miercuri, 13 iulie 2022

Cele 40 de legi ale iubirii

 

1. Cum suntem noi, așa îl vedem pe celălalt. Plin de iubire și îndurare sau cu frică și vinovăție.
Legea 2. Calea către adevăr este o trudă a inimii. Primul sfetnic este bine să fie inima, nu cugetul.
Legea 3. Pe Dumnezeu să nu îl cauți în biserică, ci în inima ta.
Legea 4. Mintea și iubirea sunt făcute din materiale diferite. Mintea leagă, iubirea dezleagă. Mintea nu se sfărâmă, dar iubirea da. Însă comorile sunt ascunse între ruine.
Legea 5 Pe tărâmul iubirii, ce nu poate fi spus prin cuvinte poate fi priceput prin tăcere.
Legea 6. Singurătatea înseamnă să fii singur fără să te simți însingurat. E bine să găsești o ființă omenească care va fi oglinda ta. Numai în inima acelei ființe te vei vedea cu adevărat.
Legea 7. Nu deznădăjdui niciodată, chiar și atunci când toate ușile rămân închise. Să fii recunoscător și pentru ce nu ai primit, nu numai pentru ce ți s-a dat.
Legea 8. Răbdarea înseamnă să crezi în dezlegarea unei întâmplări. Să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi răsăritul de ziuă.
Legea 9. Iubirea nu poate fi lămurită, doar trăită. Iubirea nu poate fi lămurită și totuși lămurește totul.
Legea 10. Oriunde te-ai îndrepta, prefă fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înăuntrul tău, vei colinda în întreaga lume.
Legea 11. Ca un nou „Eu” să se nască, este nevoie de greutăți, exact ca la nașterea unui copil. Și iubirea se desăvârșește tot prin durere.
Legea 12. Căutarea Iubirii te schimbă pe dinăuntru și pe dinafară.
Legea 13. Învățătorii adevărați sunt străvezii, nu umblă după putere, nu așteaptă supunere deplină, te ajută sa-ți cercetezi și să-ți prețuiești eul lăuntric.
Legea 14. Nu te împotrivi prefacerilor. Nu te îngrijora că traiul îți este întors pe dos. De unde știi că fața cu care te-ai obișnuit e mai bună decât cea ce va să vină?
Legea 15. Fiecare făptură este o lucrare în desfășurare care se apropie de desăvârșire. Omenirea este un meșteșug migălos de scriere frumoasă și iscusită, în care orice punct e la fel de însemnat pentru întreg.
Legea 16. Este mult mai simplu să iubești un Dumnezeu fără greșeală și mult mai greu să îți iubești semenul plin de cusururi și metehne.
Legea 17. Adevărata murdărie este cea lăuntrică. Poți să cureți trupul prin înfrânare și post, dar inima ți-o cureți numai cu iubire.
Legea 18. Lumea este cuprinsă într-o singură făptură omenească. TU. Tot ce disprețuiești în afară, se află înlăuntrul tău. Diavolul nu este în afară, ci înăuntru. Când te cunoști pe tine, îl cunoști pe Dumnezeu.
Legea 19. Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, poate ar fi bine să schimbi felul în care te porți tu cu tine. Până nu te iubești tu cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Fii recunoscător pentru orice ghimpe aruncat în drum, e semn că vei fi potopit curând de o ploaie de trandafiri.
Legea 20. Pasul întâi al drumului este partea cea mai grea. Apoi, lasă-l să-și urmeze cursul firesc și să vină de la sine. Nu te lăsa dus de curgere, fii tu însuți curgerea.
Legea 21. Nu sunt două inimi la fel. Ține seama de deosebiri și nu băga altora în cap gândurile tale.
Legea 22. În tot ceea ce facem, inimile noastre au însemnătate. Când privești la cineva, ține amândoi ochii închiși și deschide-l pe cel care vede în interior.
Legea 23. Viața este un împrumut trecător. Ferește-te să te înclini în vreo parte, căci îți vei zdruncina echilibrul interior.
Legea 24. Cade în sarcina noastră să descoperim Dumnezeul dinlăuntrul nostru și să trăim după îndrumarea lui.
Legea 25. Iadul și raiul sunt acum și aici. Sunt cuprinse înlăuntrul clipei de acum. Când ne îndrăgostim, ne înălțăm în Rai. Când urâm, ne rostogolim în iad. Între timp, suntem în purgatoriu.
Legea 26. Lumea e o singură ființă legată printr-un păienjeniș de cuvinte. Fii atent ce vorbe îți ies pe gură pentru că ele nu pier, ci sunt veșnic păstrate și se întorc la noi la vremea cuvenită. Bucuria unui singur om îi va face pe toți să zâmbească, iar durerea unui singur om îi va răni pe toți.
Legea 27. Orice spui bun sau rău se va întoarce la tine. Timp de 40 de zile gândește și spune numai lucruri frumoase despre un om “rău”, iar la sfârșit vei constata că totul va fi altfel, pentru că tu te-ai schimbat pe dinăuntru.
Legea 28. Trecutul e o tălmăcire, viitorul e o amăgire. Dacă vrei să cunoști lumea, scoate-ți din cap trecutul și viitorul. Rămâi în clipa de acum.
Legea 29. Soarta nu înseamnă că viața a fost hotărâtă dinainte. Soarta este treapta pe care îți cânți melodia prin prinosul pe care îl aduci la muzica lumii. Nu poți schimba lăuta, dar ține numai de tine cât de bine cânți.
Legea 30. Nu împărți vina cu nimeni. Cum pot exista “alții” când nu există mai întâi un „eu”?
Legea 31. Lărgește-ți inima cât să încapă în ea întreaga omenire și să mai fie încă loc pentru iubire.
Legea 32. Crede în adevărurile tale, dar nu le impune celorlalţi. Nu face un idol din ele.
Legea 33. Toți se zbat să ajungă undeva, să devină cineva, ca apoi să lase totul în urmă după moarte. Trăiește viața asta la fel de ușor și de gol ca numărul zero. Nu ceea ce năzuim ne face să mergem mai departe, ci înțelegerea nimicniciei.
Legea 34. Supunerea nu înseamnă să fii slab sau nepăsător. Cei care se supun naturii vieții vor trăi liniștiți, chiar și când întreaga lume va trece din tulburare în tulburare.
Legea 35. Nu asemănările ne împing înainte în lumea asta, ci contrariile care se află în interiorul fiecăruia dintre noi. Necredinciosul trebuie să-l cunoască pe credinciosul dinlăuntrul lui.
Legea 36. Lumea asta este clădită pe temeiul înrâuririi. Nici un gram de bunătate sau de răutate nu va rămâne nerăsplătit. Nu-ți fie frică de înșelăciuni sau șiretlicuri. Universul e cel mai mare urzitor, le va întoarce celui care le-a făcut. Nu mișcă nici o frunză fără știrea lui.
Legea 37. Orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. Nici o clipă mai târziu, nici o clipă mai devreme. Este un ceasornic care funcționează precis. Pentru fiecare există un timp când să iubească și un timp când să moară.
Legea 38. Niciodată nu e prea târziu să te întrebi dacă ești pregătit să schimbi viața pe care o trăiești. Dacă o singură zi este la fel ca cea dinainte, este păcat. Există o singură cale de a renaște. Să mori înainte de moarte.
Legea 39. Nimic nu rămâne la fel pe lumea aceasta și nimic nu se schimbă vreodată cu adevărat. Pentru orice hoț, dar și pentru orice om cinstit care pleacă de pe lumea aceasta, se naște unul nou.
Legea 40. O viață fără iubire este lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană ori apuseană.
Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur şi simplu. Iubirea este apa vieții, iar cel ce iubește este un suflet de foc. Lumea se învârte altfel când focul iubește apa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor