miercuri, 21 decembrie 2022

DARURILE MAGILOR S-AU PĂSTRAT PÂNĂ ÎN PREZENT

Darurile crailor s-au păstrat până în prezent. Aurul – 28 de plăci de mărimi şi forme diferite, ornamentate original şi iscusit; smirna şi tămâia – 70 de boabe de mărimea măslinelor, se păstrează cu multă pietate la Mănăstirea Sfântul Pavel de pe muntele Athos. Aceste daruri răspîndesc o mireasmă deosebit de plăcută până în prezent.
Parintii Bisericii invata ca magii de la Rasarit, detin un rol foarte important in iconomia mantuirii, pentru ca inchinarea acestora la ieslea din Betleem reprezinta sfarsitul idolatriei pagane si chemarea tuturor neamurilor la credinta in adevaratul si unicul Dumnezeu.
Maica Domnului nu a pastrat numai cuvintele Domnului in inima sa ( potrivit. Lc. 2, 19, 51) ci si tot ceea avea legatura cu viata Sa pamanteasca, ca si aceste daruri. Astfel, potrivit Traditiei Bisericii, Nascatoarea de Dumnezeu a dat, dupa adormirea sa, alaturi de alte lucruri ale Domnului si aceste daruri, Bisericii din Ierusalim, unde au fost pastrate pana spre anul 400 d. Hr.
În ceea ce privește simbolistica, gândirea patristică ne dezvăluie următoarea lor semnificație: aurul exprimă demnitatea împărătească a Pruncului Sfânt; tămâia - dumnezeirea Lui; smirna - firea Lui umană, fire supusă morții. Smirnă, pentru că IIsus urma să se jertfească pentru noi. Smirna se folosea pentru îmbălsămarea morților, fiind un absorbant al umidității corpului. Avem, așadar, și o profeție făcută de magii străini, neiudei, încă de la nașterea Domnului despre faptul că avea să se jertfească mai târziu.
Prin urmare, darurile magilor sunt pline nu numai de credință, evlavie și închinare, ci sunt și trei moduri de mărturisire: primul îl mărturisește ca Împăratul împăraților, al doilea îl recunoaște ca Dumnezeul dumnezeilor, al treilea îl arată ca fiind Omul, ca Domnul domnilor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor