În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea
Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel
din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.
Acest
luceafar stralucind pe firmamentul Sfintilor Parinti s-a nascut prin
anul 930 la Trapezunt, din parinti de bun neam si fu numit Avramie la
Sfântul Botez. Ramas orfan de mama si de tata la putina vreme dupa
nasterea sa, a fost primit de o ruda a mamei sale, sotia unuia dintre
notabilii Trapezuntului. Când era copil nu era atras de jocuri
galagioase, ci isi conducea mai degraba prieteniii in padure sau in
apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Progresele rapide pe
care le facea in studiile sale ii atrageau admiratia celor apropiati
si, abia ajuns la vârsta adolescentei, fu remarcat de un inalt
functionar imperial in misiune in acel oras, care se atasa de el si il
lua cu el la Constantinopol. Primit in casa conducatorului militar
Zefinezer (acesta din urma era ruda cu cei din familia Foca si din
familia Maleinos. Fiul sau se casatorise cu verisoara si prietena din
copilarie a lui Atanasie), el isi continua studiile sub indrumarea unui
invatator remarcabil, Atanasie, si chiar fu avansat curând ca profesor
adjunct, in ciuda vârstei sale tinere.
Inclinatia pe care o manifesta in domeniul Literelor nu il facea sa
neglijeze viata ascetica, care ii placuse inca din copilarie; se arata
calugar inainte de vreme si luptator inainte de a intra in arena. Se
eschiva de la masa imbelsugata a generalului si isi dadea merindele, ce
ii erau aduse de doi servitori, in schimbul unei pâini de orz, pe care
o mânca o data la doua zile. Nu se intindea pentru a dormi si lupta
impotriva somnului stropindu-si fata cu apa rece. Cât priveste
vesmintele, le impartea saracilor, iar când nu mai avea nimic de dat,
se retragea intr-un colt pentru a se lepada pâna si de lenjeria de corp.
Elevii veneau din toate partile la Avramie, iar altii paraseau
scoala invatatorului sau, nu numai din cauza stiintei lui si
capacitatilor de a ii invata pe ceilalti, ci mai ales pentru
amabilitatea lui, viata sa sfânta si aspectul sau dumnezeiesc.
Imparatul Constantin VII Porfirogenetul il transfera intr-o alta
institutie de invatamânt, dar cum discipolii se atasau de el mai abitir
decât iedera de stejar, pentru a nu fi cauza unui scandal si a
rivalitatii cu fostul sau invatator, Avramie - caruia ii era rusine de
laude - se hotari sa renunte la cariera de profesor si cu ea la toate
grijile secolului.
Revenit la Constantinopol, dupa un sejur de trei ani in regiunea
Marii Egee, in compania conducatorului militar, acesta ii facu
cunostinta cu ruda lui, Sfântul Mihai Maleinos (cf. 12 iulie),
egumenul Lavrei de la Muntele Kyminas, care era bine cunoscut de toti
oamenii de vaza. Cucerit de acest om dumnezeiesc, tânarul ii dezvalui
dorinta sa de a imbratisa viata monahala. Spre sfârsitul discutiei, se
prezenta la Sfântul Mihai nepotul sau, Nichifor Foca, pe atunci
conducator militar al Anatoliilor, care nutri imediat o mare afectiune,
amestecata cu admiratie, pentru Avramie.
Acesta, gasindu-si tatal spiritual asa cum si-l dorea inima sa, il
urma pe Sfântul Mihai la Muntele Kyminas, unde primi curând Schima cea
mica sub numele de Atanasie. Batrânul, dându-si seama ca tânarul sau
discipol era deja inaintat in practica ascezei si dorind sa faca din el
un ostas al lui Hristos calit in taina supunerii, ii refuza ingaduinta
de a mânca o data pe saptamâna, permitându-i sa o faca o data la trei
zile si ii porunci sa doarma pe o rogojina si nu pe un scaun, asa cum
obisnuia. Atanasie, care fu insarcinat in calitate de copist si de
ajutor de paracliser, se supunea fara crâcnire la tot ceea ce se
impotrivea vointei sale, intr-atât incât ceilalti discipoli de o seama
cu el il numeau "fiul ascultarii". Dovedi un asemenea zel incât in mai
putin de patru ani ajunse la curatia mintii si, inzestrat de Dumnezeu cu
arvuna contemplatiei, fu socotit demn de a trece la stadiul isihiei.
Mihai ii permise sa se retraga intr-o chilie de sihastru, la in jur de o
mila de manastire, sa se hraneasca doar cu pâine uscata si apa, o
data la doua zile, si sa isi petreaca intreaga noapte in priveghere.
Astfel retras il gasi Nichifor Focas, in vizita la Kyminas, când veni
sa il vada si ii dezvalui intentia sa de a deveni calugar in compania
lui, indata ce imprejurarile o vor permite.
La putina vreme, cum Sfântul Mihai lasase sa se inteleaga printre
cei apropiati lui ca Atanasie ar deveni mostenitorul sau in ale harului
si ale sufletului, unii calugari, crezând ca el voia sa il faca
succesor ca egumen, incepura sa deranjeze pe tânarul ascet cu tot felul
de maguliri. Topit in dragostea isihiei si respingând orice onoruri,
Sfântul alese si de data aceasta sa se eclipseze si, luându-si doar
hainele cu el, doua carti si culionul parintelui sau spiritual, se duse
de-a dreptul la Muntele Athos, pe care il admirase din insula Lemnos
cu ocazia sejurului sau la Marea Egee, si unde nu traiau pe atunci
decât sihastri, locuind in colibe de crengi si care, straini de orice
grija, nu detineau nimic si nu lucrau pamântul. Dupa ce le admira modul
de viata cu ocazia unei scurte vizite, se puse sub ascultarea unui
batrân cu totul simplu, care locuia in partea de nord a peninsulei,
Zygos, dându-se drept un marinar victima unui naufragiu, cu numele
Barnaba ; pentru a indeparta orice banuiala asupra originii sale, se
prefacu a fi nescolit si incapabil sa invete macar alfabetul.
Intre timp, Nichifor Foca primise deja titlul de chef al armatelor
si il cauta peste tot pe Atanasie. El scrise chiar judecatorului din
Tesalonic, cerându-i sa ancheteze la Muntele Atos. Acesta se adresa
protosinghelului Stefan care ii raspunse ca nu avea cunostinta de
existenta acestui calugar. In ziua Nasterii Domnului, cu ocazia
privegherii la care erau adunati toti atonitii in micuta biserica
Protaton din Karyes, protosinghelul recunoscu in alura plina de
noblete a tânarului Barnaba pe calugarul care ii fusese descris si ii
porunci sa citeasca predica Sfântului Grigorie Teologul. Atanasie
incepu sa ingâne ca un copil, dar protosinghelul ii porunci sa
citeasca "asa cum stia"; nemaiputând sa se ascunda, incepu sa citeasca
in asa fel incât toti calugarii venira sa se prosterneze plini de
admiratie in fata lui. Cel mai de vaza dintre ei, Paul din Xiropotamu
(cf. 28 iulie)
prezise ca acela care venise mai târziu decât ei pe Munte avea sa fie
inaintea lor in Imparatia lui Dumnezeu si ca toti calugarii aveau sa se
supuna lui. Protosinghelul il lua deoparte pe Atanasie si, aflând
adevarul, ii promise sa nu il tradeze si ii atribui o chilie
singuratica, la trei stadii de Karyes, unde putea fara tulburare sa stea
de vorba doar cu Dumnezeu. Acolo Sfântul isi asigura existenta copiind
carti si dovedi asemenea dexteritate in aceasta activitate incât
copia, cu o caligrafie eleganta si ingrijita, o Psaltire pe saptamina.
Dar lumina nu putea sta ascunsa multa vreme pe Munte si când fratele
lui Nichifor, Leon Foca, veni in pelerinaj la Athos pentru a aduce
rugaciune de multumire lui Dumnezeu dupa un razboi victorios impotriva
barbarilor, reusi sa il descopere pe Atanasie. Calugarii atoniti,
constatând ca acest calugar era atât de indragit de personaje de rang
inalt, il rugara sa mijloceasca la Leon pentru ca biserica Protaton sa
fie refacuta si construita mai mare. Atanasie obtinu imediat ceea ce a
cerut si dupa ce si-a luat ramas bun de la prietenul sau de vaza,
reveni in singuratatea sa. Dar cum calugarii veneau neincetat sa ii
ceara sfatul, el se eclipsa din nou, in cautarea isihiei, si se retrase
in partea de sud a Muntelui, intr-un loc pustiu, batut de vânturi,
Melana. Acolo fu crâncen ispitit de demon care isi vadi fata de ascet
toate uneltirile lui si mai ales "razboiul acediei", incercarea
specifica sihastrilor. Vrajmasul ii provoca o asemenea uscaciune
spirituala incât, ajuns aproape la descurajarea totala, Atanasie isi
dorea sa paraseasca acel loc ; dar intr-un ultim efort hotarâ sa rabde
pâna la sfârsitul anului. In ultima zi, pe când se pregatea sa
paraseasca Melana, cum nu gasise nici un fel de liniste in aceasta
incercare, o lumina dumnezeiasca il strabatu dintr-odata, umplându-l de
o bucurie de nedescris si aducându-i darul lacrimilor, pe care le
varsa de atunci, fara nici un efort, pâna la sfârsitul zilelor sale ;
de aceea locul ii deveni atât de drag pe cât ii fusese de urât mai
inainte.
Tocmai atunci Nichifor Foca primise comanda intregii armate
bizantine pentru a elibera Creta de arabi, care inspaimântau toate
tarmurile prin incursiunile lor in scopul de a jefui;el trimise soli in
centrele manastiresti din acele timpuri - cu deosebire la Athos, caci
aflase de la fratele sau ca Atanasie se gasea acolo - cerând sa ii fie
trimisi calugari in stare sa il ajute prin rugaciunile lor. Parintii
din Sfântul Munte reusira sa invinga toata rezistenta iubitorului
isihiei, amintindu-i ca mai multi calugari se aflau prizonieri in
mâinile arabilor si astfel Atanasie sosi in Creta in compania unui
calugar mai in vârsta, la putin timp de la izbânda lui Nichifor (961).
Purtat pe valurile bucuriei de a-si fi regasit parintele spiritual,
acesta ii confirma ca inca avea intentia de a se retrage din lume si il
implora sa puna bazele unei manastiri in apropierea sihastriei sale
pentru a se adaposti amândoi. Omul lui Dumnezeu, considerând ca a lucra
pentru propria mântuire era deja o sarcina prea grea si evitând orice
ocazie care i-ar fi adus grija si imprastiere, refuza aceasta propunere
si se intoarse la Athos. Nichifor trimise dupa el pe unul din cei
apropiati lui, Metodie care deveni apoi egumen la Kyminas si acesta din
urma reusi sa il convinga pe Atanasie sa intreprinda constructia
manastirii. Cu aurul oferit de Nichifor, un paraclis fu construit in
scurt timp si fu inchinat Inaintemergatorului cu chilii de sihastru
pentru Atanasie si Nechifor (acesta chilie exista inca, la cinci minute
de Lavra) ; dupa plecarea lui Metodie se incepu constructia unei mari
biserici a Maicii Domnului si a Lavrei, numita "din Melana" (numita
Lavra, in amintirea manastirilor aproape-sihastre de altadata, fundatia
era dintru inceput destinata unei manastiri cenobitice), pe locul
unde Atanasie fusese izbavit din acedie prin viziunea luminii
dumnezeiesti. Atanasie alunga prin rugaciune demonul care ii paraliza pe
muncitori, acestia hotarâra sa devina calugari si fura tunsi de catre
Sfânt care, inainte de a-i accepta ca discipoli, se duse sa primeasca
schima cea mare monahiceasca din mâinile unui sihastru din imprejurimi,
Isaia.
In acel an (962-963), o foamete cumplita lovi intregul Imperiu incât
aprovizionarea Lavrei fu intrerupta. Hotarând sa mearga sa ceara
sfatul batrânilor din Karyes, Atanasie intâlni pe drum pe Maica
Domnului, care facu sa tâsneasca in fata lui un izvor cu apa din
abundenta (pe locul actual al Aghismei Sfântului Atanasie. Acest episod
nu apare in Viata Sfântului , dar a fost transmis prin traditia orala)
si Ea ii ceru sa nu fie nelinistit caci ea avea sa ocupe pentru restul
vremii sarcina de econom al Manastirii (de aceea, pâna astazi, nu
exista econom la Lavra, doar sub-econom si este venerata icoana Maicii
Domnului Economita). Iar când Sfântul se intoarse la Manastire, Prea
Sfânta ii arata hambarele pline. Prin harul lui Dumnezeu si rugaciunea
Sfântului, lucrarile inaintara cu repeziciune, in ciuda marilor
greutati datorate terenului accidentat, plin de pietre si hatisuri. La
biserica, dotata cu doua strane in forma de cruce (prima biserica de
acest tip, zisa "atonita", care se generaliza apoi in intreg Imperiul),
fu adaugata o sala de mese (cu 21 de mese din marmura dintr-o singura
bucata, care exista si astazi la Lavra, asemeni altor numeroase
obiecte din epoca Sfântului, indeosebi cârja sa pastorala si crucea cea
grea din fier pe care o purta), camere de oaspeti, un spital dotat cu
baie, un apeduct, o moara si tot ceea ce era necesar vietii intr-o mare
manastire. Numarul calugarilor crescu repede iar Sfântul veghea la
organizarea comunitatii, ocupându-se in cele mai mici detalii atât de
Sfintele Liturghii cit si de treburile zilnice, dupa modelul manastirii
Studion : in asa fel incât totul sa fie indeplinit cu demnitate si in
ordine iar calugarii, eliberati de toate bunurile si de propria vointa,
sa poata persevera intr-o singura inima si fara grija in slavirea
neintrerupta a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Atanasie, viata manastirii
consta in "a privi impreuna scopul vietii, adica mântuirea, si a forma
in viata cenobitica o singura inima si o singura vointa. Pentru ca
intr-o singura dorinta toate fratiile sa constituie un singur trup cu
mai multe membre" (Tipicul Sfântului Atanasie, editura Meyer pagina 115).
Totul parea sa decurga cât se poate de bine, când iata ca sosi
vestea incoronarii lui Nichifor pe tronul imparatesc (963). Descumpanit
in fata a ceea ce el considera ca o tradare, Atanasie, sub pretextul
unui drum la Constantinopol, se imbarca pe data impreuna cu trei
discipoli. Dar abia indepartându-se de tarm, il trimise pe unul dintre
ei dupa suveran, cu o scrisoare anuntindu-si demisia ; il insarcina pe
al doilea, Teodot, sa duca aceasta veste Lavrei si impreuna cu al
treilea, Antonie, se indrepta spre insula Cipru. Acolo se prezentara
la manastirea "Preotilor", dându-se drept pelerini care, renuntând sa
mai mearga pâna in Tara Sfânta, ocupata de saracini, voiau sa traiasca
in impreujurimi ca asceti. Bucuria lui Nichifor când il intâmpina pe
trimisul parintelui sau spiritual se intuneca repede când ii citi
scrisoarea si imediat ceru sa fie cautat Atanasie. In acest timp Lavra,
lipsita de parintele sau, cadea in ruine iar calugarii orfani nu isi
putea gasi nici consolare nici armonie.
