sâmbătă, 23 noiembrie 2024

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS IACOV TSALIKIS


Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis

(22 Noiembrie)

Rugăciunile începătoare

De este preot, începe aşa :

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice :

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi ! Doamne, curăţeşte păcatele noastre ! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre ! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău !

Doamne miluieşte ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău ! Vie Împărăţia Ta ! Facă-se Voia Ta ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean ! Amin !

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi ! Amin !

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca un Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi !

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău ; toţi lucrul mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului si al pământului, al tuturor celor văzute si nevăzute. Si întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii ; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut,

Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si S-a făcut om. Si S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit si s-a îngropat. Si a înviat a treia zi, după Scripturi. Si S-a înălţat la ceruri si sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăsi va să vină cu slavă să judece viii si morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârsit. Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl si cu Fiul este închinat si slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Astept învierea morţilor si viaţa veacului ce va să fie. Amin !

Doamne miluieste ! (de 12 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întruNumele Domnului ! (de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit ; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ; Bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ; Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot ; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.

Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis

Condacul 1 :

Pe Sfântul, Părintele nostru, Iacov Tsalikis, rugător fierbinte către Sfânta Treime şi către Maica Domnului, prieten adevărat al Sfinţilor şi al Îngerilor, înzestrat de Mântuitorul cu Harul străvederii şi al facerii de minuni, pe povăţuitorul şi mângâietorul credincioşilor din aceste vremuri tulburi pentru Biserică, pe cel grabnic ajutător al celor ce-i cer mijlocirea, să-l rugăm, cu smerenie şi iubire, ca să păzească pe toţi ortodocşii creştini şi cu evlavie să-i cântăm aşa: Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit din belşug Harismele Duhului Sfânt!

Icosul 1 :

Sfinte Cuvioase Iacove, cel ce L-ai iubit cu toată puterea sufletului pe Mântuitorul Hristos şi ţi-ai dăruit întreaga ta viaţă Acestuia, slujindu-I cu smerenie şi dor fierbinte, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, ca să-i putem deschide uşa inimii noastre şi să Îşi facă locaş în ea, pentru a duce o viaţă de sfinţenie, curăţie şi de jertfire pentru aproapele! Nădăjduind în grabnicul tău ajutor, cu adâncă recunoştinţă te slavoslovim aşa:

Bucură-te, crin preafrumos din buchetul Preasfintei, care ne înmiresmezi cu Harul Mântuitorului;
Bucură-te, că Îl rogi pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne trimita Smerenia Lui;
Bucură-te, cu Sfântul Ierarh Nectarie, tămăduitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Părinte Porfirie, de Hristos iubitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Paisie Aghioritul, sfătuitorule;
Bucură-te, că iubindu-L pe Hristos, nu ţi-a mai trebuit nimic;
Bucură-te, că suferind multe pentru Domnul, Acesta  te-a preaslăvit;
Bucură-te, că Îl rogi pe Duhul Sfânt să intre şi să îşi facă sălaş în inimile noastre;
Bucură-te, că ne înveţi să ne rugăm cu dăruire, iubire şi simplitate;
Bucură-te, Sfinte Iacove cel dulce, dătătorule de cerească  binecuvântare;
Bucură-te, că ne iubeşti pe toţi şi îi ceri Domnului să ne primească în Locaşurile Sale;
Bucură-te, că răspândeşti în sufletele noastre fericire şi iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 2-lea :

Încă din fragedă pruncie ai arătat multă dragoste faţă de Dulcele Iisus, Mântuitorul nostru, Care ţi-a aprins candela inimii tale cu Iubirea Sa de oameni şi te-a umplut de daruri Dumnezeieşti pentru vieţuirea ta înaltă şi pentru curăţia sufletului tău. Te rugăm, Sfinte, să ne luminezi şi să ne curăţeşti sufletele, pentru a face loc Harului Dumnezeiesc să pătrundă în ele şi să ne sfinţească, ca să-I putem cânta, cu vrednicie, Domnului: Aliluia!

Icosul al 2 lea :

Ai văzut-o vie pe Sfânta Parascheva, de mai multe ori, care, cu glas dulce şi Dumnezeiesc, te-a întrebat: ”Ce vrei Iacove al meu să-ţi dăruiesc?” Iar tu, după îndemnul mamei tale,  i-ai cerut să-ţi  dea soarta ei. Într-adevăr, viaţa sfântă şi curată ca a Sfintei ai avut şi multe slave ai văzut, pentru care, cu umilinţă  îţi grăim aşa:

Bucură-te, că ai arătat, de mic, faţă de cele sfinte, o râvnă deosebită;
Bucură-te, că slujbele Dumnezeieşti şi predicile îţi pătrundeau în minte şi în inimă cu uşurinţă;
Bucură-te, noule Apostol al iubirii;
Bucură-te, că ţi-ai sădit în inimă florile neprihănirii;
Bucură-te, că, încă de pe pământ, te îndulceai de vederea Îngerilor şi de a auzi glasuri Dumnezeieşti;
Bucură-te, că ai fost legat mai mult de cele cereşti şi mai puţin de cele pământeşti;
Bucură-te, că mulţi, văzând vieţuirea ta sfântă, încă de copil, „Părintele Iacov” îţi ziceau;
Bucură-te, că toţi bolnavii, care îţi cereau ajutorul, grabnică tămăduire, de la tine, luau;
Bucură-te, că ai înmuiat sufletele oamenilor cu pacea şi seninătatea ta şi i-ai îndreptat spre pocăinţă;
Bucură-te, Înger în trup, care rosteai rugăciunile cu trăire adâncă;
Bucură-te, sol trimis de Domnul, care ne arăţi că numai El ne poate da adevărata fericire;
Bucură-te, că Îl rogi pe Hristos să ne acopere cu a Sa Milostivire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 3-lea :

Având marea dorinţă de a-ţi închina Domnului viaţa ta prin chipul îngeresc, te-ai dus la Mânăstirea Cuviosului David, unde el însuşi ţi-a deschis porţile Mânăstirii, zicându-ţi: ,,Dacă rămâi aici, îţi păstrezi fecioria şi trăieşti în sărăcie şi ascultare, iar prin mâinile tale vor trece foarte mulţi bani, din care nu vei lua nimic şi te vor cinsti patriarhii, arhiereii şi stăpânii pământului”. Această profeţie împlinindu-se întocmai cum a spus Cuviosul, Îl slăvim pe Dumnezeu Care te-a preaînălţat zicându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea :

,,Tu, Iacove al meu, vei fi preot şi prima care va lua anafora din mâna ta va fi sora ta!” ţi-a spus evlavioasa ta maică în ultimile clipe ale vieţii sale pământeşti. Această  mărturisire s-a  adeverit, la puţin timp de la intrarea ta în monahism, când te-a hirotonit ieromonah bunul Grigorie, mitropolitul Halkidei, care ţi-a zis: ,,Te vei sfinţi, să continui cu Puterea lui Dumnezeu şi Biserica te va proclama Sfânt”. Aceste cuvinte prooroceşti ne smeresc înaintea ta, Cuvioase Părinte şi te rugăm să fii luminătorul nostru în viaţa duhovnicească, ca să biruim în lupta cu păcatele! Învaţă-ne să fim recunoscători Domnului pentru toate binefacerile pe care ni le trimite în toată vremea, căci, ca un balsam te-ai dovedit a fi pentru sufletele noastre, cel ce eşti lăudat de noi prin acestea:

Bucură-te, că ai ajuns la starea de bărbat  desăvârşit;
Bucură-te, că Sfântul Cuvios David, din multe necazuri, te-a izbăvit;
Bucură-te, Prieten al Lui Hristos, Care ţi-a arătat toate bucuriile cereşti;
Bucură-te, că iubirea ta pentru Domnul, te făcea să nu ţii cont de suferinţele trupeşti;
Bucură-te, că te rugai Domnului să te umple de iubire pentru El;
Bucură-te, că, pentru cererea ta binecuvântată, ai simţit o adiere dulce şi o pace sfântă  a căzut peste tine;
Bucură-te, că  inima ta era inundată de bucurie încât îţi venea să zbori;
Bucură-te, că, pentru cei care vor să-L urmeze pe Hristos, eşti călăuzitor;
Bucură-te, că ai restaurat, din temelii, Mânăstirea Cuviosului David din Evvia;
Bucură-te, că ai îndurat aici, fără cârtire, prigonirile, foamea, frigul şi sărăcia;
Bucură-te, că Hristos ţi-a dăruit Blândeţea  şi Bunătatea Sa;
Bucură-te, că inima ta a devenit Mireasa Mântuitorului pentru totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 4-lea :

Nespusa bucurie a Învierii Domnului nostru a strălucit necontenit în inima ta, Sfinte, transformând-o într-o adevărată grădina a Raiului, aşa cum, tu însuţi ai spus: ,,Inima  mea este grădină, eu sunt bucuros, mereu sunt aşa”. Te rugăm ca măcar o picătură din această bucurie a ta să o reverşi şi în sufletele noastre pline de patimi şi de răutate, ca să-I cântăm bucuroşi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea :

Precum s-a arătat steaua, în chip minunat, magilor de la răsărit, călăuzindu-i către Soarele Dreptăţii – Hristos, Mântuitorul nostru, tot aşa, Dumnezeu ţi-a trimis o stea ca să te călăuzească pe timp de noapte către peştera Cuviosului David, unde petreceai în rugăciuni şi privegheri, uneori chiar cu Sfântul Cuvios David, care ţi se arăta sub chipul egumenului Nicodim. Iar noi, mulţumindu-ţi că te rogi pentru mântuirea noastră, îţi aducem laudele acestea:

Bucură-te, filocalie vie;
Bucură-te, că te-ai asemănat Îngerilor în curăţie şi feciorie;
Bucură-te, vas al Harului şi Locaş al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce faci mulţime de minuni;
Bucură-te, că eşti grabnic miluitor celor aflaţi în nevoi şi amărăciuni;
Bucură-te, Părinte, de Hristos purtător;
Bucură-te, că ai aprins flacăra Dumnezeiască în inimile credincioşilor;
Bucură-te, că al celor din urmă vremuri eşti luminător;
Bucură-te, că ai primit de la Dumnezeu harismele străvederii, înainte-vederii şi ale vindecării;
Bucură-te, că ai vindecat, sufleteşte şi trupeşte, pe toţi care au venit la tine;
Bucură-te, că în tot timpul te păzeai să nu-L măhneşti în vreun chip pe Dumnezeu;
Bucură-te, că ne găteşti  inimile, pentru a se putea sălăşlui în ele, Mântuitorul;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 5-lea :

Nenumărate ispite ai avut din partea diavolilor, care veneau sub înfăţişări hidoase şi te băteau până ce trupul îţi era zdrobit, dar nu te-ai lăsat biruit, ci, cu multă fierbinţeală, strigai către Maica Domnului, iar ea nu întârzia să te ajute. Aceste încercări, care au venit prin Îngăduinţa lui Dumnezeu, au aprins şi mai tare inima ta de dragoste pentru Maica Sfântă şi pentru Mântuitorul, Căruia, neîncetat, I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea :
Ai înaintat în viaţa duhovnicească până la măsura de a liturghisi cu Sfânta Treime, cu Sfinţii şi cu Îngerii, iar întreaga ta fiinţă era plină de bucurie cerească, încât se revărsa în afară şi faţa ta devenea Lumină. Pentru aceasta, cu frică şi iubire, te cinstim zicând:

