La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.
În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.
Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.
În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului .
· Dezlegarea sărindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.
- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua delegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.
Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni.” Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.
Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el.”
Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.
Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit.” Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci.” Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.
Istorie folositoare despre folosul sărindarelor
“Un preot din Franţa avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.
Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.
Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:
- Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?
- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.
Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.
Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:
- Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?
Acela a zis:
- Eu nu ştiu farmece.
- Ei, nu ştii farmece!
Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.
- Măi, mare fermecător!
- Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.
- Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?
- Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.
- Dar atunci ce-o să se întâmple?
- Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.
- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!
- Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.
- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!
Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.
- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.
La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”
Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.
Şi atunci aceia s-au întrebat:
- Ce s-a întâmplat, măi?
- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.
- Şi pe unde?
- Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.
Acela a spus:
- Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!
Şi preotul când l-a văzut i-a zis:
- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.
Şi atunci cel scăpat i-a zis:
- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine.
Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.”
“Un preot din Franţa avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.
Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.
Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:
- Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?
- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.
Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.
Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:
- Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?
Acela a zis:
- Eu nu ştiu farmece.
- Ei, nu ştii farmece!
Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.
- Măi, mare fermecător!
- Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.
- Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?
- Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.
- Dar atunci ce-o să se întâmple?
- Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.
- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!
- Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.
- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!
Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.
- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.
La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”
Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.
Şi atunci aceia s-au întrebat:
- Ce s-a întâmplat, măi?
- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.
- Şi pe unde?
- Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.
Acela a spus:
- Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!
Şi preotul când l-a văzut i-a zis:
- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.
Şi atunci cel scăpat i-a zis:
- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine.
Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.”
Dar sa va mai spun o istorioara. Pana la anul 1054 Franta era ortodoxa, si Italia; toate tarile din lume eram o singura Biserica. Atunci catolicii s-au despartit de noi. Marea schisma papala cand s-au rupt de Biserica noastra pentru anumite reforme pe care le-au facut.
Franta fiind ortodoxa, un preot din Franta avea un frate militar. Si au avut francezii razboi cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceza azi, dincolo de Gibraltar imediat, catre Liberia. imparatia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceza sa se bata cu maurii dincolo de Gibraltar, in Africa.
Fratele preotului acesta din Franta a mers si el, era militar intr-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma si mitraliere si avioane si bombe atomice, atunci se bateau cu sabiile, ca pe vremea lui stefan cel Mare, cu sulita, cu arcul, cum era.
Si trecand armata franceza in Mauritania sa se lupte, a fost mare razboi intre armatele europene si cele din Africa. si i-au batut francezii pe mauri, dar au luat maurii multi prizonieri francezi, pe care i-au dus in tara lor, printre care au luat si pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Frantei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a stiut ca fratele sau a cazut prizonier, dar a vazut ca n-a mai venit si a intrebat pe ceilalti soldati, cand s-a terminat razboiul:
- Mai, dar pe fratele meu nu l-ati vazut?
- Parinte, cred ca a murit, ca a fost mare macel. Stateau trupurile pe jos cum stau butucii, asa lupta a fost, si cred ca a murit si el, saracul.
Preotul, ca frate al lui, a inceput sa-i faca 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier si-l tineau in lanturi intr-o temnita, si erau mai multi legati acolo.
Preotul facand Liturghia aici, cand era pe la ora 10 din zi, toate lanturile cadeau de pe fratele preotului, si ramanea dezlegat. si ziceau ceilalti:
- Ce este cu tine? De ce cad lanturile de pe tine? Faci farmece?
Acela a zis:
- Eu nu stiu farmece.
- Ei, nu stii farmece!
Toate lanturile se rupeau si cadeau jos in fiecare zi la ora zece, aceia il legau cu alte lanturi. A doua zi si acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.
- Mai, mare fermecator!
- Eu sunt crestin. Cred in Hristos. Eu farmece nu stiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot in tara mea, in Franta, si eu cred ca el face Liturghii acuma si scoate particele pentru mine, crezand ca am murit. si, ca daca as fi in iad, si acolo as fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred ca se intampla, ca numai asta inchipuie. Dar nici eu nu stiu de ce.
- si cat timp are sa se intample asa cu tine?
- stiu ca la noi se fac 40 de Liturghii. si o sa vedeti ca pana la 40 de zile cad lanturile de pe mine.
- Dar atunci ce-o sa se intample?
- Nici eu nu stiu ce-o sa se intample, dar stiu ca o sa scap din mainile voastre.
- Cum? Nu scapi tu din mana noastra!
