Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Rugăciune de mulțumire către Sfântul Duh
Mulțumesc Ție că Te-ai făcut un singur duh cu mine,
neamestecat, neschimbat, fără de schimbare, Dumnezeu mai presus de toate
Și Însuți Tu Te-ai făcut tuturor toate pentru mine,
Hrană negrăită și necheltuită,
vărsându-Se veșnic pe buzele sufletului meu
și izvorând în izvorul inimii mele,
haină fulgerând și arzând pe demoni,
curățire care prin nestricăcioase și sfinte lacrimi
mă speli pe mine,
a Căruia venire se dăruiește
celor cărora li Te arăți.
Îți mulțumesc Ție că îmi ești lumină neînserată
și soare neapus,
neavând unde să Te ascunzi, Tu, Cel ce umpli de slava Ta toate.
Căci niciodată nu Te-ai ascuns de cineva,
Ci noi pururea ne ascundem de Tine, nevoind să venim la Tine.
Căci unde Te vei și ascunde Cel ce nu ai nicăieri loc de odihnă?
Sau pentru ce Te-ai ascunde, Tu, Cel ce niciodată nu Te-ai scârbit de cineva,
nici nu Te-ai întors de la cineva?
Acum, așadar, sălășluiește Stăpâne întru mine și locuiește și rămâi neîncetat, nedespărțit, până la sfârșit întru mine, robul Tău, ca și eu să mă aflu la ieșirea mea și după ieșirea mea, întru Tine, Bunule, și să împărățesc împreună cu Tine, Dumnezeu, Cel mai presus de toate!
Rugăciune de taină, de chemare a Sfântului Duh
Vino, lumina cea adevărată,
vino, viață veșnică,
vino, taină ascunsă,
vino, comoară nenumită,
vino, faptă negrăită,
vino, Persoană neînțeleasă,
vino, veselie veșnică,
vino, lumina cea neînserată,
vino, nădejdea cea adevărată
a celor ce se vor mântui,
vino, ridicarea celor ce zac,
vino, învierea morților,
vino, Cel puternic,
Cel ce pururea face toate
și le preface și le preschimbă
numai cu voia!
Vino, Cel cu totul nevăzut, neatins,
și nepipăit, vino, Cel ce pururi rămâi
nemișcător, dar Care în fiecare clipă
Te miști și vii la noi, cei ce zăcem în iad,
Cel mai presus de toate cerurile,
vino, Nume mult dorit și mult rostit,
căci ne este cu totul cu neputință
să fie spus de noi ceea ce ești
sau să fie cunoscut de noi Cine sau cum ești.
Vino, bucurie veșnică,
vino, cunună neveștejită,
vino, porfiră a Marelui Dumnezeu și Împăratul nostru,
vino, cingătoare bătută cu diamante și pietre scumpe,
vino, încălțare neapropiată.
Vino, hlamidă împărătească,
cu adevărat dreapta împărătească!
Vino, Cel de Care a însetat și însetează ticălosul meu suflet,
vino, Cel Singur la cel singur,
fiindcă sunt singur, precum vezi!
Vino, Cel ce m-ai despărțit de toate
și m-ai făcut singuratic pe pământ,
vino, Cel ce Te-ai făcut întru mine dor
și m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat!
Vino, suflarea mea și viața, vino, mângâierea smeritului meu suflet,
bucură-te bucuria și slava și neîncetată desfătarea mea!
Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt
Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi și întru Fiul pururea Te odihnești; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiești, pe care le împărți precum voiești; prin care și noi nemernicii ne-am sfințit și ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi și Te sălășluiește întru noi și curățește sufletele noastre, ca să putem a ne face locaș Preasfintei Treimi.
Așa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăția noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduiește pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaștem deșertăciunea lumii și a celor ce sunt în lume; înviază știința noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face și ce se cuvine a lepăda; îndepărtează și înnoiește inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua și noaptea gânduri rele și pofte necuvioase. Îmblânzește trupul și stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert gonește-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeții și al dreptății, ca îndreptând inimile cele slăbite și genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și așa, ferindu-ne de tot păcatul și împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârșit creștinesc și nerușinat și a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ție, împreună cu Tatăl și cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ție!
Vino Lumină adevărată - Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog
Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.