Bucură-te, că fericirea  Împărăţiei cerurilor era în mintea şi inima ta;
Bucură-te, că în sufletul tău nu a mai rămas nici un colţişor gol în care să vină ispita;
Bucură-te, că, la fiecare Liturghie, simţeai Prezenţa Dumnezeiască;
Bucură-te, că, prin viaţa ta, ne-ai arătat că orice bucurie pământească este trecătoare şi deşartă;
Bucură-te, că, de multe ori, simţeai cum Îngerii te loveau cu aripile lor peste umeri;
Bucură-te, că nu te temeai de moarte, ci o aşteptai în fiecare zi;
Bucură-te, că ne înveţi să facem ascultare cu bucurie, ca Harul să prisosească în inimile noastre;
Bucură-te, că ne minunăm de darurile care peste tine au fost revărsate;
Bucură-te, că ne îndemni să ne dăruim cu totul slujbelor Dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce te rogi ca toţi să guste din bucuriile cereşti;
Bucură-te, că insuflai dragoste şi pace lăuntrică tuturor celor ce se aflau în jurul tău;
Bucură-te, că acum Îi ceri Domnului să ne miluiască cu Harul Său;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 6-lea :

,,Cât timp ai de înfruntat încercări, ispite şi supărări, să te rogi pentru cei care îţi fac rău şi te prigonesc, să înduri şi să-i ierţi!”, ai spus, Cuvioase Părinte, arătând prin aceasta iubirea ta mucenicească pentru cei ce ţi-au pricinuit rele. Iar pe noi, egoiştii şi iubitorii de sine, ajută-ne să iertăm şi să iubim pe cei ce ne fac strâmbătate, căci în acest fel putem să-i îndreptăm spre pocăinţă şi noi să căştigăm Raiul, unde Sfinţii pururea se fericesc şi cântă Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea :

Arătatu-ţi-s-a Preacurata Fecioară Maria, în spital, în timpul convalescenţei şi ţi-a spus zâmbind: ,,Nu te teme, te vei face bine!”, căci plin erai de boli şi de neputinţe încât nu mai aveai nădejde de scăpare, dar, cu ajutorul Preasfintei, te-ai întors la Mânăstire unde ţi-ai continuat nevoinţele ascetice. Roag-o pe Maica Domnului să ne încălzească inimile noastre îngheţate de păcate, cu rugăciunile sale fierbinţi şi să ne mângâie cu privirea sa de Maică milostivă, pe noi, cei ce te lăudăm asa:

Bucură-te, că Maica Domnului a venit la tine îmbrăcată ca o infirmieră cu un copil în braţe;
Bucură-te, că ţi-a dăruit vindecare şi a sa binecuvântare;
Bucură-te, că celor desnădăjduiţi le redai bucuria şi speranţa;
Bucură-te, că ai fost curat ca un copil toată viaţa;
Bucură-te, evanghelie vie;
Bucură-te, că erai de-a-ntregul numai bucurie;
Bucură-te, pom sădit la izvoarele apelor sfinţeniei;
Bucură-te, că, de la tine, învăţăm adevarata smerenie;
Bucură-te, că, cei ce aud de minunile tale, se umplu de râvnă Dumnezeiască;
Bucură-te, că cea mai de folos predică a ta, a fost viaţa ta cuvioasă;
Bucură-te, că ai preaslăvit-o pe Maica Domnului aşa cum se cuvine;
Bucură-te, că ne îndemni şi pe noi să o preacinstim, ca să ne dăruiască a sa milostivire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 7-lea :

Cine nu se va minuna şi nu se va înfricoşa de îndrăzneala ta faţă de Sfinţi, când va auzi, cum l-ai ameninţat pe Cuviosul David că nu-i vei mai tămâia Icoana şi nu-i vei mai aprinde Candela niciodată, dacă nu-l va aduce până la ceasul vecerniei, pe acela care te-a mâhnit  foarte tare, tăind 30 de măslini din livada Mânăstirii. Iar, Cuviosul David, auzind acestea, l-a adus pe făptaş aşa cum i-ai cerut, care şi-a recunoscut vina cântând, cu pocăinţă adâncă: Aliluia!

Icosul al 7-lea :

Covârşitoare sunt darurile pe care le-ai primit de la Hristos, însă cel mai mare dar de care te-a învrednicit Dumnezeu este că ai văzut şi ai atins Sângele cel Prea Sfânt al Mântuitorului la Sfânta Proscomidie. Pentru aceasta, Îl slăvim pe Dumnezeu, iar pe tine te rugăm să primeşti această cântare:

Bucură-te, făclie nestinsă în bătaia vântului;
Bucură-te, că te-ai atins de Însuşi Sângele Mântuitorului;
Bucură-te, că ţi-ai ascuns harismele ca oamenii să nu te slăvească;
Bucură-te, că te-ai înălţat printr-o smerenie adâncă;
Bucură-te, comoară de mult preţ a Ortodoxiei;
Bucură-te, vlăstar ales al Asiei Mici şi al Evviei;
Bucură-te, că cei ce află de viaţa ta sfântă, te iau ca ocrotitor;
Bucură-te, că pentru ortodocşii de pretutindeni eşti mijlocitor;
Bucură-te, nădejdea şi vindecarea bolnavilor;
Bucură-te, că, săracilor, năpăstuiţilor şi asupriţilor, eşti izbăvitor;
Bucură-te, scânteie care aprinzi în noi dorirea după Dumnezeu;
Bucură-te, că te rogi Domnului să ne învrednicească de Iubirea Sa;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis

Condacul al 8-lea :

Jertfindu-te toată viaţa, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, dorind ca şi noi să-ţi urmăm ţie, după putere şi cu discernământ, ai zis: ,,Să aveţi iubire între voi, deoarece iubirea acoperă mulţime de păcate şi, din dragoste pentru noi, S-a răstignit Domnul nostru, Iisus Hristos şi, dacă avem iubire între noi, atunci suntem Fiii lui Dumnezeu!”, Căruia, cu dragoste, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea :

Au venit la tine şi te-au rugat să-i ajuţi părinţii îndureraţi şi disperaţi ai unui copil mut, iar tu, senin, binevoitor şi încrezator în Ajutorul lui Dumnezeu, ai făcut Cruce peste copil cu capul Sfântului Cuvios David şi copilul a început să vorbească. Dăruieşte-ne şi nouă Credinţa neîndoielnică şi iubire nefăţarnică către Domnul, ca să te fericim, zicându-ţi:

Bucură-te, că cei ce veneau la tine simţeau că au ajuns în Rai;
Bucură-te, că multă cinstire şi adâncă evlavie la Cuviosul David şi la Sfântul Ioan Rusul aveai;
Bucură-te, că l-ai văzut pe Sfântul Ioan Rusul cum ieşea din raclă spre ajutorarea credincioşilor;
Bucură-te, prieten al Sfinţilor cu care te bucuri în Raiul desfătărilor;
Bucură-te, că în chipul tău se oglindea Sfânta Treime;
Bucură-te, că radiai peste tot pace, blândeţe şi iubire;
Bucură-te, că pe Maria, nepoata  ta şi pe pruncul ei i-ai salvat de la moarte;
Bucură-te, că şi pe Teodor l-ai scăpat din primejdie cu rugăciunile tale binecuvântate;
Bucură-te, că în necazuri ne eşti alinare;
Bucură-te, că, în primejdii, ne eşti scăpare;
Bucură-te, îndeplinătorul, cu desăvârşire, al voturilor monahiceşti;
Bucură-te, că îndeletnicindu-te cu rugăciunea neîncetata a inimii, ai păşit pe cele mai înalte trepte ale vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 9-lea :

Imensă bucurie şi mulţumire sufletească aveai, atunci când vedeai pe oameni cinstind pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Lui. Milostiveşte-te spre noi şi roagă-L pe Dumnezeu să plouă şi peste sufletele noastre ofilite de păcate, cu picături dulci din Harul Său Preasfânt, ca şi noi să-I aducem roade de pocăinţă, laudă şi mulţumire, căci mult se bucură locuitorii cerului pentru păcătosul care se pocăieşte şi cântă: Aliluia!

Icosul al 9-lea :

Mare iubitor de creaţia lui Dumnezeu te-ai arătat a fi, căci, adesea te însingurai în pădure şi cântai cu păsările, copacii, florile şi cu întreaga natură, laude închinate Domnului, încât odată ai strigat: ,,Păsările mele iubite şi voi slavosloviţi pe Dumnezeu? Numai noi nu-L slăvim”. Şi te rugăm, Cuvioase, nu ne lăsa pe noi să rămânem în nesimţirea sufletească în care ne aflăm, ci, ajută-ne să fim iubitori de Hristos, ca, împreună cu toată natura, să-L slăvim şi ţie să îţi cântăm bucuroşi aşa:

Bucură-te, cerb însetat de izvorul ceresc;
Bucură-te, că ai devenit, în întregime, Har Dumnezeiesc;
Bucură-te, că, atunci când luai Sfintele Daruri, rugai pe Îngeri să-ţi facă loc ca să treci;
Bucură-te, Mir alcătuit din mirodenii cereşti;
Bucură-te, că iubirea ta pentru Hristos este asemenea Serafimilor;
Bucură-te, că ai avut înţelepciune Dumnezeiască, asemenea Heruvimilor;
Bucură-te, că emanai numai dragoste, iar chipul tău era scăldat într-o lumină paradisiacă;
Bucură-te, că ne povăţuieşti să-L iubim pe Domnul şi pe aproapele cu toată inima, ca să moştenim fericirea veşnică;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt, înaintea Domnului, ca o tămâie cu bun miros;
Bucură-te, că nimic nu a putut să te despartă de iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că atunci când slujeai, Biserica se inunda de o mireasmă Dumnezeiască;
Bucură-te, că vieţuiai în acelaşi timp, în lumea pământească şi în cea cerească;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 10-lea :

Aşa cum Sfântul Apostol Pavel a fost răpit în al treilea cer, ai mărturisit, Sfinte, că şi tu ai pregustat din frumuseţile Raiului, încă din această viaţă, zicând: ,,M-am văzut că sunt în ceruri, într-o grădină frumoasă, unde erau violete de multe culori şi diferite alte flori”. Ajută-ne şi pe noi să înaintăm în drumul spre sfinţire, ca să ne îndulcim şi noi de bucuriile cereşti şi să cântăm împreună: Aliluia!

