duminică, 28 ianuarie 2024

Despre botezul şi pomenirea copiilor avortaţi

 

Biserica nu dă voie a se boteza copii care nu au viaţă.
Sunt unele obiceiuri necanonice şi neortodoxe în care unii preoţi pomenesc la slujbe copii avortaţi, adică nebotezaţi. Acesta este un păcat foarte grav pe care unii credincioşi îl săvârşesc tocmai din îndemnul unor preoţi. Aceşti preoţi necinstitori de cele Dumnezeieşti, dacă s-ar aplica canoanele, ar fi trebuit să fie caterisiţi. Ei învaţă pe credincioşi ca la pomelnice să pună nume de fată şi de băiat pentru copilul avortat ca de exemplu:
Ion - Ioana sau Andrei - Andreia etc...
Cei care fac aşa ceva săvârşesc o blasfemie.
După învăţătura Bisericii Ortodoxe, persoana care nu a fost botezată nu poate fi pusă la pomelnicele slujbelor bisericeşti, deoarece încă nu face parte din Biserică. Un om face parte din Biserică odată cu primirea botezului.
Sfântul Nicodim Sachelarie, în Pravila Bisericească, spune că „nu avem voie să ne rugăm pentru cei morţi care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt, cei nebotezaţi, ereticii, ateii...”etc. (vezi „Pravila Bisericească”, ed. Seminarul Cernica, Ilfov, 1940. despre pomenirile morţilor) specificând că: „Astăzi suntem atât de înstrăinaţi de disciplina bisericească, încât mulţi, fără a-şi da seama, primesc slujbe de la orice fel de om, fără de nici o alegere. Clericul să nu creadă că se va îmbogăţii, dacă primeşte cât mai multe pomelnice...” (idem. despre pomeniri la slujbă)
Despre cei morţi, Sfântul Nicodim Sachelarie, spune că: „nu pot fi botezaţi şi nici împărtăşiţi cei care sunt morţi” (idem. despre botez). Pravila lui Nicodim Sachelarie este recunoscută şi aprobată de întreaga Biserică Ortodoxă iar cei ce o încalcă necinstesc învăţăturile Bisericii fie ei clerici sau mireni.
ierom. Eftimie Mitra
Părintele Cleopa Ilie despre copii avortaţi:
Cine a îndrăznit să boteze un copil mort ori avortat, nebotezat, nu mai poate fi preot în veacul veacului. Ce botezi? Ţărâna! Doar sufletul a plecat din clipa când a murit. Cum? Te-ai făcut preot şi te-apuci să botezi la cimitir şi să înşeli lumea? Mare nebunie!
Am auzit pe undeva că preotul botează la Botezul Domnului pe cei avortaţi. Asta-i nebunie! Asta-i ieşire din minţi! Nu se botează în veacul veacului! A plecat sufletul lui. Ştiţi voi unde stau copiii nebotezaţi? Să ţineţi minte, care sunteţi aici! Copiii nebotezaţi ai creştinilor stau în partea de miazănoapte din ceruri, unde este un fel de ceaţă, cum este la noi în zori de ziuă, când nu s-a luminat.
Ei au primit de la Mântuitorul un inel; se cheamă „inelul nemuririi veşnice". Ei stau acolo şi strigă totdeauna împotriva părinţilor: „Doamne, n-am văzut lumina soarelui, n-am văzut lumina lunii, n-am văzut stelele, n-am văzut lumina zilei, n-am văzut florile câmpului, n-am auzit cântând păsările, n-am văzut frumuseţea lumii, de ce ne ţii pe noi în întuneric, că noi nu suntem vinovaţi?" Iar Hristos le va zice: „Staţi acolo, să văd pocăinţa părinţilor voştri!" Că, dacă cei ce au copii morţi nebotezaţi se mărturisesc curat la duhovnic şi fac canonul şi nu mai fac această urgie, se mântuiesc.
Când se mântuiesc părinţii, atunci şi copiii se mântuiesc. Când se mântuiesc părinţii, copiii avortaţi în clipa aceea primesc botezul nădejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce mai înainte au nădăjduit spre Hristos, zicând: „O să vină Mesia să ne scoată din iad!" Primesc botezul nădejdii şi odată cu părinţii lor zboară la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit nebotezaţi.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa vol. 7, pag. 131-132.

 Sufletele copiilor avortați stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumină. Nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Și ei strigă la Dumnezeu: Doamne, pentru ce suntem noi lipsiți de bucuria feței Tale, căci noi nu am văzut lumina soarelui, nu am văzut frumusețile din această lume și nici nu am făcut vreun păcat? Și atunci glasul lor se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu cere sufletele lor din mâna mamelor ucigașe. Iar părinții care au omorât copii în pântece, dacă fac canon, îi eliberează pe copii lor din acea stare.
Arhim. Cleopa Ilie

 Pr Nicodim Măndiță – Pruncii reclajaţi, avortaţi cu premeditare, se vor ridica la Judecată împotriva prunc-ucigaşelor mame, înaintea Feţii Domnului Dumnezeu şi a îngerilor ..certîndu-le…Pr Nicodim Măndiță – Pruncii reclajaţi, avortaţi cu premeditare, se vor ridica la Judecată împotriva prunc-ucigaşelor mame, înaintea Feţii Domnului Dumnezeu şi a îngerilor ..certîndu-le…

Pruncii reclajaţi, avortaţi cu premeditare, se vor ridica la Judecată împotriva prunc-ucigaşelor mame, înaintea Feţii Domnului Dumnezeu şi a îngerilor ce plîng tronurile şi lăcaşurile lor de strălucire, pregătite mai înainte de întemeierea lumii, certîndu-le. Ei vor striga mai mult şi mai tare decît micuţii prunci ai Betlee-mului ucişi, împotiva lui Irod. Şi pînă în ziua cea mare a răsplătirilor, fără veste, străbat din răsfundurile inimii şi a conştiinţei, vociferările pruncilor asasinaţi cu îndoitul omor: omorul trupului şi omorul Sufletului. De i-ar fi născut, botezat şi apoi i-ar fi ucis şi mîncat, mai puţin s-ar fi osîndit. Crima prunc-uciderii însă, nu are asemănare, dar nici pedeapsa ei nu-şi va găsi pereche. Maici de acelea prunc-ucigaşe, cu drept cuvînt, după Dumnezeiasca Evanghelie „mai bine nu s-ar mai fi născut”… dracii din iad îşi întind zilnic ghearele asupra lor, ca să le tragă cu ei în groaznicile munci ale focului veşnic. Glasul sîngelui pruncilor îndoit omorîţi cu voia, strigă zilnic împotriva mamelor lor: „Pînă cînd Doamne, nu vei răzbuna sîngele nostru”! Iar îngerii luminaţi plîng strălucitele locuri de fericire, unde ei erau meniţi să vie şi să se veselească în veci…


PRUNCII AVORTAŢI ŞI NEBOTEZATI SE AFLĂ DINAFARĂ ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU, ÎN NEGURI.
Nefericirea copiilor nebotezaţi, avortaţi fără voie sau chiar cu voia, de unele mame denaturate, este mare, este grea şi apăsătoare pentru pruncii aceia, dar mai mult pentru părinţii lor, mai ales pentru acei denaturaţi ucigaşi avortori. Nefericirea pruncilor morţi nebotezaţi, reese clar din cuvintele Mîntuitorului: „Aminr amin zic vouă: De nu se va naşte cineva din nou, nu poate să vadă Impărăţia lui Dumnezeu… Amin, amin zic vouă: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu… Ce este născut din trup, trup este; iar ce este născut din Duh, duh este: . . ” ; iar Apostolul adaogă: „După a Lui milă ne-a mîntuit pe noi prin baia naşterii cei de a doua (Sf. Botez) şi a înnoirei Duhului Sfînt; pe Care L-a vărsat peste noi de prisosit prin Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru; Ca, îndreptîndu-ne prin Harul Lui, să fim moştenitori după nădejdia vieţii celei veşnice” (Ioan 3 3—8; 1 13; Tit 3 5-7; comp Gal. 6 15; Iac. 1 18; 1 Petru 1 23; 1 Ioan 3 1-2,9; Mt. 28 18-20; Mc. 16 16-20; F. Ap. 2 38).
Se înşeală amarnic aceia care cred fals, că prin stropirea cu aghiazmă mare de la 7—9 Bisericii la Bobotează, se botează copiii morţi, nebotezaţi ori avortaţi fără voie ori cu voie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor