Povestea crăiței

 Craita si lacramioara au o poveste comuna, care spune ca, odinioara, un imparat si sotia sa isi doreau foarte mult sa aiba un copil, rugandu-se mereu pentru asta. Bucuria li s-a intamplat abia la batranete, insa, in compensatie, Dumnezeu le-a dat ca fiica o fata atat de frumoasa, incat la soare te puteai uita, dar la ea ba. Toata lumea i-a spus fetei Craita. Ea avea insa o pasiune care o macina, si anume florile salbatice, care cresteau prin paduri si in locuri salbatice. Intotdeauna avea cu ea niste flori si se gandea la ele tot timpul. Le cauta mereu, dar nu prea putea sa o faca din cauza garzilor de la palat, care o pazeau si erau mereu cu ea. Odata a scapat de escorta si a plecat, fericita, prin codri dupa flori, insa s-a ratacit si n-a mai gasit drumul spre casa. A mers pana cand hainele i s-au stricat, pana cand aproape s-a ofilit de foame si de sete. Sfantul Petru, care tocmai se plimba alaturi de Dumnezeu pe pamant, a vazut-o si l-a rugat pe Creator sa o scape de suferinta. Atunci, lacrimile fetei au inceput sa se transforme, de cum atingeau pamantul, in minunate flori albe, mici si delicate, care au si primit numele de lacramioare. Trupul fetei, ostenit si vlaguit, s-a afundat in pamant de tot, iar in acel loc a rasarit o floare cu flori rosietice si mijlocul galben, care a primit numele fetei: Craita. De aceea intalnim lacramioarele si craitele pe morminte, caci ele simbolizeaza tristetea si jalea.