Părintele Arsenie Papacioc (Sfinții Închisorilor) :

 ”Închinaţi‑vă, rugaţi‑vă, pocăiţi‑vă!
Să încercăm cu orice chip să ne rugăm unul pentru altul!
Să ne biruim pe noi înșine! Este o luptă interioară foarte mare: să nu vorbești de rău și să iubești! Da, este posibil!
Niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori nu te foloseşti, ori îl foloseşti, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi...”

”Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură, suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră.

Și vă întreb și eu pe Dvs.: cum trăiţi aceste fapte (ale noastre)? Eu am făcut 14 ani de închisoare la Aiud, în condiţii de exterminare, şi ştiu ce a fost, ştiu şi pentru ce a fost. Vă întreb eu acum: ce mi‑aţi făcut în tot acest timp? Aţi fost credincioşi, aţi mărturisit pe unde v‑aţi găsit?...”

„Rămâne, în concluzie, un lucru: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“ Să aveţi o lucrare şi o poziţie mântuitoare. Indiferent ce eşti, furnică dacă eşti, ai o răspundere. Dar eşti om! Ai o conştiinţă.”