Icosul al 10-lea :

Văzut ai fost de un ucenic, Cuvioase Părinte, când te îndreptai spre Bisericuţa Sfântului Haralambie, cum deodată te-ai transformat în Înger şi te-ai făcut cu totul lumină şi slavă minunată. Această privelişte deosebită ne duce cu gândul la Muntele Tabor unde s-a produs Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Ajută-ne şi pe noi să înlocuim întunericul păcatelor din inimile noastre, cu lumina faptelor bune ca să fim vrednici de Iubirea Mântuitorului şi să atragem Harul Său! Deşi nu ştim să te lăudăm după măsura sfinţeniei tale, totuşi te rugăm să primeşti această smerită cântare:

Bucură-te, câ mijloceşti pentru toţi oamenii fără încetare;
Bucură-te, că te asemeni cu Hristos în iubire;
Bucură-te, că binecuvântarea ta ne acoperă în toată vremea;
Bucură-te, undelemn sfinţit care vindeci toată neputinţa şi durerea;
Bucură-te, pildă de sfinţenie pentru cei ce urmează viaţa monahală;
Bucură-te, că ai vindecat un copil care avea cancer la limbă;
Bucură-te, că venele picioarelor tale erau putrede şi nu circula sânge prin ele;
Bucură-te, că erai încărcat de numeroase boli şi de suferinţe cumplite încât doar Harul Domnului te mai ţinea în viaţă;
Bucură-te, liman şi sprijin al credincioşilor din Evvia;
Bucură-te, tezaur  al Ortodoxiei, cu Harismele Duhului Sfânt împodobit;
Bucură-te, împăcarea familiilor dezbinate;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 11-lea :

Chinuitoare şi dureroase au fost ultimile zile din viaţa ta, căci trupul tău, măcinat de boli a ajuns numai piele şi os, dar chipul tău a rămas curat şi luminat asemenea Îngerilor cei nematerialnici. Iar mintea şi inima ta erau pline de iubire pentru Domnul şi de bucuria pe care o dă Hristos celor ce s-au lăsat cu totul în Voia Sa şi-I cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea :

,,Zilele acestea voi pleca, precum o păsărică, iar la îmormântarea mea se vor aduna oameni ca frunza şi ca iarba”, ai spus mai înainte de îngereasca ta adormire. Într-adevăr mii de oameni au venit la plecarea ta din lumea aceasta şi, cu toţii, au strigat: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti !” Iar noi, bucurându-ne că te avem ocrotitor, laude ca acestea îţi aducem:

Bucură-te, că faţa ta era o strălucire din Lumina Taborului;
Bucură-te, că l-ai rugat pe Cuviosul David şi pe Sfântul Ioan Rusul să-ţi ducă sufletul la Mântuitorul;
Bucură-te, că, datorită sfinţeniei tale, un ucenic a simţit o bună mireasmă timp de trei zile;
Bucură-te, fericite Iacove, cel ce ne dai putere să biruim ispitele;
Bucură-te, că Mântuitorul te-a încununat cu a Sa preaslăvire;
Bucură-te, că toate cuvintele tale aveau o sfântă înrâurire;
Bucură-te, dascălul rugăciunii cele mai înalte;
Bucură-te, izvor duhovnicesc, ce reverşi apa vie a sfinţeniei în inimile noastre;
Bucură-te, că de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică ai intrat în locaşurile cereşti;
Bucură-te, că, de vederea slavei celei mari şi preaminunate a Preacuratei, pururea te îndulceşti;
Bucură-te, că atunci când ai slujit ultima Liturghie, glasul tău era cu totul ceresc;
Bucură-te, că îi ajuţi să ducă Crucea fără cârtire, pe cei ce te cinstesc;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 12-lea :

Multă dragoste şi dăruire ai avut către Sfânta Taină a Pocăinţei, încât ai spovedit până în ultima clipă a vieţii tale pământeşti, făcându-te pentru noi pildă de pocăinţă şi de jertfire pentru semeni, căci, numai prin spovedanie curată şi iubire de aproapele, vom putea primi iertarea păcatelor ca să-I putem cânta Domnului, cu inimă curată: Aliluia!

Icosul al 12-lea :

Te-ai arătat, după adormirea ta, unei femei sporite duhovniceşte şi i-ai spus: ,,Altă dată rugam pe Cuviosul David să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”. Prin aceasta ne încredinţezi că ai căpătat mare îndrăzneală înaintea Tronului Sfintei Treimi şi mijloceşti pururea pentru creştini, izbăvindu-i din toate împresurările sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta, te rugăm să nu ne laşi pe noi, cei ce, cu Credinţă, te binecuvântăm aşa:

Bucură-te, că ai intrat în Cortul cel fericit al Mântuitorului;
Bucură-te, că, după adormirea ta, ai şi mai multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că acum faci şi mai multe minuni decât atunci când trăiai pe pământ;
Bucură-te, floare aleasă, udată cu Harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că şi după adormirea ta, ai continuat să liturghiseşti în chip tainic în Mânăstire;
Bucură-te, că te arăţi multora, spre a lor întărire;
Bucură-te, veselia celor întristaţi;
Bucură-te, vindecătorule de bolile fără leac;
Bucură-te, prietenul tuturor celor ce îţi cer ajutorul;
Bucură-te, că ne păzeşti mereu de tot răul;
Bucură-te, că le umpli inimile de bucurie, celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 13- lea (acest Condac se zice de 3 ori) :

O, Sfinte Părinte Iacove, noule făcător de minuni, primeşte de la noi nevrednicii şi smeriţii această fierbinte rugăciune, pe care cu multă dragoste ţi-o aducem ţie! Ajută-ne să ne predăm cu totul iubirii lui Hristos şi să vieţuim după Poruncile Sale, ca, împreună cu tine, să-I putem cânta în veşnicie: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Apoi, se zice iarăşi Icosul 1 :

Sfinte Cuvioase Iacove, cel ce L-ai iubit cu toată puterea sufletului pe Mântuitorul Hristos şi ţi-ai dăruit întreaga ta viaţă Acestuia, slujindu-I cu smerenie şi dor fierbinte, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, ca să-i putem deschide uşa inimii noastre şi să Îşi facă locaş în ea, pentru a duce o viaţă de sfinţenie, curăţie şi de jertfire pentru aproapele! Nădăjduind în grabnicul tău ajutor, cu adâncă recunoştinţă te slavoslovim aşa:

Bucură-te, crin preafrumos din buchetul Preasfintei, care ne înmiresmezi cu Harul Mântuitorului;
Bucură-te, că Îl rogi pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne trimita Smerenia Lui;
Bucură-te, cu Sfântul Ierarh Nectarie, tămăduitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Părinte Porfirie, de Hristos iubitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Paisie Aghioritul, sfătuitorule;
Bucură-te, că iubindu-L pe Hristos, nu ţi-a mai trebuit nimic;
Bucură-te, că suferind multe pentru Domnul, Acesta  te-a preaslăvit;
Bucură-te, că Îl rogi pe Duhul Sfânt să intre şi să îşi facă sălaş în inimile noastre;
Bucură-te, că ne înveţi să ne rugăm cu dăruire, iubire şi simplitate;
Bucură-te, Sfinte Iacove cel dulce, dătătorule de cerească  binecuvântare;
Bucură-te, că ne iubeşti pe toţi şi îi ceri Domnului să ne primească în Locaşurile Sale;
Bucură-te, că răspândeşti în sufletele noastre fericire şi iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

şi Condacul 1 :

Pe Sfântul, Părintele nostru, Iacov Tsalikis, rugător fierbinte către Sfânta Treime şi către Maica Domnului, prieten adevărat al Sfinţilor şi al Îngerilor, înzestrat de Mântuitorul cu Harul străvederii şi al facerii de minuni, pe povăţuitorul şi mângâietorul credincioşilor din aceste vremuri tulburi pentru Biserică, pe cel grabnic ajutător al celor ce-i cer mijlocirea, să-l rugăm, cu smerenie şi iubire, ca să păzească pe toţi ortodocşii creştini şi cu evlavie să-i cântăm aşa: Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit din belşug Harismele Duhului Sfânt!

Şi, apoi, se face Otpustul : Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfântului Cuvios Iacov Tsalikis şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin !

Rugăciunea Fericitului Iacov Tsalikis din peșteră


Simțea înlăuntrul său o pace negrăită, care creștea din ce în ce mai mult și-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga ființă.

Medicul îl înfricoșase, spunându-i Fericitului că starea sa de sănătate se va înrăutăți. Nu știa dacă mai târziu va mai reuși și de aceea a hotărât ca în acea noapte să meargă la peșteră, acolo sus, unde Cuviosul David se rugase ani întregi. Ajuns aici, s-a rugat neîmpiedicat, căci de data aceasta nu l-au tulburat nici diavolii, nici inima.

Simțea înlăuntrul său o pace negrăită, care creștea din ce în ce mai mult și-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga ființă. Trăia experiențe dumnezeiești, mintea fiindu-i răpită la înălțimile cerești. Acolo vorbea cu starețul său.

Cuviosul David, îngerii cu chipurile lor tinerești îl înconjurau, slavoslovea împreună cu ei pe Dumnezeul Cel în Treime. Sfinții îl făceau părtaș al lor, iar el stătea cu strângere de inimă împreună cu ei, contemplând slava lui Dumnezeu. Iar cele care s-au petrecut în noaptea aceea, nu știa, nu-și putea explica dacă le-a trăit în trup, sau în afară de trup.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Tsalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 173)


Fiti binecuvantati in Cer si pe Pamant!




 SECRETUL PENTRU A TRĂI ESTE A DĂRUI. Indiferent de resursele pe care le avem - fie că este vorba de timpul nostru, talentele, finanțele sau energia noastră - fiecare dintre noi are ceva valoros de oferit. Adevărul este că, împreună, avem puterea de a crea un impact semnificativ. Toți suntem capabili să fim o FORȚĂ A BINELUI. ❤️🙏🤝

vineri, 22 noiembrie 2024

🙏 Rugăciunea iertării a Părintelui Arsenie Boca


 

Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat! Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o! Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine! Pentru tot ce știu și nu știu că am greșit, pe Tine, Doamne, care ești Mila și Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină! Îți mulțumesc, Doamne pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine ! Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului! Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viata mea! Pentru tot ce prin harul Tău am înțeles! Pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu! Pentru iertarea pe care dăruind-o, am dobândit pace! Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne! Pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogățit ființa! Pentru viata mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenței! Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine! Pentru necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te! Pentru iubirea copleșitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă! Pentru tot ce am creat prin Tine bun și frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale divine! Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin!

Rugăciunea de joi a Sfântului Ioan Gură de Aur autor Parintele Arsenie

 


Rugăciunea îți ajută sufletul să se despovăreze de gânduri apăsătoare, probleme și de tot ceea ce te mai macină, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este apărătorul celor necăjiți. Iată rugăciunea de joi a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru ceasurile serii și pentru ceasurile zilei!

Rugăciunea de joi a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru ceasurile serii:

”Doamne, nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice. Doamne, de am greșit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de trândăvia și de nesimțirea cea împietrită.

Doamne, izbăvește-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, văzând neputința sufletului meu, miluiește-mă.

Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun.

Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine, păcătosul, rușinatul și nevrednicul robul Tău, întru împărăția Ta. Amin.”

Rugăciunea de joi a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru ceasurile zilei:

”Doamne, primește-mă întru pocăință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi și aducere aminte de moarte și umilință. Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare.

Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blândețe. Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților și frica Ta în inima mea. Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apărămă de oamenii gâlcevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate celelalte lucruri necuviincioase. Doamne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcătosul, voia Ta, că binecuvântat ești în veci. Amin.”

Rugăciunea Sfânta Marta care împlinește dorințe autor Parintele Arsenie


 

Rugăciunea la Sfânta Marta se numără printre cele făcătoare de minuni. Calendarul ortodox o pomenește, pe 4 iulie, pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon. Mai puțin cunoscută, Sfânta Marta se numără printre făcătorii de minuni și printre sfinții care împlinesc dorințe.

Ritualul prin care Sfânta Marta ascultă și împlinește dorințele credincioșilor poartă numele de Novena. Face înconjurul lumii și este un ritual renumit pentru darul său de a împli dorința cea mai fierbinte. Ritualul constă în rostirea, nouă zile de marți consecutiv, a rugăciunii către Sfânta Marta, în timp ce se ține în mână o lumânare sfințită aprinsă. Se întâmplă ca unora să li se împlinească dorința arzătoare înainte de finalizarea novenei, însă este recomandat ca aceasta să se continue până la final.

Rugăciunea la Sfânta Marta ajută

„Sfântă Marta, mă îndrept către tine, plină de încredere, cerându-ți ajutorul. Cred cu tărie că mă vei ajuta și mă vei sprijini la greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog cu umilință să îmi aduci alinare în suferințele și necazurile mele. În numele negrăitei bucurii care ți-a cuprins inima când i-ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor roagă-te pentru noi și familia mea, ca să-L păstrăm pe Dumnezeu în inimi, astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (în acest moment se rostește dorința). Te implor, ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutate precum ai înfrânt balaurul care zace la picioarele tale!”

Se rostesc apoi, de câte trei ori:

Rugăciunea Tatăl Nostru

Bucură-te Marie cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Iisus.

Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.

Sfântă Marta, roagă-te pentru mine!

Acatistul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

 

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti,

Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Condacul 1

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a invrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să urmăm, cu dragoste şi credinţă, Mântuitorului Hristos. Pentru aceea îi cântăm:

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit în grija bunicii tale, spre ocrotire şi povăţuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viaţa, a fost dăruită de Dumnezeu că să împlinească dragostea părinţilor tăi trupeşti, iar tu sfinte, ai fost chemat să împlineşti dorinţa vieţii ei; pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, viaţă de ofrandă;

Bucură-te, singurătate împlinită;

Bucură-te, nevoinţă luminată;

Bucură-te, căutarea iubirii părinteşti;

Bucură-te, aflarea Tatălui Ceresc;

Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;

Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului;

Bucură-te, ocrotitul Maicii Domnului;

Bucură-te, prietenul de taină al sfinţilor;

Bucură-te, văzătorul veşniciei;

Bucură-te, căndelă a Bisericii;

Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 2

Din tinereţe ai vieţuit duhovniceşte şi ai împlinit lipsa dragostei părinteşti cu iubirea dumnezeiască, descoperindu-te în chip minunat, pentru căre slăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

 

Icos 2

Luminat de credinţă, întărit de nădejde, îmbogăţit de iubire sfântă, ai dorit tinereţea veşnică din tinereţile tale; astfel ţi-ai îndreptat sufletul către Dumnezeu, pentru căre îţi cântăm unele că acestea:

Bucură-te, cel hrănit cu Scripturile;

Bucură-te, cel curăţit cu lacrimile pocăinţei;

Bucură-te, cel povăţuit de Sfinţii Părinţi;

Bucură-te, cel luminat cu rugăciunea;

Bucură-te, cel trecut prin focul ispitelor;

Bucură-te, următorule al Sfinţilor trei Tineri;

Bucură-te, aflarea tinereţii veşnice;

Bucură-te, dobândirea vârstei înţelepte;

Bucură-te, lucrarea faptelor bune;

Bucură-te, căutarea raiului ceresc;

Bucură-te, ascultarea dumnezeieştilor cuvinte;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condacul 3

Singurătatea din copilărie ţi-a luminat-o Hristos cu grija de mântuirea sufletului, odorul de mare preţ, iar lipsa fraţilor trupeşti ţi-a împlinit-o cu mângâieri duhovniceşti; de aceea, mulţumind lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

 

Icos 3

Făgăduinţele monahiceşti le-ai împlinit cu sfinţenie după îndemnul dumnezeiescului Duh căre zice: “Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului”; astfel, făcându-te ascultător ai vieţuit în feciorie şi în sărăcie de bună voie, pentru căre te cinstim cu unele că acestea:

Bucură-te, ascultătorul tuturor;

Bucură-te, mângâierea celor săraci;

Bucură-te, hrănitorul străinilor;

Bucură-te, slujitorul părinţilor;

Bucură-te, sfătuitorul fraţilor;

Bucură-te, ajutătorul bolnavilor;

Bucură-te, iubitorul fecioriei;

Bucură-te, paza conştiinţei;

Bucură-te, rugăciune fierbinte;

Bucură-te, priveghere îndelungată;

Bucură-te, ajunare cu folos;

Bucură-te, povăţuire nevinovată;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 4

Mintea şi sufletul ţi le-ai curăţit cu rugăciunea şi pocăinţa, făcând din peştera ta poartă către cer, căci împreună cu tine şi îngerii cântau: Aliluia!

 

Icos 4

Dorind mai multă linişte sufletească, te-ai îndreptat către Dumnezeu prin rugăciune, şi ai împreunat petrecerea în peşteră cu postul, biruind iadul gândurilor deşarte, pentru căre îţi cântăm aşa:

Bucură-te, dor de linişte;

Bucură-te, dor de curăţie sufletească;

Bucură-te, dor de pustnicie;

Bucură-te, dor de smerenie;

Bucură-te, dor de locuri sfinte;

Bucură-te, dor de patria cerească;

Bucură-te, dor de sfinţenie;

Bucură-te, dor de lumină necreată;

Bucură-te, cel ce ai unit peştera cu cerul;

Bucură-te, prietenul îngerilor;

Bucură-te, vorbitorule cu Dumnezeu;

Bucură-te, rugătorule pentru noi oamenii;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 5

Dorind să moşteneşti Împărăţia lui Dumnezeu, ai părăsit patria ta pământească şi te-ai sălăşluit în Ţara Sfântă, că să te închini la locurile de nevoinţă ale proorocilor, ale apostolilor şi ale altor următori ai lui Hristos că şi în cer să cânţi împreună cu ei: Aliluia!

 

Icos 5

Locurile petrecerii Domnului Hristos pe pământ ţi-au fost că nişte îndemnări căre te-au povăţuit către viaţa veşnică din dorinţa iubitoare de Dumnezeu, pentru căre îţi cântăm aşa:

Bucură-te, căutătorul Ţării Sfinte;

Bucură-te, aflarea Locurile Sfinte;

Bucură-te, locuitorul Hozevei;

Bucură-te, văzătorul Betleemului;

Bucură-te, iubitorul Iordanului;

Bucură-te, îndrăgirea Galileei;

Bucură-te, închinătorule la Ghetsimani;

Bucură-te, pelerinul Golgotei;

Bucură-te, lăudătorul Învierii;

Bucură-te, iubitorul Taborului;

Bucură-te, căutarea Eleonului;

Bucură-te, prietenul cerului;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 6

Vieţuind în valea Iordanului ţi-ai petrecut viaţa că pe o treaptă a urcuşului ceresc, mereu în osteneli duhovniceşti, având în suflet dor de linişte şi cer şi rugându-te pentru pământeni cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icos 6

Cu suflet pururea mulţumitor te-ai socotit fericit pentru sălăşluirea vremelnică în Ţara Sfântă; de aceea, cu bucurie ai cântat mereu laude lui Dumnezeu, iar noi strigăm ţie aşa:

Bucură-te, că ai înţeles taina Iordanului;

Bucură-te, că ai cinstit Botezul;

Bucură-te, că te-ai rugat Botezătorului;

Bucură-te, că ai slăvit pe Mântuitorul;

Bucură-te, că ai chemat pe Mângâietorul;

Bucură-te, că ai preamărit Treimea;

Bucură-te, că ai iubit Biserica;

Bucură-te, că te-ai însoţit cu pocăinţa;

Bucură-te, că ai îndrăgit nevoinţa;

Bucură-te, că ai aflat milostivirea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că ai biruit suferinţa;

Bucură-te, că ai găsit pacea cerească;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule;

 

Condac 7

Primind harul preoţiei asupra ta, Cuvioase, din dumnezeiască purtare de grijă ai fost rânduit egumen şi povăţuitor al monahilor români de la Iordan, pentru care lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm : Aliluia!

 

Icos 7

Ca povăţuitor al fraţilor vieţuitori din schitul românesc de la Iordan, nu ai uitat de făgăduinţele monahiceşti, silindu-ţi mereu firea către Înparatia lui Dumnezeu – dorirea cea adevărată, fiind călăuză duhovnicească tuturor fraţilor, pentru care îţi cântăm :

Bucură-te, povăţuitorule cel ales de Dumnezeu;

Bucură-te, părintele celor încredinţaţi spre povăţuire;

Bucură-te, ajutătorul celor slabi;

Bucură-te, celor neştiutori;

Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;

Bucură-te, pildă în povăţuire;

Bucură-te, îndemn cu îndelungă răbdare;

Bucură-te, mustrare părintească;

Bucură-te, certare cu folos;

Bucură-te, iertare celor îndreptaţi;

Bucură-te, primirea celor întorşi cu pocăinţă;

Bucură-te, pilduirea tuturor;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 8

În pustia Hozevei te-ai aşezat ca într-o ţarină bine roditoare de  fapte duhovniceşti unde, însoţit de îngeri, ţi-ai sfinţit sufletul, după rânduielile vieţuitorilor de mai înainte, ca împreună cu ei în cer să cânţi: Aliluia!

 

Icos 8

Având dorinţă de îndreptare sfântă şi sporire duhovnicească, pustia şi chilia în care ai trăit, te-au învăţat cum să-ţi petreci viaţa aceasta departe de grijile cele lumeşti, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, podoaba Bisericii;

Bucură-te, chip îngeresc;

Bucură-te, dumnezeiască dorinţă;

Bucură-te, duhovnicească înaripare;

Bucură-te, cugetare la moarte;

Bucură-te, gândire la veşnicie;

Bucură-te, ostăşie adevărată;

Bucură-te, stăpânire de sine;

Bucură-te, locuitorule în pustie;

Bucură-te, pildă a monahilor;

Bucură-te, râvnitorul liturghiei;

Bucură-te, rug aprins al rugăciunii;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 9

Oamenii sunt nepricepuţi, iar cuvintele sunt slabe în a arăta cu adevărat râvna şi ostenelile tale, Cuvioase, prin care ai dobândit vieţuirea cerească pe pământ; pentru aceasta noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icos 9

Ca un binecuvântat de Dumnezeu ai fost înzestrat cu darul poeziei, cântând Viaţa veşnică pe care ai dorit-o şi minunatele Locuri Sfinte; de aceea şi noi îţi cântăm:

Bucură-te, alăută în versuri;

Bucură-te, lăudătorul Locurilor Sfinte;

Bucură-te, cântăreţul raiului;

Bucură-te, îndrăgirea poziei;

Bucură-te, lauda monahilor;

Bucură-te, cântarea virtuţilor;

Bucură-te, stihuitor al rugăciunii;

Bucură-te, psaltire şi harpă;

Bucură-te, gând încununat cu cânt;

Bucură-te, poezie înţeleaptă;

Bucură-te, cugetare la cele cereşti;

Bucură-te, râvnirea celor duhovniceşti;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 10

Toată  viaţa ai petrecut-o în osteneală neîncetata şi ai încununat-o cu sfârşit creştinesc, intrând în lumina Împăraţiei Cereşti. Aceasta dorind-o şi noi, cântăm lui Dumnezeu : Aliluia!

