Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Varvara

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Icosul 1

Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri fără prihană păzind-o, cinstită Varvara, te-ai învrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi, care cântăm ţie pe pământ aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui pătimirile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce eşti sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idoleşti;
Bucură-te, floarea curăţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea neveştejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Sfânta Varvara aşezată de tatăl său într-un turn înalt, a cugetat întru sine a fi ridicată în cer de puterea lui Dumnezeu; şi punând întru inima sa suire înţelegătoare, adică trecerea de la întuneric la Lumină şi de la înşelăciunea idolească la Dumnezeu cel adevărat, a cântat Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Căutând Sfânta Fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles numai pentru Însuşi Făcătorul a toată făptura, gândea în mintea sa: idolii cei întunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului? La care, prin psalmistul, a răspuns aşa: toţi zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este, Care a făcut cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înţeleaptă fecioară, grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitori idoleşti;
Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale;
Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învăţat pe tine adevărata teologie;
Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii în stele;
Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;
Bucură-te, că ai cunoscut în făptură ca într-o oglindă pe Însuşi Făcătorul;
Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită;
Bucură-te, că acum priveşti în cer lumina Feţei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce în chip de nepovestit te veseleşti de Lumina Lui;
Bucură-te, stea înţelegătoare, prin ale cărei raze Faţa lui Dumnezeu luminat ca soarele se arată nouă;
Bucură-te, lună înţelegătoare, prin care noaptea rătăcirii se luminează ca ziua;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus a fost dată atunci Sfintei Varvara, ca şi oarecând de demult Proorocului Iezechiel; faţă de diamant, puternică faţă de toţi închinătorii la idoli, ca să nu se teamă de faţa lor cea sălbatică, nici să se înspăimânte de îngrozirea celui cumplit. Pentru aceea cu îndrăzneală striga fecioara cea cu înţelepciune bărbătească: „Pe Treimea cea întru o Dumnezeire cinstesc şi Acesteia cu credinţă închinându-mă, grăiesc cu mare glas: Aliluia!”

Icosul al 3-lea

Având Sfânta Varvara înţelepciune dată ei de sus, a alergat către lucrătorii băii ce i se zidea şi, arătând lor taina Sfintei Treimi, a poruncit să se facă trei ferestre în baie, zicând: de vreme ce închinătorii la idoli gură au şi nu grăiesc măririle lui Dumnezeu Celui adevărat, măcar pereţii cei de piatră ai acestei băi, cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri să mărturisească pe Dumnezeul Unul în Sfânta Treime, Cel închinat şi slăvit de toată făptura. De aceea, pentru înţelepciunea aceasta, Sfântă Varvara, primeşte unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai închipuit în baia cea cu trei ferestre taina Sfântului Botez, în numele Preasfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului şi a Duhului şi după aceea şi cu sângele tău cel mucenicesc;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit întunericul mulţimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptăţii, Care a strălucit a treia zi din mormânt;
Bucură-te, că prin acelea a răsărit ţie de la Sfânta Treime zi de mântuire;
Bucură-te, ceea ce întotdeauna ai inima ta deschisă către Dumnezeu, Sfânta Treime;
Bucură-te, ceea ce tare ai închis firea ta înaintea celor trei războinici vrăjmaşi: împotriva trupului, a lumii şi a diavolului;
Bucură-te, că ai aşezat în sufletul tău trei ferestre înţelegătoare: a credinţei, a nădejdii şi a dragostei;
Bucură-te, că tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime eşti, privind la Biserica trupului lui Hristos cea ridicată în trei zile;
Bucură-te, că ţie ţi s-au deschis cerurile de către trei ierarhi îngereşti;
Bucură-te, că pe tine lăcaşurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Vifor de urgie mare al tatălui tău, ce sufla cu îngrozire şi cu ucidere, s-a pornit asupra casei sufletului tău, Sfântă Varvara, dar n-a putut să-l clintească, pentru că era întemeiat pe piatra credinţei lui Hristos. Pe care, înţeleaptă fecioară, tu nemişcată stând, lui Hristos Celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Graiuri nepovestite auzind tatăl tău Dioscor pentru Sfânta Treime, de la tine, fiica cea înţeleaptă, ca o aspidă surdă şi-a astupat urechile sale; şi după asemănarea şarpelui celui cu limba înveninată, cu sabie ascuţită s-a pornit ca să te ucidă; dar tu, Varvara, mireasa lui Hristos, urmând Mirelui tău Iisus, Care a fugit de sabia lui Irod, ai fugit de sabia lui Dioscor,
dorind să întorci întru dragoste părintească mânia inimii lui cea de fiară. Iar noi cu aceste cântări cinstim fuga ta cea cu înţelepciune:
Bucură-te, fericită, ceea ce ai fost izgonită din casa cea pământească pentru dreptate;
Bucură-te, cea îmbogăţită întru Dumnezeu, ceea ce te-ai lipsit de bogăţii pentru Hristos;
Bucură-te, că sărăcia ta este Împărăţia cerului;
Bucură-te, că ţi s-a gătit ţie comoara veşnicelor bunătăţi;
Bucură-te, mieluşea cuvântătoare, care ai scăpat de cumplita mânie a tiranului lup, alergând către Hristos, Păstorul cel bun;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în staulul oilor celor de-a dreapta Lui;
Bucură-te, porumbiţă fără de răutate, care ai zburat de la pământescul corb sub acoperământul cerescului Vultur;
Bucură-te, ceea ce ai aflat ţie acoperământ bun sub acoperământul aripilor Lui;
Bucură-te, preacinstită mireasă a Împăratului ceresc, care ai fost gonită spre moarte de ocară de tatăl tău cel pământesc;
Bucură-te, ceea ce cu mărire eşti primită de Domnul slavei Cel fără de moarte;
Bucură-te, solitoarea vieţii care şi nouă de-a pururea ne doreşti asemenea;
Bucură-te, cea cu totul sârguitoare spre rugăciune pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Stelei celei cu dumnezeiască mergere te-ai asemănat, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că fugind dinaintea tatălui tău, cu taină l-ai povăţuit pe el spre calea cea dulce către Soarele dreptăţii, Hristos-Dumnezeu, Care a răsărit din Fecioară. Însă el, orb fiind cu ochii cei sufleteşti, îndată şi cu cei trupeşti, nu te vedea pe tine fugind înaintea sa, şi tu fugind prin muntele cel de piatră ce se desfăcuse din porunca lui Dumnezeu, te-ai ascuns de la ochii lui într-o peşteră de piatră, ca din mijlocul pietrelor ca o pasăre să dai glas lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-te pe tine păstorii cei ce păşteau oile pe deasupra muntelui ascunzându-te în stâncă, se minunau zicând: „Această mieluşiţă cuvântătoare de ce lup fuge?”. Şi numaidecât, iată, Dioscor cel mai cumplit decât lupul alerga la munte; şi aflându-te pe tine acolo ascunsă, apucându-te de feciorescul tău păr, te trăgea pe cale aspră spre casa lui; pentru aceasta noi, credincioşii, te întâmpinăm cu laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce te-ai aşezat de tânără în munţii Aromatelor;
Bucură-te, ceea ce ai iubit cele de sus mai mult decât cele de jos, punând suişurile întru inima ta;
Bucură-te, ceea ce ai scăpat din groapa cea pierzătoare a închinătorilor la idoli;
Bucură-te, ceea ce ai alergat la muntele închinării Sfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce ai trecut prin piatră fugind de urma celui cu inima de piatră;
Bucură-te, ceea ce ai aflat in mijlocul pietrelor pe Hristos, Piatra care te-a întărit pe tine;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în peştera cea de piatră, ca să-L vezi pe Iisus, Cel ce a fost pus în mormânt de piatră;
Bucură-te, ceea ce acum vezi pe Acela şezând pe tronul slavei;
Bucură-te, că perii capului tău sunt rupţi pe pământ pentru Hristos, Cel care păzeşte şi perii capului omului ca să nu piară;
Bucură-te, că perii aceia număraţi sunt de Hristos spre încununarea ta în cer;
Bucură-te, ceea ce ţi-ai vopsit părul cu sângele tău ca şi cu nişte flori;
Bucură-te, că împletirea părului tău cel însângerat s-a întors ţie întru cunună de aur;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Râvnind propovăduitorilor purtători de Dumnezeu apostoli ai lui Hristos, înaintea tiranilor ai propovăduit pe Hristos, Dumnezeul adevărat; şi pentru Dânsul chinuri cumplite, adică ruperea cărnurilor, scrijelirea cu unghii de fier, vitejeşte ai răbdat, Sfântă Varvara. Şi în temniţă fiind închisă, într-însa ca într-o cămară pentru Hristos ai săltat, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Hristos Domnul, Care a strălucit în inima ta lumina cea adevărată a cunoştinţei de Dumnezeu, ca un Mire iubit al tău, la miezul nopţii a venit către tine, mireasa Sa cea fără prihană, şi cu dragoste te-a cercetat, tămăduindu-te de răni, şi cu strălucirea feţei Sale a veselit sufletul tău în chip de negrăit; iar pe noi credincioşii ne-a învăţat a cânta ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai fost bătută fără milă pentru Hristos, Cel ce a răbdat bătaie;
Bucură-te, ceea ce ai bătut pe vrăjmaşul cel nevăzut prin răbdarea bătăilor;
Bucură-te, ceea ce ai purtat rănile Domnului tău pe trupul tău;
Bucură-te, ceea ce te-ai vindecat de toate rănile trupului tău prin Însuşi Domnul;
Bucură-te, că Însuşi Domnul, Lumina lumii, fiind tu în temniţă, ţi S-a arătat;
Bucură-te, că Însuşi Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, fiind tu bolnavă, te-a cercetat;
Bucură-te, ceea ce prin temniţa cea pământească ai intrat luminată în cămara cea cerească;
Bucură-te, ceea ce din sângiuirile tale ai ţesut ţie haină de nuntă;
Bucură-te, că prin tine păcătoşii de multe răni se vindecă;
Bucură-te, că prin tine de toate bolile se însănătoşează cei ce te cheamă pe tine cu credinţă;
Bucură-te, dezlegătoare grabnică a celor încărcaţi de păcate;
Bucură-te, vindecarea cea bună a celor foarte răniţi;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Vrând nebunul tiran să dobândească dorirea sa, s-a ispitit ca prin cuvinte amăgitoare să te întoarcă pe tine, Sfântă Varvara, de la Dumnezeul cel adevărat către înşelăciunea idolilor; iar tu, ca o înţeleaptă fecioară, ai răspuns lui zicând: „Mai lesne vei face diamantul moale ca ceara, decât a mă întoarce pe mine de la Hristos Dumnezeul meu, că pe Dânsul, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, un Dumnezeu adevărat Îl mărturisesc, Îl slăvesc, Îl laud şi cânt Lui: Aliluia!”.

Icosul al 7-lea

Arătat-a cumplită mânie tiranul cel fără de omenie şi cu chipul de fiară, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, când a poruncit să te spânzure pe lemn şi cu unghii de fier să sfâşie trupul tău, şi cu făclii aprinse să ardă coastele tale, încă şi cu ciocan să te lovească peste cap; de răbdarea ta minunându-ne, cu bună cucernicie te fericim cu laude ca acestea:
Bucură-te, că pentru Hristos cel răstignit pe Cruce ai fost spânzurată pe lemn;
Bucură-te, că ai fost scrijelită peste coaste pentru Iisus Cel împuns cu suliţa în coastă;
Bucură-te, că ai aprins în inima ta focul dragostei către Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai fost arsă cu făclii;
Bucură-te, ceea ce eşti întru răbdare mai tare decât diamantul;
Bucură-te, ceea ce eşti întru vitejie neclintită mai vârtos decât un turn de piatră;
Bucură-te, că, prin bătaia cu ciocanul peste cap, cununa Împărăţiei ţi s-a lucrat;
Bucură-te, că prin acel ciocan s-a sfărâmat capul vrăjmaşului tău;
Bucură-te, că pentru Hristos ai pătimit pe pământ;
Bucură-te, că pentru Dânsul în cer eşti preamărită;
Bucură-te, biruitoare tare a tuturor vrăjmaşilor noştri;
Bucură-te, ajutătoare grabnică la toate primejdiile noastre;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Văzând pătimirea străină şi înfricoşătoare a Sfintei Varvara, Iuliana cea drept-credincioasă între femei s-a mirat foarte, zicând: „Cum o fecioară tânără în trupul său cel tinerel rabdă vitejeşte pentru Hristos chinuri ca acestea?”. Deci umplându-se de jale a plâns şi cu mulţumire a cântat lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Iisus S-a făcut pentru tine dulceaţa cea dulce, după care doreai cu tărie, Sfântă Varvara, că pentru dulceaţa Lui ai răbdat chinuri amare, zicând: „Paharul pătimirilor, pe care mi l-a dat mie Mirele meu Cel iubit, au nu-l voi bea?”. Pentru aceea şi tu însăţi te-ai arătat pahar, care varsă dulceaţă de minunate vindecări, tuturor celor ce grăiesc ţie aşa:
Bucură-te, ceea ce ai aruncat în iadul cel amar amărăciunea idolească;
Bucură-te, ceea ce ai iubit dulceaţa cea cerească a lui Iisus;
Bucură-te, năstrapa cea înţelegătoare care are întru sine mana, adică mâncarea celor ce fac voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce umpli de bunătăţi pe cei credincioşi;
Bucură-te, râul cel plin de apele darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, izvorul cel ce izvorăşte izvoare de minuni;
Bucură-te, ceea ce ai zburat ca o albină din fumul cel urât mirositor al jertfelor idoleşti;
Bucură-te, ceea ce ai alergat cu dulceaţă la mirosul Mirelui Hristos cel cu bun miros;
Bucură-te, că rănile tale cele de peste tot trupul te-au făcut asemenea fagurelui;
Bucură-te, ceea ce, cu picăturile sângelui tău, preadulcelui Iisus te-ai făcut mult mai dulce decât mierea;
Bucură-te, că pomenirea ta s-a făcut preadulce tuturor credincioşilor;
Bucură-te, că întru toată Biserica lui Hristos numele tău s-a făcut preacinstit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească la vitejia ta cea cu multă bărbăţie, sfântă şi nebiruită, Muceniţă Varvara, cu mare bucurie s-a bucurat; şi văzând pe vechiul vrăjmaş, pe domnul cel trufaş al întunericului, împreună cu toate cetele lui diavoleşti şi idoleşti, ruşinat de tine, de o fecioară tânără, biruit şi aruncat sub picioarele tale, cu glas mare către Dumnezeu au cântat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei pricepuţi la vorbire nu pot să spună cu limbile lor cele ritoriceşti durerea patimilor tale, o, Varvara, că în ce chip va putea spune cineva durerea ta când ţi s-au tăiat sânii? Sau cum va spune ruşinea fecioreştii tale feţe, când ai fost purtată goală prin toată cetatea de tiranii cei fără de lege? Deci de pătimirea aceasta şi de ocara ce ţi s-a făcut numai aducându-ne aminte, tremurăm şi cu umilinţă grăim aşa:
Bucură-te, mlădiţa cea bună a sădirii lui Hristos;
Bucură-te, viţa cea adevărată a viei lui Hristos;
Bucură-te, că, tăindu-ţi-se amândoi sânii, ca doi struguri întru cinste i-ai adus Domnului tău;
Bucură-te, că sângele tău din acei ciorchini a curs ca nişte vin de umilinţă;
Bucură-te, că, pentru Hristos Cel ce a fost dezgolit, şi tu de hainele tale ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, că, pentru Cel ce a fost purtat cu batjocură în Ierusalim, şi tu prin cetate spre batjocură ai fost purtată;
Bucură-te, ceea ce ai fost de îngeri îmbrăcată cu veşmânt luminat întru a ta goliciune;
Bucură-te, că Acela în chip nevăzut te-a acoperit de ochii celor fără de ruşine;
Bucură-te, ceea ce ai fost privelişte îngerilor şi oamenilor;
Bucură-te, că şi înşişi tiranii s-au mirat de răbdarea ta;
Bucură-te, că Însuşi Domnul de sus a căutat spre pătimirile tale;
Bucură-te, că Însuşi Cel ce pune nevoinţe a lăudat chinurile tale;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ţi mântuieşti sufletul tău, n-ai purtat nici o grijă pentru toate cele ale trupului tău, Sfântă Varvara. Căci când a ieşit împotriva ta judecata spre tăierea cu sabie, tu sub sabie ascuţită, ca sub o cunună frumoasă, cu bucurie mergând, lui Dumnezeu Celui ce te-a întărit pe tine la lupta mucenicească I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Mai împietrită decât zidurile cele de piatră a fost inima lui Dioscor, Sfântă Varvara, care s-a arătat pentru tine nu tată, ci tiran cumplit; că el, dacă a auzit de judecarea ta spre moarte prin sabie, nu numai că n-a suferit pentru moartea ta, ci însuşi cu sabia sa la locul osândirii sfântul tău cap a tăiat. Şi aşa, după cum a proorocit Domnul, ticălosul tată a dat pe fiica sa spre moarte. Deci întru acest fericit sfârşit al tău, primeşte de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, că pentru Hristos, capul Bisericii, sub sabie capul tău ţi-ai plecat;
Bucură-te, că, pentru dragostea cea către cerescul şi iubitorul de oameni Părintele cel fără de moarte, de părintele pământesc stricăcios şi fără de omenie ai fost dată spre moarte;
Bucură-te, ceea ce ai săvârşit curgerea cea bună a călătoriei celei muceniceşti;
Bucură-te, ceea ce, cu priveghere până la moarte, ai păzit credinţa în Hristos, logodnicul tău Cel fără de moarte;
Bucură-te, ceea ce eşti încinsă cu putere de sus asupra războiului împotriva puterilor celor de dedesubt;
Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată întru cele înalte cu mărire, purtătoare de biruinţă, de la biruitorul Hristos;
Bucură-te, ceea ce eşti încununată pe pământ cu arma bunei voiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce eşti înfrumuseţată în cer cu floarea nestricăciunii;
Bucură-te, podoaba şi lauda fecioarelor;
Bucură-te, frumuseţea şi bucuria mucenicilor;
Bucură-te, apărătoare tare a creştinilor;
Bucură-te, folositoarea credincioşilor;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Cântarea noastră cea de laudă, de ar fi adusă de mulţime fără de număr, ştim că nu este din destul după vrednicie a te lăuda pe tine, Sfântă şi întru tot lăudată Muceniţă Varvara. Însă noi, mulţumiţi fiind pentru darurile lui Dumnezeu cele ce prin tine ni se dăruiesc nouă de ajuns, cu buze de mulţumire lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamărit pe tine pentru faptele tale cele bune, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumină în sfeşnicul ceresc pusă înaintea tronului Sfintei Treimi, cu ochii minţii te vedem pe tine, Sfântă Fecioară Varvara, de unde cu rugăciunile tale asemenea cu nişte raze luminezi negura nopţii păcatelor noastre şi ne povăţuieşti pe noi pe cărarea cea luminată a mântuirii. De aceea după datorie vrednică eşti a fi cinstită de noi cu chemări ca acestea:
Bucură-te, raza Luminii celei înţelegătoare, care te afli în lumina cea neîntunecată;
Bucură-te, smirna cea cu bun miros, care dai bună mireasmă Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cădelniţă de aur care duci pentru noi tămâia rugăciunii către Dumnezeu;
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat de vindecări;
Bucură-te, comoară necheltuită a dumnezeieştilor daruri;
Bucură-te, paharul cel ce dregi bucurie din îndestularea casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, vasul care primeşti dulceaţa tuturor bunătăţilor cereşti din plinirea lui Hristos;
Bucură-te, diamant ce ai împodobit inelul logodirii lui Hristos;
Bucură-te, cununa bunătăţii pe care o ţine Domnul în mână;
Bucură-te, că pe tine a aşezat Împăratul slavei, Domnul puterilor, mărire şi mare cuviinţă;
Bucură-te, că ţie ţi-a dăruit Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor Împărăţia şi domnia Sa;
Bucură-te, că prin chinurile tale pentru dreapta credinţă ai dobândit cununa măririi;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Dar de la Dumnezeu s-a dat ţie, preabună Fecioară Varvara, a feri şi a păzi de boli năprasnice şi de moarte grabnică pe tot omul ce pomeneşte şi cinsteşte cu credinţă şi cu dragoste şi cu bună cucernicie cinstitele tale pătimiri. Pentru aceea de acel dar nu ne lipsi şi pe noi, ci sănătoşi fiind cu sufletul şi cu trupul, întru această viaţă de acum şi în ceea ce va să fie, să cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudăm nevoinţele tale, cinstim pătimirile, mărim îndelungă răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, lăudăm bărbăţia ta cea nebiruită, ce s-a arătat în trupul tău cel neputincios, cu care te-ai preamărit în cer şi pe pământ, Sfântă şi bună biruitoare, Mare Muceniţă Varvara; şi întru cinstea pătimirilor şi ale nevoinţelor tale celor purtătoare de biruinţă, grăim către tine acestea:
Bucură-te, ceea ce eşti primită cu dragoste de cetele îngereşti a petrece împreună cu ele;
Bucură-te, ceea ce eşti dusă cu bucurie în cămara cea cerească de cetele fecioreşti;
Bucură-te, ceea ce eşti petrecută de cetele muceniceşti cu cununa măririi în glas de bucurie;
Bucură-te, ceea ce pentru Domnul ai fost primită cu dragoste de toţi locuitorii cereşti;
Bucură-te, că plata ta multă este în ceruri;
Bucură-te, că bucuria ta este veşnică întru strălucirile sfinţilor;
Bucură-te, ceea ce eşti nouă prea tare folositoare împotriva vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, solitoarea bucuriei noastre şi a darului şi a măririi celei veşnice;
Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor noastre celor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, ceea ce eşti câştigare a bunătăţilor celor pământeşti şi cereşti;
Bucură-te, că prin tine nădăjduim a fi păziţi de moartea cea fără de veste şi veşnică;
Bucură-te, că prin tine aşteptăm cu bună nădejde a câştiga viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, mult-pătimitoare şi întru tot lăudată Sfântă Mare Muceniţă Varvara, primind rugăciunea noastră aceasta de acum, izbăveşte-ne pe noi de toate durerile sufleteşti şi trupeşti şi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi; iar cu solirile tale cele primite de Dumnezeu păzeşte-ne şi de chinurile cele veşnice, ca împreună cu tine în pământul celor vii să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri…, Condacul 1: Ţie, celei alese de Dumnezeu...

Icosul 1

Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri fără prihană păzind-o, cinstită Varvara, te-ai învrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi, care cântăm ţie pe pământ aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui pătimirile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce eşti sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idoleşti;
Bucură-te, floarea curăţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea neveştejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul 1

Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Varvara

Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm, şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul; vezi neputinţa sufletelor noastre şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti. Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţii şi necuraţii, să ne zidească inimi curate şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune. Credem, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că la toate acestea poţi să ne ajuţi şi nouă, şi de vei vrea, puternică eşti să mijloceşti la Sfânta Treime, ca ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti. Şi tu, sfântă fecioară, că nimic nu este cu neputinţă ţie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile şi suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale moaşte cele făcătoare de minuni şi ţie, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm, îndrăznind rugăciuni a grăi, ca să fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre; trupul tău cel mult chinuit să tămăduiască patimile cele multe ale sufletelor şi ale trupurilor noastre; capul tău cel plecat sabiei să dea capetelor noastre apa curăţiei păcatelor; părul tău cel rupt fără milă să ne lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite să împiedice gurile noastre a grăi în deşert şi să le deschidă ca să vestească totdeauna lauda Domnului; ochii tăi cei ce văd Lumina Treimii să vadă şi a noastră bună dorire, ca şi noi să ne întoarcem ochii să nu mai vadă deşertăciuni, ci totdeauna să căutăm spre fericirea cea cerească; mâna ta cea tăiată să ne scrie în cartea vieţii şi să ne învrednicească ca totdeauna să ridicăm mâinile către Cel de Sus şi să nu împletim cu dânsele înşelăciuni; sânii tăi, cei tăiaţi fără milă, să ne fie nouă turn tare în faţa vrăjmaşului; picioarele tale, cele ca nişte făclii luminoase, degrabă alergând către Mirele ceresc în cămara cea dumnezeiască, să ne facă şi pe noi cu picioarele noastre să călătorim către tot lucrul bun, ca Legea Domnului să fie făclie picioarelor noastre şi lumină cărărilor noastre. Rănile tale să ne slobozească din rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să cureţe sufletele şi trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să murim spovediţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere de bine eşti preamărită, şi mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine şi pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care şi pe noi, ticăloşii, ne izbăveşte, fecioară curată, Mare Muceniţă Varvara; şi cu rugăciunile tale întru tot puternice învredniceşte-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi s-auzim glasul ce va zice: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău”. Amin.

Şi se face otpustul.

Sinaxar 4 Decembrie

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea pătimirii Sfintei marii Muceniţe Varvara (Barbara).

Sfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis (Helenopont / Helespont). Era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei, cu mâinile lui. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.

Mai multe icoane cu sfânta mare muceniţă Varvara.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, monahul şi preotul.

Sfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. Având tată iubitor de fapte bune, a învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat bine şi adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu. Pentru credinţa în Hristos şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi fuseseră învăţaţi de acelaşi dascăl, tot Cosma cu numele, numit şi Asincrit, răscumpărat din robie de tatăl lui, împreună cu alţi robi. Şi pentru că Ioan şi Cosma avuseseră parte de un dascal aşa de învăţat, au ajuns amândoi înţelepţi. Când Ioan a îmbrăţişat viaţa călugărească, stareţul mănăstirii l-a dat să înveţe ascultarea la un bătrân înţelept în cele dumnezeieşti. Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meşteşugul cântării muzicale pe care îl cunoştea. Ioan a îndeplinit fără împotrivire multă vreme porunca. Se spune însă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului şi i-a spus să îngăduie ucenicului său Ioan să alcătuiască imne şi cântări spre slava Celui născut fără de sămânţă din ea şi spre folosul celor ce sunt datori să o mărească din adâncul inimii. Lucru pe care l-a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale.

Fericitul Cosma petrecând dar în nevoinţe pustniceşti, după ce a lăsat Bisericii multe scrieri, s-a odihnit în pace.

Iar fericitul întru pomenire Ioan, după ce prin puterea cuvintelor lui şi prin dovezile cele înţelepte ale Scripturilor a înfierat ca nimeni altul eresul păgân al iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane, şi după ce a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găseşte răspuns temeinic aproape la orice întrebare, şi-a săvârşit viaţa la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Polivatului, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Ioan încă de pe când era tânăr ura desfătările şi plăcerile şi-şi împodobea viaţa cu post şi înfrânare. Pentru aceasta a şi fost hirotonit episcop al Polivatului, urcând în chip legiuit toate treptele bisericeşti. După ce i s-a încredinţat păstorirea poporului, a adăugat la nevoinţele lui pustniceşti de mai înainte, alte nevoinţe, iar la osteneli alte osteneli.

Când Leon Isaurul a luat cu nevrednicie sceptrul împărăţiei şi a început sa hulească sfintele icoane, acest sfânt bărbat s-a dus la Constantinopole şi a mustrat cu tărie necredinţa împăratului. Apoi s-a întors la turma sa, i-a învăţat pe credincioşii săi cu de-amănuntul credinţa şi i-a făcut să fie gata cu toţii să-şi verse sângele pentru dreapta credinţă. Vieţuind aşa, a părăsit cele de jos şi s-a mutat la Domnul pe Care Îl dorea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Hristodul şi Hristodula, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Serafim, episcopul Fanariului, care a suferit mucenicia în anul 1601.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna decembrie in 4 zile:Pomenirea Sfintei Mare Mucenite Varvara (+306)

    Aceasta a trait in vremea imparatului Maximian (305-311), fiica unui oarecare Dioscor, elin de la rasarit. Ea era pazita de tatal sau intr-un turn, inalt, pentru frumusetea cea trupeasca ce inflorea la dansa. Deci, aceasta fecioara credea in Hristos si nu s-a tainuit de tatal sau. Ca acela a cunoscut, cele pentru dansa, dintr-o pricina ca aceasta: Odata, cand el a zis sa se faca doua ferestre la o baie care se zidea, ea a poruncit sa se faca trei; si intreband-o pentru care pricina a invatat sa faca trei ferestre, ea a zis ca le-a facut in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta auzind el, indata s-a pornit sa o omoare cu sabia sa, iar ea a fugit si a intrat intr-o piatra, ce s-a despicat ca prin minune si care a primit-o de s-a ascuns. Iara tatal ei, alergand dupa dansa, a gasit-o si, luand-o de cosite, a dus-o si a dat-o pe seama domnului tarii aceleia, inaintea caruia a marturisit pe Hristos si ocarand idolii, a fost batuta cumplit si strujita pe trup fara mila si arsa la coaste. Dupa aceea, au lovit-o in cap cu maciuci si dezbracand-o, au purtat-o prin cetate, batand-o. Si, in cele din urma, si-a primit sfarsitul prin sabie, omorand-o tatal sau cu mainile sale. Pentru care, se spune ca, dupa taierea ei, pogorandu-se el din munte, a fost lovit de traznet. Si asa si-a lepadat spurcatul sau suflet.
 

Din viata Sfintei, dupa Metafrast

    Iar Dioscor, cel cu inima de piatra, tatal Sfintei Varvara, nu numai ca nu l-a durut inima, vazand chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind impietrit de diavol, ci si singur a-i fi ei calau, nu s-a rusinat. Caci, cu o mana a luat pe fiica sa, iar in cealalta mana tinea sabia goala si a dus-o pe ea la locul cel de taiere, care era asezat pe un munte, afara din cetate. Si a fost dusa de alt ostas si Sfanta Iuliana si cand mergea pe cale se ruga Sfanta Varvara catre Dumnezeu, zicand: "Dumnezeule cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant, si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele Tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma Imparate, si da darul Tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala napraznica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca Tu stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul preacuratelor Tale maini".

    Asa rugandu-se Sfanta, s-a auzit glas din Cer chemand-o pe ea, impreuna cu Iuliana, intru cele de sus si fagaduindu-i a-i implini ceea ce cerea. Si mergeau amandoua Sfintele Mucenite Varvara si Iuliana spre moarte cu mare bucurie, dorind a se deslega mai degraba de trup si a trece catre Domnul. Si ajungand la locul cel insemnat, mieluseaua lui Hristos, Varvara si-a plecat sub sabie sfantul sau cap si a fost taiata de mainile nemilostivului sau tata. Si s-a implinit scriptura: "Va da frate pe frate la moarte si tata pe fiu" (Matei 10, 21).

    Iar pe sfanta Iuliana alt ostas a taiat-o tot acolo; si asa s-a savarsit alergarea nevointei sale. Iar sfintele lor suflete sunt intru glasuri de bucurie, catre Hristos, Mirele lor, intampinandu-le pe ele ingerii si Insusi Stapanul, cu dragoste, primindu-le pe dansele.

    Iar pe Dioscor si pe Marcian dregatorul i-a ajuns napraznica pedeapsa a lui Dumnezeu, pentru ca pe Dioscor, pogorandu-se din munte, iara pe dregator, sezand in casa sa, tunet si fulgere din cer lovindu-i, i-au ucis si i-au ars, atata cat nici praful lor nu s-a aflat.

    Si era in cetatea aceea un oarecare barbat credincios, cu numele Galenlian. Acesta, luand cinstilele moaste ale Sfinlelor Mucenite, le-a dus in cetate si le-a ingropat cu cinstea ce se cuvenea si a zidit biserica peste dansele, intru care multe vindecari se faceau de la moastele Sfintelor, cu rugaciunile lor si cu darul Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, al unuia Dumnezeu in Treime, a Caruia este slava in veci! Amin.

Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan Damaschinul, monahul, si preotul (+749)

    Acesta a trait pe vremea Imparatiei lui Leon Isaurul si a lui Constantin Copronim, fiul sau. (717-775). Era de loc din cetatea Damascului, de neam luminat si-stralucit in dreapta credinta, avand si tata iubitor de fapte bune, care l-a dat la invatatura de a dobandit tot mestesugul cartii elinesti si a iscodit bine si adancul Scripturii celei de Dumnezeu insuflate impreuna cu Preafericitul Cosma, cu care crescuse impreuna si care, mai pe urma, a fost sfintit episcop la Maiuma. Amandoi au fost dati cu invatatura la acelasi dascal, tot Cozma cu numele, care si Asincrit se numea, cumparat fiind, impreuna cu alti robi, de tatal dumnezeiescului Ioan.

    Deci, fiindca s-a intamplat a castiga un dascal intelept ca acesta, amandoi au ajuns la varful intelepciunii. Dupa aceea, s-au facut amandoi monahi, straduindu-se sa traiasca indeletnicindu-se cu cele ale lui Dumnezeu. Ca Ioan s-a dat de catre proistosul manastirii Sfantului Sava, la un batran, mare si inlelept in cele dumnezeiesti, si a invatat de la el fericita ascultare. Pentru ca i s-a poruncit de catre el ca sa nu cante niciodata, oricat de putina cantare, dupa mestesugul muzicii, pe care il stia. Si Ioan a pazit neschimbata porunca batranului, vreme de multi ani. Se zice, insa, ca, aratandu-se in vis batranului, Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare i-a zis sa porunceasca ucenicului sau Ioan sa alcatuiasca laude spre slava lui Hristos, Celui ce S-a nascut dintr-insa fara de samanta, si spre lauda si veselia crestinilor, celor ce sunt datori sa o laude din inima; lucru care a si facut, punnda temeiul acesta la cuvintele scrierilor sale. Deci, petrecand amandoi sihastreste, fericitul Cozma, lasand multe scrieri Bisericii, a raposat cu pace, iar fericitul Ioan, facand si el asemenea si intarind dreapta credinta si rusinand paganul eres al iconomahilor, cu puterea cuvintelor sale si cu intelepte dovediri ale Scripturiolr, si lasand multe scrieri de lauda Bisericii lui Dumnezeu, prin mijlocirea carora se afla aievea cunostinta fiecarui lucru ce se va cerca, si-a savarsit viata intru adanci batraneti, traind ani o suta patru.
 

Intru aceasta zi, povestire din minunile Maicii Domnului, despre Sfantul Damaschin si vindecarea mainii lui celei taiate, de catre Cea Nevinovata.

    Se vede in viata Sfantului Ioan Damaschin, pe care a scris-o preainteleptul Ioan, patriarhul Antiohiei, cum ca, in vremea lui Leon Isaurul, era mare gonire si lupta impotriva icoanelor, in Constantinopol, si pe multi dreptcredinciosi i-a osandit imparatul cel urator de Hristos la felurite munci. Deci, instiintandu-se de aceasta, Ioan de la Damasc, care era intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, scria in fiecare zi epistole si le trimitea la Constantinopol, ortodocsilor, intru care arata, cu marturii vrednice de crezare, ca cei care nu se inchina sfintitelor icoane sunt eretici si fara de Dumnezeu si straini de Imparatia lui Hristos.

    Iar auzind imparatul de aceasta, a cerut sa-i dea una din scrisorile lui Ioan, pe care a aratat-o scriitorilor sai intrebandu-i pe dansii daca cineva dintre dansii poate alcatui intocmai chipul scrisorii. Deci s-a aflat unul preaiscusit la frumoasa scriere, care a fagaduit imparatului ca va scrie alta asemanatoare, incat, nici insusi Ioan sa nu cunoasca scrisul, ca este strain. Deci, acestuia i-a poruncit imparatul cel viclean de a scris catre dansul o epistola, ca din partea lui Ioan. Intru care acesta zicea: "Imparate, intru multi ani sa traiesti, inchinaciunea cea cuviincioasa imparatiei tale aduc eu, robul tau, Ioan din Damasc. Si iti arat ca sa stii ca cetatea noastra este in vremea aceasta slabanogita, pentru ca lipsesc cei mai multi ostasi ai agarenilor, fiind plecati la razboi. Si daca vei trimite putina oaste, cu lesnire o iei si iti voi ajuta si eu la o lucrare ca aceasta, pe cat pot, ca in mainile mele este toata cetatea.". Aceasta si altele mai mult scriind, vicleanul imparat a facut si alta scrisoare cu mana sa catre stapanitorul agarenilor, zicand acestea: "Prea bun neam si preaiubite dregatorule al cetatii Damascului, sa te bucuri! Stii ca nu este nici un lucru mai fericit si mai laudat, si lui Dumnezeu placut, decat dragostea, ca sa pazeasca cineva tocmelile cele de pace. Pentru aceasta nu voi sa stric prietenia, pe care o am cu bunul tau neam, cu toate ca si un prieten al tau adevarat, ma indeamna si ma cheama pe mine la aceasta si imi trimite scrisori de multe ori, ca sa vin sa ma razboiesc cu tine.

    Iar, pentru incredintarea ta, iti trimit una din scrisori, ca sa cunosti adevarata prietenie pe care o am catre tine si viclesugul si raul narav al aceluia care a scris".

    Aceste doua scrisori le-a trimis printr-un rob al sau, imparatul cu numele de leu si cu socoteala de sarpe, la cel viclean si barbar. Acesta, vazandu-le, s-a maniat si, chemand pe Ioan, i le-a aratat. Iar acesta, intelegand viclenia imparatului, marturisea adevarul, spunand, nu numai ca nu a scris el, ci nici macar in mintea lui nu a avut niciodata asa ceva. Dar barbarul, biruit fiind de manie, n-a crezut, nici soroc nu i-a dat ca sa arate adevarul, ci a poruncit sa-i taie mana lui.

    Deci, s-a taiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urasc pe Domnul, si in loc de cerneala, cu care se vopsea mai inainte, s-a vopsit cu al sau sange. Si mana au spanzurat-o in targ, ca sa o vada toti. Deci, dupa ce a trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitori, rugandu-se tiranului sa-i dea mana sa o ingroape, ca sa-i usureze durerea lui. Iar acela a primit si i-a dat-o. Deci, Ioan, luand-o si intrand in casa lui, a cazut la pamant cu fata in jos, inaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, zicand, cu lacrimi si cu credinta: "Stapana, preacurata, Maica ceea ce ai nascut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeiestile icoane dreapta mea s-a taiat. Cunosti pricina bine, pentru care s-a inrait Leon. Grabeste-Te, dar si-mi vindeca mana mea. Dreapta Celui Prea-Inalt, Care S-a Intrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta. Asa si acum, dreapta mea aceasta sa o vindece, pentru rugaciunile Tale, ca sa poata scrie, cu dulci si intocmite cantari, laudele care se cade a se da Tie, Nascatoare de Dumnezeu si Celui ce S-a nascut din Tine si impreuna-ajutatoare sa se faca dreptei credinte.

    Acestea zicandu-le, cu lacrimi, Ioan, a adormit si a vazut icoana Pururea Fecioarei, care ii zicea lui cu linistita privire: "Vezi ca sanatoasa s-a facut mana ta, de acum nu te mai supara pentru aceasta, ci fa-o pe ea trestie a scriitorului ce scrie degraba, dupa cum m-ai fagaduit mie." Deci, desteptandu-se si vazand vindecata si lipita mana lui, o, prea mare puterea ta, Preacurata, s-a bucurat cu duhul, pentru Dumnezeu si pentru Maica Lui, ca a facut cu dansul marire Cel Puternic. Deci, toata noaptea veselindu-se, a cantat cantari de multumire lui Dumnezeu, zicand: "Mana Ta cea dreapta, Doamne, s-a proslavit intru tarie. Dreapta Ta a vindecat dreapta mea cea taiata. Si cu aceasta va sfarama pe vrajmasii care nu cinstesc prea cinstita icoana Ta si a Celeia ce Te-a nascut pe Tine. Si prin mana mea va zdrobi pe stricatorii de icoane cei potrivnici slavei Tale". Deci, a trecut toata noaptea, veselindu-se si cantand laude Pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu.

    Iar cand s-a facut ziua si au vazut vecinii lucrul cel minunat, s-a facut cunoscut la toata cetatea. Insa niste uratori de Hristos au uneltit si, ducandu-se, au spus stapanitorului cum ca n-a taiat mana lui Ioan, ci altuia, unui oarecare rob al lui, care, ca sa-i faca daruri domnului sau, a primit sa i se taie mana lui, pentru care fapta i-a dat arginti nenumarati. Iar stapanitorul a poruncit ca sa vina Ioan, sa vada mainile lui. Si, venind i-a aratat mana cea taiata, care avea un semn rosu imprejur, pe care l-a lasat inadins Preasfanta, ca nemincinoasa marturie a taierii. Deci, ii zicea barbarul: "Care doctor te-a vindecat si ce fel de doctorie a pus?" Iar Ioan, cu stralucit si mare glas, s-a facut propovaduitor minunii, raspunzand: "Domnul meu, doctorul ce Atotputernic, Care are deopotriva atata putere cata voire are." Iar stapanitorul a zis: "Iarta-ma omule, ca, dupa cum se vede, nevinovat esti, si nu ai gresit in pricina aceasta si cu nedreptate te-am osandit. Ai, dara, cinstea cea dintai, ca sa fii intaiul sfetnic al meu si ma fagaduiesc tie, ca sa nu fac candva nimic fara sfatul si voirea ta." Iar Ioan a cazut la picioarele lui, rugandu-se ca sa-l ierte, ca doreste sa se duca sa slujeasca Facatoarei de bine, dupa cum i-a fagaduit. Deci, dupa ce s-a impotrivit multa vreme, s-a invoit stapanitorul si i-a dat voie sa se duca unde voieste. Iar Ioan, multumind, s-a dus. Si, impartind saracilor averea sa si slobozind pe robii sai s-a dus la manastirea Sfantului Sava. Si, facandu-se monah, s-a suspus la ascultare la un batran.

Din viata Sfantului Ioan Damaschinul, ca monah

    Si luand batranul pe Ioan la chilia sa si temelia vietii celei cu fapte bune incepand a pune intru dansul, mai intai acest fel de randuiala i-a dat lui: nimic sa nu faca dupa voia sa, ostenelile sale si rugaciunile cele cu sarguinta, ca pe oarecare jertfa sa le aduca lui Dumnezeu; sa verse lacrimi din ochii sai, daca voieste a-i curati pacatele vietii celei trecute, pentru ca acelea se socotesc inaintea lui Dumnezeu, ca jertfa mai scumpa decat toata tamaia. Si aceste randuieli erau incepatura a faptelor acelora, care se savarsesc prin osteneala trupeasca. Iar cele ce se cuvin sufletului, le-a legiuit staretul pe acestea: Sa nu scrie in mintea sa vreo nalucire lumeasca, nici sa-si inchipuiasca in minte fete necuvioase, ci sa-si pazeasca mintea sa intreaga si curata de toata impatimirea cea desarta si de toata ingamfarea; sa nu se laude cu multimea intelepciunii sale, si in cele ce a invatat sa nu i se para ca a ajuns in toate la capatul desavarsirii, sa nu pofteasca oarecare descoperiri, si instiintare de taine ascunse; sa nu-si puna nadejdea in intelegerea sa, cum ca este neclatita si nu poate cadea si a se rataci din calea adevarului, pana la sfarsitul vietii sale. Ci sa stie ca gandurile sale sunt neputincioase si sa stie ca intelegerile sale pot fi gresite. Si pentru aceea sa se sarguiasca a nu-si lasa gandul sau a se imprastia pretutindenea, ci sa se ingrijeasca a-l aduna pe el, pentru ca asa mintea lui sa se lumineze de Dumnezeu si sufletul sau sa i se sfinteasca si trupul sa i se curateasca de toata spurcaciunea. Si amandoua acestea, trupul si sufletul, sa se impreuneze cu mintea si asa se va face in chipul  Sfintei Treimi si se va savarsi pe sine om nu trupesc, nici sufletesc, ci cu totul duhovnicesc, schimbandu-se prin voirea a celor doua omenesti parti, ale trupului si ale sufletului intru cea a treia si mai inalta, in minte.

    Niste randuieli ca acestea scriind tatal fiului si dascalul ucenicului, a adaugat si aceste cuvinte catre dansul: "Nimanui sa nu trimiti vreo scrisoare, nici sa graiesti catre cineva ceva din invataturile cele din afara. Tacerea sa ai cu intelegere, pentru ca stii ca nu numai iubitorii de intelepciune ai nostri invata tacerea, ci si Pitagora porunceste ucenicilor sai, de multa vreme, sa pazeasca tacerea. Si sa nu ti se para cum ca chiar si cele bune este bine a le grai oricand, asculta pe David care zice: "Amutit-am si m-am smerit si nici de bine n-am grait. (Ps. 38,3). Apoi ce folos i-a venit lui dintru acestea, asculta: "Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu" (Ps. 38, 4), adica, negrait e focul dragostei de Dumnezeu, care s-a aprins intru dansul din cugetarea la Dumnezeu."

    Deci, toate invataturile acestea ale batranului au cazut in inima lui Ioan ca o samanta intr-un pamant bun si, odraslind, s-au inradacinat. Pentru ca, destula vreme vietuind langa acel batran de Dumnezeu insuflat, Ioan pazea cu dinadinsul toate cuvintele lui si asculta poruncile lui, supunandu-se lui fara de fatarie, fara de graire impotriva si fara de orice cartire. Pentru ca, ce folos este ascultatorului celui ce are in maini fapte si in gura cartirea, cand implineste porunca, iar cu limba sau cu mintea cele impotriva graieste? Si cand se va indrepta unul ca acesta? Niciodata. Si unii ca acestia in desert de ostenesc si li se pare cum ca savarsesc o fapta buna, care impreuna cu ascultarea poarta in sanurile sale pe sarpele cartirii. Insa fericitul Ioan, ca un adevarat ascultator, se afla fara de cartire intru toate slujbele cele ce i se porunceau lui.

    Iar odinioara, batranul, vrand sa ispiteasca ascultarea si smerenia lui Ioan, a adunat multime de cosnite, ca acelea erau lucrul mainilor lui, si a zis catre Ioan: "Am auzit, fiule, cum ca, in Damasc, cosnitele cu mai mult pret se vand, decat in Palestina si noua multa ne este neindestularea la cele de trebuinta ale chiliei, precum singur vezi; deci, ia cosnitele acestea si te du degraba la Damasc si le vinde pe ele acolo. Si cauta sa nu le vinzi pe ele mai cu putin pret decat cel randuit." Si a randuit batranul pret mare cosnitelor, indoit mai mult decat se cuvenea. Iar ascultatorul cel adevarat nu s-a impotrivit nici cu cuvantul, nici cu mintea, nici n-a zis ca aceste cosnite nu sunt vrednice de un asa pret si nici ca Damascul este departe, nici n-a grait in cugetul sau: "Ma rusinez a ma duce in cetatea aceia, intru care odinioara am fost cunoscut tuturor si dregator slavit." Nimic din acestea n-a zis, nici a cugetat, urmator fiind stapanului Hristos, Celul ce S-a facut ascultator pana la moarte. Ci, indata zicand: "Blagosloveste parinte", a luat cosnitele in spate si s-a dus degraba la Damasc. Si umbla prin cetate in haine proaste si rupte, vanzand in targ cosnitele sale. Si, de voia vreun om sa cumpere vreo cosnita, intreba pretul, cum se vand. Si, auzind un pret ca acela, asa de mare, il batjocorea si radea de el, iar altii si cu mustrari il certau si-l ocarau. Pentru ca nu era cunoscut fericitul Ioan de toti locuitorii cetatii, de vreme ce era acoperit de straie saracacioase, de care, odinioara, purta haine tesute cu aur, si fata ii era schimbata de post, obrazul uscat si frumusetea vestejita.

    Iar un oarecare cetatean, care odinioara ii fusese lui sluga, pe vremea dregatoriei sale, stand acolo in dreptul lui si luand seama cu multa staruinta la fata lui, l-a cunoscut cine este si s-a mirat de chipul lui cel saracacios si s-a umilit si, oftand din inima, s-a apropiat de dansul ca de un necunoscut si i-a dat lui pretul cel oranduit de staretul sau pe toate cosnitele. Nu ca-i trebuiau lui cosnitele, ci milostivindu-se spre un om ca acela, care dintru atata slava si bogatie a venit, pentru Dumnezeu, intru atata smerenie si saracie. Iar el, luand pretul pe cosnite, s-a intors catre cel ce l-a trimis pe el, ca un biruitor de la razboi, surpand la pamant pe potrivnicul diavol si impreuna cu el si mandria cu marirea desarta, prin ascultare si prin smerenie.

    Iar, intr-una din zile, un frate al manastirii a rugat pe Ioan ca sa-i alcatuiasca un tropar de mangaiere, ca adormise fratele lui cel dupa trup. Deci, Ioan se temea sa nu supere pe batranul staret. Insa s-a biruit de multa rugaciune a fratelui si, scriind niste tropare preafrumoase si jalnice, adica acestea: "Care este desfatarea cea lumeasca? Oamenilor, pentru ce in desert ne tulburam, ca toate sunt desertaciune cele omenesti". Si venind batranul de afara si auzind glasul acela de cantare preaumilitoare, s-a suparat si a gonit pe Sfantul, ca pe un neascultator. Iar el, cazand la picioarele batranului staret, cerea iertaciune; dar acela nici intr-un chip nu s-a plecat. Insa, pentru multa staruinta a batranilor manastirii, s-a invoit totusi sa-l reprimeasca, numai daca se invoieste Ioan sa curete iesitorile, odihnind pe alti monahi. Iar el a primit, cunoscand folosul ascultarii. Insa batranul, vazandu-l ca asculta, l-a primit iarasi, poruncindu-i sa pazeasca tacerea ca si mai inainte.

    Deci, dupa putine zile, se arata Preasfanta batranului in somn, zicandu-i: "Pentru ce ai astupat un minunat izvor ca acesta, ce varsa afara atata paraie de apa a odihnei sufletelor? Lasa izvorul sa adape toata lumea si sa acopere marile eresurilor si sa le mute spre dulceata minunata. Acesta are sa covarseasca alauta cea prooroceasca a lui David si Psaltirea, cantand cantari noi Domnului, cantari pline de minunata dulceata, mai presus decat Cantarea lui Moise si decat dantuirea Mariamnei. Fata de alauta lui cea dulce cantatoare si minunata, cantarile cele fara de folos ale lui Orfeu vor fi socotite ca un blestem netrebnic. Acesta va canta cantarea cea duhovniceasca si cereasca. Acesta va urma cantarilor heruvimilor. Acesta va canta, drept, dogmele credintei si va da pe fata razvratirea si strambatatea a tot eresul."

    Deci, cand s-a desteptat batranul, care a vazut vedenia aceasta si i s-au descoperit cele negraite, a zis catre Ioan: "O, fiule al ascultarii lui Hristos, deschide gura ta, nu in pilde, ci intru adevar, nu intru ghicituri, ci in dogme. Graieste cuvintele pe care le-a scris Duhul in inima ta. Suie-te in muntele Sinaiului, cel al vedenilor si al descoperirilor lui Dumnezeu; fiindca te-ai smerit pe tine pana in sfarsit, acum dar suie-te in muntele Bisericii si propovaduieste, binevestind Ierusalimului. Inalta glasul tau intru tarie, ca bucurii prea slavite mi s-au grait mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu. Si ma iarta pe mine de cate tie ti-am gresit, ca din necunostinta mea te-am impiedicat pe tine."

    Atunci, dar, inceput facand Ioan cantarilor celor dulci ca mierea, lumina Bisericile, incat, oricine auzea cuvintele si facerile lui, putea sa inteleaga. Deci, intru acest chip petrecand Sfantul, intru o ascultare imbunatatita si preaminunata ca aceasta, si multe scrieri lasand asupra luptatorilor impotriva icoanelor si alcatuind canoane preafrumoase si stihiri preapotrivite si dulci la cantare si alte cuvinte de Praznic, spre lauda si marirea lui Hristos si a Preacuratei, s-a odihnit intru Domnul. Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci! Amin.
 

 

Intru aceasta zi cuvant din Pateric.

    A venit un batran la ava Lot, in pustia cea mica a Arsenolaitului, si l-a rugat pe el ca sa-i porunceasca lui sa petreaca aproape de dansul. Si l-a primit pe el ava Lot si traia in reculegere. Deci, veneau unii la ava Lot, iar el ii indemna pe dansii sa mearga la batranul cel slab, insa acela le graia lor cuvintele ratacirii lui Origen. Iar ava Lot se supara zicand: "Nu cumva parintii vor zice ca si noi tot ratacirea lui Origen invatam?" Deci cauta cum l-ar indeparta din locul acela, dar se temea de porunca lui Dumnezeu despre dragostea aproapelui. Insa, sculandu-se, a mers la ava Arsenie si i-a spus lui de batranul acela. Iar ava Arsenie i-a zis lui: "Sa nu-l gonesti, ci sa-i spui: "Aceasta este de la Dumnezeu, sa mananci si sa bei precum voiesti, numai cuvinte sa nu graiesti. Si, de va voi, apoi va putea sa se indrepteze, si, chiar de nu va voi sa se indrepteze, el singur va pleca din locul acela si astfel nu va fi din pricina ta."

    Deci, ducandu-se ava Lot, a facut asa. Iar batranul acela, auzind acestea, n-a voit sa se indrepteze, ci cu dinadinsul il ruga, zicandu-i: "Pentru Domnul  slobozeste-ma de aici, de vreme ce nu mai pot suferi sa stau in pustie." Si, sculandu-se, a iesit, cu dragoste slobozit fiind.

 

Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Efrem, cum i s-a dat lui o carte scrisa de la Dumnezeu.

    Un staret dintre Sfintii Parinti a vazut o ceata ingereasca pogorandu-se din cer, dupa porunca lui Dumnezeu. Si avea ea o carte scrisa, pe dinauntru si pe dinafara. Si ziceau ingerii intre ei: "Cine este vrednic sa o primeasca pe aceasta?" Deci, unii ziceau una; altii alta. Apoi au raspuns si au zis: "Cu adevarat sfinti sunt si drepti toti care i-ati numit, dar nu pot sa o primeasca pe aceasta"; iar mai pe urma au zis: "Nici unuia nu se poate incredinta aceasta, fara numai lui Efrem." Deci, sculandu-se dimineata staretul cel ce vazuse in vedenie cum ca lui Efrem i s-a dat cartea, l-a auzit pe Efrem invatand norodul si ca un izvor curgand invatatura din gura lui. Si a cunoscut staretul, cel ce a avut acea vedenie, cum ca de la Sfantul Duh sunt acelea ce ies din gura lui Efrem.
 

Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar, pe care l-a scos Fericitul Andrei de la diavol.

    Sfantul Andrei a venit in Constantinopol la targul unde este o cruce si a aflat pe un oarecare monah, a carui viata o laudau toti, ca pe o viata imbunatatita; ca in adevar bine se nevoia, precum se cuvine monahilor, insa biruit era de iubirea de argint fara de masura. Pentru ca multi din cetateni, marturisindu-si inaintea lui pacatele lor, ii dadeau lui multime de aur, ca sa-l imparta la saraci, pentru mantuirea sufletelor lor, iar el, cuprins fiind de nesatioasa patima a iubirii de arginti, nimanui nu da,  ci toti banii in punga ii punea si, vazand ca se inmulteste aurul, se bucura. Iar Fericitul Andrei, mergand pe calea aceea unde acel ticalos monah isi avea petrecerea sa, a vazut cu ochi proorocesti un sarpe infricosator incolacindu-se pe grumazul lui; si, apropiindu-se de calugar, privea la sarpele acela. Iar calugarul, socotind ca este vreunul din saraci si staruieste sa se apropie ca sa ia milostenie, i-a zis lui: "Dumnezeu sa te miluiasca, frate, ca nu am ce sa-ti dau tie." Iar Fericitul, putin departandu-se, a vazut imprejurul calugarului o scriere scrisa in vazduh: Sarpele iubirii de argint, radacina a toata faradelegea este."

    Si, cautand inapoi, a vazut pe doi tineri certandu-se intre dansii: unul era negru, avand ochi intunecati, ca drac era, iar altul alb ca o lumina cereasca, fiind inger al lui Dumnezeu. Si zicea cel negru: "Al meu este calugarul acesta, ca voia mea face, ca nemilostiv si iubitor de arginti este si cu Dumnezeu parte nu are, ci, ca un adevarat slujitor de idoli, mie imi slujeste." Iar ingerul cel luminos zicea: "Ba nu, ci ci al meu este, de vreme ce posteste si se roaga si smerit este si bland." Si se impotriveau asa amandoi si nu era pace intre dansii. Si s-a facut un glas din cer catre ingerul cel purtator de lumina: "Nu este partea ta calugarul acela, lasa-l pe el, ca lui mamona slujeste, iar nu lui Dumnezeu. Si indata s-a departat ingerul Domnului de la dansul. Aceasta vazand-o Fericitul Andrei s-a mirat, ca demonul cel potrivnic a biruit pe ingerul cel luminat.

    Iar odata a intampinat pe calugarul acela Fericitul Andrei in ulita si, luandu-l de mana dreapta, i-a zis lui: "Robule al lui Dumnezeu, fara de manie sa ma asculti pe mine robul tau, si cu mila primeste saracele mele cuvinte, ca mare necaz mi s-a intamplat mie, din pricina ta, si nu pot de acum sa rabd mai mult, ca mai intai prieten lui Dumnezeu ai fost, iar acum te-ai facut prieten si sluga diavolului. Aripi ai avut ca si serafimii; pentru ce te-ai dat satanei, ca sa le taie pe ele din radacina? Chip ai avut ca de fulger; pentru ce te-ai facut intunecat la chip? Vai mie, de vreme ce ai avut vedere ca heruvimii cu ochi multi, iar acum te-a osebit pe tine sarpele. Soare ai fost si ai apus in noaptea cea intunecata si rea. Pentru ce, frate, sufletul tau ti-ai vandut? Pentru ce te-ai insotit cu dracul iubirii de argint? Pentru ce i-ai dat lui odhna intru tine? Pentru ce aduni argintul? Au, doara, te vei ingropa cu el? Ca dupa moartea ta va ramane altora. Pentru ce tii pacate straine si vrei sa te sugrumi cu nemilostivirea? In vreme ce altii sunt flamanzi si insetati si mor de frig, tu, privind la multimea aurului te veselesti? Acestia sunt pasii pocaintei? Asta e randuiala calugareasca si defaimarea vietii desarte? Asa te-ai lepadat de lume si de cele din lume? Asa te-ai rastignit lumii si tuturor desertaciunilor? N-ai auzit de Domnul ce zice: Sa nu agonisiti aur, nici argint, nici arama, nici doua haine? Pentru ce ai uitat porunca aceasta? Iata, astazi sau maine se sfarseste viata noastra si cele ce le-ai gatit ale cui vor fi? Au nu stii ca Ingerul Domnului, cel ce te pazeste pe tine, s-a departat de la tine plangand, iar diavolul sta aproape de tine si sarpele iubirii de argint s-a incolacit imprejurul grumazului tau si tu nu-l simti pe el? Adevar zic tie, ca, trecand pe langa tine, am auzit pe Dumnezeu lepadandu-se de tine. Deci, rogu-ma tie, asculta-ma pe mine si-ti imparte averea la saraci, la vaduve si la neputinciosi, la scapatati si la strainii ce n-au unde sa-si plece capul si te sarguieste sa fii iarasi prieten lui Dumnezeu. Iar, de nu ma vei asculta, apoi rau vei pieri. Asa ma jur pe Iisus, Imparatul Hristos, ca, iata, indata vei vedea pe diavolul. Si i-a mai zis lui: Oare il vezi pe el?"

    Si s-au deschis calugarului ochii cei din launtru si l-a vazut pe diavolul ca pe un arap negru si buzat si in chip de fiara, departe stand si neindraznind a se apropia de dansul din pricina lui Andrei. Iar calugarul a zis Sfantului: "Il vad pe el, robule al lui Dumnezeu, si spaima mare m-a cuprins; deci spune-mi  mie cele ce-mi sunt trebuincioase spre mantuirea sufletului meu". Iar robul lui Dumnezeu a zis catre dansul iarasi: "Sa ma crezi pe mine, ca, de nu ma vei asculta, il voi trimite pe el la tine, ca sa te faca de rusine, nu numai in fata cetatenilor acestora, ci fata de toate clee patru margini ale lumii. Deci, pazeste-te si, cele ce-ci zic tie, fa-le".

    Acestea auzindu-le calugarul s-a temut foarte si a fagaduit ca pe toate cele poruncite sa le faca. Si indata a vazut Sfantul ca a venit de la rasarit un Duh puternic, ca o vapaie de fulger si s-a atins de sarpele acela, mancandu-i puterea lui. Iar sarpele, neputand suferi, s-a prefacut in corb negru si s-a dus de acolo. La fel si arapul cel negru a pierit si iarasi a luat putere ingerul lui Dumnezeu spre paza calugarului aceluia. De la care iesind, Fericitul i-a poruncit zicandu-i: "Fereste-te sa spui cuiva cele despre mine, iar eu voi incepe a te pomeni ziua si noaptea intru rugaciunile mele, ca Domnul Iisus Hristos sa-ti indrepteze calea spre bine".

    Deci, ducandu-se calugarul, a impartit tot aurul la saraci. Si dupa aceasta si mai mult s-a proslavit de la Dumnezeu si de la oameni, ca-si aduceau si mai multi aurul lor la dansul ca sa-l imparta la saraci.

    Iar el zicea celor ce-l aduceau ca sa-l imparta cu mainile lor, si graia: "Ce folos imi este mie ca sa ma intep cu spini straini".

    Asa vietuind el, precum se cade unui calugar, i s-a aratat lui robul lui Dumnezeu in vis, cu fata vesela si i-a aratat lui pe un camp un pom luminos imbracat in floare de dulci roduri si i-a zis: "Sa multumesti lui Dumnezeu, stapane al meu, ca te-a scos pe tine din dintii sarpelui si a facut sufletul tau ca un pom purtator de floare; deci, sarguieste-te ca pe acea floare sa o prefaci in dulce rod. Caci, iata, acest pom frumos, pe care il vezi, este inchipuirea sufletului tau."

    Apoi, desteptandu-se, calugarul s-a intarit mai mult in lucrul cel duhovnicesc si aducea multumita totdeauna lui Dumnezeu si lui Andrei, placutul Sau. Slava lui Dumnezeu celui ce face minuni, prin alesii Sai, cu darul si cu iubirea Lui de oameni. Amin.
 

  Sfântul Mucenic Mercurie

8 Februarie

Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat

Cu numirea oştirii celei adevărate, purtătorule de chinuri al cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Teodore. Căci cu armele credinţei te-ai oştit înţelepţeşte şi ai biruit cetele demonilor şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credinţă pururea te fericim.

Condacul 1

Alesule luptător, mare mucenice Teodore, al Preasfintei Treimi mărturisitor şi al păgânătăţii surpător, cu mare cinstire şi noi aducem lauda noastră cântând: Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Icosul 1

Sfinte mucenice Teodor Stratilat, care mult pe Hristos ai iubit şi pentru El te-ai jertfit, şi îngerii şi oamenii cântare îţi aduc, ca unui vrednic de acestea:
Bucură-te, ostaşul adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, viteazule ales al muceniciei;
Bucură-te, mărturisitorul credinţei creştine;
Bucură-te, mare iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, luminat de Duhul cel Preasfânt;
Bucură-te, risipirea întunecimii păgâne;
Bucură-te, căderea idolilor mincinoşi;
Bucură-te, vestitorul Noului Testament;
Bucură-te, glasul Evangheliei;
Bucură-te, descoperirea adevăratului Dumnezeu;
Bucură-te, următor al Crucii biruitoare;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 2-lea

În ţinutul Heracliei, pus de împărat ca Stratilat, adică voievod, sfinte Teodor ai ales mai mult pe împăratul Hristos, Căruia cântai neîncetat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Aproape de cetate era un balaur ce cu mare înfricoşare pe toţi îi îngrozea, că mânca tot ce găsea în cale, chiar pe oameni, pe care tu l-ai omorât cu puterea lui Hristos.
Bucură-te, că pe balaur l-ai biruit;
Bucură-te, că şi pe balaurul ascuns l-ai nimicit;
Bucură-te, că prin aceasta credinţa ai adeverit;
Bucură-te, că mărturisitorul lui Hristos te-ai vădit;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai luminat;
Bucură-te, dragoste pentru cei oropsiţi;
Bucură-te, ocrotitor al celor necăjiţi;
Bucură-te, apărătorul nostru de tot răul;
Bucură-te, al nostru ostaş biruitor;
Bucură-te, că prin tine şi noi ne întărim;
Bucură-te, că prin tine păcatul lăsăm;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 3-lea

Balaurul cel ascuns, duşmanul de moarte al neamului omenesc, s-a ridicat cu mare otrăvire, că prigoană aprigă asupra creştinilor a pornit, să nu se mai cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Liciniu, împăratul păgân, s-a arătat şi mai sălbatic decât balaurul, că peste tot moarte a semănat, ca toţi creştinii să fie nimiciţi.
Bucură-te, cel înfocat de râvnă pentru Hristos;
Bucură-te, că Liciniu auzind, s-a întristat;
Bucură-te, că apoi cu mare mânie s-a pornit;
Bucură-te, că ai rămas neînfricat;
Bucură-te, că şi glas din cer ai auzit: Nu te teme;
Bucură-te, că întărit de sus, la lupta creştină ai purces;
Bucură-te, că în noua ostăşie ai intrat;
Bucură-te, că de nimic nu te-ai temut;
Bucură-te, că de chinuri nu te-ai împuţinat;
Bucură-te, iubire de Dumnezeu preafericită;
Bucură-te, dăruire mare de sine;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 4-lea

Te momea împăratul: Hai Teodor să jertfim Zeilor, dar tu pe Hristos Îl vesteai, ca pe Cel ce peste toţi zeii şi idolii S-a ridicat, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Luminat de strălucirea Lui Hristos, înaintea lui Liciniu cu îndrăznire ai stat, care văzând tăria ta s-a înfricoşat, şi ca un leu răcnind repede te-a alungat.
Bucură-te, slăvitule Stratilat;
Bucură-te, că lumina lui Hristos prin tine se vedea;
Bucură-te, că se înfricoşau păgânii în faţa ta;
Bucură-te, că te bucurai de muncile lor;
Bucură-te, că în chinuri te veseleai;
Bucură-te, că idolii cădeau şi se sfărâmau;
Bucură-te, că noua credinţă se adeverea;
Bucură-te, că Dumnezeu Cel adevărat se vestea;
Bucură-te, că te-ai făcut înfăptuitor lucrării dumnezeieşti;
Bucură-te, ales de voia de sus;
Bucură-te, sfinţenie de cer pe pământ;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 5-lea

Te-au bătut cu vine de bou, cu vergi de plumb şi cu unghii de fier te-au strunjit, cu făclii aprinse te-au ars, cu ascuţişuri te-au împuns, dar tu cântai şi mai tare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

De Însuşi Hristos întărit, cu răbdare te-ai îmbrăcat, ca şi cu o haină de sus, şi aşa toate muncile le-ai suferit, de se mirau toţi.
Bucură-te, mucenice minunat;
Bucură-te, răbdare peste margini;
Bucură-te, îndurare pentru alţii imposibilă;
Bucură-te, suferire peste fire;
Bucură-te, credinţă atotbiruitoare;
Bucură-te, mare mărturisitor al creştinătăţii;
Bucură-te, că te avem pildă grăitoare;
Bucură-te, că te ştim următorul vrednic al lui Hristos;
Bucură-te, că din mucenicia ta te adevereşti;
Bucură-te, că din virtutea ta te arăţi;
Bucură-te, sfinte Teodor, nume prea lăudat;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 6-lea

Închis în temniţă şi cu picioarele în obezi, şi acolo cu glas mare slăveai pe Hristos, Domnul cerului şi al pământului, cântând să audă toţi: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Luminat de dumnezeiescul Duh, sfinte mucenice Teodor, darul lui Hristos a strălucit peste tine cu prisosinţă, care şi nouă ne dă bogată rodire.
Bucură-te, mucenice mult pătimitorule;
Bucură-te, om suprapământesc;
Bucură-te, înger crescut din pământ;
Bucură-te, chip de cer în lume;
Bucură-te, strălucire de cruce înviată;
Bucură-te, icoană de taină creştină;
Bucură-te, chip de Biserică a lui Hristos;
Bucură-te, făclie pe altarul cel nou;
Bucură-te, tămâia binecuvântării sfinte;
Bucură-te, mireasma cea curată;
Bucură-te, bucuria vieţii depline;
Bucură-te, Sfinte mucenic Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 7-lea

Pe Cruce răstigniţi-l striga cu furie Liciniu, şi aşa ca şi Hristos, răstignit, ai îndurat crucea jertfei celei mari, că şi ochii ţi-au fost scoşi şi mâinile şi picioarele zdrobite, fără să conteneşti din cântarea de: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Întărit de duhul cel preasfânt, cu inima plină de iubirea lui Hristos, ai trecut şi prin ultima încercare, cu biruinţa vitejiei neclintite.
Bucură-te, îndelung răbdătorule;
Bucură-te, următor cu adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, că asemenea Lui ai fost şi tu răstignit;
Bucură-te, că darul crucii ai primit;
Bucură-te, că de încununarea ei te-ai învrednicit;
Bucură-te, că moartea viaţa de sus ţi-a deschis;
Bucură-te, că orbirea ochilor vederea cerească ţi-a dat;
Bucură-te, că zdrobirea mâinilor pe cele de duh ţi-a crescut;
Bucură-te, că zdrobirea picioarelor zburător te-a făcut;
Bucură-te, bucurie ajunsă la împlinire;
Bucură-te, iubire ce şi-a găsit iubirea;
Bucură-te Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor de toată neputinţa!

Condacul al 8-lea

Nemaiştiind ce să facă prigonitorii păgâni, capul ţi-au tăiat, dar glasul tău a rămas întipărit cu marea mărturisire a lui Hristos, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Poporul s-a răsculat văzând tirania păgână, dar tu pacea de sus a lui Hristos le-ai arătat, ca biruinţa iubirii celei fără de moarte.
Bucură-te, stea între stelele muceniceşti;
Bucură-te, nume mare între cei aleşi;
Bucură-te, că amintirea ta nu se mai sfârşeşte;
Bucură-te, că la tine credincioşii aleargă;
Bucură-te, că pe cei neputincioşi îi tămăduieşti;
Bucură-te, izvor de apă tămăduitoare;
Bucură-te, că şi pe noi ne curăţeşti;
Bucură-te, o mare nădejde a noastră;
Bucură-te, că nu mai deznădăjduim sub acoperământul tău;
Bucură-te, că îndrăznire la tine căpătăm;
Bucură-te, şi al nostru bunule sprijinitor;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor de toată neputinţa!

Condacul al 9-lea

Ajuns la limanul odihnitor, ca unul ce vrednic eşti de odihnă, sfinte Teodor în locaşurile de sus ai fost primit, de unde şi nouă ajutor ne dăruieşte în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Credincioşii au ridicat în numele tău, biserică de pomenire, unde se adunau să-ţi aducă cinstire şi lauda cuvenită.
Bucură-te, cinstit de toată creştinătatea;
Bucură-te, vestit în toată lumea;
Bucură-te, că şi noi te sărbătorim;
Bucură-te, că şi noi la tine alergăm;
Bucură-te, că ne-ai învrednicit de sfintele tale moaşte;
Bucură-te, că prin acestea aproape te avem;
Bucură-te, că mare dar păstrăm;
Bucură-te, că mare comoară am câştigat;
Bucură-te, că aşa cu noi locuieşti;
Bucură-te, că între noi mereu eşti;
Bucură-te, că te avem chip de taină;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 10-lea

Sfântul şi mult pătimitorul tău trup, izvor de tămăduiri s-a făcut, că toate neputinţele şi nevoile se opresc la cei ce cântă: Aliluia!

Icosul al 10-lea

În cereasca împărăţie ai intrat, dar nici de noi nu te-a depărtat, că ne eşti rugător fierbinte către Dumnezeu, ca şi noi păgânătatea păcatelor s-o lepădăm.
Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu şi pe noi ne pomeneşti;
Bucură-te, că pe toţi vrei să ne câştigi;
Bucură-te, că mijloceşti neîncetat pentru noi;
Bucură-te, că ceri Domnului milostivirea;
Bucură-te, că aştepţi îndreptarea noastră;
Bucură-te, că ne chemi şi pe noi la credinţă;
Bucură-te, că ne cerţi adesea pentru nepăsarea noastră;
Bucură-te, neîndurător cu cei răi;
Bucură-te, pedepsitor al celor vicleni;
Bucură-te, şi aspru mustrător;
Bucură-te, alinarea celor nevrednici;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 11-lea

Venim şi noi cu puţina noastră cinstire, sfinte mucenice Teodor, la icoana şi sfintele tale moaşte, ca şi noi cu toţii laolaltă să cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

S-a bucurat Pământul şi s-a veselit cerul de biruinţa ta, căreia şi noi cu bucurie îi aducem laudă de mare veselie.
Bucură-te, turn al credinţei creştine;
Bucură-te, tărie a celor credincioşi;
Bucură-te, stâncă de temelie a Bisericii;
Bucură-te, că numele tău mulţi îl poartă;
Bucură-te, că prin numele tău, toţi se luminează;
Bucură-te, mărturisitor veşnic al lui Hristos;
Bucură-te, că mărturisirea ta a rămas tuturor;
Bucură-te, că vitejia ta s-a scris în cartea vieţii;
Bucură-te, voievod al creştinătăţii;
Bucură-te, şi al nostru chip preacinstit;
Bucură-te, şi a noastră laudă plăcută;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 12-lea

Multe minuni s-au făcut la mutarea ta de pe pământ, şi se fac mereu acolo unde cinstirea ta este în neoprita cântare de: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Te-a primit Hristos în locaşurile de sus, ca pe un vrednic mărturisitor al său, de unde şi nouă ne trimite ajutorul şi ocrotirea ta, sfinte Teodor.
Bucură-te, al credinţei creştine mare nume;
Bucură-te, al lui Hristos bineplăcut;
Bucură-te, a lumii cinste;
Bucură-te, a lumii sărbătoare;
Bucură-te, vrednicule de încununare;
Bucură-te, că iubirea de Dumnezeu ceresc te-a făcut;
Bucură-te, că jertfa nemuritor te-a prefăcut;
Bucură-te, că dăruirea în rod te-a crescut;
Bucură-te, că mărturisirea dregătoria de sus ţi-a dat;
Bucură-te, că vestirea Evangheliei vestit te-a arătat;
Bucură-te, că fapta şi cuvântul le-ai unit;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul al 13-lea

O, mult pătimitorule, sfinte mare mucenice Teodor Stratilat, darul lui Hristos pentru lume şi darul lumii pentru Dumnezeu, primeşte slaba noastră cântare şi ne fii ajutător în toate necazurile şi nevoile, că fără mijlocirea sfinţilor, nimic nu putem, ca şi noi să cântăm: Aliluia! (condacul  se zice de trei ori)

Icosul 1

Sfinte mucenice Teodor Stratilat, care mult pe Hristos ai iubit şi pentru El te-ai jertfit, şi îngerii şi oamenii cântare îţi aduc, ca unui vrednic de acestea:
Bucură-te, ostaşul adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, viteazule ales al muceniciei;
Bucură-te, mărturisitorul credinţei creştine;
Bucură-te, mare iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, luminat de Duhul cel Preasfânt;
Bucură-te, risipirea întunecimii păgâne;
Bucură-te, căderea idolilor mincinoşi;
Bucură-te, vestitorul Noului Testament;
Bucură-te, glasul Evangheliei;
Bucură-te, descoperirea adevăratului Dumnezeu;
Bucură-te, următor al Crucii biruitoare;
Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Condacul 1

Alesule luptător, mare mucenice Teodore, al Preasfintei Treimi mărturisitor şi al păgânătăţii surpător, cu mare cinstire şi noi aducem lauda noastră cântând: Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputinţa!

Save

Sinaxar 3 Decembrie

 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie.

Sfântul Prooroc Sofonie - al cărui nume se tâlcuieşte "straja Domnului" său "cunoscătorul celor ascunse" -, fiul lui Husi, din seminţia lui Simeon, a fost al noulea dintre "proorocii mici". A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).

A primit harul proorociei şi a proorocit despre căderea şi pustiirea Ierusalimului şi despre necazurile cele mari ce vor veni peste iudei. A mai proorocit că neamurile vor ajunge popor ales al lui Dumnezeu; că ruşinare va fi pentru cei necredincioşi şi mărire pentru cei drepţi; că Hristos Domnul va fi Judecător şi împărat a toată suflarea cuvântătoare şi că va răsplăti fiecăruia după faptele lui. A murit în casa lui şi a fost îngropat în ţarina lui, aşteptând învierea cea mare de apoi. Sfântul Prooroc Sofonie se asemăna la înfăţişarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, numai că avea barba puţin mai rotundă.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei.

Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, care a fost eparh.

Cuviosul Teodul a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare. Era patrician şi avea dregătorie de eparh al pretorilor. Era căsătorit şi ducea viaţă nepătată. Scârbit de jafurile şi de lăcomia dregătorilor, şi-a părăsit dregătoria. După moartea soţiei sale a împărţit la săraci averea sa cea mare, şi s-a dus la Edesa. Acolo s-a făcut monah, şi pentru viaţa lui sfântă a fost învrednicit cu daruri dumnezeieşti. Că nu se hrănea cu mâncare tare, ci numai duminica se împărtăşea cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi cu puţină anaforă.

A fost însă tulburat de gânduri şi se ruga lui Dumnezeu să-i arate cu cine din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu se aseamănă el. Şi a auzit un glas care i-a spus că este asemenea în împărăţia lui Dumnezeu cu un comediant, Cornelie, care locuia în Damasc. Ducându-se la Damasc, a găsit pe Cornelie, şi căzând la picioarele lui, l-a rugat să-i spună cu de-amănuntul viaţa lui. Cornelie i-a răspuns că e păcătos şi nu se ştie cu vreo faptă bună. Bătrânul însă stăruia cu lacrimi şi cu rugăminţi. Şi Cornelie, lăsându-se convins, i-a spus: "Eu, părinte, din fragedă vârstă, am trăit printre comedianţi şi printre jucătorii de teatru şi multă vreme de acolo mi-am câştigat hrana cea de toate zilele. Târziu de tot şi cu greutate, dându-mi seama de multele răutăţi şi cugetând la răsplătirea judecăţii ce va să fie, m-am lăsat de toate răutăţile şi am căutat să duc, pe cât am putut, o viaţă curată şi să fac milostenii.

Astfel, de multă vreme, părinte sfinţite, o femeie de bun neam, bogată şi virtuoasă a fost căsătorita de ai ei cu un oarecare bărbat, desfrânat şi risipitor, care a cheltuit nu numai averea femeii sale şi pe a lui, ci a mâncat şi alţi mulţi bani, luaţi cu împrumut. Pentru aceasta împrumutătorii lui l-au băgat la închisoare pentru multă vreme, pricinuind femeii lui nemângâiată întristare. Pe femeia aceasta am întâlnit-o eu, i-am aflat durerea şi mi s-a întristat sufletul. Cu lacrimi în ochi am întrebat-o: "Cât de mare e datoria, femeie?". "Patru sute de galbeni" mi-a răspuns ea. Atunci am vândut nişte giuvaieruri şi cele mai frumoase haine ale mele, şi am strâns patru sute de galbeni. Am pus banii în mâinile femeii, grăindu-i aşa: "Ia banii aceştia, femeie, şi du-te în pace! Scoate-ţi bărbatul din închisoare şi te roagă din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu ca să mă miluiască în ziua judecăţii".

Teodul a ascultat totul şi s-a minunat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu. A mai trăit câtva vreme, apoi s-a dus la Domnul cu bune nădejdi.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei.

Cel între sfinţi părintele nostru Ioan s-a născut în cetatea Nicopole din Armenia, în al patrulea an al împărăţiei preabinecredinciosului împărat Marcian, adică în anul 454. A învăţat Sfintele Scripturi, iar după moartea părinţilor lui a împărţit toată averea la săraci şi a zidit o mănăstire în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. În această mănăstire a trăit el împreună cu alţi zece monahi. Pentru că a ajuns vestit din pricina virtuţii sale, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Vreme de nouă ani s-a îndeletnicit cu punerea în bună rânduială a treburilor bisericeşti.

După ce a săvârşit bine toate, s-a dus la Ierusalim. Ajuns acolo, s-a închinat Sfintelor Locuri, apoi s-a dus la Lavra Sfântului Sava. Fericitul Sava l-a primit fără să ştie cine este cel venit în mănăstire şi ca să-l încerce l-a pus să facă ascultare întâi la arhondaric, apoi la bucătărie. Când fericitul Sava a văzut că, peste aşteptările sale, a îndeplinit bine cele două ascultări, i-a îngăduit să trăiască în isihie, adică în sihăstrie, într-o chilie de pustnic, cinci zile pe săptămână, fără să vadă pe cineva, fără să mănânce şi fără să bea ceva, iar sâmbăta şi duminica să vină la sfintele slujbe, ca să cânte şi să mănânce cu frăţia. Văzându-l fericitul Sava că sporeşte în viaţa cea după Dumnezeu, l-a dus la preasfinţitul Ilie, patriarhul Ierusalimului, şi i-a cerut să-l cinstească cu harul preoţiei. Cuviosul Ioan însă i-a spus patriarhului: "Îngăduie puţin, stăpâne! Trebuie să cunoşti mai întâi greşelile mele! După aceea fă ce vei hotărî".

Când au rămas singuri, s-a aruncat cuviosul la picioarele patriarhului Ilie, jurându-i să nu spună cuiva viaţa sa. Patriarhul a încuviinţat, socotind că are să audă cine ştie ce faptă cu păcat. Dar când a auzit că a fost episcopul Coloniei, s-a spăimântat şi a zis fericitului Sava: "Să nu-l mai superi pe Ioan, că el nu se face preot". Fericitul Ioan ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Agapie, Seleuc şi Mamant, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul.

Cuviosul Părintele nostru Teodul s-a născut în Cipru pe vremea împăratului Maximian. De tânăr s-a lepădat de lume. Pentru marea lui nevoinţă pustnicească şi pentru smerenia lui, i s-a luminat sufletul şi a fost învrednicit cu darul de a vedea mai dinainte gândurile celor ce se apropiau de el. Prefăcându-se nebun, pe mulţi îi mustra şi-i făcea să se pocăiască. Ducându-şi, astfel, bine viaţa şi mântuind pe mulţi, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Gavriil, care a fost mai înainte episcopul Ganului, iar mai pe urmă a suferit mucenicia în Prusa, în anul 1659.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care a suferit mucenicia în Hios, în anul 1713.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghe de la Cernica (+1806).

Cuviosul Gheorghe de la Cernica în enciclopedia ortodoxa ro.OrthodoxWiki.org.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna decembrie in 3 zile: Pomenirea Sfantului Prooroc Sofonie (+c. 610 i.Hr.).

    Sfantul Prooroc Sofonie era din muntele Savarata, din semintia lui Simeon. Pe tatal sau il chema Husia, pe unchiul sau Godolia, iar pe stramosii sai Amorin si Ezechia. Si a fost, dupa numele lui, vazator si cunoscator al tainelor lui Dumnezeu, ca, avand mintea sa totdeauna curata, indeletnicindu-se intru gandirea lui Dumnezeu si pe unul Dumnezeu vazandu-L, s-a invrednicit dumnezeiestilor descoperiri si a cunoscut multe taine, care aveau sa fie aratate in zilele cele mai de pe urma si le-a spus mai inainte de implinirea lor. Ca a proorocit pustiirea Ierusalimului si razvratirea si risipirea iudeilor si venirea lui Hristos si intoarcerea la credinta a paganilor. A trait cu sase sute de ani inainte de Mantuitorul. Ne-a ramas si de la el o carte, in Vechiul Testament, in care se afla proorocia sa despre "Ziua maniei lui Dumnezeu", Stapanul lumii adica, de ziua cand Dumnezeu va judeca si va pedepsi pacatele tuturor oamenilor din lume, pregatindu-si astfel "mica ramasita", din care va creste poporul lui Mesia. Iar "Ziua maniei Domnului" este aproape.

    Deci, murind, a fost ingropat si s-a adaugat la parintii lui, asteptand invierea cea de obste a tuturor.
 

 
 

Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Teodul, ce a fost eparh.

    Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), fiind de bun neam si avand dregatoria de capetenie a pretorilor. Si desi avea femeie legitima, petrecea insa viata neprihanita. Deci, vazand rapirile si jefuirile ce le faceau, cei de pe langa imparatul, si-a lepadat dregatoria ce avea si, fiindca i-a murit si femeia, si-a impartit la saraci toata averea sa, care era ca la cinci sute cincizeci de litre de aur. Si, sculandu-se din Constantinopol s-a dus la Edesa unde, facandu-se monah, s-a suit pe un stalp, pe care a stat treizeci de ani. Si acolo s-a invrednicit dumnezeiestilor dariri. Ca nu se hranea cu mancare obisnuita, ci numai, in fiecare Duminica, se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Si manca si din anafura, iar altceva nimic. Deci, oarecand, fiind el suparat de ganduri, se ruga lui Dumnezu ca sa-i arate cu cine este asemenea la fapta buna. Si, a auzit glas dumnezeiesc, zicandu-i ca este asemenea cu Cornilie mascariciul, care se numea si Pandur si locuia in Damasc. Aceasta asemanare nu putina tulburare a pricinuit Cuviosului, din ispitirea cu adevarat a diavolului, vrajmasul sufletelor nostre. Si, sculandu-se s-a dus la Damasc si, afland pe pomenitul Cornilie, a cazut la picioarele lui, vrand sa afle vietuirea lui. Iar Cornilie zicea ca este om pacatos si ca nu are nici o fapta buna. Deci, fiindca batranul cu staruinta il ruga pe el, pentru aceasta, silit fiind, i-a spus: "Eu, parinte, din tanara mea varsta, adunandu-ma cu mascaricii si cu jucatorii, imi castigam cele de nevoie spre vietuire, prin defaimatul acesta mestesug. Insa, in sfarsit, venind in gandirea multelor mele pacate si cugetand la rasplatirile Judecatii ce va sa fie, m-am lasat din obisnuitele mele rautati si ma indeletnicesc dupa putinta, spre viata curata si spre milostenie catre saraci; si acestea doar stiu despre mine." Si fiindca batranul staruia iarasi, rugandu-l si jurandu-l pe el ca sa-i spuna si pe celelalte ale lui fapte bune, i-a raspuns Cornilie: "Cu putina vreme mai inainte, Parinte Sfinte, o femeie de bun neam, stralucita cu slava si cu bogatia si cu intreaga intelepciune, s-a insotit prin nunta cu un barbat, care, fiind cu totul desfranat, a cheltuit nu numai averea femeii, ci si pe a sa. Inca si alti multi bani s-a imprumutat si i-a pierdut. Si, fiind aruncat in inchisoare, a pricinuit femeii sale nemangaiata suparare. Aceasta, vazand pe ticalosul ei barbat ca se primejduieste sa moara de foame in inchisoare si, neavand ce face, cu rusine, a inceput a cere. Si numai aceasta, ci ca o cumpana, era aproape sa cada si in desfranare, fiind ea foarte frumoasa. Deci, pe aceasta eu intampinandu-o si, afland princina pentru care ea se poarta incoace si incolo, m-am mahnit din inima si, lacrimand, am zis catre dansa: "Cata datorie ai, o, femeie? Iar ea a raspuns: Patru sute de nomisme, domnule al meu. Deci, eu, socotindu-mi lucrurile mele, am aflat ca am doua sute si treizeci de nomisme si, fiindca acestia nu ajungeau spre plata a toata datoria, am vandut si oarecare podoabe ce aveam si straiele cele mai bune. Si asa, facand suma de patru sute de nomisme, i-am dat in mainile femeii, zicandu-i: Ia acesti bani, femeie, si, ducandu-te cu pace, slobozeste pe barbatul tau din inchisoare, rugandu-te din toata inima catre Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca sa-mi fie milostiv in ziua Judecatii."

    Acestea auzindu-le Teodul, si foarte mult minunandu-se, multumind lui Dumnezeu, iarasi s-a intors si s-a suit pe stalp. Si traind inca putina vreme dupa aceasta, cu buna nadejde s-a mutat catre Domnul.
 

Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan Tacutul, Episcopul Coloniei (+558).

    In al patrulea an al imparatiei lui Marcian (450-457), dreptcredinciosul imparat, adica in anii patru sute cincizeci si patru, s-a nascut acest Sfant, Parintele nostru Ioan, in Nicopolea Armeniei. Si, invatand Sfintele Scripturi, dupa ce au murit parintii sai, si-a impartit averea la saraci si zidind o biserica cu hramul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, traia in liniste acolo, impreuna cu alti zece monahi. Deci, fiindca s-a facut vestit pentru fapta sa buna, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Iar dupa ce, timp de noua ani, si-a asezat lucrurile eparhiei sale si a savarsit cele ce avea in gandul sau, a trecut marea, catre Ierusalim, si, ajungand la Sfintele Locuri si, inchinandu-se, s-a dus in lavra Sfantului Sava. Deci la primit pe el Sfantul Sava, fara a-l cunoaste cine este, fiindca nu i-a descoperit Dumnezeu, si vrand ca sa cerce el ascultarea si rabdarea lui, l-a pus pe el mai intai la arhondaric, iar dupa aceea la bucatarie. Si, fiindca la amandoua aceste ascultari s-a aratat vrednic, pentru aceasta i-a poruncit lui ca, in celelalte cinci zile ale saptamanii, sa traiasca in liniste, intr-o chilie osebita, fara sa-l vada cineva si fara sa manance sau sa bea ceva. Iar sambata si Duminica l-a oranduit pe el sa mearga la obstestile slujbe ca sa cante impreuna si sa manance impreuna cu ceilalti frati.

    Deci, vazandu-l pe el marele Sava ca sporeste dupa Dumnezeu, s-a dus impreuna cu el la preasfintitul patriarh al Ierusalimului, Ilie, rugandu-l sa-l cinsteasca pe Ioan cu vrednicia protiei. Iar Ioan a zis catre patriarh: "Lasa putin, stapane, ca trebuie, mai intai, sa cunosti faptele mele si, dupa aceea, de voi fi vrednic de preotie, fa ceea ce ti se va parea tie."

    Deci, mergand amandoi deosebi, s-a aruncat pe sine Cuviosul la picioarele patriarhului, rugandu-l pe el ca sa nu arate nimanui ceea ce ii va spune. Iar patriarhul s-a invoit cu aceasta, socotind ca are sa auda vreo fapta necuvioasa. Iar, dupa ce a auzit el ca a fost episcop al Coloniei, s-a inspaimantat si a zis catre fericitul Sava: "Nu-l supara pe el mai mult, pentru preotie, ca Ioan nu se face preot".

    Acest Cuvios, umbland odata pe cale si ostenind, a lesinat. Dupa aceea, facand, rugaciune, a fost rapit in vazduh si s-a aflat in chilia sa, care era la cinci mile departe de locul acela. Candva, au venit persi si au surpat chiliile celorlalti monahi; apoi, mergand si la chilia Cuviosului acestuia, ca sa faca asemenea, s-a aratat acolo pe neasteptate un leu, care a gonit pe barbari si chilia Cuviosului s-a pazit nevatamata. Un crestin dreptslavitor a mers candva la Sfantul, luand cu sine si pe un altul raucredincios, adica, pe un monifizit si, cerand crestinul ca sa dea Cuviosul binecuvantare amandoura, a zis Cuviosul: "Tie, ca unui drept-credincios, iti dau blagoslovenia mea, iar celuilalt nu-i dau blagoslovenia mea pana nu se va intoarce de la eresul lui Sever". Acestea auzindu-le dreptslavitorul acela s-a inspaimantat de darul Sfantului de mai-nainte cunostinta. Iar monofizitul cel raucredincios a cazut jos si a lesinat. Apoi, tarziu, viindu-si in sine, a cazut la picioarele Cuviosului, rugandu-l sa-l invete ce sa faca. Iara Sfantul, ridicandu-l pe el in sus si invatandu-l cele cuvenite, l-a induplecat sa dea anatemii toate felurile de eresuri si pe acesta al lui Sever monofizitul, de care era stapanit, si sa se apropie de soborniceasca Biserica si inaintea tuturor sa faca aceasta anatematizare si, asa, sa ramana nedespartit de Biserica lui Hristos. Deci, dupa ce a zis acestea, i-a binecuvantat pe amandoi, si sarutandu-i cu sarutare sfanta si facand rugaciune pentru ei, i-a trimis pe amandoi la casele lor, bucurandu-se.

    Preacuviosul Ioan a fost sfintit episcop, cand era de douazeci si opt de ani si pe scaunul sau a stralucit zece ani. Iar in pustiul Ruva a facut nevointa sase ani, in lavra Sfantului Sava, doisprezece ani, iar in pustie, ani patruzeci si opt. Deci, toti anii vietii sale au fost o suta patru. Si asa a adormit in Domnul, de trei ori fericitul.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Arsenie, pentru lucrurile omenesti.

    A zis ava Daniil, ucenicul Sfantului Arsenie, ca le spunea lor Parintele Arsenie, ca despre un oarecare, graind (insa el insusi era acela) ca, singur sezand el in chilie, a auzit un glas, zicandu-i: "Vino ca sa-ti arat tie lucrurile cele omenesti!

    Deci, sculandu-se, a iesit la un loc oarecare si i-a aratat lui Ingerul Domnului, acolo, pe un arap care taia lemne, si care, facand o sarcina grea, incerca sa o duca si nu putea. Deci, in loc ca sa mai ia din sarcina si sa lepede, ca sa o poata ridica si sa o duca, el, dimpotriva, ducandu-se, mai taia alte lemne si mai adauga, punandu-le peste sarcina si aceasta inca de mai multe ori o facea.

    Apoi, i-a aratat lui pe un om care sta la un put si scotea apa dintr-insul si o turna intr-o cada crapata, incat dintr-insa apa iarasi curgea inapoi in put. Si i-a zis lui ingerul: "Asteapta putin si-ti voi arata tie alt lucru". Si a vazut doi oameni calari pe cai, care voiau sa treaca prin usa unei biserici, ducand o barna in curmezis, dar nu puteau sa intre.

    Cel ce taia lemne este acela ce petrece intru multe pacate si, in loc de pocainta, alte faradelegi adauga peste cele dintai. Iar cel ce scotea apa aceea este omul care face fapte bune, iar de pacate nu se paraseste, nici se lasa, si pentru aceasta isi pierde plata sa, cea de la Dumnezeu.

    Cei cu barna sunt cei ce fac faptele cele bune cu mandrie si nu voiesc sa umble pe calea duhovniceasca cea smerita; si, de aceea raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Deci, se cuvine fiecaruia ca, in curatenie sa-si castige faptele bune, ca nu in zadar sa se osteneasca.

    Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.