Intr-o seara, dupa ce si-a terminat obisnuita rugaciune de noapte,
Cuviosul s-a intins sa doarma pe patul de pietre ca intotdeauna. Era
miezul noptii si el inca veghea, privind cerul instelat si luna. Singur
isi socotea pacatele sale si se tanguia cu mintea, gandindu-se la
infricosatul ceas al judecatii.
Deodata, vede ca se trage taria cerului ca o perdea si apare
Domnul nostru Iisus Hristos intr-o slava negraita. In jurul lui, in
vazduh, stateau toate ostile ceresti; ingeri, heruvimi si serafimi, erau
in minunate si infricosate cete, randuite fiecare dupa felul,
frumusetea si stralucirea lor.
Domnul S-a adresat conducatorului unei cete si acela s-a apropiat luminos, cu teama si respect.
„Mihaile, mai marele Asezamantului, pregateste cu ceata ta,
tronul de foc al slavei Mele si mergi in valea lui Iosafat. Acolo sa-l
asezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru ca s-a implinit ceasul cand
fiecare va lua plata dupa faptele sale. Grabeste-te, ca a sosit ceasul!
Voi judeca pe cei ce s-au inchinat la idoli si s-au lepadat de Mine,
Facatorul lor. Pe cei ce s-au inchinat la pietre si la lemne, pe care
le-am spre trebuinta lor. Pe toti ii voi sfarama ca pe „vasele
olarului”. Tot asa si pe dusmanii Mei, pe ereticii care au indraznit sa
coboare pe Duhul Mangaietor in randul fapturilor. Vai de ei, ce foc ii
asteapta!
Acum Ma voi arata si iudeilor, care M-au
rastignit si n-au crezut in dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toata stapanirea si
puterea si sunt Judecator drept. Atunci cand eram pe Cruce, ziceau: „
Hoo! Tu
Cel ce darami Biserica… mantuieste-Te pe sine-Ti…” Acum a Mea este
razbunarea, le voi rasplati! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul
jidovesc, cel stricat si viclean, pentru ca nu s-a pocait. Le-am dat vreme de
pocainta, dar au nesocotit-o; vor lua acum razbunare.
Le voi rasplati si sodomitilor, care au
spurcat pamantul si vazduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci si iarasi ii
voi arde, pentru ca au urat placerea Duhului Sfant si au iubit placerea
diavolului. Voi pedepsi pe toti desfranatii, nerusinatii si intunecatii care se
aseamana cu armasarii. Nu s-au indestulat cu casnicia lor legiuita, ci s-au
balacit in faradelege si satana i-a aruncat in prapastia de foc. Nu au auzit ca
inficosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au
temut ca voi varsa peste ei mania Mea; i-am chemat la pocainta, dar nu s-au
pocait.
Voi judeca pe toti talharii care au
facut noian de rele, precum si pe ucigasi si pe toti care au facut multime de
pacate. Eu le-am dat timp sa se pocaiasca, dar ei n-au luat in seama. Unde sunt
faptele lor cele bune? Le-am dat pilda si icoana pe fiul cel desfranat si pe
multi altii, sa nu se deznadajduiasca de pacatele lor. Ei insa, au dispretuit
poruncile Mele si s-au lepadat de Mine. S-au indepartat de Mine si au iubit
stricaciunea; pe Mine M-au nesocotit si s-au facut robi pacatului. Sa mearga,
deci, in focul pe care ei singuri si l-au aprins.
Dar, si pe cei care au murit, tinand
minte raul, ii voi trimite intr-o infricosata munca. Pentru ca n-au dorit pacea
Mea, ci au fost maniosi, rautaciosi si razbunatori. Pe lacomi, pe cei ce au
luat dobanda si pe toti iubitorii de argint, care este inchinare la idoli, ii
voi nimici si distruge cu toata mania Mea, pentru ca si-au pus nadejdea in bani
si pe Mine M-au nesocotit, ca si cum nu M-as ingriji de ei. Pe acei mincinosi
crestini care au invatat ca nu este invierea mortilor si ca exista metempsihoza
(reancarnarea sufletelor) acum, aici pe pamant, ii voi topi pe toti in gheena
ca ceara; atunci se vor convinge de invierea mortilor. Magii, vrajitorii si
toti care se ocupa cu magia vor fi zdrobiti.
Vai si de cei care au petrecut cu
chitare si instrumente; au cantat, s-au imbatat, au jucat, au vorbit necuratii
si s-au dedat la rele! I-am chemat si nu M-au ascultat, ci M-au luat in ras.
Acum viermele le va roade inima. Le-am dat la toti mila si pocainta, dar nici
unul nu a luat aminte. Voi inchide in intuneric si pe cei ce au nesocotit
Sfintele Scripturi, pe care le-a scris Duhul Meu prin mijlocirea sfintilor. Voi
judeca si pe cei ce se ocupa cu superstitiile si se incred in cutite, galeti,
furci si altele asemenea. Atunci vor intelege, ca trebuia sa nadajduiasca in
Dumnezeu si nu in creaturile Lui. Se vor tulbura si impotrivi atunci, dar nu
vor avea nici o putere deoarece,” a Mea este razbunarea, Eu le voi rasplati”.
Voi pedepsi pe imparatii si pe
conducatorii care M-au amarat necontenit cu nedreptatile lor. Au judecat
nedrept si cu mandrie, dispretuind pe oameni. Si acestia vor plati. Dreapta Mea
putere nu primeste mita. Ii voi pedepsi dupa faradelegile lor. Atunci vor
intelege ca sunt mai infricosat decat toti imparatii pamantului. Vai de ei, ce
iad ii asteapta pentru ca au fost cruzi si au varsat sange nevinovat, sangele
copiilor si al sotiilor lor. Ce ce urgie voi pedepsi pe acei slujitori care
n-au fost pastori adevarati ai Bisericii; care Mi-au paraginit via Mea si Mi-au
risipit oile! Ca au pastorit aur si argint si au cautat preotia pentru interes.
Ce pedeapsa vor lua! Ce tanguire! Voi varsa peste ei toata mania Mea si urgia,
si-i voi zdrobi. S-au straduit sa castige oi si boi care pier, iar de turma mea
cea cuvantatoare nu s-au ingrijit. Voi pedepsi cu toiag faradelegile lor si cu
bici nedreptatile lor. Dar si preotii care glumesc, rad si se cearta in
biserica, Ii voi arunca in foc si in tartar!
Am venit si vin. Cin epoate sa-mi stea
impotriva? Dar vai si amar de cel pacatos care va cadea in mana Mea! Pentru ca
fiecare se va infatisa inaintea Mea „gol si descoperit”. Cum va indrazni atunci
sa se arate nerusinarea pacatosilor? Cum vor privi fata Mea? Unde-si vor
ascunde rusinea? Se vor umplea de rusine inaintea Mea si a preacuratelor puteri
ceresti.
Voi judeca si pe monahii care si-au
neglijat canonul si au nesocotit fagaduintele pe care le-au facut inaintea lui
Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor. Una au fagaduit si alta au facut. Din
inaltimea norilor ii voi arunca in prapastia iadului. Nu le-a fost de-ajuns
pieirea lor, ci au produs si altora sminteala ucigatoare. Mai bine le-ar fi
fost sa nu se fi lepadat de lume, decat sa se lepede si sa traiasca rau, in
desfranare.” A Mea este razbunarea, Eu le voi rasplati tuturor celor ce nu au
voit sa se pocaiasca. Ii voi judeca pe toti ca un Judecator drept…”
Cuvintele acestea pe care Domnul le-a
rostit cu glas de tunet catre Arhanghelul Mihail au umplut de spaima
nenumaratele puteri ingeresti.
Apoi a poruncit sa-i aduca cele sapte
veacuri de la facerea lumii. Mihail a primit porunca sa indeplineasca si acest
lucru. De aceea a mers degraba la casa testamentului si le-a adus. Erau ca
niste carti mari, pe care le-a pus in fata Judecatorului. Apoi a stat de o
parte privind cu respect, cum rasfoieste Domnul istoria veacurilor. Si a luat
primul veac, l-a deschis si a zis: „Aici scrie, in primul rand: Tatal, Fiul si
Duhul Sfant, un Dumnezeu in trei fete. Din Tatal S-a nascut Fiul si Facatorul
veacurilor, deoarece cu Cuvantul Tatalui, prin Fiul, s-au facut veacurile, s-au
creat netrupestile puteri, s-au intarit cerurile, pamantul, adancurile, marea,
raurile si toate cele ce sunt intr-insele”.
Apoi, dupa ce a citit putin mai jos, a
zis: „Chip al Nevazutului Dumnezeu este primul om, Adam, cu femeia lui, Eva.
Atotputernicul Dumnezeu si Facatorul toturor celor vazute si celor nevazute, a
dat lui Adam o porunca. Aceasta este legea care trebuia tinuta cu toata puterea
si scumpatatea, spre cinstea Facatorului sau si ca sa nu uite ca Dumnezeu se
afla deasupra lui.”
Dupa putin, a citit mai departe:
„Nelegiuirea in care a cazut chipul lui Dumnezeu prin inselaciune sau mai bine
zis din neatentie si din neglijenta. A cazut omul si, a fost izgonit din rai,
cu dreapta judecata si hotarare a lui Dumnezeu. Nu putea sa stea in acele
bunatati incepatorul nelegiuirii!” Mai jos a citit: „Cain s-a aruncat asupra
lui Abel si l-a omorat, dupa voia diavolului. Se cade sa arda in focul gheenei,
pentru ca nu s-a pocait. Iar Abel va trai in vesnicie”.
In acelasi chip a rasfoit cele sapte
carti ale veacurilor. In sfarsit, a luat a saptea carte si a citit: „Inceputul
veacului al 7-lea inseamna sfarsitul veacurilor. Incepe sa se generalizeze
raul, desfranarea, nemilostivirea. Oamenii veacului al 7-lea sunt rai, invidiosi
mincinosi, cu dragoste fatarnica, iubitori de stapanire si de argint, robiti de
pacatele sodomicesti si de celelalte pacate.”
A mers putin mai departe, a citit ceva
si, indata si-a ridicat in sus privirea mahnita; a sprijinit o mana pe genunchi
si cu celalta si-a acoperit fata si ochii si a stat asa cugetand in sine multa
vreme, apoi a soptit: „Intr-adevar, acest veac a intrecut cu nedreptatea si cu
rautatea pe toate celelalte”.