 

Icos 10

La adormirea ta, Cuvioase, în chip minunat s-au adunat în peşteră călugări, pelerini credincioşi şi un stol de păsărele, pentru a te petrece până la uşa veşniciei, întristându-se vremelnic  pentru mica despărţire. Iar noi, cu evlavie, strigăm către tine aşa:

Bucură-te, vieţuire neîncetată în rugăciune;

Bucură-te, încununare cu sfârşitul creştinesc;

Bucură-te, mutare la viaţa veşnică;

Bucură-te, cel slujit de monahi la înmormântare;

Bucură-te, cel jelit de păsările cerului;

Bucură-te, osteneală preschimbată în odihnă;

Bucură-te, că moartea nu te-a despărţit de noi;

Bucură-te, cel ce tainic te arăţi prietenilor credincioşi;

Bucură-te, dezgropare cu minuni înconjurată;

Bucură-te, făclierul scos de Domnul din mormânt;

Bucură-te, bucurie a obştii credincioşilor;

Bucură-te, mângâere pentru cei din neamul tău;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 11

Oştile cele cereşti, de îngeri şi de sfinţi, te-au primit într-ale lor pentru ca în cor să-I cânţi Domnului în veci. Acelora ne alăturăm şi noi şi cântăm : Aliluia!

 

Icos 11

Mintea fiindu-ţi strajă pentru trupul cel de lut în tot timpul vieţii tale te-ai făcut părtaş cu sfinţii în cereasca locuinţă, pentru care şi noi te lăudăm cântând aşa:

Bucură-te, rugă sfântă către slăvile cereşti;

Bucură-te, râvnă mare izvorâtă din credinţă;

Bucură-te, cunună preabinecuvântată;

Bucură-te, lepădarea grijilor celor lumeşti;

Bucură-te, dobândirea darului mântuitor;

Bucură-te, âmplinirea dorinţei sfinte;

Bucură-te, cel ce ai urcat pe muntele fericirilor;

Bucură-te, râvnitorule ca şi Ilie;

Bucură-te, ostenitorule înţelept;

Bucură-te, locuitorule cu sfinţii;

Bucură-te, Cuvioase, mare rugător pentru noi;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 12

Părinte Ioane, Dumnezeu te-a ales din neamul românesc ca pe o duhovnicească ofrandă şi ai fost arătat lumii ca un semn de întărire în vreme de necazuri pentru toţi binecredincioşii care neîncetat cântă lui : Aliluia!

 

Icos 12

Pentru vieţuirea ta aleasă şi sfântă te-a proslăvit Dumnezeu şi te-a încununat cu cinste, iar noi, dimpreună cu toţi credincioşii ortodocşi, îţi cântăm unele că acestea:

Bucură-te, fiule al Moldovei;

Bucură-te, frate şi părinte duhovnicesc;

Bucură-te, locuitorul Ţării Sfinte;

Bucură-te, nevoitorul pustiei;

Bucură-te, pregustarea bucuriei cerului;

Bucură-te, sfinţenie arătată în lume;

Bucură-te, rugăciunea în suflet şi în trup;

Bucură-te, că ai unit Crucea cu Învierea;

Bucură-te, întărirea răbdării noastre;

Bucură-te, credinţă lucrătoare prin iubire;

Bucură-te, slujitorule al lui Hristos;

Bucură-te, ajutătorul celor din nevoi;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condac 13

O, Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, fii mijlocitorul nostru; auzi-ne pe noi cei ce acum ne rugăm ţie şi ne ajută, ca împreună cu tine să cântăm în ceruri: Aliluia!   (de 3 ori)

 

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit în grija bunicii tale, spre ocrotire şi povăţuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viaţa, a fost dăruită de Dumnezeu că să împlinească dragostea părinţilor tăi trupeşti, iar tu sfinte, ai fost chemat să împlineşti dorinţa vieţii ei; pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, viaţă de ofrandă;

Bucură-te, singurătate împlinită;

Bucură-te, nevoinţă luminată;

Bucură-te, căutarea iubirii părinteşti;

Bucură-te, aflarea Tatălui Ceresc;

Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;

Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului;

Bucură-te, ocrotitul Maicii Domnului;

Bucură-te, prietenul de taină al sfinţilor;

Bucură-te, văzătorul veşniciei;

Bucură-te, căndelă a Bisericii;

Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Condacul 1

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a invrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să urmăm, cu dragoste şi credinţă, Mântuitorului Hristos. Pentru aceea îi cântăm:

Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

 

Rugăciune

către Sfântul Ioan de la Neamţ – Hozevitul

 

O, Cuvioase Părinte Ioane, viaţă cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredinţat. De aceea,ai urmat în viaţa ta pilda lor. Pentru viaţa ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deşartă, Domnul ţi-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând în tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi nevrednicii şi păcătoşii, venim cu umilinţă şi evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.

Sfinte Părinte Ioane,cel ce din pruncie ai fost orfan de părinţi, ajută cu rugăciunea ta pe cei orfani, ca să găsească iubirea părintelui ceresc; cel ce ai fost frate şi vieţuitor în mănăstire, ajută-ne să vieţuim oriunde ca fraţi întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfinţirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credinţă să înplinească poruncile lui Hristos în viaţa lor, cel ce ai fost fierbine rugător către Dumnezeu, întăreşte rugăciunile noastre, sporind râvna şi evlavia în Biserică; cel ce ai dorit a vieţui în Ţara Sfântă, ajută-ne să sfinţim locurile în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să se sălăşluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peşteră, roagă-L pe Hristos să încălzească şi să lumineze cu iubirea Sa peştera inimilor noastre îndepărtate de El; cel ce încă din lumea aceasta ai simţit bucuria şi pacea vieţii veşnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria şi pacea Împărăţiei Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzeşte pe bătrâni în dreapta credinţă, pe tineri în viaţă curată şi  pe copii în iubire de Dumnezeu şi de părinţi. Ocroteşte cu rugăciunile tale pe săraci şi pe bolnavi, pe văduve şi pe orfani, pe călători şi pe cei robiţi.

Fereşte ţara noastră de primejdii şi de necazuri şi roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credinţă şi fapte, pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

Acatistul schimbării la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos

 

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti,

Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Condacul 1:

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pă-mântului, văzându- Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pămân-tenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă, închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Icosul 1:

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale Neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au spăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina întrupării Tale şi au cântat aşa:

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale.

Iisuse, Dumnezeul Cel Bun şi puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dor-mim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului.

Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului.

Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu Slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe în locaşurile raiului.

Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi cei ce stăm în întuneric. Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul ade-vărului şi al dreptăţii, pe noi cei ce dormim în umbra morţii.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 2:

Văzând, Iubitorule de oameni, Doamne, că ucenicii Tăi nu sunt încă luminati şi nu pricep că Tu trebuie să mergi la Ierusalim şi acolo să păti-meşti multe şi să fii omorât, ai început de atunci să le spui că toate acestea trebuIe să le rabzi de bună voie pentru mântuirea noastră. Totuşi, ei nepu-tând întelege dacă sunt de la Dumnezeu sau de la om, după şase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob şi pe Iuan şi i-ai dus pe muntele Taborului, ca să le arăţi, înainte de Cruce, Slava Ta Dumnezeiască, ca şi în timpul patimilor Tale să-Ţi cânte: Aliluia!

 

Icosul 2:

Întelesul cel greu de pătruns al pătimirii Tale cele de bună voie nepu-tând să-l înţeleagă ucenicii Tăi, Doamne, mai înainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tăi, într-un munte înalt, ca să vadă minunea înfri-coşatei Tale Schimbări la Faţă şi Dumnezeiasca Ta Slavă, cea pururea fiitoare, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înţeleagă că patima Ta este de bună voie şi să-Ţi cânte aşa:

Iisuse, care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne şi pe noi întru cele de sus, ca să căutăm desfătarea întru cele înalte.

Iisuse, care ai îndepărtat pe Petru şi pe fiii lui Zevedeu de mulţimea gri-jilor lumeşti, îndepărtează şi mintea noastră de lucrurile pământeşti, ca să învăţăm a ne feri de patimile cele josnice.

Iisuse, care cu multă trudă ai dus pe prietenii Tăi la o înălţime preafru-moasă, învaţă-ne şi pe noi ca prin sudoare şi multă trudă să ne nevoim în toate zilele.

Iisuse, care ai arătat ucenicilor, în tăcerea rugăciunii, Schimbarea Ta la Faţa, învredniceşte-ne acum şi pe noi credincioşii Tăi, să ne luminăm cu dulceaţa cuvintelor Tale.

Iisuse, care ai arătat trei martori ai slavei Tale în liniştea Taborului, dă-ne şi nouă, celor tăcuţi şi goi, să cugetăm totdeauna la Slava Ta.

Iisuse, care pentru Numele Tău s-a veselit Taborul şi Ermonul, dă-ne şi nouă, ca prin chemarea Preadulcelui Tău Nume, să săvârşim urcare la cele înalte.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 3:

Aleşii Tăi Apostoli îmbrăcaţi fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să înveţe a cânta cele înalte şi să cugete la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti. Îmbracă-ne, dar, şi pe noi cei căzuţi întru cele dc jos şi biruiţi totdcauna de neputinţele trupului, cu puterea şi slava Ta, ca pute-rea Ta să lucreze în neputinţele noastre, şi să-Ţi cântăm Ţie cu dragoste: Aliluia!

 

Icosul 3:

Vrând ca înainte de Cruce de patima cea de bună voie să descoperi în parte Slava Dumnezeirii Tale, Hristoase, Mântuitorul nostru, ai ales nu-mai trei dintre muritori care să fie martorii acestei Slave: pe Petru care Te-a iubit mai mult decât toţi şi Te-a mărturisit, primul dintre toţi, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care având nădejdea bunătăţilor viitoare, capul sub sabie şi-a plecat şi, astfel, a pus început mucenicilor Tăi şi pe Ioan cel feciorelnic, care mai mult decât toţi, păstrând neprihănirea trupului şi a duhului, a primit har osebit întru vederea unor negrăite descoperiri şi a Slavei Tale Dumnezeieşti. Împreună cu ei primeşte şi de la noi aceste cântări de laudă:

Iisuse Cel ce de la Petru, mai înainte de Schimbarea la Faţă, ai primit mărturisirea, primeşte şi calda mea mărturisire.

Iisuse, Cel ce aceluiaşi Petru, în Tabor, i-ai dat îndrăzneală să vorbească cu Tine, spune şi inimii mele cele paşnice şi bune.

Iisuse Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor înflăcărată, i-ai numit fiii Tunetului, nu mă birui cu tunetul mâniei Tale.

Iisuse, Cel ce aceloraşi ucenici nu le-ai îngăduit să coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor mele lăuntrice.

Iisuse, ridică-mă împreună cu feciorelnicul Ioan în Taborul cel de sus, întru curăţia trupului şi a sufletului.

Iisuse Cel ce Iacob a băut întâiul Tău pahar, găteşte-mi şi mie loc în rai.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 4:

Furtună a fost arătarea Dumnezeirii Tale în muntele Sinai deoarece în tunete şi fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot aşa şi în Horeb a fost duh de tărie ce despica munţii; vijelie şi foc când Ilie proorocul a vrut să Te vadă, totuşi nu în vijelie, nici în cutremur şi nici în foc nu a fost Dom-nul, ci în glas de adiere de vânt Ţi-ai arătat Faţa şi Slava Dumnezeirii Tale, precum şi în muntele Taborului ai şezut în faţa lor şi cu bucurie Ţi-au cântat: Aliluia!

 

Icosul 4:

Auzind Moise şi Ilie în Tabor cuvintele Tale, că vei sfârşi la Ierusalim, s-au făcut martori la toată lumea, Doamne, că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl spre mântuirea oamenilor, aşa cum a mărturi-sit şi glasul Său din cer. Căci Moise a fost chemat din morţi, ca să mărtu-risească celor ţinuti în iad venirea Ta în lume. Ilie, însă, a fost chemat din rai, ca să spună lui Enoh despre Slava Ta, văzută în Schimbarea Ta la Faţă. Iar noi, mirându-ne de taina arătării proorocilor Tăi în Tabor, cu umilinţă îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce ai vrut ca Văzătorul de Dumnezeu Moise să-Ţi privească Faţa Ta, arată-ne şi nouă, în veacul ce va să vie, dulceaţa cea dorită a Feţei Tale.

Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai arătat strălucirea Slavei Tale, ara-tă-ne şi nouă, întru Împărăţia Ta, Faţă către faţă, bunătatea cea nespusă a Privirii Tale.

Iisuse, Cel ce în linişte şi în glas de adiere de vânt lin l-ai învăţat pe Ilie descoperirea Ta, învaţă-ne şi pe noi, în chip minunat şi în linişte, nepăti-mirea dumnezeiască.

Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc nearzător, ridică-ne şi pe noi, în chip minunat, la înălţimea desăvârşitei vieţuiri.

Iisuse, Cel ce de demult în multe chipuri ai grăit proorocilor, iar în Ta-bor le-ai vestit moartea Ta, hrăneşte cu cuvintele vieţii veşnice şi sufletele noastre cele flămânde.

Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbării Tale la Faţă, aprinde şi credinţa noastră cea rece cu adierile cele negrăite ale Duhului Sfânt.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 5:

Stelei celei izvorâtoare din Dumnezeu Te-ai asemănat prin strălucirea negrăită a Preacuratului Tău Trup, Dătătorule de Lumină, Doamne, când, apropiindu-Te de ucenicii Tăi care dormeau, ai înălţat Tatălui Tău, pe înălţimea muntelui, rugăciunea Ta de împăcare. Atunci s-a luminat Faţa Ta ca soarele şi îmbrăcămintea s-a făcut mai albă decât zăpada. Apostolii, trezindu-se, au văzut Slava Ta, a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr şi stând cu frică Ţi-au cântat: Aliluia!

 

Icosul 5:

Văzându-Te Apostolii Tăi în Tabor, având chip de om şi Schimbându-Te la Fată întru Slavă Dumnezeiască şi vorbind cu Moise şi cu Ilie despre sfârşitul Tău, au înţeles puterea Ta cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea ascunsă sub acoperământul trupului, s-au spăimântat auzind cele grăite şi s-au desfătat de vederea Dumnezeieştii Tale Slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să încapă vederea ochilor trupeşti, iar noi împreună cu dânşii Îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce ai stălucit ucenicilor Tăi Dumnezeiasca şi nespusa Ta Slavă, stăluceşte în inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare.

Iisuse, Cel ce ai împărtăşit pe întâistătătorii legii şi harului cu Lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea împărtăşire adună mintea noastră ce rătăceşte pururea.

Iisuse, Cel ce în Tabor ai dezgolit puţin fulgerul Dumnezeirii Tale, ascuns în trup, dezvăluie căderile în păcat, ascunse în conştiinţa noastră cea ticăloasă.

Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tău ai lumi-nat muntele Sfânt, luminează cu lumind poruncilor Tale şi sufletele noas-tre cele întunecate.

Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Faţă ai luminat marginile lumii, lumi-nează-ne şi ne înfrumuseţează şi pe noi cei întunecaţi.

Iisuse, Cel ce prin strălucirea Luminii Tale din Tabor ai curăţat precum zăpada pe ucenicii Tăi, curăţeşte-ne şi ne înnoieşte şi pe noi cei întune-caţi.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 6:

Văzând binecuvântata şi mântuitoarea Ta grăire, Hristoase, Dumnezeul nostru, împreună cu Moise şi cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tăi Petru, Iacob şi Ioan s-au bucurat foarte. Petru având glasul plin de iubire Dumnezeiască a zis: “Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una”. Noi însă, nevrednicii, nu cutezăm a Te întreba, ci cu smerenie Te rugăm pentru milă şi cu glas tremurând Îţi cântăm: Aliluia!

 

Icosul 6:

Nor luminos a strălucit în Tabor spre însemnare la toată lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Părintelui vestea Descoperirea şi venirea Duhului Sfânt i-a umbrit pe Apostoli şi vâful muntelui l-a înconjurat. Aceştia şi mai mult s-au înfricoşat şi, intrând cu frică în nor, au simţit nepătrunsa Ta Dumnezeire şi cu multă îndrăzneală Ţi-au cântat unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce pe Israel, de demult în pustie l-ai condus cu stâlpul de nor, Însuţi şi acum arată-ne calea în împărăţia Ta.

Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tăi, în Tabor, cu nor luminos i-ai învăluit, acopere-ne şi pe noi cu roua Duhului Tău Cel Sfânt.

Iisuse, Cel ce locuieşti în ceruri, în Biserică nefăcută de mâini, arată-ne şi nouă biserica dătătoare de lumină şi umbra preacurată a Dumnezeirii Tale.

Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pământ corturi făcute de mâini, zideşte-ne cortul cel lăuntric, cu bun chip, al Duhului Sfânt, cu care să mergem la ceruri.

Iisuse, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, îmbracă-ne şi pe noi cei dezbrăcaţi cu haina ţesăturii Dumnezeieşti a neprihănirii şi curăţiei.

Iisuse, Cel ce ai întins cerul ca o piele, îmbracă-ne şi pe noi cei răniţi în haina luminoasă ca zăpada a cereştii Tale frumuseţi.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 7:

Vrând să descopere taina cea din veac ascunsă a Dumnezeirii Tale, Hristoase, Părintele Tău ceresc, acum, iarăşi, precum la Iordan, în timpul Botezului, a vestit că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, şi astfel, cu glas, din nor, a mărturisit zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascul-taţi”. Iar Apostolii, înfricoşându-se, au căzut cu faţa la pământ, cântându-Ţi: Aliluia!

 

Icosul 7:

Nouă şi preaslăvită descoperire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apostolii înşişi, văzători şi slugi, auzind glasul Părintesc şi tunet din nori s-au spăimântat şi o nouă revăsare de lumină deodată i-a luminat şi, privindu-se unul pe altul, s-au mirat şi, căzând cu faţa la pământ, Ţie, Stăpâne, închinându-se, Ţi-au adus aceste laude:

Iisuse, Cel ce eşti Chipul Prealuminat al Ipostasului Părintesc, schimbă viaţa noastră cea întunecată şi necurată.

Iisuse, Cel ce eşti strălucirea Slavei Părinteşti, luminează sufletele noastre cele căzute şi afundate în întuneric.

Iisuse, Cel ce eşti minunat şi înfricoşător în Slava Dumnezeirii Tale, înnoieşte vederea noastră cea duhovnicească stricată prin păcat.

Iisuse, Prealine, Cel ce eşti plin de iubire, prin strălucirea cea nespusă a Trupului Tău, toată necurăţia sufletelor noastre fă-o mai albă decât zăpada.

Iisuse, Lumina fără Început, în Lumina Ta din Tabor, arată-ne şi nouă Lumina Tatălui.

Iisuse, Lumina cea neschimbată în lumina cea nevăzută a împărăţiei Tale, arată-ne şi nouă lumina Duhului.

Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 8:

În chip minunat şi străin, Ţi s-au arătat Moise si Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând închipuirea Ipostasului Dumnezeiesc şi vorbind despre patima Ta cea de bună voie ce îţi stătea înainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos şi încetând glasul din cer, Slava Domnului s-a luat de la uce-nicii Tăi, iar ei Ţi-au cântat: Aliluia!

 

Icosul 8:

Cu totul ai fost întru cele de sus Cuvinte al lui Dumnezeu, când Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despărţit. Iar când proorocii au plecat şi vederea Dumnezeiască s-a sfârşit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tăi, ce căzuseră de spaimă la pământ şi, atingându-i cu mâna le-ai zis: “Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.” Iar ucenicii, deschizând ochii şi nevăzând pe nimeni, afară de Tine, s-au bucurat foarte şi mulţu-mind lui Dumnezeu, Ţi-au cântat aşa:

Iisuse, Cel ce ai cuvintele Vieţii veşnice, fii totdeauna cu noi în călătoria pământească.

Iisuse, Cel ce ne-ai săturat pe noi cu privirea Dumnezeirii Tale, nu ne lăsa pe noi singuri întru slujirea Ta.

Iisuse, Cel ce mai înainte de Cruce ne-ai lămurit Taina patimilor Tale de voie, dă-ne nouă totdeauna să ne amintim de pătimirea Ta.

Iisuse, Cel ce ne-ai arătat, mai înainte de moarte, Slava Ta, dă-ne nouă să înţelegem totdeauna îndumnezeirea Trupului Tău.

Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, înnoieşte în sufletele noastre privirea chipului şi asemănării Tale.

Iisuse, Cel ce eşti pecetea cea asemenea Tatălui, însemnează în trupurile noastre bunătatea cea nespusă a chipului Tău.

Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 9:

Toată firea s-a înfricoşat, văzând preaslăvita Schimbare la Faţă în Ta-bor, Hristoase Mântuitorule: Îngerii stând nevăzut cu frică şi cu cutremur, Ţi-au slujit Ţie, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând Slava Domnului. Muntele Tabor care până atunci era întunecat şi fume-gând s-a acoperit cu un nor luminos pentru că pe el au stat preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tăi Doamne, neputând suferi să vadă Faţă Ta au căzut la pământ, acoperindu-şi feţele, până când sfârşindu-se vedenia Tu Însuţi i-ai ridicat şi ei Ţi-au cântat: Aliluia!

 

Icosul 9:

Ritorii cei deşerţi de înţelepciune, nefiind luminaţi de har, nu pot pri-cepe taina preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă. Pentru aceasta, când ai coborât cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tăi nimănui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului nu se va scula a treia zi din mormânt. Şi ei tăcând nu au spus nimănui nimic în acele zile, din cele ce au văzut si au auzit, dar în inima lor Ţi-au cântat aşa:

Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat izbăveşte-ne cu lumina Ta de toată întinăciunea sufletească.

Iisuse, Cel ce Te-ai îmbrăcat în întregul Adam, luminează firea noastră cea întunecată.

Iisuse, Cel ce ai desfătat pe ucenicii Tăi cu strălucirea Dumnezeirii Tale, desfătează-ne şi pe noi totdeauna cu cuvintele învăţăturii Tale.

Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tăi prin norul dătător de rouă, luminează-ne şi pe noi totdeauna cu razele preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă.

Iisuse, Cel ce ai sfinţit Taborul cu preacuratele Tale picioare, îndrep-tează picioarele noastre spre a sluji Ţie pururea.

Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale mâini ai arătat ucenicilor să urce în muntele Tău, îndreptează şi mâinile noastre în lucrarea faptelor celor bune.

Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 10:

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor pentru noi, Doamne, ca să ne faci vrednici de Slava Ta cerească şi să schimbi trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea Slavei Tale la învierea cea de obşte şi în Împărăţia Ta cea veşnică, pe care ai gătit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care să ne învredniceşti şi pe noi, precum pe Moise şi pe Ilie i-ai învrednicit în Tabor să Te vadă Faţă către faţă şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii cântarea veşnică: Aliluia!

 

Icosul 10:

Împărate preaveşnic toate le-ai făcut spre mântuirea noastră. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfânta Fecioară Maria şi al venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot aşa Te-ai Schimbat la Faţă pe muntele cei sfânt, ca să luminezi întunericul din lăuntrul nostru, al celor ce stăm în întunericul şi în umbra morţii şi să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi preaiubiţi. Pentru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm:

Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului fiii lui Dumnezeu.

Iisuse, chiar trupul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noastră cea căzută să o prefaci prin Tine.

lisuse, Cel ce în Tabor ai arătat frumuseţea cea negrăită a împărăţiei Tale, întăreşte în noi pacea şi adevărul Duhului Sfânt.

Iisuse, Cel ce prin strălucirea Dumnezeiască a trupului Tău toată făptura ai îndumnezeit-o, înnoieşte-ne şi pe noi prin îndumnezeirea trupului la a doua Ta venire.

Iisuse, Cel ce ce în Tabor ai arătat focul Dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic şi păcatele noastre.

Iisuse, Cel ce ai hrănit acolo cu preadulcile Tale cuvinte pe ucenicii Tăi, sfinţeşte şi sufletele noastre cele flămânde cu Sfintele Tale Taine.

Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 11:

Cântare de umilinţă aducem Ţie noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Faţă şi strigăm: dă-ne nouă, robilor Tăi, înălţimea vieţuirii cereşti şi strălucirea Slavei Dumnezeieşti celei pururea fiitoare, iar cu inimă curată învredniceşte-ne, în chip gândit, să iesim la muntele Tău cel sfânt şi să vedem cu ochii minţii preaslăvita Schimbare la Faţă, ca să-Ţi cântăm în chip luminos: Aliluia!

 

Icosul 11:

Fiind Lumină Nepătrunsă şi Dătălor de Lumină, Iisuse, Lumina cea pu-rurea fiitoare şi fără de început, Lumina Ta ai adus-o în lume, pentru că ai urcat cu Preacuratul Tău Trup în muntele Taborului şi acolo ai arătat uce-nicilor Tăi Lumina cea Necreată şi Dumnezeiască şi chipul Slavei Părin-teşti. Acestei lumini, mai presus de fire, să ne faci şi pe noi părtaşi, ca să-Ţi cântăm din adâncul sufletului unele ca acestea:

Iisuse Hristoase, Lumina cea Adevărată, întăreşte sufletele noastre, cu cugete bune, în toate zilele călătoriei noastre pământeşti.

Iisuse, împărate, Lumina cea fără început, aprinde din nou făclia cea stinsă a sufletului până în ziua sfârşitului nostru.

Iisuse, Lumină Lină, care dai viaţă, trimite sufletelor noastre lumină şi viaţă în ceasul cel înfricoşător al morţii noastre.

Iisuse, Lumină Sfântă, care luminezi şi arzi, scoate-ne atunci din bezna întunericului.

Iisuse, Lumina Preadulce si Preasfântă însoţeşte-ne către lumina palatului Tău ceresc printre vămile amare ale văzduhului.

Iisuse, Lumina cea mai luminoasă decât orice soare, luminează-ne în strălucirea sfinţilor Tăi, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale.

Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 12:

Dăruieşte-ne, Doamne Iisuse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleşi-lor Tăi ucenici Petru, Iacob şi Ioan şi ne primeşte pe noi ca şi pe aceia, ca îmbrăcaţi cu putere de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, având inima curată şi duhul înnoit, să urcăm în Taborul cel gândit, mergând din putere în putere, nevoindu-ne mai mult în post şi rugăciune şi petrecând întru neprihănire, să-Ţi cântăm cu vrednicie: Aliluia!

 

Icosul 12:

Cântând Preacurata Schimbare la Faţă preaslăvim Dumnezeiasca Ta Slavă arătată în Tabor, ne închinăm Dumnezeirii şi Puterii Tale şi credem cu Petru că Tu eşti cu adevărat Hristos Fiul Dumnezeului Celui Viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cel păcătoşi şi cântăm împreună cu Apostolii, din adâncul sufletului: bine este să fim noi aici împreună cu Tine. Pentru aceasta nu ne ruşina pe noi, cei neputincioşi şi învechiţi în trup, care credem întru Tine ci ne acoperă cu Lumina Dumnezeieştii Tale străluciri pe cei ce cu dragoste Îţi cântăm Ţie:

Iisuse, Soarele Cel Neapus, care ai răsărit în Tabor, luminează-ne cu Dumnezeiasca Ta strălucire.

Iisuse, Lumina cea ne ajunsă, care Te-ai arătat întru Schimbarea Ta la Faţă, încălzeşte-ne cu împărtăşirea harului Tău.

Iisuse, Biserica Veşnică a Ierusalimului Ceresc, sălăşluieşte-ne în Cortul Tău Dumnezeiesc. Iisuse, Floarea cea binemirositoare a Raiului, înmires-mează-ne şi pe noi cu aromatele sfinţeniei şi ale curăţiei.

Iisuse, Focul cel curăţitor, Care ai vrut să curăţeşti cerul şi pământul de orice întinăciune, curăţeşte-ne şi pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului.

Iisuse, Piatra cea preţioasă, Care ai luminat Sionul cel de Sus cu frumu-seţe Dumnezeiască, învredniceşte-ne şi pe noi să vedem această frumuse-ţe.

Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 13:

O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce în Tabor ai strălucit cu Slava Dumnezeiască, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, pre-cum ai primit în muntele cel sfânt închinarea ucenicilor Tăi, aşa şi pe noi învredniceşte-ne să ne închinăm preaslăvitei Tale Schimbării la Faţă, ca strălucind în lumina faptelor bune, să se lumineze prin Tine întunericul păcatului ce locuieşte în noi şi să ne arătăm vrednici moştenitori ai împă-răţiei Tale celei veşnice, unde cu toţi sfinţii să-Ţi cântăm: Aliluia.

(de 3 ori)

 

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale Neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au spăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina întrupării Tale şi au cântat aşa:

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale.

Iisuse, Dumnezeul Cel Bun şi puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dor-mim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului.

Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului.

Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu Slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe în locaşurile raiului.

Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi cei ce stăm în întuneric. Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul ade-vărului şi al dreptăţii, pe noi cei ce dormim în umbra morţii.

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

Condacul 1:

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pă-mântului, văzându- Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pămân-tenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă, închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

 

RUGĂCIUNE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care locuieşti întru Lu-mina Cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasulul Său! Pentru că a venit plinirea vremii, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe Sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de patima cea de bună voie, în muntele Taborului, Te-ai schimbat la Faţă, întru Slava Ta Dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci, când Te vor vedea răstignit şi dat morţii, să priceapă că patima este de bună voie şi Dumnezeiască. Învredniceşte-ne şi pe noi pe toţi să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîn-tinată, să urcăm în muntele Tău cel Sfânt, în sălaşul Sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu Sfinţii, Faţă către faţă, să vedem Slava Ta, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, îm-preună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

6 alimente pentru o burtă plată

 



6 alimente pentru o burtă plată

🍋 Lămâi: Începe-ți ziua cu apă caldă de lămâie pentru a-ți porni sistemul digestiv. Acest obicei simplu ajută alimentele să treacă mai ușor prin tractul gastro-intestinal și poate reduce balonarea.

🥑 Avocado: Bucurați-vă de acest fruct cremos pentru a combate inflamația și pentru a stabiliza nivelul zahărului din sânge, ceea ce poate preveni depozitarea grăsimilor în jurul taliei.

🫐 Afine: pline de antioxidanți, aceste fructe minuscule ajută la schimbarea modului în care corpul dumneavoastră stochează glucoza, ceea ce poate duce la o burtă mai plată.

🥒 Castraveți: Un diuretic natural, castravetele ajută la eliminarea excesului de apă din organism, reducând balonarea și ajutând la un aspect mai suplu.

🍫 Ciocolata neagra: Nu numai ca ciocolata neagra iti satisface pofta de dulce, dar actioneaza si ca un supresor natural al poftei de mancare si iti stimuleaza metabolismul.

🍌 Banane: Bogate în fibre și sărace în calorii, bananele vă țin să vă simțiți mai satul pentru mai mult timp, făcându-le o alegere excelentă pentru gestionarea foametei și susținerea digestiei.

