LEGENDA CRIZANTEMEI

 

"O fată a cărei mamă era foarte bolnavă, se ruga zi de zi la Maica Domnului și îi oferea câte o floare, cerându-i să nu îi lase mama să moară.

Într-una din nopți, ea a avut un vis în care Fecioarei Maria din icoană o privea plină de compasiune, spunându-i:

- Biată fetiță, mama ta mai are numai câteva zile de trăit. Tot atâtea câte petale are floarea pe care vrei să mi-o dăruiești.

Fata s-a trezit cu ochii în lacrimi și s-a uitat la floarea pregătită pentru a fi oferită Maicii Domnului. Avea numai cinci petale. Asta însemna că mama ei, mai avea numai cinci zile de viață. Disperată, a început să rupă fiecare petală în bucățele cât mai mici, până când floarea a ajuns să aibă nenumărate petale minuscule.

Fecioara Maria a împlinit dorința fierbinte a fetei și i-a vindecat mama. De atunci, crizantema, care se spune, avea la origine doar câteva petale, a devenit o floare încărcată, cu numeroase mici petale, amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare și de infinita bunătate a Maicii Domnului."

Au fost odată două crizanteme care creşteau alături într-un câmp. Una era galbenă, iar cealaltă era albă. Într-o zi veni un grădinar care uitându-se la cele două flori, se hotărî să o ia acasă pe cea galbenă. Văzând că ea a fost aleasă, crizantema galbenă flutură petalele ei elegante într-un gest de rămas bun faţă de sora ei albă, iar cele două flori se despărţiră.

În grădina cea nouă, crizantema galbenă era îngrijită cu multă atenţie. Trăia o viaţă liniştită, iar din când în când îşi amintea de crizantema albă rămasă în câmp, departe. Peste câteva luni uită complet de ea; era prea ocupată de grija grădinarului care o făcuse cea mai frumoasă şi mai elegantă floare. Într-o zi veni un slujitor al lordului şi îi ceru grădinarului o floare pentru familia nobiliară. Acesta îi arătă crizantema galbenă, dar slujitorului nu îi plăcu. Era prea mult, iar familia îşi dorea ceva frumos doar prin simplitate. Atunci grădinarul îşi aduse aminte de floarea albă. Merseră împreună peste câmp şi găsi crizantema albă. Slujitorul o luă şi o duse la castel.

Crizantema albă era îngrijită frumos, iar toţi grădinarii aveau ordin să păstreze simplitatea trăsăturilor ei şi frumuseţea atât de curată şi albă. În scurt timp, toată grădina era plină de crizanteme albe, kimonourile femeilor erau pictate cu crizanteme albe, tablourile înfăţişau crizanteme albe, iar frumuseţea simplă era peste tot. Toţi aveau grijă de floarea albă ştiind că fusese aleasă pentru simplitate, faţă de crizantema galbenă care avea o frumuseţe atât de complicată şi de elaborată.

Morala: Să nu credem că ceea ce li se întâmplă altora este mai bun decât ceea ce ni se întâmplă nouă. Ceea ce au alţii nu ne este întotdeauna potrivit nouă.