duminică, 29 decembrie 2024

CANONUL 1 Ioan Ajunătorul (CEI CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ. POCĂINŢA CELOR CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ, APOSTAŢI)

 Dacă cineva de bunăvoie în chip nesocotit a tăgăduit pe Hristos, potrivit canonului 73 al lui Vasile cel Mare, se va învrednici de împărtăşanie numai la sfârşitul vieţii; şi nimeni nu-l poate scăpa de o astfel de epitimie, nici să îndrăznească a arăta vreo blândeţe faţă de acesta. Iar Sfântul Grigorie determină exact toate chestiunile privitoare  la  aceştia, supunând aceloraşi pedepse pe cei ce de bunăvoie dezertează la rătăcire, hotărând măsura acestor pedepse după durata vieţii fiecăruia; iar cei ce prin constrângere au comis acest păcat se vor supune pedepsei pentru desfrânare, prelungindu-se lui pedeapsa la al nouălea an. Aceeaşi deosebire între cei păcătoşi o face şi sinodul de Ia Ancira, cât şi Sfântul martir Petru al Alexandriei, precum şi Vasile cel Mare în canonul său al 81-lea.Dar astăzi Biserica urmează potrivit celor normate şi potrivite de preasfinţitul patriarh al Constantinopolului Metodiu, tratând în general pe cei ce au fost copleşiţi în chipuri diferite de acea greşeală.Iar acesta zice că dacă cineva a fost prins de nelegiuiţi pe când era copil şi, de frică sau din neştiinţă sau din prostie fiind sedus, a tăgăduit credinţa, dar ajungând la vârsta bărbăţiei revine la moravurile creştinilor şi intrând în catoliceasca Biserică se pocăieşte şi se mărturiseşte, să asculte zilnic de l preot, până la ziua a şaptea cele patru rugăciuni rânduite şi în a opta să se boteze; apoi, dezbrăcându-se şi îmbrăcând lentionul, să se ungă cu Sfântul Mir, întocmai ca şi cei ce se botează, şi astfel să se învrednicească de dumnezeiasca împărtăşanie; iar în alte opt zile nicidecum să nu lipsească de la sfintele slujbe din biserică, întocmai ca şi cei ce se botează.Iar dacă cineva a fost cuprins de cei nelegiuiţi fiind în deplina vârstă a bărbăţiei şi prin chinuri a fost silit să se lepede de credinţa sa, acestuia încă să i se acorde milostivire. Totuşi întâi va posti de două ori 40 de zile, reţinându-se de la carne, brânză şi ouă, şi în trei zile din săptămână să se abţină de la vin; şi nici untdelemn să nu dorească; şi să facă rugăciuni îmbelşugate şi cât se poate mai multe metanii. După aceea, împlinindu-se cele două de ori 40 de zile, să asculte timp de şapte zile zilnic rugăciuni de pocăinţă, iar în ziua a opta să se spele întocmai ca cei mai sus menţionaţi şi să fie uns şi să se învrednicească de împărtăşirea Sfintelor Taine, iar după alte opt zile să participe la slujbele bisericeşti, iar pe cel ce intenţionat a dezertat la tăgăduirea credinţei, îl aşteaptă pedeapsă grozavă, dar prin nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu, aceasta încă se va lecui cu milostivire. Deci doi ani să postească, reţinându-se de la carne, brânză şi ouă; iar în trei zile din săptămână lipsindu-se de untdelemn şi de vin, făcând în fiecare zi metanii potrivit puterii sale, una sută sau două sute. Iar împlinindu-se cei doi ani, să asculte şi acesta şapte zile rugăciuni de pocăinţă, iar apoi să se procedeze şi în privinţa lui precum s-a mai spus mai înainte. (62 ap.; 10, 11, 12, 14 sin. I ec; 102 TruL; 1-9, 12, 21 Ancira; 2, 19 Laod.; 43 Cartag.; 2, 11 Grig. Neocez.; 3, 73, 81, 84 Vasile cel Mare; 1-14 Petru Alex.; 2 Grig. Nyssa)

 CANONUL 2

Ioan Ajunătorul

    (VRĂJITORIA. OSÂNDA VRĂJITORILOR ŞI A CELOR CE ALEARGĂ LA EI)

  Pe cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitorie şi farmece, dumnezeiescul Vasile, în canonul al 65-lea, îi supune pedepsei ucigaşilor, care durează timp de douăzeci de ani; iar pe cei ce se dedau ghicitorilor de noroc sau numai înclină să creadă ca aceştia, în al şaptezeci şi doilea canon. Grigorie de Nyssa însă, în canonul al doilea făcând iarăşi împărţirea păcatelor, po-runceşte ca celor ce trec de partea acelor vrăjitori întru lepădarea credinţei noastre să li se dea şi lor răstimpul de pedeapsă al apostaţilor iar în privinţa celor care din constrângere şi din micime de suflet au trecut la aceştia, porunceşte să se observe măsura pedepsei celor care păcătuiesc în desfrânare. Iar canonul şasezeci şi unu al sinodului al şaptelea îi osândeşte pe cei din urmă la pedeapsă de şase ani. Apoi canonul al douăzeci şi patrulea de la Ancira îi supune pe aceştia unei epitimii nu mai lungi de cinci ani. Să se citească şi canonul al treizeci şi şaselea al sinodului de la Laodiceea, care face deosebire exactă în privinţa acestora. Iar Ioan Ajunătorul, în privinţa celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitorie sau farmece, scurtează la trei ani timpul lor de penitenţă, dacă se străduiesc a posti zilnic, cât mai mult timp, şi dacă după ceasul al nouălea gustă mâncare uscată şi seacă, şi să trăiască cât mai desăvârşit; dar să facă şi 250 de metanii, atingând cu evlavie pământul cu fruntea. Cu aceleaşi pedepse pedepseşte şi pe femeile care confecţionează amulete şi se îndeletnicesc cu ghicire de noroc. (61, 65 Trul.; 24 Ancira; 36 Laod.; 7, 65, 72, 81, 83 Vasile cel Mare; 3 Grig. Nyssa).

CANONUL 3

 Ioan Ajunătorul

     (DUHOVNICUL ESTE CHIVERNISITORUL POCĂINŢEI DUPĂ CHIBZUINŢĂ SA)

  Ioan Ajunătorul zice : Eu socotesc că celor care judecă drept nu li se pare că scurtarea de către noi a timpului de pocăinţă nu este o părere salvatoare, deoarece nici Părintele Vasile cel Mare şi nici cei ce mai vechi dumnezeieşti Părinţi ai noştri nu au stabilit pentru cei ce păcătuiesc vreo ajunare, sau priveghere, sau număr de plecări  de genunchi, fără numai îndepărtarea de la Sfânta împărtăşanie. Noi am socotit ca în privinţa celor care se pocăiesc cu adevărat şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul cu disciplină aspră şi cu înţelepciune îşi schimbă viaţa, contrabalansând răutatea anterioară după măsura înfrângerii, să măsurăm şi scurtarea timpului de pocăinţă. De pildă, dacă cineva ar primi să nu bea vin în anumite zile, am judeca să-l iertăm şi noi un an din epitimia hotărâtă de către Părinţi, pentru greşeala lui. Aşijderea, dacă ar făgădui reţinerea de la carne până la un timp, am socotit să-i tăiem alt an, iar dacă de la brânză şi de la ouă, sau peşte, sau de la untdelemn, şi astfel pentru fiecare reţinere de acest fel să-i iertăm un an. Tot astfel să procedăm dacă acela va voi să îmblânzească pe Dumnezeu prin îmbelşugatele plecări de genunchi; şi mai ales de va arăta râvnă şi hotărâre nestrămutată pentru milostenie. Iar dacă cineva după păcătuire s-a dedat vieţii de Dumnezeu iubitoare şi singuratice, am socotit că este bine să dobândească iertare încă şi mai scurtă, ca prin acest fel de vieţuire să răzbune în viitor patima respectivă în cursul vieţii. (12 sin. I ec; 16 sin. IV ec; 102 Trul.; 5 Ancira; 74 Vasile cel Mare)

CANONUL 4

Ioan Ajunătorul

    (BÂNTUIREA DE ISPITE)

  Năvălirea poftei prin gânduri în inimă este cu totul de nepedepsit, fiind un păcat încă nesăvârşit.

