Cand sufletul se roaga nu se aude nici un cuvant

 

Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul

Mulţi ani la rând, de marea croitorie a Mănăstirii răspundea Părintele Diadoh, monah întru toate pilduitor, meticulos până la tipicărie; iubitor al dumnezeieştilor slujbe, citit, liniştit din fire şi nobil în purtarea cu ceilalţi, el se bucura de cinstirea tuturor. Odată, de ziua numelui său, mergând la el l-au aflat în tovărăşia prietenilor săi duhovniceşti: unul din bătrânii duhovnici, Părintele Trofim şi Stareţul Siluan. Ce se întâmplase până la venirea mea nu ştiu, dar am auzit următoarele:

Duhovnicul povestea ceva ce citise într-un ziar şi, întorcându-se către Stareţul Siluan, l-a întrebat:

– Părinte Siluan, ce spui?

– Mie, Batiuşka, nu-mi plac ziarele şi veştile din ziare, a răspuns el.

– De ce asta?

– Pentru că citirea ziarelor întunecă mintea şi împiedică rugăciunea curată.

– Curios, răspunde duhovnicul. După mine, dimpotrivă, ziarele ajută a te ruga. Noi trăim aci în pustie, nimic nu vedem, şi astfel sufletul uită de lume, se închide în sine, şi atunci rugăciunea slăbeşte… Eu când citesc ziarele văd cum trăieşte lumea şi cum suferă oamenii, şi de acolo mi se naşte dorinţa de a mă ruga. Atunci, fie că slujesc Liturghia, fie că mă rog în chilie, eu din suflet rog pe Dumnezeu pentru oameni şi pentru lume.

– Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei.

– Cum poate sufletul să ştie de la sine ce se întâmplă în lume?, a întrebat duhovnicul.

– Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări, şi nici aia adevărat; ele aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curaţă mintea şi ea vede mai bine totul.

– Nu mi-e limpede: ce vrei să zici?, a întrebat din nou duhovnicul.

Toţi aşteptau răspunsul Stareţului Siluan, dar el şedea tăcut, cu capul plecat, şi nu-şi îngăduia înaintea duhovnicului şi a monahilor mai în vârstă să lămurească în ce chip sufletul, departe de toate, rugându-se pentru lume poate cunoaşte în duh viaţa lumii şi nevoile şi suferinţele oamenilor.

Învrednicit fiind de o cunoaştere de care abia câte unul într-o generaţie se învredniceşte, în convorbiri el parcă se ruşina să treacă dincolo de o subţire aluzie, fapt pentru care marea sa înţelepciune şi cercare fără seamăn rămâneau adeseori ascunse de la cei cu care vorbea. De obicei Stareţul, văzând că primele sale cuvinte nu erau primite, nu nădăjduia că prin <<lămuriri>> să dea a se înţelege ceea ce se înţelege cu precădere prin cercare, iar a şi-o vădi pe a sa nu cuteza, din pricina duhovniceştii sale întregi-cugetări. Astfel, de-a lungul vieţii sale el a rămas <<nevădit>>. Fără îndoială, aceasta nu era doar voia lui Dumnezeu pentru el, ci şi propria sa dorinţă, pe care Dumnezeu a primit-o şi i-a împlinit-o, ascunzându-l chiar şi de părinţii din Sfântul Munte. Cu toate acestea nu de tot, nu până la sfârşit a rămas necunoscut. Unii monahi şi nemonahi, persoane ce veniseră la Athos, sau care purtaseră corespondentă cu dânsul, l-au preţuit, şi adânc l-au iubit. Printre ei erau şi episcopi, şi preoţi cu o înaltă formare theologică, şi mireni binecinstitori.

Îmi amintesc următoarea întâmplare. În Mănăstire fusese ca oaspete o vreme mai îndelungată un orthodox străin, căruia întâlnirea cu Stareţul îi lăsase o adâncă impresie. Ajunsese să-l iubească pe Stareţ şi adesea mergea la el; monahii au aflat. Odată, unul dintre cei mai de vază din sfatul bătrânilor, Ieromonahul N., un om cu carte şi cu mintea vioaie, întâlnindu-l pe un coridor al Mănăstirii, a zis:

– Nu pot înţelege de ce dumneavoastră, academicieni culţi, mergeţi la Părintele Siluan, un țăran fără carte? Oare nu se găseşte unul mai deştept decât el?

– Pentru a-l înţelege pe Părintele Siluan trebuie să fii <<academician>>, a răspuns oaspetele, nu fără durere în suflet.

Acelaşi Ieromonah N., neînţelegând în continuare de ce pe Stareţul Siluan îl cinstesc şi îl cercetează oameni <<cu carte>>, vorbind cu Părintele Methodie, monah ce se ocupase mulţi ani de librăria Mănăstirii, observa:

– Mă mir de ce se duc ei la dânsul. El, vezi bine, nimic nu citeşte.

– El nimic nu citeşte, dar toate săvârşeşte, iar ceilalţi multe citesc, dar nimic săvârşesc – a răspuns Părintele Methodie.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009