POVESTEA MAGILOR...🌟

 Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine MÂNTUITORULUI, la naşterea SA.
 Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar MÂNTUITORULUI. Grăbindu-se să ajungă în BABILON, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre BETLEEM. Ajuns aici, a aflat că magii l-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui IROD omoară toţi copiii nou-născuţi şi că SFÂNTA FAMILIE a plecat spre EGIPT, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra
femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe MÂNTUITOR. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre EGIPT, unde, ani de zile, L-a căutat pe IISUS, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în PALESTINA, MÂNTUITORUL propovăduieşte EVANGHELIA. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre lUDEA. Ajuns la IERUSALIM, spre seară, a aflat că IISUS HRISTOS este răstignit pe DEALUL CĂPĂŢÂNII. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe MÂNTUITOR, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi
banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă
măcar o clipă pe MÂNTUITOR, se grăbea spre GOLGOTA. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă CRUCE, MÂNTUITORUL S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. DÂNDU-LE LOR, MIE MI-AI DAT. Darul tău a ajuns la MINE şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe DUMNEZEU, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de DUMNEZEU.

 

Magii de la Răsărit sunt un personaj colectiv din Evanghelia după Matei. Aceștia sunt descriși drept primii veniți la Nașterea Domnului. În Evanghelia după Luca primii veniți sunt păstorii de pe câmp, iar în Evanghelia după Matei primii veniți sunt acești străini, sosiți dinspre răsărit.

În tradiția românească sunt numiți Cei Trei Crai de la Răsărit^[1][2]: Melchior, Baltazar și Gaspar^[3]. Ei nu sunt menționați în Biblie, fiind rodul imaginației populare. Ar fi adus pruncului Isus trei daruri: aur, smirnă și tămâie. In cultura populară se afirmă că ar fi fost trei.^[4]

Conform bisericii romano-catolice, Melchior, Baltazar și Gaspar sunt considerați sfinți și sunt sărbătoriți pe data de 6 ianuarie^[3]. Numele crailor de la Răsărit a fost menționat într-o evanghelie a Bisericii Armenești, aici menționându-se și rangul lor: Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei și Baltazar, Regele Arabiei^[5]. În unele țări cu o majoritate romano-catolică, precum țările Americii Latine și țările iberice, tradițional regii magi aduceau cadouri copiilor, Moș Crăciun fiind un personaj de import și de dată recentă.^[6]

Țara aflată la răsărit de unde vin acești magi sau împărați ar putea fi Babilon (conform Sfântului Maxim și Teodot de Ancira), Persia (potrivit Sfântului Clement din Alexandria și a Sfântului Chiril din Alexandria) sau Arabia (după Sfântul Iustin, Tertulian și Sfântul Epifanie).

Posibile personaje istorice

Cuvântul magi denotă faptul că personajele respective ar fi fost de origine persană. Perșii erau de religie Zoroastriană, iar acești magi erau căutători in stele și mari preoți. Călătoria lor este descrisă ca fiind provocată de un fenomen cosmic ieșit din tipar, o anume stea care a apărut pe cer și care se mișca. Potrivit învățăturii credinței creștine steaua apărută în răsărit nu era una obișnuită ci este vorba de o minune din partea lui Dumnezeu, un înger care a apărut sub forma unei stele luminoase și care mergea înaintea Magilor calauzindu-le drumul. Biblia nu dă multe detalii despre Magi, de aceea numărul lor de 3 magi este dedus ca urmare a numărului darurilor aduse: aur, smirnă și tămâie.

Întâlnirea celor trei magi cu Iosif

Întâlnirea celor trei magi care veneau din țări îndepărtate una de alta și de locul întâlnirii, pare de neconceput avându-se în vedere că în vremea aceea ei nu puteau beneficia de mijloacele de comunicare și de deplasare existente azi. Evanghelia de la Matei explică această posibilitate prin credința lor. Aflaseră de la prooroci că se va naște Mântuitorul și nutreau dorința fierbinte de a fi martori la acest mare eveniment. Când Irod a vrut să afle de la magi unde s-a născut Isus, ei i-au răspuns: "În Betleemul Iudeii, că așa e scris de proorocul" (Evanghelia de la Matei, 2,5,p. 1098).

Chivotul cu presupusele oseminte ale celor trei crai de la răsărit in Domul din Köln.

Pe lângă credință, sau tocmai pentru aceasta, așa cum relateză Evanghelia, au fost conduși de steaua pe care o văzuseră la Răsărit, stea ce a mers înaintea lor până s-a oprit deasupra locului unde se născuse pruncul Isus. Bucuroși, ei i s-au închinat, aducându-i aur, smirnă și tămâie. Având un vis prin care sunt avertizați să nu mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Isus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa.

Lew Walace, în romanul său "Ben Hur", dă amploare acestor fapte, îmbrăcându-le într-o aureolă de legendă. Descrie drumul parcurs de cei trei magi, când ajung în deșertul Siriei, mergând fiecare cu cămila sa, până la punctul de întâlnire, undeva după hotarul vechiului Ammon, El Beka.

Relicvele celor trei magi sunt păstrate în Domul din Köln. Construcția acestei catedrale, pe locul uneia mai vechi, s-a realizat în acest scop.

Singura marturie scripturistica ce face referire directa la magii de la Rasarit este Evanghelia dupa Matei. Primele treisprezece versete ale celui de-al doilea capitol, in care ne este relatata istoria magilor, nu ne ofera insa detalii cu privire la tara de provenienta, la data sosirii, la numele, la infatisarea si numarul lor. Acest fapt a dezamagit pe unii dintre cercetatorii moderni rationalisti care considera acesta relatare drept fictiune, alaturand-o asa numitelor “legende ale copilariei lui Iisus”, ca adaugiri apocrife la Evanghelii. Foarte probabil, Evanghelistul Matei nu le-a consemnat pentru ca nu le-a considerat esentiale. In realitate, alta a fost insemnatatea inchinarii magilor inaintea Pruncului Hristos relatate succint in Evanghelie. Sfanta Traditie a fost insa cea care a afirmat, a imbogatit si a pastrat acest inteles pana astazi in Biserica.

Astfel, prin Traditie, magii de la Rasarit, au fost in tot acest timp, “foarte prezenti” in cultul si viata Bisericii. Ne vorbesc despre magi Sfintii Parinti in talcuirile si omiliile lor la Evanghelia dupa Matei, reprezentarile iconografice, dar si imnografia.

Magi sau imparati?

Atat in Vechiul cat si in Noul Testament cuvantul mag are sensul de “magician”, “vrajitor”. Sfantul Iustin, Origen, Sfantul Augustin, Sfantul Ieronim gasesc acelasi inteles in cel de-al doilea capitol al Evangheliei dupa Matei, chiar daca nu putem afirma ca aceasta ar fi interpretarea unanima.

Un tropar din Mineiul pe decembrie intareste acest aspect: "Pe magi, ucenicii vrajitorului Valaam, ii cheama Hristos, spre cunostinta prin stea si Cel ce imbraca cerul cu nori si de Care se cutremura heruvimii in iesle se culca, si in pestera incape cel ce umple toate”.

De obicei, in cantarile bisericesti ni se spune ca au fost imparati ai persilor. La acest lucru a contribuit faptul ca s-a considerat ca Ps. 71,10-11 ar face referire la acestia: “Imparatii Tarsisului si insulele daruri vor aduce, imparatii arabilor si ai reginei Saba prinoase vor aduce.  Si se vor inchina lui toti imparatii pamantului, toate neamurile vor sluji lui."La Rasarit ... care este tara de provenienta? Primii scriitori bisericesti au inteles magii ca venind din o singura regiune (de obicei Persia).Nu avem insa o traditie unanima asupra a ceea ce insemna "la Rasarit”. Ar insemna Babilon dupa Sfantul Maxim si Teodot de Ancira; Persia dupa Sfantul Clement de Alexandria si Sfantul Chiril al Alexandriei; Arabia, potrivit Sfantului Justin, Tertulian si Sfantului Epifanie.La est de Palestina, numai Media, Persia, Asiria si Babilonia aveau magi preoti in vremea nasterii lui Hristos. Din una din aceste parti ale imperiului Part puteau veni magii. Au trecut probabil prin desertul sirian, ce se intinde intre Eufrat si Siria, trecand prin Alep, si calatorind catre Damasc si spre sud, prin ceea ce in prezent este calea spre Mecca, pastrand Marea Galileii si Iordanul spre vest, pana au trecut pe langa Ierihon. Din Persia de unde se presupune ca ar fi venit este o distanta de 1000-1200 mile. Putea fi parcursa intre trei si doisprezece luni cu camila. Au fost de asemenea multe saptamani de pregatire. Magii ar fi putut ajunge in Ierusalim la un an dupa ce steaua s-ar fi aratat.In sec. VIII, istoricul si teologul anglo-saxon Beda Venerabilul a inregistrat o traditie tarzie potrivit carei cei trei magi ar fi reprezentat fiecare cele trei parti ale lumii – Africa, Asia si Europa – si ca ar fi descendenti din fiii lui Noe.

Numarul si numele magilor

Spuneam ca nici numarul, numele si nici descrierea fizica a magilor nu apar in Biblie. Nici intr-una din primele mentiuni extrabiblice a calatoriei lor, evanghelia apocrifa a copilariei cunoscuta ca Protoevanghelia lui Iacov, nu se indica numele si numarul magilor. Cu toate acestea, unele traditii s-au adaugat relatarii biblice, mai intai prin intermediul traditiei orale.

Numarul magilor - trei - deriva din cel al darurilor pe care acestia le-au facut lui Hristos, dupa cum ne spune Matei. O pictura din Catacomba Domitilei arata patru magi in timp ce una din Catacomba lui Petru si Marcelin numai doi. Mai multe documente siriene numesc doisprezece magi.

O evanghelie armeana a copilariei de la anul 500, ii numeste pe Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei - fiind cea mai apropiata marturie de variantele apuseane Melchior, Gaspar si Baltazar.

Magii in talcuirile Sfintilor Parinti

Parintii Bisericii interpreteaza istoria magilor in lumina profetiilor din Vechiului Testament. Crestinii inteleg traducerea in limba greaca a scripturilor iudaice (Septuaginta) ca fiind textul sacru ce contine tipurile si figurile ce trimit la venirea lui Iisus ca Mesia. Este posibil ca si magii sa fi fost familiarizati cu profetiile mesianice. Multi iudei nu s-au mai intors din exil impreuna cu Neemia. Cand s-a nascut Hristos, exista fara indoiala o populatie de evrei in Babilon si, probabil, in Persia. Oricum, traditia iudaica a supravietuit in Persia. Mai mult, Virgiliu, Horatiu, Tacit si Suetoniu dau marturie de faptul ca, in timpul nasterii lui Hristos, era raspandita in intreg Imperiul Roman o neliniste si o asteptare a unei "perioade de aur" si a unui eliberator. Mai degraba putem intelege ca magii au fost manati de astfel de influente ebraice subtile legate de Mesia.

Sfantul Iustin Martirul (+165) in Dialogul cu Iudeul Trifon, interpreteaza magii ca pe implinirea profetiei vechi testamentare cu privire la venirea Rascumparatorului. Pentru Sfantul Iustin, magii erau preoti ai unui cult oriental si practicieni ai magiei si astrologiei. Vizita magilor la iesle a reprezentat momentul convertirii lor precum si momentul renuntarii la practicile idolatre. Sfantul Iustin citeaza relatarea lui Matei, ca pe un semn oferit lumii potrivit caruia Crestinismul este credinta cea adevarata.

Ceea ce poate fi recunoscut drept cea mai impresionanta exegeza este aceea potrivit careia magii au fost primii marturisitori ai Sfintei Treimi. Aceasta explica aparitia lor in aproape toate imaginile artistice si traditiile literare ca trei oameni, diferiti, insa asemanatori. Magii s-au inchinat lui Hristos ca unui Dumnezeu oferindu-i aur, tamaie si smirna.

Parintii au interpretat si au dezvoltat insemnatatea simbolica a darurilor. Potrivit Sfantului Irineu de Lyon, magii i-au oferit lui Iisus mir (care era folosit la ungerea cadavrelor) pentru a arata ca Acesta avea sa moara si ca va fi inmormantat din dragoste pentru oamenii muritori, aur deoarece era un Imparat in Vesnica Imparatie, si smirna (arsa pe altar ca jertfa) pentru ca era Dumnezeu.

Origen si Sfantul Irineu de Lyon interpreteaza relatarea evanghelica despre magi in lumina profetiei lui Valaam. "O stea va rasari din Iacob si un sceptru va rasari peste Israel” (Numeri 24-17). Acest aspect este surprins intr-o cantare bisericesca din cadrul Vecerniei din 21 decembrie: "Prorociile vrajitorului Valaam se plinesc, ca cei ce priveau cu uimire la inselatoriile persienesti, luminandu-se cu stralucirea stelei celei neobisnuite, cu daruri au insemnat pe Hristos, Soarele cel neapus, Dumenzeu, Imparatul cel in Betleem intrupat si de bunavoie mort. (Si acum ...21 dec)

Dar din paralelism, "Steaua lui Valaam” este si un mare Print, nu un corp ceresc, dupa cum ne arata o alta cantare: "Cereasca Stea din pantecele tau a rasarit si pe cititorii in stele i-a indemnat sa o vada, care cu cunostinta ei s-au luminat intru Duhul, Preacurata Fecioara, pururea binecuvantata.”

Papa Leon cel Mare, sustine faptul ca magii s-au convertit aratand astfel adevarul lui Hristos, pe de-o parte dubla natura (umana si divina), iar pe de alta, slujirea Imparateasca (davidica si cereasca).

Prin urmare, Leon arata ca drumul magilor catre Iisus poate fi intrepretat ca o alegorie la calatoria sufletului catre Dumnezeu, dupa cum lumina stelei trebuie sa patrunda atat mintea umana cat si inima, aratandu-le calea adevarului. In cuvantarile sale la Botezul Domnului, Leon scrie: Cum s-a intamplat ca acesti trei oameni, care au parasit casele lor si tarile lor fara a-l vedea pe Iisus, si nu cunosteau nimic concret despre el, sa arate o asa inchinare, oferindu-i daruri atat de speciale? Steaua a fost cea care a atras privirile lor, insa razele adevarului au patruns in inimile lor, astfel incat inainte ca acestia sa porneasca in calatorie, mai intai au inteles ca Celui caruia erau promisi, I se cuveneau aur pentru regalitate, tamaie ca unui Dumnezeu si mir ca unuia ce avea sa moara.

Acelasi aspect este evidentiat in cantarile bisericesti ce preced Nasterea Domnului: "Pe magi cheama Mirele Bisericii Darurile acestora la primeste Fiul Fecioarei.” (Ceasuri) - " Din Persia, magii aur, smirna si tamaie au adus de demult Imparatului, Celui ce S-a nascut, si Dumnezeu. Iar noi acum, mai inainte praznuind Nasterea Lui, cu buna cinstire sa-I aducem din suflet, nadejde, credinta si dragoste, laudand pe Fecioara.”, sau acest tropar din Canonul Inaintepraznuirii: "Magii cei din Persia cunoscandu-Te pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Imparat nascut din Fecioara pe pamant, s-au grabit sa se inchine Tie cu daruri.”

Este sigur faptul ca magilor li s-a spus in vis sa se intoarca pe alta cale in tara lor. Nici acest aspect nu putea fi trecut cu vederea de catre Sfintii Parinti. Multi dintre ei au vazut in acest detaliu convertirea magilor, schimbarea care s-a produs in sufletele lor odata ce au cunoscut Adevarul.

Scriind din Cartagina, la o generatie dupa Sfantul Iustin, parintele apostolic Tertulian dezvolta argumentele lui Sfantului Iustin, sugerand ca visul magilor care le-a spus sa se intoarca la casele lor pe alta ruta, nu trebuie inteles numai literar, ci si ca o mustrare pentru a parasi obiceiurile si practicile idolatre. In acest sens, cantarile bisericesti afirma ca magii au primit lumina Duhului Sfant: "Cereasca Stea din pantacele tau a rasarit si pe cititorii in stele i-a indemnat sa o vada, care cu cunostinta ei s-au luminat intru Duhul, Preacurata Fecioara, pururea binecuvantata.”

Cultul magilor

S-a afirmat ca dupa ce s-au intors in tara lor, ulterior, magii ar fi primit botezul de la Sfantul Apostol Toma propovaduind la randul lor credinta in Hristos. Aceasta traditie apartine unui scriitor arian si nu apare mai devreme de secolul al VI-lea. Acest autor recunoaste ca scrie dupa cartea apocrifa a lui Set, si ceea ce scrie despre magi tine de legenda.

In sec. IV Bisericile din Orient celebrau pe sase ianuarie nasterea Domnului, Adorarea Magilor si Botezul lui Hristos, in timp ce in Occident , Nasterea lui Hristos era sarbatorita pe 25 decembrie. Aceasta data a fost in cele din urma introdusa in biserica Antiohiei de catre Sfantul Ioan Gura de Aur, trecand apoi in Bisercile din Ierusalim si Alexandria.

Pana astazi, in unele parti ale lumii crestine, pe 6 ianuarie, mai mult decat pe 25 decembrie, este un timp de a face cadouri, in amintirea darurilor facute de magi lui Hristos.

In 490, Imparatul bizantin Zenon a afirmat ca a descoperit ramasitele celor trei "regi” undeva in Persia, aducandu-le in Constantinopol. Moastele au ajuns in Apus probabil in timpul Cruciadelor, mai intai in Milan fiind aduse de Frederik Barbarossa in 1164 in Cologne. Sunt cunoscuti de catre pelerini si turisti drept "Cei trei Regi din Cologne”.

Magii in arta crestina

Una dintre primele reprezentari ale magilor, datand de la mijlocul sec. III, apare in Catacomba Priscilei, in Roma. Ca in aproape toate imaginile timpurii ale magilor, aici sunt infatisati trei barbati, identici in marime, imbracati (in culori variate) si in miscare (alergand). Fiecare poarta un dar.

In multe alte imagini timpurii apar ca privind catre stea. Uneori camilele sunt reprezentate in spatele lor, precum in relieful de pe sarcofagul aflat in Muzeul Vatican.

Primele imagini apar intotdeauna in imprejurari funerare - pe zidurile catacombelor si sarcofage. Scena magilor se numara printre primele imagini narative ale artei crestine, precedand reprezentarile multor alte pasaje biblice din Noul Testament, precum si multe alte reprezentari ale nasterii lui Iisus.

Chiar daca Matei a vrut sau nu sa lege steaua lui Valaam cu magii, Biserica primara in mod cert a facut-o. Figura lui Valaam poate fi distinsa in spatele Mariei si lui Iisus in pictura Inchinarii din Catacomba Priscila. De asemenea, apare in epitaful funerar din sec. IV, al unei femei numite Severa, unde Valaam se afla in spatele Mariei, privind la stea ca la venirea magilor.

Din sec. V, arta crestina se raspandeste din catacombe si sarcofage in marele spatiu public si magii au inceput sa apara in decoratiile mozaicale ale primelor mari biserici. Aceste mozaicuri impartasesc aceea compozitie de baza pe care o intalnim in arta funerara timpurie.

In mozaicul din sec. VI din biserica San Apolinare Nuovo, in Ravena, Italia, de exemplu, magii apar ca trei nobili extravaganti, purtand darurile si privind catre stea. Inaintea lor, pruncul Iisus este asezat pe genunchiul Mariei, inconjurat de ingeri. Magii din mozaicul de la Ravena pot fi deosebiti numai prin culoare parului si prin nume: Baltazar, Melchior si Gaspar (Caspar).

Din sec. XIV, unul din cei trei apare ca negru. Ca "imparati’ ai tuturor popoarelor, acestia poarta o corona din aur in multe alte picturi ulterioare.

Secole mai tarziu, artistii aveau sa picteze ceea ce se credea ca magii ar fi marturisit -Treimea -  facandu-se manifestata la Nastere. Scena Nasterii  Domnului intr-un manuscris de la inceputul secolului al XV-lea, il include pe Dumnezeu Tatal intr-un nor, pe Duhul Sfant in forma unui porumbel, si Fiul in chipul celui nou-nascut.

***

Chiar daca in Biserica Ortodoxa nu exista o sarbatoare, respectiv un cult inchinat celor trei magi, acestia sunt intalniti  in doua creatii esentiale ale Sfintei Traditii ce constituie fiecare, o adevarata sinteza teologica a Nasterii Domnului: troparul si icoana praznicului.

Iata textul troparului, pe care il auzim atunci cand preotul ne binevesteste Nasterea Domnului venind in casele noastre cu icoana, dar si de mai multe ori in slujba de Craciun: "Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!”

De asemenea, magii sunt amintiti in multe alte tropare si stihiri in cadrul slujbelor ce preced Nasterea Domnului, fiind puse in evidenta mai ales aspectele duhovnicesti.

Una din cele mai frumoase cantari ce ne prezinta succint intreaga istorie a magilor este slava Litiei Nasterii Domnului: ”Magii, imparatii persilor, cunoscand lamurit pe Imparatul ceresc, Cel ce S-a nascut pe pamant, de stea luminata fiind povatuiti, au ajuns la Betleem, aducand daruri alese: aur, tamaie si smirna. Si cazand s-au inchinat, ca au vazut pe Cel fara de ani Prunc culcat in pestera.”

O alta cantare ne arata in chip minunat raportul dintre stea, magi si fiecare dintre noi: " In taina Te-ai nascut in pestera, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovaduit, punand steaua inainte ca o gura, Mantuitorule. Si a adus Tie pe magi care Ti s-au inchinat cu credinta; impreuna cu care miluieste-ne pe noi.”

Teologii se afla in acord cu Traditia atunci cand vad exemplul magilor ca rod al revelatiei dumnezeiesti naturale in sanul lumii pagane: "Taine invatand pe magi, Intelepciunea lui Dumnezeu, cheama parga cea din pagani, pe cei mai inainte necuvantatori sa-i ospateze prin cuvant, masa de taina fiind pusa in ieslea animalelor; catre care, calatorind alearga cu daruri, stralucindu-le inainte steaua.”

Deloc intamplator, Biserica a stabilit a ne pune inainte tuturor pilda magilor peste veacuri prin Scriptura, icoana si cantare. Daca odinioara, Crestinismul a luat nastere in mijlocul unei lumi pagane, in prezent, paganismul renaste in mijlocul unei lumi crestine. Multi dintre crestini au ajuns a se inchina, asemenea paganilor, creaturii si nu Creatorului.

Magii deschid lunga serie nou testamentara - ce se continua in viata Bisericii pana la sfarsitul acestei lumi - a acelor pagani , a acelor pacatosi, care ajung sa-L cunoasca si sa-L marturiseasca pe Hristos ca Dumnezeu, inaintea celor "dreptcredinciosi”. De aceea, intr-un anumit sens, magii sunt exceptia de la regula, insa numai de la regula umana, nu si de la "cea dumnezeiasca”. Uitam ca Lui Dumnezeu toate-i sunt cu putinta, si mai uitam ca si noua, oamenilor, ne sunt toate cu putinta prin Dumnezeu. Si noi putem fi "magi” aducandu-ne, "pe noi insine si unii pe altii”, dar bineplacut lui Dumnezeu.

 

Datorită trădării lui Dumnezeu, timpul se va scurta.

 Oamenii Îl trădează pe Dumnezeu atât de repede încât timpul va începe să se scurteze din această cauză.

Ziua va deveni din ce în ce mai scurtă, iar oamenii nu vor avea timp - tocmai s-au trezit și au adormit din nou.

Datorită trădării lui Dumnezeu, timpul se va scurta.

Dr. Gupta spune: Nimeni nu ar trebui să moară de cancer;

 (1). Primul pas este oprirea consumului de zahăr, atunci când nu există zahăr în organism, celulele canceroase mor în mod natural.
(2). Al doilea pas este un pahar de suc de lămâie amestecat cu un pahar de apă caldă și după aproximativ 1 lună celulele canceroase vor scădea, consumul de suc de lămâie fierbinte poate preveni cancerul. Nu adăugați zahăr. Sucul fierbinte de lămâie este mai util decât sucul rece de lămâie. Un studiu de la Universitatea din Maryland a constatat că medicamentele naturale sunt de 1.000 de ori mai bune decât substanțele chimice.
(3). Al treilea pas este reducerea riscului de cancer dacă se utilizează 3 linguri de ulei organic de cocos dimineața și noaptea.

Puteți aplica ambele tratamente pentru a preveni diabetul. Ignoranța nu este o scuză; Împărtășesc aceste informații de mai bine de 5 ani. Spune-le celor din jur.
Cartofii galbeni și mov previn cancerul.

01. Mănâncatul și băutul adesea pot crește riscul de cancer de stomac.

02. Nu mâncați niciodată mai mult de 4 ouă pe săptămână.

03. Consumul de pui înapoi (coapsa etc.) poate provoca cancer de stomac.

04. Nu mâncați niciodată fructe după masă. Trebuie să mâncăm fructe înainte de a mânca.

05. Să nu bem ceai în timpul menstruației.

06. Să consumăm mai puțin lapte de soia ...

07. Pe stomacul gol (stomacul flămând) pentru a consuma roșii.

08. Pentru un pahar de apă în fiecare dimineață înainte de mese pentru a preveni oboseala.

09. Nu mâncați niciodată cu 3 ore înainte de culcare.

10. Evitarea apei poate provoca diabet și hipertensiune. Baza principală a nutriției ar trebui să fie consumul ridicat de apă.

11. Mănâncă pâine prăjită preparată la cuptor sau pâine prăjită.

12. Țineți telefonul departe de dvs. în timpul somnului.

13. Bea 10 pahare de apă pe zi pentru a preveni cancerul vezicii urinare.

14. Bea mai multă apă în timpul zilei, cu excepția nopții

15. Consumul mai mult de 2 căni de cafea pe zi poate provoca insomnie și probleme de stomac.

16. Ar trebui să consumi mai puține grăsimi. Digestia durează între 5 și 7 ore, ceea ce te face să te simți mai obosit.

17. Mănâncă mai puțin după ora 17:00

18. Bananele, grapefruiturile, spanacul, dovleceii, piersicile te fac să te simți mai fericit.

19. A dormi mai puțin de 8 ore pe zi afectează funcția creierului. O pauză de jumătate de oră după-amiază vă permite să arătați mai tânăr.

20. Roșiile fierte au proprietăți curative mai bune decât roșiile crude.

21. Sucul fierbinte de lamaie ucide celulele canceroase. Sucul cald de lămâie ne îmbunătățește calitatea vieții și ne permite să trăim mai mult.

Adăugați 2-3 felii de lămâie în apă caldă pentru a obține băutura noastră zilnică.

Lămâia lasă un miros amar în apa fierbinte, care este cel mai bun ingredient pentru a ucide celulele canceroase.

Sucul rece de lamaie contine doar vitamina C, previne hipertensiunea.

Sucul fierbinte de lamaie previne dezvoltarea tumorilor canceroase.

Testele clinice au arătat că sucul fierbinte de lămâie funcționează.
Tratamentul cu acest tip de lămâie nu numai că distruge celulele diavolului, dar nu afectează celulele sănătoase.
În continuare ... Acidul citric și lămâia, sucul de lămâie, reduc hipertensiunea arterială și previn tromboza venoasă profundă. Reduce cheagurile de sânge prin reglarea circulației sanguine -După ce am citit acest articol, să nu uităm să îl împărtășim cu alții!
-Să împărtășim pentru a vă proteja sănătatea și a informa oamenii din jur !!!
-Am încercat să convertesc cât am putut. Sper că îți place.

Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

 

Îngerii îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu şi îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între Cer şi pământ. Având menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti, îngerii au şi o calitate specifică: aceea de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

Învăţătura despre sfinţii îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor părinţi, ale scriitorilor bisericeşti şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina şi cultul creştin-ortodox.Comuniunea dintre îngeri şi oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne fac să cunoaştem voia lui Dumnezeu, revelându-L în acelaşi timp prin calitatea lor de fiinţe spirituale apropiate de Creator.

Însăşi numirea de înger arată menirea lor de slujitori ai lui Dumnezeu şi organe ale Providenţei. Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii „locuiesc în Cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei Lui”. Ei îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu, îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între El şi oameni. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu şi au menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti.

Îngerul este prezentat adesea ca fiind un fel de „dublu ceresc al omului”, ce induce pioşenie, aşa după cum diavolul seduce spre păcat. Referitor la argumentul suprem al existenţei îngerilor, acesta este preluat de la Toma d’Aquino: îngerii există pentru că există ordine. Ceea ce este foarte important în anghelologie este faptul că îngerii au o calitate specifică, şi anume de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om.

„Totul este plin de îngeri”

Sfânta Scriptură ne arată în foarte multe locuri existenţa reală a îngerilor, precum şi menirea lor în lucrarea de mântuire a oamenilor. În Vechiul Testament se vorbeşte mai mult de un înger colectiv, deoarece evreii vedeau mântuirea prin comunitatea lui Israel. Texte precum „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 33, 7), „El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11), „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceştia” (Facere 48, 16) şi „Iată, Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale…” (Ieşire 23, 20) sunt mărturii credibile despre existenţa lumii angelice. Noul Testament prezintă suficiente argumente pentru a crea o doctrină temeinică în ceea ce priveşte lumea îngerilor. Astfel de mărturii găsim la Evrei 1, 14 („Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?”), Fapte, capitolul 12 (Sfântul Apostol Petru e scos din închisoare de un înger, apoi bate, în puterea nopţii, la uşa unor prieteni, iar aceştia convinşi că o asemenea evadare e imposibilă, socotesc că cel de la uşă nu poate fi Petru, ci îngerul lui) sau Luca 16, 22 (Săracul Lazăr „este dus de către îngeri în sânul lui Avraam”).

Din textul de la Matei 18, 10: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci zic vouă: că îngerii lor în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în Ceruri”, înţelegem că fiecare om îşi are îngerul său păzitor. În cartea Apocalipsei se vorbeşte despre îngeri care controlează vânturile, pământul şi marea (7, 1-3), au stăpânire asupra focului (14, 18) şi asupra apelor (16, 4-5). Cu atât mai mult, fiecare om are propriul înger păzitor.

Sfinţii Părinţi ne dau mărturie despre existenţa îngerilor păzitori, Biserica mărturisind acelaşi adevăr în rugăciunile sale. Îngerul păzitor este numit „pedagog şi păstor” (Sfântul Vasile cel Mare), „înger al păcii” (Sfântul Ioan Hrisostom), „înger al căinţei” (Hermas) sau „înger al rugăciunii” (Tertulian). Sfântul Vasile cel Mare şi Clement Alexandrinul aşază sub protecţie angelică naţiunile, oraşele şi bisericile locale (cf. Apocalipsa 1, 20), Fericitul Augustin afirmă că „în ziua Judecăţii ne vom auzi viaţa povestită de îngerul păzitor”, iar Origen şi Sfântul Ambrozie concluzionează că „Totul este plin de îngeri”.

De ce avem nevoie de asistenţa îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu?

Ca dogmă, se admite că există îngeri trimişi de Dumnezeu pentru slujirea şi protecţia oamenilor şi că există îngeri păzitori care se ocupă de omul individual pe tot parcursul vieţii sale. Motivul pentru care omul are nevoie de un înger călăuzitor este acela că trăieşte, de la protopărinţi încoace, sub semnul derivei. Fiecare are nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiţie, călători, fiinţe în trecere. El ne ajută, în acelaşi timp, dinspre origine şi dinspre viitor.  

Îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, sunt trimişii Lui. Aşadar, îngerii nu dublează Providenţa, ci o realizează, o împlinesc. Demnitatea omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naştere.

Ne poate abandona îngerul păzitor?

Referitor la această problemă, Origen, Fericitul Ieronim şi Sfântul Vasile cel Mare susţin că păcatul, în formele lui supreme, poate alunga partenerul ceresc de lângă om, iar Sfântul Ambrozie susţine că Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepţi pentru a-i lăsa să lupte singuri, sporindu-şi meritul. Scolastica însă tranşează în favoarea opiniei conform căreia îngerul nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă, în anumite momente, se abţine să intervină. De aceea, nu trebuie să atribuim însoţitorului ceresc o psihologie resentimentară, de tip uman.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă este îngerul stingherit de obligaţia de a ne purta de grijă, teologia pură spune că nu. Câtă vreme fac voia lui Dumnezeu, îngerii nu au afecte divergente şi sunt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Dar se vorbeşte totuşi în Scriptură despre îngeri care se bucură (Luca 15,10) şi despre îngeri care plâng (Isaia 33,7).

Atunci când se aduce în discuţie faptul că ierarhiile cereşti pot intra în conflict, aşa cum o atestă textele sacre atunci când vorbesc despre lupta dintre îngerii naţiunilor (al Greciei şi al Persiei), nu este vorba despre o luptă duşmănoasă, ci una a zelului iubitor, care, neputând anticipa decizia divină (îngerii nu sunt atotştiutori), se dedică, în aşteptare, cu toată puterea, misiunii încredinţate şi protejatului propriu.

„Îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi”

La Claus Westermam găsim ideea că mascotele la modă de astăzi sunt reziduuri degenerescente ale îngerului păzitor. Ele ocupă – în mentalitatea omului contemporan – locul devenit vacant prin suspendarea autorităţii angelice.

Serghei Bulgakov afirmă că îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect. Otto Hophan susţine că fiecare înger capătă funcţia de înger păzitor o singură dată, pentru un singur om, iar Hildegard von Bingen  afirmă că între om şi înger e o legătură de tipul aceleia care îi ţine laolaltă pe fiul risipitor cu fratele său, rămas acasă, în prejma tatălui.

Prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei spirituale a omului, tot astfel cum gravitaţia e o lege a existenţei sale fizice. De altfel, îngerul păzitor poate fi văzut ca o energie opusă forţei gravitaţionale: el ne trage mereu în sus. Fiind slujitor şi păzitor în acelaşi timp, funcţia generică a îngerului păzitor este, deci, buna noastră orientare.

Îngerul a început s-o tragă cu grijă afară din iazul cu smoală fierbinte. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei…

Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.

Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.

Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.

A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: „Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”

„Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.”

Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: „Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz „.
Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: „Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”

În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.

V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.

Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: „Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „Fereşte-te de omul acesta” etc.

Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.

Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire.

Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: „Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)

Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. „Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.

Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.

Părintele Gheorghe Calciu

Nicolae Steinhardt. 29 de moduri de a-L mărturisi pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi

 

Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică, de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădi dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit. 

1. Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.

2. Tot astfel, crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.

3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne.

4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii.

5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat.

6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute).

7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie.

8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate.

9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț.

10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor.

11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor.

12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre.

13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant.

14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe  rodirea Cuvântului în noi.

15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus.

16. Veghind, păstrându-ne treji, dar nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?).

17. Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și toată virtutea noastră.

18. Ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri.

19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu numai  blânzi ca porumbeii.

20. Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul Trup și scump Sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem numi prieteni ai Săi.

21. Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze.

22. Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință,  plăcute lui Hristos.

23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine.

24. Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate ne-am fi murdărit.

25. Scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sfântul Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei”).

26. Sărutând pe cei leproși: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat;

27. Refuzând a ne zgâi la cel în suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau, dar umblau pe mare).

28. Neprecupețindu-ne vremea, zăbovind ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților.

29. Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.

Să nu se îngrijoreze nimeni. Enumerarea de mai sus e strict exemplificatorie. Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică, de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.

Toți Îl slăvim pe Hristos numai pe măsura darului, puterii și priceperii noastre, potrivit stilului nostru, ar zice Blaga.

(Maria Burlă, adaptare după Nicolae Steihardt, capitolul Felurimi din cartea „Dăruind vei dobândi”

Părintele Arsenie Boca: „Ce să cerem de la Dumnezeu?”

 

„Unii nu-I cer nimic; Alții Îi cer nimicuri; Unii Îi cer socoteală; Alții, să facă El ce vor ei! Iar alții, să nu existe în fața lor; Și pomelnicul s-ar putea lungi.”

„E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns din punct de vedere religios.

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-I cer nimic; Alții Îi cer nimicuri; Unii Îi  cer socoteală; Alții, să facă El ce vor ei! Iar alții, să nu existe în fața lor; Și pomelnicul s-ar putea lungi.

În această privință, sfinții ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Așa se aseamănă începuturile și sfârșitul credinței: unii nu-i cer nimic sau Îi cer nimicuri, iar ceilalți, sfinții, nu mai cer nimic. Sfinții cei mari, din desăvârșita credință în Dumnezeu, nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârșirea. Totuși, mântuirea, desăvârșirea e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii – se roagă și Sfinții din cer.

Așa-s îngăduite și rânduite lucrurile, că e destul să se decidă cineva în mod profund pentru motivarea sa în existență, pentru Iisus, și îndată îi curg împotrivă toate motivele simplificate, droaia de nimicuri, vrând să-l deruteze, să-i dovedească hotărârea o ușurătate. Dar a vinde și a da de pomană toate „nimicurile” lumii, înseamnă că Duhul Sfânt, care suflă unde vrea, te-a ușurat de ele, înseamnă că zarea conștiinței tale s-a limpezit, grija vieții nu mai sunt spinii, ci numai roadele – „crinii câmpului”. Și în țarină, în pământul inimii, în inima creștină răsare Iisus, sădit acolo la Sfântul Botez și dă vieții tale sensul de obârșie.”

(Extras din: Părintele Arsenie Boca, „Talanții împărăției”)

Ce spunea Arsenie Boca despre Postul Crăciunului

 „Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni”, declara Arsenie Boca despre Postul Crăciunului.

"Deci nu e fără semnificaţie că Iisus s-a născut într-un grajd. Faţă de sfinţenia Lui, lumea e un grajd în care oamenii au ajuns cu firea ca vitele. Iisus, chiar de la naşterea Sa, ne descoperă trista situaţie sufletească a omului. Peste această situaţie tristă, Cerurile se deschid, firea îngerului vesteşte un nou fel de pace pe pămant, înţelepţii pămantului, călăuziţi de o stea, îşi depun la picioarele pruncului semnele veacului lor. De acum începe era creştină.

De acum înainte Iisus se luptă să scoată firea omenească din starea de grajd, din asemănarea ei cu vitele şi să întemeieze în inima omului, Împărăţia Lui Dumnezeu.

Iisus se naşte nu numai istoric, ci şi tainic, în fiecare suflet, la Botez. Prin Botez intrăm în Creştinism şi Hristos se naşte în noi, ca o mlădiţă nobilă, de om ceresc, pe butucul firii noastre pământeşti. Mai departe lucrurile se întâmplă în perfectă asemănare cu pomii altoiţi. Se poate întâmpla ca altoiul să se prindă, dar butucul nu-i dă toată puterea lui, ca altoiul să nu crească şi să înnobileze tot pomul, ci dă lăstari sălbateci, care sug toată puterea şi pomul se sălbăteceşte şi trebuie tăiat.Iisus ne cheamă tainic, prin conştiinţă, prin minte, prin Biserică, prin slujitorii ei, să-I urmăm viaţa. Iisus vrea să-L iubim pe El. Noi însă ne iubim mai tare pe noi, decât pe El. Ne doare mai tare de noi, decât ne doare de El. Dacă din această luptă între noi şi Dumnezeu câştigă Iisus inima noastră, am câştigat viaţa veşnică. De cumva biruim noi pe Iisus, asupra vieţii noastre a biruit diavolul", povestea Arsenie Boca

 Nici frică nimicitoare, nici răzvrătire; nici prăvălire apocaliptică, nici explozie necumpănită, ci mirare plină de sfială, înfiorare plină de smerenie, bucurie senină, a unei intimităţi negrăite.

Iată îngerii cerului vestesc făpturii minunea: astăzi Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Nu în vijelie distrugătoare, nici în tunetul nimicitor al mâniei Sale. Nu în prezenţa atotputerniciei, nici în focul mistuitor care topeşte zidirea. Astăzi cerul se uneşte cu pământul, nemărginirea se toarnă în mărginire, veşnicia se îmbracă cu vremelnicia, atotputernicia se îmbracă cu neputinţa, Cel nevăzut e purtat în braţe de o fecioară.

Astăzi, Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se învăluie întru smerenie, Cel ce cuprinde cu palma marginile lumii, se face prunc; Cel ce împodobeşte cerul cu stele, se culcă într-o iesle de dobitoace.

- Locul cel mai curat pe care L-a găsit pe pământ.

Din Betleem, spunea profetul, trebuia “să vină Acela a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zilele veşniciei, e dintru început, din zielele veşniciei” (Miheia 5,1). A lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd.

- Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti.

Astăzi s-a despicat istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.

Încă de la Naştere Iisus e începutul şi sfărşitul istoriei.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte timpul între început şi sfărşit.

Naşterea lui Iisus a produs în Ierusalim tulburarea lui Irod şi a tot Ierusalimul. Deci cei ce erau datori să-L primească s-au arătat ostili chiar şi numai naşterii Sale. Drept aceea Irod pune gând să-l omoare.Aceştia erau ai Săi, între care a venit.

Păgânii se poartă cu totul altfel. Cei trei înţelepţi magi ai răsăritului, vin ca la un împărat şi-şi aduc darurile, dar la Betleem găsesc că Pruncul e mai mult decât un împărat, e şi Dumnezeu totodată.

De aceea îşi schimbă planul darurilor.

Principii răsăritului Îi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui împărat peste ei. În calitate de preoţi îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe jidovi i-a cutremurat şi înspăimântat Naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, nu numai că se bucură de Naşterea Lui, dar i se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.

Principii aceia au călătorit depărtări mari şi cu primejdii ca să-L vadă pe Iisus: astăzi creştinii nu mai ostenesc nici până la Biserică.

Nașterea Domnului

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație.

Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

a) Creația lumii,
b) Potopul ei,
c) Întruparea Mântuitorului și
d) Sfârșitul lumii.

Intervențiile stihiale, după pricipalele Sale definiții. Astfel:

De două ori Dumnezeu este ”iubire”.

Și de două ori ”sfârșit”.

”Iubire”:

– la zidirea făpturii;
– la refacerea făpturii prin Hristos.

”Sfârșit”:

– la potop;
– la sfârșitul lumii.

Ordinea ”istorică” a faptelor lui Dumnezeu e următoarea:

I. Creația lumii – văzute și nevăzute – din iubire și după definița: ”Eu sunt începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 1, 8). Deși preștia totul, dar văzând cât s-a înmulțit răutatea oamenilor, ”I-a părut rău și S-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ” (Facerea 6,6) și a zis: ”Sosit-a înaintea feței mele sfârșitul a tot omul” (Facerea 6, 13). Așa ”s-au deschis toate izvoarele adâncului și cataractele (cascadele) cerului” (Facerea 7,11) și a fost:

II. Potopul. Dumnezeu Și-a dezlănțuit ”căința”.

Din nou fața lui Dumnezeu este iubire:

”Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul. Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele c Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele.” (Ioan 3, 16-19)

E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea.

De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică, și aceasta se naște pe pământ, în persoana lui Iisus, pârjol de cer, în inimile oamenilor. Aceasta e a treia referință stihială a lui Dumnezeu la creație.

III. Întruparea lui Dumnezeu între oameni.

Deci astăzi se despică istoria omenirii în două și se începe cu numărare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului și spre sfârșitul lui.

Nașterea lui Iisus în istorie o cumpănește între început și sfârșit. De altfel numai Întruparea Mântuitorului și e un fapt absolut istoric, fiindcă începutul și sfârșitul creației numai Dumnezeu le știe. Lumea și veacurile sunt un interval al existenței cufundat în eternitate. Limitele lumii, de atingere cu Dumnezeu, începutul și sfârșitul, nu mai sunt în știința omului.

Nașterea lui Dumnezeu ca om e fapta iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, care transfigurează istoria de sensul veșniciei.

”Din Betleem” – spunea profetul – are să vină Acela ”a cărui obârșie e dintru început și se suie până în zilele veșniciei” (Miheia 5,1). ”Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14)

Cu Iisus începe era păcii. Cântecul început de îngeri trebuia continuat în istorie.

Pacea pe pământ e condiționată de slava care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. De asemenea și pacea în suflet are aceeași condiție.

Autonomia rațiunii, autonomia societății omenești, nu se pot constitui decât cu prețul pierderii păcii; – ceea ce e de fapt o înfrângere, sau mai sincer, o mărturisire a neajunsului, a tragediei inerente a construcțiilor fără Dumnezeu.

Pacea de frică, e o reală pierdere a păcii.

Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Aceasta e un bun duhovnicesc, care nu poate fi creat sau menținut de arme.

Dar nici nu S-a atins bine Dumnezeu de țărâna făpturii omenești, și țărâna din Ierusalim s-a și cutremurat și a pus mâna pe sabie să se apere de Împăratul păcii.

Nu tot așa însă s-au purtat păgânii. Cei trei Prinți, înțelepți și magi ai răsăritului I se închină, Îi depun aur la picioare în semn de dajdie, ca unui Împărat peste ei. Iar in calitate de preoți Îi aduc smirnă și tămâie ca jertfă adevăratului Dumnezeu.

Dacă pe jidovi^* i-a cutremurat și înspăimântat numai nașterea Mântuitorului, și I s-au arătat dușmani, reprezentanții păgânismului în schimb I se închină (chiar de la naștere) ca unui Împărat și Dumnezeu.

Paradoxală primire I-au făcut oamenii: unii cu iubirea, alții cu ura.

De altfel și Iisus i-a nedumerit de la început. A lăsat tronul cerului pentru un staul de vite și tovărășia îngerilor luminii pentru vitele din grajd. Cel ce a împodobit cerul cu stele se naște într-o iesle:

– Probabil – locul cel mai curat pe care l-a găsit pe pământ.

– Cea mai aspră mustrare a trufiei omenești.

Numai Dumnezeu o putea face: adâncul smereniei.

(Pr. Arsenie Boca – Se umplu măsurile și se plinesc vremile)

c𝑟𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑖𝑒, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑒, 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑖

 𝑻𝒓𝒂𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒔̦𝒊 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊̂𝒏 𝒍𝒖𝒎𝒆
Crăciunul este cea mai iubită și mai veselă sărbătoare din lume, plină de culoare, veselie și colinde care mai de care mai frumoase și mai încântătoare.
Pe lângă semnificația importantă a acestei sărbători, nașterea Mântuitorului, oamenii se bucură să primească și să ofere cadouri celor dragi. Fiecare țară are unele tradiții speciale, diferite și pline de semnificații.
Iată câteva dintre cele mai aparte tradiții de Crăciun.
În 𝐒𝐔𝐀 pregătirea pentru sărbători începe imediat după Ziua Recunoștinței, perioadă în care orașele, magazinele și casele sunt împodobite fermecător. Moș Crăciun este întâlnit în marile centre comerciale și chiar pe străzile orașelor, împărțind bucurii și daruri copiilor. Felicitările de Crăciun au un loc aparte în inimile americanilor, luând cu asalt centrele comerciale și fiind dăruite în număr foarte mare.
Tot în 𝐒𝐔𝐀, la Casa Albă, alături de bradul de Crăciun, o menoră imensă își aprinde brațele pe rând, începând cu data de 22 decembrie. Este o tradiție relativ recentă și marchează sărbătoarea evreiască Hanuka (Sărbătoarea Luminilor), reprezentată de solstițiul de iarnă.
Din 𝐆𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚 vine mult iubitul obicei al decorării brazilor de Crăciun. Inițial, aceștia se împodobeau cu panglici colorate, lumânări și dulciuri. Colindele răsună peste tot și se organizează târguri de Crăciun, unde actorii interpretează scena nașterii Domnului, se comercializează produse tradiționale și sunt organizate spectacole diverse. O tradiție mult îndrăgită aici este pregătirea de case din turtă dulce și este una dintre cele mai cunoscute din întreaga lume.
În 𝐒𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 pregătirile încep în jurul datei de 22 decembrie și sărbătorile de iarnă durează până pe data 6 ianuarie. Din casele oamenilor nu lipsesc ieslea și figurinele specifice, decorațiunile de sărbători, bunătățile tradiționale și frumoasele colinde. Și aici sunt organizate târguri, dar cadourile copiilor sunt oferite de magi, nu de Moș Crăciun. Seara de 25 decembrie este petrecută împreună cu familia, în jurul mesei cu preparate tradiționale.
În 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐮𝐠𝐚𝐥𝐢𝐚, Crăciunul este o sărbătoare foarte apreciată și așteptată cu drag, care reunește întreaga familie. Aici există obiceiul de a se face cadouri și pentru cei plecați în altă lume. În seara de Crăciun familiile se ridică de la masă fără a strânge bucatele, lăsându-le pentru ca și cei plecați dintre noi să se bucure de ele și de magia sărbătorilor.
Vâscul este nelipsit din casele englezilor și printre bucatele tradiționale se regăsesc curcanul, plăcintele și budica. În 𝐀𝐧𝐠𝐥𝐢𝐚 există obiceiul de a arde un rug din crengi de frasin, ce simbolizează lunile anului care aproape a trecut, în timp ce oamenii ascultă colinde și se bucură de sărbători. Copiii aruncă scrisorile pentru Moș Crăciun în foc, cu credința că acesta le va citi și le va aduce tot ce își doresc. Tot aici, un cadou și decorațiune nelipsită este un sul de carton ce conține o surpriză, învelit în hârtie colorată, ce poartă numele de 𝐶ℎ𝑟𝑖𝑠𝑡𝑚𝑎𝑠 𝐶𝑟𝑎𝑘𝑒𝑟𝑠.
Și în 𝐍𝐨𝐫𝐯𝐞𝐠𝐢𝐚 vâscul este nelipsit și decorațiunile feerice și colindele înveselesc orașele și casele locuitorilor. Pe lângă alte cadouri, copiii primesc păpusi care îl înfățisează pe 𝑁𝑖𝑠𝑠𝑒, o variantă locală a lui Moș Crăciun. În noaptea de Ajun, norvegienii ascund toate măturile din casă, pentru că se crede că vrăjitoarele ies să cutreiere lumea și au nevoie de mături. Pentru a le împiedica să strice magia sărbătorilor, ei respectă în fiecare an acest obicei frumos.
𝑺𝒆𝒎𝒏𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊
Albul ne vorbește despre 𝐩𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, îndeamnă la iertare, la împăcare și simplitate.
Roșul reprezintă 𝐟𝐨𝐜𝐮𝐥, 𝐬𝐚̂𝐧𝐠𝐞𝐥𝐞 și are rolul de a ne aminti de sacrificiul Mântuitorului.
Reclamele din perioada Crăciunului au expus tot mai mult această culoare, astfel că roșul a devenit culoarea cu cea mai multă popularitate prin care această sărbătoare este reprezentată.
Auriul luminițelor de Crăciun și steaua așezată în vârdul bradului simbolizează 𝐬𝐭𝐞𝐚𝐮𝐚 care le-a fost călăuză celor 3 magi, în drumul spre Isus.
Verdele reprezintă 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚, regenerarea. Este verdele crud al naturii, al tinereții, al bradului.
Argintiul creează 𝐚𝐭𝐦𝐨𝐬𝐟𝐞𝐫𝐚 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐜𝐚̆ de iarnă și strălucirea țurțurilor de gheață.
𝐶𝑟𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑖𝑒, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑒, 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑖. 𝐹𝑖𝑡̦𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑖 𝑖̂𝑛𝑠̦𝑖𝑣𝑎̆, 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑛𝑒𝑡̦𝑖 𝑝𝑒 ℎ𝑎̂𝑟𝑡𝑖𝑒 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑐𝑒 𝑣𝑎̆ 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡̦𝑖-𝑣𝑎̆ 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒. 𝐹𝑖𝑡̦𝑖 𝑖𝑒𝑟𝑡𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖, 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎𝑡̦𝑖 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒, 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑎𝑡̦𝑖-𝑣𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑒.
𝑺𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒄𝒖 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓!  

 

Curiozități despre Crăciun și brad

1. Împodobitul bradului face parte din tradiţiile sărbătorilor de iarnă încă de dinainte de Hristos, de pe vremea când sărbătoarea Crăciunului se numea Saturnalia.

2. Primul brad a fost împodobit în 1510, iar prima menţiune scrisă apare în Germania, în anul 1530.

3. În America Latină, se împodobeşte cactusul. Spaniolii şi portughezii au introdus pomul de Crăciun în această zonă, dar cum acolo nu cresc conifere, sud-americanii decorează cactuşi, pini sau brazi din plastic.

4. În Spania, mai există o variantă a pomului de Crăciun: un pom natural în care sunt atârnate cadouri şi dulciuri, iar copiii trebuie să arunce cu pietricele pentru a-şi lua cadourile.

5. În Grecia, nu există obiceiul împodobirii bradului, pentru că aici nu există brazi, ei fiind înlocuiţi cu crenguţe de măslin.

6. În Brazilia, Crăciunul cade vara (fiind în emisfera sudică). Pentru a reda impresia de zăpadă, bradul este împodobit cu bucăţele de zăpadă artificială.

7. În China, bradul de Crăciun se numeşte „pomul luminii”, dar nu este împodobit decât de un procent mic al populaţiei.

8. În Africa de Sud, obiceiul împodobirii bradului nu este prea întâlnit, în schimb, ferestrele sunt împodobite cu vată şi beteală.

9. În Arabia Saudită, nici un obicei de Crăciun nu este văzut prea bine. De aceea, este o sărbătoare privată, iar bradul nu trebuie expus la vedere.

10. În Montreal, Canada, există o adresă oficială a lui Moș Crăciun, unde nu doar primește scrisori de la copii, ci și răspunde acestora. Această adresă a luat naștere oficial în anul 1983, după ce timp de nouă ani, poșta locală primea o sumedenie de scrisori dedicate Moșului, iar angajații oficiului răspundeau în numele Moșului, pentru a nu-i dezamăgi pe cei mici.

11. Prima felicitare de Crăciun din lume a fost tipărită în anul 1846, la Londra.

12. Cel mai popular colind din lume nu este „Silent Night“ sau „Jingle Bells“, așa cum consideră foarte multă lume, ci „White Christmas“, cântat de către Bing Crosby.

13. Conform tradiției, împodobirea pomului de Crăciun trebuie să aibă loc în noaptea 24 spre 25 decembrie. În multe țări, încă se consideră că Moș Crăciun este cel care aduce bradul copiilor.

14. Bradul împodobit trebuie păstrat până la Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, pentru ca prosperitatea să abunde în casă tot timpul anului.

15. Se spune că Moș Crăciun intră pe hornul casei pentru a lăsa cadourile pentru copiii cuminți sub brăduț. Tradiția însă spune că, de fapt, Moșul se strecoară în case pe ușa din față, care trebuie lăsată descuiată.

16. Nasul roșu al lui Rudolph, renul care conduce săniuța lui Moș Crăciun, are rolul de a lumina traseul pe care îl parcurge Moșu în noaptea de Ajun.

17. Știai că pentru a putea fi folosit pe post de pom de Crăciun, un brad are nevoie de aproape 10 ani ca să crească?

18. Celebrul costum rosu al lui Moș Crăciun a fost creat de către un caricaturist pe nume Thomas Nast, in anul 1860.

19. Îți vine să crezi că celebrarea Crăciunului a fost interzisă, în anul 1552, în Anglia, de către puritani? Obiceiul a fost reluat abia în 1660, odată cu instalarea în tron a lui Charles al doilea.

20. Data oficială a Crăciunului a fost stabilită prima oară pe 25 decembrie în anul 350 e.n, de către episcopul Romei, Papa Julius I.

21. Roșul, verdele și auriul sunt considerate culori tradiționale de Crăciun. Verdele simbolizeză viața și renașterea, roșul este asociat cu sângele lui Hristos, în timp ce auriul este considerat simbolul luminii și bogăției. Tradiția spune că cele trei nuanțe trebuie să se regăseacă în podoabele alese pentru decorararea pomului de Crăciun.

22. Beculețele pentru pomul de Crăciun au fost inventate de catre Edward Johnson. În 1882, acesta inventează prima instalație electrică pentru brad.

23. Specialiștii au făcut tot soiul de calcule și au descoperit că dacă fiecare copil din lume și-ar dori de la Moș Crăciun o simplă ciocolată de 100 de grame, sania acestuia ar cântări în jur de 240 de tone și ar avea nevoie de mai mult de 1000 de reni pentru a o deplasa în toate colțurile lumii.

24. Moș Crăciun lucrează 31 de ore datorită diferențelor de fus orar pe glob. Un inginer finlandez a calculat că Moș Crăciun trebuie să zboare cu 5800 km/secundă pentru a duce cadouri tuturor copiilor.

25. În Suedia, bradul rămâne împodobit încă 20 de zile de la Crăciun.

26. În Ajunul Crăciunului, în anul 1914, trupele britanice, franceze și germane de pe frontul de vest au făcut un armistițiu – au pus arma deoparte și au cântat colinde, au împărțit cadouri și au stat de vorbă.

27. Probabil cea mai tare glumă dintotdeauna a fost făcută de doi astronauți în spațiu, în timp ce reveneau pe Pământ. În anul 1965 ei au transmis prin radio la Centrul de Control, frenetic, că au văzut ceva în spațiu, urmând niște clipe de tăcere. Câteva secunde mai târziu au început să cânte Jingle Bells.

28. Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine, a patra mare sărbătoare după Paști, Rusalii și Vinerea Mare.

29. De Crăciun este tradițional ca oamenii să se sărute sub ramuri de vâsc. În Scandinavia antică vâscul era asociat cu pace și prietenie, ceea ce ar putea explica obiceiul modern.

30. În anul 1856 a fost împodobit primul brad în fața Casei Albe, de către președintele Franklin Pierce.

31. În Etiopia, de Crăciun se sfințesc apele. Oamenii arunca flori în răuri sfințite, apoi intră în apele acestora pentru a fi binecuvantați.

32. Peste 200.000 de locuri de muncă sezoniere, numai în Europa, sunt efectul bradului de Crăciun.

33. Primul brad artificial a fost fabricat în Germania. Bradul a fost făcut din pene de gâscă şi a fost vopsit în culoarea verde pentru a-i da efectul de brad de Crăciun. Actualii brazi artificiali sunt realizaţi din material plastic.

34. În America, există mai mult de 4.000 de programe de reciclare a brazilor. Aici se merge din ce în ce mai mult pe ideea brazilor în ghiveci, care sunt închiriaţi în perioada de Crăciun pentru 10-14 zile. Ulterior, sunt replantaţi.

35. Cel mai vândut brad de Crăciun este molidul din Norvegia.

36. Cei opt reni ai Moșului au apărut pentru prima dată în celebra poezie „’Twas the Night Before Christmas”. Aceștia au fost inspirați din imaginea lui Odin, zeul germanic. Legenda lui Odin spune că acesta obișnuia să călărească pe un cal cu 8 picioare, iar copiii care lăsau mâncare pentru calul acestuia erau recompensați cu cadouri. Nu se știe în ce moment cele 8 picioare ale calului au fost transformate în poveste în cei 8 reni.

37. Moș Crăciun a fost burlac până la sfârșitul secolului XIX. Prima mențiune a Crăciuniței a fost făcută în 1849, într-o poveste numită „Legenda Crăciunului” de James Rees.

38. Crăciunul este uneori prescurtat în engleză drept X-mas. Acest lucru se datorează faptului că X în greacă îl reprezintă pe Isus Hristos, înlocuind astfel „Christ” din numele sărbătorii.

39. În multe țări europene exista tradiția că spiritele, malefice sau benefice, sunt foarte active în perioada celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă. Aceste spirite au evoluat, în cele din urmă, în spiridușii lui Moș Crăciun, mai ales sub influența poemului scriitorului american Clement C. Moore, „Noaptea dinaintea Crăciunului” (1823), care este, potrivit cercetătorilor, cea mai îndragită poezie în Statele Unite.

40. Crăciunul a fost declarat sărbătoare oficială în Statele Unite abia în 1907.

41. În Finlanda şi Suedia, cele 12 zile dinaintea Crăciunului sunt declarate ca fiind zilele păcii şi ale dreptăţii. De aceea, nelegiuirile săvârşite în această perioadă sunt pedepsite mai aspru decât în mod normal.

42. În Norvegia în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile din casă pentru că în trecut se credea că vrăjitoarele şi spiritele rele intrau în casă şi furau măturile pentru a zbura cu ele.

43. Crăciunul în Republica Moldova este celebrat la 7 ianuarie în fiecare an, pe stil vechi, la fel ca în Rusia sau Ucraina. O parte a populației sărbătorește (și) pe stil nou, la 25 decembrie, această dată fiind declarată oficială de către parlament.

44. În Cehia, ajunul Crăciunului se numeşte Stedry den (ziua mâinii deschise), iar seara se fac cadouri. Cadourile sunt aduse de Jezisek (Micul Iisus), care-şi anunţă venirea cu un clopoţel după care dispare. Cadourile se aşează sub Pomul de Crăciun şi sunt deschise după cina din seara de Ajun.

45. Oamenii au văzut la început în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar.

46. În urma unei analize a datelor adunate din postările pe rețeaua de socializare Facebook, cele două săptămâni care preced sărbătoarea Crăciunului se numără printre perioadele din an cu cele mai multe despărțiri. Totuși, trebuie spus că 25 decembrie este una dintre zilele cu cele mai mici rate ale separărilor amoroase.

47. Moș Crăciun locuiește în Munții Korvatunturi din Lapland, Finlanda, pe granița fino-rusă.

48. Se spune că Moș Crăciun a existat cu adevărat în trecut, acesta fiind o referire la Nikolas din Myra, un episcop de pe teritoriul Turciei de astăzi, care a fost sanctificat după moartea sa. Se spune despre acesta că ar fi împărțit cadouri săracilor, iar numele Moș Crăciun sau Santa Claus ar proveni de la numele sfântului – Niklaus.

49. Moș Crăciun nu mănâncă doar fursecuri și lapte. În Suedia se delectează cu budincă de orez, în Australia și Marea Britanie cu brioșe, iar în Irlanda chiar și cu o halbă de bere.

50. O ultimă curiozitate despre Crăciun are în vedere existența unor locuri care poartă denumirea sărbătorii iernii, și anume două insule ale Crăciunului, dintre care una se găsește în Oceanul Indian, iar cealăltă – în Oceanul Pacific.

 

Tradiții-și-obiceiuri-de-Crăciun

Cea mai frumoasă si așteptată sărbătoare este Crăciunul.

Semnifică nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, trimis pe Pământ să ajute oamenii să devină mai buni, mai credincioși, mai îngăduitori, responsabili și răbdători.

Sacrificarea-porcului

Obiceiul sacrificării porcului de Ignat, pe 20 decembrie, încă se mai practică prin satele noastre românești, pe acolo unde gospodarii cresc porci în propriile curți, pentru ca la Sărbătorile de iarnă să aibă carne proaspătă din care să-și prepare tradiționalele mâncăruri romanești: toba, răcitura, tochitura, cârnați.

Dupa tranșarea si sortarea cărnii, gazda pregătește, afară aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mancare, tradițional numit "pomana porcului", este obținut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de tuci, a bucăților de carne tăiate din toate părțile porcului sacrificat: bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă.

Se vestește Nașterea-Domnului

Înainte de Crăciun, preotul umblă cu icoana din casă în casă, pentru a vesti Nașterea Domnului. Aceasta este o practică extrem de veche, de fapt, o vizită pe care preotul o face credincioșilor săi. Preotul poartă cu el o icoană care înfățișează scena nașterii Mântuitorului și, în fiecare casă cântă troparul sărbătorii, dând icoana credincioșilor ca să fie sărutată.

Împodobirea_bradului

Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei relativ nou, preluat pe la jumătatea secolului al XIX-lea de la țările germanice. Prin forma sa triunghiulară, bradul simbolizează Sfânta-Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică bogăția și cunoașterea, ca și pomul sacru din Grădina Edenului.

În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât și urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun.

Copiii știu că Moș Crăciun aduce cadouri mai multe celor care au fost foarte cuminți. Acesta este și astăzi un argument foarte serios și este o motivație puternică pentru copii, care se străduiesc să devină mai cuminți, mai harnici și mai ascultători pentru ca anul viitor să primească mai multe daruri.

Colindatul

In ajunul Crăciunului există obiceiul de a merge cu colindul. Colindele sunt cântece tradiționale formate din urări de bine si belșug pentru toți cei ce le ascultă. În ziua de Crăciun, colindele revin, de astă dată copiii cântând "Steaua". Prin acest colind, ei anunță venirea pe lume a pruncului Iisus Hristos.

Sunt zone în țară unde tradiția Crăciunului încă se păstrează cu sfințenie și se transmite nealterată, din generație în generație. Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiții și superstiții de care mulți dintre noi n-au auzit niciodată.

Împrumuturi-și-noroc

În unele locuri, în ajunul Crăciunului, gospodarii își strâng de prin sat toate lucrurile pe care le-au dat cu împrumut. În alte locuri, în ajun de Crăciun nu se dă nimic cu împrumut pentru ca cei care iau cu împrumut fac asta numai ca sa aibă noroc la hoții în anul viitor. De asemenea, tradiția spune că cei care dau lucruri din casă, alungă norocul din cămin. În unele sate, în vasul cu apă, în care familia se spală, se pun nuci, pentru ca oamenii să fie sănătoși peste an.

Tot la sate încă se mai păstrează obiceiul ca in ajunul Crăciunului cetele de colindători să meargă din poartă în poartă ca să vesteasca venirea pe lume a Pruncului Iisus.

Crăciunul sau Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare foarte importantă a creștinătății, dar mai este și o stare de spirit!

De Crăciun toate drumurile vor duce acasă (fizic sau cu gândul) și MEREU în această perioadă ne amintim că suntem doar trecători în această viață și contează doar să dăruim și să fim mereu aproape de familie și de oamenii dragi!