- Eu cred ca Dumnezeu ma scotea si din iad, daca as fi fost in iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atat mai mult o sa ma scoata din mana voastra de aici.
- Ai sa vezi ca te punem noi sub paza atunci!
si au numarat aceia si n-au mai pus lanturi pe el.
- Degeaba le punem, ca la 40 de zile pica toate.
La 40 de zile erau atenti cu totii. Au pus santinele duble la porti si au pus lanturi pe el si paza. „Paziti-l, mai, ca auzi ca acesta la 40 de zile pleaca de aici!”
si cum erau ei in paza deodata au vazut ca s-a desfacut acoperisul temnitei in doua si o mana l-a luat de perii capului si nu l-au mai vazut. si unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, intr-o clipa de vreme.
si atunci aceia s-au intrebat:
- Ce s-a intamplat, mai?
- A venit Hristos al lui, caci am vazut o mana. (Ei nu stiau ca era ingerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toti am cazut tremurand. Nu putea nimeni sa se tina pe picioare.
- si pe unde?
- Prin acoperisul temnitei, si temnita s-a inchis apoi.
Acela a spus:
- Vedeti voi cat de mare-i credinta crestina? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, mai cat l-ati pazit voi si l-a luat cand a vrut!
si preotul cand l-a vazut i-a zis:
- Mai, frate, mai, ai venit? Mie mi s-a spus ca ai murit. Chiar astazi am terminat 40 de Liturghii pentru tine si am scos ultima particica pentru sufletul tau.
si atunci cel scapat i-a zis:
- Bine ai facut, frate, ca daca eram in iad, ma scoteai si de acolo. Daca am fost pe pamant m-ai scos din temnita. Sa-ti dea Dumnezeu tie plata, dar uite cum a fost cu mine.
si i-a spus istoria cu lanturile si s-a scris si asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.
*
S-a mai intamplat inca si o alta minune in legatura cu cele 40 de Liturghii. Un staret batran, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. si de multe ori ii spunea batranul: “Asculta, fiule, ai sa te muncesti vesnic”. si s-a intamplat ca a murit ucenicul cel neascultator si l-a vazut batranul in iad. Si i-a spus: “Parinte, te rog, fa pentru mine 40 de Liturghii, fiindca am fost neascultator si rau si te-am amarat. si dupa ce a facut batranul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un vesmant imbracat ca soarele si i-a zis: “Cu sfintele tale rugaciuni, prin mijlocirea pe care ai facut-o pentru mine, m-am usurat si m-am mantuit”.
*
Pomenirea mortilor o faceau crestinii demult, la Liturghia Sfantului Iacov: intaia Liturghie care se intocmise inca din vremea celui dintai episcop al Ierusalimului. in timpul ei se randuise slujba speciala pentru morti. Dar mai tarziu, randuindu-se alte slujbe pentru morti, s-a vazut cat de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru raposati. S-au descoperit multe taine. Acum sa va mai spun o istorioara despre puterea celor 40 de panahizi.
Pe timpul imparatului Nichifor Focas, pe la anul 963, cand s-a facut Marea Lavra a Sfantului Anastasie in Muntele Athos, acest imparat crestin a avut razboi cu persii. Totdeauna imperiul Bizantin cu persii au avut razboi, pentru ca sunt in granita.
si a fost mare lupta. Doua imparatii puternice. si atunci persii, desi nu i-au biruit pe greci, au luat multime de prizonieri si au facut cele mai grele munci cu ei. Ca sa-i piarda, i-au pus sa faca un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar in tuneluri faceau depozite. Au pus sa sape intr-un munte sa faca tunel, ca sa tina ei acolo multe. La tunel au pus mai multi prizonieri, ca daca va cadea tunelul peste ei, acolo sa le fie mormantul. Ca atunci nu era mestesug sa lege bine tunelul, asa cum se leaga acum.
Bietii greci credinciosi lucrau saracii, ca aveau santinele langa dansii. Si cand au ajuns la o distanta oarecare sub tunel, lucrand, intr-o buna zi, vrrrum! A cazut tunelul peste ei. Au murit toti. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai in fundul tunelului, doua pietre mari au cazut varf la varf si dedesubt a ramas un loc liber. si acolo in coliba aceea puteau sa traiasca mai multi, ca era larg, dar numai un om a ramas. El cand a vazut ca pietrele se reazema, a intrat dedesubt si nu l-a omorat. Dar ce folos? A ramas in intuneric bezna, ca era in pantecele muntelui, intuneric si rece. si se gandea el: “Au sa ne mai scoata pe noi paganii astia?” Ca daca ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit sa-i scoata, dar asa, nu s-a mai gandit nimeni la asta, ci i-a lasat morti acolo pe toti.
si se gandea el: “Ei, am ramas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig si de urat”. si a inceput sa se roage strasnic.
Cand s-a terminat razboiul, venind curand dupa infrangere la satul lor unul din tovarasii lui de arme, femeia l-a intrebat:
- Pe barbatul meu nu l-ai vazut?
El zise:
- Barbatul tau a fost prins de persi impreuna cu altii si am auzit ca i-au pus sa sape un tunel si a cazut tunelul peste ei si au murit toti. Atunci a murit si al dumitale.
Femeia credincioasa stia randuiala care se facea cu parastasele (stiti in Postul Mare, ca duce colive la biserica). Ce s-a gandit ea? “Sa-i port eu parastasele, daca a murit, si pe urma ii voi face eu si praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a intamplat? Dumnezeu voia sa descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).
Atunci in vechime, Sfanta Liturghie se slujea la sate asa cum se slujeste la noi in manastire, adica zilnic. Dar in vremea aceea, veneau toti crestinii la biserica, cum se spune in Faptele Apostolilor, ca „erau pururea zabovind in biserica si intru frangerea painii”.
si ce a facut biata femeie? De cand a auzit ca a murit, a inceput sa duca la biserica o prescura, un sfert de vin si cateva lumanarele, sa-i poarte parastasele. Asa era traditia. Preotul scotea la Liturghie si o particica pentru robul lui Dumnezeu care murise, dupa cum i-a spus femeia.
El saracul, pana a ajuns vestea la femeie, pana nu stiu ce, el a postit acolo vreo saptamana, mai mult; era gata-gata sa moara de foame. Era ultima suflare acolo in intunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau sa ma rog tie, daca Tu ai randuit ca eu sa traiesc sub aceste pietre, Tu poti sa ma scoti si de aici, sau daca nu, mor, si sa mor rugandu-ma, ca n-am alta nadejde”. Se ruga saracul cu toata inima, ca era singur in acel intuneric si bezna de munte si stia ca va muri.
Rugandu-se el, deodata numai vede ca a intrat un tanar, dar nu stia pe unde, si avea in mana o sticluta de vin, niste lumanari aprinse si o prescura.
El era aproape lesinat. Statea cu pantecele la pamant, ca nu mai putea sa se scoale. Era mort de foame.
- Scoala, frate, si ia si mananca prescura asta si bea vinul asta, ca numai bine ai si lumina! Ca i-a adus toate lumanarile aprinse.
si el s-a speriat cand a vazut pe tanarul acela.
- Doamne, Tu esti Mantuitorul Hristos?
- Nu. Eu sunt ingerul, pazitorul vietii tale, si acestea ti le-a trimis sotia ta astazi la biserica si Dumnezeu mi-a poruncit, fiindca esti in viata, sa ti le aduc, ca daca erai mort, pentru acestea aveai sa primesti lumina cea vesnica; dar fiindca esti in viata Dumnezeu m-a trimis, fiindca ai trup aici, sa te intaresti cu hrana aceasta.
El insa nu indraznea sa se atinga de ea. si acela a spus:
- Uite, te rog, ia si te intareste, ca daca nu, mori.
El a prins curaj si a inceput sa manance prescura, dupa aceea a baut cate oleaca de vin, iar manca oleaca de prescura, si asa, incet-incet, a mancat prescura, a baut vinul si numai bine a avut si lumanari. si atunci a spus ingerul:
- Eu iti voi aduce in fiecare zi, daca sotia ta va duce la biserica aceasta jertfa. Iar daca nu, nu.
si se gandea el in mintea lui: “Femeia imi face parastasele. Dar ce are sa se intample mai tarziu? stiu ca pana la 40 de zile are sa-mi aduca acestea aici ingerul Domnului. Dar dupa 40 de zile ce are sa se intample cu mine?”
si nu l-a mai vazut. si acuma el astepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarasi ingerul, si-i aduce iarasi asa. I-a adus 20 de zile.
La 20 de zile, sotia lui, grabita saraca acasa, ca avea si copii, s-a dus sa duca vaca la cireada. si ducand vaca dimineata, cireada plecase din sat, si ea s-a dus tocmai pe camp unde era. A pus deoparte tot ce sa duca, dar intarziind si-a zis: “Las’ ca oi duce maine, ca azi nu mai am timp”. si in ziua aceea, nu i-a adus lui ingerul prescura, vinul si lumanarile.
si el a inceput a plange, zicand: “Vai de mine, mi se pare ca sotia mea numai 20 de panahizi mi-a facut. Azi n-a mai venit ingerul Domnului sa-mi aduca prescura, vinul si lumanarile. De acum voi muri iar de foame!”
Dar ea, biata femeie, daca n-a adus in ziua aceea coliva, a dus a doua zi doua, ca sa fie colivele 40. si a doua zi a venit ingerul Domnului si i-a adus mai multe lumanari, doua sticle cu vin si doua prescuri. si i-a zis:
- Sotia ta, a fost ieri cu vaca la cireada, si n-a avut timp sa aduca panahida, dar azi a dus la biserica doua si eu ti le-am adus pe amandoua. si s-a bucurat el tare, cand a vazut ca femeia are de gand sa-i faca 40 de panahizi. si a facut rugaciunea si a mancat. si nu l-a mai vazut pe inger, ca s-a dus.
si se gandea el: “Doamne, Dumnezeule, daca atata mila si indurare ai facut cu mine aicea sub pamant, incat sub muntele acesta imi porti de grija, cu ce sa-ti rasplatesc eu? Ce pot eu, om pacatos, sa fac pentru tine, spre a-ti multumi?” si acum se gandea el: “Hai ca sotia saraca pana la 40 de zile o sa-mi aduca asa, dar la 40 de zile ce are sa fie cu mine? Am sa mor!” Asa se gandea el, ca nu stia ce are sa se intample la 40 de zile.
si se plangea din adancul inimii si multumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negraita, ca-i poarta de grija, sa nu moara asa de repede, ci sa mai traiasca. si zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grija si ai dat in gand sotiei mele sa-mi poarte 40 de panahizi, ajuta-mi cu mila Ta si ma scoate de aici, ca Tu le poti pe toate. Iar daca voi muri la 40 de zile, sa-mi fie iertate pacatele mele”.
Deci femeia a continuat asa, si in fiecare zi ingerul i-a adus jertfa pe care o ducea sotia lui la biserica. Iar in ziua a 40-a, stand el la rugaciune, a venit ingerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele in doua, l-a luat de parul capului si l-a pus acasa pe prispa, tocmai in Grecia, in satul de unde era el.
si cand s-a trezit, a vazut si a cunoscut satul, dar n-a stiut cat de repede a fost dus. Cand a venit el, sotia era dusa la biserica. si cand a venit ea acasa, vede un militar pe prispa. “Vai de mine, cine este acela?” De la poarta i-au slabit picioarele de emotie, de frica. “Vai de mine, acesta-i barbatul meu. Eu azi am ispravit cu cele 40 de panahizi si tocmai acum a venit si el”.
si cand a vazut-o si el, a inceput a plange. Ea zicea:
- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit ca esti mort si ti-am facut 40 de panahizi.
Iar el a zis:
- Cu adevarat, mare mila ti-ai facut cu mine! Vino in casa.
si s-au adunat toti vecinii si ziceau:
- A venit vecinul de care se zicea ca e mort.
- Cum ai venit? Cum ai scapat de la pieire, ca se auzea ca ai fost robit si ca a cazut muntele pe voi?
- Toate sunt adevarate, a zis el. Cand ne-a prins, indata ne-a pus sa sapam un tunel si tunelul a cazut peste noi si ne-a acoperit acolo si au murit toti. si le-a spus ce s-a intamplat cu el, cum au cazut doua pietre, la adapostul carora a putut sta, cum in fiecare zi ingerul Domnului i-a adus o prescura, o sticluta de vin si cateva lumanari. si a intrebat-o pe sotie:
- Asa-i ca la 20 de zile ai uitat sa duci prescura la biserica? Ea zise:
- N-am uitat, ci n-am avut timp.
- Dar a doua zi ai dus doua.
- Da, doua.
- Doua am primit si eu acolo si toate lumanarile.
si s-au minunat toti foarte.
- Cum, cine le aducea sub munte?
- Un tanar imbracat in alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l impiedica nimic.
Asa sunt ingerii. Daca Dumnezeu il trimite in iad, el nu este impiedicat de nimic. Tot asa in rai.
Cand s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostas la episcopul locului, sa spuna din nou tot ce s-a intamplat. si i-a povestit acela toate de la capat, si i-a scris istoria aceasta ca sa stie toti puterea parastaselor care se fac pentru morti, fiind rasplatite de Dumnezeu pentru rugaciunea Bisericii in veacul viitor. Ca daca omul acela ar fi fost in iad, ingerul nu-i aducea paine si vin, ca acolo nu poate omul sa manance, ci ii aducea puterea rugaciunii care era facuta pentru sufletul lui. Dar fiindca el era inca in trup, i-a aratat ca tot ce-i aducea femeia la biserica, a folosit trupului si sufletului lui.
Iata cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi si lumea a inceput si mai cu dinadinsul sa faca parastase pentru morti.
*
La Liturghie, pune si unul sau doi saraci, sau o vaduva pe care nu are cine o pomeni si a murit saraca. Este mare pomana. Asta se cheama milostenie duhovniceasca. Este mai mare decat aceea cand ii dai o haina sau o mancare omului, ca-l ajuti dincolo, in vesnicie.
Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti din neamurile noastre.
Amin.
Franta fiind ortodoxa, un preot din Franta avea un frate militar. Si au avut francezii razboi cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceza azi, dincolo de Gibraltar imediat, catre Liberia. imparatia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceza sa se bata cu maurii dincolo de Gibraltar, in Africa.
Fratele preotului acesta din Franta a mers si el, era militar intr-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma si mitraliere si avioane si bombe atomice, atunci se bateau cu sabiile, ca pe vremea lui stefan cel Mare, cu sulita, cu arcul, cum era.
Si trecand armata franceza in Mauritania sa se lupte, a fost mare razboi intre armatele europene si cele din Africa. si i-au batut francezii pe mauri, dar au luat maurii multi prizonieri francezi, pe care i-au dus in tara lor, printre care au luat si pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Frantei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a stiut ca fratele sau a cazut prizonier, dar a vazut ca n-a mai venit si a intrebat pe ceilalti soldati, cand s-a terminat razboiul:
- Mai, dar pe fratele meu nu l-ati vazut?
- Parinte, cred ca a murit, ca a fost mare macel. Stateau trupurile pe jos cum stau butucii, asa lupta a fost, si cred ca a murit si el, saracul.
Preotul, ca frate al lui, a inceput sa-i faca 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier si-l tineau in lanturi intr-o temnita, si erau mai multi legati acolo.
Preotul facand Liturghia aici, cand era pe la ora 10 din zi, toate lanturile cadeau de pe fratele preotului, si ramanea dezlegat. si ziceau ceilalti:
- Ce este cu tine? De ce cad lanturile de pe tine? Faci farmece?
Acela a zis:
- Eu nu stiu farmece.
- Ei, nu stii farmece!
Toate lanturile se rupeau si cadeau jos in fiecare zi la ora zece, aceia il legau cu alte lanturi. A doua zi si acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.
- Mai, mare fermecator!
- Eu sunt crestin. Cred in Hristos. Eu farmece nu stiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot in tara mea, in Franta, si eu cred ca el face Liturghii acuma si scoate particele pentru mine, crezand ca am murit. si, ca daca as fi in iad, si acolo as fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred ca se intampla, ca numai asta inchipuie. Dar nici eu nu stiu de ce.
- si cat timp are sa se intample asa cu tine?
- stiu ca la noi se fac 40 de Liturghii. si o sa vedeti ca pana la 40 de zile cad lanturile de pe mine.
- Dar atunci ce-o sa se intample?
- Nici eu nu stiu ce-o sa se intample, dar stiu ca o sa scap din mainile voastre.
- Cum? Nu scapi tu din mana noastra!
- Eu cred ca Dumnezeu ma scotea si din iad, daca as fi fost in iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atat mai mult o sa ma scoata din mana voastra de aici.
- Ai sa vezi ca te punem noi sub paza atunci!
si au numarat aceia si n-au mai pus lanturi pe el.
- Degeaba le punem, ca la 40 de zile pica toate.
La 40 de zile erau atenti cu totii. Au pus santinele duble la porti si au pus lanturi pe el si paza. „Paziti-l, mai, ca auzi ca acesta la 40 de zile pleaca de aici!”
si cum erau ei in paza deodata au vazut ca s-a desfacut acoperisul temnitei in doua si o mana l-a luat de perii capului si nu l-au mai vazut. si unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, intr-o clipa de vreme.
si atunci aceia s-au intrebat:
- Ce s-a intamplat, mai?
- A venit Hristos al lui, caci am vazut o mana. (Ei nu stiau ca era ingerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toti am cazut tremurand. Nu putea nimeni sa se tina pe picioare.