Vă iert, mă iert, vă iubesc, mă iubesc, şi vă doresc numai bine. Multumesc, multumesc, multumesc.❤

 



Nu va mai chinuiți sufletul şi inima cu regrete, ranchiună, resentimente, ură, duşmănie, răzbunare, certuri, bătălii, scandaluri, procese, ținere de minte a răului.
Toate aceste emoții negative, crează în inima voastra şi în sufletul vostru cordoane energetice precum sârma ghimpată, adica noduri cu țepi.
Aceste cordoane energetice, cu noduri din țepi se crează atunci când noi nu suntem suficienți de maturi emoțional şi mental, încât să iertam şi să dăm drumul la tot ce este toxic si negativ.
Cu cât ținem în noi sentimente negative si triste, cu atat hrănim aceste cordoane enegetice, care la un moment dat ne vor îmbolnavii de boli grave.
Deoarece ne distrugem singuri, aura, câmpul energetic, si usor usor vom pierde zilnic energie vitală.
Ura, duşmănia, tinerea de minte a răului, răzbunarea, invidia, gelozia, resentimentele, sunt ca o rugină, care sapă şi erodează sănătatea omului.
De asemenea toate aceste emotii negative, descrise mai sus, distrug abundenta financiară si sanatatea omului.
Când porti ură în suflet banii nu vor venii din abundenta, ba din contră viața ta va fii chin, pagubă, si zero realizări. Pentru că în loc să ierti şi să dai dumul la toate experintele negative, tu le tii legate energetic de câmlul tău cuantic, de aura ta, de inima ta, de constiinta ta. Si te încăpățânezi, si te frustrezi, şi te consumi zilnic.
Banii, sănătatea, si abundenta financiara, vin la oamenii care emană energie pozitiva, care nu cară bagaje emotionale, si care ştiu să ierte şi să se dezlege de toate relele/experientele prin care au trecut.
Oamenii inteligenti şi maturi emotional, care au trecut prin diverse experiențe dureroase de-a lungu vietii, ei invața din lectia primită, şi aruncă la gunoi funia/cordonul. Nu ramân agătati.
De exemplu:
Sotul m-a înselat cu cea mai bună prietena!
In aceasta situatie ai două variante.
1: Sa-l urasti, sa-l jignesti, sa o bati pe amanta, sa-ti umpli inima cu durere si amaraciune.
2: Plângi, te descarci, iei o foaie de hartie şi iti asterni sentimentele. Scrii negru pe alb.
Ce am eu de învatat din aceasta experienta?
Mai pot avea eu incredere în aceasta persoana?
Pot eu să iert şi sa uit, sau toata viata voi trai cu sentimentul de tradare?
Răspunzând sincer si din toata inima acestor 3 intrebari, vei afla singur/singura daca se merita sa continui, sau să pleci fara regrete.
Alt exemplu: Familia m-a abandonat, s-au prietenii mă bârfesc şi îmi fac zile negre la locul de munca.
Ai doua optiuni:
1: Să intri în jocul lor toxic şi negativ si sa-ti creezi cordoane energetice pline de ura si resentimente pe perioade lungi.
2: Inveti să ignori, să te detasezi, sa te auto educi, sa evoluezi mental şi spiritual. Şi să crezi cu toata fiinta ta, ca deasupra capului tau exista o fortă reală si de 1milion mai puternica decat a ta, care contorizeaza fiecare fapta, cuvant, actiune, si la un moment dat nota de plata vine la fiecare în parte. În functie de ce a emis în Univers.
Crezându-te intr-o putere atotputernică, permiti puterii divine sa-si faca treaba la momentul potrivit.
Da, stiu că nu este usor. Teoria este usoara, practica ne omoara. Dar asa cum ura poate intra usor pe usa, tot la fel de usor o poti scoate afara, daca te pretuiesti în totalitate.
Tu alegi unde iti dai puterea, binelui sau raului.
Daca observi, ca o situatie, sau un om că mai mut te înrăieste, sau te amăreşte zilnic, numai sta, numai da şanse, detaseaza-te,
distantează-te, caută soluții, nu scuze, scrie pe o hartie, avantaje si dezavantaje, boală sau sănătate, bani sau greutăti, pagube sau armonie, liniste sau scandaluri, ură sau iubire, nervi sau calmitate, insomnii sau somn odihnitor...
Nu contează vârsta, nu conteaza că ai bani sau nu ai bani, sau că nu ai unde să te duci.
Cert este un lucru, când tu te decizi să te desprinzi de negativitate si de toate sentimentele urâte si negative, universul va fii de partea ta, indiferent de vârstă şi statut social. Toate astrele se vor alinia în favoarea ta.
Iti trebuie doar CURAJ şi determinare.
Sa înveti sa spui STOP
Să ínveti să spui NU
Să înveți să spui....asa numai functioneaza.
Eu sunt creatorul realitatii mele, ma dezleg constient de tot ce îmi face rău, şi mă trage în jos.
Ii iert pe toti cei care mi-au greşit, le multumesc cu recunostinta pentru toate lectiile oferite. Datorita lor astàzi sunt mai înțelept/înțeleaptă.
Las în mâinile divinitătii durerile mele, rănile mele, dezamagirile mele, lacrimile mele, aleg pacea, iubirea, recunostinta, evolutia, sanatatea, abundenta, armonia.
Ma dezleg si va dezleg cu iubire si recunostinta de toate cordoanele energetice create de la inima la inima, cu fiecare membru de familie, prieten, cunoştintă din viata mea.
Vă iert, mă iert, vă iubesc, mă iubesc, şi vă doresc numai bine.
Multumesc, multumesc, multumesc.❤

CORTIZOL

😓  Grăsimea abdominală și creșterea inexplicabilă în greutate pot fi legate de stresul cronic și nivelurile ridicate de 💇👍. 👩🏻‍⚕️
Cum sunt acestea două conectate?
➖Hormonul stresului, cortizolul, crește nivelul zahărului din sânge și poate duce la rezistență la insulină.
➖Din cauza răspunsului redus al celulelor la insulină, excesul de glucoză rămâne în circulația sanguină și se transformă de obicei în grăsime.CORTIZOLUL ŞI SEROTONINA
Te-ai gândit vreodată de ce, atunci când ai o zi grea, dai iama în ciocolată şi chipsuri? Această nevoie de „bunătăţi“ e dictată de producerea în exces, de către glandele suprarenale, a hormonului de stres numit cortizol. în cantităţi mici, acesta îţi dă energie să lupţi cu obstacolele de peste zi, dar poate atinge niveluri exagerate ce induc pofta de dulce şi de alimente bogate în carbohidraţi. Cortizolul în exces conduce la formarea de colăcei în talie prin acumularea de grăsime abdominală. Hormonul care poate ţine piept cortizolului e serotonina, ce alungă stresul şi reglează apetitul.
Cum echilibrezi balanţa: pentru a contracara efectul cortizolului ce face din zahăr un adevărat drog, când eştistresată, consumă alimente bogate în acid folic: ficat, linte, spanac, sparanghel, broccoli. Creierul utilizează acest tip de vitamină B pentru a produce serotonină, hormonul stării de bine. Te ajută şi să dormi cât trebuie (minimum şapte ore), pentru că, după o singură noapte albă, nivelul de cortizol din organism se dublează.
INSULINA
Ori de câte ori participi la un festin cu mulţi carbohidraţi, corpul tău răspunde atacului eliberând insulină, un hormon ce are rolul de a îndepărta excesul de glucoză din circuitul sangvin. O dietă bogată în pâine, paste făinoase şi dulciuri (deci multe zaharuri) face ca secreţia în exces de insulină să ducă la stocareacaloriilor sub formă de grăsime. Iar când se acumulează prea multe kilograme în plus, se instalează rezistenţa la insulină (celulele refuză ajutorul dat de acest hormon) şi apare pericolul de a face diabet.
Cum echilibrezi balanţa: controlezi cantitatea de insulină, dar mai ales modul cum reacţionează celulele în prezenţa ei renunţând la alimentele prin care introduci dintr-odată mari cantităţi de zahăr în organism. Băuturile răcoritoare sunt cele mai periculoase. Apoi, încearcă să înlocuieşti pâinea şi pastele albe cu variantele din cereale integrale ce conţin fibre care încetinesc absorbţia zahărului din sânge. Nu răbda de foame ca să mănânci mult doar o dată pe zi, ci hrăneşte-te puţin şi des, pentru a menţine constante nivelurile de glucoză şi insulină!


ÎNCĂ MAI CREDEȚI CĂ ESTE AMUZANT?


 La început am crezut că este amuzant....Apoi am realizat adevărul îngrozitor. Nu uitați să citiți până la sfârșit!

Taxează-i pământul,
Taxează-i patul,
Taxează-i masa
La care este hrănit.

Taxează-i munca,
Taxează-i salariul,
El lucrează pentru alune
Oricum!

Taxează-i vaca,
Taxează-i capra,
Taxează-i pantalonii,
Taxează-i haina.

Taxează-i tutunul,
Taxează-i băutura,
Taxează-l dacă
Încearcă să gândească.

Taxează-i mașina,
Taxează-i benzina,
Găsește alte căi
Să-i taxăm fundul.

Taxează tot ce are
Și apoi să știe
Că nu veți termina
Până când nu va mai avea bani.

Când va țipa și va urla;
Atunci taxează-l și mai mult,
Taxează-l până când
Până când va fi bun și supărat.

Apoi îi taxează sicriul,
Taxează-i mormântul,
Taxează-i pământul
În care a fost pus.

Când se va duce,
Nu vă relaxați,
E timpul să aplici
Impozitul pe moștenire.

Impozitul pe conturi de încasat
Taxa de suprataxare a companiilor aeriene
Taxa pe combustibilul de la companiile aeriene
Taxa de întreținere a aeroporturilor
Taxa pe autorizațiile de construcție
Taxa pe țigări
Taxa de gătit
Impozitul pe venitul societăților comerciale
Taxa pe bunuri și servicii (GST)
Taxa pe deces
Taxa pe permisul de conducere
Taxa de mediu (taxă)
Accize
Impozitul pe venit
Taxa pe licență de pescuit
Taxa de licență pentru alimente
Taxa pe benzină (prea mult pe litru)
Impozitul pe veniturile brute
Taxa de sănătate
Taxa de încălzire
Impozitul pe moștenire
Taxa pe dobânzi
Impozitul pe iluminat
Impozitul pe băuturi alcoolice
Impozite de lux
Impozitul pe licențe de căsătorie
Impozit pe medicamente
Taxa pe ipotecă
Impozitul pe pensie
Impozitul pe venitul personal
Impozitul pe proprietate
Impozitul pe sărăcie
Taxa pe medicamentele cu prescripție medicală
Impozitul pe bunurile imobiliare
Impozitul pe vehiculele de agrement
Taxa pe vânzările cu amănuntul
Taxa pe servicii
Taxa școlară
Taxa de telefonie
Taxa pe valoarea adăugată
Taxa de înmatriculare a vehiculelor
Taxa de vânzare a vehiculelor
Taxa pe apă
Taxa de compensare a lucrătorilor
Taxa (TVA) pe impozit.
Și acum vor o taxă de carbon înfloritoare!

ÎNCĂ MAI CREDEȚI CĂ ESTE AMUZANT?

Niciuna dintre aceste taxe nu exista acum 100 de ani, iar națiunea noastră era una dintre cele mai prospere din lume... Nu aveam absolut nicio datorie națională, aveam o clasă de mijloc numeroasă, o bază manufacturieră uriașă, iar mama stătea acasă pentru a crește copiii.

Ce naiba s-a întâmplat? Să fie din cauza politicienilor paraziți mincinoși care ne risipesc banii?
Oh, și nu uitați de taxele bancare relativ noi....
Și știm cu toții ce părere avem despre bancheri.

Sper ca acest lucru să circule de cel puțin 10.000 de ori!!!!