A citit mai jos: „Grecii ci idolii lor
au fost spanzurati cu lemnul, cu sulita si cu cuiele care au pironit trupul
Meu, de viata purtatorul” A tacut cateva clipe si iarasi S-a aplecat asupra
cartii: „Doisprezece comandanti ai Marelui Imparat, albi ca lumina, au tulburat
marea, au inchis gurile fiarelor, au inecat balaurii cei ganditori, au luminat
pe orbi, au saturat pe cei flamanzi si au saracit pe cei bogati. Au pescuit
multe suflete moarte, dandu-le din nou viata. Mare este plata lor…” Si apoi,
dupa putin a adaugat: „Eu, Iubitorul de oameni, am ales si marturisitori, care
au fost biruitori cu ajutorul Meu”. Prietenia lor a a juns pana la cer si
iubirea lor pana la tronul Meu! Dorul lor pana la inima Mea si jertfa lor Ma
arde cu putere. Slava si puterea Mea este cu ei!”
Dupa ce a intors multe file, a soptit
cu un zambet de multumire: „Omul care a tinut cu cinste carma celor sapte
coline (Constantinopolul) si a devenit imparatul lor a fost slujitorul
dragostei Mele. I se cuvine imparatia cerurilor pentru ca a fost ravnitor si
urmator Domnului Sau”.
Apoi, trecand peste multe file, a zis:
„O, Preafrumoasa si Preacinstita Mireasa! Cati vrajmasi s-au straduit sa te
murdareasca. Dar nu M-ai tradat pe Mine, Mirele Tau! Nenumarate erezii te-au
amenintat, dar piatra pe care ai fost zidita nu s-a miscat, pentru ca „portile
iadului nu au biruit-o”.
Mai jos erau scrise toate pacatele
oamenilor, pe care moartea le-a gasit nesterse prin pocainta. Si erau asa de
multe, ca nisipul marii… Le-a citit Domnul nemultumit si a dat din cap
suspinand. Nenumarata multime a ingerilor statea tremurand de frica dreptei
manii a Judecatorului.
Cand Domnul a ajuns la jumatatea
acestui veac, a zis: „Sfarsitul lui este plin de putoarea pacatului, de
lucrurile omenesti, care sunt toate mincinoase si intinate: invidie, ura,
minciuna, hula, dusmanie, chefuri, betii, desfranari, ucideri, avorturi,
lacomie, iubire de argint, tinere de minte a raului. Dar ajunge! Il voi curma
la jumatate! Sa inceteze stapanirea pacatului! Si zicand aceste cuvinte pline
de manie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru judecata. Imediat,
acela cu ceata lui au luat prea stralucitul si negraitul tron si au plecat.
Era asa de numeroasa ceata aceea incat
pamantul nu o incapea. Si fugind, strigau cu glas de tunet:
Sfant, Sfant,
Sfant Domnul Savaot! Plin este cerul si pamantul de slava Lui Si de
acest infricosat strigat se cutremura cerul si pamantul.
Sfant, Sfant,
Sfant, mare si infricosat, minunat si proslavit este Domnul in vecii vecilor.
Apoi a pornit Gavriil, cu ceata lui
cantand; a urmat al treilea mare Arhistrateg, Rafail cu ceata lui, inaltand
cantarea:
Unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu
Tatal. Amin.
In sfarsit, s-a pornit si ceata a
patra. Comandantul ei era alb si luminos ca zapada, cu privirea dulce. Si
fugind, canta cu putere:
Dumnezeu, Domnul dumnezeilor a vorbit si a
chemat pamantul de la rasaritul soarelui pana la apus. Din Sion maretia
frumusetii Lui. Dumnezeu aratat vine, Dumnezeul nostru si nu va tacea. Foc
inaintea Lui va merge si in jurul Lui vifor mare! Si continua restul
psalmului. Iar comandantii ii raspundeau:
Vine Dumnezeu sa judece
pamantul, ca Tu stapanesti peste toate neamurile. Conducatorul acelei
osti se numea Uriil. Dupa putin, au adus inaintea Domnului Prea Cinstita Lui
Cruce, care stralucea ca un fulger infricosat si revarsa o negraita mireasma.
In urma lui veneau cu multa cinste cetele Stapaniilor si ale Puterilor.
Privelistea era de o maretie uimitoare. Nenumaratele Puteri cantau cu o
deosebita armonie. Unii ziceau cu multa teama:
Inalta-Te-voi Dumnezeul
meu si Imparatul meu si voi binecuvanta Numele Tau in veci! Altii
ziceau:
Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati asternutului
picioarelor Lui, ca Sfant este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Apoi a dat dumnezeiasca
porunca sa vina iarasi puternicul comandant Mihail, sa
stea langa tronul Domnului. In acea clipa, a aparut un inger care tinea o
trambita. A luat-o Judecatorul in mana Sa, a trambitat de trei ori si a zis
trei cuvinte; apoi a dat-o lui Mihail. „Mergi la Golgota, unde Mi-am intins preacuratele
maini si trambiteaza si acolo de trei ori!”
Indata ce a plecat Mihail, Domnul a
chemat ceata Icepatoriilor si a zis, adresandu-se comandantului ei: „Iti
poruncesc sa iei dumnezeiasca ta ceata si sa va imprastiati in toata lumea, ca
sa aduceti pe nori pe sfinti, de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si
de la miazazi. Sa-i aduceti pe toti ca sa ma intampine, cand va suna trambita.
Dupa toate acestea, Dreptul Judecator a
aruncat o privire spre pamant si a vazut negura si intuneric, jale si vai si
multa tanguire, din infricosata tiranie a satanei. Turbeaza si urla balaurul. A
daramat totul si le zdrobeste ca pe iarba. Pentru ca vede pe ingerii lui
Dumnezeu ca ii pregateste focul cel vesnic.
Daca a vazut toate acestea, Judecatorul
a chemat un inger de foc cu infatisare aspra si infricosata, fara mila; era
conducatorul cetelor ingerilor, care supravegheaza focul iadului si i-a zis:
„Ia cu tine toiagul meu, care leaga si
zdrobeste. Ia si nenumarata multime de ingeri din ceata ta si pe cei mai
infricosati care executa pedepsele celor din iad. Sa mergeti la marea cea
ganditoare ca sa gasiti urmele domnului intunericului. Apuca-l cu putere si-l
tine bine, lovindu-l fara mila cu toiagul, pana cand va preda ceata duhurilor
celor rele. Leaga-i apoi tare pe toti cu puterea toiagului Meu, dupa porunca
Mea si, apoi arunca-i in chinurile iadului cele mai groaznice si fara mila”.
Cand toate au fost gata, s-a facut semn
Arhanghelului care tinea trambita, sa trambiteze puternic. Imediat s-a facut o
tacere de moarte ca si cum s-ar fi linistit toate.
La prima trambitare s-au alcatuit toate
trupurile mortilor. La a doua, Duhul Domnului a pus sufletele in trupurile
moarte. Spaima si cutremur a cuprins toate; cele ceresti si cele pamantesti
tremurau. Atunci a sunat a treia oara si cea mai infricosata trambita, care a
zguduit toata lumea, cand mortii au inviat din morminte „intr-o clipa”.
Infricosata priveliste! Erau mai multi decat nisipul marii. In acelasi timp se
coborau din ceruri ca o ploaie densa spre Tronul Judecatii cetele ingeresti,
zicand cu glas de tunet:
Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot
pamantul de frica si de cutremur!
Tot pamantul si multimea nenumarata a
cetelor ingeresti stateau asteptand. Tremurau plini de spaima in fata infricosatei
stapaniri dumnezeiesti, care se cobora pe pamant. Si pe cand toti priveau in
sus, au inceput cutremure, tunete si fulgere in Valea Judecatii si in vazduh si
toti au fost cuprinsi de groaza. Atunci taria cerului s-a strans ca o carte si
a aparut cinstita Cruce stralucind si scanteind ca soarele. Ingeri o tineau
inaintea Domnului nostru Iisus Hristos si Judecatorul lumii, care venea. Apoi
se auzea un imn, o cantare straina:
Binecuvantat este cel ce vine intru
numele Domnului, Dumnezeu este Domnul, Judecator, Stapanitor si Domn al
pacii.
Indata ce s-a terminat aceasta
puternica slavoslovenie, a aparut Judecatorul pe nori, sezand pe tron de foc.
Cu preacurata Lui stralucire invapaia cerul si pamantul.
Atunci, din multimea mortilor care
inviasera, unii au inceput sa straluceasca ca soarele si indata au fost rapiti
de nori in vazduh pentru intampinarea Domnului lor. Cei mai multi, insa, au
ramas jos. Nimeni nu i-a luat la cer. Se tanguiau cu amar ca nu s-au
invrednicit si ei sa fie rapiti de nori si mahnirea si durerea umpleau de
amaraciune sufletele lor. Au cazut toti in genunchi in fata Judecatorului si
apoi s-au ridicat.
Infricosatul Judecator se asezase deja
pe
Tronul judecatii si in jurul Lui se adunasera toate puterile
ceresti cu frica si cu cutremur. Cei ce fusesera rapiti pe nori pentru
intampinarea Lui, stateau de-a dreapta; ceilalti se aflau de-a stanga
Judecatorului. Cei mai multi dintre acestia erau iudei, conducatori, Arhierei,
preoti, imparati, multime de monahi si de mireni. Stateau rusinati si se jeleau
de pierzarea lor. Fetele lor erau ticalosite si suspinau cu adanca mahnire. O
tanguire de moarte s-a lasat peste toti si nici o mangaiere nu le venea de
nicaieri.
Dar cei ce stateau de-a dreapta
Judecatorului erau veseli, luminosi ca soarele, cinstiti, slaviti, albi ca
lumina, parca aprinsi de o dumnezeiasca lumina. Ca sa indraznesc s-o zic,
semanau cu Domnul si Dumnezeul lor.
Deodata, infricosatul Judecator si-a
aruncat privirea intr-o parte si in alta. S-a uitat de-a dreapta bucuros si a zambit.
Cand insa, s-a intors spre stanga, s-a tulburat; s-a maniat tare si si-a intors
indata fata. Atunci, cu glas puternic si dumnezeiesc a zis celor de-a dreapta:
– Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia care a fost gatita voua de la
intemeierea lumii. Caci am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc, am insetat si
Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat,
bolnav si M-ati cercetat, in temnita si ati venit la Mine.
Atunci, aceia s-au mirat si au intrebat:
– Doamne, cand Te-am vazut flamand si Ti-am dat sa mananci, sau insetat si Te-am adapat? Si cand Te-am
vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat, si cand Te-am vazut bolnav si in temnita?
Amin zic voua, intrucat ati facut unuia din acesti
frati ai Mei mai mici, Mie Mi-ati facut.
Apoi S-a intors si catre cei „de-a stanga” si le-a
zis cu asprime:
– Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel
vesnic care este gatit diavolului si slugilor lui. Caci am flamanzit si nu
Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu
M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati
cercetat.
– Doamne,
i-au raspuns aceia, nedumeriti,
cand Te-am vazut bolnav si in temnita si nu Ti-am slujit Tie?
– Amin zic voua,
le-a raspuns Domnul,
intrucat nu ati facut aceasta unuia dintre acesti mai mici, nici Mie nu Mi-ati facut.
Pieriti din ochii Mei, blestemati ai pamantului! In tartar, in scrasnirea
dintilor, acolo va fi plangere si tanguire fara de sfarsit!
Cum a rostit Judecatorul
aceasta hotarare, dinspre rasarit s-a pornit un urias rau de foc care curgea
vijelios spre apus. Era lat ca o mare intinsa. Vazandu-l, pacatosii din stanga
s-au ingrozit si au inceput sa tremure de spaima in deznadejdea lor. Atunci,
nemitarnicul Judecator a poruncit ca toti, drepti si pacatosi, sa treaca prin
raul cel arzator, pentru ca sa fie incercati prin foc.
Au inceput cei din dreapta,
care au trecut toti si au iesit ca aurul curat. Lucrurile lor nu au ars, ci
s-au arata, prin incercare, mai luminoase si mai limpezi, iar ei s-au umplut de
bucurie.
Apoi au inceput sa treaca si
cei din stanga prin foc, ca sa fie incercate si lucrurile lor. Dar fiindca erau
pacatosi, flacarile au inceput sa-i arda, tinandu-i in mijlocul raului. Si
lucrurile lor au ars ca pleava, iar trupurile au ramas intregi, ca sa arda ani
si veacuri nesfarsite, impreuna cu diavolii. Niciunul nu a reusit sa iasa din
acel rau de foc. Pe toti i-a tinut focul, pentru ca erau vrednici de osanda si
de pedeapsa.
Dupa ce pacatosii au fost
predati iadului, Infricosatul Judecator S-a ridicat de pe tron si a pornit
catre dumnezeiescul palat, impreuna cu toti Sfintii Sai. Il inconjurau cu multa
frica si cutremur Puterile ceresti, cantand:
Ridicati capetenii portile
voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei,
Domnul si Dumnezeul dumnezeilor, impreuna cu toti Sfintii Lui, care se vor
bucura de vesnica mostenire.
Alta ceata raspundea si zicea:
„Binecuvantat este Cel ce vine
intru numele Domnului, cu cei pe care i-a invrednicit Harul Sau sa se numeasca
fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Domnul, impreuna cu fiii Noului Sion si S-a
aratat noua”. Si Arhanghelii, care mergeau dupa Domnul, Il slavosloveau,
cantand pe rand o cantare cereasca:
Veniti sa ne bucuram de Domnul si sa
trigam lui Dumnezeu, Mantuitorul nostrul sa intampinam fata Lui cu marturisire
si in psalmi sa-i cantam lui.
Iar alta ceata raspundea
armonios:
Dumnezeu mare este Domnul si Imparat mare peste tot pamantul.
Ca in mana Lui sunt marginile pamantului si inaltimile muntilor ale Lui sunt.
Acestea si multe alte cantari armonioase cantau ingerii, incat toti care le
auzeau se bucurau de o negraita bucurie. Astfel cantand, au intrat Sfintii cu
Domnul Iisus Hristos la ospatul cel ceresc din dumnezeiescul palat si inimile
lor saltau de bucurie. Si indata portile palatului s-au inchis.
Atunci, Imparatul ceresc a
chemat pe mai marii ingerilor. Primii au venit Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil
si conducatorii cetelor. Au urmat apoi cei doisprezece luminatori ai lumii,
Apostolii. Lor le-a dat Domnul slava stralucita si douasprezece tronuri ca de
foc, ca sa stea cu multa cinste langa Invatatorul lor, Hristos. Chipul lor
scanteia de o negraita lumina vesnica si hainele lor straluceau si erau
luminoase ca chihlimbarul; si capeteniile ingerilor ii cinsteau. Apoi li s-au
dat si douasprezece coroane minunate, impodobite cu pietre de mult pret, care
straluceau cu o lumina orbitoare si ingeri slaviti le tineau deasupra capetelor
lor.
Au venit
apoi inaintea Domnului cei saptezeci de Apostoli. De asemenea si acestia au
primit cinste si slava, dar cununile celor doisprezece erau mai minunate.
Acum a venit
randul mucenicilor. Acestia au primit cinstea si slava marilor osti ingeresti
care s-au prabusit din cer impreuna cu Lucifer. Adica, Mucenicii au devenit
ingeri si conducatori ai cetelor ingeresti. Indata li s-a adus o multime de
coroane care au fost puse pe sfintele lor capuri. Cum straluceste soarele, asa
straluceau si coroanele. Astfel, Sfintii Mucenici, indumnezeiti, se bucurau de
o nespusa bucurie.
Apoi a
intrat ceata sfanta a Ierarhilor, preotilor, diaconilor si a celorlalti
clerici. Au fost incununati si ei cu cununi vesnice, potrivit cu ravna,
rabdarea si lucrarea lor. Cununa de cununa se deosebea in slava ei, precum se
deosebeste stea de stea. Si multi preoti si diaconi erau mai slaviti si mai
luminosi decat multi arhierei. Lor li s-a dat si cate o biserica, pentru ca sa
aduca pe jertfelnicul cel intelegator, Sfanta Jertfa si slujbe bine placute lui
Dumnezeu.
