Maica Domnului,bucuria inimii,seninul cerului,rugaciunea sfanta a crestinilor catre Domnul nostru Isus Hristos.Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ajuta-ne si ne ocroteste.

 

Viaţa Maicii Domnului – o sinteză pentru omul grăbit

Biografia istorică şi teologică a Maicii Domnului cuprinde cinci perioade: 1–15 ani; 15–28 ani; 29–46 ani, o perioadă de 18 ani de tăcere; 46–49 ani şi 49–60 ani.

Prima perioadă cuprinde trei momente importante:

1. Naşterea Mariei din părinţii Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe după stăruitoare rugăciuni;

2. Ducerea ei la templul din Ierusalim, construit de Zorobabel la porunca profeţilor Zaharia şi Agheu în anul 517 î.Hr., întrucât cel construit de Solomon, la îndemnul profetului Natan, a fost dărâmat în 587 î.Hr. de Nabucodonosor, şi încredinţarea ei lui Zaharia, ruda sa, tatăl lui Ioan Botezătorul, care s-a ocupat îndeaproape de creşterea ei spirituală;

3. Logodirea Mariei, la 15 ani, de către Zaharia, cu dreptul Iosif – un bătrân în vârstă de 80 de ani, văduv, din Nazaret, tâmplar de meserie, binecuvântat de Dumnezeu din căsătoria cu Salomeea cu 7 fii: 4 băieţi: Iacov, Iuda, Simeon şi Iosia, şi 3 fete: Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan), Estera şi o fiică al cărei nume nu a fost reţinut de evanghelişti – fiindcă, potrivit tradiţiei evreieşti, fecioarele trebuiau să părăsească aşezământul de pe lângă templu şi să se întoarcă în familie; însă părinţii Mariei se mutaseră la cele veşnice, ea rămânând fără sprijin.

A doua perioadă din viaţa Maicii Domnului – 15-28 de ani – este indestructibil legată de întruparea Mântuitorului şi cuprinde ca evenimente de mare însemnătate:

1. Buna Vestire;
2. vizita de trei luni făcută Elisabetei, rudenia sa;
3. Naşterea Domnului;
4. tăierea împrejur a Pruncului Iisus;
5. ducerea Pruncului la Templul din Ierusalim;
6. închinarea magilor;
7. fuga în Egipt;
8. întoarcerea în Nazaret;
9. pelerinajul la Ierusalim.

1. Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, anticipată de profetul Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (7, 14), Maria a primit-o de la Dumnezeu prin Arhanghelul Gavriil; trupul Domnului S-a zămislit în pântecele Fecioarei odată cu pogorârea Duhului Sfânt peste ea, îndată ce a rostit Fiat-ul ascultării şi al smereniei în faţa chemării Tatălui.

Sfântul Evanghelist Matei, în cap. 1, v. 18, aduce lămuriri privind momentul: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Reţineţi: „Fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”.

Sfântul Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif (3, 23). Doar „se socotea”, pentru că, în fapt, după cuvântul profetului Miheia, „obârşia lui Iisus este dintru început, din zilele veşniciei” (5, 1).

Lucrul acesta a fost certificat şi de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif, căruia i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Aici avem dovada – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că zămislirea Maicii Domnului este lucrarea Duhului Sfânt.

Aşadar, Iisus nu este copilul lui Iosif, ci doar al Fecioarei Maria. Este un caz unic în istorie, faptul că un prunc a fost născut dintr-o fecioară, fără tată după firea Lui omenească, fecioară care şi după naştere a rămas fecioară, întruparea Fiului lui Dumnezeu consumându-se prin iconomia lui Dumnezeu.

2. Impresionată de cele întâmplate, Fecioara Maria s-a dus în grabă la Elisabeta, care zămislise prunc la bătrâneţe, fiind în a şasea lună, în Ein Karem, localitate situată la 8 km de Ierusalim şi la 130 km de Nazaret, pentru ca împreună să guste din bucuriile dăruite fiecăreia, potrivit vocaţiei rânduite de Dumnezeu.

De remarcat este faptul că, la întâlnirea cu Logosul întrupat, pruncul Elisabetei, Ioan, a simţit în glasul Mariei rezonanţa glasului Fiului lui Dumnezeu şi a săltat în pântecele mamei sale. Iar Elisabeta, umplându-se de Duhul Sfânt, a rostit revelator: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42–44). Iluminată de Duhul Sfânt, Elisabeta a înţeles taina „femeii înveşmântate cu soarele” (Apocalipsa 12, 1), numind-o „Maica Domnului”. Această numire, inspirată Elisabetei de Duhul Sfânt, va deveni pentru Biserică numele consacrat al Fecioarei Maria.

Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta ca la trei luni, adică până s-au împlinit zilele Elisabetei ca să nască, după care s-a întors la casa ei (Luca 1, 56).

3. La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), Maria, fiind cam de 16 ani, fără să fi cunoscut bărbat, a născut – într-o peşteră din Betleemul Iudeii – pe Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). Actul Naşterii Domnului este „unicul act nou sub soare”, precizează Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica III, 1).

Întâiul sau Unul-Născut înseamnă nu numai primul născut, ci şi unicul, spune Dumnezeu prin profetul Isaia (44, 6). Aşa-zişii „fraţi ai lui Iisus”, despre care se face uneori vorbire, nu puteau fi fiii Mariei, căci Iisus este numit „întâiul născut”, or ei sunt mai mari decât El (Ioan 7, 3). Ei sunt cel mai probabil rude mai îndepărtate.

4. La opt zile, Iisus, purtând în trupul Său urma păcatelor noastre, a primit circumcizia, sau tăierea împrejur, anticipând prin acest semn Taina Sfântului Botez.

5. Iar la 40 zile, aşa cum prevedea Legea lui Moise, Maria şi Iosif „L-au adus pe Prunc la Templul din Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului” (Luca 2, 22). Acolo au fost întâmpinaţi de Simeon, un bătrân sătul de zile, căruia Duhul Sfânt îi făgăduise că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe „Hristosul Domnului” (Luca 2, 26), pe Cel născut din pururea Fecioara Maria.

La sfârşitul întâlnirii, Simeon, după ce a rostit rugăciunea „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne…”, prin care a confirmat o dată în plus că Iisus este Răscumpărătorul sau Izbăvitorul aşteptat, a binecuvântat-o pe Maria, mama Lui, zicând: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35).

Sabia adusă în discuţie anticipează Sfintele Pătimiri ale Domnului, care au străpuns şi îndurerat sufletul Sfintei Fecioare Maria.

6. La scurtă vreme, a fost martora închinării magilor, care au adus Pruncului daruri, aur, smirnă şi tămâie, simbolizând cele trei demnităţi ale Mântuitorului: de arhiereu, de învăţător şi de împărat.

7. Fuga în Egipt (Matei 2, 13-23) este momentul care a urmat, în derularea timpului, după închinarea Pruncului la Templul din Ierusalim (Luca 2, 22-38) şi, respectiv, după închinarea magilor (Matei 2, 11).

8. În Egipt, Maica Domnului, Pruncul Iisus şi Dreptul Iosif au pribegit timp de aproape 3 ani, moartea lui Irod facilitând întoarcerea lor în Nazaretul Galileei (Matei 2, 21-23).

9. Următorul episod cunoscut din viaţa Maicii Domnului s-a petrecut pe când Iisus avea 12 ani (Luca 2, 40-52), ea fiind în vârstă de aproximativ 28 de ani, când, împreună cu Iosif, „s-au dus de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim” (Luca 2, 41). Şi sfârşindu-se zilele prăznuirii, pe când se întorceau ei, Iisus a rămas încă trei zile, vorbindu-le celor din Templu.

Când Maria şi Iosif au constatat că Iisus nu i-a urmat în drumul lor spre casă, s-au întors îngrijoraţi la Ierusalim şi, găsindu-L, L-au întrebat: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa?” Însă El a zis către ei: „De ce mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu? Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte: Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu?” (Luca 2, 48-49, 51).

După acest moment, urmează 18 ani de tăcere, atât în viaţa Maicii Domnului, cât şi în viaţa lui Iisus.

Sfinţii Evanghelişti înnoadă firul biografic pentru Maica Domnului la Nunta din Cana, când Maria, care avea în jur de 46 de ani, a stăruit pentru „începutul minunilor şi arătarea slavei Lui”; pentru Mântuitorul, firul este reluat la Botez, urmat de întreita ispitire şi apoi de Nunta din Cana (Ioan 2, 1-11).

Ulterior, pe Maica Domnului o întâlnim în grupul mironosiţelor care-L urmau pe Iisus şi pe ucenicii Lui, prin cetăţi şi sate, ascultând cuvântul Lui despre cum se poate intra în Împărăţia cerurilor (Luca 8, 1-3).

Astfel, găsim relatat că, în Capernaum, pe când Iisus vorbea celor din casă, fiii şi fiicele lui Iosif, numiţi generic „fraţii şi surorile lui Iisus” (Marcu 3, 31-32), dar care „nu credeau în dumnezeirea lui Iisus” (Ioan 7, 5), I-au trimis vorbă că Îl aşteaptă afară împreună cu mama Lui. În contextul societăţii iudaice, expresia „fraţii Domnului” are un sens mai larg, incluzând, dincolo de rudenia de sânge, şi înrudirea mai îndepărtată (veri – Leviticul 10, 4; unchi – Facerea 28, 2; nepoţi – Facerea 14, 14).

Atunci Iisus, privind pe cei din jur şi cunoscând cum gândesc aşa-zişii fraţi ai Lui, care de fapt erau un fel de veri, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei; că tot cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea” (Marcu 3, 33-35).

Deci, celor care nu fac voia lui Dumnezeu, simplul fapt că sunt ruda de sânge a cuiva cu viaţă sfântă nu le ajută. Nu putem fi fraţi cu Hristos, în Duhul Sfânt, fără să avem o viaţă sporită în virtute, împlinirea poruncilor fiind de preferat înrudirii trupeşti!

Că afirmaţia Mântuitorului viza doar pe fiii şi fiicele lui Iosif şi nicidecum pe Maica Domnului reiese şi din faptul că Iisus a aprobat pe acea femeie din mulţime care, voind să-L laude pentru cuvântul rostit, dar şi să-i ruşineze pe cei care nu-L ascultau şi nu credeau în dumnezeirea Lui, I-a strigat: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!” (Luca 11, 27). La auzul acestor cuvinte, Mântuitorul nu numai că nu a negat adevărul celor spuse, ci l-a întărit prin afirmaţia: „Aşa este…” (Luca 11, 28).

Legat de Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie să spunem că printre fiicele Ierusalimului care l-au însoţit pe Iisus pe drumul Crucii (Luca 23, 28) o întâlnim, evident, şi pe Maica Domnului. Pe Golgota – spune Sfânta Scriptură – „stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).

Atunci Iisus – văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care-L iubea stând alături de ea – a încredinţat pe mama Sa lui Ioan, zicând: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!”. Şi din acel ceas, „ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27). Interesant este că, pe Golgota, Hristos a încredinţat-o pe Maica Sa Sfântului Apostol Ioan. Or, dacă Iisus ar mai fi avut fraţi, cu siguranţă ar fi încredinţat-o unuia dintre ei.

Mai mult, Fecioara Maria este numită doar „mama lui Iisus”, iar „fraţii Domnului” nu poartă niciodată apelativul de „fiii Mariei”.

Tradiţia patristică susţine că, în dimineaţa Învierii, Maica Domnului a fost prima care L-a întâlnit pe Hristos înviat, nicidecum Maria Magdalena, care, atunci când a văzut piatra răsturnată de pe mormânt şi pe înger, s-a spăimântat şi a alergat să îi anunţe pe Simon Petru şi pe Ioan (Ioan 20, 2). E o taină rămasă ascunsă evangheliştilor!

Maica Domnului a fost prezentă, împreună cu Sfinţii Apostoli, la Înălţarea la cer şi, respectiv, la Cincizecime, fiind alături de cei care erau „împreună, în acelaşi loc, la frângerea pâini” (Fapte Apostolilor  2, 1). După Înălţarea Domnului la cer, Maica Sa a rămas încă 11 ani sufletul comunităţilor creştine din Ierusalim, Efes şi Antiohia, după care s-a întors la Ierusalim, unde s-a săvârşit cu pace, fiind înmormântată, după toată rânduiala iudaică, în Grădina Ghetsimani, de unde a fost ridicată cu trupul la cer de Fiul său, ca, împreună cu El, să împărăţească în veci. Icoana praznicului surprinde momentul.

Nu se putea ca Maica Vieţii să fie sortită putreziciunii. Taina acestei ridicări la cer a Maicii Domnului a fost descifrată de Apostolul Toma care, prin pronia divină, a cerut să fie deschis mormântul. Şi intrând într-însul, a aflat doar sicriul cu acoperământul şi brâul ei, odoare sfinte, care au fost duse ulterior în Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Această mărturie a fost, de altfel, principalul argument al învierii şi mutării cu trupul la cer a Maicii Domnului, după cum va mărturisi Sfântul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), sinod în cadrul căruia s-au finalizat dezbaterile privind doctrina marială: maternitatea şi pururea fecioria Maicii Domnului înainte, în timpul şi după naşterea lui Iisus.

Însă atât sfârşitul pământesc al Maicii Domnului, cât şi pururea-fecioria Maicii Domnului rămân taine ale lui Dumnezeu încă nerevelate în complexitatea lor minţii omeneşti. Şi fiind taine, aş spune împreună cu poetul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / Şi nu ucid cu mintea-mi tainele ce se ascund / În flori, în ochi, pe buze ori morminte”.

Ţin să-l felicit pe părintele stareţ Melchisedec, în primul rând pentru obştea numeroasă şi de foarte bună calitate morală şi intelectuală strânsă în jurul sfinţiei sale; pentru iscusinţa cu care a organizat şi chivernisit mănăstirea, din punct de vedere spiritual, cultural şi administrativ; pentru bunele relaţii pe care le cultivă cu fraţii noştri de dincolo de Prut; şi, nu în ultimul rând, pentru seriozitatea cu care a organizat sectorul Exarhat de la Centrul Eparhial, numind în ascultările de exarh cultural, arhitect, grafician şi secretar părinţi cu o foarte solidă pregătire.

Un cuvânt de mulţumire se cuvine să adresez părinţilor şi fraţilor din această mănăstire pentru rugăciunile care m-au susţinut în alegerea mea în demnitatea de arhiepiscop, fiind şi eu unul dintre fiii Putnei, părinţilor stareţi şi maicilor stareţe pentru implicarea jertfelnică în buna chivernisire a mănăstirilor şi, nu în cele din urmă, frăţiilor voastre, care sunteţi „podoaba Bisericii”, care ne înfrumuseţaţi slujbele cu prezenţa frăţiilor voastre în duminici şi sărbători şi care susţineţi bisericile şi mănăstirile noastre din ţară şi străinătate din multul sau puţinul vostru, înveşnicindu-vă astfel prin actul creator.

Şi, pentru că tot vorbim aici, sub streaşina Mănăstirii Putna, ctitoria prin excelenţă a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, despre înveşnicirea prin actul creator, vă recomand să nu rataţi şansa de a vă număra printre ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului, singura ofrandă serioasă adusă de poporul român lui Dumnezeu în Anul Centenar.

Nu pot să închei cuvântul meu fără ca să mulţumesc corului de tineri care ne-a mângâiat sufleteşte cu excepţionalele partituri, Alexandrei Dan, pentru cele două Pricesne, dar şi pentru mulţimea trofeelor şi premiilor câştigate în cei 15 ani de slujire a cântului popular autentic şi, bineînţeles, protopsalţilor care au dat răspunsurile la strană cu măiestrie deloc uşor de egalat.

Închei prin a vă îndemna să împlinim testamentul Maicii Domnului, sintetizat în cuvintele: „Faceţi orice ce vă va spune!” (Ioan 2, 5), rostite cu prilejul nunţii din Cana Galileii – un memento peste veacuri!

Viata Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

 

Sursa: Mineiul pe Luna August, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2003, p.186-188

Adormirea Maicii Domnului

După săvîrşirea tuturor tainelor mîntuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mîntuirii noastre, vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său. Căci, prin împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieţii sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor vii. Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă, ca să vadă preadulcea şi preadorita faţă a Fiului său, Care şade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzînd către Dînsul mai mult decît serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dînsul din valea aceasta a plîngerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfîrşite.

Deci, vieţuind în casa Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, ieşea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a înălţat la ceruri, şi acolo îşi făcea rugăciunile sale cu dinadinsul. Odată, rugîndu-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup şi trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfîntul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor şi hrănitor întru Sfînta Sfintelor, binevestitor al întrupării lui Dumnezeu şi nedepărtat păzitor întru toate zilele vieţii sale. Acela cu prealuminoasă faţă, aducîndu-i de la Domnul cuvinte făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după trei zile.

Deci, vestind arhanghelul Preacuratei Fecioare ceasul morţii, îi zicea să nu se tulbure de aceasta, ci să primească cu veselie cuvîntul, de vreme ce viaţa aceasta trece, ca să petreacă în veci cu Cel fără de moarte, cu Împăratul slavei, Fiul ei şi Dumnezeul nostru, cu arhanghelii şi îngerii, cu Heruvimii şi Serafimii, cu toate cetele cereşti şi cu sufletele drepţilor. Căci Hristos o aşteaptă pe ea întru Împărăţia cea de sus, ca să petreacă şi să împărăţească cu Dînsul în vecii cei fără de sfîrşit. Iar moartea cea trupească nu va stăpîni peste dînsa, precum n-a stăpînit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturînd de la ochi stricăciunea mormîntului ca pe o dormitare de somn, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului, întru care, dănţuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta.

Deci, binevestitorul i-a dat un dar din rai, care era o stîlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu lumina darului ceresc, ca ea să fie dusă înaintea patului, cînd preacinstitul şi preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare. O, de cîtă mare şi negrăită bucurie şi veselie s-a umplut preabinecuvîntata Fecioară, pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decît ca să petreacă în ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se îndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite? Apoi, închinîndu-se pînă la pămînt, a dat mulţumire Stăpînului său, zicînd: "N-aş fi fost vrednică, Stăpîne, să Te primesc pe Tine în pîntecele meu, dacă Tu singur nu m-ai fi miluit pe mine, roaba Ta, însă am păzit vistieria Ta cea încredinţată mie; pentru aceea mă rog Ţie, Împărate al slavei, să nu mă vatăme pe mine stăpînirea gheenei, pentru că dacă cerurile şi îngerii în toate zilele se cutremură înaintea Ta, cu atît mai vîrtos omul cel zidit din pămînt, nici un bine avînd, fără numai cît va primi dintru a Ta bunătate; pentru că Tu eşti Domnul şi Dumnezeul cel veşnic binecuvîntat".

Deci, Preacurata Stăpînă dorea să vadă pe Sfinţii Apostoli cei risipiţi prin toată lumea şi să nu vadă pe stăpînul întunericului şi înfricoşările lui în ceasul ieşirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Însuşi Fiul ei, împreună cu sfinţii Săi îngeri venind, să-i primească sufletul în sfintele sale mîini, precum i s-a făgăduit aceasta de mai înainte. Deci, după ce Stăpîna noastră şi-a făcut în Muntele Eleonului rugăciunile şi mulţumirile, şi-a plecat la pămînt cinstiţii săi genunchi înaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neîn-sufleţiţi îşi plecau vîrfurile lor în jos, închinîndu-se împreună cu dînsa, şi astfel îşi arătau slujirea lor cea cu cuviinţă de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu şi de cîte ori dînsa se închina la pămînt şi se scula de la închinăciune, de atîtea ori şi copacii aceia se aplecau şi se ridicau, închinîndu-se.

După rugăciune, Preacurata Fecioară întorcîndu-se acasă, îndată s-au cutremurat toate de dumnezeieştile puteri care nevăzut o înconjurau pe dînsa şi de slava cea preasfîntă cu care era strălucită Maica lui Dumnezeu. Pentru că faţă ei cea preacinstită, care strălucea de-a pururea cu darul mai mult decît faţa lui Moise, care altădată a grăit cu Dumnezeu în Sinai, s-a luminat atunci mai mult cu nespusă slavă; deci, Preacurata a început a-şi pregăti cele pentru ducerea ei. La început a spus aceasta lui Ioan, fiul cel încredinţat de Hristos, şi i-a arătat stîlparea cea luminoasă, care de la înger i se dăduse, poruncindu-i lui s-o ducă înaintea patului ei. După aceea a spus de plecarea ei degrab şi celorlalţi slujitori ai casei ei. Ea a poruncit ca să împodobească cămara şi patul, să o tămîieze bine, să pună multe lumînări, să le aprindă şi să gătească toate cele trebuincioase pentru îngropare. Deci, Ioan îndată a trimis la Sfîntul Iacov, ruda Domnului, întîiul ierarh al Ierusa-limului şi tuturor neamurilor şi vecinilor, spunîndu-le de moartea cea apropiată a Maicii lui Dumnezeu şi le-a arătat şi ziua morţii. Sfîntul Ioan a trimis nu numai tuturor credincioşilor din Ierusalim, dar şi prin cetăţile şi satele ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi.

Preasfînta Fecioară a spus tuturor la arătare toate cuvintele cele ce i le-a zis îngerul despre mutarea sa la cer şi, ca încredinţare a celor grăite, le-a arătat stîlparea cea de finic, ce i-o adusese îngerul Gavriil şi care strălucea ca o rază cu lumina cereştii slave. Deci, toţi cei ce se adunaseră la Preacurata Maica Domnului, auzind de acest sfîrşit din preasfînta ei gură, plîngeau; iar din această pricină casa se umplea de plînsete şi tînguiri şi o rugau pe Stăpîna cea milostivă, ca pe o Maică a tuturor, să nu-i lase pe ei sărmani. Însă ea le poruncea să nu plîngă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stînd mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură, atunci va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage şi să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredinţa pe cei ce plîngeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi şi va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mîngîietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de faţă şi plîngeau, ridica mîhnirea din inimile lor şi le potolea tînguirea cea cu lacrimi. Ea a poruncit ca cele două haine ale ei să le dea la două văduve sărace, care îi slujeau cu dragoste sîrguitoare şi hrana lor o aveau de la dînsa. Asemenea a poruncit şi pentru cinstitul ei trup, să se îngroape în satul Ghetsimani de lîngă Muntele Eleon, care nu este departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, în valea lui Iosafat, era mormîntul sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi a Sfîntului şi Dreptului Iosif, logodnicul său; adică între Ierusalim şi Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea.

Aceasta poruncindu-le şi aşezîndu-le ea, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinţii îngeri, luînd pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Văzîndu-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunîndu-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pămînteşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci au înţeles Sfinţii Apostoli că pentru aceea i-a adunat Domnul din toată lumea, ca să fie de faţă la fericitul sfîrşit al Preacuratei Maicii Lui, şi ca să-i îngroape cu cinste sfîntul ei trup; deci, s-au umplut de multă jale pentru moartea ei. Intrînd în casă, au văzut pe Maica lui Dumnezeu şezînd pe pat, plină de duhovnicească veselie. Închinîndu-se, i-au zis: "Binecuvîntată eşti Tu de Domnul, cel ce a făcut cerul şi pămîntul!" Iar Preacurata a zis către ei: "Pace vouă, fraţilor aleşi de Domnul!" Şi i-a întrebat: "Cum aţi venit aici?" Iar ei au spus că fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu, din părţile unde propovăduiau, au fost răpiţi de nori şi aduşi.

Atunci Preasfînta Fecioară a preamărit pe Dumnezeu că i-a împlinit dorinţa inimii sale, ascultîndu-i rugăciunea; pentru că dorea ca la sfîrşitul ei să vadă pe Sfinţii Apostoli. Şi a zis către ei: "Domnul v-a adus pe voi aici spre mîngîierea sufletului meu, care se va despărţi de trup, precum cere datoria firii omeneşti. Acum s-a apropiat vremea cea hotărîtă de Ziditorul meu!" Iar ei au zis către dînsa cu jale: "Stăpînă, văzîndu-te pe tine petrecînd în lume, ne mîngîiem ca de Însuşi Stăpînul şi Învăţătorul nostru, iar acum vom suferi jalea şi întristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de petre-cerea ta pe pămînt împreună cu noi. Dar, de vreme ce cu voinţa Celui născut din tine, te muţi la cele mai presus de lume, de aceea ne bucurăm de sfatul lui Dumnezeu cel rînduit pentru tine; însă pătimim durere pentru sărăcirea noastră, că de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica şi mîngîietoarea noastră!"

Grăind Sfinţii Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci ea a zis către ei: "O, prieteni şi ucenici ai lui Hristos, nu plîngeţi! Nu amestecaţi bucuria mea cu întristarea voastră, ci bucuraţi-vă împreună cu mine, că mă duc la Fiul şi Dumnezeul meu; iar voi să îngropaţi trupul meu, cum îl voi înfrumuseţa pe pat, ducîndu-l în Ghetsimani. După aceea să vă întoarceţi iar la slujba cuvîntului care vă este înainte; iar pe mine, după ducerea mea de la voi, de va voi Dumnezeu, puteţi să mă vedeţi!" Astfel vorbind dumnezeiasca Maică cu Sfinţii Apostoli, a sosit şi dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel ales, care, căzînd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a închinat şi, deschizîndu-şi gura, a fericit-o, zicînd: "Bucură-te, Maica vieţii şi luminarea propovăduirii mele, cu toate că nu m-am îndulcit cu vederea feţei lui Hristos, Domnul meu, mai înainte de înălţarea Lui la cer; însă, văzîndu-te acum pe tine, cred că-L văd pe Dînsul".

Cu Sfîntul Pavel erau şi următorii lui, Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat şi Timotei, asemenea şi ceilalţi apostoli din cei 70, aducîndu-i Sfîntul Duh pe toţi, ca toţi să se învrednicească de binecuvîntarea Preasfintei Fecioare Maria şi să se rînduiască îngroparea cea cuviincioasă a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare îl chema la sine pe nume şi-i binecuvînta şi le fericea credinţa şi ostenelile lor cele suferite întru buna-vestire a lui Hristos, dorin-du-le fiecăruia fericirea veşnică, pentru starea împreună a toată lumea, şi făcea rugăciuni către Dumnezeu pentru viaţă cu pace.

Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, şi venind acel ceas aşteptat şi binecuvîntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvîrşească. Deci, fiind multe lumînări aprinse şi făcîndu-se de Sfinţii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare, aşteptînd venirea la dînsa a Fiului şi Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumînările s-au întunecat, şi, la cîţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat toţi; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cîntări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale...

Apoi s-a ridicat de pe pat, sîrguindu-se întru întîmpinarea Lui, şi s-a închinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dînsa cu preaiubiţii Săi ochi, şi-i zicea: "Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbiţa Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, şi intră în vistieriile vieţii celei veşnice!" Iar ea, închinîn-du-se, a zis: "Bine este cuvîntat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine, Împărate al slavei, întru Împărăţia Ta cea fără de sfîrşit! Tu ştii, Doamne, că din toată inima Te-am iubit pe Tine şi am păzit vistieria cea încredinţată mie de către Tine, iar acum primeşte în pace sufletul meu, şi mă acoperă pe mine, ca nici o strîmbătate satanicească să nu mă întîmpine pe mine!"

Atunci Domnul, mîngîind-o pe ea cu cuvinte preadulci, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sînt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pămînt spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răspuns: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Şi iarăşi a zis cuvîntul ei cel vechi: Fie mie acum după cuvîntul tău! Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dînsul şi din bucurie duhovnicească, preasfîntul său suflet l-a dat în mîinile Fiului său. Însă nici o durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit fără de stricăciune şi L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere preacinstitul ei suflet şi trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea. Atunci îndată s-a început acea bucurie şi acea dulce cîntare îngerească, întru care se auzeau aceste cuvinte, repetîndu-se adeseori de îngeri, adică cuvintele închinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!

Astfel a fost petrecut sfîntul ei suflet de mîinile Domnului la toate cereştile rînduieli cu bucurie. Şi o petreceau pe ea şi ochii apostolilor, care se învredniciseră a privi la acea preaslăvită vedenie, precum altădată pe Domnul, Care se înălţa din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii şi erau înspăimîntaţi ca nişte uimiţi. Apoi, venindu-şi întru sine, s-au închinat Domnului Celui ce a înălţat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au înconjurat patul, şi au văzut preasfînta faţă a Sfintei Maria strălucind ca soarele, şi bunămirosire străină ieşea din curatul ei trup, care covîrşea toate aromatele pămînteşti, şi pe care limba omenească nu poate a le spune. Apoi cu toţii au sărutat cu frică şi cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l cu evlavie; deci, s-au sfinţit din atingerea lui, simţind în inimile lor preamultă bucurie duhovnicească, din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel se dădeau tămăduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se vindeca, picioarele şchiopilor se întăreau, duhurile cele necurate se izgoneau, şi se tămăduiau toate bolile. Toate acestea se făceau numai cu singură atingere de patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acestea toate făcîndu-se aşa, s-a început petrecerea primi-torului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfîntul Petru era la început cu Sfîntul Pavel, iar Sfîntul Iacov, ruda Domnului, şi cu ceilalţi mari Sfinţi Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfîntul Ioan ducea înaintea patului acea stîlpare strălucitoare de lumină. Apoi venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului, cu lumînări şi cu cădiri împrejur, înainte mergînd şi urmînd şi cîntîndu-se cîntarea cea de moarte. Sfîntul Petru începea, iar ceilalţi după dînsul cîntau cu un glas psalmul lui David: Întru ieşirea lui Israel din Egipt..., şi la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cîntau şi alţi psalmi de prăznuire, de mulţumire şi de laude precum lucra Duhul Sfînt în gurile celor ce cîntau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani. Deasupra patului şi deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare şi luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobişnuită rază; iar prin nori se auzeau dulci cîntări îngereşti de uimire, care umpleau văzduhul şi totul se lucra pe pămînt în auzul poporului.

Acel cerc de nori în chip de cunună mergea cu cîntarea îngerească prin văzduh deasupra trupului Maicii lui Dumnezeu, care se petrecea pînă la mormînt. La o petrecere de bucurie ca aceasta, care a o spune după vrednicie nici un cuvînt nu este îndestulat, s-a întîmplat un lucru potrivnic: poporul Ierusalimului foarte numeros al evreilor necredincioşi, auzind acea străină cîn-tare şi văzînd acea preaslăvită petrecere a trupului celui primitor de Dumnezeu, a ieşit din case şi urma prin cetate, mirîndu-se de atîta slavă şi cinste care se făcea trupului Maicii lui Hristos. Deci, înştiinţîndu-se de aceasta arhiereii şi cărturarii, s-au umplut de zavistie şi de mînie şi au trimis slujitori şi ostaşi şi au îndemnat pe mulţi din popor ca, alergînd cu arme, să gonească pe cei ce petreceau trupul Sfintei Maria, şi pe ucenicii lui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc. Deci, cînd cei îndemnaţi spre fapta cea rea alergau cu mînie înarmaţi ca la război şi aproape erau să-i ajungă, atunci îndată acel nor din văzduh, plecîndu-se la pămînt, a înconjurat ca un zid soborul Sfinţilor Apostoli, asemenea şi pe toţi care erau cu dînşii, încît numai cîntarea se auzea, iar ei singuri erau nevăzuţi de cei ce veneau cu scop rău. Atunci sfinţii îngeri, zburînd nevăzut deasupra preacuratului trup şi deasupra cetei credincioşilor, au lovit cu orbire pe acei făcători de rău şi au sfărîmat capetele multora de zidurile cetăţii; iar alţii, neştiind pe unde să meargă, pipăiau zidurile şi căutau povăţuitori.

Atunci s-a întîmplat unuia din numărul preoţilor din legea veche, anume Atonie, de a ieşit la drum. Acela, după ce norul s-a ridicat la înălţime după dumnezeiasca rînduială şi pentru o mai mare minune, a văzut pe Sfinţii Apostoli şi mulţimea credincioşilor cu lumînări şi cu cîntări de psalmi, înconjurînd patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi, umplîndu-se de zavistie, a înnoit în sine vechea răutate asupra Domnului nostru Iisus Hristos, şi a zis: "Acesta este trupul care a născut pe înşelătorul acela, care a stricat legea părinţilor noştri! Vezi ce fel de cinste are? Şi, fiind tare cu trupul, de mare mînie, s-a repezit cu sălbăticie şi a alergat spre pat, voind să răstoarne la pămînt preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Dar, cînd mîinile lui cele îndrăzneţe s-au atins de pat, îndată au fost tăiate de sabia cea nematerialnică a izbîndirii lui Dumnezeu de îngerul cel nevăzut, şi au rămas lipite de pat; iar Atonie a căzut, răcnind şi văitîndu-se cu amar.

Dar, cunoscîndu-şi greşeala, se căia şi striga către apostoli: "Miluiţi-mă pe mine, robii lui Hristos!" Sfîntul Apostol Petru, poruncind să stea cu patul ce se purta, a zis lui Atonie: "Iată, ai luat ceea ce ai căutat; deci, cunoaşte că Dumnezeul izbîndirilor este Domnul; dar a te tămădui de răni noi nu putem, decît numai Domnul nostru, spre care voi v-aţi sculat cu nedreptate, l-aţi prins şi l-aţi ucis. Acum nici El nu va voi să-ţi dea tămăduire, dacă nu vei crede într-Însul mai întîi cu toată inima şi de nu vei mărturisi cu gura că Iisus este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu". Atonie a strigat: "Cred că El este Mîntuitorul lumii Hristos, cel vestit de prooroci mai-nainte! Noi şi mai-nainte l-am ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, întunecîndu-ne cu răutate, n-am voit să mărturisim măririle lui Dumnezeu, şi i-am rînduit cu nedreptate moarte. Dar El, cu puterea dumnezeirii înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi, toţi urîtorii lui, pentru că ne sîrguiam să ascundem Învierea Lui, dînd multă plată străjerilor; dar n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindeni.

Atonie mărturisind acestea şi căindu-se de greşeala ce a făcut cu îndrăzneală, Sfinţii Apostoli s-au bucurat împreună cu toţi credincioşii, precum şi îngerii se bucură de păcătosul care se pocăieşte. Apoi Petru a poruncit lui Atonie ca să lipească cu credinţă rănile mîinilor tăiate de mîinile care erau atîrnate de pat şi să cheme numele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu cu credinţă. Făcînd Atonie aceasta, îndată mîinile cele tăiate s-au lipit la locurile lor şi s-au făcut sănătoase desăvîrşit, rămînînd pe dînsele numai semnul tăierii ca o aţă roşie, care înconjura carnea de la încheieturi. Atonie, căzînd înaintea patului, s-a închinat lui Hristos Dumnezeu, Cel născut din Preacurata Fecioară, şi a fericit-o cu multe laude pe aceea care L-a născut, aducînd pentru dînsa prooroceşti mărturii din Scriptură, precum şi pentru Hristos singur, încît toţi se mirau foarte mult de vorbele acelea şi de acea slăvită tămăduire a mîinilor lui Atonie, şi pentru cuvintele lui cele înţelepte, grăite spre slava lui Hristos Dumnezeu şi spre lauda Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Atonie, intrînd în rînd cu Sfinţii Apostoli, a urmat patului care se ducea la Ghetsimani. Asemenea şi cei ce erau orbiţi şi cîţi şi-au cunoscut greşeala alergau cu pocăinţă, fiind duşi de povă-ţuitori la Născătoarea de Dumnezeu, şi se atingeau cu credinţă de cinstitul pat; atunci îndată cîştigau vederea ochilor lor trupeşti şi sufleteşti, că milostiva Maică a tuturor, Preasfînta Stăpînă de obşte, precum în naşterea sa a făcut bucurie la toată lumea, tot aşa şi în adormirea sa n-a voit să mîhnească pe nimeni, ci pe toţi, deşi o vrăjmăşeau pe ea, i-a mîngîiat cu milostivire, cu darul şi cu bunătatea sa, fiind Maica cea bună a bunului Împărat.

Sfinţii Apostoli cu toată mulţimea credincioşilor, ajungînd la satul Ghetsimani, cînd au pus lîngă mormînt patul cu preasfîntul trup, atunci s-a ridicat iar strigare de plîngere în popor, tînguin-du-se toţi pentru sărăcia lor şi pentru lipsirea unei bunătăţi ca aceasta. Ei, căzînd la trupul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îl cuprinseră, îl udau cu lacrimi şi îi dădeau sărutarea cea mai de pe urmă; deci, abia spre seară l-au pus în mormînt şi, punînd o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormînt, fiind ţinuţi de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli au zăbovit în satul acela trei zile, petrecînd lîngă mormîntul Preacuratei Fecioare, săvîrşind ziua şi noaptea cîntări de psalmi.

În toată vremea aceea de trei zile, se auzeau în văzduh preadulci glasuri de oşti cereşti cîntînd şi lăudînd pe Dumnezeu şi fericind pe Maica lui Dumnezeu. Dar s-a întîmplat, după dumnezeiasca rînduială, ca Sfîntul Toma, unul din apostoli, să nu se afle la preaslăvita îngropare a trupului cel de Dumnezeu primitor al Preacuratei Fecioare, ci el a sosit a treia zi la Ghetsimani. El se mîhnea şi se întrista foarte mult, că nu s-a învrednicit de binecu-vîntarea şi de sărutarea cea mai de pe urmă a Preasfintei Fecioare Maria, precum s-au învrednicit ceilalţi Sfinţi Apostoli. Nici s-a învrednicit să vadă dumnezeiasca slavă, tainele lui Dumnezeu cele minunate, lucrările cele de la adormirea ei şi petrecerea trupului care a fost, şi pe care ceilalţi s-au învrednicit a o vedea, deci, plîngea mult de aceasta. Pentru aceea Sfinţilor Apostoli le era jale de dînsul şi s-au sfătuit ca să deschidă mormîntul, ca măcar astfel să vadă trupul Preacuratei Stăpîne Născătoare de Dumnezeu şi, închinîndu-se aceluia şi sărutîndu-l, să primească răcorire de jalea sa şi mîngîiere de mîhnirea sa.

Dar, cînd au prăvălit piatra şi au deschis mormîntul, îndată s-au spăimîntat, pentru că au văzut mormîntul deşert, nefiind în el nimic altceva decît numai cele de îngropare, şi din care ieşea mare mirosire de bună mireasmă. Sfinţii stăteau şi se minunau şi nu pricepeau ce este aceasta! Deci, sărutînd cu lacrimi şi cu cucerni-cie acea pînză cinstită şi curată ce rămăsese în mormînt, s-au rugat împreună Domnului ca să li se descopere unde se află cinstitul trup al Maicii Domnului. Spre seară, apostolii au şezut să-şi întărească puţin trupurile cu hrană. Iar obiceiul mesei apostoleşti era într-acest chip: între dînşii lăsau un loc gol, cu o pernă pe dînsul, iar pe pernă, o bucată de pîine, locul acela era în cinstea Mîntui-torului Hristos.

După masă, sculîndu-se şi făcînd mulţumire, au luat acea bucată de pîine ce era menită Domnului, şi au ridicat-o, slăvind numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi sfîrşeau cu această rugăciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă!" Apoi mîncau bucata aceea de pîine ca o binecuvîntare a Domnului. Astfel făceau Sfinţii Apostoli, nu numai cînd erau împreună, ci şi fiecare făcea aşa unde se întîmpla. Atunci ei adunîndu-se în Ghetsimani şi mîncînd împreună, mintea şi vorba nu le era de altceva, decît numai pentru aceasta, că n-au găsit în mormînt preasfîntul trup al Născătoarei de Dumnezeu.

După sfîrşitul mesei, sculîndu-se şi începînd, după obicei, să ridice bucata de pîine pusă în partea Domnului şi să slăvească pe Preasfînta Treime, îndată s-a auzit un glas de cîntare îngerească. Ei, ridicîndu-şi ochii, au văzut vie în văzduh pe Preacurata Fecioară Maica Domnului nostru, stînd cu mulţime de îngeri şi strălucind cu negrăită slavă, şi a zis către dînşii: "Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi în toate zilele!" Atunci ei, umplîndu-se de bucurie, în loc de "Doamne, Iisuse Hristoase", au strigat: "Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!" De atunci Sfinţii Apostoli s-au încredinţat despre aceasta şi toată Biserica a crezut astfel, că Preacurata Născătoare de Dumnezeu a fost înviată a treia zi de Fiul şi Dumnezeul său, şi a fost luată cu trupul la ceruri.

Deci, întorcîndu-se ei iarăşi la mormînt, au luat pînza cea curată, care rămăsese spre mîngîierea celor scîrbiţi şi spre mărturia cea adevărată a sculării din mormînt a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aceasta s-a făcut, pentru că nu se cădea cortului vieţii să fie ţinut de moarte şi să rămînă cu cealaltă făptură în stricăciunea pămîntului, ea care a născut din nestricatul său trup pe Ziditorul făpturii. Şi s-a mai vădit prin această minunată înălţare, că Dătătorul legii este împlinitorul legii celei date de El, ca fiii să cinstească pe părinţii lor. Deci, ei au cinstit pe Maica Sa cea fără de prihană ca pe Sine; căci precum Hristos singur a înviat cu slavă a treia zi, tot aşa a luat-o şi pe ea la Sine în cele cereşti. Despre aceasta zicea mai înainte şi dumnezeiescul David: Scoală-Te, Doamne, în odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale. Astfel s-au împlinit prooroceştile cuvinte ale lui David, în învierea Domnului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; căci, precum a fost mormîntul Fiului său tăiat în piatră, tot aşa a fost şi mormîn-tul Maicii lui Dumnezeu, care se vede deşert şi închinat de credincioşi pînă acum.

Aşa a binevoit dumnezeiasca rînduială, ca Sfîntul Toma să nu fie la Adormirea Preacuratei Maicii Domnului, ca pentru dînsul să se deschidă mormîntul şi să se încredinţeze Biserica despre învierea Preasfintei Născătoare, căci şi mai-nainte, despre învierea lui Hristos, s-a încredinţat tot prin necredinţa lui Toma. Astfel a fost adormirea Preacuratei şi Preabinecuvîntatei Născătoare de Dumnezeu. Astfel a fost îngroparea trupului ei cel fără de prihană. Astfel a fost încredinţarea despre slăvită învierea ei din mormînt şi despre luarea trupului la ceruri. Sfinţii Apostoli, după săvîrşirea tuturor acelor minuni şi taine ale lui Dumnezeu, s-au întors iarăşi purtaţi de nori, fiecare în partea sa, unde propovăduiau cuvîntul.

Despre felul petrecerii Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu pe pămînt, a scris Sfîntul Ambrozie, zicînd: "Era Fecioară nu numai cu trupul, dar şi cu duhul, smerită în inimă, înţelepţită în cuvinte, negrabnică la grăire, totdeauna la citire, trează în osteneli, prea înţeleaptă în vorbire, vorbind precum cu Dumnezeu, iar nu precum cu oamenii. Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea bunătăţi; nu s-a îngreţoşat niciodată de vreun om sărac, nici a rîs de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nimic nu era în gura ei, ceva într-acest fel, care să nu fie dar vărsat; era în toate lucrurile cele fecioreşti, iar vederea ei era chip al desăvîrşirii celei dinlăuntru, era model de milostivire şi de bunătate". Apoi ce fel era cu obiceiul ei cel preasfînt şi cu chipul cel trupesc, aceasta se află astfel scris la Epifanie şi la Nichifor: "Ea era în tot lucrul cinstită şi statornică. Grăind, foarte puţin şi numai ce era de trebuinţă. Lesnicioasă spre a asculta, grăitoare de bine, dînd fiecăruia cinstire; era măsurată la sfat, obişnuia totdeauna a vorbei cuviincios către fiecare om, fără de rîs şi fără de tulburare, dar mai ales fără de mînie.

Vederea feţei ei era ca vederea grăuntelui de grîu; părul, galben; ochii, ascuţiţi la vedere; iar luminile erau asemenea cu măslina. Sprîncenele ei erau negre şi plecate; nasul, potrivit; buzele, ca floarea trandafirului, pline de cuvinte dulci. Faţa, nici rotundă, nici scurtă, ci puţin lungăreaţă. Mîinile şi degetele, lungi. În scurt, era împărtăşită de toată măreţia; smerită, neprefăcîndu-şi faţa deloc, şi nici o moliciune nu avea cu sine, ci totdeauna umilinţă aleasă. Hainele care le purta erau proaste, precum le arăta şi sfîntul acoperămînt al preasfîntului ei cap. Şi ca să spun pe scurt: în toate lucrurile ei era de faţă mult dar dumnezeiesc. Iar acum, sălăşluindu-se în cele cereşti şi stînd de-a dreapta Scaunului lui Dumnezeu, în ce fel este, să spună gurile îngerilor şi a arhanghelilor, cum şi duhurile şi sufletele drepţilor, care stau înaintea ei. Deci, precum de vederea feţei lui Dumnezeu, tot aşa şi de vederea feţei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu săturîndu-se, aceştia să grăiască pentru ea după vrednicie. Iar noi slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, să ne închinăm ei cu osîrdie, ca una ce este slăvită şi fericită de toate neamurile în veci. Amin".

Pentru toată viaţa din început a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, s-a scris cîte o parte în celelalte praznice ale ei; la zămislire, la naştere, la intrarea în Biserică, la Buna Vestire, la Naşterea lui Hristos şi la Întîmpinare. Aici, după descrierea despre adormirea ei cea fără de moarte, spre împlinirea istoriei celei despre ea, se adaugă şi aceasta: Cum şi unde a petrecut Stăpîna noastră după Înălţarea lui Hristos?

Sfîntul Evanghelist Luca scrie în Faptele Apostolilor, că, Domnul înălţîndu-Se la ceruri, ucenicii Lui s-au întors de la Muntele Eleonului la Ierusalim, şi s-au suit în foişorul unde a fost Cina cea de Taină a lui Hristos. Şi toţi aşteptau cu un suflet în rugăciuni şi în cereri, cu femeile şi cu Maria, Maica lui Hristos, pe care, după ducerea Domnului de la dînşii, o aveau ca pe o mîngîiere şi răcorire în mîhniri, întărire şi învăţătoare în credinţă. Pentru că aceasta, toate cuvintele care le spunea şi toate faptele cele minunate, începînd de la Buna Vestire cu zămislirea cea fără de sămînţă şi naşterea cea fără de stricăciune a lui Hristos, cele ce se făceau în pruncia şi în viaţa Lui mai înainte de botezul lui Ioan, toate acestea le spunea iubiţilor ucenici ai Fiului Său. Şi, ca una ce avea de la Duhul Sfînt mai multă descoperire pentru dumnezeirea Lui şi din vederea lucrurilor lui Hristos, îi încredinţa pe dînşii prin spunerea cu de-amănuntul de toate faptele ce s-au făcut cu dumnezeiasca putere, mai înainte pînă ce s-a arătat lumii, şi cu acelea îi întărea în credinţa cea fără de îndoială.

Toţi se rugau în foişorul acela, aşteptînd venirea Duhului Sfînt, pe Care a făgăduit Domnul că-L va trimite lor Tatăl, şi se pregăteau înainte de primirea darurilor lui Hristos. După cele zece zile de la Înălţarea Domnului, cînd s-a făcut pogorîrea Sfîntului Duh în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli, la început Sfîntul Duh a stat peste Sfînta Fecioară Maria, în care şi mai înainte îşi avea locuinţă plăcută şi iubită, şi totdeauna petrecea nedepărtată. În vremea aceea a primit binecuvîntata Fecioară pe Duhul Sfînt, mai mult decît pe toţi apostolii; căci, pe cît vasul se face mai mare, pe atît mai multă apă încape în sine. Deoarece Preacurata Fecioară era vas al Sfîntului Duh mai mare decît toţi, pentru că este mai înaltă decît apostolii şi decît ceilalţi sfinţi, precum îi cîntă Biserica, zicînd: "Cu adevărat eşti mai presus decît toţi, Fecioară Curată!" Tot astfel darul Duhului Sfînt a încăput în sine mai mult decît în toţi.

Petrecerea Preacuratei Fecioare era în casa Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era în cetatea Ierusalimului. Ea a rămas la el din ceasul acela, cînd a zis Domnul pe cruce: Femeie, iată Fiul Tău! Iar ucenicului: Iată Maica ta! Deci, ucenicul a luat-o întru ale sale şi slujea ei ca maicii sale. Sfinţii Apostoli, după primirea Sfîntului Duh, nu s-au risipit îndată prin lume, ci au petrecut mult în Ierusalim, precum este arătat în Faptele Apostolilor. Acolo se scrie că, după uciderea Sfîntului Mucenic Ştefan, era mare prigonire asupra Bisericii Ierusalimului. Toţi cei mai mici, apostolii şi ceilalţi credincioşi, s-au risipit prin toate părţile Iudeei şi ale Samariei, afară de apostolii cei mari; căci ei, deşi unii din ei se duceau într-alte părţi, precum s-au dus în Samaria, Petru şi Ioan, acoperindu-se cu rînduiala lui Dumnezeu, se ţineau pe lîngă Ierusalim, pînă la vreo zece ani de la înălţarea Domnului, adică pînă la acea vreme, în care împăratul Irod şi-a pus mîinile ca să facă rău unora din Biserică. Petru singur a tămăduit în Lida pe Enea, slăbănog de opt ani, şi în Iope a înviat pe Tavita cea moartă.

În Chesaria a botezat pe Cornelie sutaşul şi în Antiohia a întemeiat mai întîi scaunul arhieriei sale. Iacov, fratele lui Ioan, s-a dus în Spania, însă iar s-a întors în Ierusalim, ca să slujească mai întîi la mîntuirea seminţiilor lui Israel şi să întărească Biserica cea dintîi în Ierusalim, care este maica tuturor Bisericilor, precum cîntă Cuviosul Damaschin, zicînd: "Tu ai luat întîi iertarea păca-telor". Pe de altă parte Iacob dorea să vadă adeseori pe Preacurata Fecioară, Maica Domnului, şi să audă de la dînsa cuvinte dumnezeieşti. El o avea pe ea ca pe o moştenitoare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi, privind la cinstita şi sfînta ei faţă, ca la faţa lui Hristos şi ascultînd cuvintele ei cele dulci, se umplea de negrăită bucurie duhovnicească. Deci uitau toate amărăciunile şi primejdiile, iar inima lor se îndulcea din limba cea curgătoare de miere a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceea, mulţi din cei luminaţi de prin laturile cele depărtate alergau la Ierusalim să vadă pe Maica lui Hristos Dumnezeu şi să-i asculte vorbirea ei cea sfîntă. Căci, precum Mîntuitorul Hristos umplea cu slavă toate marginile pămîntului, tot aşa şi Maica Lui cea fără prihană, pe toţi îi atrăgea la vederea Ei, precum este arătat în scrisoarea Sfîntului Ignatie purtătorul de Dumnezeu, pe care a scris-o în Antiohia, către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu:

"Sînt multe femei la noi care doresc să vadă pe Maica lui Hristos şi se sîrguiesc în toate zilele, că doar ar putea să călăto-rească la voi, ca s-o cerceteze pe ea, şi să se atingă de pieptul ei, cel ce a hrănit cu lapte pe Hristos, şi să se înştiinţeze de la dînsa pentru oarecare taine. Aceasta, pentru că slava ei a străbătut pînă la noi, că ea, fiind Fecioară, este Maica lui Dumnezeu plină de toate darurile şi de toate bunătăţile. Se mai spune de dînsa, că în prigoniri şi în primejdii este veselă, în sărăcie şi în neajunsuri nu se mîhneşte, spre cei ce îi fac rău nu se mînie, ci le face mai mult bine, blîndă în lucrurile cele de bună întîmplare, milostivă spre cei săraci, cărora le ajută pe cît poate, iar celor ce sînt vrăjmaşi ai credinţei noastre, li se împotriveşte foarte mult. Iar dreptei noastre credinţe şi bunei cucernicii este învăţătoare, asemenea şi tuturor credincioşilor povăţuitoare spre lucrul cel bun. Pe cei smeriţi îi iubeşte mai mult şi singură este smerită către toţi; astfel că toţi cei ce au văzut-o, o laudă. Cît de răbdătoare este cînd învăţătorii şi fariseii rîd de dînsa. Nişte oameni vrednici de credinţă ne-au spus că în Maria, Maica lui Iisus, firea omenească, pentru sfinţirea ei cea multă, se vede că este asemenea cu firea îngerească. Lucrurile acestea care se aud, au deşteptat în noi nemăsurata dorinţă, că doar am putea să vedem pe acea minune cerească şi să admirăm pe această preasfîntă".

Într-altă scrisoare, Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu scrie către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu: "Eu, dacă îmi va fi cu putinţă, voi veni la tine, ca să văd pe credincioşii sfinţi care s-au adunat acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toţi este minunată, cinstită şi iubită şi toţi doresc să o vadă. Cine n-ar fi dorit s-o vadă pe Sfînta Fecioară şi să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul Cel adevărat?" Din aceste scrisori se poate înţelege cît de multă dorinţă aveau sfinţii, ca să vadă pe acea însufleţită sfinţenie a lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria. Iar cei ce s-au învrednicit a o vedea, spuneau tuturor că sînt fericiţi; căci cu adevărat, erau fericiţi ochii care o vedeau pe ea după Hristos Mîntuitorul, şi fericite erau urechile care se învredniceau să audă cuvintele ei cele grăitoare de Dumnezeu şi făcătoare de viaţă. O, cît de multă mîngîiere şi dar luau unii ca aceia!

Pentru aceasta a lăsat Domnul nostru pe Preacurata Maica Sa, ca să fie pe pămînt între cei vii, ca, prin a ei stare de faţă, cu sfatul, cu învăţăturile şi cu rugăciunile cele calde către Fiul lui Dumnezeu, Biserica creştină să se înmulţească, să se întărească, şi să primească îndrăznire, ca să stea pentru Domnul său pînă la sînge. Fecioara Maria pe toţi îi întărea prin mîngîierea Duhului Sfînt şi pentru toţi se ruga. Cînd Sfinţii Apostoli au fost închişi în temniţă, ea a adus lui Dumnezeu rugăciune umilită pentru dînşii şi a fost trimis îngerul Domnului la ei, de le-a deschis noaptea uşile temniţei şi i-au scos. Cînd a fost dus la moarte Sfîntul Întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, ea îl urma de departe. Fiind el ucis cu pietre în Valea lui Iosafat, lîngă pîrîul Chedrilor, ea, cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, stătea pe un deal, privind de departe la sfîrşitul lui. Deci, se ruga Domnului cu dinadinsul pentru dînsul ca să-l întărească în pătimire şi să primească sufletul lui în mîinile Sale. Cînd Sfîntul Apostol Pavel, înainte de creş-tinarea lui, făcea rău Bisericii şi o prigonea, ea a vărsat atîtea rugăciuni calde către Dumnezeu, încît l-a făcut din lup răpitor, mieluşel blînd; din vrăjmaş, apostol; şi din prigonitor, ucenic şi învăţător a toată lumea.

Dar ce fel de faceri de bine n-a avut Biserica cea dintîi, ca o fiică mică de la maica sa, adică de la Preacurata Născătoare de Dumnezeu? Ce fel de daruri n-a scos, ca dintr-un izvor de-a puru-rea curgător, pînă ce prin sîrguinţa aceea, şi cu darul hrănindu-se şi crescînd, a venit în măsura vîrstei bărbăteşti! Biserica se întărise atît, încît nici de porţile iadului nu era biruită. Acest lucru chiar şi Preasfînta Născătoare de Dumnezeu îl putea vedea şi se umplea de bucurie, după ceea ce s-a zis de David: Maică ce se veseleşte de fii... Deoarece în toate zilele vedea că se înmulţesc fiii Bisericii; căci la începutul propovăduirii lui Petru trei mii de suflete au crezut, apoi cinci mii, şi după aceea mulţi fără număr. Biserica lui Hristos se înmulţea prin toată lumea, fiindcă cei ce se întorceau în Ierusalim de la propovăduire, spuneau toate Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Ea, auzind, se bucura cu duhul, şi dădea laudă Fiului şi Dumnezeului ei.

Cînd Irod a ridicat prigonire asupra Bisericii, pe Iacov fratele lui Ioan, care se întoarse atunci din Spania, l-au ucis cu sabia. Apoi l-au prins şi pe Petru şi l-au închis în temniţă, voind să-i facă şi lui acelaşi lucru. Însă după acea minunată liberare din temniţă şi din legături a lui Petru prin înger, a fost nevoie ca chiar cei mai mari apostoli să iasă din Ierusalim faţă de cumplita prigonire din partea evreilor. Ei s-au risipit prin toată lumea, după cum le căzuseră sorţii fiecăruia dintr-înşii în ce parte să se ducă. Dar, mai înainte de despărţirea lor, au alcătuit Simbolul mărturisirii credinţei, ca toţi să propovăduiască pretutindeni într-un singur fel şi să sădească sfînta credinţă în Hristos. Drept aceea, s-a dus fiecare la sorţul său, rămînînd în Ierusalim numai Sfîntul Iacob, rudenia Domnului după trup, care a fost pus de Hristos, cel dintîi episcop în Ierusalim.

Într-acea vreme a ieşit din Ierusalim şi Sfîntul Ioan Cuvîntă-torul de Dumnezeu, al cărei fiu era, pentru primejdiile care veneau de la zavistnicii iudei. Ei s-au dat într-o parte, dînd loc mîniei, pînă ce a încetat acea cumplită prigonire şi muncire. Dar ca să nu se arate că sînt deşerţi, s-au dus în Efes, unde îi căzuse sorţul lui Ioan. Această ducere în Efes a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu cu Ioan, se încredinţează din aceasta; se află o scrisoare a Sfîntului Ioan apostolul la al treilea sinod a toată lumea, ce s-a ţinut în Efes contra lui Nestorie, către clerul din Constantinopol, în care se scrie cuvintele aceste: "Nestorie, născocitorul de eresuri din cetatea Efesului, în care a petrecut odată şi Sfîntul Ioan Cuvîn-tătorul de Dumnezeu şi Sfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, fiind chemat la judecată de Sfinţii Părinţi şi de episcopii sinodului, singur pe sine despărţindu-se şi fiind tulburat de ştiinţa cea rea, n-a îndrăznit a veni la dînşii. Drept aceea, după ce a fost chemat de trei ori, Sfîntul Sinod l-a osîndit cu dreaptă judecată, dîndu-l jos din toată cinstea preoţească.

Din cuvintele acestea şi din scrisoarea în care se zice că Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu şi Sfînta Fecioară Maria au petrecut odată în cetatea Efesului, se poate şti că Maica Domnului s-a dus din Ierusalim cu Cuvîntătorul de Dumnezeu şi a petrecut în Efes cîtăva vreme. Dar Preasfînta Fecioară Maria n-a fost numai în Efes, ci şi în alte cetăţi şi ţări, cercetînd pe cei luminaţi din nou. Astfel se povesteşte că ea a fost şi în Antiohia, cercetînd pe Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu, precum i se făgăduise prin scrisoarea sa, zicînd: "Voi veni cu Ioan să te văd pe tine şi pe cei ce sînt cu tine!" Se vorbeşte că a fost şi în Cipru, la Sfîntul Lazăr cel înviat a patra zi, care era episcop acolo. Asemenea a fost şi la Muntele Athonului, pentru care lucru Ştefan Monahul Sfetago-reanul scrie o istorisire ca aceasta:

După înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ucenicii fiind adunaţi în Sion, cu Maria, Maica lui Iisus, aşteptau pe Mîntuitorul, precum le poruncise lor ca să nu se depărteze din Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Domnului. Ei au aruncat sorţi şi unde îi va cădea partea fiecăruia dintr-înşii, acolo să propovă-duiască Evanghelia Domnului. Atunci Preacurata a zis: "Voiesc ca şi eu să arunc sorţul meu cu voi, ca să nu fiu fără de parte, şi să am partea pe care va voi Dumnezeu să mi-o dea". Ei au aruncat sorţul cu cucernicie şi cu frică, după cuvîntul Maicii lui Dumnezeu, şi i-a căzut sorţii pămîntul Ivirului. Preacurata Născătoare de Dumnezeu, primind cu bucurie acea soartă, voia ca îndată să se ducă în ţara Ivirului, după primirea cea în limbi de foc a Sfîntului Duh. Dar îngerul lui Dumnezeu i-a zis: "Să nu te depărtezi acum din Ierusalim, ci să petreci aici pînă la o vreme, iar sorţul care ţi-a căzut se va lumina în zilele din urmă şi stăpînirea ta va fi acolo; deci, ai să te osteneşti, puţin după o vreme, în pămîntul în care va voi Dumnezeu să te pună". Atunci Preacurata a petrecut în Ierusa-lim multă vreme.

Lazăr cel înviat a patra zi era în insula Ciprului, pentru că acolo se hirotonise arhiereu de Apostolul Varnava. El dorea cu multă dragoste să vadă pe Preacurată Maica Domnului nostru, pe care nu o văzuse de demult, dar nu îndrăznea să se ducă la Ierusalim de frica evreilor. Maica lui Dumnezeu, înţelegînd aceasta, a scris o scrisoare către Lazăr, mîngîindu-l şi poruncindu-i să trimită o corabie, cu care să vină la dînsul în Cipru, iar el să nu vină la Ierusalim.

Lazăr, citind scrisoarea, s-a bucurat foarte mult şi s-a minunat de atît de multă smerenie a ei. Apoi a trimis cu mare grabă la dînsa corabie şi scrisoare. Apoi Preasfînta Maria, sculîndu-se, a intrat în corabie cu Sfîntul Ioan, iubitul ucenic al lui Hristos, şi cu ceilalţi care le urmau lor cu cucernicie, şi au început a călători spre Cipru. Deci, ridicîndu-se un vînt potrivnic, a dus corabia tocmai la limanul Muntelui Athos, şi aceasta a fost acea puţină osteneală a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, care i s-a zis ei de către înger. Muntele acela era pretutindeni plin de idoli, căci acolo era o capişte mare şi o locuinţă a lui Apolon şi multe alte lucruri drăceşti se săvîrşeau în locul acela. Deci, toţi elinii aveau pentru acel loc multă cinste, pentru că era foarte ales, deoarece acolo venea toată lumea la închinăciune şi fiecare îşi lua răspunsul la cele ce întreba de la ghicitorii de tot lucrul.

Cînd a sosit acolo Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, îndată s-a făcut printre toţi idolii o strigare şi un ţipet întru acest fel: "Pogorîţi-vă la limanul lui Climent, şi primiţi pe Maria, Maica Domnului Iisus!" Aceasta s-a făcut fiindcă diavolii erau siliţi de puterea lui Dumnezeu, de aceea au vestit adevărul fără voie, precum a făcut altădată în latura gherghesenilor, cei ce au strigat către Domnul: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, ca mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi? Poporul, auzind aceasta, s-a minunat şi au alergat cu toţii la malul mării, spre limanul care s-a zis mai sus. Deci, văzînd corabia şi pe Maica lui Dumnezeu, au luat-o pe ea cu cinste, şi la adunarea lor au întrebat-o cum a născut pe Dumnezeu şi cu ce fel de nume. Ea, deschizîndu-şi dumnezeiasca sa gură, a binevestit poporului cu de-a-mănuntul toate cele despre Hristos şi, toţi căzînd, s-au închinat lui Dumnezeu Cel ce S-a născut dintr-însa; iar pe aceea care L-a născut, au cinstit-o cu multe laude; deci, crezînd, s-au botezat, căci multe minuni a făcut Maica lui Dumnezeu.

După botez, ea a pus poporului care s-a luminat din nou, povăţuitor şi învăţător, pe unul din următorii săi, care a fost în corabie cu Sfîntul Ioan, şi, bucurîndu-se cu duhul, a zis: "Acest loc este dat mie de la Fiul lui Dumnezeu să-mi fie mie întru sorţi". Apoi a binecuvîntat poporul şi a zis: "Darul lui Dumnezeu să petreacă în locul acesta şi la cei ce petrec aici cu credinţă şi cu cucernicie şi păzesc poruncile Fiului şi Dumnezeului meu; iar bunătăţile cele de trebuinţă spre petrecerea cea de pe pămînt, vor fi lor din destul cu puţină osteneală. Deci, li se va pregăti lor viaţa cea cerească şi nu va lipsi mila Fiului meu din locul acesta, pînă la sfîrşitul veacului; iar eu voi fi folositoare locului acesta şi spre Dumnezeu caldă mijlocitoare pentru dînşii!"

Acestea zicîndu-le, iarăşi a binecuvîntat poporul şi, intrînd în corabie cu Ioan şi cu ceilalţi următori ai lor, au plecat la Cipru, unde au găsit pe Lazăr în mare mîhnire, de vreme ce Maica lui Dumnezeu n-a ajuns la dînsul mai degrab, temîndu-se să nu i se fi întîmplat ei pe mare vreo împiedicare de valuri şi furtună; pentru că nimic nu ştia despre dumnezeiasca rînduială ce se făcuse. Deci, venind Maica lui Dumnezeu, îndată i s-a schimbat mîhnirea lui întru bucurie şi i-a adus lui daruri, un omofor şi nişte mînecuţe, pe care singură le-a lucrat într-adins pentru dînsul. Deci, toate cîte se făcuseră în Ierusalim şi în Muntele Atonului, i le-a spus lui, şi pentru toate au mulţumit lui Dumnezeu. Petrecînd în Cipru multă vreme şi Biserica de acolo mîngîind-o şi binecuvîntînd-o, iarăşi s-au suit în corabie şi s-au dus la Ierusalim. Acestea le-a scris monahul Ştefan Atonitul despre străinătatea Născătoarei de Dumnezeu.

Preacurata Fecioară, cercetînd laturile cele mai sus zise, iarăşi s-a dus la Ierusalim, unde, petrecînd în casa cea de la Sion a lui Ioan, a fost păzită de dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu de zavistnica şi ucigaşa de Dumnezeu sinagogă a evreilor, care nu încetau a vrăjmăşui împotriva Fiului lui Dumnezeu şi împotriva celor ce credeau într-însul. Dar nicidecum n-ar fi putut suferi evreii ca să fie între cei vii Maica lui Hristos, ci cu totul ar fi pierdut-o pe ea, dacă n-ar fi acoperit-o Dumnezeu cu o oarecare deosebită purtare de grijă, astfel ca mîna necredincioşilor să nu se atingă de chivotul lui Dumnezeu cel însufleţit; căci precum pe Fiul ei, Hristos Dumnezeul nostru, în Nazaret, patria Lui, cînd toţi care erau în adunare, s-au umplut de mînie şi L-au dus în vîrful muntelui ca să-L arunce jos, însă Hristos, trecînd prin mijlocul lor, s-a dus. Astfel că evreii cei mincinoşi n-au putut să pună chinuitoarele lor mîini pe Dînsul, nici să se atingă de Cel văzut, fiind împiedicaţi şi opriţi de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, că încă nu venise ceasul Lui. Tot aşa a făcut Domnul şi pentru Preacurata Maica sa, căci a oprit răutatea cea evreiască scornită de ei şi a stricat sfatul lor cel viclean pornit împotriva ei; pentru că de multe ori voiau ei ca să prindă pe Maica Domnului şi să o piardă sau să-i facă rău, dar nu puteau.

Deci, Preacurata Fecioară a petrecut în Ierusalim în mijlocul atîtor urîtori şi vrăjmaşi ai săi, ca o oaie în mijlocul lupilor şi ca un crin între spini, găsind adesea întru dreptate cuvintele strămo-şului său David: Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? De s-ar rîndui asupra mea tabără, nu se va teme inima mea; de s-ar ridica asupra mea război, spre Dînsul eu nădăjduiesc; de voi merge prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu, Fiule şi Dumnezeul meu, eşti cu mine...

Apoi a venit la dînsa spre cercetare şi închinăciune şi Sfîntul Dionisie Areopagitul, cel luminat în Atena de Sfîntul Apostol Pavel, şi a petrecut nedepărtat de dînsul trei ani, avînd mare dorinţă să vadă pe Maica lui Dumnezeu. După trei ani de la luminarea sa, mergînd într-adins cu binecuvîntarea învăţătorului său, Apostolul Pavel, şi văzînd pe cea dorită, s-a umplut de multă mîngîiere duhovnicească, încît singur despre aceasta o spune în scrisoarea sa către Sfîntul Apostol Pavel, scriind astfel: "Vai, necredincios lucru mi-a fost mie, mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, o povăţuitorule şi începătorul nostru cel preaales! Că afară de Dumnezeul Cel Preaînalt, să fie ceva plin de dumnezeieştile puteri şi de darurile cele minunate, nimeni din oameni nu poate, să o ajungă cu mintea pe aceea, pe care am văzut-o şi am înţeles-o eu cu ochii, nu numai cei sufleteşti, ci şi cu cei trupeşti; pentru că am văzut cu ochii pe cea cu chip dumnezeiesc şi mai sfîntă decît toate duhurile cereşti, pe Maica lui Iisus Hristos, Domnul nostru, pe care mi-a dăruit-o mie a o vedea darul lui Dumnezeu şi cinstea vîrfu-rilor apostolilor, asemenea şi darul cel nespus al singurei Milostive Fecioare şi Preacuratei.

Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu cel Atotputernic, iarăşi şi iarăşi, şi înaintea darului cel mîntuitor şi înaintea Preaslăvitei Cinstitei Fecioare Maria, că, pe cînd era cu Sfîntul Ioan Evanghelistul, petrecînd în trup şi strălucind la cer ca un soare, am intrat înaintea feţei celei cu chip dumnezeiesc a Preasfintei Fecioare, atît de mare şi nemăsurată dumnezeiască rază, nu numai m-a strălucit din afară, dar şi înlăuntru mai mult m-a luminat şi m-a umplut de atîtea preaminunate şi felurite aromate cu bună mirosire, încît nici trupul meu cel neputincios, nici duhul n-a putut suferi unele ca acele semne atît de mari şi începături ale fericirii şi slavei celei veşnice. Inima mea şi duhul meu au slăbit de slavă şi de dumnezeieştile daruri.

Mărturisesc cu Dumnezeu, Care a petrecut în preacinstitul şi feciorescul pîntece, că, de nu mi-ar fi fost mie dumnezeieştile Tale învăţături şi legi, în pomenire şi în mintea cea luminată, aş fi înţeles-o pe ea că este adevărat Dumnezeu, şi aş fi cinstit-o pe ea cu închinăciunea care se cuvine unuia adevăratului Dumnezeu. Căci nici o slavă şi cinste mai mare nu poate să fie ajunsă de mintea oamenilor celor preamăriţi de Dumnezeu, precum a fost acea fericire pe care am gustat-o eu nevrednicul, învrednicindu-mă în acea vreme şi făcîndu-mă atunci foarte fericit. Mulţumesc Celui Preaînalt şi Preabunului meu Dumnezeu, dumnezeieştii Fecioare şi preasfîntului Apostol Ioan, asemenea şi ţie, începătorului Bisericii care dănţuieşte, celui ce o facere de bine ca aceasta cu milostenie mi-ai arătat mie".

Aceasta este scrisoarea Sfîntului Dionisie, din care este destul a vedea şi a înţelege ce fel de dar dumnezeiesc avea preacinstita faţă a Preacuratei Stăpînei noastre, petrecînd pe pămînt. Deci cei ce o vedeau pe ea în trup, se luminau cu sufletele şi se îndulceau cu inimile de multă bucurie duhovnicească. Căci mulţi alergau la ea de pretutindeni din cei noi luminaţi; iar ea, ca o adevărată Maică, pe toţi îi primea întocmai cu nefăţărnicie şi pe toţi îi miluia cu darul său. Celor bolnavi le dădea tămăduiri; neputincioşilor, sănătate; celor mîhniţi, mîngîiere, şi tuturor de obşte, întărire în credinţă; neîndoire în nădejde, îndulcire în dragostea cea dumnezeiască, iar păcătoşilor, îndreptare.

Preacurata Fecioară, vieţuind în casa lui Ioan, ieşea adeseori spre a cerceta locurile acelea, pe care preaiubitul său Fiu şi Dumnezeu le-a sfinţit cu urmele preasfintelor Sale picioare şi le-a pecetluit cu vărsarea sîngelui Său. Cerceta şi Betleemul, unde S-a născut dintr-însa negrăit, păzindu-i nevătămată fecioria ei. Mai ales înconjura acele locuri unde Domnul nostru a pătimit de voie şi le uda cu lacrimile sale, din dragostea cea de maică, plîngînd şi zicînd: "Aici a fost bătut preaiubitul meu Fiu! Aici a fost încununat cu cunună de spini! Aici a ieşit purtînd Crucea şi aici a fost răstignit!" Apoi, ajungînd la Sfîntul Mormînt şi umplîndu-se de negrăită veselie, grăia cu lacrimi de bucurie: "Aici, fiind îngropat cu trupul Hristos, a înviat a treia zi cu preaslăvire!"

Se scrie şi aceasta, că oarecare din iudeii zavistnici au spus arhiereilor şi cărturarilor că Maria, Maica lui Iisus, iese în toate zilele la Golgota şi la Mormîntul în care a fost pus Iisus, Fiul ei, îşi pleacă genunchii, plînge şi cădeşte Mormîntul cu tămîie, iar ei au pus păzitori, ca pe nimeni din creştini să nu-i lase să se apropie acolo. De unde este arătat, că dintr-acea vreme s-a început acel dreptcredincios obicei între credincioşii creştini, ca să cerceteze Sfintele Locuri şi să se închine Domnului Hristos Dumnezeu, Care a voit a pătimi pentru noi de voie. Căci începătura acelui obicei a fost însăşi Născătoarea de Dumnezeu, căreia i-au urmat şi celelalte sfinte femei şi bărbaţi. Drept aceea de la arhiereii şi cărturarii care încă suflau cu îngrozire şi cu ucidere, se pusese pază, ca să nu lase pe nimeni să se apropie de Mormîntul lui Iisus şi pe însăşi Maria, Maica Lui, să o ucidă; dar Dumnezeu a orbit ochii păzitorilor, ca să nu vadă venirea Mariei la Mormîntul lui Hristos.

Deci, de cîte ori mergea acolo, după obiceiul său, preabine-cuvîntata Fecioară, păzitorii nu puteau deloc s-o vadă, nici pe cei ce erau cu ea. După o vreme îndelungată, păzitorii, ducîndu-se de la Mormînt, au spus cu jurămînt arhiereilor şi cărturarilor, că pe nimeni n-au văzut venind la Mormîntul lui Iisus. Preasfînta Maria mai mergea încă şi la Muntele Eleonului, de pe care Domnul nostru S-a înălţat la ceruri şi acolo, plecîndu-şi genunchii, săruta urmele lui Hristos, care de preasfintele Lui picioare s-au închipuit acolo pe piatră. Ea se ruga către Fiul său cu multă plîngere, ca să binevoiască s-o ia şi pe Ea la sine; pentru că mai mult decît Sfîntul Pavel, fără de asemănare, dorea Fecioara să se dezlege şi să petreacă cu Hristos.

Adeseori zicea cuvintele lui David: "Cînd voi veni şi mă voi arăta feţei Domnului? Lacrimile mele s-au făcut mie pîine ziua şi noaptea. Cînd voi vedea pe Fiul meu cel preaiubit? Cînd voi veni către cel ce şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl? Cînd voi sta înaintea Scaunului slavei Lui? Cînd mă voi sătura de vederea feţei Lui? O, preadulcele meu Fiu, acum este vremea să te milostiveşti spre Sion! Acum este vremea să mă miluieşti pe mine, Maica Ta, din valea plîngerii a acestei lumi, pe aceea care, pînă la atîta nevedere a preasfintei feţei Tale, mă tînguiesc. Scoate de acum sufletul meu din trup ca din temniţă, căci în ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, tot aşa doreşte sufletul meu de Tine, Dumnezeule, ca să mă satur, cînd mi se va arăta slava Ta".

Sfînta Fecioară se obişnuise ca uneori să întîrzie în Muntele Eleonului, căci lîngă muntele acela era satul care se numeşte Ghetsimani şi lîngă el, sub munte, o grădină cu saduri, din care Zevedei avea puţină cîştigare, şi care era moştenirea Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Într-acea grădină, Domnul nostru, mai înainte de patima Sa cea de voie, se ruga şi asuda faţa cu sînge, şezînd în genunchi înaintea Tatălui ceresc. Deci, într-acea grădină, după aceea, şi Preacurata Maica Lui, în acelaşi loc vărsa rugăciu-nile sale cele fierbinţi, asemenea şezînd în genunchi şi udînd cu lacrimi faţa sa şi acel loc. Acolo a fost mîngîiată de înger cu vestirea de la Dumnezeu a grabnicei ei mutări la ceruri.

Acolo s-a făcut de două ori arătare îngerească Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, mai înainte de sfîrşitul ei, după mărturia lui Gheorghe Chedrin, istoricul grec; adică mai înainte cu 15 zile de adormirea ei; apoi mai înainte cu trei zile, cînd a luat de la înger acea stîlpare de lemn de finic din Rai, pe care a dus-o Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu.

În ştire să fie şi aceasta, că praznicul Adormirii Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu este aşezat în 15 zile ale lunii lui august, ca să se prăznuiască cu toată cinstea, de pe vremea împărăţiei dreptcredinciosului împărat grec Mauriciu. Drept aceea, prăznuim cu bucurie preaslăvita ei mutare de pe pămînt la cer şi slăvim pe Cel ce S-a născut dintr-însa şi Care a luat-o la cer cu slavă, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh este slăvit în veci. Amin.

*

Unii, precum Meliton, episcopul Sardelor, scriu că şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, se dusese la Efes şi de acolo a fost adus de nor, precum au fost aduşi înainte şi ceilalţi apostoli şi au venit la îngroparea Maicii lui Dumnezeu. Iar ceilalţi, de care povestesc Metafrast şi Sofronie cu neîndoire, spun că Sfîntul Ioan nu se depărta de Maica cea dăruită cu darul de Dumnezeu, al cărei fiu era din încredinţarea lui Hristos, ci îi slujea ei întotdeauna, ca un adevărat fiu pe maica sa, avînd-o în casa sa pînă la fericitul ei sfîrşit. El se ducea uneori pentru puţină vreme în cetăţile de primprejur, precum s-a pomenit mai sus, adică se ducea cu Petru în Samaria, şi aceasta o făcea după bunăvoinţa şi binecuvîntarea Maicii lui Dumnezeu, dar îndată se întorcea iarăşi la dînsa în Ierusalim. Pînă să se întoarcă el, slujba Preacuratei Fecioare o împlinea Sfîntul Iacov, ruda Domnului, cel ce întotdeauna petrecea în Ierusalim la scaunul său. După povestirea oarecărora, şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, ca şi ceilalţi apostoli, a fost răpit de nor, şi aceasta s-a făcut dintr-o cetate mai apropiată.

Acestea s-au spus pentru a şti unde şi cum a petrecut Preasfînta Fecioară Născătoare de Dumnezeu după înălţarea Domnului. Deci, pentru cinstita ei adormire, citeşte precum este scris cuvîntul mai înainte.

*

Pentru anii Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, cît a petrecut pe pămînt, şi în care an a murit, multă neîntocmire este între scriitorii bisericeşti de istorii şi de hronografuri.

Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, scriitorul istoriei bisericeşti, şi apoi de la dînsul şi sinaxarele lunilor - al Moscovei, al Kievului şi al Azovului -, povestesc că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a întîmplat în anul al 48-lea de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, şi în al 15-lea de la Înălţarea Lui. Ea a vieţuit pe pămînt 63 de ani. Sinaxarele lunilor numără aceşti ani astfel: A născut pe Domnul nostru Iisus Hristos în al 15-lea an al vîrstei Sale. După răstignirea şi înălţarea Domnului la cer a petrecut în casa Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu 15 ani, şi a murit în anul 48 de la naşterea lui Hristos, pe vremea împărăţiei lui Claudie Cezarul. Astfel că toţi anii vieţii ei au fost 63.

Nichifor Calist, în a doua carte a sa, în capitolul 3, aduce pe Sfîntul Apostol Evod, unul din cei 70, care a fost întîiul episcop în Antiohia după marele Apostol Petru, şi spune că, adormirea Preacuratei Fecioare a fost în anul 44 de la întruparea lui Hristos; iar toţi anii vîrstei ei sînt 59. Nichifor scrie numărul anilor lui Evod astfel: De trei ani Preacurata Născătoare de Dumnezeu s-a dus în templu şi acolo a petrecut 11 ani în sfînta sfintelor. Apoi s-a dat de preoţi lui Iosif spre pază, la care a petrecut 4 luni şi a luat buna-vestire cea de bucurie de la îngerul Gavriil. A născut pe Domnul Hristos în anul al 15-lea al vîrstei sale, în 25 ale lunii Decembrie; după aceea a petrecut 33 de ani, în care Cuvîntul cel mai înainte de veci şi Fiul ei, petrecea pe pămînt. După pătimirea de voie, învierea şi înălţarea Domnului, a şezut în casa lui Ioan 11 ani. Astfel toţi anii vieţii ei adunaţi sînt 59. Aceste cuvinte ale lui Evod adunîndu-le Nichifor, pe a sa înţelegere le pune în cartea a 2-a, în capitolul 21, spunînd că Preacurata Fecioară s-a mutat în al 60-lea an al vîrstei sale.

Ipolit spune că Preacurata Fecioară a petrecut după pătimirea Domnului Hristos 9 ani şi s-a mutat în al 43-lea an de la întruparea Domnului, iar toţi anii vieţii ei ar fi 58.

Meliton, episcopul Sardelor, a scris că, în anul 22 după Înălţarea Domnului, Preasfînta Fecioară Maria a trecut de la cele pămînteşti la cele cereşti, în anul 58 de la întrupare, iar de la naşterea sa în anul 69.

Sfîntul Epifanie şi cu Gheorghe Chedrin scriu asemenea, că Preacurata Fecioară, după înălţarea Domnului, a petrecut 24 de ani, iar toţi anii ei au fost 62, neajungînd 23 de zile pînă la 62 de ani, pentru că s-a născut în septembrie, în opt zile, şi s-a mutat în 14 zile ale lunii August. După această numărare a lui Epifanie şi a lui Chedrin, Preacurata Fecioară s-a mutat în anul 57 de la întru-parea lui Dumnezeu Cuvîntul, la sfîrşitul lui Claudie şi la începutul împărăţiei lui Nero.

Sfîntul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Egiptului, ase-menea şi Sfîntul Simeon Metafrast, nu numără anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai aminteşte că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a făcut la adînci bătrîneţi. Cu aceştia se uneşte şi Meletie Atenianul, istoric bisericesc.

Să nu ne mirăm de această neîntocmire a acestor mulţi scrii-tori pentru anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspîndea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfîrşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgînii prigonitori. Pentru aceasta să se ţină cine va voi, de oricare scriitor şi numărător de anii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Deci, este cu putinţă a socoti că mai vrednică este istoria acelora care au scris mai tîrziu despre anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au zis că la adînci bătrîneţi a trecut la viaţa cea neîmbătrînită. Socoteşte aceasta de aici: la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în timpul îngropării trupului ei cel curat şi primitor de Dumnezeu, a fost cu Sfinţii Apostoli şi Sfîntul Dionisie Areopagitul, iar Dionisie s-a întors la Hristos în Atena de Sfîntul Apostol Pavel, în anul 52 de la întruparea Cuvîntului lui, după adevărata urmare a celor vrednici de credinţă scriitori de istorii şi de ani.

Deci, dacă Preacurata Fecioară s-a mutat, după Ipolit, în anul 43 de la întruparea lui Hristos, după Evod în anul 44, sau după Eusebiu şi sinaxarele lunilor în anul 48, apoi cum putea să fie Sfîntul Dionisie la adormirea ei cea mai de pe urmă în anul 52, cînd el s-a întors spre Hristos. Deci, Preacurata Fecioară s-a mutat mai tîrziu, după întoarcerea lui Dionisie. Acest sfînt a fost la adormirea ei cu ceilalţi Sfinţi Apostoli şi bărbaţi apostoleşti.

Mai mult, nu se cuvine a ispiti şi-a iscodi tainele acelea, pentru care Dumnezeu n-a voit să le arate tuturor.

 

Sursa: VIEŢILE SFINŢILOR pe LUNA AUGUST, Retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediţia din 1901-1911, Ediţia în format pdf, Editura Episcopiei Romanului, 2001. p. 116-130

Alte articole:

Duminica Sfinţilor Români

Parintele Nicolae Bordasiu - Se întorc morţii acasă

A fost sfintit Centrul rezidential pentru persoane varstnice Sfantul Silvestru

Pregătiri pentru inaugurarea Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru“

6 Iunie Calendar ortodox

• Sfânta Muceniță Valeria
• 

  Sfântul Mucenic Ghelasie Acest Sfânt Mucenic, când a început persecuția împotriva creștinilor, și-a împărțit toată averea sa săracilor, și îmbrăcând haine albe a mers la martirii lui Hristos...
• 

  Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților În acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin grădina sa, lucrând și cântând psalmii lui David, a auzit deodată niște...
• 

  Sfântul Cuvios Visarion Toată viața acestui sfânt părinte era asemenea păsărilor cerului, pentru că nimic nu a câștigat din cele pământești, nici nu avea chilia sa, nici vreo adăpostire...
• 

  Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia” Această icoană a Maicii Domnului este foarte iubită și răspândită prin numeroase copii în Rusia. Icoana „Pimenovskaia” a început să izvorască mir bine înmiresmat atunci...

Apostolul zilei

În zilele acelea, înconjurându-l ucenicii, Pavel s-a sculat și a intrat în cetate. Și a doua zi a ieșit cu Barnaba către Derbe. Și, binevestind cetății aceleia și făcând ucenici...

Ap. Fapte 14, 20-28; 15, 1-4

Evanghelia zilei

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea...

Ev. Ioan 9, 39-41; 10, 1-9

doxologia.ro Preia articolele Doxologia în site-ul tău!

 

Să alergăm la Maica Domnului

 ”Eu, cu necazurile mele, la Maica Domnului am alergat cel mai mult. După rugăciune, îl simt pe Dumnezeu. Îl simt! Sunt clipe când mă simt fericit, așe… o bucurie, o înălțare, o luminare a minții… Da! O stare de evlavie, de bunătate, când parcă nici nu îți mai vine să te rupi de rugăciune.
Dumnezeu e aproape de noi…”

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înțelegem cine este de vină, înțelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru și ne lăsăm convinși să se vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credință. Credința se manifestă prin voință. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credință adevărată. Când are credință adevărată, va manifesta și voință adevărată. Ceilalți oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-și găsesc odihna, nu-și găsesc vindecarea.

Creștinii adevărați au această șansă, Îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii și credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm și să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credința și puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul și sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupești și sufletești.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101)

O Maicuță Sfântă/ Te rugăm fierbinte
Să ne-asculți de-a pururi/ Marea rugăminte.
                 Nu lăsa Măicuță/  Să pierim pe cale
                  Căci noi suntem fiii/  Lacrimilor tale.                                                        

Maică vino iară/ Nu lăsa să piară
                                 Țara și poporul / Turma și păstorul

                           

 ,,Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

     Multe şi frumoase ar putea fi învăţăturile la care ne-am putea opri la această sărbătoare. Dacă ne gândim în primul rând la învăţătura Bisericii despre Maica Domnului care ne spune că este: ,,Pururea Fecioară, rugătoare permanentă, mijlocitoare neîncetată şi născătoare de Dumnezeu sau Teotokos.  Precum şi  faptul că Tatăl a ales-o, Fiul S-a întrupat, iar Duhul Sfânt a adumbrit-o."

    Câteva dintre minunile care s-au petrecut la Adormirea Maicii Domnului. Două sunt minunile mari sau momentele de vârf din viața Maicii Domnului: Minunea întrupării sau momentul Bunei Vestiri şi minunea Adormirii ei, când Preacurata e înăl­țată la cer cu trupul.

        E bine de ştiut că atunci când Maica Domnului a adormit s-au petrecut mai multe minuni: Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce vestea minunată a mutării ei la cer; venirea pe norii cerului a celor doisprezece apostoli;  venirea Mântuitorului Hristos, pentru a duce la cer sufletul preacuratei Maicii Sale; prezența norului luminos care a învăluit sicriul cu trupul Maicii Domnului spre a nu fi profanat de fanatici; prezența îngerilor lui Dumnezeu, care, învăluiți de acest nor, împreună cu apostolii, ierarhii, preoții și creștinii prezenți, cântau cântările slujbei de înmormântare; tăierea mâinilor preotului evreu Atonie și apoi vindecarea lor; venirea pe nori a Sfântului Apostol Toma, la trei zile după îngropare; descoperirea mormântului gol, arătarea în văzduh a Maicii Domnului, care la trei zile după îngropare a fost înviată de către Fiul ei și înălțată cu trupul la cer.

        Ce poate să facă Maica Domnului pentru noi? Ca unei mame, putem să-i spunem totul: ofurile, necazurile, dezamăgirile, neîmplinirile. În Cana Galileii, Iisus, Fecioara Maria şi ucenicii participă la o nuntă. Acolo se termină vinul. Maica Domnului nu-i adresează nicio rugăminte lui Iisus, ci îi aduce în faţă lipsa. Iisus face prima minune. Preface apa în vin.

       Cu ce gând trebuie să ne rugăm Maicii Domnului? Cu convingerea că ori de câte ori ne vom ruga, Fecioara Maria va şi lua durerea, necazul, lacrima, neîmplinirea fiecăruia şi le va duce Fiului Său.

    Cristofor Columb, când a pornit pe drumul descoperirii Americii, s-a îndreptat spre oraşul unde se născuse pentru a cere ajutor. A cerut ajutor de la regele Portugaliei şi al Spaniei, dar fără folos. Văzând că nimeni nu-l ascultă, şi-a îndreptat gândul şi glasul către Regina tuturor şi a căzut în genunchi în faţa icoanei sfinte din oraşul Sevillia şi s-a rugat: ,,O, Fecioară, eu vreau să descopăr noi ţări dincolo de ocean pentru ca şi acolo să fie dusă crucea şi să fie împărtăşită lumina credinţei creştine, dar regii pământeni nu mă ajută, de aceea vin la tine sfântă Fecioară, mijloceşte la dumnezeiescul tău fiu, ca să mişte inimile oamenilor şi să-mi dea ajutor". Rugăciunea i-a fost ascultată, fiindcă a primit ajutor de la regina Isabela. Pe corabie a botezat-o ,,Santa Maria” şi astfel a ajuns aşa cum şi a dorit să se întâmple, să ducă credinţa creştină în pământul îndepărtatei Americi.

Avem aici răspunsul la rugăciunea din Paraclis: ,,Către născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm”, sau ,,ajutorului omenesc nu ne încredinţa, ci singură ne apără şi ne mântuieşte”.

          Maica Domnului şi copilul milos. Un copil, rămas orfan de amândoi părinţii, a fost crescut de un unchi de-al său, care îi purta de grijă, îi cumpăra haine şi îi dădea să mănânce. De la un timp însă unchiul a observat că după ce mânca, micuţul lua o bucată de pâine, plecând de acasă cu ea spre curtea bisericii. Acolo, la poarta bisericii se afla o icoană mare, pe care era zugrăvit chipul Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Copilul credea că Iisus din icoană este viu şi că îi este foame şi Lui şi nu avea ce să mănânce. De aceea venea în fiecare zi la El şi îi aducea o bucăţică de pâine pe care o punea lângă icoană. Într-o zi unchiul îl certă, întrebându-l pe nepot unde duce pâinea în fiecare zi. Copilul îi răspunde că  în curtea bisericii este un copil sărac, care n-are ce mânca şi lui îi duce pâinea. Crezând că este vorba despre un copil ştrengar din sat care îl amăgeşte ca să-i ducă mâncare, unchiul îi zise cu asprime:   - Dacă este aşa du-te la acest copil să-ţi dea să mănânci că eu nu-ţi mai dau. Bietul prunc, plângând veni la Biserică, în faţa icoanei, zicând pruncului Iisus: „Mititelule, sunt tare flămând şi unchiul nu îmi mai dă de mâncare. Dă-mi te rog o bucată de pâine că şi eu ţi-am dat când am avut. Şi se spune că Maica Domnului s-a făcut vie şi a scos o pâine de sub omofor şi i-a dat-o băiatului zicând: „Ia această pâine din care să mănânci tu şi urmaşii urmaşilor tăi". (Din cartea: Rugăciuni şi poezii pentru copii, Editura Lumină din Lumină, p.171).

“Cine nu vrea nu se vindeca. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu. In cele din urma intelegem cine este de vina, intelegem ce se intampla inlauntrul nostru si ne lasam convinsi sa ne vindecam.

Sa alergam la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Sa alergam la Maica Domnului, dar cu credinta. Credinta se manifesta prin vointa. Daca omul vrea sa se faca sanatos: “Vrei sa te faci sanatos?”, sa raspunda: “Da, vreau sa ma fac sanatos!”. Cand vrea cu adevarat, manifesta credinta adevarata. Cand are credinta adevarata, va manifesta si vointa adevarata. Ceilalti oameni care traiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-si gasesc odihna, nu-si gasesc vindecarea. Crestinii adevarati au aceasta sansa, Il au pe Hristos, o au pe Maica Domnului.

Cei care credem in Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii si credem in Maica Domnului, o consideram Maica a noastra, sa alergam cu indrazneala la ea. Sa alergam si sa o rugam. Sa o rugam din tot sufletul nostru, din toata inima noastra, cu toata credinta si puterea din noi. Sa aratam evlavie, sa facem metanii, sa-i sarutam icoana, sa ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca sa se tamaduiasca trupul si sufletul nostru, sa ne vindecam de bolile trupesti si sufletesti”.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnita mea, Editura Bizantina, 2009)

Borcanul abundenței

 

Borcan magic pentru prosperitate și abundență: Banii vor veni rapid la tine

  este un ritual in care crearea unui borcan special în care se adună obiecte sau simboluri care reprezintă dorințe sau lucruri pe care doriți să le atrageți în viața voastră. Acesta este un obicei popular în multe culturi și este legat de ideea de a atrage prosperitate și noroc.
Energia si intentiile noastre pot sa creeze adevarate minuni in lumea noastra exterioara.
Iată cum poți să faci un borcan al abundenței:
Materiale necesare:
1. Un borcan de sticlă sau un recipient transparent cu capac. Recipientul trebuie sa fie sufficient de mare pentru a intra in el toate elementele active si etans pentru a mentine energia in interior. Borcanul trebuie sa fie frumos pentru voi astfel incat sa te atraga, sa te poti conecta mai usor cu el.
2. Obiecte simbolice sau simboluri, cum ar fi pietre semiprețioase, monezi, fotografii, steluțe, orice obiect de care voi sunteti inspirati in practica abundentei.
3. Hârtie pentru a scrie intentia si dorinta ta legata de abundenta ce o doresti in viata ta
4. Pix pentru ati exprima gandurile si dorintele pe hartie.
5. Lumânări sau luminițe decorative, reprezinta lumina, iluminarea spirituala.
6. Plante sau ierburi sacre , care aduc un plus magic borcanului vostru.
7. Cristale
8. Sare ca si symbol al purificarii si protectiei. Ea ajua la curatarea energiilor negative si la pastrarea unui spatiu sacru, curat si sigur.
9. Apa sfintita sau apa purificata, amplifica revitalizeaza puterea borcanului
Pași:
1. Alege un borcan de sticlă sau un recipient transparent pe care să îl folosești pentru acest scop. Este important să fie curat și să aibă un capac.
2. Gândește-te la ceea ce dorești să atragi în viața ta și scrie pe hârtie acele dorințe sau intentii. Poți scrie cuvinte sau propoziții scurte, sau pur si simplu lasa sa curga totul din sufletul tau, din inima ta minunata.
3. Adaugă obiectele simbolice în Borcanul Abundentei. Acestea reprezinta simbolic dorințele tale. Poți adăuga monezi sau bancnote pentru prosperitate financiară, pietre semiprețioase pentru protecție sau energie pozitivă, sau orice alte obiecte care au semnificație personală.
4. Plasează hârtia cu emotiile si intentiile tale în Borcan, printre celelalte obiecte.
5. Poți decora Borcanul Abundentei în exterior cu desene sau semne care simbolizează Abundenta. Poți folosi și luminițe decorative pentru a crea o atmosferă specială.
6. Închide capacul Borcanului și așază-l într-un loc special unde să poți să-l vezi zilnic, sa te poti conecta la energia lui . Poate fi pe un raft, pe masă sau pe sanctuarul tau magic.
7. Pentru a mentine puterea Borcanului puteti sa-l priviti in timpul meditatiilor, sa il luati cu voi la intalnirile noastre, sau in timpul practicilor voastre spirituale.
Acest Borcan al Abundenței poate să servească ca o amintire constantă a obiectivelor tale și a intențiilor pentru viitor, și poate fi o modalitate frumoasă de a-ți aduce aminte să te concentrezi pe abundenta din viața ta. Este important să abordezi acest ritual cu sinceritate și inimă deschisă.
Borcanul Abundentei poate devini astfel un instrument magic in calatoria voastra spirituala. Fiecare element si fiecare intentie din acesta pot devini o punte catre o intelegere mai profunda, catre conexiunea cu divinul.
Cu fiecare pas in aceasta calatorie, veti descoperi ca spiritualitatea devine o parte integrata si puternica a vietii voastre.

In concluzie, Borcanul Abundentei poate reprezinta o unealta magica si spirituala extrem de versatila. 

Iata o reteta pentru un ,,Borcan magic "

Pentru prosperitate si abundenta (se mai numeste si borcanul lui Pluto .

Pluto in mitologia greaca este Zeul abundentei si a bogatiei .

Acest borcan magic va atrage prosperitate si bogatie financiara !

Cateva ierburi ,cristale ,vor lucra pentru beneficiul tau

Ingrediente :

Pietricele de aventurin -aduce

succes,noroc,prosperitate ,bogatie si relatii.

Nucsoara-putere psihica

Ghimbir- succes ,prospetitate sentimentala

Musetel -echilibru ,intuitie

Foi de dafin -creativitate ,intelepciune

Scortisoara -protectie ,purificare

Menta -intuitie

Lumanare verde -vindecare

fizica,succes ,obiective personale.

Bani -Abundenta

Cristal verde -Atrage prosperitatea

Atunci cand pregatesti acest borcan magic ,aminteste-ti ca intentiile ,gandurile ,cuvintele voastre si puterea interioara sunt cele care creaza adevarata magie .

Aseaza borcanul magic langa o iconita si sub el aseaza un bilet cu acest mesaj :

Primesc abundenta in orice moment din zi sau din noapte ,Universul lucreaza pentru mine .

Multumesc Abundentei,

Multumesc Ptosperitatii!

Multumesc Banilor ce vin la mine!

 

SALVIA

 

JALESUL (Salvia officinalis)

Descriere:

Citeva denumiri ale Salviei officinalis:

Cilvie, jale, jales, jales-bun, jales-de-gradina, salvie, salvie-de-gradina, salet, salvir, serlai. Salvia, cunoscuta ca o planta din familia labiatelor, provine din Europa de sud si se cultiva la noi in gradini.

Planta atinge o inaltime de 30-70 centimetri, florile ei violete sunt dispuse verticilat, deci in cerc, in jurul unei axe comune; frunzele sale opozite, alb-linoase sclipesc argintiu si emana un parfum usor amar, aromatic. Salvia-de-gradina trebuie sa alba partea ei de gradina intr-un loc ferit, insorit. Pe parcursul iernii, o acopar usor cu crengi de molid, deoarece este deosebit de sensibila la ger.

O alta subspecie,

Salvia pratensis, cunoscuta sub denumirile de buruiana-milcedului, coada-vacii, gavat, jale, jales, jales-salbatic, jales-de-cimp, jales-de-padure, salvie, salvie-de-cimpuri, salvie-salbatica, se gaseste pe povirnisuri, pasuni si cimpii. De departe se vad stralucind florile-i albastrui-violete care raspindesc o mireasma plina de arome. De la aceasta specie se folosesc florile, de cele mai multe ori numai pentru gargara sau pentru fabricarea

OȚETUL de SALVIE - 1 pumn plin de flori este lasat la macerat in otet natural si acesta se intrebuinteaza ca frectie binefacatoare in timpul unei boli mai lungi in care se sta ia pat.

Frunzele se colecteaza inaintea perioadei infloririi, in mai si iunie. Intrucit plantele dezvolta in zileie insorite si uscate uleiuri eterice, frunzele sunt culese numai in soare, preferabil la ora amiezii si apoi sunt puse la umbra ca sa se usuce. Mai curativa decit Salvia pratensis este insa Salvia officinalis, citata mai sus si de care ma voi ocupa in continuare pe larg. Inca de pe vremea strabunilor nostri, salvia era o planta medicinala deosebit de laudata si pretuita. Chiar si numele oglindeste marea apreciere de care s-a bucurat aceasta planta de leac din partea oamenilor inca din timpuri indepartate. Denumirea de salvia deriva din cuvintul latinesc ,,salvare" (a vindeca, a insanatosi). Dintr-o frumoasa carte veche despre plante rnedicinale reiese cit de mult era stimata pe vremuri salvia: ,,Cind Maica Domnului a trebuit sa fuga cu copilul Isus in fata lui Irod, a rugat toate florile de cimp s-o ajute; dar nici una nu i-a oferit adapost. Atunci s-a inclinat catre salvie si iata, aici a gasit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, s-a ascuns pe sine însăși si a adapostit pruncul in fata aprozilor lui Irod. Acestia au trecut pe Iinga ei fara a-i vedea. Dupa ce pericolul a fost depasit Maica Domnului a iesit din ascunzatoare si a vorbit afectuos salviei: «De azi tnainte si pina in vecii vecilor vei fi o floare preferata a oamenilor. Iti dau putere sa vindeci oamenii de orice boala; salveaza-i de la moarte, cum ai facut si cu mine»." De-atunci, salvia infloreste orisicind intru salvarea si ajutorarea oamenilor. - Cind ai facut ani de-a rândul experiente cu plante rnedicinale si ai cerut adesea in clipe grele ocrotirea si ajutorul multiubitei Sfinte Fecioare, atunci simti din credinta adinca si incredere adevarata cum isi intinde minile ocrotitoare peste plantele noastre medicinale.

Ceaiul de salvie, baut mai des, fortiftca intregul organism, ne fereste de atacuri de apoplexie si are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor. In combaterea transpiratiei nocturne este singura planta medicinala, in afara levanticii, care vine oamenilor in ajutor; ea vindeca maladia care provoaca aceasta transpiratie in timpul noptii si indeparteaza prin puterile ei invioratoare marea slabiciune care insoteste boala. Multi doctori a recunoscut proprietatile remarcabile ale salviei: ei o administreaza in spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor (tremuraturil extremitatilor) cu cele mai bune rezultate. In afectiunile mentionate mai sus, se beau 2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Ceaiul are un efect benefic si asupra ficatului bolnav, inlaturtnd balonarile si toate indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului. Are actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din aparatul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mincare si combate tulburarile intestinale si diareea. -

Pe intepaturile de insecte se aplica frunze de salvie farimitate cit de marunt.

Ceaiui de salvie se recomanda extern in mod deosebit in amigdalite, boli de git, abcese (focare de puroi) dentare, inflamatii ale faringelui si cavitatii bucale. La multi copii si adulti nu s-ar fi ajuns la operatie de amigdale daca s-ar fi intervenit la timp cu salvie. Daca lipsesc amigdalele, care in calitatea lor de politisti ai organismului opresc substantele otravitoare si le prelucreaza, acestea se indreapta direct catre rinichi. O infuzie de salvie ajuta si dintii care se misca, gingiile care singereaza, desosarile (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clateste gura, se face gargara sau se aplica tampoane de vata imbibate in infuzie.

Foarte important ar fi pentru oamenii slabi de nervi si femeile care sufera de afectiuni ale organelor pelviene sa faca din cind in cind cite o baie de sezut cu salvie (a se vedea ,,Moduri de folosire").

Pe lîngă folosirea cu rezultate bune a salviei ca planta medicinala, ea nu trebuie uitata nici in calitatea sa de planta aromatica (mirodenie) foarte gustoasa. Se intrebuinteaza in portii foarte mici, asemanator cimbrului, la mincaruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gisca sau de curcan. Si vinatul devine mai gustos prin adaosul unei frunzulite de salvie. In prepararea brinzeturilor amestecate cu verdeturi (cu mirodenii) si a sosurilor condimentate ar trebui sa ne gindim la salvie macar din motive de sanatate. In anumite zone se coc ,,prajituri si cozonaci de salvie". La coca se adauga frunze de salvie taiate foarte fin, asemenea anasonului

Salvia - planta care salveaza viata

"Dorinta salviei este sa-i faca pe oameni nemuritori", se spunea in Evul Mediu. O credinta straveche, inscrisa chiar in numele plantei. "Salvia" vine din latinescul "salvare" - a fi sanatos, a vindeca, a salva. La romani, era o planta sacra, culeasa cu protocol.

Despre aceasta plantă extrem de aromată, cu frunze verzi, albicioase, si flori rozalbe si violete, se spunea in Antichitate ca este sacra, fiind adusa pe pamant chiar de zei. "Cine are salvie in gradina nu lasa batranetea sa se apropie" - spune un vechi proverb chinezesc. Medicii greci si romani - Galen, Plinius, Dioscoride - elogiaza si ei salvia, considerand-o o regina a ierburilor tamaduitoare, cu efecte protectoare magice. In Roma antica, salvia era considerata o planta sacra, fiind adunata cu un intreg ritual. Cel care oficia ceremonialul aducea drept jertfa paine si vin, imbracat intr-o tunica alba. Romanii interziceau folosirea obiectelor de metal, considerand ca devin otravitoare in contact cu salvia. Mai ales la trecerea dintre iarna si vara, salvia era un remediu nelipsit, fiind folosita ca detoxifiant, protector impotriva diverselor infectii care apar in aceasta perioada, tonic nervos si psihic, reintineritor. Se credea ca acela care va consuma salvie inca de la inceputul primaverii va intineri si el odata cu natura. Exista multe mituri terapeutice legate de aceasta planta sacra, mituri pe care stiinta moderna se straduieste sa le inteleaga si sa le dea o utilitate practica. Salvia este o planta cercetata intens, careia medicina ii descopera tot mai multe aplicatii practice. Ea nu este doar un medicament natural cu multiple aplicatii, ci si un leac excelent pentru mentinerea sanatatii. Si in medicina traditionala romaneasca, salvia are numeroase intrebuintari. Avand o mare sensibilitate la ingheturile din timpul iernii, ea este o planta care necesita ingrijiri speciale si, ca atare, nu creste spontan, ci doar cultivata, mai ales in zonele sudice ale tarii. De la ea se folosesc frunzele si partile aeriene inflorite, care sunt foarte bogate in uleiuri volatile, avand un gust puternic aromatic si astringent. Gasim aceasta planta sub forma de ceai in practic toate magazinele specializate de tip Plafar, la fel ca si anumite preparate pe baza de salvie, cum ar fi tinctura.

Cateva retete pe baza de salvie:

Pulberea

Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de salvie se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri întunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

Tinctura

Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de salvie, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza cate o lingurita diluata in putina apa, de patru ori pe zi. Este folosita ca echilibrant nervos si hormonal, stimulent al activitatii cerebrale si al memoriei.

Vinul stimulant de salvie

Frunze uscate de salvie. Foarte aromate si picante, se folosesc si in bucatarie. Intr-un litru de vin natural alb se pun douazeci de linguri de pulbere de salvie si se lasa sa se macereze vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau cate 3 linguri din acest vin, inainte sau dupa masa. Administrat inainte de masa, vinul de salvie stimuleaza apetitul si invioreaza. Luat dupa ce am mancat, vinul de salvie - spune medicul francez Jean Valnet - este un extraordinar remediu contra surmenajului si a asteniei, contra astmului, contra distoniei neuro-vegetative. Potrivit aceluiasi medic, vinul cald de salvie este un excelent profilactic pentru raceala si gripa.

Otetul de salvie

Era foarte mult folosit de catre calugarii benedictini, care il considerau un elixir pentru nervi si digestie. Iata reteta sa de preparare: intr-un litru de otet natural de mere (sau de mere cu miere) se lasa sa se macereze, vreme de doua saptamani, 50 de grame de frunze de salvie maruntita. Va rezulta un otet foarte aromat, cu efecte tonice digestive, carminative (reduce balonarea), invioratoare, un excelent adaos la salatele de primavara. Extern este folosit ca frectie impotriva racelii, a durerilor reumatice, a starilor de oboseala fizica si psihica.

Decoctul combinat

Se pun 3-4 linguri de salvie maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.

Cataplasma cu salvie

O mana de frunze maruntite de salvie se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Dupa trecerea acestui interval de timp se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Boli interne, tratate cu salvie

Bronsita, astmul, rinita, sinuzita, bolile respiratorii cu secretii abundente - pulberea de salvie, administrata constant vreme de o luna, cate o jumatate de lingurita de 4 ori pe zi, reduce cantitatea de secretii si are efect antiinfectioase puternice. Este recomandata mai ales in perioada de primavara, inclusiv bolnavilor cronici, pentru ca are efecte detoxifiante puternice, actionand asupra cauzelor profunde ale acestor boli.

Indigestia, balonarea - se ia inainte de masa un sfert de lingurita de pulbere de salvie. Aceasta planta stimuleaza digestia si echilibreaza apetitul, avand calitatea de a impiedica formarea gazelor in intestin. In lumea araba, salvia este numita "iarba beduinilor", decoctul combinat de salvie fiind un remediu celebru pentru tratarea tuturor problemelor digestive, mai ales a diareei, a colitei de fermentatie si a diferitelor infectii ale tubului digestiv. Pentru tratarea acestor afectiuni se iau 2-3 cani de decoct combinat de salvie pe zi.

Ciclu menstrual neregulat, foarte abundent sau dureros, sterilitate feminina - se administreaza o jumatate de lingurita de salvie, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Un tratament va dura trei luni si va avea efecte ample de armonizare la nivel hormonal, influentand atat productia glandelor endocrine, cat si receptorii diferitilor hormoni.

Florile - asemanatoare cu gura-leului, sunt mici, de culoare roz-violeta si, mult mai rar, alba

Tulburari de menopauza - contra acestor probleme, tinctura de salvie este un adevarat elixir, reducand transpiratia, rarind aparitia bufeurilor, avand un puternic efect de reintinerire. Se administreaza cate o lingurita de tinctura (intotdeauna diluata in apa) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Efectele terapeutice apar dupa 4 saptamani. Contra hemoragiilor care apar la debutul menopauzei se foloseste pulberea de salvie, administrata in acelasi mod ca mai sus. Un studiu realizat in Italia in 1998, pe 30 de femei, a aratat ca dupa 3 luni de tratament cu salvie, s-au rarit sau chiar au disparut bufeurile nocturne, precum si transpiratia abundenta. De altfel, impotriva transpiratiei excesive sau cu miros neplacut, salvia are efecte extraordinare, fiind un adevarat deodorant cu administrare interna, asa cum vom vedea in continuare:

Transpiratia excesiva - studii facute in paralel in Anglia, Germania si Statele Unite au aratat fara dubiu ca salvia reduce puternic sudoratia, inclusiv cea care apare pe fondul unor dezechilibre la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Se administreaza in acest scop sub forma de tinctura, cate 4 lingurite pe zi, sau de decoct combinat, din care se bea 1 cana pe parcursul unei zile (are un gust neplacut, dar este foarte eficient).

Diabetul de tip II - salvia sporeste foarte mult receptivitatea (cu pana la 2-3 ori) organismului la insulina

- este concluzia unui studiu german pe aceasta tema. In acest scop, se administreaza decoctul combinat de salvie, cate o cana pe zi.

Astenie de primavara, surmenaj - se iau 50 de picaturi de tinctura de salvie de 3-4 ori pe zi. Efecte mai puternice se obtin daca aceasta tinctura se ia diluata in ceai rece de roinita (melisa).

Cancer la colon, tumori pe tubul digestiv - in medicina traditionala araba, decoctul combinat de salvie, din care se administreaza 2-3 cani pe zi, in cure de minimum 3 luni, este un remediu redutabil impotriva acestor afectiuni. Acelasi lucru il sustine terapeuta de origine austriaca Maria Treben, care adauga faptul ca salvia este un minunat ajutor in toate formele de cancer, citand un faimos dicton din Evul Mediu: "De ce sa moara omul, daca in gradina creste salvia?".

Boli externe, tratate cu salvie

Rani care se vindeca greu - se aplica pe locul afectat o cataplasma cu frunze maruntite de salvie (preparata dupa metoda prezentata anterior). Tratamentul se face zilnic, cate o ora, vreme de minimum 3 saptamani.

Eczeme infectioase - se fac spalaturi cu decoct de salvie, apoi se aplica o cataplasma cu salvie, care se tine vreme de 1-3 ore, dupa care locul tratat se lasa sa se zvante. Frunzele de salvie contin principii cu puternice efecte antibacteriene si antifungice (combat ciupercile parazite).

Pentru revigorare - se fac bai cu decoct de salvie (5 litri la o cada de apa) de doua ori pe saptamana. Baile cu salvie confera o stare de tonus psihic si vioiciune, inlatura oboseala, dau corpului un miros placut.

Retete de frumusete

Pentru mentinerea culorii naturale si a stralucirii parului, dupa spalatul obisnuit cu sampon, se face ultima clatire cu decoct combinat de salvie, preparat dupa reteta pomenita anterior. Pentru parul negru, se recomanda un decoct preparat in acelasi mod, dar dintr-un amestec in parti egale de ceai negru si salvie. Salvia e buna si pentru ingrijirea parului carunt, pe care il intareste si caruia ii inchide culoarea.

Pentru tenul cu pori dilatati, patat, ofilit - se fac spalaturi, in fiecare dimineata si seara, cu decoct combinat de salvie. Suplimentar, se pune pe obraji, seara, o compresa cu acest preparat, care se tine vreme de un sfert de ora.

Dintii frecati cu frunze de salvie devin albi si stralucitori.

Precauții

Administrarea plantei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicata in general epilepticilor. In cazul diabeticilor insulino-dependenti, in timpul administrarii salviei, glicemia va fi strict supravegheata. Femeile care alapteaza nu vor folosi aceasta planta, care este recunoscuta pentru efectul sau foarte rapid de oprire a lactatiei.

Salvia si varsta a treia

Inca din Evul Mediu se spunea despre salvie ca are un puternic efect intineritor, ajutand mai ales mentinerea nealterata a facultatilor intelectuale si emotionale, pana la varste inaintate. Studii facute recent intr-un centru medical din New Castle (Anglia) au confirmat din plin acest lucru, punand in evidenta trei elemente extrem de importante:

- salvia ajuta la mentinerea tineretii celulelor din care este formata scoarta cerebrala (prin efectul antioxidant)

- salvia actioneaza asupra receptorilor unor hormoni importanti in mentinerea tineretii organismului

- salvia inhiba formarea unor enzime care blocheaza procese extrem de importante la nivelul creierului, cum ar fi: memorarea, asocierea, sinteza. De altfel, aceasta planta actioneaza printr-un mecanism similar celor mai noi tratamente ale Alzheimer-ului.

Administrarea de 4 ori pe zi a unei lingurite de tinctura de salvie are, in consecinta, efecte extrem de benefice pentru prevenirea senilitatii, a proceselor de degradare care apar la nivelul sistemului nervos central, odata cu varsta. Mai mult, salvia stimuleaza capacitatea de memorare, favorizeaza activitatea intelectuala si imbunatateste performantele intelectuale, atat la cei in varsta, cat si la tineri. Primele rezultate in acest sens se vad dupa patru saptamani de administrare constanta, un tratament complet durand intre 2 si 3 luni (putand fi facut de 3 ori pe an).