Suferința Maicii Domnului să fie pildă mamelor îndurerate
Născătoarei de Dumnezeu, Maicii Domnului, să-i urmeze toate mamele îndurerate.
Dar, în încercările lor, femeile slabe de înger trebuie să fie ajutate și sprijinite de copiii lor, care sunt datori să le întărească și să le încurajeze cu credința, cu pilda lor creștinească, cu cuvintele lor înțelepte.
Mare, cumplită și adâncă este durerea mamei când izbucnește furtuna, când trăsnetul apare din senin în mijlocul familiei liniștite și fericite, când apare moartea fulgerătoare a persoanelor dragi sau se întâmplă evenimente cumplite, neașteptate. Atunci inima mamei este zdrobită de o mare tristețe. În astel de situații, mamele îndurerate să nu deznădăjduiască, să nu plângă nemângâiate și să nu se întristeze „ca și ceilalți care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13).
Să ia pildă de la Împărăteasa durerii și a răbdării, de la Maica Domnului, prin a cărei inimă, așa cum a profețit dreptul Simeon (Luca 2, 35) a trecut sabia cumplită și mare a durerii și a suferinței, când L-a văzut pe Preacuratul ei Fiu răstignit pe cruce. Maica Domnului a rămas zdrobită sub cruce, a suferit adânc, inima ei de mamă a fost sfâșiată, dar fără tânguiri, cârtiri și jeluiri.
Născătoarei de Dumnezeu, Maicii Domnului, să-i urmeze toate mamele îndurerate. Dar, în încercările lor, femeile slabe de înger trebuie să fie ajutate și sprijinite de copiii lor, care sunt datori să le întărească și să le încurajeze cu credința, cu pilda lor creștinească, cu cuvintele lor înțelepte.
(Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele creștine ale Sfinților Trei Ierarhi, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 74-75)
Inimă de mamă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.