marți, 19 mai 2020

Kiwi - calorii putine, beneficii maxime pentru sanatate si frumusete

Kiwi este, fara indoiala, unul dintre cele mai apreciate fructe. Pe langa gustul sau dulce-acrisor, kiwi are foarte putine calorii si poate fi consumat cu succes si in timpul curelor de slabire. Este fructul plantei Actinia deliciosa (din familia Actinidiacee). Aceasta este o liana cu frunzele in forma de inima, care poate ajunge la inaltimea de 10 m. Ramurile sunt lungi si subtiri. Fructul de kiwi este benefic pentru sanatate, insa el poate fi folosit si ca ingredient in mastile de frumusete.
Originara din Asia, planta a cunoscut celebritatea in intreaga lume incepand cu secolul al XIX-lea. Acum, tarile producatoare de kiwi sunt: Franta, Grecia, Chile, Spania, Australia, Italia, SUA. Se cultiva in principal pentru fructele sale speciale, insa si pentru decor. Italia este cel mai mare producator de kiwi, cu culturi imense, mai ales in regiunile Emilia-Romagna, Lazio, Puglia, Campania si Venetia. In ceea ce priveste varietatea, cea mai raspandita este cea clasica, avand pulpa verde, in care se gasesc semintele mici si negre, invelita intr-o coaja maro. O alta varietate, mai putin cunoscuta, este cea galbena, cu fructul mai alungit, pulpa galbena si mai fina decat in cazul fructului clasic.

Continutul nutritional. Dincolo de aspect, se pare ca elementul nutritional este cel mai important si totodata cel care il face atat de iubit de catre consumatori. Sa nu uitam de continutul ridicat de vitamina C. In plus, kiwi poate fi inclus in cadrul dietelor, intrucat are un continut mare de apa, dar un indice glicemic foarte scazut. Continutul de vitamina C este mai mare decat in cazul unei portocale. Cu un numar foarte scazut de calorii (40), un fruct de marime medie, de 75 de grame, furnizeaza organismului 120% din necesarul zilnic de vitamina C, respectiv 72 de miligrame.
Cei care tin dieta vegetariana prefera fructul kiwi, deoarece acesta contine tot complexul de vitamine din grupul B, in proportii care variaza de la 0,027 pana la 0,63 miligrame. 48% din doza zilnica de vitamina B6 este asigurata de consumul de kiwi. In plus, in acest fruct se gaseste vitamina K, E, dar si potasiu, fosfor si calciu si magneziu.

Beneficiile fructului de kiwi pentru sanatate. Cu o astfel de paleta ampla de substante nutritive, este evident faptul ca acest fruct are numeroase beneficii pentru sanatate, iar pentru a beneficia de toate acestea este necesar consumul unui fruct mediu de kiwi pe zi. Una din cele mai importante proprietati este aceea ca ajuta la optimizarea procesului de digestie. Persoanele care sufera de constipatie ar trebui sa consume in fiecare zi doua fructe de kiwi, iar tranzitul intestinal se va regla. In plus, studii recente efectuate de catre Asia Pacific Journal of Clinical Nutrition releva faptul ca persoanele care sufereau de sindromul colonului iritabil au inregistrat ameliorari considerabile ale acestei afectiuni in urma consumului de kiwi.
Un alt beneficiu pe care il avem consumand acest fruct este imbunatatirea sistemului imunitar. Continutul ridicat de vitamina C din acest fruct are rolul de a fortifica organismul. Complexul de substante regasit in kiwi este un real ajutor si pentru sistemul nervos. Sa nu uitam de potasiu si magneziu, elemente esentiale in buna functionare a sistemului nervos. Ei bine, consumul de kivi asigura o buna parte din aceste elemente, astfel incat un consum regulat mentine sistemul nervos in parametri optimi. Iata si alte beneficii: ajuta la imbunatatirea sistemului cardiovascular, asigura calitatea pielii, are proprietati antiinflamatorii, antibacteriene si antivirale.

Beneficiile fructului kiwi pentru frumusete. Atat vitamina C, cat si celelalte vitamine si minerale nu sunt benefice doar sanatatii, ci si frumusetii. Astfel, kiwi este un fruct din care se pot face diverse masti pentru hidratare sau pentru atenuarea ridurilor. Fie ca este folosit singur sau in combinatie cu alte ingrediente precum mierea sau uleiul de masline, rezultatele vor fi, cu siguranta, foarte apreciate. Indiferent de tipul de ten, kiwi va furniza elementele necesare echilibrului pielii. In plus, cantitatea mare de antioxidanti stimuleaza productia de colagen, asadar mastile cu acest fruct ajuta la mentinerea supletii si a fermitatii pielii, tinand ridurile departe. Iata un exemplu de masca cu kiwi si iaurt, potrivita pentru persoanele cu tenul incarcat si lipsit de stralucire. Se zdrobeste un kiwi si se amesteca cu o lingura de iaurt gras, pana cand totul capata consistenta unei creme. Se intinde amestecul pe suprafata tenului si se lasa sa actioneze timp de 20 de minute, apoi se clateste cu apa din abundenta. Tenul isi va recapata stralucirea si va avea un aspect curat, natural.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor