Un om înstărit avea întinse păduri de brad. Într-o zi veniră la el mai mulți sărmani și-i ziseră:

 – Omule bogat, iarna e grea și în sat la noi sunt mulți care degeră de frig. Fii milostiv și dă-le câte un braț de lemne.

– N-am lemne de dat, plecați de aici, le răspunse răstit bogatul.

Atunci, un bătrân cu vorba blândă îi spuse:

– Care-i bradul dumitale din pădurea aceasta?

Bogatul se enervă:

– Cum care-i bradul meu? Toată pădurea-i a mea!

Bătrânul îi răspunse:

– Când vei pleca din lume, din care brad îți vei face sicriul?

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat apoi cu bogatul, dar după câteva zile a chemat la sine pe cei pe care-i gonise și le spuse:

– Luați din pădure câte lemne aveți nevoie. Și luați și câte trebuie ca să înălțați o biserică în sat.

Dumnezeu trimisese bogatului duhul milosteniei.