vineri, 16 august 2024

„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine."


"Aleasă este, cu adevărat, ca soarele, pentru că este
încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi
străluceşte mai vârtos între celelalte lumini ale cerului.
Aleasă este şi frumoasă ca luna, cu lumina
sfinţeniei stinge celelalte stele şi pentru marea şi
minunata strălucire de toate şiragurile stelelor celor
de taină să cinsteşte ca o împărăteasă.
Aleasă este ca revărsatul zorilor, pentru că ea au gonit
noaptea şi toată întunecimea păcatului şi au adus în
lume ziua cea purtătoare de viaţă.
Aleasă este, că este izvor carele cu curgerile cereştilor
bunătăţi adapă sfânta biserică şi tot sufletul creştinesc.
Aleasă este, că este chiparos carele cu nălţimea
covârşeşte cerurile şi pentru mirosul cel din fire
s-au arătat departe de toată stricăciunea.
Aleasă este, că este crin, că măcar că de au şi
născut între mărăcinii nenorocirii ceii de obşte, iar
nu şi-au pierdut niciodată podoaba albiciunii.
Aleasă este, că este nor carele n-au ispitit nici o greime a păcatului."

Sfântul Antim Ivireanul, Didahii„Intru nașterefecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre." (Troparul Adormirii Maicii Domnului)
Frumusețea este întotdeauna ceva tainic: ea sfi­ dează înțelegerea. Și la fel este și frumusețea intimă a Mă­ riei, Preacurata Maică a lui Dumnezeu, fiindcă ea se dez­ văluie într-o serie de contradicții. Iși păstrează fecioria, deși este mamă; rămâne prezentă deși pleacă; desco­ peră viață, deși moare. Și prin smerenia sa, ea dobân­ dește cinstire din partea tuturor generațiilor - o antinomie pe care ea însăși a subliniat-o, exclamând: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile" (Luca 1, 48). De asemenea, ea, cea mai curată din toată creația, își oferă imediat mijlocirea pen­ tru cei mai puțin curați, pentru cei mai mari păcătoși.
Cu sinceritate mărturisesc că nu-mi găsesc cuvin­ tele atunci când contemplu aceste minunate antinomii, aduse împreună în cea binecuvântată între femei. Tot ce
îi pot spune astăzi Maicii lui Dumnezeu este „mulțumesc". îi mulțumesc pentru dragostea ei discretă, plină de har și necondiționată, și pentru minunata ei prezentă în viata mea haotică. Nu-mi dau seama cum de se comportă ea așa cu marii păcătoși, fiindcă acest lucru sfidează înțelegerea mea. Dar astăzi îi mulțumesc pen­ tru aceasta. îi mulțumesc ei, ușa cea cerească, fiindcă își ține tot timpul ușa deschisă pentru mine atunci când toate celelalte uși par să fie închise. „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor