericire;
Bucură-te, că ai urât deşertăciunea lumii şi a ei rătăcire;
Bucură-te, că ai crezut în Cel ce a făcut cerul şi pământul;
Bucură-te, că aceasta ai mărturisit cu cuvântul;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Tatăl tău, Edesie, auzind că ai primit credinţa cea sfântă a creştinilor, a început să te urască şi te socotea ca pe o străină, dar tu, punându-ți nădejdea în Dumnezeu, Îl rugai pe Tatăl Ceresc să te ajute şi să te întărească pentru a-L putea mărturisi, strigându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Când ai fost de cincisprezece ani, mergând la câmp să vezi oile tatălui tău, eparhul cetății, mai marele şi crudul Olimvrie, a trecut pe acolo şi, văzându-te, s-a rănit la suflet de frumuseţea ta, întrebându-te cine eşti. Iar tu plină de curaj i-ai răspuns că eşti creştină şi mireasa lui Hristos, pentru care-ţi zicem aşa:
Bucură-te, că pe eparh în cale l-ai întâlnit;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai mărturisit;
Bucură-te, că eparhul s-a rănit de frumuseţea ta;
Bucură-te, că să-ţi afle numele dorea;
Bucură-te, că Marina i-ai spus că te numeşti;
Bucură-te, că pe Domnul Hristos i-ai spus că-L iubeşti;
Bucură-te, că închinării la idoli nu te-ai învoit;
Bucură-te, că sufletul cu rugăciunea ţi-ai împodobit;
Bucură-te, că eparhul auzind s-a tulburat;
Bucură-te, că în cetate cu grele chinuri te-a înfricoşat;
Bucură-te, că de munci şi de cazne te bucurai;
Bucură-te, că pe tiran cu înţelepte cuvinte îl înfruntai;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Eparhul cetăţii, scoţându-te la judecată, privea cu plăcere la frumuseţea ta şi cu glas amăgitor te îndemna să jertfeşti zeilor spre a-ţi cruţa tinereţea; dar tu, Fericită Marina, aveai mintea la Dumnezeu cel Adevărat şi cu mare glas ai strigat: Unul este Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Dătătorul-de-viață Căruia-I cânt: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzind această mărturisire a ta, Sfântă Marina, Olimvrie te ademenea prin cuvinte înşelătoare să-i fii soţie, făgăduindu-ţi din toate dulceţile lumii, dar tu cu bărbăţie l-ai defăimat, iar pe Hristos, Mirele tău, L-ai lăudat, chemându-L în ajutor; pentru care tărie a ta te lăudăm aşa:
Bucură-te, că silnicia tiranului cu tărie ai biruit;
Bucură-te, fecioară, că la necuraţii idoli n-ai jertfit;
Bucură-te, că sufletul curat l-ai păstrat pentru cerescul tău Mire;
Bucură-te, că pentru aceasta trupul l-ai dat spre chinuire;
Bucură-te, că a te uni cu Hristos ai dorit;
Bucură-te, că Sfânta Treime o ai mărturisit;
Bucură-te, mireasa lui Hristos cea în credinţă tare;
Bucură-te, Sfântă Marina, cea grabnic ajutătoare;
Bucură-te, că, respingându-l, păgânul te privea cu nespusă cruzime;
Bucură-te, că spre chinuire să fii dată a poruncit cu mare asprime;
Bucură-te, defăimătoarea amăgirilor lumeşti;
Bucură-te, iubitoarea frumuseţilor cereşti;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Fiind plin de mânie şi ură, tiranul a părăsit amăgita-i dragoste şi fără milă a poruncit să fii dezbrăcată de hainele tale şi bătută cu vergi. Dar tu, întărită în credinţa lui Hristos, cu răbdare în rugăciune cântai: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Răbdând chinurile grele, pământul se înroşea de sângele tău. Poporul, uimit şi plin de jale, privea cum piere frumuseţea ta, dar crudul Olimvrie ți-a înmulţit suferinţa, pironindu-te pe lemn şi cu căngi sfâşiindu-ţi trupul, iar tu cu mare bărbăţie răbdai; pentru care noi îţi strigăm aşa:
Bucură-te, că neclintită ai rămas în chinuire;
Bucură-te, că lui Dumnezeu Îi aduceai mulţumire;
Bucură-te, că loviturile vergilor le răbdai;
Bucură-te, că pentru Domnul Hristos pătimeai;
Bucură-te, că puterea dumnezeiască te-a acoperit;
Bucură-te, că prin suferinţă multă te-ai sfinţit;
Bucură-te, că pământul de sângele tău s-a înroşit;
Bucură-te, că prin aceasta pe satana l-ai zdrobit;
Bucură-te, că toate cu tăria diamantului le-ai răbdat;
Bucură-te, că prin calde rugăciuni sufletul ți-ai luminat;
Bucură-te, că pentru răbdarea ta cea multă Hristos te-a încununat;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Ridicându-ți privirea la cer, te gândeai la pătimirile de pe Cruce ale Mirelui tău şi cu dragoste şi credință te rugai Lui: „Vrăjmaşii m-au înconjurat, Doamne, caută spre mine, roaba Ta, şi mă miluieşte, ca din toată inima să-Ţi cânt: Aliluia!”.

Icosul al 5-lea

Întărită fiind în credința în Dumnezeu, nimic nu a putut să te despartă de dragostea Mirelui tău Hristos, nici sfaturile poporului, nici viclenele amăgiri, nici sălbăticia tiranilor sau asprele amenințări, ca să slujeşti idolilor, pentru care tărie a ta noi, minunându-ne, îți cântăm aşa:
Bucură-te, că de Cerescul Mire nu te-ai despărțit;
Bucură-te, că în cruda chinuire mai mult L-ai iubit;
Bucură-te, că n-ai voit să slujeşti idolilor spurcaţi;
Bucură-te, că nu te-ai supus păgânilor blestemaţi;
Bucură-te, că ai suferit tăieturile uneltelor de fier;
Bucură-te, că gândind la Hristos, priveai liniştită la cer;
Bucură-te, că uneltirile păgânilor le-ai biruit cu tărie;
Bucură-te, că toate le-ai suferit cu bărbăţie;
Bucură-te, că trupul tău s-a chinuit pe pământ;
Bucură-te, că sufletul strălucit a mers la Domnul cel Sfânt;
Bucură-te, de Cereasca împărăţie râvnitoare;
Bucură-te, Muceniţă în necazuri ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Văzând tiranul eparh că nimic nu te poate înspăimânta, a poruncit să fii aruncată în temniţa celor osândiţi la moarte. Dar tu, Sfântă Muceniţă Marina, deşi aveai oasele goale în urma chinurilor, înălţai rugăciuni fierbinţi lui Dumnezeu, ca să te întărească asupra vrăjmaşilor, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stând singură în temniţa întunecoasă, diavolul venind la tine în chip de câine, cu mare îndrăznire te înfricoşa, dar tu, cu multă bărbăţie, cu ciocanul pe care l-ai găsit, în cap l-ai lovit până ce vedenia cea rea a pierit, şi rugându-te lui Dumnezeu l-ai biruit, pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, Muceniţă Marina, că multe răni ai răbdat;
Bucură-te, că păgânii în temniţă te-au aruncat;
Bucură-te, că satana acolo te-a ispitit;
Bucură-te, că fără teamă capul cu un ciocan i-ai zdrobit;
Bucură-te, că atunci mare cutremur s-a făcut;
Bucură-te, că, rugându-te, satana a dispărut;
Bucură-te, că lumina cerească s-a arătat;
Bucură-te, că acoperişul temniţei s-a ridicat;
Bucură-te, că Sfânta Cruce strălucea în văzduh;
Bucură-te, că Mirele tău te-a întărit prin Sfântul Duh;
Bucură-te, Sfântă Marina, ajutătoare a celor necăjiţi;
Bucură-te, Muceniţă, întărirea celor ispitiţi;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Deasupra Sfintei Cruci cea plină de lumină zbura o porumbiţă albă care cu glas blând zicea: „Bucură-te, Marina, Muceniţă a lui Hristos, că ai biruit pe satana, vrăjmaşul cel rău, şi curând vei veni în cămara Mirelui tău”; iar tu, bucurându-te de cele văzute şi auzite, cântai Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Duhul tău la această vedenie s-a înveselit, iar trupul, ca prin minune, de răni s-a tămăduit, dobândind frumuseţea cea dintâi, şi plină de bucurie Îi mulţumeai lui Dumnezeu, pentru care noi îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Muceniţă mult răbdătoare;
Bucură-te, către Domnul rugătoare;
Bucură-te, că El în temniţă te-a cercetat;
Bucură-te, că rănile cele grele ţi-a vindecat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt ca o porumbiţă a venit;
Bucură-te, că pentru suferinţă Domnului I-ai mulţumit;
Bucură-te, Muceniţă, în credinţă şi în nădejde întărită;
Bucură-te, fecioară curată de Domnul Hristos păzită;
Bucură-te, în ispitele noastre ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Marina, a satanei zdrobitoare;
Bucură-te, că de Mirele Hristos ai fost iubită;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost ocrotită;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 8-lea

A doua zi, fiind din nou scoasă la judecată, spre mirarea tuturor erai deplin sănătoasă şi vindecată de rănile trupului, dar ei, rătăciţi fiind, credeau că zeii te-au ajutat. De aceea tu i-ai înfruntat şi cu tărie ai mărturisit puterea lui Hristos cea vindecătoare, cântând cu veselie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Olimvrie, văzând statornicia, curajul şi credinţa ta în Dumnezeu, a poruncit să-ţi ardă spatele şi coastele cu făclii aprinse, dar tu mai cu putere te rugai şi în tăcere răbdai chinurile grele, pentru care cu bărbăţie te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Marina, cea vindecată de Domnul;
Bucură-te, că în suferinţă ajuţi pe tot omul;
Bucură-te, că văzându-te poporul mult s-a minunat;
Bucură-te, că şi noi mijlocitoare în cer te-am câştigat;
Bucură-te, că în chinuri gândul tău era numai la Cel de Sus;
Bucură-te, Muceniţă, că pe tiran l-ai răpus;
Bucură-te, că trupul cu făclii ţi-a fost ars;
Bucură-te, că mireasă lui Hristos ai rămas;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai slăvit în suferinţă;
Bucură-te, că toate chinurile te-au întărit în credinţă;
Bucură-te, că prin răbdare ai câştigat cununa;
Bucură-te, că în ceruri te veseleşti întruna;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 9-lea

După ce te-a izbăvit Domnul de la astfel de muncire, ai strigat: „Doamne, m-ai învrednicit să merg prin foc pentru Tine, ajută-mă să trec şi prin apa Sfântului Botez”. Acestea auzind tiranul, te-a aruncat într-un butoi cu apă, iar tu, afundându-te, în rugăciuni cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Aruncată fiind de slujitorii idoleşti în apă, te rugai Domnului Hristos ca această afundare să-ți fie Sfântul Botez pentru a doua naştere în viaţa veşnică şi – o, minune! – cutremur mare s-a făcut, legăturile s-au desfăcut, slujitorii îngroziţi au fugit, iar tu te-ai mântuit, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Muceniţă, că în chinuri grele ai fost cu folos;
Bucură-te, că, aruncată în apă, Botez ai cerut lui Hristos;
Bucură-te, că păgânii au vrut să te înece;
Bucură-te, că voinţa şi credinţa n-au putut să ţi le plece;
Bucură-te, că în suferinţă Domnul te-a cercetat;
Bucură-te, că frumoasă vedenie cerească ţi-a arătat;
Bucură-te, că răbdarea ţi-a fost răsplătită;
Bucură-te, că de toţi eşti preamărită;
Bucură-te, fecioară sfântă, întărirea celor ce se nevoiesc;
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, că pentru cei ce-ţi poartă numele eşti ocrotitoare;
Bucură-te, că pentru cei din necazuri eşti izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Cei care erau de față când în apă ai fost aruncată au văzut din cer o lumină pogorându-se şi o porumbiţă albă având în cioc o coroniţă de aur pe care o atingea de creştetul tău, iar tu, bucurându-te, Îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vedenia cerească de mulţi a fost văzută, cum din cer stâlp de foc venea până la tine, având crucea raze luminoase şi porumbiţa cu glas lin s-a auzit zicând: „Pace ţie, Marina! Mireasa lui Hristos, acum vei primi cununa muceniciei şi te vei odihni în ceruri”, pentru care noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, că prin vedenie ai fost întărită;
Bucură-te, că de Hristos ai fost răsplătită;
Bucură-te, că în ceruri acum locuieşti;
Bucură-te, că acolo cu muceniţele te veseleşti;
Bucură-te, că, din apă, vie ai ieşit botezată;
Bucură-te, că în cer şi pe pământ eşti lăudată;
Bucură-te, că din ceruri ne trimiţi putere;
Bucură-te, că satana, când te pomenim, pe loc piere;
Bucură-te, Muceniţă, a fecioarelor tărie;
Bucură-te, sprijinitoarea celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că prin tine creştinii s-au întărit;
Bucură-te, că pe Hristos Mirele tău mult L-ai iubit;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Poporul venit la privelişte s-a cutremurat de puterea dumnezeiască, cum din munci ai fost scăpată, iar marele tiran Olimvrie, temându-se de întoarcerea lor spre Dumnezeul cel Adevărat, a poruncit să fie ucişi toţi cei care Îl mărturisesc pe Hristos şi-I cântă Lui: Aliluia!

Icosul al 11-lea

După suferirea chinurilor, întărită fiind în credinţa creştină, te-au scos afară din cetate şi a poruncit tiranul să fii ucisă cu sabia. Atunci toţi s-au înspăimântat, pământul s-a cutremurat, călăului din mână sabia i-a căzut, iar tu plină de curaj aşteptai împlinirea poruncii de a-ţi jertfi viaţa, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Sfânta Marina, că de sabie ai fost tăiată;
Bucură-te, că de Hristos la cer ai fost luată;
Bucură-te, că la moartea ta pământul s-a cutremurat;
Bucură-te, că pe satana l-ai ruşinat;
Bucură-te, că prin răbdarea ta cea multă capul i-ai zdrobit;
Bucură-te, că pentru Hristos mult ai pătimit;
Bucură-te, de vrăjmaşi risipitoare;
Bucură-te, de cereşti daruri împărţitoare;
Bucură-te, că acum cu îngerii în ceruri petreci;
Bucură-te, că te veseleşti cu Mirele ceresc pe veci;
Bucură-te, a noastră ocrotitoare în nevoi;
Bucură-te, rugătoare la Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Sfântă Muceniţă Marina, prin munci grele şi chinuri mari, frumoasă ca aurul cel curăţit de şapte ori în foc, ai trecut hotarul cel îngust al vieţii tale, ajungând la Mirele cel fără de moarte, de la Care ai primit cununa biruinţei, bucurându-te în cămara cea cerească, împreună cu fecioarele cele înţelepte cântându-I Lui: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Paharul cel amar al pătimirilor l-ai băut, Sfântă Marina, săvârşindu-ţi viaţa prin mucenicie, pentru care sufletul tău a intrat în dulceaţa raiului, iar trupul tău cel mucenicesc împrăştie în jur mirosul cel minunat, veselind pe toţi creştinii. Şi acum trimite nouă, celor ce prăznuim pomenirea ta, daruri şi ajutor din ceruri, ca să-ţi cântăm cu dragoste aşa:
Bucură-te, Muceniţă Marina, a raiului moştenitoare;
Bucură-te, că în veci eşti luminată de Cerescul Soare;
Bucură-te, preafrumoasă mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, că bisericilor le dai mult folos;
Bucură-te, turturea dulce glăsuitoare;
Bucură-te, a Sfintei Treimi mărturisitoare;
Bucură-te, şi te roagă pentru noi, cei oropsiţi;
Bucură-te, şi ne ajută pe noi, cei ispitiţi;
Bucură-te, Muceniţă răbdătoare pentru credinţă;
Bucură-te, că eşti stâlp şi pildă celor din suferinţă;
Bucură-te, că icoana ta sfântă o sărutăm;
Bucură-te, că prăznuirea ta cu bucurie o lăudăm;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos Marina, cea care pentru Hristos viaţa ţi-ai jertfit şi adevărata credinţă ai mărturisit, în ceruri acum te veseleşti, laudă aducând Sfintei Treimi împreună cu cetele mucenicilor. Roagă-te pentru noi Mirelui tău să ne întărească în credinţă, de ispite să ne păzească, de vrăjmaşi să ne mântuiască, de foc, de apă şi de necazuri să scăpăm, ca pe Dumnezeu, prin tine, să-L lăudăm cântându-I: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Născută fiind din părinţi de bun neam, dar necredincioşi, de copilă ai rămas orfană de mamă, iar tatăl tău, Edesie, slujitor idolesc, te-a dat spre îngrijire la o femeie în afara cetăţii, de la care ai învăţat şi te-ai întărit în credinţa în Dumnezeu. Pentru aceasta îţi zicem aşa:
Bucură-te, floare aleasă dintre spinii idoleşti;
Bucură-te, că ai dorit Domnului să-I slujeşti;
Bucură-te, că la doisprezece ani în Hristos ai crezut;
Bucură-te, că dulceaţa învăţăturii creştine bine ai cunoscut;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos L-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că ai început să urmezi ale Lui cuvinte;
Bucură-te, că nimic dintre cele pământeşti nu mai cugetai;
Bucură-te, că numai de numele lui Hristos grăiai;
Bucură-te, că ai dorit viața şi veşnica fericire;
Bucură-te, că ai urât deşertăciunea lumii şi a ei rătăcire;
Bucură-te, că ai crezut în Cel ce a făcut cerul şi pământul;
Bucură-te, că aceasta ai mărturisit cu cuvântul;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condacul 1

Frumoasă floare crescută între spinii idoleşti şi împodobită cu frumuseţi sufleteşti, având minte cu bună înţelegere şi inimă aprinsă de văpaia dragostei dumnezeieşti, Sfântă Mare Muceniţă Marina, vorbeai mereu de Mirele tău Hristos şi de veşnica împărăţie, aşteptând cu dorire să-ţi jertfeşti viaţa şi să te uneşti cu El, pentru care îţi cântăm: Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniţă a lui Hristos!

Sinaxar 17 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintei Marei Mucenite Marina.

Aceasta sfânta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui Edisie, popa idolesc. Si dupa ce a murit mama ei, a dat-o tatal sau pe seama unei femei; facându-se ea de 12 ani, se ruga sa învete credinta crestinilor, si a învatat-o de la crestinii ce erau din acel sat. Iar când a fost ca de 15 ani, a poftit sa savârseasca lupta muceniciei. Daca a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a bagat-o în temnita. Peste putine zile, scotând-o, a adus-o la judecata sa si, vazând-o, s-a spaimântat cu totul de frumusetile ei. Si, întrebând-o de unde este si cum îi este numele, ea zise: "Marina ma cheama, nascuta si crescuta în Pisidia; si cred în numele Domnului meu". De aceea, nevrând ea a se lepada de Hristos, a poruncit si a fost batuta cu toiege fara mila, pâna s-a rosit pamântul de sângele ei; apoi au bagat-o în temnita. Si s-a facut cutremur mare, încât se cutremura temnita, si iata a iesit dintr-o parte a temnitei un balaur suierând tare, si târându-se, parea ca varsa foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte si îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefacut aratându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de par si gasind un ciocan, l-a batut pe cap si peste spinare pâna l-a slabit. Dupa aceasta, fiind adusa sfânta la a doua cercetare si ramânând tare în credinta lui Hristos, a fost supusa la multe chinuri pe care rabdându-le, ighemonul cu mânie i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sperat si Veroniche.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Eufrasie, episcopul Ienopolei, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

17 iulie – Sf. Mc. Marina; Sf. Cuv. Leonid Ustnedumsk (Proloagele de la Ohrida)

Publicat pe 17 iulie 2012 de Admin

 17 iulie

• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Marina

Sfînta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi păgîni. La vîrsta de doisprezece ani, Marina a aflat cele despre Stăpînul lisus Hristos, Domnul: despre întruparea Lui din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, despre minunile Lui nenumărate, despre patima Lui pe cruce şi despre slăvită învierea Lui. Inima ei tînără s-a înflăcărat de dragostea pentru Hristos şi a luat în inima ei hotărîrea de a nu se mărita niciodată, ci de a-şi închina toată viaţa lui Hristos Domnul, cu dorinţa de a muri ca muceniţă a Lui, botezîndu-se cu botezul sîngelui. Tatăl ei a urît-o pentru credinţa ei creştină şi nu a mai socotit-o ca pe fiica lui. Cezarul locului, Olymbrius, aflînd de la Marina că este creştină, mai întîi a voit să o ia de soţie. Cînd Marina a refuzat, el i-a poruncit ca să se plece şi să se închine idolilor. Atunci Sfînta Marina i-a zis: «Nu mă voi pleca înaintea idolilor, nici voi jertfi înaintea unora care nu suflă şi sînt morţi, care nu se cunosc pe ei înşişi, nici pot să îşi dea seama dacă oamenii îi cinstesc sau îi necinstesc. Eu nu le voi da lor cinstea care se cuvine doar Unuia Dumnezeu, Făcătorul meu». Atunci Olymbrius a dat-o pe Marina la chinuri, iar după ce a umplut-o de sînge din cap pînă în picioare a aruncat-o în temniţă. În temniţă Marina s-a rugat lui Dumnezeu. După rugăciune, în celulă a intrat diavolul, care luînd chipul unui şarpe sinistru i s-a încolăcit în jurul capului. Cînd Marina s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, şarpele a crăpat şi s-a făcut nevăzut. Atunci pe Marina a înconjurat-o o lumină cerească, care a făcut parcă să se topească pereţii închisorii şi tavanul, în locul acela arătîndu-se o cruce nespus de înaltă, în vîrful Crucii se afla o porumbiţă albă, care zicea cu glas: „Bucură-te, Marino, porumbiţă cuvîntătoare a lui Hristos, fiică a Sionului celui de sus, căci iată ziua bucuriei tale s-a apropiat!”. Atunci Sfînta Marina s-a vindecat desăvîrşit de toate rănile şi durerile ei, cu puterea lui Dumnezeu. Dementul jude a schinguit-o atunci bestial în toată ziua următoare, aruncînd-o şi în foc şi în apă, dar Sfînta Marina a îndurat toate ca şi cînd ar fi fost în trup străin. La urmă judecătorul a osîndit-o la moarte prin decapitare. Mai înaintea morţii ei Stăpînul Hristos a venit la ea, înconjurat de îngeri. Ea a fost decapitată în timpul împărăţiei lui Diocleţian, dar cu sufletul şi cu puterea ea a rămas vie şi pe pămînt şi în ceruri. Mîna Sfintei Marina odihneşte la Mînăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos. Sfînta Marina are şi o mănăstire închinată ei, în care se află şi parte din sfintele ei moaşte făcătoare de minuni, situată în vîrful Muntelui Lângă din Albania, cu vedere spre Lacul Ohrid. Nenumărate minuni s-au lucrat şi se lucrează încă în această Sfânta Mănăstire, cărora le stau martori nu doar creştinii, ci şi musulmanii. Aşa de mult au respectat turcii acest sfînt locaş, încît nu au îndrăznit niciodată să tulbure nici obştea mînăstirii, nici să confişte proprietăţile ei. Într-o vreme paznicul mînăstirii a fost chiar un turc musulman.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Leonid Ustnedumsk

Încă din tinereţile lui, acest sfînt rus s-a nevoit întru monahiceştile lupte în mai multe mînăstiri, între care Solovki şi Miroj. El după aceea a întemeiat propria lui mînăstire de-a lungul văii Rîului Luza, în ţinutul Vologda. El a vieţuit foarte aspru, astfel încît, cu puterea Duhului Sfînt, curăţindu-şi trupul şi sufletul, s-a făcut locaş Sfîntului Har. El a fost un luminător duhovnicesc al oamenilor, atrăgînd pre mulţi la viaţa monahală. El s-a numit «Ustnedumsk» pentru că odată, cînd 1-a muşcat un şarpe otrăvitor, el nu a spus nimănui depsre aceasta, nici nu s-a gîndit la acest lucru, şi cu toate acestea a rămas viu. Plăcîndu-i lui Dumnezeu, Cuviosul Leonid a adormit cu pace în şaptesprezece zile ale lunii iulie, din anul 1653. Sfintele lui moaşte odihnesc în mănăstire de el întemeiată.

Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Marina

Sfînta Marina Domnului se roagă,

Ruga întărindu-şi cu lacrimi fierbinţi.

«Stăpîne Doamne lisuse, Mîntuitorule al meu,

Tu în ajutor stai celor

Ce nădăjduiesc către Tine.

Aproape mie fii, Stăpîne, aproape sufletului meu,

Cînd vor voi necredincioşii

Trupul să-mi ucidă.

Fii lingă mine Doamne,

Cela Ce eşti

A mucenicilor Putere,

Ca să îndur chinul fără frică, nici plînset.

Iată eu oaie sînt

În mijlocul lupilor,

Pasăre singuratică

Spre vînarea lor,

Vînatul hăituit

Al dinţilor lor

Ci eu nădăjduiesc întru Tine, Doamne,

Doamne al mîntuirii mele.

Dar şi-mi de vor sfişia trupul cape un sac vechi,

O, Doamne, de Tine nu voiesc să mă lepăd, – ajută-mă!

Mai bine îmi este mie chinuri să iau pentru Tine

Decît să mă veselesc în ticăloasele lor bunătăţi.

Eu Ţie mă închin Doamne, Mîntuitorul meu,

Cela Ce ai biruit moartea, diavolul şi iadul,

O, Doamne, biruie şi întru mine acum!

Ţie se cuvine lauda, Stăpîne Doamne lisuse

Cela ce stai în ajutorul celora

Care în Tine nădăjduiesc!”

Cugetare

Câtă vreme Hristos nu se face sufletului totul – tot ceea ce, adică, este durabil şi neschimbător – omul nu se poate angaja pe drumul suferinţelor pentru El.

Cum a putut Marina, o tînără în vîrstă de cincisprezece ani, să se angajeze pe această cale a suferinţelor pentru Hristos? Ea a putut aceasta pentru că Hristos i Se făcuse ei totul, mai presus de toate şi de orice. Cum a putut Sfînta Muceniţă Iulita să se bucure văzînd-1 pe fiul ei Chiric în vîrstă de trei ani ucis pentru mărturisirea credinţei creştine? Ea a putut lucrul acesta de neînchipuit pentru oameni, pentru că Hristos i Se făcuse ei totul. Iată cum prezintă Sfîntul Tihon din Zadonsk faptul acesta al dobîndirii supremaţiei lui Hristos în viaţa omului, în cadrul unui dialog dintre Hristos şi om:

„Voieşti tu oare să ai tot binele pe care ţi-l poţi şi dori şi imagina? Eu sînt Izvorul a tot binele. Voieşti viaţă binecuvîntată? Eu sînt Izvorul tuturor binecuvîntărilor. Doreşti frumuseţe? Toată frumuseţea şi însăşi al ei izvor întru Mine se află. Doreşti nobleţe? Nimeni nu este mai nobil decît Fiul lui Dumnezeu şi decît Preasfînta Fecioară. Voieşti o vieţuire înaltă? Dar ce este mai înalt decît împărăţia Cerurilor? Voieşti bogăţii? Eu sînt Izvorul a toată bogăţia. Voieşti înţelepciunea? Eu sînt înţelepciunea lui Dumnezeu. Voieşti prieteni? Nimeni nu-ţi poate fi prieten mai bun şi mai puternic decît Mine, Care Mi-am pus viaţa pentru toţi oamenii şi pentru fiecare din ei. Voieşti bucurie? Nimeni nu se va putea buctira vreodată cu adevărat decît întru Mine. Voieşti pacea? Eu sînt Pacea sufletului. Voieşti viaţă? Eu sînt Izvorul vieţii. Voieşti lumină? Eu sînt lumina lumii”.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunile şarpelui de aramă din pustie (Numerii 21):

• La cum mult popor al lui Israil au murit muşcaţi de şerpi în pustie, pînă cînd a ridicat Moise şarpele de aramă pe stîlp;
• La cum toţi cei care erau muşcaţi de şerpi priveau către şarpele de aramă şi trăiau;
• La cum şarpele de aramă îl preînchipuie pre Hristos Domnul pe Cruce.

Predică

Despre necesitatea de a aminti oamenilor pururea despre aceleaşi lucruri – „Drept aceea, vă voi aminti pururea de acestea, cu toate că le ştiţi şi sînteîi întăriţi întru adevărul în care staţi” (II Petru l: 12).

Menirea plugarului este să-şi plugărească bine ogorul lui. Oare nu reia el mereu şi mereu aceleaşi munci şi lucrări pentru el? Cum altfel să-şi are el ogorul lui, dacă nu tăind din zori şi pînă în noapte brazde adinei în el? Călătorul merge pe cale. El trebuie să-şi învingă oboseala mersului, şi să-şi forţeze inima şi picioarele să continue, dacă vrea să ajungă la timp la destinaţie. Tîmplarul îşi pregăteşte lemnul pentru lucrul lui. Cu fiecare scîndură, el ia de la capăt tot şirul de operaţii necesare pregătirii lemnului pentru lucrul ce-1 are de făcut. Fraţilor, oare toate aceste munci folositoare nouă nu comportă ele împlinirea repetitvă a aceloraşi sarcini?

De aceea nici vestitorul adevărului nu trebuie să se trîndăvească şi să zică: „Le-am spus lucrul acesta, şi nu mai am de gînd să îl repet”. Nici auzitorul adevărului să nu se trufească, şi să nu zică: „Am mai auzit lucrul ăsta o dată, nu mai am nevoie să îl aud din nou”.

O, vestitorule al adevărului, nu-ţi fie frică, nici ruşine, să repeţi adevărul mereu şi mereu, să înveţi poporul mereu şi mereu, şi să-i aduci mereu aminte adevărul!

Fără repetiţie, ogorul nu se ară, drumul nu se călătoreşte, şi casa nu se zideşte. Iar sarcina ta tocmai aceasta este: să plugăreşti sufletele oamenilor, să le duci la calea adevărului, şi să le zideşti ca şi pe nişte case. O, auzitorule al adevărului, nu te trufi, şi nu zice că ai mai auzit adevărul o dată. Adevărul este hrana sufletului. Aşa cum ai mîncat pîinea azi, ieri, alaltăieri, şi în toată viaţa ta de pînă acum, aşa va trebui să o mănînci şi de aici înainte, dacă vrei să ai trupul sănătos. Ţine minte că şi sufletul tău trebuie să fie sănătos, deci şi el are nevoie să audă pururea adevărul, mereu şi mereu.

Hrăneşte-ţi sufletul cu adevărul, cu acelaşi Adevăr adevărat, astăzi şi mîine ca şi ieri, şi tot aşa pînă la moarte, ca să fii mereu cu duhul sănătos, puternic şi strălucitor.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, hrăneşte-ne pre noi în fiecare zi şi ceas al vieţii noastre cu adevărul Tău care eşti însuţi Tu, o, Iisuse Hristoase, Hrana cea dulce! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Sinaxar 16 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei.

Acest sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins, mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se în slava si cinstea sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Proloagele – 16 iulie

Luna iulie in 16 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Atinoghen, ce a fost episcop in Pidahtoea si a celor zece ucenici ai lui (+303).

Acest Sfant a fost din Sevastia Capadochiei si a trait in zielele imparatului Diocletian si, pentru faptele lui cele bune si smerenia lui, a fost sfintit episcop Pidahtoea. Deci, fiind prins de dregatorul Filomarh, impreuna cu cei zece ucenici ai sai, si rabdand multe chinuri impreuna cu ei, si-a primit sfarsitul, prin sabie.
Dar, pana a nu fi ucis, Sfantul Antinoghen, a grait cateva cuvinte catre dregator, zicand: „Ma rog tie, porunceste ostasilor, sa ma duca in manastirea mea si acolo, sa ma omoare.” Si dregatorul a implinit dorinta cea de pe urma. Deci, mergand in manastirea sa, nu si-a mai aflat ucenicii, ca ei fusesera prinsi si ucisi mai inainte. In schimb, l-a intampinat pe Sfantul Antinoghen o cerboaica pe care Sfantul o crescuse in manastire, care statea acum, plecandu-si capul, la picioarele Sfantului. Si a zis Fericitul catre ea: „Te-au lipsit de frati, paganii, iar acum vei ramane si fara de acela care, odinioara, te-a hranit. Dumnezeului veacurilor sa nu te dea pe tine, nici semintia ta spre vanare vanatorilor, ci tu si semintia ta, asa sa fiti, incat in toti anii, la pomenirea noastra, sa va aduceti aci cate un pui, spre junghiere si mancare, celor ce vor veni la pomenirea noastra. Si cerboaica, varsand lacrimi din ochi, a cazut la picioarele Sfantului, iar el, insemnand-o cu semnul crucii, a zis catre ea: „Mergi, in pace, in sanul pustiei.” Si Sfantul Atinoghen, in manastirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu si, plecandu-si capul sub sabie, s-a sfarsit in Domnul.
Si, in fiecare an, la pomenirea Sfantului, dupa citirea Sfintei Evanghelii, se vedea venind cerboaica si-si aducea puiul sau, apoi, iarasi, iesea si se ducea. Si se bucura, mirandu-se crestinii, ce se adunau acolo, ospatandu-se, intru cinstirea Sfintilor si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru in veci! Amin.