Când cei doi fugari aflara ca egumenul fusese informat ca imparatul
cauta doi calugari corespunzând semnalmentelor lor, parasira locurile
unde se aflau. Vânturile ii impinsesera pâna la litoralul Asiei Mici,
lânga Attalia iar Atanasie avu o viziune cu starea paraginita in care
se afla Lavra si anuntându-i ca sub conducerea lui i se predestina un
viitor stralucit. Numai ce se hotarâsera sa ia drumul intoarcerii ca
providenta ii facu sa il reintâlneasca pe Teodot, care era in drum spre
Cipru in cautarea Sfântului ca sa il informeze de situatia de la
Athos. La intoarcerea sa in manastire, Atanasie fu primit de catre
calugari precum Hristos la Ierusalim iar Lavra se trezi din nou la
viata. La scurta vreme Atanasie se duse la Constantinopol. Imparatul
Nichifor, confuz, nu indraznea sa il primeasca in fastul in care o
facea de obicei si imbracat cât se poate de simplu lua pe Sfânt
deoparte, in camera sa, pentru a-si cere scuze si sa il convinga sa
rabde pâna când circumstantele ii vor permite sa isi tina promisiunea.
Lui Atanasie ii revelase Dumnezeu ca Nichifor avea sa moara pe tron,
asa ca il incuraja la dreptate si blândete, apoi isi lua la revedere,
având cu el un hrisov care acorda Lavrei titlul de Manastire Imperiala,
cu o renta anuala considerabila si ii ceda manastirea Sfântul Andrei
din Peristera in regiunea Tesalonic, ca anexa metoc (aceasta manastire
fusese creata in secolul anterior de catre Sfântul Eftimie cel Tânar -
cf. 15 octombrie. Dupa unii Jean Tzimiskis e cel care darui aceasta manastire Marii Lavre).
Intors la Athos, Sfântul prelua din nou conducerea lucrarilor. In
cursul amenajarii portului, fu grav ranit la picior si trebui sa
ramâna la pat trei ani, dar profita de aceasta imobilizare pentru a se
consacra mai mult lui Dumnezeu si conducerii spirituale a fratilor.
La moartea lui Nichifor Foca, asasinat de Jean Tzimiskis care urca
pe tron (969-976), cum noul suveran nu il agrea prea mult pe Sfânt din
cauza atasamentului sau pentru suveranul precedent, unii dintre
sihastrii atoniti, oameni simpli legati de vechiul lor mod de viata, il
acuzara pe Atanasie ca transforma Sfântul Munte intr-un loc monden
prin constructiile sale, plantatiile si constituirea unei mari
manastiri. Imparatul il convoca pe Atanasie la Constantinopol, dar
Sfântul isi lasa asupra lui o amprenta atât de puternica incât
Tzimiskis isi schimba complet atitudinea si ii dubla renta printr-un
hrisov. Apoi il trimise la Athos pe Eftimie din Studion, cu misiunea de
a calma conflictul provocat de diavol si pentru a da Sfântului Munte
prima sa organizare oficiala (972). [Actul, numit "Tragos", semnat de
imparat, Atanasie si 57 de egumeni si calugari, care a atestat de
aceasta misiune, e pastrat la Karyes. Nu este expus, in prezenta
Sfintei Comunitati, decât cu rare ocazii.] Din acel moment, manastirile
cenobitice au inlocuit chiliile (atunci fura construite printre altele
manastirile Vatoped, Iviron si Dochiariu), iar sihastrii se
reconciliara cu cenobitii facând intre ei schimburi de bunuri : unii
ofereau cenobitilor grija lor pentru isihie si pentru rugaciunea
neîncetata, ceilalti procurau sihastrilor ordinea si armonia sub
diriguirea egumenului, plasat in centrul comunitatii precum chipul lui
Hristos.
Sihastri puteau fi vazuti abandonându-si pustia, egumeni renuntând
la manastirea lor si chiar Episcopi demisionând pentru a veni sub
conducerea lui Atanasie. Discipoli nenumarati alergau spre muntele
Athos , veniti din Italia, din Calabria, din Arnalfi (Manastirea
Amalfitanilor, cea mai importanta dintre cele trei manastiri italiene
cunoscute la Athos si care urma probabil regulile Sfântului Benedict,
ramase in activitate pâna in secolul XIII), din Iberia / Georgia (Cf
vietii Sfintilor Ioan si Eftimie, la 13 mai.
Sfântul Atanasie avea o asemenea afectiune pentru Ioan Ibericul incât
il numi in Testamentul sau epitrop al Marii Lavre, insarcinat sa
supravegheze disciplina monahiceasca si sa vegheze la numirea
Egumenului caci se plângea ca in zadar si-a cautat un succesor. Sfântul
Ioan era decedat la moartea Sfântului Atanasie, fiul sau Sfântul
Eftimie fu numit epitrop dar nu putu sa se achite normal de aceasta
sarcina din cauza disensiunilor dintre greci si georgieni care aparusera
la Iviron. Cele doua manastiri au intretinut totusi intotdeauna
relatii privilegiate, si in fiecare an Egumenul de la Iviron
prezideaza sarbatoarea Sfântului Atanasie) si din Armenia.
