Mă aflam în chilia Gheronului, la Kallisia. Vorbeam despre probleme de sănătate și încerca să-mi lămurească faptul că bolile se datorează lucrărilor demonice, păcatelor. Ca să mă ajute să înțeleg, mi-a istorisit următorul caz:
„M-a vizitat în chilie o doamnă cu totul deznădăjduită, care era în pericol să moară de durere. Pricina era soțul ei, care suferea foarte mult de astm, după cum îmi spunea, și îi era milă de el, dar nu putea să-l ajute, iar acest lucru o întrista profund.
Eu însă am văzut alte lucruri. «Te voi ajuta», i-am spus, «dar accepți să faci ceea ce îți voi spune?» — «Voi face orice îmi spuneți», mi-a răspuns ea.
Îi spun: «Vei pleca acum de aici și te vei duce acasă. Vei intra pe ușa principală și vei merge în camera unde se află soțul tău bolnav. Vei sta puțin lângă el și vei fi atentă la ce face. Apoi te vei ridica și îi vei spune: ‘Vreau să ies pentru o oră la piață, să fac cumpărături’. Dar tu nu vei merge la piață, ci vei ocoli casa și vei intra pe ușa din spate, în bucătărie, care este lipită de camera lui. Ai grijă însă să nu te observe.
În bucătărie vei rămâne aproximativ o oră și vei trage cu urechea să auzi ce face. Când va veni timpul, vei ieși pe ușa din spate, vei face din nou ocolul casei și vei intra pe ușa din față, în camera lui. Iarăși vei fi atentă la ce va face imediat ce te va vedea».
Doamna a făcut întocmai cum i-am spus. A doua zi a venit din nou. «Ce s-a întâmplat?» am întrebat-o.
„De îndată ce am intrat pe ușa din față în camera soțului meu, a început să tușească tare, să scuipe pe jos și să-mi facă reproșuri amare, că nu-l iubesc, că nu-mi pasă deloc de el și că îl las singur să sufere.
După puțin timp i-am spus că voi ieși la piață pentru o oră. Au urmat alte tuse și alte plângeri. Când am intrat în bucătărie, am observat că în camera soțului meu domnea o liniște desăvârșită.
A trecut o oră și m-am întors la el. De îndată ce am deschis ușa și m-a văzut, au început din nou tusea și plângerile, că în tot timpul cât am lipsit a suferit foarte mult, a tușit, a strigat după ajutor și a fost la un pas de a muri complet singur».
«Ai înțeles acum ce se întâmplă?» am întrebat-o. «Sunt confuză, nu știu ce să cred», mi-a răspuns.
«Îți voi explica eu», i-am spus. «Soțul tău are un demon în el. L-am văzut din clipa în care ai venit ieri. Demonul i-a adus astmul soțului tău și vrea să te distrugă pe tine.
Tu, fiind foarte sensibilă și milostivă, când îl vezi că suferă și îți face mereu reproșuri că nu te interesezi de el, te topești de durere. El însă nu suferă. Tușește, scuipă și se plânge doar când ești tu de față, pentru că pe tine te-a luat ca țintă.
De îndată ce pleci și nu te mai vede, se liniștește. Doamna mă privea și încet-încet înțelegea ce se întâmplă.
I-am spus ce trebuie să facă, ca să lupte cu demonul și să se mântuiască atât ea, cât și soțul ei. M-a ascultat și acum le merge mai bine».
M-a impresionat, pe de o parte, viclenia ucigașă a demonului, iar pe de altă parte, ascuțita vedere duhovnicească a Gheronului și intervenția lui vindecătoare.
Mi s-a născut o nelămurire și l-am întrebat: «Gheronda, astmul acesta era psihologic, adică imaginar?»
«Nu», mi-a răspuns, «era astm adevărat, organic, dar provenea de la demon, care îl folosea ca pe o armă ucigașă împotriva acestei femei».Antologia sfaturilor, Sfântul Porfirie

Schiarhimandritul Emilian (Vafidis)


Pentru mine, acest an nu a fost un an ușor.
A fost un an al trădării. Un an în care oameni care spuneau că mă văd, că mă apreciază, că recunosc darul care sunt, au ales exact comportamentul pe care îl aleg oamenii slabi atunci când văd un om puternic la pământ:
l-au călcat pe cap.
Nu din putere.
Ci din frică.
Nu din adevăr.
Ci din neputința de a se simți suficienți în preajma unui suflet care vede, simte și știe mai mult. Au crezut că dacă lovesc atunci când sunt jos, vor câștiga. Au crezut că slăbiciunea mea temporară le dă dreptul să mă micșoreze.
Ce nu au știut este că exact în acel moment, ceva în mine s-a activat.
Trădarea nu m-a rupt. M-a inițiat.
Trădarea nu m-a distrus. M-a dezbrăcat de iluzii. De proiecții. De relații construite pe dezechilibru, pe compromis de sine, pe tăceri înghițite prea mult timp. A fost momentul în care paharul s-a umplut.
Și când paharul se umple, nu mai e vorba de durere —ci de claritate.
Le sunt recunoscătoare.
Pentru că și-au arătat adevărata față. Pentru că m-au forțat să nu mă mai trădez pe mine. Pentru că, fără să știe, au fost catalizatorii întoarcerii mele totale la mine. Întoarcerea la mine a fost ireversibilă.
În acest an am început să văd mai mult. Să simt mai mult. Să accesez niveluri din mine pe care înainte le percepeam doar fragmentat. Nu doar emoțional. Ci energetic. Conștiențial.
Dincolo de această realitate liniară. Am înțeles că sensibilitatea mea nu este o slăbiciune. Că profunzimea mea nu este „prea mult”. Că darurile mele nu sunt ceva ce trebuie micșorat ca alții să se simtă confortabil. Și odată cu această înțelegere, nu mai pot fi cine eram.
Nu mai accept ce acceptam. Nu mai tolerez ce toleram. Nu mai negociez respectul. Nu mai explic cine sunt celor care nu au ochi să vadă.
Nu mai rămân în relații, contexte sau spații unde trebuie să-mi micșorez adevărul. Nu pentru că am devenit dură. Ci pentru că am devenit clară.
Știu ce merit.
Știu încotro mă îndrept.
Știu ce îmi doresc.
Și mai ales, știu cine sunt.
Puterea adevărată se activează după cădere.
Acest articol nu este numai despre mine. Este pentru toți cei care au fost trădați exact în momentul în care aveau cea mai mare nevoie de susținere. Pentru cei care au fost călcați când erau jos. Pentru cei care au confundat bunătatea cu slăbiciunea și profunzimea cu vulnerabilitate exploatabilă.
Să știți ceva:
Dacă ați supraviețuit acelui moment,
dacă ceva în voi s-a închis și altceva s-a deschis, dacă nu mai sunteți „la fel” —
înseamnă că inițierea s-a produs. Nu toată lumea va merge cu voi mai departe. Nu toți vor suporta versiunea voastră trezită. Și este perfect în regulă. Pentru că atunci când te întorci la tine cu adevărat, nimic nu te mai poate opri.