- si pe unde?
- Prin acoperisul temnitei, si temnita s-a inchis apoi.
Acela a spus:
- Vedeti voi cat de mare-i credinta crestina? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, mai cat l-ati pazit voi si l-a luat cand a vrut!
si preotul cand l-a vazut i-a zis:
- Mai, frate, mai, ai venit? Mie mi s-a spus ca ai murit. Chiar astazi am terminat 40 de Liturghii pentru tine si am scos ultima particica pentru sufletul tau.
si atunci cel scapat i-a zis:
- Bine ai facut, frate, ca daca eram in iad, ma scoteai si de acolo. Daca am fost pe pamant m-ai scos din temnita. Sa-ti dea Dumnezeu tie plata, dar uite cum a fost cu mine.
si i-a spus istoria cu lanturile si s-a scris si asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.
*
S-a mai intamplat inca si o alta minune in legatura cu cele 40 de Liturghii. Un staret batran, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. si de multe ori ii spunea batranul: “Asculta, fiule, ai sa te muncesti vesnic”. si s-a intamplat ca a murit ucenicul cel neascultator si l-a vazut batranul in iad. Si i-a spus: “Parinte, te rog, fa pentru mine 40 de Liturghii, fiindca am fost neascultator si rau si te-am amarat. si dupa ce a facut batranul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un vesmant imbracat ca soarele si i-a zis: “Cu sfintele tale rugaciuni, prin mijlocirea pe care ai facut-o pentru mine, m-am usurat si m-am mantuit”.
*
Pomenirea mortilor o faceau crestinii demult, la Liturghia Sfantului Iacov: intaia Liturghie care se intocmise inca din vremea celui dintai episcop al Ierusalimului. in timpul ei se randuise slujba speciala pentru morti. Dar mai tarziu, randuindu-se alte slujbe pentru morti, s-a vazut cat de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru raposati. S-au descoperit multe taine. Acum sa va mai spun o istorioara despre puterea celor 40 de panahizi.
Pe timpul imparatului Nichifor Focas, pe la anul 963, cand s-a facut Marea Lavra a Sfantului Anastasie in Muntele Athos, acest imparat crestin a avut razboi cu persii. Totdeauna imperiul Bizantin cu persii au avut razboi, pentru ca sunt in granita.
si a fost mare lupta. Doua imparatii puternice. si atunci persii, desi nu i-au biruit pe greci, au luat multime de prizonieri si au facut cele mai grele munci cu ei. Ca sa-i piarda, i-au pus sa faca un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar in tuneluri faceau depozite. Au pus sa sape intr-un munte sa faca tunel, ca sa tina ei acolo multe. La tunel au pus mai multi prizonieri, ca daca va cadea tunelul peste ei, acolo sa le fie mormantul. Ca atunci nu era mestesug sa lege bine tunelul, asa cum se leaga acum.
Bietii greci credinciosi lucrau saracii, ca aveau santinele langa dansii. Si cand au ajuns la o distanta oarecare sub tunel, lucrand, intr-o buna zi, vrrrum! A cazut tunelul peste ei. Au murit toti. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai in fundul tunelului, doua pietre mari au cazut varf la varf si dedesubt a ramas un loc liber. si acolo in coliba aceea puteau sa traiasca mai multi, ca era larg, dar numai un om a ramas. El cand a vazut ca pietrele se reazema, a intrat dedesubt si nu l-a omorat. Dar ce folos? A ramas in intuneric bezna, ca era in pantecele muntelui, intuneric si rece. si se gandea el: “Au sa ne mai scoata pe noi paganii astia?” Ca daca ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit sa-i scoata, dar asa, nu s-a mai gandit nimeni la asta, ci i-a lasat morti acolo pe toti.
si se gandea el: “Ei, am ramas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig si de urat”. si a inceput sa se roage strasnic.
Cand s-a terminat razboiul, venind curand dupa infrangere la satul lor unul din tovarasii lui de arme, femeia l-a intrebat:
- Pe barbatul meu nu l-ai vazut?
El zise:
- Barbatul tau a fost prins de persi impreuna cu altii si am auzit ca i-au pus sa sape un tunel si a cazut tunelul peste ei si au murit toti. Atunci a murit si al dumitale.
Femeia credincioasa stia randuiala care se facea cu parastasele (stiti in Postul Mare, ca duce colive la biserica). Ce s-a gandit ea? “Sa-i port eu parastasele, daca a murit, si pe urma ii voi face eu si praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a intamplat? Dumnezeu voia sa descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).
Atunci in vechime, Sfanta Liturghie se slujea la sate asa cum se slujeste la noi in manastire, adica zilnic. Dar in vremea aceea, veneau toti crestinii la biserica, cum se spune in Faptele Apostolilor, ca „erau pururea zabovind in biserica si intru frangerea painii”.
si ce a facut biata femeie? De cand a auzit ca a murit, a inceput sa duca la biserica o prescura, un sfert de vin si cateva lumanarele, sa-i poarte parastasele. Asa era traditia. Preotul scotea la Liturghie si o particica pentru robul lui Dumnezeu care murise, dupa cum i-a spus femeia.
El saracul, pana a ajuns vestea la femeie, pana nu stiu ce, el a postit acolo vreo saptamana, mai mult; era gata-gata sa moara de foame. Era ultima suflare acolo in intunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau sa ma rog tie, daca Tu ai randuit ca eu sa traiesc sub aceste pietre, Tu poti sa ma scoti si de aici, sau daca nu, mor, si sa mor rugandu-ma, ca n-am alta nadejde”. Se ruga saracul cu toata inima, ca era singur in acel intuneric si bezna de munte si stia ca va muri.
Rugandu-se el, deodata numai vede ca a intrat un tanar, dar nu stia pe unde, si avea in mana o sticluta de vin, niste lumanari aprinse si o prescura.
El era aproape lesinat. Statea cu pantecele la pamant, ca nu mai putea sa se scoale. Era mort de foame.
- Scoala, frate, si ia si mananca prescura asta si bea vinul asta, ca numai bine ai si lumina! Ca i-a adus toate lumanarile aprinse.
si el s-a speriat cand a vazut pe tanarul acela.
- Doamne, Tu esti Mantuitorul Hristos?
- Nu. Eu sunt ingerul, pazitorul vietii tale, si acestea ti le-a trimis sotia ta astazi la biserica si Dumnezeu mi-a poruncit, fiindca esti in viata, sa ti le aduc, ca daca erai mort, pentru acestea aveai sa primesti lumina cea vesnica; dar fiindca esti in viata Dumnezeu m-a trimis, fiindca ai trup aici, sa te intaresti cu hrana aceasta.
El insa nu indraznea sa se atinga de ea. si acela a spus:
- Uite, te rog, ia si te intareste, ca daca nu, mori.
El a prins curaj si a inceput sa manance prescura, dupa aceea a baut cate oleaca de vin, iar manca oleaca de prescura, si asa, incet-incet, a mancat prescura, a baut vinul si numai bine a avut si lumanari. si atunci a spus ingerul:
- Eu iti voi aduce in fiecare zi, daca sotia ta va duce la biserica aceasta jertfa. Iar daca nu, nu.
si se gandea el in mintea lui: “Femeia imi face parastasele. Dar ce are sa se intample mai tarziu? stiu ca pana la 40 de zile are sa-mi aduca acestea aici ingerul Domnului. Dar dupa 40 de zile ce are sa se intample cu mine?”
si nu l-a mai vazut. si acuma el astepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarasi ingerul, si-i aduce iarasi asa. I-a adus 20 de zile.
La 20 de zile, sotia lui, grabita saraca acasa, ca avea si copii, s-a dus sa duca vaca la cireada. si ducand vaca dimineata, cireada plecase din sat, si ea s-a dus tocmai pe camp unde era. A pus deoparte tot ce sa duca, dar intarziind si-a zis: “Las’ ca oi duce maine, ca azi nu mai am timp”. si in ziua aceea, nu i-a adus lui ingerul prescura, vinul si lumanarile.
si el a inceput a plange, zicand: “Vai de mine, mi se pare ca sotia mea numai 20 de panahizi mi-a facut. Azi n-a mai venit ingerul Domnului sa-mi aduca prescura, vinul si lumanarile. De acum voi muri iar de foame!”