Si chiar pustnici renumiti, precum preafericitul Nichifor cel Gol
(în urma unei revelatii a Sfântului Fantin ei au plecat impreuna din
Calabria , cf. 30 august.
La moartea sa, din trupul lui Nichifor a curs mir. Nu este mentionat in
sinaxare dar este in orice caz diferit de Nichifor mentionat la 4 mai),
preferau sa renunte la austeritatea lor pentru a se bucura de
invatatura Sfântului Egumen si pentru a gasi desavârsirea prin asceza
umilintei si a ascultarii.
Rugaciunea Sfântului era atât de puternica impotriiva diavolilor
incât acestia din urma inconjurau Muntele in mod nevazut, fara a putea
sa se atinga de calugari, dar continuau sa il atace pe Atanasie.
Intr-o zi ei ispitira pe un calugar neatent - care nu aprecia tensiunea
ascetica a Sfântului - sa atenteze la viata acestuia. El se duse
noaptea la usa chiliei Egumenului dar indata ce Atanasie iesi si il
imbratisa parinteste, nefericitul lasa sa-i cada spada si, cazând la
picioarele lui, isi marturisi intentia necurata. Sfântul il ierta
imediat si ii arata de atunci o afectiune mai mare decât celorlalti
discipoli.
Facându-se totul pentru toti, calugari ai cenobiei, asceti din
imprejurimi sau pelerini veniti din toate partile pentru a gasi la
Lavra vindecarea sufletului sau a trupului, Sfântul Atanasie nu isi
inceta totusi conversatia sa permanenta cu Dumnezeu si nici luptele
sale ascetice. In perioada postului nu mânca nimic toata saptamâna iar
in timp normal regimul sau era cel al calugarilor supusi celor mai aspre
canoane. Când participa la masa, isi impartea partea lui in asa fel
incât, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu mânca mai nimic in afara
anafurei impartite dupa sfânta Liturghie. Toata vremea pe care nu si-o
petrecea invatându-i sau spovedindu-i pe discipolii sai, o consacra
rugaciunii, intotdeauna scaldata in lacrimi iar batista sa, care era
intotdeauna inmuiata, a vindecat bolnavi in mai multe rânduri.
Conducator si indrumator cu o autoritate incontestabila, el se facea,
asemeni lui Hristos, slujitorul tuturor si acorda o atentie deosebita
bolnavilor, ocupându-se el insusi de sarcinile care ii dezgustau pe
ceilalti calugari. Ii considera pe leprosi drept cea mai mare comoara a
Lavrei si ii dadea in grija discipolilor celor mai incercati. Când
unul din calugari murea, Sfântul se ducea lânga trupul lui si izbucnea
in plâns - nu hohote de emotie ci lacrimi de mijlocire pentru mântuirea
celui plecat - iar când se ridica, având fata inrosita ca de foc, il
slavea pe Dumnezeu pentru faptul de a-i fi oferit pe discipolul sau ca
sacrificiu placut.
Comunitatea, mai intâi limitata de catre imparat la 80 de calugari
ajunse la 120 la sfârsitul vietii lui Atanasie si ea nu inceta sa
creasca (ea va numara 700 in secolul XI.). Sfântul ramânea insa pentru
fiecare ca un parinte. Isi incuraja calugarii sa lucreze cu mâinile
lor pentru a evita trândavia, mama a tuturor viciilor si le dadea
exemplul fiind întâiul in lucrarile cele mai dificile, care nu erau
lipsite de cântecul psalmilor si de sarea Cuvântului dumnezeiesc. Ii
invata ca scopul vietii calugaresti, in cenobie, ramânea acelasi ca si
pentru sihastri : "a se pregati pentru iluminarea de catre Duhul Sfânt,
prin curatirea mintii, sufletului si trupului" (Tipicul,
p.102). Intr-o zi, calugarul Gherasim se duse la o chilie unde se
retrasese Sfântul si ii vazu fata arzând ca o vatra. Mai intâi se dadu
inapoi inspaimântat dar când se apropie din nou, il contempla radiind
si inconjurat de o aura ingereasca. Pentru ca tipând isi trada
prezenta, Atanasie ii ceru sa jure ca nu va vadi nimanui ceea ce
vazuse.
Aceasta familiaritate cu Dumnezeu ii procura Sfântului o
intelepciune divina atât in invatarea comunitatii cât si in corectarea
greselilor calugarilor. Atunci când impunea fratilor un canon, il urma
si el si chiar daca in public avea o atitudine austera si magistrala,
când se afla cu discipolii, in particular sau pentru o munca in afara,
era intotdeauna simplu, hazliu si de o mare blândete.
A vindecat pe multi bolnavi, dupa ce le-a aplicat plante medicinale
pentru a ascunde puterea rugaciunii sale. Si multi dintre cei care
veneau sa ii marturiseasca pacate ce dainuiau, precum mânia sau
invidia, plecau de la el eliberati dupa ce Sfântul ii atingea cu cârja
sa pastorala spunându-i fiecaruia : "Du-te in pace, nu mai suferi de
nici un rau!".
Pentru a raspunde nevoilor comunitatii, se intreprinse extinderrea
bisericii iar lucrarile înaintara repede datorita donatiilor imperiale
si ale prietenilor lui Hristos, nu mai ramânea de terminat decât
cupola. Sfântul, care primise de la Dumnezeu revelatia sfârsitului sau,
dupa ce si-a incurajat discipolii intr-o ultima cateheza, isi imbraca
hainele de sarbatoare, isi punea culionul Sfântului Mihai Malein, pe
care nu il purta decât la marile ocazii, si urca pe schelarie pentru a
inspecta lucrariile (5 iulile 1001). Dintr-odata cupola se prabusi,
antrenând pe Sfânt si pe cei sase calugari care il insoteau. Cinci
dintre ei murira pe loc, doar Atanasie si zidarul Daniel ramasera in
viata, striviti sub darâmaturi. Timp de trei ore vocea sfântului a
putut fi auzita : "Slava tie Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul
meu!". Când calugarii cuprinsi de spaima reusira sa il elibereze, il
gasira mort, cu mâinile in cruce pe piept, neavând decât o rana la
picior. Trupul sau ramase intact si ca adormit timp de trei zile, pâna
când toti atonitii, in numar de aproape trei mii, se adunara pentru a
sarbatori funeraliile Parintelui si patriarhului lor. Din rana sa se
scurse atunci sânge proaspat, care fu luat cu graba si care facu multe
vindecari. Mai târziu, Sfântul Atanasie nu a incetat sa mijloceasca in
mod miraculos pentru cei care veneau sa se inchine la mormântul sau, in
fata caruia arde vesnic o candela.
Când Marea Lavra sarbatori intoarcerea sa la viata cenobitica, la 5
iulie 1981, dupa mai multe secole petrecute in idioritmie un lichid
parfumat se prelinse dintr-odata pe sticla ce proteja icoana care
acopera mormântul, manifestând multumirea Sfântului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.
Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si
Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese
rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau
întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni,
precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfântului
Mucenic Vasile, si a celor împreuna cu dânsul 70 de mucenici, ce au
marturisit în Schitopoli.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Mucenic Iulian, ce este lânga târg.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios
Mucenic Chiprian, care în Constantinopol la anul 1679 de sabie s-a
savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Athansie de la Muntele Athos
Sfîntul Athanasie s-a născut la Trebizond din părinţi
temători de Dumnezeu. El a rămas orfan din tînără vîrstă, dar prin
purtarea de grijă a lui Dumnezeu un ofiţer de armată 1-a luat în grija
lui, aducîndu-1 la Constantinopol şi îngrijindu-se de creşterea şi
educaţia lui. Fiind smerit şi blînd cu inima el s-a făcut foarte iubit
de cei de o vîrstă cu el. în jocurile lor de copii, ei 1-au ales pe unul
să fie împărat, pe altul să fie general, iar pe Athanasie acesta să fie
stareţ, lucru care a fost ca o prorocie.
După ce şi-a desăvîrşit educaţia, Athanasie (care mai
înainte de a lua îngerescul chip s-a numit Avraam) s-a retras în pustia
Malinos de lîngă Sfîntul Munte, unde a dus viaţa tuturor nevoinţelor,
sub povăţuirea celui pe atunci vestit bătrîn Mihail Malinos. Dorind
nevoinţe încă şi mai aspre, Sfîntul Athanasie a intrat în liniştea
Muntelui Athos. Curînd mulţi bărbaţi, văzînd viaţa lui înaltă, au voit
să se povăţuiască de către el, şi de aceea, adunîndu-se o frăţie foarte
numeroasă în Munte, Sfîntul Athanasie a fost silit să zidească vestita
Lavră. întru aceasta 1-au ajutat mult împăraţii Bizanţului, mai întîi
Nichifor Focas, care el însuşi după aceea s-a făcut monah, iar apoi Ioan
Ţimiskes.
Sfîntul Athanasie a înfruntat nenumărate ispite de la
diavoli şi de la oameni, pe care le-a răbdat şi le-a biruit desăvîrşit,
ca un brav oştean al lui Hristos, cu arma blîndeţii şi rugăciunii
neîncetate înaintea Dumnezeului Celui Viu. Plin de dumnezeiescul har,
Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, care a scos minunat apă dintr-o stîncă, şi care i-a făgăduit
că ea va fi întotdeauna Stareţa Lavrei. Cu ne voinţele, cu faptele cele
bune şi cu rugăciunea, Athanasie a luminat obştea fraţilor, făcîndu-se
pildă tuturor, pre toţi iubindu-i ca un tată şi păstor. Moartea
Sfîntului Cuvios Athanasie a venit însă pe negîndite. El se afla
împreună cu alţi şase fraţi într-un foişor nou construit al bisericii,
spre a cerceta zidul care atunci se ridica. Dar zidul s-a surpat asupra
lor şi i-a îngropat pe toţi. Aşa a murit acest mare luminător al
monahismului, la anul 1003. De multe ori, după a sa adormire,
Sfîntul Athanasie s-a înfăţişat înaintea fraţilor lui, uneori ca să-i mîngîie şi să-i întărească, iar alteori ca să-i certe.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Mucenic Ciprian cel Nou
Sfmtul Ciprian acesta s-a născut în satul Kliţos din Epir.
După moartea dreptcredincioşilor şi evlavioşilor lui părinţi, Ciprian a
mers la Sfmtul Munte, unde s-a îmbrăcat cu îngerescul chip,
închinîndu-se pe sine desăvîrşit monahiceştilor nevoinţe, într-o chilie
de lîngă Mînăstirea Cutlumuş. El a luat asupra sa nevoinţă peste
nevoinţă, pînă cînd vestea despre dînsul s-a răspîndit în întreg Sfîntul
Munte, iar el a fost respectat şi iubit de toţi Părinţii.
Dar cuviosul Ciprian se socotea pe sine ca un nimic. El era
chinuit de gîndul că nu se va putea mîntui decît cu preţul muceniciei
pentru Hristos. De aceea el a părăsit Muntele şi a mers la Tesalonic,
unde s-a dus şi a sta înaintea paşei de acolo, cerîndu-i cu îndrăzneală
să se lepede de mincinoasa credinţă în Mohamed şi să îmbărţişeze
credinţa în Hristos. Paşa a poruncit să fie biciuit, iar apoi 1-a
alungat.
Nemulţumit de mărturisirea lui, Cuviosul Ciprian a mers
atunci la Constantinopol şi a scris o scrisoare marelui vizir, în care
arăta amănunţit minciuna lui Mohamed şi adevărul lui Stăpînului Hristos.
înfuriat, vizirul 1-a trimis la Şeik ul Islamu, care, după ce 1-a
audiat pînă la capăt, a poruncit să i se taie capul. Ciprian a primit
sentinţa cu bucurie, mergînd la eşafod ca la un ospăţ de nuntă. Aşa a
luat mucenicia pentru Hristos acest bărbat dumnezeiesc, după zelul
pentru credinţă al inimii lui, în cinci zile ale lunii iulie, la anul
1679.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Lampadie
Iubind fierbinte pre Hristos încă din frageda lui copilărie, Sfîntul
Lampadie s-a retras în pustia Irenopolisului, unde s-a
dăruit desăvîrşit monahiceştilor nevoinţe. Biruind toate patimile şi
poftele trupului, sufletul Iui a strălucit cu lumina cerească şi
negrăită, şi cu pacea care covîrşeşte toată mintea. Sfîntul Cuvios
Lampadie a fost făcător de minuni atît în timpul vieţii cît şi după
moartea lui. El s-a nevoit cam prin veacul al zecelea.
Cîntare de laudă la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu
Lavra cea Mare în Athos străluceşte,
A lui Athanasie ctitorie măreaţă.
O mie de ani de atunci au trecut,
Dar duhul şi plinea în ea
Nicicînd au lipsit.
Mei duhul, nici pîinea,
Nici vederea
Cereştilor bunătăţi ale lui Dumnezeu.
Scris este-n vechile cărţi:
însăşi Egumena chivernisitoare este,
Chivenrisitoare Tainică a Ortodoxei Cetăţi
Ce-n Athos se-nalţă -
Ea este însăşi Maica lui Dumnezeu,
Preacurata.
Ea ţine viaţa Lavrei, ea hrăneşte Ivirul,
Ea Hilandarul păzeşte, ea apără Rusikon.
Karakalu şi Zgrafu, Simonopetra, Pantocrator,
Ale ei toate împărăţie păzită sînt chiar de ea.
Ea însăşi fortăreaţă este tuturor celor ce locuiesc
In împărăţia aceasta,
Tuturor ea le este pacea sufletului şi apărarea.
Cugetare
Cum a făcut Moise de a scos apă din stîncă doar cu o
lovitură a toiagului său? Cum a trimis Dumnezeu mană din cer în pustie
şi a hrănit astfel poporul lui Israel? Aşa întreabă cei care au o foarte
slabă concepţie despre puterea Atotputernicului Dumnezeu: ei pururea
sînt nedumeriţi cum de nu face Dumnezeu şi astăzi asemenea şi aceleaşi
minuni, astfel încît să le vadă toate poporarele pămîntului şi să creadă
în Dumnezeu. Cu toate acestea, iudeii au văzut cu ochii lor nenumărate
şi mari minuni ale lui Dumnezeu, şi tot nu au crezut în El.
Iar adevărul este că şi astăzi Dumnezeu lucrează aceleaşi
minuni mari ca şi în trecut, ori de cîte ori şi oriunde în lume este
nevoie. Odată, pe cînd a venit o foamete în Lavra Sfîntului Athanasie,
toţi fraţii s-au împrăştiat care încotro, întristat, Cuviosul Athansasie
a pornit să caute un alt loc de sălaş.
Dar o femeie pe care a întîlnit-o în cale 1-a întrebat:
Unde mergi? Şi femeie fiind aceea, şi în Sfîntul Munte aflîndu-se
Bătrînul, unde picior de femeie nu calcă niciodată, el a întrebat-o pe
aceea la rîndul lui: „Dar tu cine eşti?" Iar ea a zis: „Eu sînt cea
căreia obştea ta este închinată. Eu sînt Maica Domnului tău." Dar
Bătrînul a zis: „Eu mă tem să mă încred în tine, căci chiar şi dracii se
pot face îngeri de lumină. Cum voi cunoaşte că ceea ce zici este
adevărat?"