 CANONUL 5

 Ioan Ajunătorul

 (ÎNVOIREA LA ISPITĂ)

  Învoirea sufletului de a primi pofta se spală cu 12 metanii.

 CANONUL 6

Ioan Ajunătorul

(LUPTA CU ISPITELE)

  Lupta este vrednică ori de cununi, ori de pedeapsă.

  CANONUL 7

 Ioan Ajunătorul

(PRIMIREA ISPITEI)

  Consimţământul este cauza şi începutul epitimiilor.

CANONUL 8

Ioan Ajunătorul

     (CANON PENTRU SCURGEREA SĂMÂNŢEI ÎN SOMN)

  Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, o zi se scoate de la împărtăşanie, şi se crede că se curăţeşte de întinăciune astfel că va cânta psalmul 50 şi va face 49 de metanii. (4 Dion. Alex.; 1 Atanasie; 12 Tim. Alex.)

  CANONUL 9

Ioan Ajunătorul

     (CANON PENTRU SCURGEREA SĂMÂNŢEI ÎN TREZVIE)

  Iar cel ce s-a întinat deştept fiind cu trupul, şapte zile se opreşte de la împărtăşanie, cântând în fiecare zi Psalmul al 50-lea şi făcând 49 de metanii. (4 Dion. Alex.; 1 Atanasie; 12 Tim. Alex.)

 CANONUL 10

Ioan Ajunătorul

(CANON PENTRU MALAHIE)

  Cel ce a făcut malahie 40 de zile se pedepseşte, cu mâncare uscată hrănindu-se în fiecare zi şi făcând 100 de metanii.

 CANONUL 11

 Ioan Ajunătorul

(CANON PENTRU MALAHIA ÎN DOI)

   Iar amestecarea cu alţii, ca una ce face malahia îndoită, primeşte epitimia arătată până la 80 de zile.

 CANONUL 12

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA CLERICILOR PENTRU MALAHIE)

  Iar dacă vreunul dintre cei din cler mai înainte de consacrare a căzut în patima malahiei, nefiind poate îngrijat că numai pentru aceasta se va opri de la preoţie, întâi, primind epitimie suficientă, aşa să vie la preoţie. Iar dacă s-a aprins cu acest păcat după ce va fi primit demnitatea preoţească, pe un an încetând de la aceasta şi pedepsindu-se cu epitimiile obişnuite, să se întoarcă la preoţie. Dar dacă, după cunoaşterea păcatului, a doua oară sau a  treia oară ar face aceasta, încetând de  la  preoţie, să  treacă în treapta citeţilor.

 CANONUL 13

Ioan Ajunătorul

 (CANON PENTRU FAPTE ASEMENEA MALAHIEI)

  Va primi epitimia însă pentru malahie şi între femei aceea care s-a sărutat şi pipăit cu un bărbat, dar nu a fost stricată.

  CANONUL 14

 Ioan Ajunătorul

 (POCĂINŢA PENTRU DESFRÂUL CELUI NEÎNSURAT)

  Canonul al treilea al Sfântului Grigorie de Nyssa exclude pe cel desfrânat pe nouă ani de la Sfintele Taine, iar canonul al cincizeci şi nouălea al lui Vasile cel Mare, pe timp de şapte ani. (4, 21, 22, 26, 59, 79, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

 CANONUL 15

 Ioan Ajunătorul

 (POCĂINŢA PENTRU DESFRÂUL CELUI ÎNSURAT)

  Iar Vasile cel Mare în canonul 21 spune că cel ce este însurat cu femeie şi cade în desfrâu merită să se pedepsească mai mult decât cel ce nu trăieşte cu o femeie şi este cuprins de această patimă. (9, 19, 21, 26, 34, 37, 39, 58, 59, 77, 79, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

 CANONUL 16

Ioan Ajunătorul

(POCĂINŢA PENTRU CĂLCAREA FĂGĂDUINŢEI FECIORIEI)

  În canonul 60 Vasile cel Mare, pe monahiile sau pe femeile canonice care desfrânează le supune epitimiei pentru adulter, căci acelea sfărâmă legătura cu mirele lor spiritual, Hristos, iar canonul al 44-lea al sinodului al Vl-lea porunceşte ca monahul care desfrânează cu nimic mai mult să nu se pedepsească decât laicii. Iar noi, zice Ioan Ajunătorul, rânduim ca cel ce desfrânează să nu se împărtăşească doi ani, dacă-şi va da silinţa să mănânce mâncăruri uscate zilnic, după ceasul al nouălea, şi va face două sute cincizeci de metanii. Iar dacă va neglija să facă acestea, va îndeplini timpul epitimiei hotărât de Părinţi. (16 sin. IV ec; 44 Trul.; 19 Ancira; 16 Cartag.; 6, 18, 19, 20, 44, 60 Vasile cel Mare)

CANONUL 17

Ioan Ajunătorul

(SILNICIA - CEI CĂRORA LI SE FACE SILĂ NU SE OSÂNDESC)

  Părinţii, şi mai ales canonul al 49-lea al Iui Vasile cel Mare, au hotărât să nu se supună pedepselor cei pângăriţi de oameni silnici sau de stăpâni. (11 Ancira; 2 Grig. Neocez..; 30, 49 Vasile cel Mare)

 CANONUL 18

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA CLERICULUI PENTRU DESFRÂU)

  Canonul 32 al lui Vasile cel Mare hotărăşte ca clericul care desfrânează să se caterisească, dar să nu se şi afurisească.

CANONUL 19

 Ioan Ajunătorul

(POCĂINŢĂ PENTRU CĂSĂTORIA A DOUA ŞI A TREIA)

  În privinţa celor care se căsătoresc a doua oară, canonul 4 al lui Vasile cel Mare zice că unii au stabilit un an; iar alţii doi ani de epitimie; iar cei ce se căsătoresc a treia oară se vor afurisi pe trei şi pe patru ani. Dar noi zicem că am primit obiceiul afurisirii de cinci ani pentru cei ce se căsătoresc a treia oară, fireşte nedesfăcându- se căsătoria dacă au ei copii din căsătoriile anterioare . (17 ap.; 8 sin. I ec; 3, 87 TruL; 19 Ancira; 3, 7 Neocez.; 1 Laod.; 4, 12, 30, 41, 50, 53, 80, 87 Vasile cel Mare)

CANONUL 20

 Ioan Ajunătorul

 (OSÂNDA PENTRU ADULTER)

  Canonul al patrulea al Iui Grigorie de Nyssa izgoneşte pe adulter pe optsprezece ani de la dumnezeiasca împărtăşanie, iar canonul 58 al lui Vasile cel Mare îi îngăduie ca după cincisprezece ani să se împărtăşească cu Sfintele Taine; iar canonul 20 al sinodului de la Ancira dispune ca epitimia să se poată termina după anul al şaptelea. Iar noi credem ca acela după trei ani să se învrednicească de împărtăşanie, dacă în fiecare zi după ceasul al nouălea se va mulţumi cu mâncăruri uscate şi va face şi două sute cincizeci de metanii în fiecare zi. Iar de va neglija să facă aceasta, va aştepta sfârşitul timpului hotărât de Părinţi. (48 ap.; 87, 93, 98 TruL; 20 Ancira; 102 Cartag.; 19, 21, 31, 35, 36, 46, 48, 58, 77, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 21

 Ioan Ajunătorul

(DESPĂRŢENIA CANONICĂ A CLERULUI PENTRU ADULTERUL SOŢIEI)

  Nu poate intra în preoţie acela a cărui soţie este adulteră, precum spune canonul al 8-lea de la Neocezareea. Se dispune ca femeia care s-a făcut adulteră după hirotonia soţului să se demită, sau dânsul să înceteze de la preoţie. (18 ap.; 3, 6, 12, 26 TruL; 8 Neocez.; 27 Vasile cel Mare)

 CANONUL 22

Ioan Ajunătorul

(CĂSĂTORIA CU LOGODNICA ALTUIA ESTE ADULTER)

  Canonul al 98-lea al sinodului al şaselea osândeşte ca pe adulter pe cel ce ia în căsătorie pe cea logodită legal cu altul. (98 TruL; 11 Ancira; 22, 69 Vasile cel Mare)

CANONUL 23

 Ioan Ajunătorul

 (CĂSĂTORIA CU ERETICII ESTE OPRITĂ)

  Canonul al 72-lea al aceluiaşi sinod hotărăşte că dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare, şi căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar de vor stărui în această căsătorie, să se afurisească. (14 sin. IV ec; 72 TruL; 10, 31 Laod.; 21 Cartag.)

CANONUL 24

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA ÎMPREUNĂRII ÎNTRE FRAŢI (INCESTULUI))

  Acela dintre cei ce au căzut în incest, care a comis necuviinţa cu sora sa proprie, după Vasile cel Mare, se exclude pe cincisprezece ani de la împărtăşanie. Iar noi rânduim ca acesta să se învrednicească de împărtăşanie după trei ani, dacă în fiecare zi va posti până seara şi va mânca mâncare uscată şi va face în fiecare zi 500 de metanii. (67, 68, 75 Vasile cel Mare; 11 Grig. Neocez.)

 CANONUL 25

 Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA DESFRÂNĂRII CU LOGODNICA)

  Cel ce desfrânează cu logodnica, după Vasile cel Mare, se exclude de la împărtăşanie pe 11 ani; noi zicem că pe doi ani, dacă în fiecare zi după ceasul al nouălea mănâncă mâncare uscată şi face în fiecare zi 300 de metanii. Dar neglijând să facă aceasta, va îndeplini anii hotărâţi de Părinţi. (19 ap.; 26, 54 TruL; 2 Neocez..; 23, 27, 67, 68, 75, 76, 78, 79, 87 Vasile cel Mare; 11 Tim. Alex.; 5 Teof. Alex.)

 CANONUL 26

 Ioan Ajunătorul

 (OSÂNDA PENTRU DESFRÂNARE CU SOACRA)

   Acelora-şi epitimii se va supune şi cel ce iubeşte nebuneşte pe soacra sa, nefiind despărţit de soţia sa, potrivit legii, care zice că „Cele întărite dintru început să rămână neschimbate sub toate împrejurările". Dar Sfântul şi dumnezeiescul Sinod de acum hotărăşte ca cei ce săvârşesc un astfel de păcat să rămână neîmpărtăşiţi şase ani, supunându-se canonului următor: sase luni să se abţină cu totul de mâncare de cărnuri, asistând totdeauna la sfintele slujbe ale bisericii, dacă nu li se întâmplă vreo boală sau altă nevoie inevitabilă, când vor sta afară de biserică, plângând şi rugând pe Dumnezeu să le ierte nelegiuirea; nici să nu primească anaforă, nici să nu bea apă sfinţită, dacă nu cumva se apropie timpul sfânt al luminării; şi ridicând numai pâinea întru numele Sfintei Treimi, să o mănânce cu evlavie, drept arvună a iubirii de oameni a lui Dumnezeu; dar să nu sărute cu îndrăzneală cu buzele sfintele icoane, decât numai pedestralele lor cu toată frica. Dar în întreg timpul celor şase ani să facă zilnic 100 de metanii, afară de sâmbătă şi duminică; iar în fiecare miercuri şi vineri să se bucure de mâncări uscate, abţinându-se de la peşte, şi de la vin, şi de la untdelemn, şi în curs de doi ani să stea în biserică după cântăreţ şi să asculte dumnezeieștile cântări, iar ceilalţi trei ani şi jumătate să stea laolaltă cu credincioşii şi împreună să se roage; şi astfel după sfârşitul celor şase ani să se învrednicească de împărtăşanie. însă trebuie să observe şi acestea: să facă milostenie după putinţă, mai ales în menţionatele zile de post, adică miercurea şi vinerea. Apoi să dăruiască săracilor toate câte le-a fost îngăduit să mănânce mai înainte de a se fi supus canonului, adresându-se lor cu rugămintea ca să se roage pentru dânşii; şi să trimită la biserică în fiecare săptămână o liturghie, dacă au mijloace; şi să se abţină de la minciuni şi jurăminte cu care de multe ori este împreunată călcarea de jurământ. Căzând însă ei în boală de moarte, să se învrednicească de dumnezeiasca împărtăşanie; dar întremându-se să revină iarăşi în acea treaptă a pedepsei în care s-au găsit înainte de împărtăşania dată lor din necesitate; şi să-şi zdrobească inima, cu lacrimi calde să-şi curăţească după putinţă cât mai mare păcatul greu al sufletului. (86 Vasile cel Mare)

 CANONUL 27

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA VRĂJITORILOR, ADULTERILOR ŞI UCIGAŞILOR)

   Acelaşi canon se potriveşte şi pentru vrăjitori, şi pentru adulteri, şi pentru ucigaşi, şi pentru toţi care cad în vinovăţii grele, dar prin dispoziţia sufletească a persoanelor respective spre pocăinţă, sau se reduce pedeapsa, sau se înmulţeşte.

 CANONUL 28

Ioan Ajunătorul

(OPRIRI ŞI ÎNFRÂNĂRI PENTRU FEMEIA AFLATA ÎN CURĂŢENIE LUNARĂ)

  Canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie, dar şi al 7-lea al lui Timotei, porunceşte ca femeile care sunt în curăţirea lunară să nu se atingă de nimic dintre cele sfinte, până la a şaptea zi. Şi în legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă, ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieştile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită nimic dintre cele sfinte până la a şaptea zi. Şi legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieștile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită. (44 Laod.; 2 Dion. Alex.; 6, 7 Tim. Alex.)

 CANONUL 29

 Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA DESFRÂULUI CU BĂRBAŢI)

   Canonul al 4-lea al lui Grigorie de Nyssa exclude de la împărtăşanie pentru optsprezece ani pe cel ce comite necuviinţă cu bărbaţii; iar canonul al 62-lea al lui Vasile cel Mare, pentru cincisprezece. Noi însă socotim că pentru trei ani să se excludă de la împărtăşanie unul ca acesta, plângând şi ajunând, şi spre seară mâncând mâncăruri uscate şi 200 de metanii făcând. Iar dacă se dedă mai mult trândăviei, să împlinească cincisprezece ani. (7, 62 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

 CANONUL 30

 Ioan Ajunătorul

(COPIII PÂNGĂRIŢI. CEI PÂNGĂRIŢI NU POT FI CLERICI)

  Copilul, de se va pângări de cineva, să nu intre în preoţie. Căci deşi acela din cauza nevârstniciei nu a păcătuit, dar vasul s-a sfărâmat şi netrebnic s-a făcut pentru sfânta slujbă. Iar dacă pe coapse a primit scurgerea, canonisindu-se potrivit, nu se va opri să se aducă la preoţie. (4 Grig. Nyssa)

CANONUL 31

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA UCIDERII DE VOIE ŞI FĂRĂ DE VOIE)

   Legea Veche porunceşte ca ucigaşul să se pedepsească cu moartea; iar Vasile cel Mare, în canonul 56, exclude pe ucigaşul cu premeditare pentru douăzeci de ani de la împărtăşanie, iar pe cel fără de voie pentru zece. Iar noi excludem de la împărtăşanie pentru cinci ani pe ucigaşul cu premeditare, iar pe cel fără de voie, pentru trei ani, dacă însă, după ajunarea cea până seara, ucigaşul cel cu mâna sa va mânca mâncare foarte uscată şi se va sili să facă în fiecare zi câte 300 de metanii, iar găsindu-se întru lenevie, să îndeplinească hotărârea Părinţilor. (65 ap.; 91 Trul; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

 CANONUL 32

 Ioan Ajunătorul

 (OSÂNDA CELOR CE UCID ÎN RĂZBOI ŞI ÎN LUPTA CU TÂLHARII)

  Vasile cel Mare, în canonul 13, exclude de la împărtăşanie pentru trei ani pe cei ce ucid în război. Aşijderea în canonul 55 şi pe cei ce luptă împotriva tâlharilor; iar clericii se caterisesc. (22, 23 Ancira; 1 Atanasie cel Mare; 8, 43, 55 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 33

