În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viață veșnică îmi dăruiește.
Amin.
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.
Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.
Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate…
Dar încolo avea tot:
Scări, balcoane, coridoare
Şi, ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe -
Fel de fel de locatari.
Într-un rând, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud paşi în urma mea.
Şi-o uşoară siluetă
Îmi vorbi abia şoptit:
“-Dacă nu sunt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit ?”
O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau…?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul şi i-l dau.
Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în faţa mea o uşă
Se deschide-ncetişor.
Şi prin crăpătura uşii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
“-Domnule, n-ai un chibrit?”
Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Şi mai urc înc-un etaj.
Când, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.
Este Ea! Chiar Ea! -
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Şi nimica nu-ndrăznesc!
N-aveam încă cunoştinţă:
"Scuză-mă dacă-mi permit,
Soţul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?"
Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aş fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.
Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză şi jupon.
Ma opreşte cu sfială:
“-De nu sunteţi prea grăbit,
Mă iertaţi de indrazneală,
V-aş ruga…-Ce? -Un chibrit…”
Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:
"Am gasit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu ştiu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!"
Când, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aştepta ca pe-un erou:
"De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, eşti nesuferit,
Sunt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit."
Iar chibrit? Simţi-i că-mi sare
Ţandăra, curat pârjol:
"Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sunt regie? Monopol?
De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu` să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!