· Orice acțiune înaintea căreia sau după care nu poți spune o rugăciune, e mai bine să nu o faci.
· Tot războiul se duce pentru smerenie.
· Omul mândru – sau se teme de demoni,
sau se aseamănă lor. Însă nu trebuie să ne înfricoșăm de diavol, ci de
mândrie și trufie, căci ele ne fac să pierdem Harul. Cel ce vorbește cu
demonii își întinează mintea, în vreme ce mintea celui ce rămâne în
rugăciune e luminată de Domnul.
· Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie
să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut
că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile
rele ne insuflă mândrie.
· Când ţin mintea mea în iad, sufletul
meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu
plac lui Dumnezeu.
· Spune: Sunt mai rău decât toţi şi vrăjmaşul se va depărta de tine.
· Sufletele celor mândri suferă de-a pururea din partea demonilor (cuvânt primit de la Hristos Însuși).
· Acum oamenii s-au făcut mândri şi nu
se mântuiesc decât prin întristări şi pocăinţă şi doar foarte rar ajunge
cineva la iubire.
· Domnul iubește atât de mult pe om că
îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze Harul,
sufletul trece prin multe furtuni.
· Domnul a arătat mare milă față de mine
și mi-a dat să înțeleg că trebuie să-mi plâng toată viața păcatele
mele. Aceasta este calea Domnului. Și acum scriu din milă pentru toți
oamenii care, ca și mine, sunt mândri și din această pricină suferă.
Scriu ca să învețe smerenia și să-și găsească odihna în Dumnezeu. Unii
zic că așa a fost mai demult, dar că acum toate acestea s-au învechit,
însă nimic nu trece niciodată când este vorba de Domnul: numai noi ne
schimbăm, devenim răi și astfel pierdem Harul.
· Ah, dacă am ști cum iubește Preasfânta
pe toți cei ce păzesc poruncile lui Hristos și cât îi este de milă și
se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă! Am simțit acest lucru pe
mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feței lui Dumnezeu, pe Care
sufletul meu Îl cunoaște: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata
Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat să o cunosc pe ea și
iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei aș fi pierit de
mult, dar ea a vrut să mă cerceteze și să mă lumineze ca să nu mai
păcătuiesc. Ea mi-a spus: Nu este frumos pentru Mine să mă uit la tine
să văd ce faci. Cuvintele ei erau plăcute, liniștite și blânde și ele au
lucrat asupra sufletului meu.
· O, fraţii mei din tot pământul,
căiţi-vă până când mai e vreme! Dumnezeu aşteaptă cu milostivire
pocăinţa noastră. Şi tot cerul, toţi Sfinţii aşteaptă această pocăinţă.
· Noroade ale pământului, cad în genunchi înaintea voastră și vă rog cu lacrimi: „Veniți la Hristos!”.
· Omul bun gândeşte: „Tot cel ce
rătăceşte de la adevăr piere” şi de aceea îi este milă de el. Dar cine
n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru
vrăjmaşi. Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se
întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă
multe lacrimi pentru popor, şi Harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a
iubi pe vrăjmaşi.
· Şi noi, dacă vrem să păstrăm Harul,
trebuie să ne rugăm pentru vrăjmaşi. Dacă nu-ţi este milă de păcătosul
care se va chinui în iad, aceasta înseamnă că întru tine nu este Harul
Duhului Sfânt, ci în tine viază un duh rău şi, câtă vreme eşti încă în
viaţă, sileşte-te prin pocăinţă să te eliberezi de el.
· Unui pustnic care i-a spus odată că
Dumnezeu va pedepsi pe toţi ateii şi ereticii, care vor arde în focul
veşnic părintele Siluan i-a răspuns: Bine, dar spune-mi dacă vei fi în
Rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea
pace? Ce să-i faci? E păcatul lor, a spus schimnicul. Sfântul Siluan a
mai zis către el: Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm
pentru toţi oamenii.
· Păcatul îl urâţeşte pe om, dar Harul îl face frumos.
· Multe osteneli și multe lacrimi
trebuiesc pentru a păstra duhul smerit al lui Hristos, dar fără el
lumina vieții se stinge și sufletul moare.
· Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai
mari sunt şi suferinţele sufletului; cu cât mai deplină e iubirea, cu
atât mai deplină e cunoştinţa; cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât
mai fierbinte e rugăciunea; cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât
mai sfântă e viaţa.
· Tu iubeşti pe cei ce plâng şi pe calea plânsului au venit la Tine Sfinţii Tăi.
· Deși e blând, totuși Domnul lasă
sufletul să flămânzească din pricina mândriei lui și nu-i dă Harul câtă
vreme n-a învățat smerenia.
· Harul vine de la dragostea pentru
aproapele şi se păstrează prin iubirea pentru fratele; dar dacă nu iubim
pe fratele, Harul lui Dumnezeu nu vine în suflet.
· Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.
· Rugați-vă pentru oameni. Aveți milă de
poporul lui Dumnezeu… Sigur, este un lucru anevoios. A te ruga pentru
oameni e totuna cu a-ți vărsa sângele… dar trebuie să te rogi.
· Dacă începi să te rogi lui Dumnezeu şi
demonul îți stă împotrivă şi nu-ţi îngăduie să te închini, smereşte-te
şi spune: Pe pământ nu e nimeni mai rău decât mine şi în acel ceas
demonul va pieri. Ei se tem cel mai mult de smerenie, de străpungerea
inimii şi de mărturisirea sinceră.
· Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, Se uită la tine şi Domnul să vadă cum îţi pui nădejdea în El.
· Chinuitor lucru este a recunoaște
mândria în noi înșine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată,
suferind în neputința sa, până ce se smerește.
· Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv.
· Dumnezeu – o iubire de care nu te poți sătura.
· Fără Har, sufletul e asemeni unui dobitoc.
· Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta rugăciunea ta.
· Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu
nu mai poate fi mulţumit cu nimic de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a
pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul şi strigă:
Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut.
· Pentru cel ce s-a predat voii lui
Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară pentru că şi atunci când e în boală, în
sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu,
iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele.
· Din toate puterile şi până la
sfârşitul vieţii trebuie păstrată râvna de la început, căci mulţi au
pierdut-o şi n-au mai găsit-o. Pentru aceasta trebuie să ne aducem
aminte neîncetat de moarte şi, dacă sufletul este gata de moarte, chiar
şi numai în parte, el nu se mai teme, vine la smerenie şi pocăinţă, uită
tot ce e lumesc, îşi păzeşte mintea neîmprăştiată şi se roagă din toată
inima.
· Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.
· Unii discută în contradictoriu despre
credinţă şi discuţiile lor sunt fără sfârşit, dar nu e nevoie să ne
sfădim, ci doar să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Sale şi atunci Domnul
ne va lumina mințile.
· Suntem ultimii monahi. Dar chiar şi
acum sunt încă mulţi nevoitori pe care Domnul îi ține într-ascuns –
pentru că ei nu fac minuni la arătare, însă în sufletele lor se
săvârşesc în fiecare zi adevărate miracole – doar că oamenii nu le pot
vedea.
· Părintele Stratonik mai zicea că va veni o vreme când monahii se vor mântui în haine lumeşti.
· Domnul nu e ca noi, ci este blând,
milostiv şi bun şi, atunci când sufletul Îl cunoaşte, el se minunează
fără sfârşit şi zice: Ah, ce Dumnezeu avem!
Cuviosul Siluan Athonitul
Acatistul Cuviosului Siluan Athonitul
Slujba Cuviosului Siluan Athonitul – Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu
Despre testamentul principal al Cuviosului Siluan Athonitul
Paraclisul Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Siluan Athonitul
Acum am înțeles cuvintele pe care nu le înțelegeam mai înainte: cel ce dăruiește este mai fericit decât cel ce primește !
