In Saptamana Patimilor, numita si Saptamana Mare, rememoram suferintele Mantuitorului Iisus Hristos si evenimentele premergatoare acestor suferinte. Este o perioada de maxima importanta spirituala, in care ar trebui sa ne analizam gandurile si faptele, pentru a ne pregati sufleteste sa intampinam Sfanta Inviere a Mantuitorului. Fiecare din zilele Saptamanii Mari este sfanta, purtand o profunda incarcatura spirituala.
Trasatura acestei saptamani este reprezentata de slujbele oficiate in biserica seara, cunoscute sub numele de Denii. Ele se savarsesc in biserici incepand cu seara Floriilor, adica din duminica a sasea a postului, pana vineri seara, cand se canta Prohodul Domnului. Incepand cu Denia din seara duminicii Floriilor, pana in Sfanta si Marea Joi se canta troparul: Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Cele mai importante denii sunt cele din Joia si din Vinerea Mare,
cunoscute si ca denia mica si denia mare. Cea de joi seara are ca
elemente specifice lectura celor 12 Evanghelii ale Patimilor si
scoaterea Sfintei Cruci in mijlocul bisericii. Denia de vineri seara se
deosebeste de celelalte denii prin Cantarea Prohodului si inconjurarea
Epitafului, cusatura de mare frumusete care reprezinta scena punerii in
mormant a Mantuitorului.
In Sfanta si Marea Luni se
face pomenirea patriarhului Iosif, cunoscut si ca fericitul Iosif cel
frumos, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. Vanzarea
patriarhului Iosif prefigureaza vanzarea Mantuitorului Hristos, de catre
unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul. In urma talmacirii unor vise
ale faraonului Egiptului, patriarhul Iosif este eliberat din temnita si
numit administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt
este considerata o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor
lumii. Tot in Lunea din Saptamana Patimilor este amintita si pilda
smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu
dadea rod. Suntem cu totii chemati spre rodire spirituala si trebuie sa
fim constienti ca Mantuitorul Hristos asteapta de la noi virtutile si
faptele noastre bune.
Sfanta si Marea Marti este
consacrata pomenirii celor zece fecioare din Sfanta Evanghelie. Pilda
vorbeste despre cinci fecioare intelepte, care au avut untdelemn in
candelele lor si care l-au intampinat pe Mirele Hristos, au intrat cu el
in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui, si despre alte
cinci fecioare care nu s-au putut bucura de intalnirea cu Mirele pentru
ca au mers sa-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Avem, asadar,
datoria de a trai permanent in Hristos, adica de a implini voia divina
si de a-l astepta pe Mirele ceresc cu inima curata.
In Sfanta si Marea Miercuri
se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu
mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patimile Sale. Gestul ei este
simbolul pocaintei si al indreptarii omului pacatos. Se anticipeaza
astfel punerea in mormant a lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme si mir de mult pret.
In Joia Mare,
la denie se citesc cele 12 Evanghelii. Dupa citirea celei de-a cincea
Evanghelii, Crucea este scoasa din altar si asezata spre inchinare in
mijlocul bisericii. Sfanta si Marea Joi este consacrata rememorarii a
patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor
ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina, la care
Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea cea mai
presus de fire din Gradina Ghetsimani si vanzarea Mantuitorului. La Cina
cea de Taina, ultima cina alaturi de ucenicii Sai inainte de Sfintele
Sale Patimiri, Hristos a randuit ca ceea ce El a facut atunci, acolo, sa
se faca in continuare spre pomenirea Lui. Sfintind, binecuvantand si
frangand painea, Mantuitorul a dat-o apostolilor, zicand: Luati, mancati, acesta este trupul Meu care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor. Asemenea si paharul, dupa cina, spunand:
Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu al legii celei noi
care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor
(Matei 26, 26-27). La fiecare Sfanta Liturghie ne aducem aminte de
aceasta porunca mantuitoare si de toate suferintele indurate de Hristos
pentru mantuirea noastra. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina,
Mantuitorul le-a dat ucenicilor o porunca noua: Sa va iubiti unul pe
altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe
altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca
veti avea dragoste unii fata de altii. Nu intamplator, la Sfanta Impartasanie, in fata Sfantului Potir, ne adresam Mantuitorului prin cuvintele: Nu-ti
voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca
talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru
imparatia Ta. Tot in aceasta sfanta zi de joi ne aducem aminte de
rugaciunea din gradina Ghetsimani, cand Domnul Hristos L-a rugat pe
Tatal ceresc sa treaca paharul suferintelor de la El daca este cu
putinta, precizand ca vrea sa implineasca voia Parintelui ceresc: Nu voia Mea, ci voia Ta sa se implineasca (Matei
26, 39). Mai pomenim in Joia Patimilor si prinderea Mantuitorului
nostru Iisus Hristos, arestarea lui in gradina Ghetsimani, cand Iuda l-a
sarutat pe obraz, zicandu-i: Bucura-te, Invatatorule.
Sfanta
si Marea Vineri este ziua de doliu a crestinatatii, pentru ca atunci a
fost rastignit Mantuitorul. De aceea, in aceasta zi nu se oficiaza
slujba Sfintei Liturghii. Liturghia este insasi jertfa Mantuitorului pe
Cruce si se considera ca nu se pot aduce doua jertfe in aceeasi zi. In
aceasta seara se oficiaza Denia Prohodului Domnului. Oamenii trec, pe
rand, pe sub masa plina de flori, ce simbolizeaza catafalcul
Mantuitorului. Pe masa este asternut Epitaful cu imaginea punerii in
Mormant a Mantuitorului. Tot pe masa sunt asezate Sfanta Evanghelie si
Crucea.
Vinerea Mare este zi aliturgica, in care sunt
rememorate sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale
Mantuitorului si marturisirea talharului celui recunoscator, care si-a
dat seama ca pentru pacatele lui este rastignit impreuna cu Hristos,
care este nevinovat. Talharul cel credincios dobandeste raiul prin
cuvintele Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta. Suntem
chemati si noi sa stam aproape de Crucea pe care este rastignit Iisus
Hristos si sa invatam de la El sa-i iertam pe vrajmasii nostri si sa ne
incredintam in mainile lui Dumnezeu. Patimirile Domnului sunt Sfinte
pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca
Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare pentru ca toata
faptura a participat la rastignirea lui Hristos: Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat.
In Sfanta si Marea Sambata
praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul, pogorarea Sa la iad cu
sufletul, pentru a-i ridica pe cei adormiti din stricaciune la viata
vesnica, si intrarea Sa in rai ca un Dumnezeu, impreuna cu talharul cel
credincios. Este o zi in care ne gandim la Mantuitorul nostru Iisus
Hristos, in care se intalnesc cele doua contrarii, moartea si viata.
Moartea prin despartirea sufletului de trup si viata prin faptul ca,
adresandu-ne lui Hristos, zicem: Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce
esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea
dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate
puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul
nostru, marire Tie. Randuiala Bisericii ortodoxe este ca, indata dupa prohodirea Mantuitorului, sa fie pomenita Invierea Sa.
Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, suntem chemati sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le.
Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.
În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.
Lunea cea mare
“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.
“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)
Martea cea Mare
Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.
Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)
Miercurea cea Mare
În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.
“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositã si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)
Joia Cinei celei de Tainã
“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.
Vinerea Patimilor
În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.
Seara sãvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)
Sâmbãta Mare
În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pret de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.
Dupã-amiazã sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.
“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)
de Preot Sabin Voda (Alba-Iulia)