Pomenirea Sfintei Mucenițe Iulia Fecioara

Când perşii au luat Cartagina, slăvita cetate africană, au dus în robie şi o mulţime de robi. În acel timp, împreună cu alţi robiţi, a fost luată această fecioară mică, fericita Iulia, de care ne este nouă vorba, fiica unui bărbat vestit cu numele Analson, şi a fost dusă în Siria Palestinei. Acolo au vândut-o unui oarecare negustor, care era păgân. Iar fecioara, deşi era la stăpân necredincios, însă ţinea cu tărie la sfânta credinţă cea întru Hristos în care se născuse şi la obiceiurile cele bune creştineşti, cu care se învăţase de pe când era în scutece. Ea adeseori se ruga şi postea și, ajungând la anii desăvârşiţi, îşi păzea cu dinadinsul curăţia sa cea feciorească, petrecând în înţelepciune şi în multă înfrânare și, slujind stăpânului său cu credinţă, după cuvântul Apostolului: În curăţia inimii slujind, nu numai înaintea ochilor, precum fac cei ce caută să placă oamenilor, ci, ca înaintea ochilor lui Dumnezeu făcea cu bună înţelegere toate lucrurile ce i se porunceau şi care nu erau potrivnice lui Dumnezeu şi vieţii ei celei întregi înţelepte.
Iar cele ce erau potrivnice, la acelea nimeni nu putea s-o silească pe dânsa, pentru că stăpânul ei o îndemna mult să se lepede de Hristos şi să vieţuiască în necurăţie, după obiceiul lor cel păgânesc, dar cu nici un fel de îngroziri nu putea s-o înduplece, pentru că Iulia era gata mai bine să moară, decât să se depărteze de Hristos şi să se lipsească de întreagă înţelepciunea Sa. Iar stăpânul ei de multe ori a voit să o piardă, dar, văzând slujba ei credincioasă întru toate și cu osârdie, o cruţa. El se mira de obiceiul ei cel bun, de blândeţea şi răbdarea ei, de smerenia şi de postirea ei cea mare. Fiindcă el o vedea postind în toate zilele, afară de sâmbătă şi Duminică. Iar vremea care-i prisosea din slujbe, nu o petrecea în deşert şi în odihnă, ci, uneori în rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, iar alteori în citirea cărţilor pe care o învăţase din copilărie. Și numai câteodată se pleca puțin spre somn în timpul nopţii şi totdeauna era galbenă la faţă, avându-şi trupul slab şi obosit de osteneală şi de înfrânare. De acest lucru stăpânul ei se mira foarte mult. Deci, văzând-o că petrece neschimbată astfel, a început a-i fi milă de dânsa, a o iubi şi a o cinsti. Căci Dumnezeu, privind cu milostivire spre Sfânta Iulia, plăcuta Sa, pleca spre milă inima cea înăsprită a omului celui necredincios.
Iar când avea mai mult de 20 de ani, stăpânul ei, fiind negustor, a voit să plece cu neguțătorie multă în Galia, pe mare. Deci a luat cu sine şi pe Iulia, credincioasa roaba sa, de vreme ce vedea că averea lui se înmulţeşte prin mâinile ei, pentru că Dumnezeu a binecuvântat pentru dânsa casa acelui negustor, ca altădată în Egipt casa lui Putifar, pentru Iosif. De aceea, cu negustoria sa cea de mult preţ, a luat şi pe roaba sa, iar mai ales a lui Hristos, care era mai scumpă decât toată negustoria, şi a pornit pe mare. Și călătorind pe lângă insula care se numea Corsica, a stat acolo. Iar în insula aceea, deși erau cetăți creștinești, însă erau și păgâni mulți și când negustorul acela s-a oprit pe insulă, a văzut aproape de port o adunare a păgânilor de o credinţă cu el, făcând prăznuire şi aducând jertfe zeilor. Deci s-a dus la ei cu toţi slujitorii lui şi, cumpărând un viţel gras, l-a adus împreună cu ei jertfă zeilor şi au început a se veseli mâncând, bând şi dănţuind. Iar Sfânta Iulia a rămas în corabie, suspinând din adîncul inimii şi plângând pentru rătăcirea şi pierzarea acelor oameni.
Unul din adunarea aceea mergând la corabie şi văzând pe fecioara Iulia plângând şi suspinând, şi aflând că este creştină, s-a dus şi i-a spus mai-marelui acelei adunări, zicându-i deosebi: „În corabia care a sosit aici este o fecioară, care huleşte pe zeii noştri şi defaimă jertfele făcute de noi pentru ei”. Atunci, îndată, mai-marele acelei adunări a zis negustorului ce venise din Palestina: „Pentru ce n-au ieşit din corabie la jertfe şi la prăznuirea noastră toţi ai tăi?”. Negustorul i-a spus că au ieşit toţi, dar mai-marele acela i-a zis: „Aud că în corabia ta este o fecioară, care batjocoreşte pe zeii noştri şi huleşte numele lor”. Negustorul a răspuns: „Zici oare de roaba mea? Pe aceea, cu nici un chip n-am putut s-o întorc de la înşelăciunea creştinească şi s-o aduc la credinţa noastră, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, şi, de nu mi-ar fi fost mie credincioasă şi de foarte mare trebuinţă în slujbe, de mult aş fi pierdut-o cu diferite chinuri”.
Mai-marele acela a zis: „Acum s-o sileşti ca, împreună cu noi, să se închine zeilor şi să ia din jertfă. Pentru aceasta, sau îţi voi da în locul ei patru roabe de ale mele sau să-ţi dau pentru dânsa preţul de argint, numai să mi-o dai mie şi eu o voi sili să fie închinătoarea zeilor noştri”. Negustorul i-a răspuns: „Ţi-am spus că este cu neputinţă a o sili pe dânsa la aceasta, căci mai degrabă va voi să moară, decât să se depărteze de credinţa sa. Iar ca să ţi-o vând, nici aceasta nu este cu putinţă; căci, chiar de ai voi să-mi dai toată averea ta pentru dânsa, tot nu se aseamănă cu slujba ei, pentru că este foarte credicioasă, şi averile mele se înmulţesc prin mâinile ei; de aceea i le-am încredinţat ei pe toate”.
Atunci mai-marele adunării, sfătuindu-se în taină cu ai săi, au rânduit să facă masă mai mare pentru oaspeţi și au îmbătat foarte pe acel negustor care era stăpânul Iuliei. Iar după ce acela s-a îmbătat şi a adormit, asemenea s-au îmbătat şi toţi cei ce erau cu el, atunci nelegiuiţii păgâni ai acelei insule, alergând la corabie, au scos pe Sfânta Iulia la mal şi au pus-o înaintea mai-marelui lor. Și a zis acela către dânsa: „Fecioară, jertfeşte zeilor, căci eu voi da stăpânului tău pentru tine preţul, cât va voi, şi-ţi voi da şi ţie libertatea”. Sfânta a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia-I slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă îngețoșez”.
Atunci mai marele acela a poruncit s-o bată peste obraz. Și zicea muceniţa: „Dacă Domnul meu Iisus Hristos a răbdat pentru mine lovire peste obraz şi scuiparea feţei Sale, apoi oare nu voi răbda şi eu acestea pentru El? Să se lovească pentru El obrazul meu, iar în loc de scuipări, lacrimile să curgă pe faţa mea!”. Iar muncitorul a poruncit s-o tragă de păr şi, dezbrăcând-o, s-o bată cu amar peste tot trupul. Iar muceniţa, fiind bătută, striga: „Pe Acela Îl mărturisesc, Care a fost bătut pentru mine. Dacă Stăpânul meu a răbdat cunună de spini şi răstignirea pe Cruce, se cade ca şi eu, roaba Lui, să fiu părtaşă şi următoare a Patimilor Sale ca să mă preamăresc cu El întru împărăţia Sa”.
Apoi muncitorul a poruncit să-i taie fecioreștii ei sâni, iar ea a răbdat cu vitejie, pentru dragostea lui Hristos, toate acele cumplite chinuri. Și vrând muncitorul s-o piardă mai înainte de a se deştepta din somn stăpânul ei, a poruncit să se facă îndată o cruce şi să răstignească pe muceniţă, ca altădată evreii pe Hristos. Iar Sfânta Iulia, în pătimirea sa pentru Hristos, era de o închipuire cu Însuşi Domnul Hristos Cel răstignit, învrednicindu-se a fi răstignită pe cruce pentru El.
Și fiind ea spânzurată pe cruce şi apropiindu-se de sfârşit, stăpânul ei s-a deşteptat din somn şi, văzând-o răstignită, s-a umplut de mare jale. Dar nimic n-a putut să-i ajute pentru că mireasa lui Hristos era în cele din urmă răsuflări. Iar când sfântul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupeşti, s-a văzut de toţi zburând din gura ei o porumbiţă mai albă ca zăpada, înălţându-se spre cer. S-a văzut încă la dânsa, de către cei ce o munceau, şi o arătare îngerească. Deci mare frică a căzut peste ei și au fugit de acolo, rămânând numai trupul sfintei, spânzurat mort pe cruce. Dar Domnul Hristos nu a lăsat trupul singur, pentru că a poruncit îngerilor Săi ca să-l păzească, până ce a rânduit să fie cinstita ei îngropare în chipul acesta.
Nu tocmai aşa departe de acea insulă, ce se numea Corsica, este o insulă mai mică, care mai de mult se numea Margarit, iar acum se numeşte Gorgon. Acolo era o mănăstire de călugări, cărora, arătându-li-se îngerul, le-a spus toate cele despre Sfânta Muceniţă Iulia, poruncindu-le să meargă repede cu corabia la acea insulă şi să coboare de pe cruce mult chinuitul trup al sfintei muceniţe, ca, aducându-l în mănăstirea lor, să-l îngroape cu cinste. Iar monahii, intrând în corabie şi ridicând pânzele, au pornit. Și ajungând la liman, au găsit astfel după cum le-a spus îngerul Domnului. Deci, coborând ei de pe cruce sfântul trup, l-au învelit cu pânze curate, iar sânii ei cei tăiați i-au găsit lepădați puţin mai departe de ea, lângă o piatră şi, luându-i, i-au lipit pe trup la locul lor.
Și ducând-o în corabie, s-au întors cu bună sporire în mănăstire şi au pus-o cu cinstită îngropare în biserică, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a întărit pe roaba Sa spre o nevoinţă mucenicească ca aceea. Și se dădeau de la mormântul ei tămăduiri de toate neputinţele. Așijderea se făceau minuni şi la locul unde a pătimit, căci înştiinţându-se creştinii acelei insule de pătimirea sfintei, au zidit chiar acolo o biserică mică – locul fiind strâmt într-un deal ascuțit –, în numele ei. Iar în locul unde au fost aruncați sânii ei, acolo a curs de sub o piatră apă vie şi dătătoare de tămăduiri; căci toţi neputincioşii câţi beau din acea apă sau se spălau cu ea, câştigau sănătate.
Încă și această minune se făcea în toți anii la ziua pomenirii ei, că piatra aceea, de care se atinseseră sânii sfintei și de sub care a curs izvorul, izvora din ea picături de lapte şi de sânge, ca niște sudori, întru mărturisirea fecioriei şi a muceniciei Sfintei Iulia, care s-a albit ca și cu niște lapte de curăţia fecioriei şi s-a roşit cu sângele cel vărsat pentru Hristos. Acele picături ce ieşeau din piatră curgeau toată ziua, de dimineaţă până seara, iar cei ce se ungeau cu ele, de asemenea câştigau tămăduire.
Iar după ce au trecut mulţi ani, biserica aceea, care era zidită în numele sfintei muceniţe pe locul unde a fost răstignită, s-a învechit şi a început a cădea. Drept aceea, pentru că acel loc era foarte strâmt, oamenii voiau să zidească sfintei pe un alt loc mai larg, nu departe de cel dintâi, o biserică nouă şi mai mare. Și când au pregătit ei pietrele, cărămizile, varul şi toate celelalte spre zidire, ca a doua zi să pună temelia, dimineaţa au aflat toate acelea la locul dintâi, unde fusese biserica cea veche, şi zidarii nu se pricepeau ce înseamnă această minune. Iar după o vreme le-au mutat iarăşi pe locul celălalt, unde voiau să zidească biserica. Dar noaptea iarăşi s-au mutat de acolo la locul cel dintâi; și au văzut străjerii o fecioară prea luminoasă, șezând într-un car cu doi boi albi și punând materialul cel pregătit spre aceea zidire şi ducându-l la locul cel dintâi. Atunci ei au cunoscut ei că sfânta binevoieşte ca biserica să se înnoiască pe locul său cel dintâi. Deci au făcut după bunăvoirea ei.
Se făceau încă şi alte minuni în amândouă insulele, la Corsica şi la Gorgon, până ce au fost luate de acolo cinstitele ei moaşte şi au fost mutate la Brixia. Dar și după mutarea moaştelor, poporul din Corsica, alergând cu credinţă la biserica sfintei, nu se lipsește de ajutorul ei şi oamenii se păzesc nerisipiți de năvălirile vrăjmaşilor, cu sfintele ei rugăciuni şi cu milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al unui staret oarecare, despre ascultare.

Un oarecare batran sedea in Tebaida, intr-o pestera, si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei batranul, de-l sfatuia pe el cele de folos. Si, dupa sfatuire, facea rugaciune si-l elibera pe el, sa doarma. Iar odata, s-a intamplat de-au venit la el si i-au facut mangaiere niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multa a batranului. Si dupa ce s-au dus ei, a stat iarasi, batranul, seara, sfatuind pe fratele. Si, vorbind cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat sa se destepte batranul si sa-i faca lui rugaciune, dupa obicei. Deci, asteptand mult si nedesteptandu-se batranul, ucenicul s-a necajit, dar nu s-a dus sa se culce. Si asemenea pana de sapte ori, necajindu-se si impotrivindu-se, a suferit si nu s-a dus. Apoi, trecand destula vreme din noapte, s-a desteptat batranul si, vazandu-l pe frate asteptand, i-a zis: „Nu te-ai dus pana acum?” Iar el a zis: „Nu, fiindca nu m-ai slobozit, ava.” Si a zis batranul: „Si, pentru ce nu m-ai desteptat?” A raspuns fratele: „Nu am indraznit sa te misc, ca sa nu-ti stric somnul”. Deci, sculandu-se, au citit pravila cea de dimineata si, dupa sfarsitul ei, a slobozit batranul pe frate si sta singur, rugandu-se. Si, iata, cineva i-a aratat lui un loc slavit, si scaun preastralucit in el si deasupra scaunului sapte cununi stralucitoare. Iar el a intrebat, pe cel ce i le aratase lui, zicand „Ale cui sunt acestea?” Si a raspuns acela „Ale ucenicului tau. Si locul si scaunul le-a daruit Dumnezeu, pentru ascultarea lui. Iar cele sapte cununi, in noaptea aceasta, le-a luat. Deci, venindu-si intru sine batranul a chemat pe frate si i-a zis lui: „Spune-mi ce ai facut in noaptea aceasta? Iar el a zis: „Iarta-ma, ava, dar nimic n-am facut.” Iar batranul, socotind ca din smerenie, nu marturiseste, i-a zis lui: „Nu te las pe tine, de nu-mi vei spune ce-ai facut; sau ce ai gandit, in noaptea aceasta?” Iar fratele, stiind intru sine, ca nimic nu a facut, nu avea ce sa zica. Si a zis batranului: „Ava, nimic nu am facut in afara de aceasta, ca suparat fiind de ganduri, de sapte ori, ca sa ma duc, sa ma culc fara de invoirea ta, nu m-am dus.” Iar batranul, auzind aceasta, a inteles ca, de cate ori s-a luptat impotriva gandului, de atatea ori s-a incununat de la Dumnezeu. Iar fratelui nu i-a spus nimic, despre cele ce a vazut, dar, pentru folos, le-a povestit pe acestea la barbati duhovnicesti, ca sa cunoastem ca, si pentru mici osteneli, Dumnezeu ne daruieste noua cununi stralucitoare. Bine este, dar, sa ne silim la toate, pentru Domnul. Si, inca, sa ne invatam a cere, cu staruinta, rugaciunile Parintilor si sa nu indraznim a face ceva, sau a ne desparti de ei, fara binecuvantarea lor. Ca Imparatia Cerurilor se ia prin staruinta si numai cei ce silesc ajung la ea.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre indelunga rabdare.

Feririt, cu adevarat, este omul care a castigat indelunga-rabdare. Ca, pe unul ca acesta, il lauda Sfanta Scriptura, zicand „Barbatul indelung-rabdator are multa pricepere.” Si ce este mai mult decat aceasta. Ca cel indelung-rabdator este totdeauna: bucurie, totdeauna cu voie buna, ca nadajduieste spre Domnul. Cel indelung-rabdator este fara de manie, ca toate le rabda. Cel indelung-rabdator nu se aprinde de graba spre manie, nu se abate spre ocara. La cuvinte desarte, nu se porneste cu usurinta. Nedreptatit fiind, nu se intristeaza. Celor indaratnici, nu le sta impotriva. Este intaiul la toata fapta. Nu este lesne de prins de amagiri. Nu este usuratic la intaratare. In necazuri, se bucura. Traieste impreuna cu tot lucrul bun. Este cu dragoste catre toti cei ce-l pizmuiesc. Cand i se porunceste, nu graieste impotriva. Cand este mustrat nu se intristeaza. Se mangaie pe sine totdeauna cu indelung-rabdarea. Ca cel ce nu este indelung-rabdator usor se schimba, gata fiind spre manie. Se aprinde degraba spre cearta, si daca este ocarat, raspunde ocarand. Cand este nedreptatit, se razbuna. Se cearta, pentru orice lucru de nimic. Faptele lui se clatina ca niste frunze in vant. Cuvintele lui Cel ce nu are, indelunga rabdare este farade intarire, ca repede se schimba. Intelepciune nu castiga. Cu cel rau se aduna, sta impreuna cu cel ce defaima. Ajuta pe cel ce nedreptateste. Taina n-o tine este gata sa descopere cuvantul tainuit. Si, ce poate fi mai ticalos, decat aceasta? Dumnezeului nostru, slava!

Cade-se a sti, ca dupa pomenirea acestor Sfinti, adica dupa 16 zile ale acestei luni, in Duminica cea dintai dupa aceasta data, cantam slujba Sfintilor Parinti de la Calcedon, ce s-au adunat la Sfantul Sinod, al patrulea, a toata lumea (451).

Acest sfant si a toata lumea Sinod s-a tinut in zielele lui Marcian si Pulheria, binecredinciosii imparati, adunandu-se Sfintii Parinti, cu darul Duhului Sfant, in vestita Biserica a Sfintei Eufimia, adeverind Sfantul Simbol al celor trei sute optsprezece Parinti, care s-au strans la Niceea (325), intarind acest Simbol, precum l-au pecetluit si celelalte Sinoade.
Ca, ocarmuind imparatia Teodosie (400-450), feciorul lui Arcadie, un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut incepator unei erezii, zicand ca Domnul nostru Iisus Hristos are numai o fire si o lucrare. Acesta a fost scos din Biserica si caterisit de Fabian, patriarhul Constantinopolului si de ceilalti ortodocsi. Dar Eutihie, avand intr-ajutor si pe cei fara de Dumnezeu, de la curtea imparatului, n-a incetat a face tulburari, pana ce a murit Teodosie. Deci, dupa ce a luat Marcian imparatia, acesta a poruncit sa se faca un Sinod, a toata lumea, si a adunat sase sute treizeci de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica, si dreptcredinciosii si ereticii, doua scrieri si, deschizand racla Sfintei Mucenite Eufimia, le-au pecetluit si le-au pus pe pieptul ei, cu paza. Si, peste putine zile, facand ruagaciune si deschizand racla, au vazut si s-au inspaimantat, caci au gasit scrierea ereticilor lepadata sub picioarele Sfintei, iar pe cea a dreptcredinciosilor, tinand-o in cinstitele sale maini. Aceasta facandu-se, s-au ingrozit toti, vazand o asemenea minune. Si, intorcandu-se spre credinta cea adevarata, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face totdeauna, lucruri minunate si mai presus de fire, spre intoarcerea si folosul celor multi. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avudim.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost întins la stâlp si batut de noua slujitori. Iar nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfâsiat cu gheare de fier; dar stând neschimbat si întarit în credinta, i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Faust.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu. Fiind prins pentru credinta în Hristos, pe Care îl marturisea pe fata si cu îndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stând cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinoghen, care în foc s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

***

Evanghelia zilei

Ev. Matei 16, 1-6

În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Dar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi preadesfânat cere semn, şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Şi, lăsându-i, a plecat. Atunci, venind ucenicii pe celălalt ţărm, au uitat să ia pâini. Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.

*

Apostolul zilei

Ap. I Corinteni 9, 13-18

Fraţilor, nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie. Dar eu nu m-am folosit de nimic din acestea şi nu am scris acestea ca să se facă şi cu mine aşa. Căci mai bine este pentru mine să mor, decât să-mi zădărnicească cineva lauda. Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi, glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu cetele cele fără de trup plimbându-te acum, ierarhe şi mucenice, vrednicule de minune, păzeşte pe cei ce cu credinţă te laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfă curată, cu totul fiind ars de focul chinurilor te-ai adus lui Dumnezeu prin credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata pătimitorilor lui Hristos cea preacinstită, supunându-se legilor Stăpânului, a lepădat sfaturile cele fără de lege.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai mai presus de cuget şi de cuvânt pe Cuvântul Cel Veşnic, făcându-Se Trup din sângiuirile tale, ceea ce eşti neispitită de nuntă.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicul şi Ierarhul Atinoghen, cu plecarea lui către Dumnezeu cea nedezlegată, dezlegând meşteşugurile cele cumplite ale vrăjmaşului, s-a învrednicit de slavă, împreună cu cei zece ucenici ai săi.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu împotrivirile cele muceniceşti, dumnezeieştii mucenici au tocit săgeţile şi boldurile vrăjmaşului şi cu strălucirile lor cele dătătoare de lumină luminează cugetele tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel fără de minte, întinzând pe mucenicii cei tari cu curele, i-a făcut şuviţe, bătându-i neîncetat, dar n-a clintit tăria cea neînspăimântată a cugetelor lor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Preacurată, mai Înaltă decât cerurile şi pururea mai Sfântă decât Serafimii, ca Una care, mai presus de fiinţă, ai purtat în pântece pe Stăpânul şi Împăratul tuturor.

Irmosul

Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul întăreşte mintea noastră şi inimile, ca să Te slăvim pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetătorii de Dumnezeu cu dumnezeieştile urcuşuri, cugetând în minte pe Mintea cea mai presus decât toate, nu s-au înspăimântat de chinurile cele amare ale trupului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Mucenic Atinoghen, cel cuprins de Dumnezeu şi sfinţit mucenic nebiruit, făcându-se propovăduitor lui Hristos, s-a învrednicit de darul cel dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Grăind ritoriceşte întruparea Cuvântului, aţi răbdat chinurile şi moartea, mutându-vă către nemurire, mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întrupat-ai, Preacurată, pe Cel mai presus de fiinţă, Care este întocmai pe Scaun cu Tatăl şi cu Duhul şi S-a unit cu oamenii pentru milostivirea Sa.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Dis-de-dimineaţă grăim către Tine, Doamne: Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ascuţindu-ţi cugetul cu nepătimirea, ai închipuit patima cea omorâtoare de patimi a Celui fără de patimă, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măritul Mucenic Atinoghen, cu îndemnările cele dumnezeieşti, a adus Stăpânului adunare de ucenici.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dătătorul de lumină a luminat pomenirea ta, mucenice, împlinind cererile tale către cei ce cu credinţă aleargă la tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiindu-te Maică şi Fecioară Preasfântă, cu un glas te cinstim şi cu bună credinţă te fericim.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sihăstrindu-se mai înainte Sfinţitul Mucenic Atinoghen şi biruind trufia demonilor, a dobândit bună laudă mucenicească şi ceata ucenicilor lui împreună cu dânsul s-a încununat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstită pomenirea ta o luminează Stăpânul tău, fericite, împlinindu-ţi rugăciunile cele către Dânsul. Că, iată, cerboaica aduce ţie rodul ei cu voie dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rai înţelegător v-aţi arătat, vrednicilor de laudă, având în mijlocul vostru lemnul vieţii; şi cu florile cele dumnezeieşti, aţi îndulcit de bună mireasmă simţurile tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Înţelegător ai purtat pe Dătătorul de lege; ca un Sfeşnic Luminos ai născut Lumina; ca o Rădăcină Neadăpată ai odrăslit Strugurele vieţii, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Urmând cuvântului Stăpânului, ca un păstor ales ţi-ai pus sufletul tău pentru oile lui Hristos, Sfinţite Mucenice Atinoghen; pentru aceasta, te lăudăm şi împreună cu tine, pe cei zece ucenici ai tăi, care, ocârmuindu-se cu frica lui Dumnezeu şi cu învăţătura ta, au pătimit. Pentru aceea, ca pe nişte bineplăcuţi v-a încununat pe voi Stăpânul cu dreapta cea începătoare de viaţă. Pe Care rugaţi-L pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cuptorul caldeilor, fiind încins cu foc, s-a răcorit prin Duhul, cu ajutorul lui Dumnezeu şi tinerii au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu izvoarele sângiuirilor tale ai stins văpaia rătăcirii şi cu focul chinurilor ai făcut cenuşă materia răutăţii, fericite, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii care au făcut să înceteze, prin ostenelile înfrânării, săltările trupului şi prin curgerile închinăciunilor înşelăciunii, să fie lăudaţi ca nişte ostaşi ai lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu poruncă fărădelege tăindu-vi-se capetele şi trupurile sfârtecându-vi-se cu chinuri de multe feluri, ca nişte turnuri neclintite nu v-aţi mişcat, cuvioşilor mucenici.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mântuindu-ne prin tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, de căderea cea de demult a strămoşilor, grăim ţie: Bucură-te şi cu credinţă slăvim pe Cel Ce prin tine ne-a mântuit pe noi din stricăciune.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uitându-se la dumnezeieştile luminări, Sfinţitul Atinoghen a risipit întunericul adânc al înşelăciunii idoleşti şi s-a făcut lumină.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata mucenicilor, a îngerilor, a ierarhilor şi a cuvioşilor se veseleşte întru pomenirea cinstiţilor pătimitori, slăvind pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Tu, ierarhe, adunând pe cei zece mucenici învăţaţi de tine, te-ai numărat în cetele muceni cilor, cu care împreună, cu credinţă te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul pe Care L-ai născut mai presus de cuvânt, Marie, Născătoare de Dumnezeu, roagă-L pentru noi, care te lăudăm cu credinţă şi te fericim, Preacurată.

Irmosul

Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată, astăzi este ziua cea luminoasă a mucenicilor, care străluceşte cu minuni şi cu raze dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor. Veniţi dar să luăm luminare.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte prinoase curate şi ca nişte miei fără de prihană, mucenicilor, v-aţi adus Celui Ce S-a născut pentru noi, luând cununile biruinţei de la Însuşi Dătătorul biruinţei.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ostenelile tale, purtătorule de chinuri, picură dulceaţă şi curăţesc toată amărăciunea patimilor celor ce cu credinţă năzuiesc la biserica ta şi cu dragoste prăznuiesc chinuirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicilor, arătându-vă ca nişte stele strălucitoare ziua pe cerul cinstitei Biserici, luminaţi toată lumea, gonind întunericul ispitelor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În braţele tale ai purtat pe Dumnezeu, pe Cel Ce poartă toate şi ai hrănit pe Hrănitorul făpturii, Care S-a făcut asemenea cu noi. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să dea poporului tău izbăvire de toate relele.

Irmosul

Naşterea pururea Fecioarei, care s-a arătat mai înainte dătătorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu sihăstria curăţindu-ţi mai înainte sufletul, a doua oară cu chinuirea prin cuget desăvârşit, ai bineplăcut lui Dumnezeu şi te-ai făcut preot şi mucenic, purtătorule de Dumnezeu şi ai adus Stăpânului ceată de ucenici. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi, Mărite Mucenice Atinoghen.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ceea ce singură ai născut pe Făcătorul a toată lumea, ceea ce singură ai împodobit omenirea cu naşterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de cursele vicleanului Veliar şi mă întăreşte pe piatra voirilor lui Hristos, rugându-te neîncetat Celui Ce S-a întrupat din tine.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Degrab ne întâmpină mai înainte până a nu ne robi, când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru; pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască ceea ce poate credinţa dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.