Catisma intaia
PSALMUL 1
1. Fericit bărbatul care iubeşte numele tău, Marie, Maică pururea Fecioară,
2. Căci cu darul tău sufletul lui se va întări şi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, va da multe roade la vremea sa.
3. Fericită eşti tu între femei, pentru smerenia şi credinţa inimii tale,
4. Căci tu covârşeşti toate femeile cu frumuseţea ta şi întreci pe îngeri şi pe arhangheli cu sfinţenia ta!
5. Milele şi îndurările tale peste tot se vestesc. Dumnezeu a binecuvântat lucrul mâinilor tale!
PSALMUL 2
1. Preasfântă Doamnă Fecioară, pentru ce se tulbură neamurile care se ridică împotriva mea?
2. Ruşinează-i şi doboară-i la pământ cu furtuna îngrozirilor şi înfricoşărilor tale! Să ne acopere dreapta Ta.
3. Risipeşte norii fărădelegilor noastre, ridică povara păcatelor noastre.
4. Veniţi la Maica Domnului toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi ea vă va odihni pe voi!
5. Apropiaţi-vă de ea când sunteţi năpăstuiţi şi Născătoarea de Dumnezeu vă va lumina cu strălucirea feţei sale!
6. Binecuvântaţi-o din toată inima, căci de mila ei este plin tot pământul!
PSALMUL 3
1.
Preasfântă Doamnă pururea Fecioară, cât s-au înmulţit vrăjmaşii mei,
văzuţi şi nevăzuţi, care mă necăjesc! Risipeşte-i cu viforul dreptăţii
tale!
2. Miluieşte-mă, Stăpână, şi vindecă-mă de neputinţele mele!
3. Încălzeşte inima mea cea rece şi nu mă lăsa să cad în mâinile vrăjmaşilor mei sufleteşti.
4. În ziua morţii mele, vino în ajutorul sufletului meu, ca să mă duci la limanul mântuirii.
5. Slavă ţie, ocrotitoarea celor fără de ajutor!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 4
1. Când te-am chemat, Preasfântă Fecioară Doamnă, cu credinţă şi cu nădejde, tu m-ai auzit, şi cu mila ta m-ai apărat.
2.
M-ai izbăvit din cursele duhurilor răutăţii de sub cer, care s-au
pregătit să mă înghită şi din mâinile cele răpitoare care caută sufletul
meu,
3. Revărsându-ţi bunătatea milostivirilor tale, asupra tuturor celor ce cheamă numele tău cel Sfânt!
4. Binecuvântată eşti tu între femei, Doamnă, Stăpână Fecioară şi stăpânirea ta se va întinde în vecii vecilor!
PSALMUL 5
1. Graiurile mele ascultă-le, Preasfântă Doamnă Fecioară, şi nu întoarce de la mine faţa ta de Mamă!
2. Schimbă plânsul meu întru bucurie şi suspinul meu întru veselie, ca să cadă vrăjmaşul sub picioarele mele.
3.
Cu rugăciunile tale puternice, zdrobeşte capetele lor cele trufaşe, ca
să te binecuvânteze toată limba şi numele tău să-l rostească tot trupul.
4.
Binecuvântată eşti, o, fiica Marelui Împărat ceresc! Tu eşti cununa
tuturor sfinţeniilor. Tu eşti slava Ierusalimului celui de Sus şi a
celui de jos.
5. Cei ce te binecuvântează vor reuşi în lucrurile lor.
Cei ce te binecuvântează, vor fi binecuvântaţi, iar cei ce te ocărăsc,
vor fi blestemaţi!
6. În casa robilor tăi nu se va împuţina vinul şi belşugul de untdelemn.
7. Îl binecuvântăm pe Dumnezeu, care te-a zidit! Binecuvântaţi să fie părinţii tăi, care te-au născut!
8. Binecuvântată eşti, Doamnă Fecioară, în cer şi pe pământ, lăudată şi preaslăvită în vecii vecilor!
PSALMUL 6
1.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu întru iuţimea Sa să ne mustre pe
noi Dreptul Judecător, nici întru mânia Sa să fim pedepsiţi.
2. Tu, apărătoarea noastră, te rugăm să ai grijă de noi, pentru numele tău cel Sfânt,
3. Şi izbăveşte-ne de porţile iadului şi din prăpastia cea întunecoasă cu rugăciunile tale,
4.
Ca să cunoaştem în veci minunile tale, căci nu morţii, nici cei ce sunt
în iad te vor lăuda pe tine, ci noi cei vii, cu Harul tău te vom
binecuvânta!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 7
1. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în tine am nădăjduit,
2. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc, pentru ca în smerenia mea, să fiu bineplăcut ţie.
3. Strălucirea feţei tale să lumineze sufletul meu şi privirea ta cea milostivă să însenineze conştiinţa mea.
4. Şi prin tine voi aduce rugăciunile mele înaintea Celui Preaînalt!
PSALMUL 8
1. Preasfântă Stăpâna mea, spre tine nădăjduiesc, izbăveşte sufletul meu de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
2. Prin tine Domnul nostru S-a făcut Mântuitorul şi Fratele nostru.
3. Ca focul în rug şi ca roua pe lână, a coborât peste tine Cuvântul lui Dumnezeu, Cel mai înainte de veci,
4. Care pe Duhul Sfânt aflându-L, te-a umbrit cu puterea Celui Preaînalt.
5. Binecuvântat este Rodul pântecelui tău ce S-a zămislit în tine.
6. Binecuvântată este Naşterea ta cea feciorească.
7. Binecuvântată este curăţia Trupului Tău.
8. Binecuvântate sunt îndurările inimii tale.
9. Slavă ţie, apărătoarea tuturor credincioşilor, cea plină de osârdie!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA ÎNTÂIA
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Luminează-mi,
atotbună, sufletul meu cel întunecat şi alungă de la mine nesimţirea.
Învaţă-mă să fac voia Fiului tău, ca să primesc iertarea multelor mele
păcate, cu rugăciunile tale!
Slavă…
Dă-mi, Fecioară, umilinţă şi
îmbelşugată vărsare de lacrimi, din care să izvorască adâncul
îndurărilor, uscându-mi potopul răutăţilor şi curgerilor patimilor, una
Preacurată!
Şi acum…
Judecătorul se apropie, sfârşitul este la
uşă, veghează suflete şi strigă din adâncul inimii către Maica
Dumnezeului nostru: Izbăveşte-mă de înfricoşatele chinuri şi cu
mijlocirea ta aşează-mă în loc luminos!
Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:
Stăpână,
Născătoare de Dumnezeu, Doamna mea, iubitoare de oameni, Tu ştii
gândurile şi faptele mele şi neputinţa firii mele, ţie îţi înfătişez
sufletul meu, pe care l-am spurcat cu păcatele şi cu gândurile mele cele
netrebnice, dar tu, Stăpână, cunoşti putreziciunea rănilor mele cele
trupeşti şi sufleteşti. Tot tu să-mi dai şi vindecarea, vărsând peste
ele o picătură din milostivirea şi iubirea ta de oameni. Caută aşadar,
Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, cu ochiul tău cel milostiv la
ticălosul meu suflet, care este stăpânit de povara păcatelor şi care
este gata să fie predat focului de către Dreptul Judecător. Dar cu
rugăciunile tale şi cu iubirea ta de oameni, fă-l bineplăcut Fiului tău
şi Dumnezeului meu, ca să nu mă vădească înaintea îngerilor şi a
oamenilor, cu gândurile şi cu faptele mele cele rele, ci să te asculte
pe tine, ca o bună şi iubitoare de oameni, care te rogi pentru sufletul
meu cel păcătos. O, scăpare a credincioşilor! Miluieşte-mă pe mine care
mă tăvălesc în prăpastia păcatelor, dar care îţi aduc suspinele mele
dintr-o inimă zdrobită, pentru ca prin apărarea ta, să mă învrednicesc
de iertarea nenumăratelor mele păcate. Dumnezeu, Fiul tău, te-a făcut pe
tine scăpare.
Aşa, Doamne Iisuse Hristoase, Care ai voit pentru
milostivirea Ta, să te naşti din Preacurata Maică şi pururea Fecioara
Maria, pentru mântuirea oamenilor, primeşte-o pe aceasta mijlocitoare
pentru mine, nevrednicul. Nădăjduind la ajutorul şi la apărarea ei, cad
la nemăsurata Ta bunătate şi iubire de oameni, ca să primesc iertarea
păcatelor mele pe care le-am făcut înaintea Ta, Doamne, că Ţie se cuvine
slava, cinstea şi închinăciunea, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Catisma a doua
PSALMUL 9
1. Ne mărturisim ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
din toată inima şi vestim printre oameni toate minunile tale, lauda şi
mărirea ta.
2. După Dumnezeu, ţie se cuvine mărire şi către tine se va înălţa glasul laudei ce izvorăşte din adâncul inimii.
3. Cei păcătoşi care se căiesc înaintea lui Dumnezeu îşi dobândesc mântuirea prin tine, în Dumnezeu.
4. Când suspină ei cu smerenie, tu, Maică milostivă, vindeci zdrobirea inimii lor,
5. Care cu mijlocirea ta îşi găsesc odihna întru Domnul, în pace şi în linişte, după ostenelile pribegiei lor.
PSALMUL 10
1. La Doamna Preacurata Fecioara Maria nădăjduiesc, pentru milele şi îndurările ei.
2. Ochii ei spre cei săraci privesc şi mâinile ei sunt întinse spre orfani şi spre văduve.
3.
Căutaţi-o din tinereţile voastre şi mijlocirea ei dinaintea Altarului
vă va proslăvi în faţa lui Dumnezeu şi va spăla mulţimea păcatelor
voastre,
4. Căci ea ne aduce întotdeauna mila şi mângâierea cerească.
5.
O, pururea Fecioară Preabinecuvântată! Întinde spre noi dreapta ta cea
puternică, pe care o sărutăm cu evlavie şi nu întoarce faţa ta de la
noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 11
1. Mântuieşte-mă, Maică Preamilostivă, ceea ce eşti izvor de bunătăţi şi adâncul îndurărilor.
2. Cât de frumoase sunt căile tale şi cât de paşnice sunt cărările tale!
3. În tine străluceşte cereasca virtute a curăţiei, lumina neprihănirii şi adevărului.
4.
Mai puternic decât lumina soarelui eşti îmbrăcată în veşminte de aur,
împodobită cu frumuseţea celor mai alese şi mai curate fapte bune.
5. Cununa ta este alcătuită din douăsprezece stele cereşti luminoase, care strălucesc pe capul tău.
6. Slavă ţie, apărătoarea tuturor binecredincioşilor creştini!
PSALMUL 12
1. Până când, Preasfântă Doamnă Fecioară, mă vei tot uita şi nu mă vei izbăvi, în ziua necazului meu?
2. Până când se va ridica vrăjmaşul sufletesc asupra mea? Cu puterea şi cu stăpânirea ta îl voi zdrobi.
3. Fii mie, celui fără de ajutor, Doamnă, stâlp de întărire şi armă care să nimicească pe vrăjmaşi.
4. Te voi mări pe tine, ceea ce eşti plină de daruri, cu inima şi cu gura,
5. Te voi preaslăvi, ca pe o nebiruită cârmuitoare de oşti!
PSALMUL 13
1. Zis-a cel nebun, potrivnicul din iad: „Voi lovi şi voi nimici pe credincioşii lui Hristos, iar mâna mea îi va ucide!”
2. Scoală Doamnă, Preasfântă Fecioară, întâmpină-l pe el, opreşte-l şi nimiceşte-i toate sfaturile lui cele rele.
3. Puterii tale cine îi va sta împotrivă? Cine va putea grăi împotriva stăpânirii tale?
4. Iadul se cutremură la auzul numelui tău celui preasfânt! În faţa puterii tale, morţii se ridică.
5. Numai la un semn al tău, nenumărate oşti însetate de sânge se nimicesc.
6.
O, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, tu L-ai cuprins şi L-ai
purtat în sânul tău pe atotputernicul Dumnezeu, cel neîncăput!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 14
1.
Doamnă, cine locuieşte în corturile lui Dumnezeu, sau cine se va
sălăşlui în sfântul şi înaltul Munte al Sionului, unde străluceşte
lumina feţei lui Dumnezeu?
2. Cel iubitor de Dumnezeu, care după Domnul îşi pune toată nădejdea numai în tine.
3. Cel iubitor de Dumnezeu, care în mintea sa poartă întotdeauna preadulcele tău nume.
4. Cel iubitor de Dumnezeu, care te urmează pe calea smereniei, blândeţei şi curăţeniei tale.
5. Acela se va sălăşlui în prea fericitele lăcaşuri ale lui Dumnezeu, o, prebinecuvântată pururea Fecioară Maria!
6. Acela care măreşte cu sufletul pe Domnul şi se bucură de Unul Dumnezeu, Mântuitorul său.
7. Să alergăm noi păcătoşii, pe cărările Maicii Domnului.
8. Să ne ţinem cu tărie pe urmele paşilor ei şi să nu ne despărţim de ea în rugăciunile noastre.
9. Plecându-ne genunchii în faţa Sfintei sale Icoane, să ne ridicăm mintea la chipul cel dintâi,
10. Până când vom dobândi milele ei în ajutor la bună vreme, spre moştenirea făgăduinţei cereşti.
PSALMUL 15
1.
Păzeşte-mă, Doamnă Fecioară, şi precum s-a revărsat asupra ta nesecatul
râu al darului dumnezeiesc, revarsă şi asupra mea o picătură
dintr-însul.
2. Căci sânul tău cel pururea fecioresc şi cele
dinlăuntru ale tale fiind prea curate, ai născut pe Înaltul Dumnezeu, pe
Preaiubitul Fiu din Duhul Sfânt.
3. Binecuvântat este pieptul tău cu care ai hrănit pe Mântuitorul Hristos!
4. Aduceţi laude Fecioarei Preacurate, ca să dobândiţi Harul şi mila ei.
5. Preaslăviţi numele ei şi cinstiţi în vecii vecilor zămislirea şi Naşterea ei!
PSALMUL 16
1. Ascultă, Preacurată Doamnă Fecioară, dreptatea mea şi alungă de la mine necazul meu.
2. Mărturisi-mă-voi ţie în glas de bucurie şi de veselie, când se va revărsa asupra mea mila ta.
3.
Asemănaţi-vă ei în iubirea de Dumnezeu, voi, sfinte fecioare ale lui
Dumnezeu, preaslăviţi-o cu glasul gurii şi inimii voastre,
4. Căci
iată, fecioarele muceniţe şi cuvioasele femei au fost cucerite de
dragostea preadulcelui Iisus, au primit darul ei şi cununile neveştejite
ale Raiului!
5. Slavă ţie, Stăpână, ceea ce eşti comoară nejefuită a fecioarelor care te iubesc!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA A DOUA
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Pe
tine, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, te rugăm să ne izbăveşti de
multele noastre necazuri şi greşeli, căci nu avem, Preacurată Stăpână,
altă grabnică mângâiere, afară de tine, Preamilostivă, care ne dai
mântuire!
Slavă…
Tu singură L-ai născut fără stricăciune pe
Dumnezeu, la tine cădem Fecioară pururea, chemându-te cu frică şi cu
dragoste, ca să ne scapi de patimi şi de neputinţele cumplite.
Şi acum…
Când
va fi ca sufletul să se despartă de trup, atunci să-mi stai înainte,
ceea ce eşti de Dumnezeu bucurată şi să nimiceşti sfaturile vrăjmaşilor
care caută să mă înghită, pentru ca izbăvindu-mă prin tine de
stăpânitorii întunericului, să mă învrednicesc de partea celor aleşi, cu
rugăciunile tale!
Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:
Presfântă
şi Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, ştiu că
sunt spurcat şi necurat şi nevrednic şi plin de tot păcatul! De aceea,
ca unul ce sunt vinovat, cu multă ruşine şi cu lacrimi cad şi strig
către tine: „Stăpâna mea, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
miluieşte-mă, ajută-mă şi mă mângâie pe mine nevrednicul robul tău (N).
Maică
a toată mângâierea, nu înceta a-L ruga pe Fiul tău şi Dumnezeu, căci
sufletul meu ticălos şi păcătos a coborât în adâncul răutăţilor, iar eu
păcătosul şi întinatul, gândindu-mă la păcatele mele cele dinainte şi
cele de acum, grăiesc: nu este nici o răutate pe care, eu ticălosul, să
n-o fi făcut. De aceea, mă înspăimânt şi mă tem de Fiul tău şi de
Dumnezeul meu şi de dreapta Lui judecată. Pentru aceasta, cu inimă
zdrobită şi cu lacrimi strig către tine: milostiveşte-te, Stăpâna mea,
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine care cu mintea
de sine stăpânitoare am călcat îndreptările şi poruncile Fiului tău şi
Dumnezeului meu!
