Dacă vrei să schimbi lumea, iubește un bărbat, dar iubește-l cu adevărat!

 Dacă vrei să schimbi lumea, iubește un bărbat, dar iubește-l cu adevărat! Alege unul al cărui suflet îl cheamă pe al tău, care te vede. Acceptă-i mâna și ghidează-l ușor către sângele ce îți inundă inima, acolo unde îți poate simți căldura care îl învăluie, acolo unde se poate odihni, acolo unde focul tău îi va mistui povara grea. Privește în ochii lui, privește în profunzime și vezi ce sălășluiește acolo, adormit, treaz sau timid … Privește în ochii lui și vezi acolo părinții și bunicii lui și toate războaiele și nebunia ce au luptat-o spiritele lor într-un ținut îndepărtat, într-un timp îndepărtat. Privește către durerile lor și luptele și frământările și vina; fără să judeci. Și dă-le drumul, lasă-le să plece. Simte aceasta ancestrală povară și fii conștientă de refugiul, de siguranța pe care o caută în tine. Lasă-l să se topească în privirea ta și fii conștientă că nu trebuie să oglindești acea furie pentru că tu ai un pântec, o dulce, adâncă poartă către tărâmul care spală și vindecă vechile răni.
Dacă vrei să schimbi lumea, iubește un bărbat, dar iubește-l cu adevărat! Așează-te înaintea lui, în plenitudinea feminității tale, în suflarea vulnerabilității tale, în joaca inocentă a copilului, în adâncimea morții … O invitație înfloritoare, ce răsare ușor, permițându-i să fie puternic ca bărbat, să înainteze către tine … să înoate în pântecul Pământului, într-o cunoaștere tăcută, împreună. Și atunci când se va retrage…, pentru că o va face…, va fugi înspăimântat în grota lui … adună-ți bunicile lângă tine și înconjoară-te cu înțelepciunea lor. Ascultă-le șoaptele ușoare și calmează-ți feciorelnica inimă speriată îndemnându-te să rămâi calmă, să aștepți răbdătoare întoarcerea lui. Așează-te și cântă la ușa lui, un cântec al aducerii aminte, care îl va mângâia, încă o dată.
Dacă vrei să schimbi lumea, iubește un bărbat, iubește-l cu adevărat! Nu ademeni să iasă afară băiețelul dinăuntrul lui, cu seducție și păcăleli; doar ca să îl atragi în capcană … într-o pânză a distrugerii, într-un loc plin de haos și ură, mai îngrozitor decât orice război purtat de frații lui. Aceasta nu este feminitate, este răzbunare. Aceasta este otrava nenumăratelor abuzuri ce au avut loc de-a lungul anilor, violul lumii noastre. Și asta nu aduce nici o putere femeii, o reduce … pe măsura ce ea îl castrează! Și ne ucide pe toți! Și chiar dacă mama lui l-a purtat în brațe sau nu a făcut-o, arată-i acum adevărata mama – îmbrățișează-l și ghidează-l în grația ta, în profunzimea ființei tale, în căldura mocnită a miezului Pământului. Nu îl pedepsi pentru rănile lui despre care crezi că nu se potrivesc nevoilor și criteriilor tale. Plângi pentru el râuri dulci. Lasă rănile să sângereze când te întorci acasă.