 Ioan Ajunătorul

 (OSÂNDA CELOR CE PRICINUIESC PIERDEREA MEŞTEŞUGITĂ A FĂTULUI)

  Vasile cel Mare, în Canoanele sale al 2-lea şi al 8-lea, spune că femeile care strică cu meșteșugiri pe feţi în pântece şi cele ce dau şi iau doctorii, pentru ca să-i piardă şi ca feţii înainte de vreme să cadă afară, să fie excluse de la împărtăşanie pentru 10 ani. Noi însă hotărâm ca acestora să li se dea cel mult până la cinci ani sau şi trei ani. (65 ap.; 91 Trul; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

 CANONUL 34

 Ioan Ajunătorul

 (POCĂINŢA PENTRU PIERDEREA FĂRĂ DE VOIE A FĂTULUI)

  Iar femeia care fără de voie a pierdut fătul primeşte epitimie de un an. (65 ap.; 91 Trul.; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 35

 Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA PENTRU NĂDUŞIREA CU VOIE SAU FĂRĂ DE VOIE  A PRUNCULUI)

   Femeia care adoarme asupra pruncului şi-l îneacă, după trei ani se învredniceşte de împărtăşire, îndepărtându-se în zile rânduite de cărnuri, şi de brânză, şi celelalte săvârşindu-le cu osteneală. Iar dacă din lenevire şi din neînfrânarea părinţilor s-a întâmplat aceasta, se aseamănă cu uciderea intenţionată. Dacă însă din viclenia vrăjmaşului, atunci fapta este vrednică de iertare. Totuşi, și aceasta are trebuinţă de epitimii potrivite; căci din cauza altor greşeli s-a întâmplat această părăsire.

CANONUL 36

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA PENTRU PIERDEREA CU VOIE A FĂTULUI)

  Femeii care nu se îngrijeşte de fătul său, ci din cauza neglijenţei dânsei avortează, i se dă pedeapsa pentru ucidere premeditată. (2, 32, 52 Vasile cel Mare)

 CANONUL 37

Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA PĂRINŢILOR CARE ÎŞI LASĂ COPIII SĂ MOARĂ NEBOTEZAŢI)

  Murind copilul nebotezat din cauza neglijenţei părinţilor săi, părinţii se exclud pe trei ani  de  la  împărtăşire,  mâncând  ei  în  aceşti  ani  mâncăruri  uscate  şi  îmblânzind  pe Dumnezeu cu plecări de genunchi cu plângere şi cu putere să se roage de Dumnezeu cu milostivire. Iar fiind copilul de şapte zile şi moare nebotezat, părinţii se înlătură pe şapte ani din comuniune şi se condamnă ca în aceşti ani să mănânce mâncări uscate şi să facă în fiecare zi 40 de metanii. (72, 110 Cartag.)

CANONUL 38

Ioan Ajunătorul

(CĂLUGĂRIŢA SĂ DEA LA IVEALĂ PĂCATELE DE CARE ŞTIE)

  Călugăriţa care a auzit de la alţii despre un adulter sau despre pângărire de prunci, şi nu descoperă aceasta superioarei se supune aceleiaşi epitimii ca aceea ce a săvârşit păcatul, potrivit canonului 71 al lui Vasile cel Mare. (71 Vasile cel Mare)

CANONUL 39

 Ioan Ajunătorul

 (OSÂNDA CELOR CE-ŞI LEAPĂDĂ COPIII ESTE CU UCIGAŞII)

 Legea pedepseşte ca pe ucigaşe pe cele ce-şi aruncă copiii lor la intrările bisericilor, chiar dacă cineva i-ar scăpa luându-i (33, 52 Vasile cel Mare)

CANONUL 40

Ioan Ajunătorul

(TÂLHARII SE OSÂNDESC CA UCIGAŞII)

  Tâlharii se supun pedepsei ucigaşilor de oameni, deoarece ei se servesc şi de ucidere spre promovarea întreprinderii lor. (22, 23 Ancira; 1 Atanasie cel Mare; 8, 13, 43, 55 Vasile cel Mare)

CANONUL 41

 Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA PENTRU FURT)

   Hoţul, dacă de bunăvoie mărturiseşte fapta sa, să se afurisească pe un an, după canonul 61 al lui Vasile cel Mare; iar dacă a fost dovedit, să se afurisească pe doi ani. Dar noi vom lipsi pentru 40 de zile din comuniune pe hoţul care de bunăvoie se căieşte, iar pe cel ce se dovedeşte, pentru şase luni, mâncând după al nouălea ceas din zi mâncare uscată şi făcând în fiecare zi o sută de metanii. (61 Vasile cel Mare; 3, 4, 5 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)

 CANONUL 42

 Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA PENTRU FURTUL AVERII OBŞTEŞTI)

  Cel ce a fost prins în furtul averii obşteşti, ceea ce se numeşte furt principal, să nu intre în preoţie. Iar dacă va cădea în această patimă după ce a intrat în preoţie, se va despuia de preoţie, după canonul 25 al Sfinţilor Apostoli. (25, 72 ap.; 10 sin. 1-11; 6, 8 Grig. Nyssa)

  CANONUL 43

 Ioan Ajunătorul

(OSÂNDA PENTRU PRĂDAREA MORMINTELOR)

  Canonul 66 al lui Vasile cel Mare hotărăşte că cel ce jefuieşte mormintele trebuie să fie neîmpărtăşit pe zece ani. Iar noi pe un an, mâncând după al noulea ceas din zi şi făcând în Fiecare zi 200 de metanii. (66 Vasile cel Mare; 7 Grig. Nyssa)

CANONUL 44

 Ioan Ajunătorul

 (OSÂNDA PENTRU SPURCAREA CELOR SFINTE)

   După Sfântul Grigorie de Nyssa, sacrilegiul se pedepseşte cu timp mai scurt decât adulterul; dar se dă până la trei ani. (25, 38, 72, 73 ap.; 25 Antioh.; 10 sin. I-II; 8 Grig. Nyssa; 2 Chiril Alex.)

 CANONUL 45

Ioan Ajunătorul

(POCĂINŢA CELOR CARE JURĂ STRÂMB)

   Canonul 82 al lui Vasile cel Mare hotărăşte ca cei ce prin constrângere jură strâmb să se înlăture din comuniune pe trei ani; iar cei ce fără de constrângere, să fie înlăturaţi de la aceasta pe zece ani. Iar noi credem de cuviinţă ca aceştia să se scoată din comuniune pe un an, mâncând după al noulea ceas din zi mâncări uscate şi făcând zilnic 250 de metanii. (25 ap.; 94 TruL; 10, 17, 29, 64, 82 Vasile cel Mare)

CANONUL 46

Ioan Ajunătorul

(NU ESTE CU DREPTATE A CERTA CU DOUĂ OSÂNDE PENTRU ACEEAŞI GREŞEALĂ)

   Nici femeia laică, nici călugăriţa să nu se despartă de biserică pentru orice fel de păcat, ci numai de la împărtăşanie. Canonul zice să facem aşa din cauză că multe femei s-au sinucis de ruşine; precum nici presbiterul, nici diaconul, potrivit acestei norme : „Nu vei pedepsi de două ori pentru aceeaşi" (Naum 1,9). (25 ap.; 34 Vasile cel Mare)

 CANONUL 47

 Ioan Ajunătorul

(POCĂINŢA PENTRU BĂUTURI NECURATE)

   Căzând ceva necurat în fântână, sau în untdelemn, sau în vin, cel ce bea acele băuturi trei zile să nu se atingă de carne şi de brânză; şi şapte zile să nu se cuminece. (63 ap.; 67 TruL; 2 Gang.)

 CANONUL 48

Ioan Ajunătorul

(VOMAREA. POCĂINŢA CELOR CE VOMEAZĂ DUPĂ CUMINECARE)

   Cel ce a vomitat după dumnezeiasca împărtăşanie să se înlăture pe 40 de zile de la dumnezeiasca cuminecătură, rostind cincizeci de psalmi în fiecare zi şi făcând cincizeci de metanii, orişicum s-ar fi întâmplat aceasta. Căci chiar dacă ar şti el că nu s-a întâmplat din cauza sa, totuşi să se supună la orice caz pentru alte oarecare păcate ale sale.

 CANONUL 49

 Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA CU MAŞTERA)

  De va păcătui cineva cu maştera sa, se pedepseşte cu trei ani, fireşte ajunând până seara, şi mâncând uscat, şi în fiecare zi făcând cinci sute de metanii. (79 Vasile cel Mare)

  CANONUL 50

 Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA CU MAMA ŞI CU FIICA)

  De va păcătui cineva cu mama şi cu fiica, se pedepseşte cu patru ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 de metanii.

 CANONUL 51

 Ioan Ajunătorul

 (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ CU DOI FRAŢI)

  De va face cineva sodomie cu doi fraţi, asemenea se pedepseşte.

CANONUL 52

 Ioan Ajunătorul

 (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ CU GINERELE)

  De va face cineva sodomie cu ginerele său, se pedepseşte cu patru ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 de metanii.

 CANONUL 53

 Ioan Ajunătorul

 (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ ÎNTRE FRAŢI)

  De va face cineva sodomie cu fratele său, se pedepseşte cu opt ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 400 de metanii.

CANONUL 54

 Ioan Ajunătorul

(DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ CU FRATELE MAI MIC)

  Dacă vreun frate mai mic ar suferi sodomie de la cel mai mare, fără să facă el sodomie, se pedepseşte pe trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând 100 de metanii.

 CANONUL 55

 Ioan Ajunătorul

 (CĂDEDEA CU FIICA SA)

  De va păcătui cineva cu fiica sa o dată, se pedepseşte cu cinci ani. Iar dacă de mai multe ori, cu 12 ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi si făcând în fiecare zi 500 de metanii.

CANONUL 56

Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA CU MAMA SA)

  De va păcătui cineva cu mamă-sa o dată, se pedepseşte cu şapte ani, iar dacă de mai multe ori, cu 12 ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi și făcând cinci sute de metanii.

 CANONUL 57

Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA CU FINA)

  De va păcătui cineva cu fiica sa cea din Sfântul Botez o dată, se pedepseşte cu opt ani, iar dacă de mai multe ori cu 10 ani, mâncând după al nouălea ceas din zi și făcând cinci sute de metanii.

 CANONUL 58

 Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA CU CUMĂTRĂ)

    De va păcătui cineva cu cumătră sa, se pedepseşte cu opt ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 de metanii.

 CANONUL 59

 Ioan Ajunătorul

(CURVIA CU DOBITOACE)

   De va păcătui cineva de mai multe ori cu dobitoc, având soţie, se pedepseşte cu opt ani, iar de nu are femeie şi a păcătuit o dată sau de două ori, sau de mai mult de trei ori a păcătuit, se pedepseşte pe trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând 300 de metanii. Aceste epitimii le va primi şi femeia care a păcătuit cu dobitoc.

 CANONUL 60

Ioan Ajunătorul

 (PĂCĂTUIREA CU VERIŞOARA PRIMARĂ)

  De va păcătui cineva cu vara sa primară, se pedepseşte doi ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 500 de metanii.

CANONUL 61

 Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA CU NECREŞTINI ŞI ERETICI)

   De va păcătui cineva cu o păgână, sau şi cu o evreică, sau cu turcoaică, au cu eretică, neavând soţie legiuită, se pedepseşte trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi, făcând în fiecare zi 200 de metanii. Asemenea se pedepseşte şi femeia care, neavând soţ legiuit, va păcătui cu evreu, sau cu turc, sau cu eretic, sau cu armean. Iar dacă bărbatul, care re soţie, şi femeia, care are soţ legiuit, ar păcătui cu astfel de persoane păgâne sau eretice, se pedepsesc pe patru sau cinci ani, mâncând uscat lupă al nouălea ceas din zi și făcând în fiecare zi 250 de metanii.

CANONUL 62

Ioan Ajunătorul

 (ADULTERUL SOŢIILOR DE CLERICI. DESPĂRŢENIA CANONICĂ A CLERICILOR)

   Iar dacă soţia presbiterului sau diaconului ar comite adulter, se pedepsește cu trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi zicând în fiecare zi 300 de metanii. Fireşte că acestea se pedepsesc mai greu decât alte adultere, pentru că ucid pe bărbaţii lor, făcându-se ele prin acest fel de adulter cauza caterisirii din preoţie. Şi soţii lor, dacă voiesc să le mai aibă pe ele soţii, se caterisesc din preoţie. Iar dacă voiesc să aibă preoţia, se despart de dânsele mai înainte de a se împreuna cu ele după adulter, potrivit canonului al 8-lea al sinodului de la Neocezareea.

 CANONUL 63

 Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA FEMEII CU DOI FRAŢI)

  Iar dacă o femeie ar păcătui cu doi fraţi, se pedepseşte pe trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 de metanii.

CANONUL 64

 Ioan Ajunătorul

(PĂCĂTUIREA FEMEII CU FAMEN)

   Dacă o femeie ar păcătui cu un famen, se pedepseşte cu trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 de metanii.

CANONUL 65

 Ioan Ajunătorul

(ÎMPREUNAREA NEFIREASCĂ CU SOŢIA)

  De va face cineva sodomie cu soţia sa, se pedepseşte pe opt ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 de metanii.

Canon de rugaciune al celor sapte Arhangheli

 


  1. Sf. Arhanghel MIHAIL – rânduit de DUMNEZEU a ajuta celor aflaţi în primejdii şi biruitor al vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
  2. Sf. Arhanghel GAVRIIL – vestitor al tainelor dumnezeieşti.
  3. Sf. Arhanghel RAFAIL – tămăduitor al bolilor şi neputinţelor omeneşti.
  4. Sf. Arhanghel URIIL – raza focului dumnezeiesc, luminător al celor întunecaţi şi călăuzitor al celor rătăciţi.
  5. Sf. Arhanghel SELATIIL – pururea rugător către DUMNEZEU şi îndemnător către rugăciune.
  6. Sf. Arhanghel IEGUDIIL – slăvitor de DUMNEZEU şi întăritor al oamenilor pentru tot lucrul cel bun.
  7. Sf. Arhanghel VARAHIIL – dătător de binecuvântarea lui DUMNEZEU şi mijlocitor către DUMNEZEU pentru ajutor în facerea de bine.

    Canon de rugaciune:

DAR vouă de la cel ce este, a fost şi acum vine, precum şi de la cele 7 duhuri ce stau înaintea scaunului Împăratului, Domnul nostru Iisus Hristos.

                                                       CÂNTAREA 1

Stih: Sfinte Arh. Mihaile, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Sf. Arh. Mihaile, cel ce stai înaintea Sf. Treimi şi eşti rânduit de la cel prea Înalt pentru a ajuta celor în primejdii izbăveşte-mă şi pe mine (noi), robul tău, de tot necazul.

Stih: Sfinte Arh. Mihaile, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Roagă-te şi goneşte de la mine pe vicleanul diavol şi mă apără de el rupând mrejele lui cele pregătite asupra mea şi îmi păzeşte sufletul şi trupul neîntinat şi mă povăţuieşte şi mă ajută să fac voia lui DUMNEZEU.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

Sf. Arh. taie pe vrăjmaşii care se luptă cu mine totdeauna ziua şi noaptea vrând a mă afunda în tina fărădelegilor şi arde-i cu sabia ta cea de foc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Ceea ce ai născut viaţa, pe Iisus Hristos Fiul lui DUMNEZEU, care este însuşi viaţa, învierea şi odihna noastră, te rugăm Stăpână prea curată Fecioară Născătoare de DUMNEZEU să ne izbăveşti de pedeapsa păcatelor (osânda cea veşnică) izbăvindu-ne din chinurile cele veşnice şi vieţii celei veşnice ne învredniceşte.

                                                   CÂNTAREA 2

            Este bine să se ştie că a doua cântare a fost dăruita lui Lucifer, dar pentru că a gândit să fie asemenea lui DUMNEZEU a căzut din darul luminii ce i-a fost dat de la DUMNEZEU şi din înger prea luminat a căzut făcându-se înger întunecat (diavol). De aceea cântarea a doua a fost scoasă.

                                                  CÂNTAREA 3

            Stih: Sf. Arh. Gavriile roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

            Sf. Arh. Gavriile, vestitorule al tainelor celor dumnezeieşti, te rugăm să fii şi nouă, robilor lui DUMNEZEU, vestitor al bucuriei mântuirii noastre şi ne arată vrednici locuitori ai împărăţiei celei cereşti.

            Stih: Sf. Arh. Gavriil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

            Te rugăm Sf. Arh. Gavriile să ne fii şi nouă călăuzitor şi de mână aducător către Împărăţia cerească, iar în ceasul sfârşitului arată-te nouă cu bucurie, depărtând de la noi deznădăjduirea, gonind şi ruşinând duhurile răutaţii.

            Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

            Slujitorule al tainelor celor dumnezeieşti, pe diavolul care neincetat caută să vâre în noi pe ascuns săgeţile lui cele otrăvitoare, izgoneşte-l de la noi cu darul ce îţi este dat ţie de la DUMNEZEU, sfărâmă-l şi în nimic să prefaci toate sfăturile vicleanului, izgonindu-l şi alungându-l departe de noi, de unde să nu mai aibă nici o putere asupra noastră.

            Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

            Preasfântă Fecioară, ceea ce ai născut viaţa, pe Iisus Hristos, Fiul lui DUMNEZEU, care a omorât moartea, omoară şi păcatele mele, pe care nu încetez a le săvârşi, rugându-te pentru noi Maică şi Fecioară, ajutându-ne pentru a ne îndrepta şi a nu mai greşi, de a fi vrednici de iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor noastre.

              CÂNTAREA 4

            Stih: Sf. Arh. Rafail, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

            Sf. Arh. Rafail, călătoreşte cu noi în toată viaţa noastră şi ne fereşte de căderile în orice fel de păcate arătându-ne pe noi în ceasul sfârşitului a fi gata a întâmpina pe Mirele Hristos, ca bucurându-ne de vestea aceasta să te laudăm pe tine Sf. Arh. iar împreună să laudăm pe DUMNEZEU Făcătorul şi Ziditorul nostru.

            Sf. Arh. Rafaile, cerescule arhistrateg care eşti dăruit de la Dumnezeu cu darul vindecării de orice fel de boală, tămăduieşte-ne sufletul şi trupul păzindu-ne de toate relele, cu rugăciunile şi mijlocirile tale.

            Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

            Te rugăm, apără-ne de toate fiarele cele cumplite, de păzitorii de cai şi de toţi care nu se tem de DUMNEZEU, ne izbăveşte şi ne vindecă de toată răutatea lor ajutându-ne să sporim în credinţă, nădejde şi dragoste faţă de DUMNEZEU şi de aproapele, pentru a putea cu adevărat a te lăuda pe tine păzitorul nostru.

            Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

            Îndreptează-ne căile şi călăuzeşte gândurile noastre Preacurată Fecioară de DUMNEZEU Născătoare la limanul cel lin al nepătimirii şi al curăţirii de orice fel de păcate şi ne miluieşte pe noi nevrednicii şi păcătoşii robii tăi.

                                            CÂNTAREA 5

            Stih: Sf. Arhanghele Uriil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

            Rază a focului celui dumnezeiesc fiind Uriile Arh. luminează-ne cu strălucirile tale şi de focul cel veşnic ne izbăveşte.

            Stih: Sf. Arh. Uriil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

            Întunecarea cea care este întru noi din multă trândăvire şi din gândurile cele spurcate depărteaz-o de la noi, aducând în inima şi sufletul nostru lumina cea pururea fiitoare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu care să fim luminaţi până la sfârşitul vieţii noastre.

            Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

            Patimile trupeşti şi zburdările care se pornesc asupra noastră mai rău că fiarele cele sălbatice opreşte-le, sădind şi înrădăcinând în adâncul inimii noastre frica de DUMNEZEU care este începutul oricărei înţelepciuni.

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

            Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

            Fiind Domnul şi Mântuitorul nostru la cinste întocmai cu Tatăl şi cu Duhul, care s-a întrupat din preacuratele sângiuiri făcându-se om ca şi noi, dar fără de păcat, numai El putând să ne ajute în toate necazurile, te rugăm Preacurată Fecioară roagă pe Fiul Tău şi DUMNEZEUL nostru să ne mântuiască pe noi păcătoşii, care am greşit mai mult decât toţi oamenii de la Adam şi până în acest ceas, mai mult decât stelele cerului şi nisipul mării.

                                         CÂNTAREA 6

Stih: Sf. Arhanghele Salatiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Slugă a lui Hristos şi păzitorul oamenilor care pe toţi ne scoţi la slujba către Dumnezeu şi ne îndemni la rugăciune, te rugăm soleşte la mila Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi păcătoşii, ca să fim izbăviţi de toată răutatea potrivnicului.

Stih: Sf. Arh. Salatiil roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te rugăm scoală-ne totdeauna la slujba ce se înalţă de Sf. Biserică către DUMNEZEU, cu osârdie, nerăspândiţi cu mintea şi ne înţelepţeşte ca să ne rugăm în toată vremea, în tot locul şi la tot lucrul Stăpânului şi DUMNEZEULUI nostru cu frică şi cu cutremur, iar după primirea ajutorului să-I aducem mulţumirile noastre din adâncul inimii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te rugăm păzeşte inima, mintea şi sufletul nostru ca să nu ne afundăm în grijile cele lumeşti şi ne scoate din adâncul fărădelegilor povăţuindu-ne la limanul cel ceresc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Picătura de umilinţa rourează-ne Stăpană stingând toată arderea cea rea a inimii, îndepărtând toată întristarea şi gândurile cele înşelătoare pentru săvârşirea păcatului, toate le potoleşte.

Mai marilor voievozi ai lui DUMNEZEU, slujitori ai dumnezeieştii slave, povăţuitorii oamenilor, vrăjmaşii diavolilor şi căpeteniile îngerilor vă rugăm să ne ajutaţi în cele ce sunt pentru folosul cel sufletesc.

Zis-ai Iubitorule de oameni în învăţăturile Tale că mulţimea îngerilor se bucură în cer pentru un om care se întoarce prin pocăinţă la DUMNEZEU. Pentru aceasta, eu, cel ce sunt întru mulţimea fărădelegilor, Unule Ştiuitorule al inimilor, Cela ce eşti fără de păcat, pe Tine doresc a Te ruga, Cel ce eşti numai milă şi bunătate, blândeţe şi dragoste adevărată, să Te milostiveşti spre mine păcătosul, trimiţând tuturor celor ce se roagă Ţie – chiar cu nevrednicie – umilinţă, smerenie, tărie şi curaj în recunoaşterea mulţimii păcatelor şi completarea pocăinţei rostite cu limba prin îndeplinirea ei cu fapta, pentru a fi vrednici de iertarea păcatelor.

Tu, ca Cel ce pentru toate ai suferit patimile, moartea pe cruce şi tot pentru făptura Ta ai înviat a 3-a zi pentru a izbăvi neamul omenesc din robia păcatului, că pentru toţi păcătoşii se roagă Ţie mai marii voievozi ai cetelor cereşti împreună cu smerita Ta mamă.

                                         CANTAREA 7

Stih: Sf. Arh. Iegudiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Iegudiile Arhanghele, înţeleaptă slugă a Împăratului Ceresc, întăreşte-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie şi ne învaţă ca întru toate nevoile, necazurile şi scârbele să ne luptăm cu ispitele făcând voia lui DUMNEZEU pentru a putea fi salvaţi de chinurile cele veşnice.

Stih: Sf. Arh. Iegudiile, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Te rugăm dă-ne nouă înţelepciune să facem ce este drept şi plăcut lui DUMNEZEU şi ne păzeşte mintea, inima şi limba, ca să nu mai săvârşim clevetirea cea pierzatoare de suflet, ci neîncetat să ne plângem păcatele noastre ca să primim milă şi îndurare la Dreapta Judecată pentru a fi izbăviţi de focul cel veşnic.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sf. Arh. Iegudiile îndeamnă-ne şi ne întăreşte sufleteşte pentru ca să mulţumim lui DUMNEZEU penru toate darurile pe care ni le-a dat şi mai departe să ne ostenim trupul pentru a agonisi cele de trebuinţa acestei vieţi pământeşti şi fii nouă rugător către Domnul Dumnezeu Mântuitorul şi Milostivul tuturor, ca să nu ne răsplătească după faptele noastre   cele rele,  ci după mila Sa cea mare să ne ierte de tot ce am greşit ca să te laudăm şi să mulţumim ţie mijlocitorul şi rugătorul nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască, Te rugăm Preasfântă Fecioară şi Maica Domnului Iisus Hristos să ne luminezi cu lumina Fiului Tău şi DUMNEZEUL nostru şi să miluieşti cu rugăciunile Tale pe cei ce cu credinţă aleargă la Tine Preacurată Fecioară.

                                      CÂNTAREA 8

Stih: Sf. Arh. Varahiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Cela ce eşti învrednicit cu darul Blagosloveniei, Sf. Arh. Varahiile, te rugăm îngrădeşte-ne cu binecuvântarea ta cea dumnezeiască ca văzând şi simţind vrăjmaşul diavol cel plin de pizmă împotriva făpturii lui DUMNEZEU, să piară şi să nu se mai poată apropia de noi în vecii vecilor.

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

Stih: Sf. Arh. Varahiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.

Cu faceri de bine sufletul nostru îl împodobeşte şi îmbogăţeşte, iar trupul îl curăţeşte de patimi şi de orice păcat, ca să ne arătăm vrednici a petrece împreună cu cei drepţi întru împărăţia cerurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Miluieşte-ne pe noi cei fără de nici un ajutor şi te arată nouă în ceasul sfârşitului mângâindu-ne şi uşurându-ne durerile cele cumplite ale morţii şi goneşte pe viclenii diavoli care năvălesc asupra noastră ca izbăviţi fiind de ei să lăudăm pe DUMNEZEU şi pe tine folositorul nostru în vecii vecilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Spre Tine Preacurată  toată nădejdea punându-ne, Sf. Fecioară la îndurările Tale alergăm ca din vătămările cele diavoleşti să ne scoţi biruitori, iar sufletul făcându-l puternic în faţa încercărilor, necazurilor şi slăbiciunilor acestei vieţi trecătoare, să poată fi numărat împreună cu cei mântuiţi.

                                  CÂNTAREA 9

Toate puterile cereşti, Serafimi, Heruviimi, Scaune, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri, rugaţi-vă lui DUMNEZEU pentru noi.

Scaunelor care sunteţi în chipul focului, Serafimilor celor prea luminaţi, Heruviimilor celor cu ochi mulţi vă rugăm ajutaţi-ne să ne izbăvim de focul cel veşnic şi de toate chinurile cele din iad pe noi ticăloşii şi păcătoşii, pentru ca să vă fericim şi să vă mulţumim în Împărăţia Cerurilor în vecii vecilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeieştilor Puteri, Arhangheli şi Îngeri, slujitori şi slăvitori neincetat ai Sfintei Treimi, vă rugăm salvaţi-ne pe noi, cei ce am facut mai mult voia celui rău, scoţându-ne din calea vrăjmaşului şi călăuzindu-ne pe calea cea stramta a adevăratei pocăinţe pentru a fi vrednici de iertarea păcatelor şi lăudători împreună cu voi ai slavei dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Ceea ce covârşeşti cu mărirea şi cu slava pe Heruviimi şi Serafimi, pe Arhangheli şi Îngeri, ca pe Cel purtat pe umerii lor, Tu Preacurată Maică şi Fecioară, în pântece şi braţe L-ai purtat, pentru care cu cântări pe Tine totdeauna Te mărim.

         Rugăciune către Sfinţii Arhangheli

Ne rugăm vouă Sfinţilor Arhangheli cei ce sunteţi povăţuitorii, păzitorii şi apărătorii făpturilor lui Dumnezeu.

Mai întâi Către tine Sfinte Arh. Mihaile care eşti întâiul stătător înaintea Tronului Prea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi de care eşti rânduit a păzi neamul omenesc, care cu minunile tale şi cu puterea ce-ţi este dată, întotdeuna ieşi biruitor asupra taberelor vrăjmaşilor întorcând lumea la credinţa cea adevărată.

         Rugăciune către Sf. Arh. Mihail

O dumnezeescule Mihaile cel mai întâi între arhangheli, biruitorul demonilor prin puterea dată ţie de la Dumnezeu, te rugăm ceartă şi alungă pe toţi viclenii diavoli care în chip nevăzut duc război împotriva făpturii lui Dumnezeu pe toate fronturile ispitelor, necazurilor şi suferinţelor, pentru ca să ne abată de la calea cea dreaptă şi adevărată, a poruncilor lui Dumnezeu ştiind că noi oamenii suntem slabi şi neputincioşi, înclinaţi spre păcat din tinereţile noastre, de aceea, singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, şi care îl putem primi numai prin rugăciune, uşor ne poate birui. Te rugăm, auzi-ne când te chemăm şi cu puterea ta pre toţi vrăjmaşii noştrii fă-I ca pulberea pe faţa pământului şi ca praful în faţa vântului.

O, dumnezeescule arhistrateg Mihaile, întâiule domn şi voievod al cereştilor Puteri, o, minunatule Arhanghel păzitorul nostru.

Te rugăm fii nouă ajutător în toate necazurile şi nevoile, în toate nedreptăţile, scârbele, mâhnirile noastre şi ne izbăveşte de toată înşelăciunea diavolească ascultându-ne glasul ori de câte ori te vom chema în necazul nostru şi cu sabia ta cea de foc alungându-i pe toţi vrăjmaşii noştrii, văzuţi şi nevăzuţi.

            O, mare Arhanghele Mihail, te rugăm biruişte-i cu puterea dată ţie de la Dumnezeu pe toţi acei care se împotrivesc nouă şi nu ne lasă în pacea şi liniştea lăsate nouă de la Dumnezeu pentru a-I sluji şi a face Voia Lui. Sf Arh Mihaile, te rugăm izbăveşte-ne de moarte năpraznică, prin accidente, prin  cutremure, prin potop, prin foc, prin sabie şi prin războiul cel dintre noi provocat în toată clipa de vrăjmaşul diavol.

            O! Mihaile Arhanghele, Slujitorule  al lui Dumnezeu, cel ce eşti rânduit a ajuta celor din primejdii, izbăveşte-ne pe noi, robii lui Dumnezeu, care chemăm în ajutor numele tău, de toate ispitele ce vin asupra noastră de la cel rău pentru a ne opri înainte de a săvârşi păcatul luminându-ne mintea pentru a afla şi înţelege care gânduri ne vin nouă de la Dumnezeu pentru a le îndeplini şi care gânduri ne vin de la diavol pentru a le alunga şi respinge.

            Te rugăm Sf. Arhanghele Mihaile pune pe fugă pe  vrăjmaşul  şi vicleanul diavol apărându-ne de toate meşteşugirile şi cursele ce le pregăteşte asupra noastră, păzindu-ne şi salvându-ne trupul şi sufletul neîntinat şi fii cu noi permanent ajutându-ne în lupta cu acest neastâmpărat vrăjmaş, pentru a-l putea birui putând urma calea mântuirii cu multă râvnă, hotărâre, credinţă, nădejde şi dragoste faţă de Dumnezeu cel slăvit în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în veci. Amin. 

            Iar acum îndrăznesc să vin şi către tine Sf. Arh. Gavrile care ţi s-a dat ţie să fii vestitor a tuturor darurilor dumnezeieşti; al bucuriei, al veseliei, al smereniei, al răbdării, al înfrânării, al iertării, al milosteniei şi a tot gândul cel curat care aduci făptura cea cuvântătoare a lui Dumnezeu din cele mai grele încercări, necazuri, suferinţe şi ispite, în sănătate, smerenie şi în pace şi mai mult fiind înger al darului dumnezeesc, încă ai putere să schimbi gândurile cele rele în gânduri bune, răutatea în bunătate, ura, vicleşugul şi răzbunarea, în dragoste, cinste, sinceritate şi bună înţelegere prin credinţa în Dumnezeu, încă ai putere să preîntâmpini neamul  omenesc de orice pericol, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de foamete, de boală şi de tot războiul cel dintre noi pornit din înşelăciunea diavolească.

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

            Te rugăm Sf. Arh. Gavriile adune şi nouă vestea cea mare a iertării păcatelor aşa cum ai adus vestea cea sfântă şi dumnezeească a naşterii în trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, Prea Sfintei Fecioare  Maria, de la tine rămânând praznicul Bunei Vestiri pe care poporul creştinesc ca semn de preţuire îl sărbătoreşte în fiecare an.

            Tot tu ai fost acela care ai adus cea mai mare bucurie omenirii prin sfintele femei mironosiţe, bucuria Învierii Domnului nostru  Iisus Hristos, ceea ce înseamnă biruinţa vieţii asupra morţii, precum şi biruinţa pentru totdeuna asupra diavolului, cel mai mare vrăjmaş al lui Dumnezeu, împotriva căruia nu îndrazneşte să se lupte direct, ci prin oameni, care sunt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, despre care ştie că din rândul acestora, sfinţii, drepţii şi toţi cei care s-au învrednicit în viaţa aceasta trecătoare de a trăi după modelul şi învăţătura dată de Domnul Iisus Hristos, vor completa numărul îngerilor căzuţi din cer în frunte cu Lucifer, tatăl minciunii şi diavolul, care nu mai are iertare din cauza păcatului mândriei, pentru că numai a gândit să urce cu scaunul său la înalţimea tronului Tatălui Ceresc.    Pentru aceasta te rugăm Dumnezeul nostru ajută-ne zi şi noapte să nu cădem şi noi în păcatul mândriei, ci să ne smerim mereu ca vameşul.

            De aceea te rugăm Sf. Arh. Gavriile ajută-ne în toate clipele cele grele ale vieţii noastre, care ne vin nouă de la de la acest vrăjmaş – blestemat de Dumnezeu – care se năpusteşte asupra noastră ca un leu ca să ne piardă şi stie că puţine zile mai are.

Soarta lui fiind pecetluită şi osânda veşnică îl aşteaptă pe el, oastea lui şi toţi cei care în această viaţă au făcut voia lui, cu toate încercările trimise de Dumnezeu în scopul de a se îndrepta.

            Doamne Dumnezeul nostru, îţi mulţumim că prin Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai învaţat tot ceea ce trebuie să facem, tâlcuindu-ne, fie direct, fie prin Sf. Apostoli, cuvintele Sfintei Scripturi ca să înţelegem, că viaţa aceasta a noastră pe pământ este o luptă continuă între bine şi rău, o luptă cu necazurile, ispitele, suferinţele şi toate nedreptăţile. Această luptă este îngăduita de Dumnezeu, dar având credinţă şi nădejde neclintită că nu ne va lăsa singuri şi la timpul potrivit ne va ajuta să ieşim biruitori.

            Această luptă pentru biruirea răului ne ajuta, ne convinge şi ne întăreşte în credinţa că fără luptă nu este biruinţă, nu este încununare, nu este mântuire.

            Ne rugăm către voi toate puterile cereşti, care staţi împrejurul scaunului Celui Prea Înalt şi pururea priviţi la Slava Lui cea dumnezeiască şi neîncetat vă rugaţi pentru mântuirea neamului omenesc, rugaţi-vă şi pentru mine, de trei ori ticălosul şi păcătosul, pentru ca în tot ceasul, momentul şi clipa greşesc cu voie şi fără voie, supărând şi mâhnind bunătatea cea nemăsurata a lui Dumnezeu. 

            Recunosc Doamne că mult am greşit în viaţa mea, mai mult decât stelele cerului şi nisipul mării şi pe drept cuvânt cel mai păcătos dintre păcătoşi, eu sunt.

Că nu este păcat să nu-l fi săvârşit, fie cu mintea, cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, acceptând cu uşurinţă îndemnul diavolului fără a mă gândi în acelaşi timp şi la Tine Doamne, spre a nu ceda în faţa ispitei şi a lupta dupa cuvantul Tau: în lume necazuri veţi avea, dar să îndrăznim la Tine, că Tu prin jertfa pe cruce ai biruit lumea.

            Astfel cât de nevrednic şi păcătos sânt cu mintea mea mărginită nu pot a  număra toate păcatele, ci numai Tu care ştii toate,  ştii şi păcatele mele. Totuşi pentru a nu fi fără răspuns în faţa  Ta, încerc a le spune dupa puterea mea. Am minţit, am clevetit , am desfrânat, am hulit,  m-am lăudat, m-am mâniat, am ţinut minte răul, am pricinuit sminteală, sunt neîndurat, nemilostiv, iubitor de argint, de slavă deşartă, iubitor de dezmierdări, lacomul, beţivul, leneşul, pricinuitorul de râs, răspânditul cu mintea, mândrul, nebăgătorul de seamă, am călcat dumnezeieştile porunci şi mai mult decât toţi păcătoşii, ticalosul de mine, pentru că nu iert cu adevărat, din inimă, ci zic doar din buze, însă nu uit şi îmi pare bine de necazul aproapelui, care mi-a facut rău, iar când rostesc rugăciunea Tatăl Nostru, acolo unde spune: şi ne iartă nouă greşalele noastre precum iertăm şi noi, greşiţilor noştriii, mă acuz şi mă osândesc singur pedepsei celei veşnice. O, bunătate a lui Dumnezeu şi îndelunga Ta răbdare, Doamne, care îmi aştepţi pocăinţa până în ultima clipă a vieţii, nici să-ţi mulţumesc nu sunt vrednic.

            Încă nu ai coborat foc din cer pentru a mă arde aici pe pământ şi nu ai desfăcut prăpastia adâncului ca să mă înghită de viu, de aceea cu mare tânguire şi cu lacrimi de umilinţă vă chem pe voi Cereştilor Puteri şi plecat pe genunchi, mă rog către voi să-mi ajutaţi ca începând din acest moment să pun început bun, iar după mărturisirea tuturor păcatelor, să mi le recunosc, cu adevărată  căinţă, cu multe lacrimi, cu părere de rău şi zdrobire de inima şi să nu mai greşesc, să merg drept pe calea credinţei în Dumnezeu, până la răsuflarea cea mai de pe urma a vieţii mele.

            Şi mai mult decât toate atunci când voi fi chemat ca să dau răspuns despre cele ce am făcut în această viaţa să aflu şi eu acea bunătate şi milă dumnezeească precum a aflat tâlharul de pe cruce care şi-a recunoscut fărădelegile, pentru că după faptele mele voi rămâne cu caprele în partea cea de-a stânga, înspăimântat de păcatele pe care atunci le voi cunoaşte, pe toate, pe care  cu multă uşurinţă le-am făcut, nesocotindu-le a fi păcate. În acestă primejdie de osândit pentru totdeuna, cu adevărat vrednic sunt de cuvintele pe care le va rosti Dreptul Judecător, celor păcatoşi: “Plecaţi de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Alerg către voi Sfinţi Arhangheli, căci voi sunteţi puternici apăratori şi izbăvitori, atâta timp cât mă mai aflu în viaţă şi mai este vreme de pocăinţă, să mă salvaţi şi să mă scoateţi din cumplitele chinuri ale iadului, să trec cu ajutorul vostru vămile văzduhului, unde stăpânitorii lor aşteaptă cu multă nerăbdare să mă oprească în laţul fărădelegilor mele şi să mă ducă în întunericul cel mai dinafară pentru a mă chinui în legăturile cele nedezlegate  în vecii vecilor.

            Înduraţi-vă şi mă ajutaţi ca să fiu izbăvit din mâna vicleanului diavol şi la Dreapta Judecată să mă învrednicesc cu rugăciunile voastre pe care în viaţă le-am făcut către voi, să aflu milă, bunătate şi îndurare de la Dumnezeu, pentru a mă trece şi pe mine cu oile în partea dreaptă şi ca împreună cu voi să slăvim neîncetat  Prea Slăvitul şi Prea Sfântul Nume al Tatălui, al Fiului şi al Sf. Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.