Atunci Pantoleon s-a arătat că este Pantelimon, adică „întru tot milostiv”, prin numire și cu fapta, arătând la toți milă și nelăsând pe nimeni să plece de la dânsul nemângâiat.
Pe vremea împărăției păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creștinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătății închinării la idoli. Atunci s-a făcut mare prigonire pretutindeni asupra celor ce credeau în Hristos. Deci mulți mărturisitori ai preasfântului nume al lui Iisus Hristos au fost uciși. Intre aceștia a pătimit pentru Hristos și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, din cetatea Nicomidiei, care se află în părțile Bitiniei. Acest slăvit între mucenici și răbdător de chinuri al lui Hristos, s-a născut în cetatea Nicomidiei, din tată de neam bun, cinstit și bogat, cu numele Evstorghie și din maica sa, Euvula.
Tatăl său era cu credința păgân, sârguindu-se cu căldură la închinarea idolilor, iar maica sa era creștină, învățând de la strămoșii săi sfânta credință și slujind cu osârdie lui Hristos. Deci, fiind ei însoțiți cu trupurile, erau despărțiți cu duhul, el jertfind mincinoșilor zei, iar ea aducând jertfe de laudă adevăratului Dumnezeu. Și născând acest prunc, despre care ne este cuvântul, l-au numit pe el Pantoleon, care se tâlcuiește „cu totul leu”, ca cel ce avea să fie cu bărbăția asemenea cu leul, însă mai pe urmă a fost numit Pantelimon, adică „întru tot milostiv”, pentru că tuturor s-a arătat că este milostiv, când tămăduia pe cei bolnavi fără de plată, iar pe cei săraci îi miluia, împărțind cu dărnicie averile părintești celor ce aveau trebuință.
Deci fiind el încă copil, maica sa îl creștea în buna credință creștină, învățându-l să cunoască pe Unul și adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri, pe Domnul nostru Iisus Hristos; să-I placă Lui cu lucruri bune, să creadă într-Insul și să se abată de la închinarea idolilor celor mulți. Deci copilul lua aminte la învățătura maicii sale și cunoștea în parte, pe cât putea înțelege în anii copilăriei. Dar, o, ce pagubă și lipsire! Maica lui cea bună și învățătoarea sa s-a dus către Domnul din tinerețe, lăsând pe copil nevenit încă în vârsta și în înțelegerea cea desăvârșită. Iar după sfârșitul ei, copilul a mers lesne în urma rătăcirii tatălui său, fiind dus adeseori de dânsul la idoli și învățându-se la păgânătatea lor.
Deci pruncul a fost dat mai întâi la învățătura gramaticii și, după ce a sporit în cărțile elinești și a învățat bine toată filosofia cea din afară, tatăl său l-a dat la meșteșugul doctoricesc, la un oarecare Eufrosin, doctor slăvit, ca să se deprindă cu acel meșteșug. Iar copilul, fiind isteț la minte, a învățat toate cu înlesnire și degrabă a întrecut pe cei de o vârstă cu el, aproape asemănându-se cu învățătorul său. Și era bun la obicei, bine grăitor, frumos la față, iubit de toți și cunoscut însuși împăratului Maximian; pentru că în acea vreme Maximian locuia în Nicomidia, chinuind pe creștini, și la praznicul Nașterii lui Hristos, a ars în biserică douăzeci de mii de sfinți mucenici (Pomenirea lor la 28 decembrie), iar pe Sfântul Antim (Pomenirea lui la 3 septembrie)episcopul și pe mulți alții i-a omorât cu felurite chinuri.
Iar Eufrosin doctorul se ducea adeseori cu leacuri la acel chinuitor, în palatele împărătești, și la oamenii lui, pentru că doctorul acela dădea leacuri la toată curtea împărătească. Și ducându-se el la palat, mergea cu dânsul și copilul Pantoleon și toți, văzându-l, se mirau de frumusețea și înțelegerea lui cea bună. Deci, văzându-l și împăratul, l-a întrebat de unde este și al cui fiu este, și aflând cele despre dânsul, împăratul a poruncit învățătorului să-l învețe pe copil bine tot meșteșugul doctoricesc, vrând ca întotdeauna să-l aibă pe lângă dânsul, ca pe un vrednic a sta înaintea împăratului și a-i sluji lui.
În vremea aceea, era în Nicomidia un preot bătrân, cu numele Ermolae, care, de frica păgânilor, se ascundea cu puțini creștini într-o casă oarecare mică și neștiută. Iar Pantoleon, mergând de la casa sa către învățătorul său, îi era calea pe lângă casa aceea mică, în care se ascundea Sfântul Ermolae. Deci acesta, văzând pe ferestruie pe tânăr trecând pe acolo adeseori, cunoștea de pe față și din vedere năravul lui cel bun, și cunoscând cu duhul că va fi vas ales al lui Dumnezeu, a ieșit odată din casă înaintea tânărului, care tocmai trecea pe acolo, și l-a rugat ca să intre puțin în casa lui. Iar tânărul, fiind smerit și ascultător, a intrat în casa bătrânului, iar el, punându-l aproape de dânsul, l-a întrebat de neam, de părinți, de credință și de întreaga lui viață.
Iar tânărul, povestindu-i toate cu de-amănuntul, i-a spus că maica lui a fost creștină și a murit, iar tatăl lui trăiește după legile elinești, închinându-se zeilor. Atunci Sfântul Ermolae l-a întrebat pe dânsul, zicându-i: „Dar tu, fiule, de ce parte și credință voiești să fii? De credința tatălui tău sau a maicii tale?”. Tânărul a răspuns: „Maica mea, pe când trăia, mă învăța credința sa și eu am iubit credința ei. Insă tatăl meu, ca cel mai tare, mă silește la legile elinești și dorește să mă rânduiască în palatele împărătești, adică în rânduiala celor de aproape, a boierilor ostășești și a slugilor împăratului”. Sfântul l-a întrebat iarăși: „Ce fel de învățătură te învață pe tine dascălul tău?”. Tânărul a răspuns: „Invățătura lui Asclipie, a lui Hipocrate și a lui Galen, pentru că așa voiește tatăl meu. Dar și dascălul meu zice că de voi învăța acele învățături, voi putea, cu înlesnire, să tămăduiesc toate bolile oamenilor”.
Atunci Sfântul Ermolae, luând pricină spre vorba cea de folos, a început a semăna în inima tânărului, ca într-un pământ bun, sămânța cea bună a cuvintelor lui Dumnezeu. Deci i-a zis: „Cre-de-mă pe mine, bunule tânăr, că învățăturile și meșteșugurile lui Asclipie, Hipocrate și Galen sunt mici și puțin pot să ajute celor ce lucrează cu ele. Incă și zeii, pe care îi cinstesc împăratul Maximian, tatăl tău și ceilalți elini, sunt deșerți, fiind povești și înșelăciuni ale celor cu minte puțină. Iar adevărat și Atotputernic Dumnezeu este Unul Iisus Hristos, în Care de vei crede, apoi numai cu chemarea Preacinstitului Lui nume, vei putea tămădui toate bolile. Pentru că Acela orbii a luminat, leproșii a curățit, morților le-a dăruit viață, iar pe diavolii care sunt cinstiți de elini, i-a izgonit din oameni cu un cuvânt.
Dar nu numai singur Hristos, ci și hainele Lui erau dătătoare de tămăduiri. Pentru că o femeie, fiind bolnavă de curgerea sângelui de 12 ani, numai cât s-a atins de marginea hainelor Lui, îndată s-a tămăduit. Dar cine poate să spună cu de-amănuntul toate lucrurile Lui cele minunate? Căci precum nu este cu putință a număra stelele cerului, nisipul mării și picăturile de ploaie, tot așa nu se pot spune nici minunile și măririle lui Dumnezeu. El este și acum ajutător tare robilor Săi, că mângâie pe cei mâhniți, tămăduiește pe cei bolnavi, izbăvește din primejdii și scoate din toate răutățile potrivnice, neașteptând să fie rugat de cineva; ci întâmpinând mai înainte de rugăciune și chiar de pornirea inimii. El dă celor ce-L iubesc pe El putere să facă unele ca acestea, încă le dăruiește și mai mari faceri de minuni, iar la urmă le dă lor desăvârșit viață fără de sfârșit, întru slava cea veșnică a împărăției cerurilor”.
Niște cuvinte ca acestea ascultându-le Pantoleon, le credea ca adevărate și, ascunzându-le în inima sa, cu dulceață se adâncea în ele cu mintea, zicând sfântului bătrân: „Eu pe acestea de multe ori le-am auzit de la maica mea și am văzut-o adeseori rugându-se și chemând pe acel Dumnezeu, de care tu vorbești”. Deci, din acea zi, Pantoleon trecea în fiecare zi pe la bătrân și se îndulcea de vorbele lui cele insuflate de Dumnezeu, povățuindu-se spre cunoștința adevăratului Dumnezeu. Și când se întorcea de la dascălul Eufrosin, nu se ducea la casa sa, până ce mai întâi nu cerceta pe bătrânul Ermolae, de la care primea cuvinte folositoare de suflet.
Și i s-a întâmplat lui odată că, plecând de la dascăl și abătân-du-se puțin din cale, a aflat un prunc mort, mușcat de o viperă mare, și pe vipera aceea zăcând aproape de cel mort. Văzând aceasta Pantoleon, la început s-a temut și s-a depărtat puțin, dar mai pe urmă s-a gândit în sine, zicând: „Acum mi se cade mie să încerc să știu dacă sunt adevărate cele grăite de bătrânul Ermolae”. Și căutând spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, măcar că nu sunt vrednic a Te chema, însă de voiești ca să fiu robul Tău, arată-Ți puterea Ta și fă ca, întru numele Tău, pruncul acesta să învie, iar vipera să moară”. Atunci îndată, pruncul deșteptându-se ca din somn, s-a sculat, iar vipera a crăpat în două și a rămas moartă. Deci Pantoleon, văzând această minune, a crezut desăvârșit în Hristos, și-a ridicat ochii săi trupești și sufletești spre cer și a binecuvântat pe Dumnezeu cu bucurie și cu lacrimi, mulțumindu-I că l-a scos pe el din întuneric și l-a adus la lumina cunoștinței Sale.
Apoi îndată, alergând la Sfântul Ermolae preotul, a căzut la cinstitele lui picioare, cerând Sfântul Botez și spunându-i cele ce i s-au întâmplat, adică, cum a înviat pe pruncul cel mort, cu puterea numelui lui Iisus Hristos și cum a murit vipera cea purtătoare de moarte. Și sculându-se Sfântul Ermolae, s-a dus cu dânsul să vadă vipera cea omorâtă și, văzând-o, a mulțumit lui Dumnezeu pentru minunea ce o făcuse și prin care a adus pe Pantoleon la cunoștința Sa. Apoi, întorcându-se acasă, a botezat pe tânăr în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și, săvârșind Sfânta Liturghie în cămara sa cea mai dinlăuntru, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos.
După primirea Sfântului Botez, Pantoleon a petrecut lângă bătrânul Ermolae șapte zile, învățând dumnezeieștile cuvinte care i se grăiau prin gura bătrânului. Deci adăpându-se ca dintr-un izvor viu, și-a pregătit sufletul său spre îmbelșugarea roadelor duhovnicești cu darul lui Hristos. Iar a opta zi, când s-a întors acasă, tatăl său i-a zis lui: „Fiule, unde ai zăbovit atâtea zile, că eu am fost în mare grijă pentru tine?”. Sfântul a răspuns: „Am fost cu dascălul în palatele împărătești de am tămăduit pe un bolnav iubit împăratului și șapte zile nu ne-am depărtat de la dânsul, până nu l-am făcut sănătos”. Aceasta a zis-o sfântul, nu ca și cum ar minți, ci ca o pildă, prin care îi spunea în taină adevărul, căci în mintea sa numea dascăl pe Sfântul Ermolae preotul, palate împărătești numea cămara cea mai dinlăuntru, în care s-au săvârșit dumnezeieștile Taine; iar bolnav numea sufletul său cel iubit Impăratului ceresc, care s-a tămăduit în șapte zile prin doctoria duhovnicească.
Iar a doua zi, mergând el la dascălul Eufrosin, a fost întrebat de acela: „Unde ai stat atâtea zile?”. El i-a răspuns: „Tatăl meu cumpărând o moșie, m-a trimis acolo ca să o iau, și am zăbovit, cercetând bine pe toate cele ce sunt acolo, căci a fost cumpărată cu mare preț”. Aceasta i-o spunea cu tâlc pentru Sfântul Botez, pe care îl primise, și pentru înștiințarea celorlalte taine ale credinței creștinești, care sunt comori neprețuite, covârșind toate bogățiile, căci au fost cumpărate cu Sângele lui Hristos. Auzind aceasta Eufrosin, a încetat să-l mai întrebe.
Iar fericitul Pantoleon era plin de darul lui Dumnezeu, purtând înlăuntru comoara sfintei credințe. Și se îngrijea foarte mult de tatăl său, cum l-ar putea scoate din întunericul închinării idolești și să-l aducă la lumina cunoștinței lui Hristos. Pentru aceea, vorbea cu dânsul în toate zilele pilde înțelepte și îi punea întrebări, zicându-i: „Tată, pentru ce zeii cei ce stau în picioare rămân până astăzi așa precum sunt puși din început, și niciodată nu șed; iar cei făcuți șezând pe scaun, șed până astăzi și nu se scoală niciodată?”. Iar tatăl îi răspundea: „Fiule, este grea această întrebare și nu pot să răspund la ea”.
Iar sfântul totdeauna punând tatălui său și alte întrebări, asemenea acesteia, l-a făcut a se îndoi de zeii săi și a cunoaște încetul cu încetul înșelarea și rătăcirea închinării de idoli. Deci tatăl său a încetat a mai cinsti pe idoli, cum îi cinstea mai înainte, când le aducea jertfe și li se închina în toate zilele, și a început a-i sfărâma și a nu se închina lor. Iar Pantoleon văzând aceasta, se bucura că cel puțin a reușit a-l face pe tatăl său să se îndoiască de zei, deși nu-l întorsese desăvârșit de la ei. Și voia de multe ori să sfărâme idolii tatălui său, care erau mulți în casa lor, dar se oprea, pe de o parte ca să nu mânie pe tatăl său, pe care se cuvenea a-l cinsti după porunca lui Dumnezeu, iar pe de alta, voia să aștepte până ce singur tatăl său va cunoaște pe adevăratul Dumnezeu și el singur îi va sfărâma cu mâinile sale.
În acea vreme, au adus la Pantoleon pe un orb care cerea tămăduire și zicea: „Mă rog ție, miluiește-mă pe mine, care nu văd lumina cea dulce; căci toți doctorii din această cetate m-au doftorit și nici un folos nu mi-au adus; ba chiar și cea din urmă vedere ce o mai aveam, mi-au luat-o împreună cu toată averea mea, căci am cheltuit mult la dânșii, dar am luat mai mult vătămare și pagubă, decât tămăduire”. Iar sfântul i-a zis: „Dacă toată averea ai dat-o acelor doctori de la care n-ai avut folos, apoi de vei primi tămăduire de la mine și de vei vedea, ce-mi vei da mie?”. Orbul a răspuns: „Cea mai de pe urmă rămășiță care o am, ți-o voi da cu osârdie”. Sfântul a zis: „Darul vederii luminii ți-l va da Tatăl luminilor, Dumnezeul cel adevărat, prin mine, nevrednicul robul Său. Iar tu, ceea ce-mi făgăduiești, să nu-mi dai mie, ci să împarți la săraci”.
Auzind acestea Evstorghie, tatăl lui Pantoleon, a zis către dânsul: „Fiule, să nu îndrăznești a te atinge de acel lucru pe care nu poți să-l faci, ca să nu te faci și tu de râs! Căci ce poți face mai mult decât doctorii cei mai mari decât tine, care l-au doftorit pe el și n-au putut să-l tămăduiască?”. Sfântul a răspuns: „Nici unul dintre acei doctori nu știe să pună acestui om acel fel de doctorie, care o pun eu, căci este multă deosebire între dânșii și între dascălul meu, care m-a învățat aceasta”.
Iar tatăl său, socotind că vorbește despre dascălul Eufrosin, i-a zis: „Eu am auzit că și dascălul tău s-a îngrijit de acest orb, dar nimic n-a sporit”. Pantoleon a răspuns: „Așteaptă puțin, tată, și vei vedea puterea doctoriei mele!”. Zicând aceasta, s-a atins cu degetul de ochii orbului, zicând: „In numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută și vezi!”. Atunci îndată s-au deschis ochii orbului și a văzut. Din acel ceas, Evstorghie, tatăl lui Pantoleon, a crezut în Hristos, împreună cu omul care a văzut și au fost botezați de Sfântul Ermolae, preotul. Din acel moment s-au umplut de mare bucurie duhovnicească, pentru darul și puterea lui Hristos.
Atunci Evstorghie a început a sfărâma toți idolii care erau în casa lui, iar la acel lucru îl ajuta și fiul său, Sfântul Pantoleon, și zdrobindu-i, i-a aruncat într-o groapă adâncă și i-a acoperit cu pământ. După aceea, Evstorghie mai trăind puțină vreme, s-a mutat la Domnul. Deci Pantoleon, rămânând moștenitor al averii părintești celei prea bogate, îndată a dăruit libertate robilor și roabelor sale, dându-le multe daruri, iar bogăția a început a o împărți la cei ce aveau trebuință: săracilor, scăpătaților, văduvelor și sărmanilor. Și înconjura temnițele, cercetând pe toți cei ce pătimeau în legături, pe care îi mângâia cu doctoriile și cu dările celor de trebuință. Și era doctor nu numai de răni, ci și de sărăciile omenești, căci toți primeau de la dânsul milostenie îndestulată și, cu îndurările lui, săracii se îmbogățeau. Iar întru leacuri îi ajuta lui darul lui Dumnezeu, căci i se dăduse de sus darul tămăduirilor, și nu atâta tămăduia cu doctoriile cele cumpărate, pe cât cu chemarea numelui lui Iisus Hristos.
Atunci Pantoleon s-a arătat că este Pantelimon, adică „întru tot milostiv”, prin numire și cu fapta, arătând la toți milă și nelăsând pe nimeni să plece de la dânsul nemângâiat. Căci celor lipsiți le dădea daruri fără plată, iar pe bolnavi îi tămăduia. Atunci s-a întors la dânsul toată cetatea cu bolnavii ei, lăsând pe toți doctorii, pentru că de la nimeni nu câștigau atât de grabnice și desăvârșite tămăduiri, precum câștigau de la Pantelimon, care tămăduia cu fapta și nu lua plată de la nimeni. Deci se slăvea în tot poporul numele doctorului cel milostiv și fără de plată, iar ceilalți doctori erau defăimați și luați în râs. Din această pricină, multă ură și vrajbă s-a ridicat de la doctori împotriva sfântului, încă din acea vreme când a fost tămăduit acel orb pomenit mai sus. Și aceasta a început astfel:
Într-una din zile, când orbul cel tămăduit de Sfântul Pantelimon umbla prin cetate, l-au văzut pe el doctorii și au zis în sine: „Oare nu este acesta care a fost orb și cerea de la noi tămăduire și n-am putut să-i vindecăm ochii? Deci cum vede acum?”. Și îl întrebau pe el, cum de vede. Și n-a tăinuit omul acela pe doctorul său, pe Sfântul Pantelimon. Iar acei doctori, știind despre el că este ucenic al lui Eufrosin, ziceau: „Mare este ucenicul marelui dascăl”. Dar ei nu știau puterea lui Hristos, care lucra prin Pantelimon. Deci, neștiind, au mărturisit adevărul, că Pantelimon este marele ucenic al Marelui Invățător, Iisus Hristos. Dar, deși cu gurile lăudau cu fățărnicie pe sfânt, însă, în inimile lor, din zavistie, se sfătuiau spre rău și îl pândeau, căutând pricini împotriva lui, cum ar putea să-l piardă.
Apoi, văzându-l că intră în temniță și tămăduiește rănile celor legați, care pătimeau pentru Hristos, s-au apropiat de Maximian chinuitorul și i-au zis: „Impărate, tânărul căruia tu i-ai poruncit să învețe tot meșteșugul doctoricesc, voind să-l ai în palatele tale, acela defăimând mila ta către dânsul, cercetează temnițele tămăduind pe închișii hulitori ai zeilor noștri, socotind la fel cu dânșii, împotriva zeilor, și ducând și pe alții la același gând rău al lor. Deci de nu-l vei pierde degrabă, apoi nu puțină mâhnire vei avea, pentru că pe mulți îi vei vedea întorcându-se de la zei, prin înșelătoarea lui învățătură; că meșteșugul doctoricesc pe care îl are și tămăduirile care le face, nu le socotește ca ale lui Asclipie sau ale vreunui alt zeu, ci ale unui oarecare Hristos, și astfel toți, care sunt tămăduiti, cred în Acela”.
Clevetitorii zicând aceasta, au rugat pe împăratul, ca să poruncească să cheme pe orbul cel tămăduit de Pantoleon, pentru a se încredința de cele zise. Și îndată împăratul a poruncit să caute pe orbul cel vindecat. Și fiind adus acela înaintea împăratului, i-au zis: „Spune, omule, cum ți-a tămăduit Pantoleon ochii?”. Iar el a răspuns: „A chemat numele lui Hristos, s-a atins de ochii mei și am văzut îndată!”. Impăratul a zis către dânsul: „Dar tu cum socotești? Hristos te-a tămăduit sau zeii?”. El a răspuns: „Impărate, doctorii aceștia, pe care îi vezi că stau înaintea ta, au cheltuit multă sârguință și multă vreme pentru tămăduirea mea. Ei mi-au luat toată averea și nu mi-au adus nici un folos. Dimpotrivă, și puțina vedere câtă aveam, mi-au luat-o; astfel că m-au orbit cu desăvârșire. Iar Pantelimon, numai cu chemarea numelui lui Hristos, m-a făcut să văd. O, împărate, socotește tu singur și vezi, care doctor este mai bun și mai adevărat? Oare Asclipie cu ceilalți zei, care au fost chemați de mulți vreme îndelungată și nimic n-au putut să ajute? Sau Hristos, Care o dată fiind chemat de Pantelimon, îndată m-a tămăduit?”.
Iar împăratul, neștiind ce să răspundă la aceasta, a început a-l sili la păgânătate, după obiceiul păgânesc, zicându-i: „Omule, nu te lăsa înșelat, nici nu pomeni pe Hristos, pentru că este dovedit că zeii ți-au dat vederea ochilor!”. Iar cel tămăduit, neavând nici o teamă de puterea împărătească, nici înfricoșându-se de îngrozirea chinuitorilor, a răspuns lui Maximian mai cu îndrăzneală decât orbul din Evanghelie, care fusese pus la întrebare înaintea fariseilor: „O, împărate, tu însuți ești nebun, de numești pe zeii cei orbi dătători de vedere ai luminii, căci și tu, fiind asemenea lor, nu voiești să vezi adevărul!”. Iar împăratul, umplându-se de mânie, a poruncit să-l ucidă îndată cu sabia. Și fiind tăiat capul bunului mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos, s-a dus să vadă față către față, în neînserata lumină cerească, pe Acela pe Care L-a mărturisit pe pământ. Iar Sfântul Pantelimon, răscumpărând trupul lui de la ucigași, l-a îngropat lângă tatăl său.
După aceasta, împăratul a poruncit să cheme la dânsul pe Pantoleon. Și când ostașii duceau pe sfânt la împărat, el cânta cuvintele lui David: Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere. Că gura păcătosului și gura vicleanului s-au deschis asupra mea... Deci a stat cu trupul înaintea împăratului pământesc, iar cu mintea stătea înaintea Impăratului ceresc. Iar împăratul Maximian, privind spre dânsul fără mânie, a început a-i vorbi cu blândețe, zicând: „0, Pantoleoane, nu sunt bune cele ce am auzit de tine. Spun unii că hulești și defaimi foarte pe Asclipie și pe ceilalți zei, iar pe Hristos Cel răstignit, Care a pierit rău, Il slăvești, te nădăjduiești spre Dânsul și Il numești Dumnezeu. Dar nu știi cât de multă grijă am avut cu tine și ce fel de milă ți-am arătat, încât te-am primit și în palatele mele și am poruncit și dascălului tău, Eufrosin, să te învețe tot meșteșugul doctoricesc, ca totdeauna să fii lângă mine? Iar tu, defăimând toate acestea, te-ai abătut la cele potrivnice. însă eu nu cred cele grăite despre tine, pentru că oamenii s-au obișnuit a spune multe lucruri nedrepte. De aceea te-am chemat ca singur să spui adevărul și să arăți mincinoasă clevetirea zavistnicilor asupra ta, aducând jertfe zeilor celor mari, înaintea tuturor, precum se cade”.