A intrat apoi
cuvioasa ceata a monahilor. Chipul lor revarsa o tainica mireasma si scanteia
ca soarele. Domnul i-a impodobit cu sase aripi si prin puterea Sfantului Duh au
devenit asemenea cu infricosatii Heruvimi si Serafimi si au inceput sa cante cu
glas de tunet:
Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul
de slava Lui! Slava lor este mare, negraita, si cununile lor felurit
impodobite si luminoase; potrivit cu luptele si cu sudorile lor, au primit si
cinstea.
A urmat apoi
ceata proorocilor. Lor le-a daruit Imparatul Cantarea Cantarilor, Psaltirea lui
David, timpane si hore, lumina nematerialnica, stralucitoare, megraita bucurie
si slavoslovia Duhului Sfant. Atunci, Stapanul dumnezeiescului ospat le-a cerut
sa cante ceva. Si au cantat o cantare asa de melodioasa, incat toti saltau de
fericire. Dupa ce sfintii au primit aceste daruri din Preacuratele maini ale
Mantuitorului, asteptau acum pe acelea pe care
ochiul nu le-a vazut si
urechea nu le-a auzit si le inima omului nu s-au suit.
A intrat
apoi toata ceata oamenilor care s-au mantuit in lume: saraci si domni, imparati
si supusi, robi si liberi. Au stat toti inaintea Domnului, Care a despartit
dintre ei pe cei milostivi si curati si le-a dat desfatarea Raiului din Eden,
palate ceresti si luminoase, cununi de mult pret, sfintenie si bucurie,
sceptruri si tronuri si ingeri ca sa-i slujeasca.
Apoi au
venit toti cei ce din dragoste pentru Hristos s-au facut „saraci cu duhul”.
Acum au fost slaviti foarte mult. Din Insasi mana lui Hristos au primit cununa
stralucita si mostenirea Imparatiei cerurilor. Apoi „cei ce plang pacatele lor”
si-au primit marea mangaiere a Sfintei Treimi. Pe urma, „cei blanzi” si fara
rautate, care au mostenit cerescul pamant, unde se afla dulceata si mireasma
Duhului Sfant. Si ei au fost cuprinsi de o negraita bucurie si placere, vazand
ca s-au invrednicit sa mosteneasca pamantul cel fericit; cununile lor ca de
trandafiri, scanteiau.
Au urmat cei
„flamanzi si insetati de dreptate”. Lor le-a dat plata dreptatii ca sa se
sature si cu buna lor asezare s-au bucurat, vazand ca Imparatul Hristos este
inaltat si slavit de ingeri.
Apoi au
intrat „cei prigoniti pentru dreptate”. Lor le-a daruit sfanta slavoslovie si
preaminunata viata. S-au asezat pentru ei tronuri minunate, pe care sa stea in
Imparatia cerurilor. Coroanele lor erau de aur sfant si nematerialnice si
straluceau asa de tare, incat de slava lor sa se bucure si cetele ingeresti. Au
intrat apoi, ceata celor „prigoniti pentru Hristos”, Marele Dumnezeu si
Mantuitorul sufletelor noastre. Pe ei i-a asezat pe tronuri de aur si au fost
laudati de Dumnezeu.
Dupa acestia
a intrat marea multime de pagani, care nu au cunoscut legea lui Hristos, dar
din fire au tinut-o, ascultand de glasul constiintei lor. Multi straluceau ca
soarele de nevinovatia lor si curatia lor si Domnul le-a dat Paradisul si
cununi luminoase si impletite cu trandafiri si crini. Dar pentru ca au fost
lipsiti de Dumnezeiescul Botez erau orbi. Pentru ca Sfantul Botez este lumina
si ochiul sufletului. Si nu vedeau deloc slava lui Dumnezeu. De aceea cine nu
este botezat, desi mosteneste bucuria Raiului si simte ceva din mireasma si
dulceata lui, nu vede nimic.
Dupa
acestia, a vazut Cuviosul Nifon o ceata de sfinti care erau copiii crestinilor.
Toti pareau sa fie ca de treizeci de ani. Mirele i-a privit cu fata vesela si
le-a zis:
Haina Botezului este intr-adevar fara pata, fapte insa deloc.
Voua ce sa va fac?
Atunci ei au raspuns cu indrazneala:
Doamne, am fost lipsiti de bunatatile Tale cele pamantesti, cel putin sa nu ne lipsesti de cele ceresti!
A zambit Mirele si le-a dat bunatatile cele ceresti. Au primit si
cununa nevinovatiei si a nerautatii si toate ostile ceresti i-au
admirat. Era minunat sa auzi pe sfintii ingeri, care bucurandu-se
nespus de vederea tuturor cetelor sfintilor, cantau dulci cantari.
Dupa toate
acestea, vede Nifon ca vine inaintea Mirelui o dumnezeiasca Mireasa. In jurul
ei se revarsau miresme ceresti si mir dumnezeiesc. Pe preafrumosul ei cap purta
o neasemuita diadema imparateasca, care scanteia. Ingerii o priveau uimiti si
sfintii coplesiti. Harul Sfantului Duh o imbraca in haina aurita si
preainfrumusetata. Intrand in dumnezeiescul palat, o insoteau o multime
nenumarata de fecioare, care cantau cu slavoslovenii si imne maretia lui
Dumnezeu.
Cand a ajuns
langa Mirele Hristos, marea Imparateasa s-a inchinat de trei ori impreuna cu
toate sfintele fecioare. Atunci „Cel Preafrumos” a vazut-o si s-a bucurat. Si-a
plecat capul si a cinstit-o ca pe Preacurata Sa Maica. Aceasta s-a apropiat cu
multa evlavie si cinste si a sarutat nemuritorii si neadormitii sai ochi,
precum si indureratele sale maini. Dupa dumnezeiasca sarutare, Domnul a dat
fecioarelor haina stralucitoare si cununi prea luminoase si apoi au venit toate
puterile ceresti cantand si fericind-o si slavind-o.
Atunci,
Mirele s-a ridicat de pe Tronul Sau, avand de-a dreapta Sa pe Maica Sa, iar la
stanga, pe cinstitul Proroc si Inaintemergatorul Sau, a iesit din palat si a
mers la dumnezeiescul ospat, unde se aflau bunatatile
pe care ochiul nu
le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit,
pregatite pentru toti cei ce au iubit pe Dumnezeu. In urma veneau toti sfintii.
Acestia, cum au vazut bunatatile, s-au umplut de o nespusa bucurie si au
inceput sa umble praznuind la minunatul ospat. Dar pe acestea robul lui
Dumnezeu Nifon nu a mai putut sa le descrie. Desi l-am silit de multe ori, nu
mi-a spus macar cat de putin.
Nu pot, fiule, zicea suspinand, sa infatisez cu limba sau sa
asemuiesc cu vreun lucru pamantesc lucrurile acelea. Erau mai presus de orice cugetare si inchipuire, dincolo de toate
cele vazute si nevazute.
Deci, dupa
ce Domnul a impartit sfintilor toate bunatatile cele negraite si nemaiauzite, a
poruncit Heruvimilor sa inconjoare vesnicul ospat, asa cum zidul inconjoara un
oras. A poruncit apoi ca Serafimii sa inconjoare pe Heruvimi, Domniile pe
Tronuri, Incepatoriile pe Domnii, Stapaniile pe Incepatorii si in sfarsit
Puterile cerurilor pe Stapanii. Precum un zid inconjoara un oras, asa si cetele
ceresti se inconjurau una pe alta.
De-a dreapta
ospatului veacurilor statea cu mare cinste Arhanghelul Mihail cu ceata lui; la
stanga Gavriil cu ceata lui, Uriil statea si Rafail la rasarit. Toate acestea
s-au facut cu porunca Domnului nostru Iisus Hristos, a Marelui Dumnezeu si a
Mantuitorului tuturor sfintilor. Aceste patru cete erau foarte mari si impreuna
cu cetele preacuratelor Puteri inconjurau ospatul lui Dumnezeu cu mare
stralucire.
Cand toate
acestea s-au terminat, atunci Insusi Dumnezeu Omul Iisus s-a supus „Celui ce-I
supusese toate” si I-a predat toata stapania si domnia si puterea, care o luase
de la El. Apoi El a intrat la dumnezeiescul ospat, ca Mostenitor al Tatalui,
Imparat si Arhiereu impreuna mostenitor cu toti sfintii.
La sfarsitul
tuturor tainelor pe care le-a vazut Sfantul Nifon, a vazut si cea mai
infricosata descoperire. Insusi Tatal Fiului Unul Nascut, Nascatorul, Lumina
cea neapropiata si negraita, a rasarit deodata, luminand deasupra preacuratelor
Puteri, deasupra tuturor cerurilor si a cetelor ceresti. Lumina peste
preacuratul ospat cum lumineaza soarele lumea. Asa stralucea Tatal
milostivirilor. Si precum buretele absoarbe si tine vinul, asa si sfintii se
umpleau de nespusa Dumnezeire a Tatalui si Imparatului, neintrerupt cu El in
veci. De acum nu mai era pentru ei nici noapte, nici zi. Exista numai Dumnezeu
si Tatal, Fiul si Duhul, lumina si hrana, viata si stralucire, bucurie, veselie
si desfatare in Duhul Sfant.
Apoi s-a
facut o adanca tacere. Ochii Sfantului Nifon au primit o lumina curata,
neamestecata ca sa vada. Primei cete, care inconjura ospatul, i s-a randuit sa
savarseasca o cantare neintrerupta si nesfarsita. Ea a fost cuprinsa de o
negraita si nespusa bucurie. Indata dumnezeiasca si infricosata ceata a inceput
o negraita slavoslovenie. Inimile sfintilor saltau de bucurie si desfatare. De
la prima cantare de slavoslovenie a trecut la ceata a doua a serafimilor. A
inceput atunci si aceea sa cante cu multa maiestrie o cantare tainica. Ca o
inseptita dulceata rasuna slavoslovia si in urechile sfintilor, care se bucurau
negrait cu toate simturile lor. Ochii vedeau lumina cea neapropiata, mirosul
lor mirosea mireasma Dumnezeirii, urechile lor auzeau dumnezeiasca cantare a
preacuratelor Puteri, gura lor gusta Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos,
nou, intru Imparatia Cerurilor, mainile lor pipaiau vesnicele bunatati si
picioarele lor saltau la ospat. Astfel, toate simturile lor se saturau de
negraita bucurie.
Dupa putin,
a doua ceata a transmis acea dumnezeiasca cantare cetei a treia, la a patra si
pana la cea din urama, producand cu dulceata cantarii, placere si bucurie in
inimile sfintilor. Si era uimitor ca cetele nu cantau mereu aceeasi cantare, ci
era o felurime nemarginita de cantari si noutate in cantarile pe care le
cantau. Cand cele sapte cercuri ale cetelor au completat preacurata lor
slavoslovie, a inceput ceata Arhanghelilor cantarea cea intreit sfanta: a
cantat Mihail si a raspuns Gavriil; apoi a cantat Rafail si a raspuns Uriil. Se
auzea o armonie extraordinara. Cei patru stalpi de foc, Arhanghelii, erau mai
presus; cantarea lor era inflacarata si patrunzatoare.
Miscati de
acea negraita dulceata au inceput atunci si toti sfintii de la cerescul ospat
sa cante maretiile lui Dumnezeu. Astfel pretutindeni, inlauntru si afara rasuna
cantare ingereasca. Cantare preasfanta care inflacara sfintele inimi cu o
fericita placere in vecii nesfarsiti. Dupa ce le-a vazut pe toate acestea de
trei ori Fericitul Nifon cand se afla in mare rapire si vedere, a auzit glasul
lui Dumnezeu, zicandu-i:
„Nifoane,
Nifoane, frumoasa a fost prooroceasca ta vedenie. Scrie dar cu amanuntul toate
cele ce ai vazut si auzit, pentru ca asa se vor intampla. Ti le-am aratat tie
pentru ca imi esti prieten credincios, fiu al Meu iubit si mostenitor al
Imparatiei Mele. Incredinteaza-te deci acum, cand te-am invrednicit sa vezi
infricosatele taine, de marea Mea iubire de oameni fata de cei ce se inchina cu
smerenie Imparatiei si Stapanirii Mele. Pentru ca Eu Ma bucur sa privesc spre
cel bland si smerit si care se cutremura de cuvintele Mele.
Dupa ce i-a
spus aceasta, Domnul l-a eliberat de acea infricosata si prea minunata vedenie
care il stapanise timp de doua saptamani. Cand si-a venit in sine, statea
ingrozit si se tanguia indurerat. Lacrimile ii curgeau siroaie si zicea:
„Vai de mine
ticalosul! Ce-l asteapta pe bietul meu suflet! Vai de mine miselul! Oare in ce
stare ma voi afla acolo, eu pacatosul? Cum ma voi indreptati fata de
Judecatorul? Ce scuza voi aduce pentru pacatele mele si unde voi ascunde
multimea faradelegilor mele? O, intinatule si ticalosule!… Suspin nu am, nici
lacrimi si nici pocainta nu aflu; milostenie deloc, nerautatea si blandetea se
afla foarte departe de mine. Vai mie! Ce sa fac eu nevrednicul si intinatul? De
unde sa incep sa-mi mantuiesc sufletul? Haina Botezului am intinat-o, botezul
l-am murdarit, sufletul mi l-am innoroiat, mintea mi-am intunecat-o, viata
mi-am cheltuit-o „in petreceri si betii”. O, pacatosul de mine! Nu stiu ce voi
face. Ochii mei privesc lucrurile cele de rusine, urechile asculta cantece
lumesti, mirosul adulmeca dupa miresme, gura imi este pornita spre lacomie. Vai
mie, ticalosul! Mainile mele se bucura in pacate; trupul meu doreste sa se
tavaleasca in noroiul faradelegii si cauta paturi moi si mancare aleasa.
O, o,
nelegiuitul, intunecatul si intunecatul! Unde sa merg nu stiu! Cine ma va
scoate din acel foc amar? Cine ma va izbavi din intunericul cel mai dinafara al
infricosatului tartar? Cine ma va izbavi de scrasnirea dintilor? Vai, vai mie
scarbosul si nelegiuitul! Mai bine era sa nu ma fi nascut!…
O, de ce
slava ma lipsesc eu innegritul! De ce cinste si de ce cununi! Ce bucurie si
veselie voi pierde fiindca m-am robit de pacat! Ticaloase suflete, unde iti
este umilinta, unde luptele, unde virtutiile? Vai tie intinatule! In ce loc te
vei afla in ziua aceea? Ai facut vreun bine ca sa placi lui Dumnezeu? Vei merge
in vapaie. Cum vei rabda vaiul si scrasnirea? O, intinate suflete, cum ai
poftit sa te tavalesti mereu in necuratie, cum ai slujit necontenit pantecelui?
Nelegiuitule
si stricatului, ce rusine vei suferi in fata lui Dumnezeu? Cu ce ochi te vei
uita la dumnezeiasca Sa fata? Spune-mi! Spune-mi! Ai vazut acele prea minunate
privelisti pe care Domnul le va infaptui candva. Spune-mi deci, o, suflete, ai
vreo fapta vrednica de acea slava? Cum vei intra acolo, dupa ce ai intinat
dumnezeiescul Botez? Vai de tine, ticaloase suflete al meu. Vei mosteni focul
cel vesnic si unde va fi atunci pacatul si tatal lui ca sa te mantuiasca? Ci,
Doamne Dumnezeul meu, mantuieste-ma de foc, de scrasnirea dintilor de tartar…
Cu aceste
cuvinte se ocara pe sine Fericitul, rugandu-se. In zilele urmatoare, il vedeam
ca se plimba tarandu-si picioarele, ofta cu amare suspinuri, tanguire si
lacrimi. Se gandea la lucrurile minunate pe care le vazuse si facea tot ce se
putea ca sa le castige.
Adeseori,
cand se gandea mai adanc si mai curat la vedenia sa, iesea din sine. Ardea dupa
vedera Duhului Sfant si zicea:
„O, ce
bucurie, ce slava, ce stralucire asteapta pe sfinti in ceruri! Cum ma mai tem
sa nu fiu lipsit de ele!”
Suspina adanc si adauga: „Doamne, ajuta-ma si mantuieste intunecatul meu suflet!”