Dar ea, biata femeie, daca n-a adus in ziua aceea coliva, a dus a doua zi doua, ca sa fie colivele 40. si a doua zi a venit ingerul Domnului si i-a adus mai multe lumanari, doua sticle cu vin si doua prescuri. si i-a zis:
- Sotia ta, a fost ieri cu vaca la cireada, si n-a avut timp sa aduca panahida, dar azi a dus la biserica doua si eu ti le-am adus pe amandoua. si s-a bucurat el tare, cand a vazut ca femeia are de gand sa-i faca 40 de panahizi. si a facut rugaciunea si a mancat. si nu l-a mai vazut pe inger, ca s-a dus.
si se gandea el: “Doamne, Dumnezeule, daca atata mila si indurare ai facut cu mine aicea sub pamant, incat sub muntele acesta imi porti de grija, cu ce sa-ti rasplatesc eu? Ce pot eu, om pacatos, sa fac pentru tine, spre a-ti multumi?” si acum se gandea el: “Hai ca sotia saraca pana la 40 de zile o sa-mi aduca asa, dar la 40 de zile ce are sa fie cu mine? Am sa mor!” Asa se gandea el, ca nu stia ce are sa se intample la 40 de zile.
si se plangea din adancul inimii si multumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negraita, ca-i poarta de grija, sa nu moara asa de repede, ci sa mai traiasca. si zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grija si ai dat in gand sotiei mele sa-mi poarte 40 de panahizi, ajuta-mi cu mila Ta si ma scoate de aici, ca Tu le poti pe toate. Iar daca voi muri la 40 de zile, sa-mi fie iertate pacatele mele”.
Deci femeia a continuat asa, si in fiecare zi ingerul i-a adus jertfa pe care o ducea sotia lui la biserica. Iar in ziua a 40-a, stand el la rugaciune, a venit ingerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele in doua, l-a luat de parul capului si l-a pus acasa pe prispa, tocmai in Grecia, in satul de unde era el.
si cand s-a trezit, a vazut si a cunoscut satul, dar n-a stiut cat de repede a fost dus. Cand a venit el, sotia era dusa la biserica. si cand a venit ea acasa, vede un militar pe prispa. “Vai de mine, cine este acela?” De la poarta i-au slabit picioarele de emotie, de frica. “Vai de mine, acesta-i barbatul meu. Eu azi am ispravit cu cele 40 de panahizi si tocmai acum a venit si el”.
si cand a vazut-o si el, a inceput a plange. Ea zicea:
- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit ca esti mort si ti-am facut 40 de panahizi.
Iar el a zis:
- Cu adevarat, mare mila ti-ai facut cu mine! Vino in casa.
si s-au adunat toti vecinii si ziceau:
- A venit vecinul de care se zicea ca e mort.
- Cum ai venit? Cum ai scapat de la pieire, ca se auzea ca ai fost robit si ca a cazut muntele pe voi?
- Toate sunt adevarate, a zis el. Cand ne-a prins, indata ne-a pus sa sapam un tunel si tunelul a cazut peste noi si ne-a acoperit acolo si au murit toti. si le-a spus ce s-a intamplat cu el, cum au cazut doua pietre, la adapostul carora a putut sta, cum in fiecare zi ingerul Domnului i-a adus o prescura, o sticluta de vin si cateva lumanari. si a intrebat-o pe sotie:
- Asa-i ca la 20 de zile ai uitat sa duci prescura la biserica? Ea zise:
- N-am uitat, ci n-am avut timp.
- Dar a doua zi ai dus doua.
- Da, doua.
- Doua am primit si eu acolo si toate lumanarile.
si s-au minunat toti foarte.
- Cum, cine le aducea sub munte?
- Un tanar imbracat in alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l impiedica nimic.
Asa sunt ingerii. Daca Dumnezeu il trimite in iad, el nu este impiedicat de nimic. Tot asa in rai.
Cand s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostas la episcopul locului, sa spuna din nou tot ce s-a intamplat. si i-a povestit acela toate de la capat, si i-a scris istoria aceasta ca sa stie toti puterea parastaselor care se fac pentru morti, fiind rasplatite de Dumnezeu pentru rugaciunea Bisericii in veacul viitor. Ca daca omul acela ar fi fost in iad, ingerul nu-i aducea paine si vin, ca acolo nu poate omul sa manance, ci ii aducea puterea rugaciunii care era facuta pentru sufletul lui. Dar fiindca el era inca in trup, i-a aratat ca tot ce-i aducea femeia la biserica, a folosit trupului si sufletului lui.
Iata cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi si lumea a inceput si mai cu dinadinsul sa faca parastase pentru morti.
*
La Liturghie, pune si unul sau doi saraci, sau o vaduva pe care nu are cine o pomeni si a murit saraca. Este mare pomana. Asta se cheama milostenie duhovniceasca. Este mai mare decat aceea cand ii dai o haina sau o mancare omului, ca-l ajuti dincolo, in vesnicie.
Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti din neamurile noastre.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.