Sfântul a răspuns: „O, împărate, se cade a crede faptele mai mult decât cuvintele, pentru că nu atât din cuvinte, pe cât din lucruri se cunoaște adevărul. Să crezi cuvintele care le auzi de la mine, că mă lepăd de Asclipie și de ceilalți zei ai voștri, iar pe Hristos îl proslăvesc; pentru că din faptele Lui am cunoscut, că este singurul adevăratul Dumnezeu. Dar ascultă măcar pe scurt faptele lui Hristos. A făcut cerul, a întărit pământul, a înviat morții, a luminat orbii, a curățit leproșii, pe cei slăbănogi i-a ridicat de pe pat cu cuvântul. Dar zeii care se cinstesc de voi, ce lucru au făcut de felul acesta? Pot ei oare să facă ceva? Iar de vei voi să cunoști tăria cea atotputernică a lui Iisus Hristos, îndată vei vedea aceasta cu fapta. Poruncește să aducă aici un bolnav pe moarte, care zace în patul durerii, deznădăjduit de doctori. Aici să vină și slujitorii idolești ai voștri și să cheme pe zeii lor, iar eu voi chema pe Dumnezeul meu; și care Dumnezeu va tămădui pe cel bolnav, acela Unul să fie mărturisit că este Dumnezeu adevărat, iar ceilalți să se lepede”.
Și i-a plăcut împăratului acest sfat al sfântului. Deci a poruncit ca îndată să caute un bolnav ca acela. Și a fost adus acolo pe pat un om slăbănog de mulți ani, care era nelucrător cu toate mădularele sale, întocmai ca un lemn nesimțitor. Apoi au venit și slujitorii idolești cei iscusiți la meșteșugul doctoricesc și au zis sfântului să cheme el mai întâi pe Hristos al său. Iar sfântul le-a zis: „De voi chema eu pe Dumnezeul meu și de va tămădui pe acest slăbănog, atunci zeii voștri pe cine vor tămădui? Chemați voi mai întâi pe zeii voștri și de vor tămădui pe cel bolnav, apoi nu va mai fi nevoie ca eu să chem pe Dumnezeul meu!”.
Deci popii au început a chema pe zeii lor, unul pe Asclipie, altul pe Die, altul pe Artemida, alții pe alți diavoli. Dar nu era nici glas, nici ascultare. Deci mult ostenindu-se ei în rugăciunile lor cele urâte de Dumnezeu, nimic n-au sporit. Iar sfântul, văzând osteneala lor cea deșartă, a râs. Iar împăratul, văzându-l pe el râzând, a zis: „Pantoleoane, fa tu sănătos pe omul acesta, dacă poți, prin chemarea Dumnezeului tău”. Sfântul a grăit: „Să se depărteze slujitorii idolești!”.
Și depărtându-se aceia, sfântul s-a apropiat de pat și, ridicându-și ochii spre cer, a început a se ruga, zicând: „Doamne, auzi rugăciunea mea și strigarea mea la Tine să vină. Să nu întorci fața Ta de la robul Tău. Ori în ce zi mă necăjesc, pleacă către mine urechea Ta. Ori în ce zi Te voi chema, degrab mă auzi și arată celor ce nu știu de Tine tăria Ta cea atotputernică, pentru că toate îți sunt cu putință!”. Astfel rugându-se sfântul, a luat de mână pe cel slăbănog, zicându-i: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te și fii sănătos!”. Și îndată sculându-se slăbănogul, s-a făcut sănătos cu tot trupul și umbla bucurându-se; apoi, luându-și patul său, l-a dus la casa sa.
Această minune văzând-o mulți din cei ce stăteau de față, au crezut în Hristos. Iar slujitorii idolești scrâșneau din dinți împotriva robului lui Hristos și ziceau către împărat: „Dacă acesta va mai fi viu, jertfele zeilor vor fi zadarnice și vom fi de râs creștinilor! Deci, împărate, pierde-l pe el degrab”. Și a zis împăratul către sfânt: „Jertfește zeilor, Pantoleoane, ca să nu pieri în deșert! Nu știi oare câți au pierit neascultând porunca noastră și lepădându-se de zeii noștri? Au doar nu ai aflat cât de cumplit a fost muncit bătrânul Antim?”. Răspuns-a sfântul: „Toți cei ce au murit pentru Hristos, n-au pierit, ci se află în viața cea veșnică. Și dacă Antim, fiind bătrân și neputincios cu trupul, a putut suferi muncile cele cumplite pentru Domnul nostru, cu atât mai mult eu, care sunt mai tânăr și mai tare cu trupul decât el, mi se cade ca fără de temere să pătimesc toate muncile ce le vei pune asupra mea. Pentru că a nu muri eu pentru Hristos, socotesc că este o pagubă, iar a muri pentru El dobândă îmi este”.
Atunci împăratul a poruncit să-l spânzure gol la muncire, să-i strujească trupul cu unghii de fier și cu lumânări aprinse să-i ardă coastele. Iar el, pătimind acestea, a căutat spre cer și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, fii mie de față în ceasul acesta și-mi dă răbdare, ca să pot suferi muncile păgânilor până la sfârșit!”. Atunci i s-a arătat lui Domnul în chipul preotului Ermolae și i-a zis: „Nu te teme! Eu sunt cu tine!”. Și îndată mâinile slujitorilor care îl munceau au slăbit și ei s-au făcut ca morți; uneltele de muncire au căzut din mâinile lor, iar lumânările s-au stins.
Acest lucru văzându-l împăratul, a poruncit să coboare pe mucenic de la muncire și a zis către dânsul: „Care este puterea vrăjii tale, că și slujitorii au slăbit și lumânările lor s-au stins?”. Mucenicul a răspuns: „Vraja mea este Hristos, a Cărui tărie atotputernică toate le face”. Impăratul a zis: „Ce vei face, dacă voi pune munci mai mari asupra ta?”. Mucenicul a răspuns: „în cele mai mari munci, mai mare putere va arăta Hristos al meu, dându-mi mai mare răbdare pentru rușinarea ta. Iar eu, răbdând mai mari munci pentru Dânsul, voi lua de la El mai mari răsplătiri”.
Atunci chinuitorul a poruncit să fiarbă plumb într-o căldare mare de fier și să arunce într-însa pe mucenic. Deci, fierbând plumbul și aducând pe mucenic la căldare, el și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat, zicând: Auzi, Doamne, glasul meu, când mă rog către Tine. Scoate sufletul meu de la frica vrăjmașului. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc și de mulțimea celor ce lucrează nedreptate. Așa rugându-se el, iarăși i s-a arătat Domnul în chipul lui Ermolae și, luându-l pe el de mână, a intrat cu dânsul în căldare. Atunci îndată focul s-a stins, plumbul s-a răcit, iar mucenicul cânta, zicând: Eu către Dumnezeu am strigat și Domnul m-a auzit pe mine. Seara, dimineața și la miezul zilei spune-voi și voi vesti Lui și El va auzi glasul meu.
Deci cei ce stăteau de față s-au mirat de ceea ce se făcuse, iar împăratul a zis: „Ce să fie aceasta, că focul s-a stins și plumbul s-a răcit? Deci cu ce fel de munci vom munci pe vrăjitorul acesta?”. Iar cei ce erau de față au zis: „Să se arunce în adâncul mării și îndată va pieri, pentru că nu va putea să farmece marea”. Și a poruncit chinuitorul să se facă așa. Deci slujitorii luând pe mucenic, l-au dus la mare și l-au pus în caic, legându-i de grumaji o piatră mare. Apoi, ducându-l departe de mal, l-au aruncat în mare, iar ei s-au întors singuri la mal. Iar sfântul fiind aruncat în mare, i s-a arătat iarăși Hristos, ca și mai înainte, în chipul lui Ermolae, iar piatra de la grumajii mucenicului s-a făcut ușoară ca o frunză, care plutea deasupra apei, și mucenicul umbla cu dânsa ca pe uscat, purtat fiind de dreapta lui Hristos, precum odinioară Petru. Deci a ieșit la mal, cântând și slăvind pe Dumnezeu și a stat înaintea împăratului. Iar împăratul, mirându-se foarte de o minune ca aceasta, a zis: „Pantoleoane, care este puterea vrăjilor tale, că și marea ai fermecat-o?”. Sfântul a răspuns: „Și marea se supune Stăpânului Său și face voia Lui!”. Împăratul a zis: „Au doară și peste mare stăpânești tu?”. Sfântul a răspuns: „Nu eu, ci Hristos al meu, Ziditorul și Stăpânul a toată făptura cea văzută și nevăzută. Acela, precum stăpânește cerul și pământul, tot așa stăpânește și marea; pentru că în mare sunt căile Lui și cărările Sale în ape multe”.
După aceea, chinuitorul a poruncit să se pregătească afară de cetate o mare priveliște, ca să dea pe mucenic spre mâncare fiarelor. Deci alerga toată cetatea la acea priveliște, vrând să vadă cum are să fie mâncat de fiare tânărul cel frumos și nevinovat. Și mergând împăratul la priveliștea aceea și aducându-l pe mucenic, îi arăta fiarele cu degetul, zicându-i: „Acestea sunt pregătite pentru tine. Deci ascultă-mă și cruță-ți tinerețile tale; miluiește frumusețile trupului tău și jertfește zeilor, ca să nu-ți fie moartea cumplită, fiind mâncat de dinții fiarelor”. Dar sfântul voia mai bine să fie mâncat de fiare, decât să audă un sfat și o poruncă vicleană ca aceea.
Deci l-au aruncat la fiare sălbatice, dar Domnul arătându-Se și acolo sfântului în asemănarea preotului Ermolae, a închis gurile fiarelor și le-a făcut blânde ca niște miei. Și alergând acelea la sfânt, îi lingeau picioarele, iar el le mângâia cu mâna pe cap. Și fiecare fiară se sârguia să fie sub mâna sfântului, una pe alta împingându-se. Iar poporul care privea la acea minune se mira și striga cu glas mare: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Slobod să fie nevinovatul și dreptul tânăr”.
Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a pornit ostașii cu săbiile scoase împotriva celor ce slăveau pe Mântuitorul Hristos și, ucigând pe mulți din popor, din cei ce au crezut în Dumnezeu, a poruncit să ucidă și toate fiarele. Iar mucenicul, văzând acest lucru, a strigat, zicând: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că nu numai oamenii, dar și fiarele mor pentru Tine!”. Și a plecat împăratul de la priveliște scârbindu-se și mâniindu-se, iar pe mucenic l-a aruncat iarăși în temniță.
După aceea, oamenii cei uciși au fost luați de ai lor și îngropați, iar fiarele le-au lăsat spre mâncarea câinilor și a păsărilor mâncătoare de trupuri. Dar și cu acelea s-a făcut o minune, căci fiarele, zăcând multe zile, n-au fost atinse nici de câini, nici de păsări, iar trupurile lor nu s-au împuțit. Deci împăratul, aflând acest lucru, a poruncit să le arunce într-o groapă adâncă și să le acopere cu pământ. Iar pentru mucenic, a poruncit să se pregătească o roată înfricoșătoare, plină de fiare ascuțite. Făcându-se aceasta, au legat pe sfântul și au început a o întoarce. Dar îndată roata, cu o putere nevăzută, s-a sfărâmat în bucăți, rănind de moarte pe mulți din cei ce stăteau împrejur; iar mucenicul s-a coborât întreg și nevătămat. Deci i-a cuprins frica pe toți pentru niște minuni ca acelea, prin care Dumnezeu se preamărea prin sfântul Său.
Văzând acestea împăratul, s-a mirat foarte tare și a zis către mucenic: „Cine te-a învățat să faci atâtea farmece?”. Sfântul a răspuns: „Nu farmece, ci adevărata credință creștinească am fost învățat de Sfântul Ermolae, preotul!”. Împăratul l-a întrebat: „Unde este învățătorul tău, Ermolae, că voim să-l vedem?”. Iar mucenicul, înțelegând cu duhul, că acum s-a apropiat și lui Ermolae cununa mucenicească, a zis către împărat: „Dacă poruncești, îl voi chema la tine”. Deci sfântul a fost slobozit cu trei ostași, care îl străjuiau, ca să cheme pe Ermolae preotul.
Și ducându-se mucenicul în casa unde ședea preotul, bătrânul Ermolae, văzându-l, i-a zis: „Fiule, pentru ce ai venit?”. Mucenicul a răspuns: „Părinte, împăratul te cheamă!”. Bătrânul a zis: „Bine ai venit să mă chemi, fiindcă s-a apropiat vremea pătimirii și a morții mele. Pentru că în noaptea aceasta mi s-a arătat Domnul, zicându-mi: «Ermolae, ți se cade a pătimi mult pentru Mine, precum a pătimit și robul Meu Pantelimon»”. Aceasta zicând-o bătrânul, a mers cu mucenicul bucurându-se și a stat înaintea împăratului. Și văzând împăratul pe preot, l-a întrebat de nume. Iar el nu și-a tăinuit nici numele, nici credința, ci a răspuns cu glas mare că este creștin. Iar împăratul l-a întrebat, zicând: „Mai ai pe cineva cu tine de aceeași credință?”. Bătrânul a răspuns: „Am doi împreună slujitori, adevărați robi ai lui Hristos, pe Ermip și Ermocrat”.
Deci a poruncit împăratul să-i aducă și pe aceia înaintea sa; și a zis către acei trei slujitori ai lui Hristos: „Voi ați întors pe Pantoleon de la zeii noștri?”. Sfinții au răspuns: „Singur Hristos, Dumnezeul nostru, pe care îi știe vrednici, îi cheamă la Sine, scojându-i din întunericul închinării idolești la lumina cunoștinței Sale”. împăratul a zis către dânșii: „Lăsați acum cuvintele voastre cele mincinoase și întoarceți iarăși pe Pantoleon la zei, ca să vi se ierte vinovăția cea dintâi și să vă învredniciți de cinste de la noi, și îmi veți fi mie prietenii cei dintâi în palatele mele”. Sfinții au răspuns: „Cum putem să facem una ca acesta, dacă și noi înșine voim să murim împreună cu dânsul pentru Hristos, Dumnezeul nostru? Deci nici el, nici noi, nu ne vom lepăda de Hristos, nici nu vom aduce jertfe idolilor celor surzi și fără de suflare”.
Zicând aceasta, și-au întors toată mintea lor spre Dumnezeu și au început a se ruga, ridicându-și ochii spre cer. Atunci li S-a arătat Mântuitorul de sus și îndată s-a cutremurat locul acela. Și a zis împăratul: „Ați văzut că zeii, mâniindu-se pe voi, cutremură pământul?”. Sfinții au răspuns: „Bine ai zis, că de zeii voștri s-a cutremurat pământul, pentru că au căzut la pământ de la locurile lor și s-au sfărâmat cu puterea Dumnezeului nostru, Care S-a mâniat pe voi”. Grăind ei acestea, un vestitor a alergat de la capiște la împăratul, spunându-i că toți zeii lor au căzut la pământ și s-au risipit ca praful. Dar nebunul împărat zicea că toate acelea nu sunt ale puterii lui Dumnezeu, ci sunt vrajă creștinească. Deci a zis: „Cu adevărat, dacă nu vom pierde degrab pe vrăjitorii aceștia, apoi toată cetatea va pieri pentru dânșii”.
Deci a poruncit să ducă în temniță pe Pantelimon, iar pe bătrânul Ermolae și pe cei doi prieteni, muncindu-i cu multe răni, i-a osândit la tăiere de sabie. Astfel, acești trei sfinți mucenici - Ermolae preotul și împreună-slujitorii lui, Ermip și Ermocrat - săvârșindu-și pătimitoarea lor nevoință, au stat împreună înaintea Preasfintei Treimi, în slava cea cerească.
După uciderea celor trei sfinți mucenici, împăratul a pus iar înaintea sa pe Sfântul Pantelimon și a zis către dânsul: „Eu am întors pe mulți de la Hristos la zeii noștri, numai tu nu voiești să mă asculți. Acum și învățătorul tău, Ermolae, cu amândoi prietenii săi, s-au închinat zeilor și le-au adus jertfă, iar eu i-am cinstit cu slăvite dregătorii în palatele mele. Deci fă și tu asemenea, ca să te învrednicești de cinste cu dânșii”. Iar mucenicul, știind cu duhul de sfârșitul sfinților, a zis către împărat: „Poruncește-le să vină aici să-i văd înaintea ta”. Impăratul a zis: „Acum nu sunt aici, că i-am trimis la altă cetate, ca să ia bogăție multă”. Mucenicul a grăit: „Iată, chiar nevrând ai spus adevărul, că i-ai trimis de aici, prin sfârșitul cel de moarte, și s-au dus la cetatea cea cerească a lui Hristos, ca să ia bogățiile pe care ochiul nu le-a văzut”.
Deci văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă cu nici un chip la păgânătatea lor, a poruncit să-l bată aspru cu bătăi cumplite, apoi l-a osândit la moarte, ca să i se taie capul cu sabia, iar trupul lui să se ardă cu foc. Deci luându-l ostașii, l-au dus afară din cetate, la tăiere. Iar sfântul mergând la moarte, cânta psalmul lui David: De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețile mele, dar nu m-au biruit. Pe spatele meu au lucrat păcătoșii...! Și cealaltă parte a psalmului acestuia.
Și scoțând ostașii pe mucenic din cetate mai departe decât o stadie, când au mers la acel loc unde a voit Domnul să se sfârșească robul Său, l-au legat de un măslin ce era acolo și călăul, apropiindu-se, l-a lovit pe sfânt cu sabia peste grumaji, însă fierul s-a îndoit ca ceara, iar trupul sfântului n-a fost rănit, pentru că nu-și sfârșise rugăciunile sale. Atunci ostașii, înspăimântându-se, au zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor...!”. Apoi, căzând la picioarele Sfântului, au grăit: „Rugămu-ne ție, robul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, ca să se ierte păcatele noastre, câte ți-am făcut ție din porunca împăratului”.
Și rugându-se Sfântul Pantelimon din destul, a venit un glas de sus către dânsul, întărind schimbarea numelui său, căci Domnul l-a numit Pantelimon, în loc de Pantoleon, dându-i lui dar arătat, ca să miluiască pe toți cei ce aleargă la dânsul în toate primejdiile și mâhnirile. Și l-a chemat Domnul pe el la cele cerești, iar sfântul, umplându-se de bucurie, a poruncit ostașilor să-l taie. Dar aceia nu voiau, pentru că se temeau și tremurau. Atunci sfântul le-a zis: „De nu veți săvârși porunca voastră, nu veți câștiga milă de la Hristos al meu!”. Deci ostașii, apropiindu-se, mai întâi i-au sărutat trupul lui, apoi au poruncit unuia din ei și a tăiat capul mucenicului, însă, în loc de sânge, a curs lapte.
În același ceas, măslinul s-a umplut de roadele sale, de la rădăcină până la vârf, și mulțimea de popor care a fost de față la tăiere, văzând aceasta, a crezut în Hristos. Iar minunile care se făcuseră le-au spus împăratului și împăratul a poruncit ca îndată să taie măslinul acela, să-l zdrobească și să-l ardă împreună cu trupul mucenicului. Și stingându-se focul, credincioșii au luat din cenușă trupul sfântului, nevătămat de foc, și l-au îngropat cu cinste pe moșia lui Adamantie Scolasticul, ce era acolo aproape. Iar Lavrentie, Vasoi și Provian, casnicii mucenicului, urmându-l pe el de departe, privind la toate pătimirile lui și auzind glasul care venise la el din cer, au scris viața și mucenicia lui și au dat-o sfintelor biserici întru pomenirea mucenicului, spre folosul celor ce citesc și ascultă și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condacul 1
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Icosul 1
Din
pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare
grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu
bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la
Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg
sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 2-lea
De mic rămas fără mamă, Sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului Celui adevărat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Adânc
fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai
întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în
genunchi lui Dumnezeu, de la Care a şi venit mântuirea, căci copilul a
înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu
trupul şi cu sângele Domnului; pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 3-lea
Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Râvnă
multă ai pus, Sfinte, ca să întorci de la închinarea la idoli către
Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut
tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci,
împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi
laude ca acestea:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător al orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vânător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a păgânilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 4-lea
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ca
fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, Sfinte,
făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut
împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar
tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-ai pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 5-lea
Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ pentru ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Neînduplecat
văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare
să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul Împărat neatins te-a
păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne,
cântăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, Sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;
Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Hristos în chipul lui Ermolae ţi S-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 6-lea
Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, Sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd. Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Plumb
mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost
aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu
tine, dar tu, viteazule Mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai
înainte Dumnezeu păzise pe măritul Apostol Ioan. Pentru aceasta îţi
cântăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul nostru;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 7-lea
Zile de-a rândul ai fost chinuit, Sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Piatră
ţi-au legat de gât, Sfinte Pantelimon, şi în mare ai fost aruncat, dar
Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare,
căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci şi noi bucurându-ne şi
minunându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrângător;
Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspânditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 8-lea
Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri, crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Neîncetat
ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse
în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi
neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul
tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piardă;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 9-lea
Văzând tăria ta, Sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Sfinte Pantelimon, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Şi
pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe
mulţi necredincioşi şi vrăjitor socotindu-te, ai mărit pe preotul
Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, Sfinte, spre
a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua
jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost chinuit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit vrăjitor;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Ermip şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor pământul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 10-lea
Zadarnice au fost chinurile păgânilor, Sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine
nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi lovit
ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea
capului, şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta
din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că, în chinuri, Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că Împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţi-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti multmiluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurător;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 11-lea
Cu durere drept-credincioşii au privit sfârşitul tău, Sfinte Pantelimon; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Senin
la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în
Împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a
dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti, pentru care laudă
ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Ermip şi Ermocrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cununi;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 12-lea
Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Şi
după moarte ai săvârşit minuni, Sfinte Pantelimon, căci în loc de sânge
lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre
tăiere, în vederea tuturor, s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de
la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul al 13-lea
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi apărător, celor în primejdii izbăvitor, celor învăluiţi în păcate scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, Sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Icosul 1
Din
pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare
grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu
bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la
Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg
sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Condacul 1
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!
Paraclisul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita binecuvântare din fața Sfintei Mese, zicând:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se rostesc
Rugăciunile începătoare
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toata întinăciunea ș, mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Dacă este preot de față, zice:
Că a Ta este împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui Și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și m vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la însuși Hristos, împăratul și Dumnezeul nostru.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine, ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în groapa. Fa sa aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. învață să ! fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori).
Și îndată se cântă, pe glasul al 4-lea:
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...
Ca pe un preaviteaz ostaș al lui Hristos și Doctor fără de arginți preaînțelept, te lăudăm toți din adâncul sufletului, cu dragoste prăznuind sfântă pomenirea ta, slăvite Pantelimon, și cu credință îți strigăm: Vindecă bolile noastre, ale tuturor, cu rugăciunile tale cele fierbinți către Hristos Dumnezeu (de două ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că, de n-ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea indurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi le-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite, întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ti-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Canonul
Glasul al 8-lea
Cântarea 1
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum mai înainte de mucenicia ta, înțelepte, pe cel mort l-ai înviat întru Hristos, așa și pe noi, cei omorâri de mușcătura păcatului, cu rugăciunile tale pe toți ne înviază.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbelșugat luând de la Dumnezeu darul tămăduirilor, înțelepte, toate bogatele tămăduiri le dăruiești celor ce cu credință se apropie de icoana ta, Pantelimon.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Mort fiind pentru lume și în Hristos îmbrăcându-te cu bucurie, o, Pantelimon, te-ai făcut vas înțelepții al Duhului lui Dumnezeu, dăruind tuturor tămăduire fără plată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Picătura umilinței picură-mi-o mie, celui sărman, (alungând fierbințeala cea vătămătoare a inimii mele, Fecioară, și alungând patimile ce mă războiesc.
Cântarea a 3-a
Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vindecă, Sfinte Pantelimon, bolile robului tău, și bucură inima mea cu rugăciunile și cu puterea ta.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slăvite, tu ești laudă pentru cel ce se apropie de tine, tu ești doctorul meu, al celui ce sunt mistuit de boli și de necazuri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Luând de la Hristos, doctore fără de plată, har îmbelșugat spre a da credincioșilor tămăduire de boli, de acestea și pe mine izbăvește-mă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Porți în brațele tale pe Făcătorul întregii zidiri. Deci, pe Acesta roagă-L, Fecioară, să mă izbăvească din primejdii.
Apoi aceste
Stihiri
Tămăduitorule Pantelimon, cu dumnezeieștile tale rugăciuni, vindecă patimile sufletelor noastre și dăruiește celor bolnavi vindecare.
Caută cu milostivire, prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.
Preotul (diaconul) zice ectenia întreită scurtă:
Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Strana: Doamne, miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (înalt-) Preasfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N)J, pentru sănătatea și mântuirea lui.
Încă ne rugăm pentru poporul român cel binecredincios de pretutindeni, pentru conducătorii țării noastre, pentru mai-marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos armată1 pentru sănătatea și mântuirea lor.
Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea cercetarea, iertarea, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face paraclisul) și pentru ca să li se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.
Încă ne rugăm pentru frații noștri și pentru toți cucernicii și dreptslăvitorii creștini, pentru sănătatea și mântuirea lor.
Ecfonis: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
În lipsa preotului, se zice: Doamne, miluiește (de 12 ori).
Cântarea a 4-a
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La tine am aflat acum scăpare, o, Pantelimon, dumnezeiescul doctor fără de arginți. Nu mă trece cu vederea pe mine, sărmanul, ci cu dumnezeieștile tale rugăciuni păzește-mă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pace vieții dăruiește-mi, Mucenice, și tămăduire de boli, cu rugăciunile tale cele fierbinți, mie celui ce mă apropii de icoana ta.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Mucenice slăvite, grăbește și mă călăuzește la liman liniștit cu rugăciunile tale, pe mine cel înviforat de cumplita furtună a păcatului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Odinioară, Sfântul Isaia te-a numit toiag dumnezeiesc ce poartă ca o floare pe Domnul, Născătoare de Dumnezeu, Maică pururea Fecioară.
Cântarea a 5-a
Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Picură-mi acum ploaia milei tale, Pantelimon, și ploile păcatului meu cu rugăciunile tale usucă-le.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum se revarsă de la Dumnezeu darurile, ca niște izvoare de tămăduiri, prin rugăciunile tale, Pantelimon, celor credincioși care vin la tine.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Pe noi, pe toți, cei căzuți în prăpăstiile cele adânci ale păcatului, cu rugăciunile tale către Dumnezeu, ridică-ne, Sfinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Curată, vindecă bolile trupului și ale sufletului meu, cu rugăciunile tale cele de maică, Fecioară cu totul fără de prihană.
Cântarea a 6-a
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apele tale, înțelepte, precum fântâna Siloamului oarecând, izvorăsc credincioșilor tămăduiri de tot felul, potolind bolile celor ce se apropie de acoperământul tău, prealăudate.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cei ce vin cu credință, fericite Pantelimon, la cinstită biserica ta, iau tămăduire și izbăvire de toate primejdiile și necazurile, cu rugăciunile tale.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Pantelimon slăvite, ca o vistierie de tămăduiri, dăruiește îmbelșugat vindecare, prin harul Duhului, cugetului meu ce bolește ostenit și îndurerat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Marie, ceea ce ești iubitoare de bine, cu rugăciunile tale, fă bun sufletul meu cel întinat, și izbăvește de osândă și de tot răul pe cel ce se roagă ție fierbinte și te laudă cu dorire.
Apoi aceste
Stihiri
Tămăduitorule Pantelimon, cu dumnezeieștile tale rugăciuni, vindecă patimile sufletelor noastre și dăruiește celor bolnavi vindecare.
Curată, binecuvântată Marie, pentru rugăciunile slăvitului Pantelimon, păzește de boli și de primejdii pe robii tăi.
Preotul rostește ectenia mică: Iară și iară... și ecfonisul: Că Tu ești Împăratul păcii... În lipsa preotului, se zice: Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă... Și acum... Apoi zicem
Condacul
Glasul al 2-lea
Dumnezeiesc doctor avându-te pe pământ, tămăduitorul fără de arginți cu credință fierbinte și cucernicie te rugam. Pe tot cel bolnav și ostenit, cu rugăciunile tale, mântuiește-l. Taie, cu a Mântuitorului putere, rădăcinile patimilor celor pricinuitoare de dureri și stăvilește șuvoaiele cele cumplite ale deznădejdii, Mucenice Pantelimon, vrednicule de mărire.
Preotul (diaconul): Înțelepciune! Să luăm aminte!
Prochimen
Glasul al 4-lea
Dreptul ca finicul va înflori și precum cedrul din Liban se va înmulți (Ps. 91,12).
Stih: Răsădit fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru va înflori (Ps. 91,13).
Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.
Strana: Doamne, miluiește (de trei ori).
Preotul: Înțelepciune! Drepți, să ascultam Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Strana: Și duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie cea de la Luca citire.
Strana: Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!
Preotul: Să luăm aminte!
Evanghelia
(Luca 6,17-19; 9,1-2; 10,16-21)
În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Și chemând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe cei bolnavi. Și le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Și s-au întors cei șaptezeci și doi cu bucurie, zicând: Doamne, și demonii ni se supun în numele Tău. Și le-a zis: Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să căleați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri, în acest ceas, Iisus S-a bucurat cu duhul și a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta bunăvoința Ta.
Strana: Slavă Ție, Doamne, slavă Ție.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Glasul al 2-lea
Pentru rugăciunile Doctorului fără de arginți, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Același glas
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea (Ps. 50, 1-2)
Stihira
Glasul al 6-lea
Podobie: Toată nădejdea...
Veniți, cei dreptslăvitori, să ne bucurăm duhovnicește, veniți cu toții să-l încununăm cu dumnezeiești cântări pe Doctorul fără de plată, zicând către el: O, Pantelimon, doctore preabun al celor bolnavi și liman liniștit al celor înviforați de păcate, vino degrabă și dăruiește tămăduire tuturor celor ce aleargă la tine cu ' căldura, și e tot felul de necazuri slobozește-ne pe noi, cu rugăciunile tale, și așezare pașnică lumii dăruiește-i. I
Preotul, stând în fața Sfintei Mese (sau diaconul, înaintea icoanei Mântuitorului) zice:
Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări. înalță fruntea creștinilor ortodocși și trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor și cereștilor netrupești puteri; pentru rugăciunile cinstitului și slăvitului Proroc, înaintemergătorul și Botezătorul Ioan; ale Sfinților slăviților și întru tot lăudaților Apostoli; ale Sfinților și slăviților buni biruitori Mucenici; ale Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri; ale Sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana; ale Sfântului (N), a cărui pomenire săvârșim astăzi, și pentru ale tuturor Sfinților, rugămu-ne, mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoșii, care ne rugăm Ție, și ne miluiește pe noi.
Strana: Doamne, miluiește (de 12 ori)
Apoi preotul rostește ecfonisul: Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni...
Strana: Amin.
În lipsa preotului, se zice; Doamne, miluiește (de 12 ori) și se continuă Canonul:
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
Cu dumnezeieștile tale rugăciuni către Ziditorul, mântuiește pe robul tău, doctore fără de arginți, că mă tulbură adâncul păcatelor și mă înviforează furtuna și văpaia patimilor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La limanul dumnezeiescului doctor fără de plată ajuns-au cu credință toți cei afundați în boli cumplite și strigă: Cu rugăciunile tale, tămăduitorule, dă-ne nouă sănătate.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
Ca să te cinstesc, doctore, și să slăvesc cinstitele tale nevoințe, tămăduiește pe robul tău de boala cea cumplită ce-l chinuie și dăruiește-i îndoită sănătate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ai pus hotar morții, ca una ce ai născut pe Dumnezeul Cel fără de moarte și împăratul, Curată, pe Care toți îl lăudăm zicând: Binecuvântat este rodul pântecelui tău.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.
Toți care cu credință și cu inimă curată vin la biserica ta, Mucenice Pantelimon, iau întărire sufletelor și trupurilor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biserica dumnezeiescului Doctor spital este tuturor pe pământ, potolind bolile sufletelor și ale trupurilor.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu rugăciunile tale către Ziditorul, Pantelimon, dai vindecare orbilor și tuturor celor bolnavi dorita sănătate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu rugăciunile tale către Dumnezeu, Fecioară, de nevoile vieții izbăvește-mă, și potolește viforul bolilor de tot felul.
Cântarea a 9-a
Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.
Cu rugăciunile tale, dezleagă legăturile greșelilor mele, și rupe, Mucenice, zapisul păcatului meu, al celui ce vin la tine cu credință.
Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mână de ajutor întinde-mi degrabă și de năprasnice necazuri izbăvește-mă, Pantelimon, cu rugăciunile tale cele cu adevărat dumnezeiești.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh.
O, Pantelimon, oprește viforul gândurilor și potolește întristarea bietului meu suflet, dumnezeiescule doctor fără de arginți.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Marie, să nu mă arăți bucurie diavolilor, în ceasul Judecății, Preacurată, ci cu milostivire pe Mântuitorul meu înduplecă-L.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Megalinariile
Pe cei ce cu evlavie se închină sfințitei icoanei tale, Mucenice, cu sfințitele tale rugăciuni către Dumnezeu, izbăvește-i de relele de tot felul, dumnezeiescule Pantelimon, doctore preamare.
Cu slavă mucenicească, purtătorule de chinuri, stând înaintea tronului Stăpânului a toate și Dumnezeu, pomenește pe cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta, dumnezeiescule Pantelimon, Doctore fără de plată.
Ca o stea înțelegătoare ai răsărit, prin nevoințele muceniciei, fulgerând și izgonind negura patimilor celor ce te cheamă cu credință, Mucenice Pantelimon.
Pe cei ce laudă cu evlavie strălucitele tale lupte și ne-voințe, Mucenice al lui Hristos, și săvârșesc dumnezeiască pomenirea ta an de an, tămăduiește-i cu rugăciunile tale, fericite Pantelimon.
Toate oștirile îngerilor, înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli și toți Sfinții, cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Dacă este preot de față, zice:
Că a Ta este împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui Și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și m vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparul
Glasul al 3-lea
Purtătorule de chinuri și tămăduitorule Pantelimon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de păcate sufletelor noastre.
Preotul (sau diaconul) zice ectenia:
Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Strana: Doamne, miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, buna-sporire și chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) și pentru ca să li se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.
Strana: Doamne, miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; și pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă bunul și iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.
Strana: Doamne, miluiește (de 40 de ori).
Preotul: Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare, departe, și, milostive Stăpâne, milostiv fii nouă față de păcatele noastre, și ne miluiește pe noi. Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin., apoi cântăm:
Stihira
Glasul al 2-lea
Podobie: Când de pe lemn...
Tu dai credincioșilor har fără de plată, Mucenice preafericite, înțelepte Pantelimon, iar cu rugăciunea ta alungi duhurile și redai vederea orbilor, slăvite, ca un adevărat slujitor al lui Hristos Atoateveghetorul. De aceea, Doctore al ortodocșilor, pe toți cei ce te laudă cu credință izbăvește-i de necazul de tot felul.
Glasul al 8-lea
Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi de toată nevoia și necazul.
Glasul al 2-lea
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.
Apoi preotul face otpustul mic.
În lipsa preotului, încheiem, zicând:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Cântarea 1
Glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca pe o Frumoasă, ca pe o Împodobită toată, ca pe cea fără prihană între femei, Dumnezeu pe tine alegându-te, în pântecele tău cel fără prihană S-a sălăşluit. Pe Acela roagă-L, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, de tina greşelilor să mântuiască pe toţi cei ce te laudă pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Precum zice psalmistul, Curată, de-a dreapta, ca o Împărăteasă a Împăratului ce a răsărit din pântecele tău, ai stat. Pe Acela roagă-L, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca stătător de-a dreapta să mă arate în ziua răsplătirii, dumnezeiască Mireasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toată firea cea stricată a oamenilor, prin toate cele netrebnice, ai înnoit-o, Ceea ce ai născut Ploaia Cea Cerească. Pentru aceea, te rog şi brazda sufletului meu cea uscată arat-o aducătoare de roadă, dumnezeiască Mireasă.
Cântarea a 3-a
Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmbrăcându-Se în mine, omul, din pântecul tău a ieşit Făcătorul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, Haina Nestricăciunii dăruind celor ce s-au golit prin multe lucrări netrebnice.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Preacinstit L-ai născut, Stăpână. Pe Acela cu osârdie roagă-L să Se milostivească spre smeritul meu suflet, cel mâhnit pentru ocările dulceţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rănile sufletului meu tămăduieşte-le, Preacurată şi smerită inima mea cea otrăvită cu veninul şarpelui vindec-o cu doctoria ta cea lucrătoare.
Cântarea a 4-a
Irmos: Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cânt Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Picătură de umilinţă rourează-mi mie, Stăpână, înlăturând toată arderea inimii mele şi a întristării mele şi adăugirile cele înşelătoare potoleşte-le.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe mine cel vătămat cu arma desfătării şi care zac rănit, Preacurată, nu mă trece cu vederea, ci mă vindecă cu suliţa şi cu sângele Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Cel Ce a fost Răstignit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce te-ai îmbogăţit cu stăpânia a toată făptura, pe mine, cel rău sărăcit, învredniceşte-mă de dumnezeiescul dar, ca să te slăvesc pe tine ca pe folositoarea mea cea bună, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Cântarea a 5-a
Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat scoaterea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, Începătorul luminii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce ai născut Calea Vieţii, Preacurată, povăţuieşte-mă la calea cea dreaptă pe mine, cel surpat acum fără pricepere spre calea şi prăpastia cumplitelor căderi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înstrăinându-mă nebuneşte fără pricepere de la Dumnezeu, Fecioară, în desfrânări am vieţuit, în latura patimilor cea depărtată rătăcind; ci mă întoarce şi mă miluieşte cu mângâierile tale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu apele tale cele de viaţă curgătoare adapă pe robul tău cel aprins cu văpaia păcatelor şi ars de năvălirile demonilor, Fecioară Maică Preacurată.
Cântarea a 6-a
Irmos: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să nu mă arăţi demonilor spre bucurie la judecata ce va să fie, Stăpână. Ci, cu bunăvoinţă să cauţi spre mine, rugând pe Judecătorul şi Fiul tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu gândurile Te-am mâniat, Doamne şi cu faptele mele cele viclene şi fărădelege. Iar acum aduc spre rugăciune pe Maica Ta; îndură-Te şi mă mântuieşte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
De osândă miluieşte-mă, Stăpână, pe mine cel ce pe mine însumi m-am osândit cu greşelile mele, ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeul tuturor, cu totul lăudată.
Cântarea a 7-a
Irmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, Cel Ce este binecuvântat şi preaslăvit, a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tăria mea şi lauda şi mântuirea, folositoare tare şi zid nebiruit fiind, Stăpână, pe demonii ce se oştesc asupra mea bate-i, că totdeauna caută să mă omoare pe mine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Dumnezeu întrupându-L din feciorescul tău sânge, ai îndumnezeit, Fecioară, omenirea. Pentru aceasta, mă rog ţie: Pe mine, cel spurcat cu patimile şi stricat cu meşteşugurile vrăjmaşului, mă miluieşte cu rugăciunile tale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuptorul mai înainte a închipuit naşterea ta, ceea ce eşti cu totul fără prihană; că pe tineri nu i-a ars, precum nici pântecele tău focul cel de neîndurat. Pentru aceasta, mă rog ţie: De focul cel veşnic izbăveşte pe robul tău.
Cântarea a 8-a
Irmos: Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Râvneşte după cele bune, de la cele rele depărtându-te, prin purtarea de grijă de dumnezeieşti lucruri, suflete al meu. Rugătoare pentru tine având pe Maica lui Dumnezeu şi folositoarea tuturor cea neînfricată, ca pe o milostivă şi de oameni iubitoare.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Dezlegat-ai de legătura osândirii cea de demult omenirea, de Dumnezeu Născătoare. Pentru aceasta, mă rog ţie: Dezleagă toată legătura răutăţii inimii mele, Preacurată, legându-mă cu dumnezeiasca dragoste a Ziditorului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Raza slavei Tatălui născând-o, inima mea ceea ce se mâhneşte pentru ocara greşelilor, Născătoare de Dumnezeu, lumineaz-o şi slavei celei pururea veşnice mă arată părtaş, ca să te slăvesc cu credinţă.
Cântarea a 9-a
Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioara, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Gustând mâncare necuvioasă Adam, moarte din pom cu amărăciune a cules. Iar Fiul tău, pe lemn pironindu-Se, dulceaţa nemuririi a izvorât, Preacurată; pentru aceasta, pe tine te cinstim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împărăteasă eşti a Împăratului şi Domnului, în chip mai presus de cuvânt născând pe Cel Ce a stricat împărăţiile iadului. Pe Acela, Fecioară, cu osârdie roagă-L să învrednicească de Împărăţia cea de sus pe toţi cei ce te cinstesc pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îmbunătăţeşte, Stăpână, smerită inima mea, cea înrăutăţită prin potopurile desfătărilor. Şi ca una care ai născut pe Cel Bun şi bună fiind toată, prin uşile cele bune ale pocăinţei mă cheamă.
SEDELNA
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te slăvesc, ca să mă mântuiesc eu de greşeli, când voi sta înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară, curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.
Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli)
O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o, Sfinte Pantelimon... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule al Sfântului Athos şi al întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noştri de privirile păcătoase...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, al cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre
fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre
Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre
locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor
zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de
laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de
pricepere – tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de
înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră,
care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri
păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este
închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să
conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi
Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, Pătimirile lui Hristos pe
cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare
totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi
priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele
lui.
Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.