marți, 1 iulie 2025

Acatistul Sfântului Leontie de la Rădăuţi

 

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Preacuviinciosul ierarh, iubitorului de nevoinţe duhovniceşti, înţeleptului păstor al turmei celei cuvântătoare încredinţate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi şi întăritorului dreptei credinţe cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te, preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Icosul 1

Auzind glasul Evangheliei: „Intraţi pe poarta cea strâmtă şi mergeţi pe calea cea îngustă, care duce la viaţă”, din copilărie ai păşit pe această cale, luând cu dragoste jugul lui Hristos, şi cu totul ai urmat Lui, lepădându-te de sine, pentru care laude ca acestea aducem ţie, Sfinte Ierarhe Leontie:
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale se risipesc uneltirile diavolilor;
Bucură-te, că, iubind rugăciunea, teolog te-ai făcut;
Bucură-te, că mintea şi inima pururea către Domnul le-ai avut;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că nevoinţele tale sihăstreşti cu neîncetate rugăciuni le-ai luminat;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer ţi s-au făcut;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale mângâiere ai dat celor ce veneau la tine;
Bucură-te, că pe cei din primejdii cu rugăciunile tale i-ai izbăvit;
Bucură-te, izbăvitorule de patimile cele trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 2-lea

Catedrala Rădăuţilor ca un rai duhovnicesc ţi-a fost ţie, părinte preaiubitorule al credinţei ortodoxe; aici cu slăviţii voievozi te-ai unit în sfintele rugăciuni către Dumnezeu pentru Biserica şi ţara strămoşească, cântând neîncetat cu aceştia lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Preaiubitor de linişte sihăstrească fiind, către obştea cea mare a Lavrei te-ai îndreptat, unde nevoindu-te duhovniceşte mintea ţi-ai luminat cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, pentru care aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, omule ceresc în trup pământesc;
Bucură-te, a îngerilor preaminunată privire;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, chivernisitorul preaînţelept al Tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, al lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al călugărilor preaînţelept îndrumător;
Bucură-te, că pentru curăţia sufletului tău harul preoţiei ţi s-a dat;
Bucură-te, că pe aceasta cu smerenia inimii ai încununat-o;
Bucură-te, că pe tine jertfă preacurată te-ai adus slujind Sfintele Taine;
Bucură-te, că toată viaţa ta lui Hristos ai dat-o;
Bucură-te, lauda preoţiei lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 3-lea 

Cunoscând că vrednicirea slujirii preoţeşti numai oamenilor a fost dată de Dumnezeu, la care îngerii din cer doar cu frică şi cu cutremur privesc, tu cu aceştia pururea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Primind harul preoţiei odată cu vrednicia de păstor al obştii Sfintei Mănăstiri Lavra, şi mai mult ţi-ai sporit nevoinţele duhovniceşti, curăţindu-ţi sufletul şi luminându-ţi mintea, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, al Mănăstirii Lavra ocrotitor prin sfintele tale rugăciuni;
Bucură-te, preaînţelepte păstor duhovnicesc;
Bucură-te, părinte bun al celor străini;
Bucură-te, al dreptei judecăţi învăţător;
Bucură-te, odihna duhovnicească a nevoitorilor;
Bucură-te, lumina călugărilor;
Bucură-te, înţeleaptă călăuză spre mântuire;
Bucură-te, al tainicelor gânduri cunoscător;
Bucură-te, al celor slabi întăritor;
Bucură-te, iscusit învăţător al cumpătării;
Bucură-te, cel ce ai dat iertare spre îndreptare;
Bucură-te, pururea ostenitor întru rugăciune;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 4-lea

Precum cerbul doreşte apele curate ale izvoarelor, aşa şi tu pururea ai dorit liniştea sfintelor nevoinţe, silindu-te a ajunge, cu darul lui Dumnezeu, la măsura îngerilor, cu care neîncetat ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În pustie sălăşluindu-te, mulţi ucenici ţi-ai făcut, între care cel mai iubit ţie şi cunoscut nouă a fost Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, privighetoarea pustiei;
Bucură-te, cel ca Moise întru rugăciune;
Bucură-te, cel ce în peştera tainică te-ai nevoit;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii inimii;
Bucură-te, a Duhului Sfânt desfătată sălăşluire;
Bucură-te, întru rugăciuni neadormit;
Bucură-te, a postitorilor laudă;
Bucură-te, al pustnicilor înţelept povăţuitor;
Bucură-te, al diavolilor înspăimântător;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, biruinţa luptătorilor cu patimile stricătoare de suflet;
Bucură-te, purtătorule de Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 5-lea

Retras în liniştea sihăstriei Putnei, cercetat ai fost de călugări şi credincioşi, pe care i-ai folosit duhovniceşte, cu darul lui Dumnezeu, Căruia I-ai cântat neîncetat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Precum lumina aprinzându-se în sfeşnic se pune, ca să lumineze celor din casă, aşa şi tu ai fost rânduit ca să luminezi în sfeşnicul slujirii arhiereşti pe toţi cei din casa lui Dumnezeu, Biserica noastră strămoşească. Drept aceea, laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, arhiereule al lui Hristos;
Bucură-te, cel mare între arhierei;
Bucură-te, îndreptător al credinţei;
Bucură-te, al turmei tale preaiubit părinte duhovnicesc;
Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatelor;
Bucură-te, lauda arhiereilor;
Bucură-te, cel ce ai înjugat viaţa sihăstrească cu slujirea arhierească;
Bucură-te, înţelept întăritor al dreptei credinţe;
Bucură-te, cel ce ai tăiat din rădăcini eresurile drăceşti;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, pilda slujirii preoţiei lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 6-lea

Jugul arhieriei împreună cu cel al vieţii călugăreşti deopotrivă purtând, ai urmat lui Hristos, păstorind turma duhovnicească în frica lui Dumnezeu şi cu dragoste părintească neîncetat cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cunoscând răspunderea slujirii arhiereşti şi văzându-te cuprins de slăbirea puterilor trupului, toiagul arhipăstoriei, cu frica lui Dumnezeu, i-ai încredinţat altuia mai tare şi în Sfânta Mănăstire Lavra te-ai retras întru privegheri şi nevoinţe duhovniceşti, pentru care laude aducem ţie:
Bucură-te, cel ce prin nevoinţele duhovniceşti vasul sufletului l-ai curăţit;
Bucură-te, că pe acesta l-ai sfinţit cu harul cel de sus;
Bucură-te, templu preacurat al Sfântului Duh;
Bucură-te, că asemănarea cu Dumnezeu ţi-a fost cununa vieţii tale;
Bucură-te, blândule păstor al obştii tale;
Bucură-te, mângâietorule al nevoitorilor;
Bucură-te, cel ce ai agonisit bucuria raiului;
Bucură-te, tămâie înmiresmată prin harul Duhului;
Bucură-te, fierbinte rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii slujitor lui Dumnezeu;
Bucură-te, chipul bunătăţii;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 7-lea 

Cunoscând apropierea sfârşitului vieţii tale pământeşti, obştea mănăstirii ai adunat-o în jurul tău, şi binecuvântând-o, cu pace te-ai mutat către Dumnezeu, Căruia pururea ai cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Trupul tău cu adevărat templu al Duhului Sfânt l-ai făcut, cu darul lui Dumnezeu, care, în mormânt fiind coborât, neîncetat a izvorât dar de vindecări celor ce cu credinţă şi dragoste veneau la mormântul tău, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, alinarea celor îndureraţi;
Bucură-te, că viaţa ta de rugăciune călăuză creştinilor s-a făcut;
Bucură-te, că şi după adormirea ta cu dragoste ai fost cercetat de fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, că pe aceştia în dreapta credinţă i-ai întărit;
Bucură-te, înţeleptule povăţuitor pe calea dreptei credinţe;
Bucură-te, lauda şi cununa obştii Mănăstirii Lavra;
Bucură-te, împreună rugătorule cu Daniil Sihastrul;
Bucură-te, de Dumnezeu cuprinsule;
Bucură-te, făclie aprinsă în sfeşnicul slujirii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 8-lea