Nu mă lăsa să pier în spurcăciunile şi deprinderile
mele cele păcătoase, ci trimite-mi milele tale cele bogate. Tu, ceea ce
eşti Maica îndurărilor şi milostivirilor, nu mă trece cu vederea pe mine
cel pierdut, ci întoarce-mă şi mă scoate din tina păcatului precum de
demult Fiul tău a scos-o pe desfrânată, pe fiul cel risipitor şi pe
vameşul.
Dăruieşte-mi izvoare de lacrimi şi spală-mi întinăciunea
păcatelor mele. Nu mă lepăda, nu te scârbi de mine spurcatul, ci cu
apele îndurărilor tale, stinge sufletul meu cel aprins de patimi
necurate. Izbăveşte-mă de flăcările cu care mă aprind demonii.
Răpeşte-mă din faţa acestor câini care mă latră. Vreau să văd cum îi
alungi de la mine pe aceşti diavoli întunecaţi, predându-mă în mâinile
luminoşilor şi bunilor îngeri! Căci tu eşti Născătoarea de Dumnezeu,
mântuirea păcătoşilor, apărătoarea şi întoarcerea celor deznădăjduiţi,
mângâierea celor întristaţi.
Fiul tău şi Dumnezeul nostru te-a dăruit
mie, celui ce te chem din toată inima, ca pe o mijlocitoare!
Miluieşte-mă, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu pe mine nevrednicul,
pentru milostivirea Fiului şi Dumnezeului nostru. Amin!”
Catisma a treia
PSALMUL 17
1. Iubi-te-voi, Doamnă Stăpână, şi Maică pururea
Fecioară, Împărăteasa Cerului şi a pământului şi voi preaslăvi minunatul
tău nume printre neamuri.
2. Mărturisiţi-vă Maicii Domnului, voi, care sunteţi cu inima zdrobită şi ea vă va întări împotriva tuturor vrăjmaşilor voştri.
3.
Stăpână Maică pururea Fecioară, darul sânului tău este o lumină pentru
noi şi din tine ne hrănim cu laptele îndulcirilor tale duhovniceşti, ori
de câte ori flămânzim şi însetăm.
4. Cei ce sunteţi credincioşi,
căutaţi şi slăviţi pe Stăpâna noastră, că ea este grabnică ajutătoare şi
mijlocitoarea noastră la Dumnezeu.
5. Fii Scăparea noastră, Preabinecuvântată Maică a lui Hristos-Dumnezeu, căci tu eşti minunată întărire pentru credincioşi.
6. Slavă ţie, a tuturor credincioşilor grabnică ajutătoare!…
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 18
1. Cerurile spun slava lui Dumnezeu dar spun şi mărirea ta, pururea Fecioară Maria;
2. Cu zugrăvelile bunelor miresme ale harului tău, toate marginile pământului sunt înmiresmate!
3. Îndreptaţi-vă către ea cu suspinele voastre, voi, cei ce sunteţi înviforaţi de toate fărădelegile.
4.
Voi, cei păcătoşi, alergaţi spre ajutorul Maicii Domnului şi ea vă va
duce la limanul cel liniştit al milostivirii lui Dumnezeu.
5. Cu cântări de psalmi bateţi la uşa îndurărilor ei şi darul milostivirii ei se va pogorî ca ploaia peste voi.
6. Slăviţi-o, drepţilor în faţa Altarului lui Dumnezeu!
7. Lăudaţi-o, ceruri ale cerurilor şi tot pământul să fericească numele ei!
PSALMUL 19
1.
Auzi-ne, Preasfântă Doamnă pururea Fecioară, în întristările noastre şi
îndreaptă-ţi faţa ta de Mamă spre rugăciunile noastre!
2. Nu ne părăsi în înfricoşatul ceas al morţii, ci stai în faţa sufletului nostru, când va fi să se despartă de trup!
3. Trimite un înger de pace în întâmpinarea lui, ca să fie păzit fără primejdie de duhurile cele rele.
4. Arată-i sufletului pe Dreptul Judecător al veacurilor cu o faţă milostivă şi binevoitoare,
5. Ca, prin starea ta de faţă, să-i dea iertare şi să-l învrednicească de veşnica odihnă, cu aleşii lui Dumnezeu.
PSALMUL 20
1.
Stăpână Doamnă, pururea Fecioară, cu puterea ta se vor veseli sufletele
noastre şi cu dulceaţa numelui tău se vor mângâia inimile noastre.
2. De la Altarul Împăratului, să ne trimiţi întreita înţelepciune, ca să ne luminăm cu ea în tot adevărul.
3.
Învredniceşte-ne să ne înfrânăm cu darul tău de la trupeştile patimi,
iar lumina darului tău, să strălucească în inimile noastre.
4. Cât de
dulci sunt cuvintele tale, Fecioară Preasfântă, celor ce te iubesc pe
tine şi cât de înmiresmate sunt picăturile darului tău!
5. Slavă şi cinste îţi cântăm şi cu preacinstitul tău nume ne slăvim şi noi în veci.
6. Slavă ţie apărătoare, slavă ţie, a credincioşilor grabnică şi iute ajutătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 21
1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, preabinecuvântata pururea Fecioara Maria, să caute spre mine cu îndurările ei,
2. Ca să dobândesc mântuirea cea veşnică, cu binecuvântarea ei cea cerească.
3. Pentru aceasta, te chem pe tine, Stăpână şi Doamnă pururea Fecioară, ziua şi noaptea,
4. Ca să pătrundă până la tine rugăciunea mea şi tu, Stăpână, apleacă-ţi urechea ta spre ruga mea.
5. Pretutindeni mă caută duşmanii sufletului meu, dar dreapta ta cea puternică mă apără pe mine,
6. Şi sub umbra milostivirii tale am dobândit o prea dulce odihnă.
7. Slavă ţie, neadormita mea păzitoare!
PSALMUL 22
1. Domnul mă paşte şi tu, Născătoare de Dumnezeu, Îl rogi ca să-Şi întoarcă spre mine Faţa Sa cea dumnezeiască!
2. Slavă stării tale înainte-I ca o Maică milostivă!
3. Binecuvântată să fie privirea ta, pe care cu milostivire o îndrepţi spre păcătoşii care se căiesc!
4. Binecuvântată să fie strălucirea feţei tale celei sfinte,
5. Binecuvântat să fie Harul Sfântului tău chip,
6. Binecuvântată să fie mila cea grabnică a mâinilor tale.
7. Binecuvântat să fie Cel ce S-a hrănit cu laptele tău cel fecioresc!
8. Să te binecuvânteze Apostolii şi Proorocii lui Dumnezeu, Mucenicii, Mărturisitorii şi cinstitele Fecioare să-ţi cânte ţie!
PSALMUL 23
1. Al Domnului este pământul şi plinirea lui.
2. Tu, Stăpână, împreună împărăţeşti cu El în ceruri şi tu ne eşti un înger păzitor pe pământ!
3. E mai bine să se stingă soarele decât să ne lipsim noi de mijlocirea ta înaintea lui Dumnezeu!
4. Cu slavă şi cu frumuseţe te-ai îmbrăcat!
5. Îmbrăcămintea veşmintelor tale este mai scumpă decât orice comoară!
6. Strălucirea soarelui este pe capul tău şi lumina lunii sub picioarele tale!
7. Altarul tău este împodobit cu stele şi toate sufletele drepţilor cu nesaţiu te privesc o, prealuminată stea de dimineaţă!
8. Pomeneşte-ne pe noi, Doamnă Stăpână Fecioară, întru bunăvoinţa ta şi fă-ne vrednici să-ţi slăvim sfântul tău nume!
9. Slavă ţie, grabnică ajutătoare a tuturor creştinilor!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA A TREIA
Sfinte Dumnezeule… PreaSfântă Treime… Tatăl nostru…
Zid
nebiruit, temelie puternică, liman neînviforat, te-am dobândit pe tine,
preabună Născătoare de Dumnezeu Fecioară! În adâncul patimilor fiind
înviforaţi, spre limanul apărării tale alergăm noi păcătoşii şi
smeriţii, trimite-ne pace şi mare milă!
Slavă…
Altar cu totul de
aur al Împăratului şi Rai înflorit te-ai arătat, Preacurată Fecioară,
căci pe Dumnezeu în sânul tău L-ai purtat, cu haruri dumnezeieşti ne
înmiresmeşti pe noi. Pentru aceea, toţi te vestim ca pe ceea ce eşti cu
adevărat Maica lui Dumnezeu, care ne dai nouă mare milă.
Şi acum…
Mângâierea
celor scârbiţi, curăţirea celor ce greşesc, tu eşti, Maică pururea
Fecioară şi Preasfântă Stăpână! Tu ai născut mântuirea neamului omenesc,
tu te-ai făcut stâlp de tărie credincioşilor, te chemăm: roagă-L pe
Hristos-Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă!
Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:
Către
apărarea ta şi ajutorul tău cel tare alerg acum, Preacurată Doamnă
Fecioară Născătoare de Dumnezeu! Sunt cu totul spurcat, n-am păzit
poruncile Fiului tău şi Dumnezeului meu, aşa încât nici nu îndrăznesc
să-mi
ridic ochii la cer, căci mi-am rănit trupul meu cu multe răutăţi. Nici
mâinile nu cutez să le ridic spre înălţime, căci sunt pline de răpire,
nici gura n-o deschid la rugăciune, căci mi s-a lipit cu grăirea de rău.
Suspine nu am, din pricina nesimţirii mele, inima mi-e îngreuiată de
slava deşartă, sufletul mi l-am întunecat cu nemilostivirea. Trupul mi
l-am slăbit cu trândăvirea, picioarele mi le-am poticnit de piatra
iubirii de plăceri, urechile mi le-am deschis spre auzirea laudelor de
puţină vreme. Faţa mea s-a umplut de neruşinare, mirosul urât al
faptelor mele a intrat în nările mele şi fiind în întregime ca un pom
neroditor sau ca o biserică pustie, toţi năzuiesc să mă dărâme, iar
diavolul care îmi pradă sufletul şi care se cuibăreşte în inima mea, mă
vede neîngrădit şi caută să-mi răpească puţina mea credinţă pe care o
mai păstrez ca pe o avuţie şi, legându-mă ca pe un prizonier, cu
legături de păcate, mă sileşte să-i fac voia lui! Dar ce voi face eu nu
ştiu, fiind creat de Dumnezeu cu voie liberă, m-am robit mai mult cu
propria mea voie demonului tuturor poftelor şi s-au înmulţit păcatele
mele mai mult decât nisipul mărilor! Cum aş putea să-L rog pe Domnul şi
Creatorul meu, sau cum aş putea să nădăjduiesc să fiu miluit? De
bunăvoie m-am dedat spre întinarea trupului şi în fiecare ceas mă
apropii de plăcerile păcătoase! Căci trupul mi l-am spurcat cu
desfrânarea, limba mi-am întinat-o cu vorbe urâte şi ruşinoase, iar cele
dinlăuntru ale mele le-am umplut de gânduri necurate şi mintea mea s-a
plecat spre cele potrivnice legii lui Dumnezeu. De aceea tânjesc şi mă
amărăsc şi mă întristez şi în fiecare ceas cad la îndurările tale,
Doamnă Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu te mânia pe mine păcătosul,
ca să nu se sfârşească zilele mele în deşert, ci caută, Stăpână, spre
mine deznădăjduitul. Roagă-L pe Cel ce S-a născut din tine ca să nu am
soarta păcătoşilor, căci tu eşti Maica lui Dumnezeu şi eu robul tău,
întotdeauna nădăjduiesc spre tine! Pentru noi, robii Tăi, roagă-L pe
Fiul tău şi Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava, dimpreună cu
Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Catisma a patra
PSALMUL 24
1. Către tine, Doamnă, pururea Fecioară, am ridicat sufletul meu,
2.
Pentru ca să nu mă ruşinez, cu rugăciunile tale, la înfricoşata
judecată a lui Dumnezeu, nici să-şi râdă de mine vrăjmaşii mei,
3. Iar duhurile răutăţii de sub cer, pâlcurile vicleanului, să nu împiedice paşii mei, nici să mă acopere cursele morţii.
4. Vino cu blândeţe în sufletul meu.
5. Fii mie călăuză spre patria cerească şi numără-mă împreună cu fericitul sobor al aleşilor lui Dumnezeu!
PSALMUL 25
1. Judecă-mă, Preasfântă Doamnă, că eu întru nerăutate am umblat; mă voi osteni nădăjduind spre tine.
2. Înflăcărează inima mea cu focul iubirii tale celei duhovniceşti şi cu brâul curăţiei tale, încinge mijlocul meu!
3. Mila şi îndurările tale sunt în faţa ochilor mei.
4. Mă voi îndulci cu glasul laudelor tale, Doamnă pururea Fecioară.
5. Iubit-am faţa ta cea plină de lumină, închina-mă-voi şi voi cinsti stăpânirea ta cea sfântă.
6. Mărturisiţi-vă numelui ei, că sfânt este şi cunoaşteţi în veac minunile ei!
PSALMUL 26
1.
Preasfântă Fecioară, strălucirea cerească a feţei tale să fie luminarea
mea şi lumina harului tău să strălucească în mintea mea.
2. Înalţă capul meu deasupra vrăjmaşilor mei, că eu voi cânta numele tău cel preasfânt şi să nu întorci faţa ta de la mine.
3. Frumuseţea şi bunătatea ta a dorit-o sufletul meu! Şi pe tine te caută inima mea, ziua şi noaptea, Împărăteasă cerească!
4.
Nu lepăda harul şi milele tale de la mine şi voi slăvi întru neamuri
slava ta, cu care te-a slăvit Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 27
1. Către tine Doamnă, pururea Fecioară, voi striga şi mă vei auzi, în glasul laudelor tale mă voi veseli.
2. Miluieşte-mă în ziua strâmtorării mele şi cu lumina adevărului tău luminează-mă.
3. Însuşi Domnul te-a dat nouă spre mângâierea noastră şi tu eşti tăria noastră şi lauda noastră întru Domnul.
4. Voi scoate dar, şi voi bea apa darului tău din izvorul milostivirii şi nu voi mai înseta în veac.
PSALMUL 28
1. Aduceţi Doamnei noastre, pururea Fecioarei, fiii lui Dumnezeu, aduceţi Stăpânei noastre, slavă şi laudă.
2. Dă putere robilor tăi, Stăpână şi Maică, pururea Fecioară şi binecuvântare celor ce te slăvesc şi te laudă pe tine!
3. Ascultă suspinele din inimă ale celor ce te caută pe tine şi nu lepăda rugăciunile celor ce te cheamă în ajutor.
4. Să fie mâna ta întinsă şi gata spre ajutorul nostru şi urechea ta să audă glasul nostru amărât şi obosit,
5. Căci tu eşti singura noastră Mamă iubitoare de fii.
PSALMUL 29
1. Înălţa-te-voi, Preasfântă Fecioară, căci tu eşti lăcaşul cel preafrumos al Preasfântului Duh.
2. Înălţa-te-voi, Stăpână, că m-ai primit în mila ta şi m-ai izbăvit de ghearele vrăjmaşului meu sufletesc, potrivnicul meu.
3. Nu mă uita nici până la sfârşitul meu pentru păcatele mele,
4. Înviază duhul meu şi inima mea cea împietrită o înmoaie întru pocăinţă, ca şi eu să-ţi aduc jertfă de slavă şi laudă.
5.
Bucuraţi-vă cerurilor şi să se veselească pământul, până când va
mângâia Maica Domnului pe credincioşii săi robi şi pe săracii cu duhul
îi va milui şi va binevoi întru ei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 30
1. Spre tine, Stăpână, Împărăteasă şi Maică, pururea Fecioară, voi nădăjdui şi nu mă voi ruşina în veac!
2. Cu darul tău, primeşte-mă şi cu privirea ta de Mamă, mângâie-mă.
3. Tu eşti tăria mea, scăparea, mângâierea şi acoperământul meu şi nădejdea mea care nu mă dă de ruşine.
4.
În mâna ta de Maică apărătoare îţi încredinţez sărmanul meu suflet,
toată viaţa mea şi ziua mea cea mai de pe urmă, ultima mea răsuflare şi
înfricoşata trecere prin vămile vazduhului.
PSALMUL 31
1. Fericiţi sunt aceia ale căror inimi te iubesc pe tine, preabinecuvântată şi Maică pururea Fecioară!
2. Căci prin Cel ce S-a întrupat din tine, păcatele lor cu milostivire se vor curăţa şi fărădelegile lor se vor acoperi,
3.
Căci din Rodul sfintelor şi preacuratelor tale coapse, se va revărsa
asupra tuturor păcătoşilor care se căiesc, bunăvoinţa lui Dumnezeu.
4. Şi tu, Stăpână, eşti cărarea cea dreaptă către Împărăţia cerurilor.
5.
Pe cei ce se rătăcesc în noaptea cea întunecată a păcatului îi luminezi
şi pe cei ce se abat spre hăţişurile călcării de poruncă îi îndrepţi,
cu milostivire, la calea cea dreaptă!
6. Slavă ţie, grabnică ajutătoare şi apărătoarea tuturor credincioşilor!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA A PATRA
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime…Tatăl nostru…
Când
înot pe mare, când călătoresc pe cale, când dorm noaptea, când veghez,
luminează-mi mintea mea, Stăpână Maică pururea Fecioară şi
povăţuieşte-mă să fac voia Domnului meu, ca să dobândesc, în ziua
judecăţii, dezlegare de păcatele săvârşite de mine în viaţă, alergând la
acoperământul tău, Binecuvântată!
Slavă…
Nu intra cu mine la
judecată, Doamne Iisuse Hristoase, căci îmi cunosc păcatele care mă
osândesc, ci pe Tine Te chem: cu rugăciunile celeia ce Te-a născut,
miluieşte-mă pe mine, smeritul şi nevrednicul, ca pe tâlharul şi ca pe
desfrânata, ca pe vameşul şi ca pe păcătoasa, Iubitorule de oameni, că
n-ai venit să-i mântuieşti pe cei drepţi, ci mai ales pe cei păcătoşi!
Şi acum…
Îndulcindu-ne
de cinstitele tale daruri, nu vom înceta a cânta, Preasfântă Stăpână
Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Marie, milele tale totdeauna,
noi robii tăi, care te chemăm şi te rugăm: Preasfântă Fecioară,
scoate-ne pe toţi din toate cursele vrăjmaşilor, din nevoi şi din toată
căderea, căci tu eşti apărătoarea noastră.
Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:
O,
Stăpână Preabinecuvântată, apărătoare a neamului omenesc, scăparea şi
mântuirea celor ce aleargă la tine, cu adevărat, ştiu că am greşit mult
şi L-am mâniat, preamilostivă Doamnă, pe Cel ce S-a născut după trup
prin tine, pe Fiul lui Dumnezeu! Dar având multe chipuri ale celor care
mai înainte de mine au mâniat pe Dumnezeu, bunăvoinţa Lui, vameşii şi
desfrânaţii şi alţi păcătoşi, cărora li s-a dat iertare păcatelor pentru
pocăinţa şi mărturisirea lor, acele chipuri de păcătoşi miluiţi,
punându-le în faţa ochilor mei sufleteşti şi păcătos fiind, privind la a
ta milostivire dumnezeiască, cu care i-ai primit pe ei, am îndrăznit şi
eu păcătosul, să alerg cu pocăinţă la mijlocirea ta cea binevoitoare,
puternică şi neîncetată rugătoare pentru noi.
O, Preamilostivă
Stăpână, dă-mi mână de ajutor, cere de la Fiul tău şi Dumnezeul nostru,
cu rugăciunile tale cele sfinte de Mamă, iertarea păcatelor mele celor
grele. Cred şi mărturisesc că Acela pe Care L-ai născut este Fiul tău,
este cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, Judecătorul viilor
şi al morţilor, Care dă fiecăruia după faptele sale; cred iarăşi şi
mărturisesc că tu eşti cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu, izvorul
milostivirii, mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduţi,
puternică şi neîncetată mijlocitoare la Fiul tău şi chezăşia pocăinţei
mele. Cu adevărat, oamenii nu au alt ajutor şi acoperământ afară de
tine.
O, Doamnă, Fecioară Preamilostivă, nimeni din cei ce au
nădăjduit spre tine nu s-a ruşinat cândva şi rugându-se Fiului tău, prin
tine, nimeni n-a fost părăsit. De aceea, rog bunătatea ta cea
nemăsurată, deschide uşile milostivirii tale mie, celui ce m-am rătăcit
şi am căzut în adâncul necazului. Nu te scârbi de mine, spurcatul, nu
trece cu vederea ruga mea cea păcătoasă, nu mă părăsi pe mine,
păcătosul, pe care vrăjmaşul cel rău m-a dus la pieire. Ci înduplecă, o,
milostivă, pe Cel ce S-a născut din tine, pe Milostivul Dumnezeu, ca
să-mi ierte multele mele păcate şi să mă izbăvească din pierzare, ca şi
eu dimpreună cu toţi cei ce au primit iertare, să cânt şi să slăvesc
nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu şi apărarea ta, care mă face să nu
mă ruşinez nici în viaţa aceasta şi nici în veacul cel nesfârşit. Amin!
Catisma a cincea
PSALMUL 32
1. Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul, bucuraţi-vă şi întru pururea Fecioara Maria,
2. Cântaţi-i o cântare nouă şi Stăpânei noastre, cu strigăte de bucurie.
3. Beţi din dulceaţa harului ei cel ceresc, căci ea îndulceşte inimile şi gurile înţelepţilor.
4. Să se veselească dar, sufletul nostru de Maica Domnului,
5. Căci ea este ca Mama noastră cea mai dulce, care ne hrăneşte în pustietatea lumii acesteia.
6. Şi ne va izbăvi de moartea sufletelor noastre.
PSALMUL 33
1. Voi binecuvânta pe Sfânta Fecioară Maria în toată vremea, pururea lauda ei nu se va împuţina din gura mea.
2. Măriţi-o cu mine, toţi cei care v-aţi hrănit cu mierea şi cu laptele mângâierilor ei.
3. În nevoi şi în necazuri chemaţi-o pe ea şi în durerile voastre veţi dobândi ajutor şi odihnă.
4. Priviţi cu bucurie sfântul chip al vieţii sale şi râvniţi la
dragostea şi smerenia ei, căci blândă şi smerită este Preasfânta
Fecioară!
5. Cuvântul Cel necreat a primit Trup de la ea, prin Sfântul Duh!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 34
1. Judecă, Doamnă pururea Fecioară Stăpână, pe cei ce mă necăjesc, ridică-te împotriva lor şi păzeşte nevinovăţia mea.
2. Sufletul meu se va veseli de tine şi cu rugăciunile tale mă voi bucura.
3. De milele tale sunt pline cerurile şi întreg pământul.
4. Întinse erau peste tot locul cursele iadului, dar tu, Stăpână, cu bunătatea ta m-ai apărat în faţa lor!
5. Slavă ţie, ajutătoarea mea!
6. Toate oasele mele grăiesc: „Preasfântă Doamnă Stăpână Fecioară, cine după Dumnezeu este asemenea ţie?”
PSALMUL 35
1. Cel fărădelege grăieşte cuvinte de hulă împotriva numelui tău, o, Preasfântă Stăpână şi Împărăteasă,
2. Şi caută să născocească minuni mai presus de fire.
3. Graiurile gurii sale spurcate sunt fărădelege şi linguşire,
4. Dar noi credem şi mărturisim, că tu te-ai înfăţişat cu trupul în ceruri,
5. Şi acuma stai înaintea Altarului lui Dumnezeu.
6. Minunile şi milele tale sunt nesfârşite şi toţi cei ce te cinstesc se vor acoperi cu nădejde sub aripile tale.
7. O, Preasfântă Maica lui Dumnezeu, cu mijlocirea ta, apleacă
preasfânta Faţă a iubitului tău Fiu şi Mântuitorului nostru spre noi.
8. Fă-L, cu rugăciunile tale, milostiv spre noi, păcătoşii.
9. Arată-ţi mila ta tuturor celor ce te cunosc pe tine.
10. Harul tău s-a revărsat peste tot pământul.
11. Stăpânirea şi puterea se află în braţul tău, tăria şi întărirea în dreapta ta!
12. Binecuvântată este lauda ta în ceruri,
13. Binecuvântată este mărirea ta şi pe pământ!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
PSALMUL 36
1. Nu râvni celor ce viclenesc, nici nu pizmui pe cei fărădelege, o, tu,
cel ce eşti cu adevărat cinstitor al Maicii lui Dumnezeu,
2. Căci cei ce fac fărădelegea, ca iarba se vor ofili.
3. Nădăjduieşte la Atotputernica Stăpână şi Împărăteasă cerească, fă fapte bune şi te vei îndestula cu bogăţiile ei.
4. Căci mai bun este puţinul cu darul Maicii Domnului, decât comori multe şi pietre scumpe.
5. Nădăjduieşte spre Domnul, să ai nădejde şi spre iubita Lui Maică şi
ţi se vor îndeplini toate cererile cel bune ale inimii tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA A CINCEA
Sfinte Dumnezeule…Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
În multe chipuri, Fecioară, pe Hristos L-am amărât, cu gândurile, cu
cuvintele şi cu faptele şi mă tem de înfricoşata Lui judecată, ci,
apucând înainte, izbăveşte-mă de cele cumplite, cu rugăciunile tale,
Născătoare de Dumnezeu!
Slavă…
Miluieşte-mă pe mine, Stăpână, cel care mult am greşit şi mântuieşte-mă
cu rugăciune la Cel pe Care L-ai născut, ca să slăvesc minunile tale
cele multe şi nemăsurata ta milă.
Şi acum…
Strălucind cu slavă dumnezeiască, ceea ce eşti Maica Celui ce te-a
proslăvit, tu singură roagă-L pe Cel Singur slăvit, ca să dobândesc
mărirea cea de sus.
Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:
O, Preasfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, preabinecuvântată Maică a
lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru, bucuria celor necăjiţi, nădejdea
celor fără de nădejde şi ajutătoarea celor neajutoraţi. Tu cunoşti toţi
paşii mei cei păcătoşi de care vreau eu să mă curăţ. Cu inima îndurerată
alerg către tine şi mă rog cu lacrimi: caută la neputinţele mele şi nu
mă lăsa să pier în păcatele mele! Tu cunoşti goliciunea sufletului meu.
Ajută-mă să mă îmbrac cu veşmântul preaiubitului tău Fiu. Tu cunoşti că
sunt sărac, grăbeşte-te a-mi deschide vistieria darurilor celor pline de
har, ca să păzesc făgăduinţele date de mine la sfântul botez. Tu
cunoşti pe vrăjmaşii mei, cei trupeşti şi pe cei sufleteşti,
izbăveşte-mă de aceştia! Tu cunoşti, Preabuna mea apărătoare, vremea
ieşirii sufletului din ticălosul meu trup, te rog să stai atunci cu şi
mai multă milostivire, pentru ca în sfânta stare de faţă a ta, să iasă
sufletul meu liniştit şi plin de bucurie, ca să nu tabere asupra lui
duhurile răutăţii de sub cer, ci, acoperit cu sfântul tău acoperământ
cel neapropiat, pentru aceste sfinte daruri, să se întoarcă sufletul
meu, fără vătămare, la începutul şi izvorul său!
O, Maică iubitoare de fii, arată-mi iubirea ta de Mamă şi mie, celui ce
sunt străin, orfan şi sărac, că tu cu adevărat eşti Maica milostivirii
şi a îndurării. Nu înceta a mă acoperi, mijloceşte neîncetat pentru
mine, până când mă vei aduce în cămările cereşti ale Dumnezeiescului tău
Fiu, Căruia I se cuvine cinstea, slava şi închinăciunea, dimpreună cu
Tatăl şi cu Preasfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.