De ce nu pot arborii umbla?

 Cu multe mii de ani înainte, era o vreme când și arborii puteau umbla. Atunci trăia undeva un om foarte bogat, dar zgârcit. Doamne! De-ar fi putut, ar fi îmbucat lumea toată, de zgârcit ce era. Odată s-a dus omul acesta în pădure, unde a văzut un stejar minunat de frumos. El avea mulți copaci pe lângă gospodăria sa, dar s-a gândit ca să aibă și acest stejar și îi zise:
— Vino cu mine la coliba mea, că eu nu am nici un gătej.
Stejarul n-a mai stat pe gânduri, ci s-a luat după om spre casă. Pe drum omul a obosit și zise copacului:
— Tu ești tare și mare, du-mă pe mine la coliba mea, că nu mai pot de oboseală.
Stejarul a stat locului până s-a urcat omul pe o creangă, apoi s-a dus mai departe. Mergând așa, au ajuns la o livadă frumoasă, unde păștea un bou gras. Aci iar veni zgârcitului o poftă și zise stejarului:
— Lemne aș avea, însă ar fi foarte bine dacă aș avea şi carne de friptură. Cum ar fi, dacă tu ai ucide boul acesta și l-am lua cu noi în coliba mea?
Stejarul nu răspunse nici un cuvânt, ci se apropie de bou și așa-l lovi cu o creangă groasă-n frunte, de-l tăvăli la pământ. Apoi îl luă pe crengile sale și se duseră mai departe. Dar nu mult s-au dus și pe drum au ajuns o trăsură în care era o bute cu vin; cărăușul dormea. Aci iar îi veniră zgârcitului pofte noi și zise:
— Hm! Lemne aș avea, carne aș avea, dar n-am vin. Cum ar fi oare dacă ai ridica tu butea aceea pe crengile tale, ca să o ducem la coliba mea?
Stejarul nu zise nimic, ci apropiindu-se de car, ridică butea pe crengile sale și merse mai departe. După un răstimp au ajuns lângă o bisericuță. Acolo zise omul către stejar:
— Lemne aș avea, carne aș avea, vin încă aș avea, dar n-am cratiță unde să-mi frig carnea. Cum ar fi oare dacă ai lua tu clopotul cela din turn? Din el mi-aș putea făuri câteva cratițe!
Stejarul nici acum nu a zis nimic, ci, apropiindu-se de turn, și-a întins o creangă înăuntru, prin gaura ferestrei și a scos clopotul afară. Tocmai vrea să-l anine de o creangă, când deodată trăsni din cer și făcu tot ferfenițe stejarul, omul și butea. Numai clopotul a rămas întreg, și oamenii l-au așezat iar în turn, la locul lui. De atunci, însă, arborilor nu le mai este iertat a se mișca din locul lor.