Cunoscute fiind darurile lui Dumnezeu revărsate prin tine asupra credincioşilor şi după adormirea ta, cu evlavie, din voia lui Dumnezeu, sfântul tău trup a fost scos din mormânt şi aşezat cu cinste în raclă, spre folosul cel sufletesc al celor ce cu dragoste laudă pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fiind aduse cu cinste sfintele tale moaşte în catedrala de la Rădăuţi, unde cu vrednicie ai arhipăstorit, credincioşii neîncetat au venit la tine sărutând sfintele tale moaşte cu credinţă şi cu dragoste. Drept aceea cântare ca aceasta aducem ţie:
Bucură-te, învăţătorule al dogmelor credinţei ortodoxe;
Bucură-te, comoară de mare preţ a credinţei ortodoxe;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, grabnicule tămăduitor al celor bolnavi;
Bucură-te, limanul lin al celor învăluiţi de multe necazuri;
Bucură-te, îndreptătorul celor greşiţi;
Bucură-te, păzitorul cel neclintit al rânduielii Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce închizi gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, descoperitorul nedreptăţii;
Bucură-te, al credincioşilor tare ajutător;
Bucură-te, tăria oraşelor şi satelor noastre;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 9-lea

Adevărat părinte te-ai arătat credincioşilor şi după adormirea ta, că tu împărtăşeşti mângâiere şi întăreşti în săvârşirea faptelor bune pe toţi cei ce cu credinţă cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Izvor nesecat de vindecări s-au arătat sfintele tale moaşte tuturor celor care cu credinţă au venit şi au cerut rugăciunile tale bine primite la Dumnezeu, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, părintele orfanilor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi;
Bucură-te, împăciuitorul celor învrăjbiţi;
Bucură-te, nădejdea celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, descoperitorul furilor;
Bucură-te, cel ce dai înţelepciune copiilor;
Bucură-te, pacea celor căsătoriţi;
Bucură-te, al bolnavilor doctor fără plată;
Bucură-te, a ostaşilor îmbărbătare;
Bucură-te, al călătorilor ocrotitor;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 10-lea

Ierarh luminat cu mintea prin Duhul Sfânt şi părinte cu adevărat te-au arătat faptele vieţii tale, ca unul care pururea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Teologhisitor cu adevărat ai fost prin rugăciunile tale, neîncetat vorbind cu Dumnezeu, Căruia, cu inima şi cu buzele curăţite prin harul Sfântului Duh, laude I-ai adus. Drept aceea, şi noi aducem ţie cântarea aceasta:
Bucură-te, lauda arhiereilor;
Bucură-te, povăţuitorule cel bun;
Bucură-te, sabie ascuţită care tai eresurile;
Bucură-te, a credincioşilor bucurie;
Bucură-te, că ruşinezi pe cei vicleni;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciţi;
Bucură-te, trâmbiţa cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, vestitorul cel tare al Sfintei Treimi;
Bucură-te, candelă nestinsă a credinţei ortodoxe;
Bucură-te, mărgăritarul de mare preţ al dreptei credinţe;
Bucură-te, călăuză înţeleaptă a păstorilor sfinţiţi prin harul preoţiei;
Bucură-te, preasfinţite slujitorule al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 11-lea

Sfintele tale moaşte nenumărate faceri de bine au revărsat, prin darul lui Dumnezeu, veacuri de-a rândul, dar vitregia vremurilor a făcut ca acest odor de mare preţ al credinţei noastre să fie luat de cei răi şi dus în locuri necunoscute până astăzi, din voia lui Dumnezeu, Căruia cu dragoste Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Deşi au fost răpite sfintele tale moaşte de cei răi, totuşi a rămas amintirea facerilor tale de bine în inimile credincioşilor din neam în neam, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, doctorul bolnavilor, cărora lesne le dai vindecări, cu darul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţătorul înfrânării;
Bucură-te, întăritorul postitorilor;
Bucură-te, preacuvioase părinte ierarhe;
Bucură-te, preafericite slujitorule sfinţit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, că ai slujit lepădat cu totul de cele ale lumii trecătoare;
Bucură-te, că nefurată şi nestricăcioasă comoară ţi-ai agonisit în cer;
Bucură-te, că de cele pământeşti lepădându-te, cele cereşti ai dobândit;
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună locuitorule cu îngerii în cer;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 12-lea

Cetatea Rădăuţilor întărire în credinţă şi alinare în necazuri pururea te are pe tine, Sfinte Ierarhe Leontie, pentru care cântă neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Neamuri străine de credinţa ortodoxă şi de ţară punând stăpânire pe pământul românesc, nu au putut abate de la dreapta credinţă pe fiii Bisericii noastre strămoşeşti avându-te pe tine, Sfinte Ierarhe Leontie, ocrotitor şi întărire neclintită, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, zidul cel neclintit al credinţei noastre ortodoxe;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, a Rădăuţilor cunună;
Bucură-te, a Bucovinei laudă;
Bucură-te, împreună rugător cu Daniil Sihastrul şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare;
Bucură-te, ierarhul cel preaales al lui Dumnezeu;
Bucură-te, părintele nostru duhovnicesc;
Bucură-te, odrăslire preacurată a Duhului Sfânt pe pământul Bucovinei;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în dreapta credinţă ne păstrăm;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi îi biruim;
Bucură-te, cununa Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie, cununa Bisericii lui Hristos şi lauda credinţei noastre strămoşeşti, izbăveşte-ne din orice primejdie şi roagă pe milostivul Dumnezeu să păstreze pe toţi fiii neamului nostru românesc în dreapta credinţă, în unirea dragostei şi în tăria nădejdii împlinirii dorinţei noastre sfinte de a trăi în pace împreună, mulţumind pururea lui Dumnezeu pentru toate şi cântându-I: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Auzind glasul Evangheliei..., Condacul 1: Preacuviinciosului ierarh…,

Icosul 1

Auzind glasul Evangheliei: „Intraţi pe poarta cea strâmtă şi mergeţi pe calea cea îngustă, care duce la viaţă”, din copilărie ai păşit pe această cale, luând cu dragoste jugul lui Hristos, şi cu totul ai urmat Lui, lepădându-te de sine, pentru care laude ca acestea aducem ţie, Sfinte Ierarhe Leontie:
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale se risipesc uneltirile diavolilor;
Bucură-te, că, iubind rugăciunea, teolog te-ai făcut;
Bucură-te, că mintea şi inima pururea către Domnul le-ai avut;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că nevoinţele tale sihăstreşti cu neîncetate rugăciuni le-ai luminat;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer ţi s-au făcut;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale mângâiere ai dat celor ce veneau la tine;
Bucură-te, că pe cei din primejdii cu rugăciunile tale i-ai izbăvit;
Bucură-te, izbăvitorule de patimile cele trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul 1

Preacuvinciosul ierarh, iubitorului de nevoinţe duhovniceşti, înţeleptului păstor al turmei celei cuvântătoare încredinţate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi şi întăritorului dreptei credinţe cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te, preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

şi această

Rugăciune către Sfântul Leontie de la Rădăuţi

Sfinte Preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie, primeşte smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, şi cere pentru noi dar şi putere, ca toate poftele trupeşti călcând, să vieţuim în bună cinstire şi curăţie, agonisind iertare de păcate şi trecere fără primejdie în ceasul morţii, şi când vom trece noi întru nădejdea învierii spre viaţa de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita faţă a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor