Un om evlavios trăia odată în Ierusalim. El avea obiceiul să se roage în
fiecare dimineaţă, la o oră anume. Astfel, se trezea şi se ruga zilnic
la ceasul obişnuit. Într-o dimineaţă însă, se îndulci cu somnul şi era
cât pe-aici să nu-şi mai respecte programul de rugăciune.
Noroc cu un străin care intră în camera de dormit a omului nostru şi
care-l trezi, grăindu-i: „Creştine, scoală-te, că întârzii la ceasul
rugăciunii tale!”
„Dar cine eşti tu, cel ce ai venit să mă trezeşti?”, întrebă omul
speriat. „Sunt cineva care vrea să facă o faptă bună, doar atât”, îi
zise străinul.
„Nu-mi vine a crede…Tu ai gânduri ascunse…Şi înfăţişarea ta te arată că
eşti rău. Nu cumva tu eşti diavolul?”, se gândi creştinul.
„Ba da, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune.
Vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi,
diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Am fost odinioară
şi noi îngeri buni şi nu se putea să nu rămână şi în noi ceva bun”,
spuse în pledoaria sa demonul.
„Nu-mi vine a crede spuselor tale. Tu eşti ispititor, ispitirea este
meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu gând să mă înşeli. Pe numele
viului Dumnezeu, te jur să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să
mă trezeşti!”
„Fiindcă m-ai jurat, iată, sunt silit să-ţi spun. E adevărat, am venit
să te înşel. De douăzeci de ani, tu te rogi întotdeauna, în fiecare
dimineaţă, la o oră anume. Dar noi, diavolii, nu prea ne temem de
această rugăciune a ta. Pentru că ea ţi s-a făcut un obicei gol. Din
rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Rugăciunii
tale îi lipseşte puterea.
Astăzi dormind mai mult, te-ai fi lenevit şi ai fi întârziat la
rugăciunea ta. Or, noi, diavolii, aşa ne-am gândit: «Omul acesta va
întârzia la ceasul rugăciunii, iar când se va trezi, îi va părea rău. De
douăzeci de ani nu i s-a mai întâmplat aşa ceva. E posibil ca în inima
lui să se aprindă căinţa. Şi să se roage cu căldură, cu duh, cu lacrimi,
iar noi, diavolii, de o asemenea rugăciune ne temem». Astfel judecând,
încheie diavolul, iadul m-a trimis pe mine, în fuga mare, să te trezesc
la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu
putere”.
Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar creştinul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.
Sursa: Facebook – Teodor Ciurariu
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 16 martie 2023
Tipic, tipic, şi la inimă nimic
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.