Tăcerea este maica gândurilor înţelepte

Din învăţăturile Sfinţilor Părinţi aflăm că tăcerea este „o taină a veacului viitor” (Sfântul Isaac Sirul). Ea este întreită, deoarece „unii din oameni tac pentru slava oamenilor, alţii tac pentru fierbinţeala râvnei faptelor bune, iar alţii tac pentru că au o oarecare vorbire ascunsă cu Bunul Dumnezeu înlăuntrul lor şi mintea lor este atrasă către această tainică vorbire”. Sfântul Arsenie cel Mare, arătând că mai mare este cel ce tace pentru Dumnezeu, decât cel ce vorbeşte pentru El, zice: „Altul pentru Dumnezeu toată ziua vorbeşte şi pe toţi străinii ce vin la dânsul îi primeşte, iar altul, în locul acelora, a ales tăcerea şi liniştea, căci hotarul liniştii este tăcerea în toate” (Pateric).

Sfântul Ioan Scărarul zice: „Multa cuvântare este scaun al slavei deşarte, iar tăcerea întru cunoştinţă este maică a rugăciunii şi cel ce şi-a cunoscut greşeala sa a stăpânit şi limba sa”. Apoi, arătând că frica de moarte ajută pe om să păstreze şi să câştige tăcerea, zice: „Cel ce s-a îngrijit de ieşire a oprit vorbele şi cel ce şi-a câştigat plânsul sufletului, ca de nişte foc se întoarce de la multa vorbire”.

Sfântul Vasile cel Mare, pe când era în pustiul Pontului, a scris prietenului său, Sfântul Grigorie de Nazians, următoarele: „Dintre toate câte le pot spune despre adăpostul meu, datorită poziţiei care este aici, pe lângă tot felul de roade ce cresc, cel mai dulce rod este tăcerea, pentru că ea mă scapă de neastâmpărul oraşului”.

Un bătrân al Patericului, arătând că din dreapta socoteală şi din tăcere cu chibzuinţă omul câştigă înţelepciune, zice: „Tăcerea este maica gândurilor înţelepte”. Un altul, fiind întrebat de un ucenic ce este tăcerea şi ce folos are omul practicând-o, răspunde: „Fiule, tăcerea înseamnă a şedea cineva singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica de Dumnezeu, ferindu-şi mintea de gânduri şi de cugete necuviincioase. O tăcere ca aceasta naşte multe feluri de bunătăţi şi păzeşte pe un călugăr de săgeţile aprinse ale diavolului, nelăsându-l să fie vânat de dânsele”.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, p. 306)

@cautamantuirea