De ce zic Sfinții Părinți că atunci când păcătuim Îl răstignim pe Mântuitorul Iisus Hristos?

 Ați auzit probabil de când sunteți mădulare active în Biserica lui Hristos că unii sfinți spun în scrierile lor că „prin fiecare păcat al nostru Îl răstignim pe Domnul nostru Iisus Hristos.

N-am înțeles mult timp ce înseamnă acest lucru, dar sper ca în acest articol discutând problema să înțeleg și mai bine împreună cu voi. Haideți să despicăm firul în patru și să vedem cum stau de fapt lucrurile.

Mântuitorul Iisus Hristos a trăit acum aproape 2000 de ani și atunci a fost răstignit de oamenii contemporani cu El. După răstignire El a fost îngropat, apoi a înviat, și acum este în sânul Sfintei Treimi ca Dumnezeu și Om.

Dacă eu acum fac un păcat, cum îl pot eu răstigni iarăși pe Hristos? El nu se mai află vizibil printre noi, nu-L mai afectează intrigile și răutățile noastre. Nu-L mai răstignește la propriu (fizic) nimeni. Nu-L mai prinde nimeni, nu-L mai biciuește nimeni, nu-L mai scuipă nimeni. Iisus Hristos este acum la adăpost de toate ura lumii împotriva Lui. Și când era pe pământ era la adăpost, adică era ferit, doar că de bună voie a acceptat să intre în tot acest cerc vicios al răutății și al morții.

Ce credeți că s-ar întâmpla dacă, să presupunem, Mântuitorul Iisus Hristos ar veni astăzi iarăși pe pământ, la fel de smerit și blând ca prima dată, propovăduind Împărăția Cerurilor, vindecând și mângâind sufletele oamenilor? Ar suporta lumea aceasta vicleană în care trăim, Adevărul? Am suporta noi oamenii, care fugim doar după plăcere și bani, să ni se spună că greșim, că suntem egoiști, că i-am uitat pe săracii acesti lumi, că faptele noastre sunt pline de nedreptate? Ar suporta oare toți marii conducători ai statelor lumii să li se spună că L-au uitat pe Dumnezeu, că nu-și iubesc popoarele pe care le conduc, că sunt iubitori de putere și vor să stăpânească lumea prin tot felul de constrângeri?

Am suporta noi oamenii să vină Hristos pe pământ astăzi și să ne spună că trăim într-o cultură a morții, așa cum spune Sf. Nicolae Velimirovici, că ne educăm copiii pentru a deveni egoiști și atei? Am suporta noi să ni se spună că toată economia aceasta de piață în care lucrăm are la bază doar fuga după bani în loc să aibă iubirea de oameni?

Ar suporta mai marii acestei lumi să fie rușinați de Hristos prin fapte și cuvinte?

Dacă mâine dimineață Mântuitorul ar veni iarăși între noi, milioane și sute de milioane de oameni s-ar apropia de El, și i s-ar închina, și ar înțelege ce minunată este iubirea lui Dumnezeu față de întreg pământul și ce urât este păcatul din noi?

Răspunsul din punctul meu de vedere este clar: dacă mâine ar veni Mântuitorul Hristos iarăși pe pământ, unii n-ar suporta mustrările Lui, n-ar suporta să vadă că oamenii Îl vor iubi mai mult pe Hristos decât pe ei, conducătorii satelor, orașelor, țărilor, marilor companii și a lumii întregi. Și nesuportând, Îi vor pune piedici. Nu-L vor lăsa să propovăduiască, vor încerca să-L denigreze prin mass-media prin tot felul de presupuse zvonuri, Îl vor izola și încet încet vor încerca să-L elimine, să-L omoare.

Cred că toți suntem deacord că dacă mâine ar veni iarăși Mântuitorul Iisus, în chip smerit, ca și prima oară, iarăși noi L-am răstigni. Este doar o presupunere pentru a ne ajuta să înțelegem mai departe argumentarea. Iisus Hristos a murit odată pentru totdeauna și a înviat odată pentru totdeauna, iar când va veni a doua oară va veni întru slavă, ca un Dumnezeu, judecând întreaga lume.

Prin urmare motivul pentru care Iisus Hristos a fost răstignit acum aproape 2000 de ani și pentru care ar fi răstignit și astăzi este același: păcatele noastre. Oamenii n-ar suporta sfințenia lui Dumnezeu, n-ar suporta mustrările Lui, oamenii ar conștientiza imediat răutatea din ei și s-ar îngrozi, dar totuși unii n-ar vrea să-și schimbe viața.

De fapt ce este în esență această răstignire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Este un refuz al lumii, al oamenilor de a-L primi pe Dumnezeu în viața lor. Este un refuz al oamenilor de a se schimba, un accept tacit de a rămâne în continuare în păcat.

Lumea iudaică L-a răstignit pe Hristos pentru că El a avut curajul să mărturisească pe față că ei trăiesc în fărădelege, că nu-L cinstesc pe Tatăl, că au lăsat poruncile lui Moise și se ghidează după tradițiile lor, că mimează sfințenia și că i-au omorât pe toți profeții trimiși de Dumnezeu pentru a trezi conștiința lor, că s-au pus pe tronul lui Dumnezeu și îi judecă pe toți dar ei nu-și mai văd propriile păcate.

Prin urmare păcatul din noi este adevărata motivație pentru gestul răstignirii?

Ce este păcatul? O încălcare a poruncilor lui Dumnezeu. Ce sunt poruncile lui Dumnezeu? Iubirea Lui față de noi oamenii și iubire între noi oamenii.

A păcătui înseamnă a face rău aproapelui și a disprețui porunca lui Dumnezeu.

Păcatul este un refuz de a asculta de Dumnezeu, de a colabora cu Dumnezeu, de a te apropia de Dumnezeu. Păcatul este o modalitate de a refuza mental existența lui Dumnezeu, și de a impune și altora această minciună. Păcătul Îl scoate pe Dumnezeu din om și pe Dumnezeu din comunitatea în care trăiesc oamenii.

Când Mântuitorul Hristos a vindecat pe demonizatul din Gadara și a alungat demonii din el în porci, iar porcii s-au aruncat în mare înecându-se, poporul Gadarei nu s-a bucurat de vindecarea apropelui lor ci s-a întristat de pierderea porcilor. Din acest motiv ei L-au rugat pe Hristos să plece de la ei.

Păcatul este un mod de a-i cere lui Dumnezeu să plece de la noi, să ne lase în pace, să nu mai impună reguli, să nu ne mai mustre prin conștiință, să nu ne mai ceară să fim buni, ci să ne lase să fim cum vrem noi.

Noi cei de astăzi, când păcătuim, îl alungăm pe Dumnezeu, îi refuzăm prezența, îi negăm existența, îl răstignim ca și iudeii, îl băgăm în mormânt ca să uităm de El.

Totuși Hristos este prezent, așa cum a spus, în fiecare om care crede în Dumnezeu, este prezent în sufletul lui, în ființa acelui om:

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. ” (Ioan 14, 23)

Ba mai mult, Dumnezeu, Tatăl Fiul și Duhul Sfânt este prezent în fiecare om, chiar și nebotezat, chiar și necredincios, pentru că omul este chip al lui Dumnezeu și are viață din Duhul Sfânt, și prin El trăiește.

Păcatul pe care-l săvârșim este un rău împotriva aproapelui nostru. Dar pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, în maxima Lui iubire, se identifică cu nevoile și suferințele fiecărui om care-i poartă chipul, atunci un rău făcut aproapelui este un rău făcut lui Hristos.

Așa cum dacă cineva îi face un rău fetiței mele Sofia, îmi face mie însumi un rău, pentru că din iubire voi suferi foarte mult văzând suferința ei.

Așa se face că orice rău făcut omului de lângă tine este un rău făcut și lui Iisus Hristos, Care ca un tată iubitor suferă alături de noi. Prin urmare păcatele noastre, răutatea noastră, deși direcționată doar către anumiți oameni este direcționată de fapt către Dumnezeu.

Astfel când eu păcătuiesc față de aproapele îi fac rău lui Hristos. Dar cum, că Hristos este în ceruri acum și nu mai suferă?

Hristos este Viața lumii și vindecarea tuturor. Hristos este Dumnezeu și El a dat toate poruncile pe care trebuie să le împlinim în lume. Atunci când eu păcătuiesc îi neg autoritatea și puterea vindecătoare, și prin urmare îi îndemn și pe alții să facă la fel. Păcatul meu Îl răstignește pe Hristos în fața oamenilor, în sensul că Îl elimină, Îl desconsideră, Îl tratează cu indiferență.

Când eu păcătuiesc e ca și cum aș spune: „Ce porunci? Care Dumnezeu? Nu vezi că îi încalc poruncile și nu se întâmplă nimic. Nu e chiar așa cum spune Dumnezeu. Nu cred în toate poruncile Lui.”

Este ca și cum ai lovi un polițist în uniformă în plină stradă. Lumea va fi mai mult scandalizată de curajul de a sfida autoritatea simbolizată de uniformă, decât de gestul de a lovi în sine. Când lovești un polițist în uniformă defapt denigrez însuși statul care i-a dat autoritatea de a face ordine.

Când astăzi statele lumii legalizează păcatele: avortul, contracepția, homosexualitatea, pornografia, divorțul, etc. de fapt ele sfidează autoritatea lui Dumnezeu, Cel care a definit limitele moralității în om.

Când sfinții mucenici au fost schingiuți și chinuiți groaznic, torționarii vizau de fapt și eliminarea acestui Dumnezeu creștin, acestui Dumnezeu incomod.

Iată cum păcatele noastre Îl răstignesc pe Mântuitorul Hristos, nu în sens propriu, cât în sens moral: a răstigni înseamnă a elimina pe Dumnezeu care mustră fărădelegea.

Toți păcătuim. Toți îl răstignim pe Mântuitorul Iisus Hristos în fața aproapelui nostru. Paradoxal, răstignindu-L pe Cruce, Dumnezeu ne împacă cu El. Își deschide brațele și ne iartă. Urmăriți cu atenție dragilor cu Dumnezeu reușește să transforme orice rău în bine, răstignirea în Înviere, ura în iertare, războiul în pace, și vrajba în împăcare.

„Dumnezeu permite răul în măsura în care poate scoate un bine mai mare din el.” (Părintele Paisie Aghioritul)

Dacă greșesc, dacă am o omis ceva, dacă nu m-am făcut bine înțeles vă rog să aduceți completări sau întrebări.

Doamne ajută!