ȘCOALA LUI DUMNEZEU

  ,,Așa cum mama își învață copilul să meargă, ne învață și Domnul să credem în El cu credință vie. Mama își pune copilul pe picioare, îl lasă să stea așa, se îndepărtează de el, apoi îl cheamă să vină la ea. Rămânând singur, fără sprijinul mamei, copilul începe să plângă, vrea să se ducă la ea, dar nu încearcă, de frică, să facă primii pași, până când se hotărăște să pășească și cade. Întocmai ca o mamă, Domnul îl învață pe creștin să creadă în El, credința fiind ca și mersul (credința – cale duhovnicească). Credința noastră este firavă, lipsită de experiență, întocmai ca un copil care învață să meargă. Domnul ne lipsește de sprijinul Său, lăsându-ne pe seama diavolului sau a feluritelor necazuri și supărări. Ceva mai târziu însă, când avem mare nevoie de ajutor ca să scăpăm de ele (când nu simțim nevoia mântuirii nu suntem gata să mergem la El), parcă ne-ar îndemna să ne îndreptăm către El (și trebuie, într-adevăr, să o facem) după ajutor. Creștinul își dă silința să facă aceasta, „dă drumul” ochilor minții (așa cum copilul își dă drumul la picioare), încearcă să-l vadă cu el pe Domnul, dar inima care nu este obișnuită să-l „vadă” pe Dumnezeu se teme să-și facă curaj, se împiedică și cade. Vrăjmașul și stricăciunea păcatului pe care o avem de la naștere închid ochii inimii care încercă să vadă, ținându-l pe om departe de Dumnezeu, făcându-l să nu poată înainta. Domnul îi este totuși aproape, gata să-l aducă la Sine, să-l cuprindă chiar și în brațe, numai să vină la El cu credință; și atunci când, străduindu-te, reușești să-L vezi pe Domnul cu ochii inimii, El îți întinde o mână de ajutor, ca și cum te-ar lua în brațe și ți-ar alunga vrăjmașii. Atunci simte creștinul îmbrățișarea Mântuitorului Însuși. Slavă bunătății și înțelepciunii Tale, Doamne! Așa cum, atunci când ești strâmtorat de diavolul și de toate necazurile trebuie să vezi îndată că înaintea ta stă Sânul iubitor de oameni al Mântuitorului tău, caută cu îndrăznire la acest Sân părintesc, ca la o nesecată comoară de bunătate și dărnicie și roagă-te Domnului, din toata inima, ca să ne facă și pe noi părtași acestui nesecat izvor de bunătate și ajutorare duhovnicească și îndată ți se va da ceea ce ceri. Principalul este să ai credință sau vedere a inimii către Domnul și speranță că vei primi de la El ceea ce Îi ceri, ca de la un Atotbun. Așa este! Experiența ne-o arată. Așa ne învață și Dumnezeu, adică să recunoaștem că fără El suntem de o neputință morală fără seamăn și, cu zdrobire de inimă, să menținem duhul nostru într-o necontenită dispoziție rugătoare”.