joi, 4 ianuarie 2024

 _RUGĂCIUNE PENTRU ÎNTEMEIEREA UNEI FAMILII_


_Îndurate și multmilostive Doamne, Cel Care ai zidit pe om după chipul Tău, făcându-l bărbat și femeie, și i-ai binecuvântat, zicând: „Creșteți și vă înmulţiţi şi umpleți pământul", pe Tine, Cel Ce ai dat lui Israel, la ieşirea din Egipt, porunci şi legi pentru a se însoți bărbatul cu femeia și i-ai poruncit, prin Moise, ca toate cele rânduite de Tine să le împlinească pentru ca, prin împlinirea lor, să trăiască viață binecuvântată, Te rog, fă ca prietenia noastră, a robilor Tăi (Numele), să fie aşezată pe piatra credinţei și a dragostei curate pentru ca, prin Sfânta Taină a Cununiei, rânduită la nunta din Cana Galileii, să ne dăruieşti harul de a fi împreună ca un singur trup, locaș al Tău, în Duhul Tău cel Sfânt. Căci Tu, Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, pe toate Le-ai rânduit prin Fiul Tău, Iisus Hristos, pe Care, din iubire, L-ai dăruit lumii ca, prin El, lumea să aibă viață binecuvântată şi sfințită, pentru rugăciunile Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, chip al adevăratei însoțiri creştineşti, și pentru ale tuturor sfinţilor, în vecii. Amin._



_/ Sursa: Carte de rugăciuni, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Mănăstirea „Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava” Jubileu 500, Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților – Editura Crimca, Suceava, 2022_

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor