Naşterea sfântului Ioan Botezătorul este în liturghia Bisericii o
sărbătoare de rangul duminicii, datorită apropierii de Domnul Cristos.
Ioan este înaintemergătorul Domnului. Evangheliştii rezumă viaţa lui în
aceste cuvinte: „A venit un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era
Ioan. Acesta a venit ca să dea mărturie despre lumină, ca să-i
pregătească Domnului un popor desăvârşit” (In 1,6-7; Lc 1,17 Ant. la
intrare). El face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Naşterea
lui este strâns legată de venirea lui Mesia. Despre el s-a scris în
profeţi: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el îţi
va pregăti calea. Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea
Domnului, faceţi drepte cărările lui” (Mc 1,3-4). Încă din sânul matern
Ioan a fost sfinţit de prezenţa binecuvântată a lui Isus. În momentul
vizitei Fecioarei Maria la vara sa Elisabeta s-a petrecut un fapt
revelator. Elisabeta, mama lui Ioan, era în luna a şasea, iar Maria abia
primise vestea că va fi mama Mântuitorului. Ieşindu-i în întâmpinare,
Elisabeta i-a spus Mariei: „Iată, când a ajuns glasul salutului tău la
urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu” (Lc 1,44).
Această sărbătoare datează din secolul IV şi poate chiar de mai înainte.
Lecturile Liturghiei se concentrează asupra momentului naşterii lui
Ioan iar Evanghelia (cf. Lc 1,57-66.80) subliniază importanţa numelui
care i-a fost dat. Şi astăzi în unele regiuni ale lumii, dar în vechime
era obiceiul general să se dădea primului copil numele bunicului dacă
era băiat sau numele bunicii dacă era fetiţă. Numele avea un rol
important. Se spunea: „Nomen est omen - Numele este o urare”, este o
prevestire. Se dorea ca numele să exprime realitatea unei persoane,
destinul său uman şi religios. Despre Ioan Botezătorul încă de la
naştere s-a spus: „Tu, copilule, vei fi profet al Celui Preaînalt, căci
vei merge înaintea Domnului ca să-i pregăteşti căile lui” (Lc 1, 76). Să
aprofundăm evenimentul binecuvântat pe care îl sărbătorim.
1. Părinţii: Zaharia şi Elisabeta
Părinţii lui Ioan sunt Zaharia şi Elisabeta, o familie preoţească. Trăiau în ţinutul Iudeii din sudul Palestinei. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, ţinând în mod desăvârşit toate poruncile şi prescrierile Domnului. Nu puteau face ceva mai mult pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu aveau copii, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Faptul acesta era considerat o dezonoare, însemna a fi abandonaţi de Dumnezeu sau pedepsiţi pentru vreo încălcare a legii. Asta, desigur, nu era valabil pentru Elisabeta şi Zaharia. Ei păreau mai degrabă uitaţi de Dumnezeu, deşi continuau să rămână credincioşi. Dar situaţia se schimbă, pentru că „Domnul îşi va aminti”. Acesta este înţelesul numelui Zaharia. Domnul îşi aduce aminte de milostivirea sa. Pe când Zaharia slujea la templu, un înger al Domnului i-a zis: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului” (Lc 1, 13-15).
2. Ioan este numele lui
Copilul este mereu un dar al lui Dumnezeu. Naşterea unui copil este un moment de bucurie. Ioan va fi motiv de bucurie nu doar pentru părinţii săi. Într-adevăr, mulţi s-au bucurat de naşterea lui Ioan, din moment ce la distanţa de peste douăzeci de veacuri continuăm să vorbim despre el. Există un întreg ritual la naşterea unui copil: venirea la lumina zilei, vestea dată rudelor şi vecinilor, discuţiile privind alegerea şi punerea numelui. Astfel, „când s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Auzind vecinii şi rudele că Domnul şi-a arătat mila faţă de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar Elisabeta nu a fost de acord. Numele Zaharia, nu merge bine, deoarece înseamnă doar că „Dumnezeu îşi aminteşte”, iar acum „Dumnezeu care dă har”, şi-a manifestat bunăvoinţa. De aceea, a zis: „Nu, copilul se va chema Ioan”. Oricum, revenea tatălui să dea nume copilului. Atunci rudele l-au întrebat, prin semne, pe tatăl copilului, ce nume ar fi voit să-i pună. Zaharia a cerut o tăbliţă, pe care a scris: „Ioan este numele lui” (Lc 1,57-63). Numele „Ioan” înseamnă „Domnul dă har”, sau „darul lui Dumnezeu”. Astfel, cu naşterea lui Ioan se vesteşte lumii că a sosit timpul bunăvoinţei şi iubirii lui Dumnezeu. Rugăciunea lui Zaharia în templu a fost ascultată. Rugăciunea preotului este una cu cea a poporului. Părinţii copilului sunt convinşi în credinţa că au fost vizitaţi de Dumnezeu cu milostivirea sa. De aceea, ei îşi manifestă decizia, neobişnuită dar fermă, şi spun: „Ioan este numele lui”. Doar după această afirmaţie precisă de ascultare bătrânul Zaharia recapătă graiul şi poate să cânte din nou, ca un bun preot, laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.
3. Ce va fi oare acest copil?
Era imposibil în faţa celor petrecute să nu se perceapă o anumită prezenţă divină sau ceva misterios în jurul evenimentelor. Rudele şi vecinii erau nedumeriţi de alegerea acelui nume străin de familie. Văzând cum s-au petrecut lucrurile, pe toţi vecinii i-a cuprins frica, sau mai degrabă uimirea. Să taci în asemenea împrejurări este cu neputinţă, Ştirea s-a răspândit repede în toată regiunea aceea de munte. Peste tot se discuta şi uimiţi în inima lor spuneau: „Ce va fi oare acest copil?” Această întrebare îi face pe toţi să aştepte şi să vadă. Pentru moment, despre acest copil ştiu doar un lucru. El este semnul unei rugăciuni care a fost ascultată. Treptat, misterul acelui copil începe să se dezvăluie şi pentru lumea din jur care constată că, „într-adevăr, mâna Domnului era cu el”. De acum înainte figura lui Ioan iese din mediul comun al Palestinei şi capătă tot mai mult trăsăturile unui vestitor universal. Iar mesagerul are trăsăturile celui pe care îl anunţă şi în numele căruia vorbeşte. La fel ca despre Isus, s-a spus şi despre Ioan: „Copilul creştea şi se întărea în duh. A trăit în ţinuturi pustii până în ziua în care s-a arătat lui Israel”, chemând la convertire. Însăşi predica lui Ioan se aseamănă cu cea a lui Isus.
4. Vocaţie: chemare şi misiune
Dumnezeu cheamă pe fiecare om pentru o misiune. Proiectul de viaţă pe care Dumnezeu îl încredinţează celui chemat se numeşte vocaţie. Chemarea şi misiunea necesită ascultare şi discernământ. Vocaţia se descoperă pe parcurs, pas cu pas. Vocaţia lui Ioan Botezătorul capătă caracteristicile unuia care vesteşte mântuirea lui Dumnezeu şi anticipă misiunea lui Cristos. Liturghia aplică lui Ioan Botezătorul cele scrise despre servitorul lui Dumnezeu (cf. Is 49,1-6 prima lectură): „Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din sânul mamei mele mi-a spus pe nume”… „el care m-a plămădit din sânul maicii mele, ca să-i slujesc lui” (Is 49,1.5). „Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te-am cunoscut; mai înainte de a te naşte, eu te-am consacrat; vreau să fac din tine un profet pentru popoare” (Ier 1,5 prima lectură a Liturghiei din ajun). Cuvântul „servitor” este un termen care se întâlneşte în toate religiile, dar înţelesul lui exact variază în funcţie de ideea pe care lumea o au despre Dumnezeu, despre om şi despre relaţia dintre cei doi. În Biblie, mai ales la profetul Isaia, cuvântul „servitor” spune ascultare şi supunere, dar mai presus de toate spune iubire şi prietenie. Termenul se referă întotdeauna la un om sau la un popor, aleşi de Dumnezeu în vederea unei misiuni. Şi de fapt chemarea şi misiunea: „m-a chemat”, „mi-a spus pe nume” şi „Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului”- sunt cele două trăsături caracteristice ale personajului despre care vorbeşte profetul Isaia. Textul nu spune cine este acest personaj misterios: poporul, viitorul Mesia, restul credincios al poporului lui Israel? Sunt însă descrise cu multă grijă trăsăturile sale lăuntrice.
5. Extinderea şi stilul misiunii
Chemare şi misiune sunt doi termeni care în Biblie merg mereu mână în mână. Când iubirea lui Dumnezeu alege pe cineva dintre multe persoane, îl înzestrează cu darurile potrivite pentru a deveni instrument de mântuire pentru toţi. Iubirea lui Dumnezeu tinde mereu spre universalitate, spre binele comunităţii, spre binele comun. Celui ales şi chemat Dumnezeu îi arată destinatarii şi stilul misiunii pe care o va îndeplini. Orizontul misiunii este cât mai larg posibil, căci cuprinde toate triburile patriarhului Iacob, supravieţuitorii lui Israel, naţiunile, tot pământul, lumea întreagă. Toată această lume este în aşteptare. Prin lucrarea slujitorului său, Dumnezeu vrea acum să ajungă la toţi oamenii care aşteaptă să fie salvaţi. Cunoaştem stilul cu care servitorul îşi va desfăşura chemarea. Gura lui va fi ca „sabia ascuţită” şi ca o „săgeată preferată scoasă di tolbă”. Servitorul va trebui să lupte pentru ca vestirea sa profetică să ajungă la toţi destinatarii.
6. Cel chemat la o misiune este sprijinit de Dumnezeu
Domnul spune celui pe care îl cheamă: „Tu eşti servitorul meu, Israel, în tine mă voi preamări”. Dar servitorul poate constata că degeaba s-a trudit, că în zadar şi pentru nimic şi-a cheltuit puterile. Această situaţie face să înţelegem că cel chemat cunoaşte dezamăgiri. Misiunea de servitor comportă obstacole şi dificultăţi, dar în situaţiile de criză şi descurajare îi este asigurat sprijinul lui Dumnezeu care îl ocroteşte „la umbra mâinii sale” (v. 2). Mai mult, criza pare necesară pentru a merge mai în profunzime şi a deschide perspective noi şi mai vaste. Dumnezeu însuşi confirmă acest stil, căci îl provoacă pe servitor să chibzuiască bine misiunea la care a fost chemat: „E mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici seminţiile lui Iacob şi să-i întorci pe cei care au mai rămas dintre fiii lui Israel? Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului” (v. 6). Servitorul se regăseşte în deplin acord cu stilul voit de Dumnezeu care l-a chemat. Împotrivirile şi truda zadarnică nu-l descurajează, căci spune: „partea ce mi se cuvine este la Domnul şi răsplata mea la Dumnezeul meu”.
7. Ioan pregăteşte calea Mântuitorului
Misiunea lui Ioan Botezătorul este precizată mai amănunţit în fragmentul din cartea Faptele Apostolilor (cf. Fap 13,22-26 lectura a doua). După ce a povestit pe scurt principalele etape ale istoriei lui Israel, apostolul Paul subliniază rolul fundamental al lui Ioan care, predicând un botez al pocăinţei, a pregătit venirea lui Isus. Din urmaşii regelui David, „Dumnezeu a ridicat un mântuitor pentru Israel, pe Isus. Înainte de venirea lui, Ioan Botezătorul a predicat întregului popor al lui Israel un botez al pocăinţei”. Fiecare în istorie are de îndeplinit un rol al său, o misiune a sa. Rolul şi misiunea nu trebuie înţelese în mod greşit sau evaluate peste măsura cuvenită. Către sfârşitul misiunii sale Ioan spunea: „Nu sunt eu acela la care vă gândiţi voi, dar iată-l că vine după mine şi eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele” (cf. Fap 13,23-25). „Voi înşivă puteţi da mărturie despre mine că am spus: nu sunt eu Cristos, ci sunt trimis înaintea lui. Cel care are mireasa este mirele. Prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui. Aşadar, această bucurie a mea este acum deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (In 3,28-30). Isus este cuvântul de mântuire. Spre Isus trebuie îndreptată orice misiune. Aceasta comportă contribuţia tuturor credincioşilor, glasurile acelora care, asemenea lui Ioan, cu francheţe, cu sabia cuvântului şi cu pilda vieţii arată lumii mântuirea prezentă în istorie. În ziua următoare Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: "Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!" Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus” (In 1,35-37).
8. Naşterea lui Isus şi naşterea lui Ioan
În Evanghelia sărbătorii (Lc 1,57-66.80), naşterea lui Ioan Botezătorul este povestită foarte succint. Sunt subliniate mai curând reacţiile vecinilor şi ale rudelor, decât naşterea în sine: „Când s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Auzind vecinii şi rudele că Domnul şi-a arătat mila faţă de ea, se bucurau împreună cu ea”. Vecinii şi rudele dezvăluie semnificaţia profundă a evenimentului. Naşterea lui Ioan este o manifestare a bunătăţii milostive a lui Dumnezeu şi un motiv de bucurie colectivă. Aşa cum la naşterea lui Isus îngerii dezvăluie însemnătatea tainică a pruncului născut la Betleem, aici sunt rudele şi vecinii. Naşterea lui Ioan are loc în bucurie, în stupoare şi în preamărire. Sunt simţămintele obişnuite care însoţesc mereu vizita pe care Dumnezeu o face poporului său. Sunt aceleaşi simţăminte care se manifestă la naşterea lui Isus. Promisiunile minunate ale lui Dumnezeu încep să se împlinească. Aşa cum se va spune despre Isus, şi Ioan „creştea şi se întărea în duhul”. La fel ca Isus, şi Ioan ridică întrebarea cu privire la persoana şi viitorul său: „Ce va fi oare acest copil?” Este o invitaţie discretă către noi la a avea o atitudine de credinţă, şi a nu privi la aceste evenimente doar ca spectatori, dar a ne deschide la mesajul lor salutar aşa cum va face Maria. În fine, sublinierea „într-adevăr, mâna Domnului era cu el” arată că viaţa viitorului profet este pusă sub protecţia şi călăuzirea lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă cu cel ales, cu cel chemat pentru o misiune. Dumnezeu îi spune: „Nu te teme, eu sunt cu tine!”
9. Trei învăţăminte
a) Naşterea lui Ioan Botezătorul arată cât de preţioasă este chemarea omului de către Dumnezeu. Venim la viaţă pentru că suntem doriţi, chemaţi şi iubiţi de Dumnezeu. Dumnezeu are un plan al său cu fiecare dintre noi, pe care trebuie să-l descoperim prin discernământ şi să-l realizăm. Acest plan se numeşte vocaţie. Fiecare om are menirea de a fi ambasador şi profet al Domnului, mărturisitor al unui cuvânt care nu este al său, martor fidel şi transparent. A-l vesti pe Cristos în diferitele împrejurări ale vieţii, fiecare cu darurile sale personale, este sarcina oricărui credincios. În Ioan Botezătorul avem un model ideal. b) Istoria umană şi profetică a fiecărei persoane poate fi descrisă prin semnificaţia numelui „Ioan” care în ebraică indică deopotrivă harul lui Dumnezeu care transformă viaţa dar şi minunea făpturii alese şi înălţate de acest har. Doi sunt protagoniştii oricărei chemări, Dumnezeu şi omul. Dacă este blocată revărsarea harului, omul se stinge, decade şi se pierde în egoism. Dacă este blocată voinţa umană, atunci darul lui Dumnezeu cade în gol şi se iroseşte. Harul şi voinţa sunt cei doi poli ai sfinţeniei. c) Încă din sânul matern, Ioan Botezătorul, profetul Ieremia, Servitorul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, apostolul Paul, fiecare om este chemat la o misiune proprie iar vocaţia sa se merge până la sângele martiriului său. Vocaţia creştină este radicală, nimic nu-i pus între paranteze, totul este preţios şi sfânt. „Este limpede, aşadar, pentru oricine că toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii: prin această sfinţenie se va ajunge la un mod de viaţă mai uman şi în societatea pământească. Pentru a dobândi această desăvârşire, credincioşii trebuie să-şi folosească puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, păşind pe urmele lui şi deveniţi asemenea chipului lui, supunându-se în toate voinţei Tatălui, să se consacre din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui” (LG 40).
10. Cântarea psalmistului
Psalmul 138/139 este capodopera prezenţei oriunde şi atotştiutoare a lui Dumnezeu. El ştie toate şi toate le poate iar omul nu se poate sustrage prezenţei lui. Toate dimensiunile şi toate direcţiile omului se întâlnesc în îmbrăţişarea mântuitoare a lui Dumnezeu. „În el trăim, ne mişcăm şi suntem” (Fap 17,28), afirma apostolul Paul la Atena, după ce a citat diferiţi autori greci, precum opera „Fenomenele” a scriitorului Arat şi „Imnul către Zeus” al poetului Cleant. Într-un text aramaic descoperit la situl arheologic El-Amarna din Egipt se citeşte această frază semnificativă despre prezenţa divină: „Fie că noi urcăm în cer, fie că noi coborâm în abisul cel mai de jos, capul nostru este în mâinile Tale”. Psalmistul biblic spune: „În mâinile tale, Doamne, sunt tâmplele mele”. Dintre toate făpturile de pe faţa pământului omul este „minunea lui Dumnezeu”. „Tu m-ai chemat, Doamne, din sânul mamei mele. Doamne, tu mă observi de aproape şi mă cunoşti; ştii când mă aşez şi când mă scol; pătrunzi de departe gândurile mele; fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă; toate cărările mele îţi sunt cunoscute. Pentru că tu ai format rărunchii mei, m-ai ţesut în sânul mamei mele. Te laud pentru că sunt o făptură atât de minunată! Lucrările tale sunt admirabile! Ce bine vede sufletul meu aceasta! Când eram plămădit în taină, oasele mele nu erau ascunse pentru tine” (Ps 138/139,1-3.13-15 psalmul responsorial).
11. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, care l-ai ridicat pe sfântul Ioan Botezătorul ca să-i pregătească Domnului Cristos un popor desăvârşit, dă-i Bisericii tale harul bucuriei spirituale şi călăuzeşte cugetele tuturor credincioşilor pe calea mântuirii şi a păcii.
(Vatican News – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 22 iunie 2018)
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (sinaxar)
Împrejurările Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul sunt cu totul deosebite. Despre acestea, ne vorbește Sfântul Evanghelist Luca în capitolul întâi al Evangheliei. Acesta relatează că, deși erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, preotul Zaharia și soția sa, Elisabeta, descendentă a seminției lui Aaron, nu au putut până la bătrânețe să aibă copii. În tradiția evreiască, lipsa copiilor era considerată ca fiind un mare blestem al lui Dumnezeu asupra familiei. Din acest motiv, erau tratați ca paria (marginalizați), uneori, nici jertfele nefiindu-le primite la templu.
În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii în care era rândul lui să slujească la templu, Zaharia a intrat să tămâieze, iar îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii, i s-a arătat Sfântul Arhanghel Gavriil, anunțându-l că i-au fost ascultate rugăciunile și că Dumnezeu le va dărui un copil, căruia o să îi pună numele Ioan. Preotul Zaharia a primit însă cu neîncredere vestea venită prin Arhanghelul Gavriil. Din acest motiv, Zaharia a rămas mut până în ziua în care s-au împlinit cuvintele îngerului.
Întâlnirea Maicii Domnului cu Sfânta Elisabeta
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, cu șase luni înaintea nașterii Mântuitorului. Unul din marile momente din istoria omenirii este consemnat tot în Sfânta Evanghelia după Luca și are loc chiar în perioada când Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan, era însărcinată cu acesta. Atunci când Sfânta Elisabeta a întâlnit-o pe Fecioara Maria care venise în vizită să îi dea vestea cea mare a nașterii Fiului lui Dumnezeu, copilul din pântecele ei, Sfântul Ioan Botezătorul, a săltat, iar ea umplându-se de Duh Sfânt a exclamat: "Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" (Luca 1, 43). Evanghelia consemnează că femeile au stat împreună mai multe luni.
Pruncul primește numele de Ioan
După ce Sfânta Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul, în a opta zi, când pruncul trebuia tăiat împrejur după tradiție, vecinii și rudele s-au strâns, având intenția să-l numească pe copil Zaharia, după numele tatălui. Elisabeta s-a opus, spunându-le că se va numi Ioan. Întrucât nimeni din cei prezenți nu era de acord, i-au cerut părerea preotului Zaharia, tatăl pruncului. Acesta și-a scris răspunsul pe o tăbliță: "Ioan este numele lui" (Luca 1, 63). După această mărturie, i-a revenit graiul Sfântului Zaharia.
