Icoana Maicii Domnului din Miroj este de tip „Oranta” („Rugătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită cu mâinile desfăcute, întinse spre cer, iar Pruncul Iisus este zugrăvit într-un cerc, peste pântecele ei.
Icoana Maicii Domnului din Miroj („Mirojskaya”) este prăznuită pe 24 septembrie.
Această icoană a apărut în Mănăstirea Miroj în anul 1198. Dar mai târziu, în timpul domniei țarului Ivan cel Groaznic, o veche însemnare spune că din ochii Maicii Domnului curgeau lacrimi în vremea când orașul Pskov era stăpânit de o ciumă puternică. Multe binecuvântări și mulți oameni au fost vindecați înaintea Icoanei Maicii Domnului din Miroj.
Icoana Maicii Domnului din Miroj este de tip „Oranta” („Rugătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită cu mâinile desfăcute, întinse spre cer, iar Pruncul Iisus este zugrăvit într-un cerc, peste pântecele ei (asemănător cu icoana Maicii Domnului „a Semnului”). Pe fiecare parte a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sunt reprezentați sfinții de la Pskov: în partea dreaptă, Sfântul Timotei din Pskov (prințul Dovmont), cinstit pe 20 mai, iar în partea stângă, soția sa, Sfânta Monahie Marta, cunoscută cu numele de mirean ca Maria Dimitrievna († 8 noiembrie 1300).
Țarul Ivan Vasilievici a luat icoana făcătoare de minuni de la Pskov, dar la mănăstire a rămas o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Miroj.
La data de 24 septembrie 1567, de sărbătoarea Sfântului Avraam de la Miroj, a avut loc o minune înaintea vechii icoane a Maicii Domnului.
Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Miroj a fost instituită în același an cu binecuvântarea Arhiepiscopului Pimen de Novgorod și Pskov. În anul 1666 a fost alcătuită și publicată o slujbă specială pentru această icoană. Această slujbă a fost adăugată și în Mineiul pe luna septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.