Atunci Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a zis: Loveşte
stînca aceasta cu toiagul tău şi vei cunoaşte cine îţi grăieşte.
Cunoaşte că pururi voi rămîne Egumena Lavrei tale. Bătrînul Athanasie a
lovit atunci puternic stînca cu toiagul său. Ea a crăpat ca un tunet, şi
din stînca zguduită a izbucnit şuvoi de apă. înspăimîntat, Athanasie sa
întors ca să se închine la pămînt înaintea Tainicei Egumene,
Preacurata, dar ea se făcuse deja nevăzută. Cînd s-a reîntors în Lavră,
Bătrînul a văzut cu şi mai mare spaimă şi bucurie că hambarele
mînăstirii se revărsau de mulţimea grîului. Iată aici minunata repetare a
marilor minuni din vechime trăite de Israel, care salvează vieţile
celor credincioşi şi le întăreşte credinţa.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata trecere a poporului lui Israel prin Marea Roşie (Ieşirea 14):
• La cum Moise a întins mîna sa şi a însemnat marea cu
toiagul după cum i-a poruncit Domnul, iar marea s-a despărţit, iar
poporul a trecut prin mijlocul ei, care s-a făcut uscat;
• La cum egiptenii i-au urmărit pe iudei pe acea cale, dar
Moise a întins iar mîna sa şi a însemnat marea, care s-a închis peste
egipteni;
• La cum aceasta mă învaţă pe mine că Domnul cîte voieşte
le face, că El îi mîntuieşte pre robii Lui dintru cele mai cumplite
ispite, şi îi pedepseşte pe necredincioşi.
Predică Despre trezvia mintii
Pentru aceea, încingînd mijloacele cugetului vostru,
trezindu-vă, nădăjduiţi desăvîrşit în harul care vi se va da vouă, la
arătarea lui Iisus Hristos (I Petru 1:13).
Fraţilor, mintea este călăuza şi povăţuitoarea sufletului.
Dumnezeu animalelor le-a dat numai suflet, şi de aceea pe ele lea lipsit
de libertate, călăuzindu-le cu mintea Lui. Dar omului Dumnezeu i-a
dăruit suflet şi minte, iar împreună cu mintea, libertatea. Mintea şi
libertatea sînt nedespărţite între ele.
Astfel, toate poveştile înşirate de unii filozofi, cum că
omul are minte, dar nu are libertate, nu sînt decît deşertăciuni. Viaţa
de fiecare zi ne arată limpede că libertatea este însoţitoarea de
nedespărţit a minţii. Cu toate acestea, avînd în vedere că mintea omului
este departe de a fi desăvîrşită, tot nedesăvîrşită este şi libertatea
lui, şi de aceea el se călăuzeşte pururea după Dumnezeu. Singur Dumnezeu
este Mintea şi Libertatea desăvîrşită. Noi prin urmare sîntem doar chip
şi asemănare a minţii şi libertăţii lui Dumnezeu. Mintea noastră este
destul de înaltă încît să cunoască voia lui Dumnezeu, iar libertatea
noastră suficient de puternică încît să împlinească voia lui Dumnezeu cu
fapta. Cînd mintea însă îşi pierde puterea ei suverană asupra
sufletului, atunci în suflet se stîrneşte toată dezordinea patimilor şi a
principiilor contrarii, care aduc în suflet confuzie, haos, şi
distrugere.
Ce vrea să spună apostolul prin cuvintele încingeţi
mijloacele cugetului vostru, treziţi-văl El vrea să spună: Nu îngăduiţi
minţii voastre să fantazeze, ci aţintiţi-o pururea la cugetarea Legii
lui Dumnezeu.
El mai vrea să spună: Nu îngăduiţi minţii voastre să
abuzeze de libertatea cea de Dumnezeu dăruită, şi să-şi lase sufletul
pradă robiei trupului, lumii, şi diavolului, ci ţintuiţi-vă mintea la
Hristos ca şi pe o cruce, aşa încît sufletul vostru să şi învie cu
Hristos. El încă mai vrea să spună: Inchideţi-vă mintea oricăror
închipuiri şi imaginaţii care nu fac decît să o otrăvească şi să o facă
pradă uşoară diavolului; şi ţineţi-o pururea închisă în strîmtimea
inimii voastre, unde se va trezi cu rugăciunea, şi se va curaţi cu
lacrimile. In esenţă, apostolul vrea să spună următoarele: Educaţi-vă
mintea astfel încît să nu folosească rău libertatea care vi s-a dat,
insultîndu-L pe Domnul Dumnezeu Cel Viu şi Multmilostiv, şi omorînd
sufletul cu păcatele.
O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele eşti Mintea lui
Dumnezeu şi înţelepciunea, ajută-ne nouă întru încingerea cugetului
nostru, ca să cugetăm pururea numai la cele care sînt de la Tine şi ale
Tale, şi ca să îl facem pe el călăuză vrednică spre mîntuirea sufletelor
noastre,
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
Luând asupra lui