Sfântul Ioan Botezătorul
Mulți dintre contemporanii sfântului Ioan s-au întrebat "Ce oare va fi acest prunc?" (Luca 1, 66). Într-adevăr, de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum vestise îngerul, aveau să se bucure mulți, "căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor" (Luca 1, 15-16).
Despre viața lui cunoaștem și că s-a retras în pustiu unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă sa predice. Prin mâna lui a primit Domnul Iisus botezul în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat în plinătatea Ei. Ducând o viață curată, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a întruchipat sfințenia dobândită încă din timpul vieții. Pentru aceasta Biserica îl numește "înger pământesc și ceresc".
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai vechi și mai pline de bucurie sărbători din calendarul Bisericii. Ziua sa de naștere a devenit o zi de sărbătorire a celui care s-a învrednicit să pregătească venirea Mântuitorului în lume, mărturisindu-L drept Răscumpărător al păcatelor întregii lumi, fapt pentru care este numit Înaintemergătorul Domnului.
Sursă: Creștin Ortodox, Ziarul Lumina link1 link2.
Ein Karem – Casa Sfinților Zaharia și Elisabeta, Patria Sfântului Ioan Botezătorul
În Ein Karem s-a aflat casa Sfinților Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Hristos. Localitatea se află la sud-vest de Ierusalim și despre ea, Evanghelistul Luca a menționat că era "ținut muntos" și "cetate a seminției lui Iuda".
Identificarea localității se bazează pe distanța de la Ierusalim (7,5 km) pe care arhidiaconul Teodosie, care a făcut un pelerinaj aici în anul 530, o menționează în descrierea pe care a lăsat-o Țării Sfintei, precum și pe mențiunea sărbătoririi la Ein Karem a Sfintei Elisabeta (28 august), într-un lecționar gruzin, înainte de anul 638.
În secolele V-VII, bizantinii au construit aici o bisericuță închinată Sfintei Elisabeta. Despre biserica "Bet-Zaharia" (Casa lui Zaharia) scriau autori medievali, inclusiv egumenul rus Daniil, în cunoscuta sa "Călătorie" (de la începutul secolului al XII-lea). Egumenul Daniil menționează biserica Sfintei Elisabeta din apropiere de Ein Karem ("la jumătate de verstă" de casa lui Zaharia), în locul în care mama Sfântului Ioan Înaintemergătorul, împreună cu fiul, au scăpat de slugile împăratului Irod (tradiție păstrată în Prima Evanghelie a lui Iacov - text apocrif). Mai târziu, cruciații au găsit la Ein Karem două sanctuare pe care le-au reconstruit.
Semnificația numelui Ein Karem nu este pe deplin lămurită: "izvorul îmbelșugat" sau "izvorul viei" sau, simplu, "izvorul Karemului". Locuit deja din epoca bronzului, Iosua a repartizat Karemul tribului lui Iuda (Iosua Navi 15,20). Se poate ca Ein-Karem să fie Karem din Vechiul Testament, oraș al neamului lui Iuda (Iosua Navi 15, 59).
Astăzi, la Ein Karem se află Mănăstirea rusească Muntele (unde se păstrează cinstita icoană a Maicii Domnului din Kazan, un stâlp din casa sfântului proroc Zaharia și a dreptei Elisabeta, piatra pe care a propovăduit Ioan Botezătorului); izvorul Maicii Domnului, care curge între mănăstirea rusească și mănăstirea franciscană al "Vizitei", unde, conform tradiției, a venit Maica Domnului și a stat la ruda ei Elisabeta; mănăstirile catolice a Surorilor Sionului (fondată în anul 1860) și a Surorilor Rozariului (fondat în anul 1910).
În centrul localității Ein Karem de astăzi se găsește Ein Sitti Maryam – Izvorul Maicii Domnului; Potrivit tradiției creștine, la acest izvor s-a oprit Maica Domnului pentru a bea apă, atunci când s-a întâlnit cu Sfânta Elisabeta care era însărcinată cu Sfântul Ioan Botezătorul.
În jurul acestui izvor s-a format nucleul orașului canaanit în perioada bronzului, iar de atunci apa izvorului a fost utilizată ca sursă principală de alimentare timp de mii de ani.
În timpul celui de-al doilea Templu, un tunel de 30 de metri a fost săpat în stâncă, pentru a crește capacitatea izvorului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deasupra izvorului, musulmanii au construit o moschee cu un minaret.
Gradul de rudenie dintre Sfântul Ioan Botezătorul și Domnul Iisus Hristos
Sfânta Maria/ Miriam, bunica Maicii Domnului a fost căsătorită cu marele Preot Matan, cu care a avut trei fete: Maria, Sovi și Ana. Maria a fost mama Salomeei (căsătorită apoi cu Zevedeu, mama Sfinților Apostoli Iacob și Ioan), Sovi a fost mama Elisabetei (care a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul), iar Ana a fost mama Maicii Domnului. Maica Domnului a fost verișoară cu Salomeea și Elisabeta, iar Domnul Iisus a fost văr de gradul al doilea cu Sfântul Ioan Botezătorul și cu Sfinții Apostoli Iacov si Ioan.
Sursă: Ziarul Lumina.
Sfântul Ioan Botezătorul - "cel mai mare între cei născuți, cel mai mic în împărăția cerurilor"
Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: "Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el", este mărturisirea lui Hristos despre Ioan.
Nu există contradicție în cele afirmate de Hristos. Că să înțelegem că Ioan Botezătorul este "cel mai mare între cei născuți din femei", ne este de ajuns să știm că a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria atunci când această Îl purta în pântece pe Domnul, că a viețuit în pustie precum un înger, că L-a botezat pe Hristos la răul Iordan, etc. Iar că să înțelegem ce înseamnă cuvintele "cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el", ne vom opri asupra tâlcuirii pe care o dau Sfinții Părinți.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că "teologul cel mai înalt e mai mic decât cel de pe urmă dintre îngeri". El face această afirmație pentru că rezumă "împărăția cerurilor" la lumea îngerilor, căci Împărăția cerurilor nu era încă deschisă oamenilor în vremea lui Ioan. Astfel, Sfântul Ioan este mai mic decât orice înger.
O altă tâlcuire a Sfântul Maxim Mărturistorul este această: "Fiindcă se credea că Ioan a dobândit prin contemplație toată cunoștință îngăduită aici, cunoștință cea mai mică și cea mai de pe urmă în viață viitoare e mai mare decât cea de aici". De aici reiese că orice cunoaștere a lui Dumnezeu în această lume, este doar "în parte" sau "că în oglindă, în ghicitură", pe când în lumea de dincolo, cunoașterea va fi "față către față", "deplină", după cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).
Al treilea înțeles pe care îl oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul este rezumat la cuvintele: "Cel ce stă pe treaptă cea mai de pe urmă în viețuirea evanghelică e mai mare că cel înălțat în treaptă Legii". De aici reiese că Sfântul Ioan Botezătorul, neîmpărtășindu-se de harul revărsat la Cincizecime, neprimind "botezul cu Duh Sfânt și cu foc" este "mai mic decât cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu".
Înțelesul duhovnicesc al îmbrăcămintei și hranei Sfântului Ioan Botezătorul
Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haina din păr de cămilă, încins cu o curea de piele și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
Cămilă poate simboliza atât curăția, cât și necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită că un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută și că necurată, dacă ținem seama că avea copită despicata. Dacă rămânem la prima semnificație, cea de animal curat, cămilă simbolizează poporul ales, în timp ce necurăția prefigura neamurile păgâne.
Faptul că Ioan purta o haina din par de cămilă, simbolizează chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos.
Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor.
Cât privește hrană să, trebuie să știm că albinele și lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.
O altă semnificație a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul – sfânt care semnifică Legea Veche – este plasarea sărbătorii imediat după solstițiul de vară, după care ziua începe să scadă și noaptea să crească, ca semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos.
Even Sapir – locul copilăriei Sfântului Ioan Botezătorul
Primul capitol din Evanghelia Sfântului Apostol Luca se încheie astfel: "Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel."
Când regele Irod a dat porunca să fie omorâți toți copiii până la doi ani și-a adus aminte și de fiul Preotului Zaharia, temându-se să nu fie acela Împăratul cel de curând născut. Sinaxarul zilei de 5 septembrie – Sfântul Proroc Zaharia – povestește: Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte [ pruncul Ioan avea atunci un an și jumătate], se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea și pruncul. Când a văzut de sus pe ostași cu dinadinsul căutând-o și apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu pruncul!" Și îndată s-a desfăcut muntele și a primit-o pe ea înăuntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau…
Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse, împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dindu-și spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus."
Even Sapir, Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu
Nu departe de Ein Karem, dar într-o zona colinara cu versanți abrupți, se afla astăzi mosavul Even Sapir (o localitate de tip cooperativa agricolă), cu doar 650 locuitori, fondata în anul 1950 de către emigrați din Kurdistan. Autocarul abia trece pe drumul îngust de pe panta muntelui, oprindu-se la capătul pădurii prin care pelerinii trebuie să coboare preț de careva minute, pe jos. Se ajunge astfel la Mănăstirea franciscana a Sfântului Ioan din Pustiu, așezământ construit peste stânca aceea care s-a deschis, ocrotindu-i pe Sfânta Elisabeta și pe pruncul său Ioan. Este acesta unul dintre cele mai fermecătoare locuri din Tara Sfânta: versantul este acoperit de iedera și flori, izvorul Sfântului Ioan Botezătorul are apa tămăduitoare, rece și bună – foarte apreciată în zilele caniculare de pelerinaj – iar dacă cobori treptele abrupte, sub nivelul bisericii și al izvorului, ajungi pe un platou cu un mic bazin cu pești colorați, decorativi, în dreapta căruia se afla peștera în care a viețuit copilul Ioan. Sinaxarul spune: "După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel." Se pare ca Sfântul Ioan Botezătorul a viețuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, în mai multe peșteri, hrănindu-se cu lacoste ( un soi de fructe și nu lăcuste / insecte, asa cum s-a tradus) și miere sălbatică, ducând o viață aspră, de post și rugăciune.
Izvorul și peștera în care a locuit Sfântul Ioan Botezătorul
Izvorul de deasupra peșterii, din care se ia apa de băut, curge prin interiorul stâncii până la nivelul peșterii, făcând un bazin în care se scaldă cei care au probleme medicale grave, spre tămăduire, după care apa ajunge la bazinul cu pești.
Peștera aceasta din stâncă desfăcută în mod miraculos, spre salvarea Sfintei Elisabeta și a copilașului Ioan, este unul dintre locurile minunate, în care simți că sufletul se umple de liniște dumnezeiască.
Dacă de la intrarea în mănăstirea din Even Sapir o iei pe cărarea din stânga (în dreapta cobori spre izvor și stâncă), după 200 metri ajungi la peștera care adăpostește mormântul Sfintei Elisabeta, ceea ce atesta, o data în plus, autenticitatea locului.
Într-adevăr, există o lungă perioadă din viața Înaintemergătorului Domnului, despre care Sfânta Evanghelie nu pomenește nimic, se știe doar ca Sfântul Ioan Botezătorul a crescut în pustie, în absoluta singurătate și în aspră nevoință. Aici însă, la Even Sapir, întreagă natură – stânca, apa, florile, isopul, până și cactușii imenși – totul vorbește direct sufletului despre o copilărie binecuvântata de prezenta Domnului, în care nevoință este răspuns la preaplinul dragostei, la grija Tatălui Ceresc.
Sursă: miriamturism.
Sărbătorile dedicate Sfântului Ioan Botezătorul
Deși în calendarul ortodox se memorează de obicei ziua adormirii sfinților, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă, fiindu-le dedicate zile de sărbătoare pentru evenimente ca zămislirea sau nașterea lor precum și alte evenimente. Astfel, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este una din cele șase sărbători închinate de Biserica Ortodoxă Sfântului Ioan, alături de:
23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul;
7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului (a doua zi după Botezul Domnului, 6 ianuarie);
24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
25 mai - A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul;
29 august - Tăierea Sfântului Ioan Botezătorul (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).
Tot pe 24 iunie, în Bucovina se sărbătorește cu mare bucurie Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, mii de pelerini participând la ceremonia scoaterii moaștelor Sfântului Ioan.
Stabilirea datei de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Specialiștii afirmă că data de 24 iunie a fost fixată ținându-se cont de Sfânta Scriptură, care arată că zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar, un loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a-X-a. Având în vedere că această dată din calendarul iudaic corespunde lunii septembrie, Sfinții Părinți au rânduit ca zămislirea Sfântului Ioan să fie sărbătorită pe 23 septembrie, iar nașterea sa, la 24 iunie.
Sursă: Orthodoxwiki.
Unde se găsesc moaștele Sfântului Ioan Botezătorul
Mai multe informații despre Sfintele Moaște ale Sfântul Ioan Botezătorul puteți citi în link-urile de mai jos:
- Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul;
- Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
- A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Etimologia / semnificația numelui Ion - Ioana
Pentru a citi despre etimologia numelui Ion - Ioana APĂSAȚI AICI.
Icoana Sfântului
În icoana care redă nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Elisabeta este prezentă în partea stânga a icoanei, pe un pat monumental. În latura de jos, două femei pregătesc îmbăierea pruncului, în vreme ce în partea opusă este zugrăvit preotul Zaharia, așezat pe tron. El este reprezentat scriind pe tăbliță numele fiului său. În icoană, mai apar și alte femei slujind mamei Sfântului Ioan.
Reprezentarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este străjuită în stânga și în dreapta de doua clădiri prezentate din față. Acoperișul clădirii din stânga este roșu, în vreme ce cel din dreapta este albastru, culori care simbolizează natura divino - umană a lui Hristos. Deasupra ansamblului iconic, unind cele două laturi și edificii asemeni Vechiului și Noului Testament se remarcă bustul Sfântului Ioan. El este înfățișat din față, cu aripi, binecuvântând, având în mâna stângă un pergament desfășurat ce poartă înscrisul: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor"!
Reprezentarea lui Ioan Botezătorul cu aripi a fost inspirată de profeția lui Maleahi: "Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta" (Mal. 3, 1). Aripile sugerează, printre altele, și capacitatea lui excepțională de a se ridica duhovnicește în marile înălțimi ale cerului.
Pentru a citi mai mult despre felul în care se pictează Sfântul Ioan Botezătorul APĂSAȚI AICI.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine.
Sânzienele sau Drăgaica - tradiții și obiceiuri
Ziua de 24 iunie este denumită în calendarul popular Sânzienele sau Drăgaica, peste ea suprapunându-se sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele
Sânzienele au la origine un străvechi cult solar – sărbătorile solare fiind considerate praguri peste an, asemănătoare pragurilor din viața omului, care presupun ritualuri asemănătoare. Mai ales solstițiile și echinocțiile creează scenarii și făpturi mitice, acte de divinație, taine și povești ancestrale, asociate deschiderii porților cerului.
Nu este exclus ca, în vremuri îndepărtate, populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii în acest sens.
Denumirea de Sânziene este preluată, conform unor opinii, de la numele micile flori de câmp galben-aurii cu miros dulce (sânziene).
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei.
Drăgaica
În sudul țării, sărbătoarea populară mai poartă denumirea de Drăgaică, Ziua Soarelui, Ursina, sau Amuțitul Cucului.
Obiceiuri și tradiții de Sânziene și Drăgaică
De sărbătoarea Sânzienelor, care marchează mijlocul verii, sunt legate, în diferite zone din țară, o mulțime de obiceiuri și credințe.
În tradiția populară, Sânzienele erau considerate zânele bune – spre deosebire de Rusalii –, femei frumoase – adevărate preotese ale soarelui –, divinități nocturne ascunse în pădurile întunecate, în care oamenii nu pășesc.
Astfel, ziua de Sânziene este considerată momentul optim pentru culegerea plantelor de leac dar și pentru începerea secerișului.
În unele zone, florile de Sânziene sunt împletite sub formă de cruce și sfințite la biserică, pentru a aduce protecția gospodăriei și a proprietarilor, peste an.
În această zi se fac și pomeniri la biserică pentru morți, iar la morminte există tradiția de a duce flori puternic mirositoare.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina
În ziua de Sânziene, există o îndelungată tradiție a organizării de târguri și iarmaroace, manifestările fiind organizate în trecut strict în scopul întâlnirii tinerilor în vederea căsătoriei, însă "tradiția târguielii pentru fata de măritat" s-a stins încet în timp, sărbătorile fiind acum un prilej tocmai bun pentru serbări câmpenești cu mici și bere.
Există multe astfel de întâlniri de mare tradiție organizate în țară, și amintim doar târgurile de la Buzău, Câmpulung Muscel, Buda în Vrancea, Giurgeni în Ialomița sau Broșteni în Mehedinți, dar cel mai cunoscut dintre acestea este fără îndoială, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, una dintre cele mai fascinante manifestări de pe meleagurile noastre, cu o tradiție de aproape două secole, fiind atestat în anul 1816.
Pe vremuri, locuitorii munților, păstori îndeobște, aveau gospodăriile atât de departe unii de alții, încât cel mai apropiat vecin era la mai bine de jumătate de oră de mers. În aceste condiții, fetele tinere nu aveau unde să meargă, să cunoască tineri, acestora nefiindu-le permis să meargă nici la înmormântări, spre deosebire de femeile măritate. Singurul moment prielnic din an îl reprezenta târgul de fete de pe Muntele Găina.
La origini, Târgul de fete din Apuseni era organizat anual în preajma sărbătorii de Sânziene, de regulă în prima sâmbătă ce urma sărbătorii, atunci când mulțimi de oameni ajungeau aici din toate satele moților, sau din județele învecinate.
Principala atracție a târgului o reprezentau fetele de măritat, care purtau la gât taleri de aur și de argint, ele fiind aduse aici cu tot cu zestre.
Atât fetele cât și zestrea erau disputate de flăcăii care se opreau în fața corturilor fiecărei pretendente, iar în final, tocmeala decisivă avea loc în prezența părinților fetei.
În cazul încheierii cu succes a negocierilor, perechea nouă era însoțită de alai, cântece de fluier și cimpoi, până la primul călugăr, care urma să le dea binecuvântarea căsătoriei. Tocmai de aceea preoții erau nelipsiți de la târgul de fete, la fel ca și negustorii de podoabe și cârciumarii.
Târgul de pe Muntele Găina era bineînțeles un moment prielnic pentru familiile de moți să se mândrească, în fața procesiunii, cu frumusețea fiicelor lor și cu podoabele și mărfurile aduse la târg.
În zilele noastre Târgul și-a schimbat perioada de desfășurare în a doua jumătate a lunii iulie, iar caracterul manifestării este unul preponderent folcloric și de prezentare a meșteșugurilor locale.
Surse: Creștin Ortodox, RadioRomaniaCultural.
Sfânta Scriptură și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Proroci despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
O profeție despre nașterea Înaintemergătorului Ioan se regăsește în profetul Maleahi: "Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta" (Maleahi 3, 1).
Nașterea Sfântul Ioan a fost vestită de îngerul Domnului (Luca 1, 13-17): "va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor" (Luca 1, 15-16).
Pasaje Biblice Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
5 Era în
zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata
preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se
numea Elisabeta.
6 Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului.
7 Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor.
8 Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale,
9 A ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului.
10 Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga.
11 Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.
12 Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el.
13
Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea
ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l
vei numi Ioan.
14 Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura.
15
Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură
amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.
16 Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.
17
Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă
inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea
drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit.
18 Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei.
19
Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea
lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți
binevestesc acestea.
20 Și iată vei fi mut și nu vei putea să
vorbești până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în
cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.
21 Și poporul aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu.
22 Și ieșind, nu putea să vorbească. Și ei au înțeles că a văzut vedenie în templu; și el le făcea semne și a rămas mut.
23 Și când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa.
24 Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând:
25 Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.
57 Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.
58 Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea.
59 Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său.
60 Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.
61 Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta.
62 Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.
63 Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat.
64 Și îndată i s-a deschis gura și limba și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.
65
Și frica i-a cuprins pe toți care locuiau împrejurul lor; și în tot
ținutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.
66 Și toți care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el.
67 Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a prorocit, zicând:
68 Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său;
76 Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui,
80 Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca 1, 5-25; 57-68, 76, 80.
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Milostiva
si iubitoare, Sanziana era prietena cu pasarile si animalele padurii;
se jucau impreuna, imparteau hrana si, uneori, chiar culcusul cald unde
innoptau. Se simteau foarte bine impreuna.