vineri, 4 octombrie 2024

A NU PERMITE ABUZUL


 Unul dintre cele mai grele despărțiri se întâmplă atunci când iubim o persoana, și, în același timp, vedem că nu se poate construi o relație sănătoasă alături de ea.

Este un moment de introspecție profundă, în care inima și mintea dezbat dacă să rămână sau să plece.

Ei bine, a rămâne ar presupune să continuăm să ne așteptăm la schimbări care nu vin, să tolerăm acțiuni care ne rănesc, să acceptăm efortul minim, să ne pierdem în încercarea de a nu-l pierde.

Uneori, speranța crează atașamente emoționale care ne leagă de situații nesustenabile.

Ne ținem de ideea că lucrurile se vor îmbunătăți, dar realitatea este că nu se întâmplă mereu așa.

Curajul constă în a recunoaște când e timpul să renunți și să pui în practică decizia de separare.

Știm că plecarea va durea; dar drumul va fi cel care ne va duce spre vindecare. Durerea despărțirii este inevitabilă, dar este și primul pas spre vindecare.

Plecând departe de ceea ce ne doare, permitem rănilor noastre să se vindece. Este un act de iubire și respect de sine.

În schimb, rămânând singur ego-ul și dorințele subconștiente de reconectare cu persoana de care ne separăm, vor continua să ne deschidă rana din ce în ce mai mult.

Rămânerea sau reîntoarcerea într-o relație toxică sau nesatisfăcătoare prelungește suferința.

Cu fiecare zi petrecută în acea situație, rana se adâncește. E ca și cum am rupe o rană deschisă de mai multe ori.

Uneori alegi să pleci, nu din lipsă de iubire față de acea persoană, ci din cauza propriei dureri sufletești care cere alinare și iubire, fără de care știi că nu te poți mișca pentru a avea grijă de tine.

Și cu dragoste pleci. Decizia de a te despărți nu este un act de lipsă de iubire față de celălalt, ci un act de iubire față de sine.

Vreau să spun, "Mă iubesc suficient încât să nu-mi mai permit să sufăr".

Și în acea iubire de sine, găsim puterea să ne luăm rămas bun, să fim liniștiți și să mergem mai departe..

Amintiți-vă că fiecare rămas bun este o oportunitate de a crește, de a învăța și de a transforma.

Uneori, cel mai mare act de iubire este să eliberăm ceea ce nu ne mai hrănește, să facem loc unor noi experiențe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor