Sinaxar 25 Noiembrie

 În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.

Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Ecaterina (+305) 

      Această Sfântă a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. S-a născut în Alexandria, fiind fiică de neam împărătesc. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, foarte de tânară, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor cuvântători şi grăia în multe limbi străine. Dar osebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său. În zilele prigoanei pornite împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian, sosind Maximian în Alexandria Egiptului, a fost prinsă şi Sfânta Ecaterina pentru mărturisirea ei cea în Hristos. Deci, a fost pusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Asemenea între alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului, deşertăciunea zeilor. Iar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciunea şi cu buna grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea ca prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită să i se taie capul şi aşa a luat cununa mărturisirii. Trupul ei se află la mănăstirea Sfânta Ecaterina, de pe muntele Sinai. 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.            

       Acesta a fost pe vremea împăraţilor Decius (250-253) şi Valerian (253-260), trăgându-se cu neamul din părţile răsăritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian şi făcea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odată, arătându-i-se înainte îngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şi vitejie, încât Mercurie a izbutit o mare faptă de biruinţă împotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de împăratul Decius la vrednicia de general şi l-a făcut sfetnic apropiat al său. Deci, după război, l-a poftit împăratul pe Mercurie să aducă împreună jertfă de mulţumire Artemidei. Dar, pentru mărturisirea lui Hristos în faţa lui Decius, Sfântul a fost legat de patru stâlpi şi i-au tăiat trupul cu cuţitele. După aceea, l-au întins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. L-au bătut apoi şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră grea de grumaji. L-au bătut iarăşi cu bice de ştreang arămite. Şi rămânând nevătămat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a tăiat capul. Şi aşa a luat cununa muceniciei. Şi avea Sfântul Mercurie, când a mărturisit pe Hristos, douăzeci şi cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la faţă, cu părul auriu, pe care îl împodobea o firească rumeneală ce strălucea pe faţa sa.     

 Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam,  despre eretici şi închinători la idoli            

       A fost un oarecare om bogat, având turme multe de oi, pe lângă care a pus păstori buni, ca să le pască pe ele. Şi erau acolo dumbrăvi multe, în care păşteau acele turme de oi. Şi în aceleaşi dumbrăvi erau şi multe turme de capre sălbatice, dintre care unele erau bătrâne, iar altele tinere. Deci, văzând oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele şi au început a paşte împreună şi umblau la păşune în acelaşi loc. Şi acestea văzând, păstorii s-au ostenit mult cu caprele acelea şi au început a le primi în staul şi le-au făcut pe ele ca pe nişte oi şi au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai despărţi de oi" şi nu s-au mai îngrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, după puţine zile, iar altele după multe zile, se duceau la vechile lor turme, întru care se născuseră. Şi, odată ieşind din staul nu se mai întorceau de la turmele lor, la oile cele blânde. Iar tâlcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, creştinii.  Păstorii sunt episcopii şi preoţii, iar dumbrăvile toată lumea. Turmele de capre sunt ereticii şi închinătorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinţă, dar, după Botez, încep iarăşi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se întorc la credinţa lor cea dintâi, pentru că episcopii şi preoţii nu-i păstoresc bine pe dânşii. Că pe cei ce vin, dintre eretici şi dintre închinătorii la idoli, către dreapta credinţă creştinească, se cade mai întâi a-i cerceta pe dânşii, de păzesc sfânta rânduială a Bisericii, cea pentru dânşii şi aşa să se lipească ei, cu toată inima, de adevărata credinţă a lui Hristos. Încă se cade a-i învăţa în toate zilele, ca, nu numai să nu se întoarcă la a lor veche credinţă, ci şi pentru a se îngriji de mântuirea lor. Că datori sunt episcopii şi preoţii ca unii ce sunt păstori şi învăţători, să se îngrijească de mântuirea a toată lumea şi fără de lenevire să înveţe.    

Întru aceastã zi, cuvânt despre un călugăr vorbit de rău la Ioan Milostivul        

     Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greşeală şi, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greşit o dată cu unul din aceştia şi de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, într-adevăr, un lucru ca acesta: Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că, pentru păcat o poartă cu sine şi au înştiinţat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i închidă deosebit în temniţă. Deci, în noaptea următoare, s-a arătat călugărul acela în vis patriarhului, arătându-i lui spatele său plin de răni şi a zis către dânsul: "Oare plăcută îţi este ţie aceasta, stăpâne? Au aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Să mă crezi că te-ai înşelat". Acestea zicând, s-a dus de la dânsul. Iar patriarhul, deşteptându-se din somn, gândea la ceea ce văzuse şi, cunoscându-şi greşeala sa, şedea pe pat necăjindu-se şi întristându-se. Şi, făcându-se ziuă, a poruncit să-l aducă pe monahul acela, vrând a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a arătat în vedenie. Şi a venit monahul cu mare greutate, că nu putea să se mişte de mulţimea rănilor. Şi, când l-a văzut pe el, patriarhul a rămas o vreme ca un mort, neputând rosti un cuvânt. Iar, după o vreme, venindu-şi în sine, l-a rugat pe monah să-şi dezbrace haina sa şi să-i arate lui spatele, ca să vadă de este atât de rănit, precum îl văzuse pe el în vis. Şi, plecându-se rugăminţii, monahul a început a se dezbrăca de haina sa. Şi, din întâmplare, dezbrăcându-se el, i s-au descoperit părţile trupului său cele ascunse şi l-au văzut toţi că este famen, dar de vreme ce era tânăr, nimeni nu-l cunoştea pe el. Şi, văzând trupul lui zdrobit de răni, patriarhului i-a părut foarte rău de aceasta şi, trimiţând după cei ce-l pârâseră pe monah, i-a despărţit pe ei de biserică vreme de trei ani. Iar de la monah îşi cerea iertare, zicând: "Iartă-mă, frate, de vreme ce din neştiinţă am făcut aceasta; am greşit lui Dumnezeu şi ţie. Însă, nu ţi se cădea nici ţie, aşa, fără grijă, a umbla cu fecioara prin cetate, ca să nu sminteşti pe mireni, fiindcă porţi chip monahicesc".  Atunci a început a grăi monahul, cu multă smerenie: "Să mă crezi pe mine stăpâne, că nu mint, ci adevărul spun ţie. Mai înainte de această vreme, fiind eu în Gaza şi mergând să mă închin la mormântul Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, m-a întâmpinat către seară această fecioară şi, căzând la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca să nu o opresc pe dânsa a merge împreună cu mine. Iar eu, lepădându-mă de ea, am fugit; dar ea, mergând în urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi şi va judeca viii şi morţii, nu mă lăsa pe mine". Acestea auzind, am zis către dânsa: "Pentru ce mă juri pe mine aşa, fecioară?" Iar ea tânguindu-se, mi-a răspuns: "Eu sunt păgână şi doresc să las credinţa mea părintească şi să fiu creştină. Deci, rogu-te pe tine, părinte, nu mă lăsa pe mine, ci mântuieşte sufletul cel ce voieşte a crede în Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu şi, luând-o pe dânsa, am învăţat-o sfânta credinţă. Şi, venind la mormântul Sfinţilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biserică şi umblu cu dânsa, întru curăţia inimii, până când o voi duce într-o mânăstire de fecioare". Iar patriarhul auzind acestea, a oftat şi a zis: "Câţi robi ai Săi ascunşi are Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, nu-i ştim". Şi a spus înaintea tuturor vedenia ce văzuse despre monah noaptea în vis. Şi, luând o sută de galbeni, voia să-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut să ia nici unul, zicând: "Monahul care crede că Dumnezeu are purtare de grijă pentru dânsul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeşte aurul, acela nu crede că este Dumnezeu". Acestea zicând, s-a închinat patriarhului şi s-a dus.  De atunci, fericitul Ioan a început şi mai mult a cinsti pe călugări şi pe cei buni, dar şi pe cei ce păreau a fi răi şi a ridicat o mânăstire, spre odihna monahilor celor străini şi se păzea pe sine de osândire. Şi, ca un păstor bun, îşi învăţa oile sale să nu îndrăznească a osândi pe nimeni, chiar de ar şti greşeala cuiva, ci să-şi vadă fiecare ale sale păcate, iar nu pe cele străine. Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Motto: Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nici nu dati loc diavolului. (Ef. 4: 26-27) Preot Gheorghe Calciu, 1 ianuarie 2002

 

Din experienta personala si din experienta mea de duhovnic si de observator al societatii, constat ca unul din pacatele endemice ale societatii de astazi este mania. Pacatul acesta poate avea aspecte personale, dar si aspecte de grup. Pentru ca una este mania individului si alta este mania popoarelor care poate duce la razboiae distrugatoare, mai mult sau mai putin indelungate, dar purtate cu o cruzime pe care tehnica secolelor trecute nu o putea performa. Aceste razboaie moderne pot schimba geografia si demografia lumii si, fara indoiala, harta ei politica, favorizand instalarea unor regimuri dictatoriale mondiale.

Mania personala transforma inima omului dintr’o locuinta a Sfantului Duh intr’o casa demonica, pentru ca ea schimba structura duhovniceasca a sufletului orientandu-l spre zonele intunecate ale fiintei umane. Istoria cunoaste evenimente dezastruoase iscate din manie si intaplari tragice cauzate de manii navalnice care creaza regrete si desnadejdi in cel care s’a lasat cuprins de ele.

Sfanta Scriptura se preocupa foarte intens de problema maniei, desi, luand in consideratie posibilitatea relatiilor din timpurile mai vechi, intelegem ca motivele de maniere erau mai putin frecvente decat in vremea noastra, cand fiintele, prin cresterea densitatii populatiei si prin mijloacele de comunicare, restrang la minimum spatiul securitatii personale. Dar, fara indoiala ca aparitia maniei sta, in cea mai mare masura, in ispitirea pe care diavolul o incearca asupra noastra, stiind ca mania intuneca mintea si inarmeaza limba si mana cu violente care ranesc grav.

In Vechiul Testament, din cauza multelor pacate ale poporului iudeu, Dumnezeu se mania pe el si starnea navala neamurilor peste Israel, pe care il biruiau si, eventual, il duceau in robii mai lungi sau mai scurte, pentru ca, dupa pocainta indelungata si sub sfichiul proorocilor, Evreii sa se intoarca la credinta adevarata si Dumnezeu sa-i repuna in starea in care fusesera inainte de pacat.

Nu vom urmari aceste manii ale lui Dumnezeu, Vechiul Testament este plin de ele. Pe noi ne intereseaza mania ca pacat oemnesc si urmarile ei in planul personal si social.

In Geneza, la capitolul 34, este o pricina de manie a fiilor lui Iacov: Dina, fiica lui Iacov si a Liei a fost necinstita de fiul fruntasului din cetatea Salem. Acest fapt a starnit mania fiilor lui Iacov care au decis sa se razbune, desi tanarul cu pricina a cerut-o pe Dina de nevasta.

Locul unde se asezase Iacov, nu departe de cetatea Salem, era foarte convenabil din toate punctele de vedere pentru familia lui. Dar fii sai s’au aprins de manie si de dorinta de razbunare. Cand tanarul din Salem a cerut mana Dinei, fratii sai i-au spus cu viclenie ca ar fi o rusine pentru ei sa-si marite sora dupa niste netaiati imprejur si au cerut ca toti cei de parte barbateasca din cetate sa se taie imprejur, ceea ce mai marele cetatii a acceptat. Dupa doua zile, cand totii cei de parte barbateasca din cetate erau suferinzi, fiii lui Iacov au intrat noaptea in cetate cu servitorii si au taiat pe logodnic si pe tatal sau cu sabia si pe toti barbatii. Apoi au jefuit cetatea de toate averile si au dus in robie pe femei si pe copii. Astfel, sub impulsul maniei, ei au folosit legamantul sacru al lui Avram cu Dumnezeu, (taierea imprejur) ca o viclenie prin care sa-si implineasca razbunarea, nesocotind cele sfinte pentru satisfactia lor persoanala. Cand Iacov a aflat, a spus fiilor sai:

“Mare tulburare mi-ati adus, facandu-ma urit in fata tuturor locuitorilor tarii acesteia, inaintea Canaaneilor si a Ferezeilor…” (Facere 34: 30)

Si a trebuit Iacov sa plece cu toti ai sai si cu toate averile, din locul acela in care voia sa mai ramana, din cauza maniei necontrolate a fiilor sai, lasand in urma o cetate jefuita si cu barbatii ucisi, urmariti de ura si de mania locuitorilor tinutului aceluia.

Aceasta interventie a diavolului in aprinderea maniei fiilor lui Iacov si, ca urmare, in locuitorii tinutului, era spre implinirea drumului catre pamantul fagaduit. Sensul acestei istorii este ca tot ce se intampla este in cadrul vointei lui Dumnezeu, prin care El ne comunica ceva sau ne mana spre ceva pe care trebuie sa-l indeplinim, dar aceasta nu inseama ca pacatul maniei ramane nepedepsit.

Crestinul insa nu trebuie sa se manie. El stie ca Dumnezeu vegheaza asupra lui si ca nici un fir din parul sau nu cade fara stirea Domnului.

In relatia cu semenii, el trebuie sa-si tempereze mania, pentru ca Mantuitorul nu S’a maiat asupra celor care Il batjocoreau si L-au rastignit. Ne vom mania noi asupra semenului nostru stiind ca el este chipul lui Dumnezeu? Oare vom rosti noi impotriva lui cuvinte de manie, daca ne-a facut ceva, stiind bine ca asemenea i-am facut si noi lui, sau altuia, ba inca si mai rau?

Omul de astazi traieste intr’o presiune atat de apasatoare, incat nervii lui sunt tensionati la maximum si orice pricina ivita ridica in noi mania care este un pacat. O pricina de manie o constituie copilul care nu ne asculta, sau sotul ori sotia fiindca ne contrazice; soferul care ne taie calea cu masina lui, sau numai ni se pare ca ne-a taiat-o, ne da o pricina de aprindere a maniei. Chiar daca, printr’o stapanire de sine, mania noastra nu se exprima in afara, sau nu este auzita de cel ce ne-a “provocat-o”, ea constituie un pacat, pentru ca ne strica sufletul si inima. Este o actiune impotriva noastra insine, sub ispitirea diavolului maniei.

Mantuitorul ne previne in termeni duri in privinta maniei care naste conflicte verbale si folosirea unor cuvinte jignitoare:

“Eu insa va spun voua ca oricine se manie pe fratele sau va fi vrednic de osanda; si cine va zice fratelui sa raca, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine-i va zice: nebune, vrednic va fi de gheena focului.” (Mt. 5: 22)

Vedeti dar ca nu numai exprimarea in afara este sanctionata de Iisus, ci chiar si numai mania gandita. Pentru ca nimeni nu gandeste rau fara a-si strica inima in care Dumnezeu ar trebui sa locuiasca; cine gandeste manie impotriva fratelui sau, rupe o legatura sacra dintre el si acesta, legatura care se reface greu, fiindca diavolul maniei, odata ce ti-a patruns in inima, nascoceste numeroase argumente in favoarea ta spre a te opri de la impacare. In Epistola sa catre Efeseni, Sf. Apostol Pavel da o serie de sfaturi locuitorilor cetatii Efes si insista in mod special pe pacatul maniei. Citatul de la inceputul scrierii noastre este din aceasta epistola. Stiind ca omul se manie din multe pricini si ca aceasta manie are tendinta de a ramane in inima omului si de a se transforma in ura, sau macar de a sapa o prapastie intre noi si subiectul maniei, Apostolul ne sfatuieste sa nu apuna soarele peste mania noastra. In felul acesta, scopul maniei care are tendinta de a dura si de a se transforma in pacat permanent, se spulbera si nu mai constituie un pacat capital.

Ma intereseaza pacatul maniei ca un pacat zilnic pe care il savarsim fata de cei apropiati noua, fata de casnicii nostri, fata de prieteni, colegi si fata de strainul anonim de care ne lovim pe strada, intamplator. Mania de o clipa, exprimata prin cuvinte aprinse fata de sotie sau de sot, raneste un punct sensibil al relatiei dintre cei doi soti. In taina nuntii, mirele este simbolul lui Iisus, iar mireasa este Biserica. Sf. Apostol Pavel, in Epistola sa catre Efeseni, Apostol care se citeste la slujba cununiei, in acest sens vorbeste despe familie, ca despre o biserica familiala, in care mirele iubeste pe mireasa cu dragostea cu care Iisus iubeste Biserica, iar mireasa iubeste pe mire cu dragostea cu care Biserica iubeste pe Hristos.

Daca sotii ar cugeta, in cursul convietuirii lor, la casnicia lor ca la relatia dintre Hristos si Biserica, peste maniile lor nu ar apune niciodata soarele, nu ar mai fi despartiri si copiii familiilor nu ar mai fi livrati institutiilor de stat sau particulare, ca niste obiecte uzate de care cei doi, separati prin pacatul maniei care nu s’a stins la apusul soarelui, nu mai au nevoie, iubirea lor de familie devine un cuvant caduc, care nu mai conteaza in fata demonului care i-a luat in stapanire temeinica. Un cuvant spus la manie raneste tot atat de grav ca si o lovitura fizica. Daca cel ce a ranit nu repara paguba duhovniceasca, incet-incet, o prapastie se sapa intre cei doi, o raceala mortala omoara sentimentul iubirii si al respectului datorat de soti unul altuia; timpul.adanceste prapastia si o largeste si, mai tarziu, foarte greu se vor putea arunca punti peste ea, cu mari eforturi si cu suferinte.

Am vazut familii care s’au despartit dupa ani lungi si destul de buni convietuiti impreuna, spre durerea copiilor lor, care, poate, erau deja casatoriti, la randul lor si am vazut familii fericite care s’au despartit la scurta vreme, tot din cauza maniei de durata, lasand copiii mici sa le creasca in frustare si confuzie, neintelegand cine este tatal sau cine este mama, iar, mai tarziu, pe baza exemplului parintesc, ne mai considerand casatoria o legatura eterna, asemenea celei dintre Hristos si Biserica.

Am vazut frati care in tara s’au iubit si, ajungand in America, sub presiunea instrainarii, sau a dificultatilor de adaptare, s’au despartit, ramanand dusmani de moarte, pentru ca mania lor a izbucnit inversunata in cuvinte tari si pentru ca au lasat sa apuna soarele peste ea.

Un proverb arab spune ca, atunci cand te superi, sa numeri pana la zece, iar daca ta manii, numara pana la o suta. Nu stiu cat de eficace este solutia aceasta, pentru ca nu are in ea nici un element mistic, ci face apel numai la ratiune pentru moderarea exprimarii in afara a maniei, dar eu sfatuiesc pe penitentii mei ca, inainte de a-si exprima mania, fie prin vorbe sau gesturi, fie numai mental, sa rosteasca de trei sau de cinci ori: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul luiDumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa.” Si chiar daca, sub apasarea maniei, rostesc rugaciunea repede si fara atentie, sa se concentreze cu smerenie asupra cuvantului pacatos/a si mania lor se va potoli. Multi din ei au reusit s’o faca si viata lor de relatie familiala, cu semenii si chiar numai cu ei insisi, s’a schimbat foarte mult in bine.

Toate conflictele din lumea aceasta isi au originea in mania nepotolita. Unul este manios si raneste pe celalalt, care raspunde mai violent si mai puternic. Acest lant inceput nu mai poate fi oprit decat prin apelul la rugaciune, dar la rugaciunea adevarata. Schmbati termenii ecuatiei acesteia si puneti, in loc de indivizi, grupuri sau popoare si veti realiza dimensiunea imensa a dezastrului provocat de manie.

In acest timp al Nasterii Mantuitorului si al Botezului Sau pentru iesirea la propoveduire, incercati sa puneti o stavila ferma in fata demonului maniei. Puneti-va straja gurii si schimbarea gandirii rele sub impulsul maniei si viata voastra interna se va transforma. Binecuvantarea Domnului va lucra in inima voastra, limba nu va va mai fi atat de ascutita si rugaciunea lui Iisus rostita la rastimpurile necesare, va va face sa intelegeti ca sunteti pacatosi, oprindu-va de la exteriorizarea maniei sau de la pastrarea ei in minte si inima.

Numele lui Iisus este dulce la rostit, isgoneste demonii si aduce ingerii inapoi, in inima, in minte si in blandetea purtarii fata de ceilalti.

Meditatie de Craciun

 

O meditatie de gandit si actionat

 « Ce folos, fratilor, daca cineva zice ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca?…Arata-mi credinta ta, fara fapte, si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea”. ( 1 Ioan 2: 14; 18 ) Sa nu uitam, in bucuriile noastre duhovnicesti, pe cei in suferinta si in incercari.Parintele Gh. Calciu

Meditaţie de Crăciun

Arhimandrit Gregory

 

In 1994, doi Americani au răspuns invitaţiei Departamentului de Educaţie din Rusia să predea morala (bazată pe Biblie) în şcolile publice. Au fost rugaţi să predea în închisori, în întreprinderi industriale, la pompieri şi într’un orfelinat mare în care erau circa o sută de băieţi şi fete abandonaţi, bătuţi şi lăsaţi în grija unui program condus de guvern. Ei povestesc următoarea povestioară cu propriile lor vorbe:

 

Era aproape de sărbătoarea Crăciunului lui 1994, timp potrivit pentru orfani să audă pentru prima oară tradiţionala povestire de Crăciun.

 

Le-am vorbit despe Sfânta Maria şi Iosif cum au ajuns în Betleem şi cum nu au găsit nici o cameră la hanul din oraş şi s’au dus la un staul unde pruncul Iisus S’a nåscut şi a fost pus într’o iesle. Pe tot timpul povestirii, copii şi educatorii orfelinatului au stat nemişcaţi ascultând.

 

Unii copii stăteau pe marginea scaunului străduindu-se să nu piardă nici un cuvânt. După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil trei bucăţi de carton să facă o iesle oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi o bucatå de hârtie patratå tåiatå din nişte şerveţele galbene pe care le adusesem cu mine. In tot oraşul nu se putea gasi nici un fel de hârtie coloratå.

 

Urmând instrucţiunile noastre, copii au sfâşiat foaia de hârtie şi au pus aceste fâşii în iesle drept paie. Câteva påtråţele de stofå dintr’o pijama a unei doamne americane pe care o azvârlise la gunoi la plecare din Rusia au fost folosite drept scutece pentru Prunc. O påpuşå ca un copil a fost decupatå de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte ocupaţi cu asamblarea ieslei, în timp ce eu må plimbam printre ei så våd dacå nu aveau nevoie de ajutor. Toate erau bune, pânå ce am ajuns la masa lui Mişa, care era un copil cam de şase ani şi tocmai îşi terminase treaba. Uitându-må la ieslea lui am tresårit våzând doi copii în ea.

<Imediat am chemat traducåtorul så-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle. Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început så ne recite istoria naşterii lui Iisus cu multå seriozitate şi acurateţå. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima data povestirea biblicå de Cråciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, pânå la momentul în care Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. De aici încolo, Mişa a început så adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii.

El spuse :

Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus S’a uitat la mine şi m’a întrebat daca am o caså în care så dorm. I-am spus cå nu am mama, nu am tatå şi nici caså în care så stau. Atunci Iisus mi-a spus cå pot sta cu El. Eu înså i-am råspuns cå nu pot sta cu El pentru cå nu pot så-I dau nici un dar, aşa cum i-au dat cei ce au venit la El. Eu înså doream foarte mult så stau cu Iisus în iesle, şi m’am gândit cå I-aş putea ţine de cald, ceea ce ar fi putut fi un dar plåcut pentru El. Si L-am întrebat: «Dacå ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine?»

Si Iisus mi-a råspuns: «Dacå Imi ţii de cald, åsta este cel mai mare dar pe care mi-l poate face cineva.» Atunci m’am culcat în iesle lângå El şi Iisus m’a privit şi mi-a spus cå pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, avea ochii plini de lacrimi care-i curgeau pe obraji. Si-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe masa şi a tot hohotit de plâns, sguduindu-şi umerii. Micul orfan gåsise, în sfârşit, pe cineva care îi promitea cå nu-l va påråsi niciodatå şi care nu-l va chinui, cineva la care el ar fi putut sta pentru totdeauna.

Ca şi Mişa, am înţeles şi eu cå nu poţi avea în viaţå ot ce ai dori, dar cå ai ceea ce, relamente, conteazå pentru tine.

 Bucuraţi-vå, rugaţi-vă neîncetat, daţi slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru că aceasta este voia Lui, în Iisus Hristos Domnul. Amin.

Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. -Parintele Gheorghe Calciu: învăţăminte adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului

 

Începând din 1935, Coca Cola a înlocuit pe Moş Nicolae sau pe Moş Crăciun, aşa cum era el, cu un tip îmbrăcat cu roşu şi cu alb… Şi acum, de sărbători, ce se întâmplă în magazine…!

Mă duceam să cumpăr şi eu cartofi şi ceapă şi trebuia să stau mult la coadă: toată lumea cu mormane de mărfuri şi de mâncăruri în cărucioare. Ba încă am văzut că la Biblioteca Congresului, înainte de Crăciun există un fel de training al funcţionarilor de acolo: intelectuali dintre cei mai buni vin ca să-i înveţe pe cumpărători cum să nu se streseze de Crăciun. Adică să nu-şi pună problema ce să dea fiecăruia, fiindcă fiecare om se va bucura… Iar dacă constată că au cumpărat un dar pe care şi altul l-a mai dat aceluia, să nu se tulbure, să nu intre în depresie nervoasă, că toate sunt bune şi anul viitor o să-i facă alt dar… Sau dacă nu-ţi mai permiţi să-i dai un dar, du-te şi restituie-l, că ţi-l primeşte. Cred că unui român nici nu-i vin prin minte asemenea idei…

Învăţaţi din aceste sărbători nu aspectul comercial, nu să dai un dar cât mai scump unuia! Poţi să-i dai darul cel mai scump, dacă n-ai pus dragostea ta în acel dar, nimic nu este! Mă uitam la copii în casele in care intru: sunt zeci şi sute de jucării. Copilul nici nu are timp să se joace cu toate, nu are timp să facă afecţiune. El nu iubeşte nici o jucărie. Dacă face zgomot, o pune să facă zgomot. Dacă merge, o pune să meargă. Dar nu are afecţiune. Sufletul lui este rece. Noi creştem în felul acesta nişte copii cu suflete moarte. Mă gândesc câtă dragoste puneam noi într-o jucărie de lemn pe care ne-o făceam noi, sau ne-o făceau alţii mai mari, şi care un an de zile era jucăria noastră! O iubeam şi o comparam cu a celorlalţi şi spuneam că a mea e mai frumoasă, că a mea e mai nouă, că e mai mare. Jucăriile deveneau lucruri însufleţite de intimitatea dragostei. Şi eram bucuroşi şi fericiţi. Acum copiii iau o jucărie, se joacă o zi, sau nici o zi, dacă îi aduci cincizeci dintr-o dată…

Rupem cu darurile materiale relaţia sufletească. Ca şi cum am putea cumpăra cu o jucărie inima copilului nostru. Ca şi cum am putea cumpăra cu un cadou inima vecinului, sau a mamei, sau a tatălui. Pentru că ceea ce trebuie să puneţi în jucăria voastră este dragostea pe care Iisus a pus-o în toate darurile pe care le-a făcut El. Că dacă respirăm, respirăm prin bunătatea lui Iisus. Dacă vedem, vedem prin bunătatea lui Iisus. Dacă ieşind afară pot să pun un picior pe stradă fără să mă calce o maşină, fără să cad sau să păţesc altceva, e pentru că Hristos are grijă de mine. Şi are grijă de fiecare dintre noi. El păzeşte copiii, El îmbunează inima oamenilor, El aduce pacea caselor, El ne face adeseori să iertăm. Deşi iertăm cu greu, dar prin El iertăm. Prin El nu mai ţinem minte răul ori răzbunarea. Iată învăţămintele adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului”.

din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: ”Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. Și nu printr-o frază stearpă și dată de uzura convențională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului printr-o umilință nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevǎratǎ”

Viitorul părinte și opozant Gheorghe Calciu-Dumitreasa (23 noiembrie 1925-21 noiembrie 2006) a fost condamnat, din postura de victimă nevinovată, la 21 de ani de închisoare politică sub regimul comunist. A trecut prin reeducarea violentă de la Pitești și Gherla, fiind torturat și bătut până a acceptat colaborarea cu reeducații lui Țurcanu (coordonați de Securitate). A se reține că inițial a fost o victimă. 

De asemenea, e corect să punctăm faptul că Gheorghe Calciu a colaborat numai informativ cu grupul Țurcanu, dar NU a bătut și NU a torturat fizic pe nimeni niciodată, refuzând constant asta, deși atitudinea sa va fi comportat o serie de riscuri. De asemenea, în ‘52, când reeducarea a fost oprită (nu e o coincidență că, pe fundal, gruparea Anei Pauker se prăbușea), Calciu s-a numărat printre primii deținuți reeducați care s-au căit în mod autentic, dezvăluind chiar la viitorul proces, fără pic de teamă, odioasa partitură securistică din spatele așa-numitului Experiment Pitești. Da, după ani de zeghe, aflându-se din nou în boxa acuzaților, Calciu i-a indicat pe adevărații organizatori și criminali ai Experimentului Pitești: cei din conducerea Securității și a Ministerului de Interne (Alexandru Nicolschi, colonelul Teodor Sepeanu și alții, sforile ducând, firește, și la vârful CC). Asta cu toate că atitudinea sa demnă și profund anticomunistă risca să-l trimită în fața plutonului de execuție (fiind o adevărată minune că l-a evitat, cum de altfel e o minune că a supraviețuit gratiilor).

Drept pedeapsă, vor urma ani grei de zeghe în Casimca Jilavei și la Aiud. Casimca era o temniță săpată în zidul Fortului 13 și compartimentată în câteva celule claustrofobe unde funcționa cel mai criminal regim de exterminare. Acolo au fost aruncați protagoniștii proceselor Piteștiului, sortiți supliciilor și morții în chinuri. Într-un anumit sens, Casimca Jilavei a reprezentat o cutie neagră a ceea ce de regulă numim ”Experimentul Pitești”. O parte dintre osândiți vor pieri în urma unor agonii îngrozitoare (detalii AICI). La Casimcă, unde i-a avut colegi de celulă pe Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor, Gheorghe Calciu s-a remarcat ca un veritabil salvator de vieți (fapt confirmat de regretatul Marcel Petrișor). Bolnav de tuborculoză în ultimul stadiu (lăsat fără asistență medicală, tocmai pentru a-i molipsi și pe ceilalți), Oprișan (unul dintre cei mai torturați ”piteșteni”) se va stânge în Casimcă, fiind îngrijit până în ultima clipă de camarazii de suferință. Disperat, la un moment dat, Calciu și-a tăiat venele, a scurs sânge în gamelă și i-a dat lui Oprișan să bea limfa lui, întrucât pierduse mult sânge.

Ulterior, Calciu va trece prin reeducarea de la Aiud (la fel de mutilatorie pentru suflete ca reeducarea de la Pitești), după eliberare, fiindu-i stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în condiții grele și umilitoare. 

Apoi va urma Filologia și Teologia, apucând calea preoției. Devine și profesor al Seminarului Teologic Ortodox din București. La cutremurul din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului s-a prăbușit. Părintele Calciu va fi singurul profesor care va lucra cu mâinile goale alături de studenți, toată noaptea, încercând să-i salveze de sub dărâmături pe tinerii prinși sub moloz. 

În 1978, în Postul Sfintelor Paști, părintele Calciu ține 7 prelegeri – ”Șapte cuvinte pentru tineri” –, luând atitudine împotriva demolării Bisericii Enei din București. Va primi numeroase telefoane de amenințare în spatele cărora se află Securitatea. Previzibil, e arestat în 1979, e judecat în cadrul unui proces-mascaradă și e condamnat la 10 ani de închisoare. Evident, i se confiscă bruma de avere – soția și copilul rămân până și fără frigider, aragaz și alte lucruri de strictă necesitate.

E momentul în care în Exil încep protestele pentru eliberarea părintelui Calciu – Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu și alte voci sonore. Inițial, Calciu a fost internat forțat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, ulterior fiind transferat la Aiud, unde e băgat în celulă cu infractori de drept comun, inclusiv cu criminali. A fost bătut de torționari, a suferit de foame și de frig la fel ca în tenebroșii ani ‘50.  

Va fi eliberat la 5 august 1984, după 5 ani și jumătate de detenție, ca urmare a presiunilor internaționale din partea unor lideri ai lumii libere între care s-au remarcat Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Papa Ioan Paul al II-lea.

Contrar voinței sale (așa se întâmplase și în cazul lui Paul Goma), Calciu este obligat, în 1985, să părăsească țara împreună cu familia. Se stabilește în Cleveland, SUA. Pentru a-și asigura traiul, lucrează în construcții ca muncitor necalificat. În ‘89 se va muta la Washington, prluând parohia românească ”Sfânta Cruce”. De notat că părintele Calciu a continuat să muncească în construcții până când a putut să-și cumpere o casă situată la aproximativ 20-30 kilometri de biserica parohială. Va continua din Exil lupta împotriva comunismului din România. 

A fost primit la Casa Albă de doi președinți – Ronald Reagan și George W. Bush.    

În 2006 a întemeiat o nouă biserică pentru românii din zona Washington – Biserica Sf. Andrei. 

Bolnav de un cancer al pancreasului, s-a operat la Spitalul Militar din București. Avea să se plece la Domnul în ziua de 21 noiembrie 2006. Moartea i-a survenit în SUA. Conform dorinței sale, este înmormântat în România, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă (județul Neamț).  

Teregoveanul Dan Nicolae-Nicorescu (cercetător neobosit al partizanilor bănățeni) prezintă, pe Facebook, un comentariu sugestiv al părintelui Calciu despre iertare:

”Nu trageți prea tare la juguri îndepărtate. Bucurați-vă mai mult unul de altul, grăbiți-vă, rugându-L pe Dumnezeu să vă binecuvânteze cu naştere de prunci, dați vieții ceea ce este al ei și lui Dumnezeu ceea ce este al Lui.

Încercați să fiți fericiți împreună, căci viața este un strigoi, ceea ce este real ține numai de Dumnezeu și de prezența Lui în lume. Anii trec repede, veți îmbătrâni curând și măcar sufletește încercați să vă mențineți tineri.

Vă spun un cuvânt de folos care vi se potrivește: Viața în comun (în mânăstire și familie) este dură. Trebuie să știi să te faci iertat. Auziți, sǎ te faci iertat. Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. Și nu printr-o frază stearpă și dată de uzura convențională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului printr-o umilință nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit (sau l-ai făcut să te rănească, printr-un joc perfid al inteligenței tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevǎratǎ”.

Activează-ți glanda pineală

 

Activează-ți glanda pineală și trezește-ți adevăratul potențial 🧠🍍👁️

Conștientizarea voastră spirituală așteaptă să fie deblocată. Descoperă puterea din interior și ridică-ți conștiința.✨

Rugaciune catre Sfantul PAISIE AGHIORITUL

 

Rugăciune către Sfântul PAISIE AGHIORITUL, ocrotitor al familiei şi al celor care se sărguiesc să se unească cu Dumnezeu

Preacuvioase Părinte Paisie, dragostea jertfelnică pe care ai arătat-o încă din tinereţe ţi l-a făcut cunoscut pe Mântuitorul Hristos întru măreţia slavei Sale de Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului, pentru aceea ai şi lepădat toată grija cea lumească şi te-ai alăturat cetelor îngereşti prin primirea chipului monahal. Prin ostenelile si curăţia vieţii, te-ai făcut vas ales al Duhului Sfânt, sălăşluindu-se întru tine înţelepciunea lui Dumnezeu, cea pururea lucrătoare şi luminătoare şi, umplându-te de darul cuvântului, l-ai revărsat cu mare bunătate spre îndreptarea şi tămăduirea celor care au căutat binecuvântarea ta.

Izbăveşte-ne de paguba cea veşnică care se face lucrătoare în împlinirea pătimaşă a voii proprii şi care ne încarcă cu roadele cele amarnice şi pline de veninul păcatului.

Cu toiagul cel puternic al rugăciunilor tale, alungă dintru noi gloata de gânduri vătămătoare şi, înnoindu-ne simţirile şi puterea voinţei, călăuzeşte-ne înspre pajiştea cea dumnezeiască a limpezimilor Evangheliei. Dăruieşte-ne şi nouă să fim cu zăbavă si luare-aminte în cuvintele rugăciunii, ca astfel să izvorască şi din inima noastră şirag de suspinuri şi lacrimi de pocăinţă, prin care Domnul să înceapă a ne curăţa funinginea şi necurăţiile patimilor, întru care ne-am înglodat cu totul.

Şi fie ca inima ta cea plină de har, de durere şi de dragoste pentru omul zilelor noastre, să ne mijlocească sănătate şi înnoire lăuntrică atât nouă, cât şi Bisericii şi întregii lumi, deschizându-ne ochii spre a vedea Pomul Vieţii şi al bucuriei veşnice, dăruit lumii în Euharistie, prin neasemuita înţelepciune şi mărinimie a Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. 

Fragment din cartea "Lacrimi preschimbate in bucurie. 40 de rugaciuni la vreme de epidemie, indurerare, izolare sau grea suferinta", Editura Sophia

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS IACOV TSALIKIS

Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis

(22 Noiembrie)

Rugăciunile începătoare

De este preot, începe aşa :

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice :

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi ! Doamne, curăţeşte păcatele noastre ! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre ! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău !

Doamne miluieşte ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău ! Vie Împărăţia Ta ! Facă-se Voia Ta ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean ! Amin !

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi ! Amin !

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca un Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi !

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău ; toţi lucrul mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului si al pământului, al tuturor celor văzute si nevăzute. Si întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii ; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut,

Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si S-a făcut om. Si S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit si s-a îngropat. Si a înviat a treia zi, după Scripturi. Si S-a înălţat la ceruri si sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăsi va să vină cu slavă să judece viii si morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârsit. Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl si cu Fiul este închinat si slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Astept învierea morţilor si viaţa veacului ce va să fie. Amin !

Doamne miluieste ! (de 12 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întruNumele Domnului ! (de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit ; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ; Bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ; Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot ; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.

Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis

Condacul 1 :

Pe Sfântul, Părintele nostru, Iacov Tsalikis, rugător fierbinte către Sfânta Treime şi către Maica Domnului, prieten adevărat al Sfinţilor şi al Îngerilor, înzestrat de Mântuitorul cu Harul străvederii şi al facerii de minuni, pe povăţuitorul şi mângâietorul credincioşilor din aceste vremuri tulburi pentru Biserică, pe cel grabnic ajutător al celor ce-i cer mijlocirea, să-l rugăm, cu smerenie şi iubire, ca să păzească pe toţi ortodocşii creştini şi cu evlavie să-i cântăm aşa: Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit din belşug Harismele Duhului Sfânt!

Icosul 1 :

Sfinte Cuvioase Iacove, cel ce L-ai iubit cu toată puterea sufletului pe Mântuitorul Hristos şi ţi-ai dăruit întreaga ta viaţă Acestuia, slujindu-I cu smerenie şi dor fierbinte, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, ca să-i putem deschide uşa inimii noastre şi să Îşi facă locaş în ea, pentru a duce o viaţă de sfinţenie, curăţie şi de jertfire pentru aproapele! Nădăjduind în grabnicul tău ajutor, cu adâncă recunoştinţă te slavoslovim aşa:

Bucură-te, crin preafrumos din buchetul Preasfintei, care ne înmiresmezi cu Harul Mântuitorului;
Bucură-te, că Îl rogi pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne trimita Smerenia Lui;
Bucură-te, cu Sfântul Ierarh Nectarie, tămăduitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Părinte Porfirie, de Hristos iubitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Paisie Aghioritul, sfătuitorule;
Bucură-te, că iubindu-L pe Hristos, nu ţi-a mai trebuit nimic;
Bucură-te, că suferind multe pentru Domnul, Acesta  te-a preaslăvit;
Bucură-te, că Îl rogi pe Duhul Sfânt să intre şi să îşi facă sălaş în inimile noastre;
Bucură-te, că ne înveţi să ne rugăm cu dăruire, iubire şi simplitate;
Bucură-te, Sfinte Iacove cel dulce, dătătorule de cerească  binecuvântare;
Bucură-te, că ne iubeşti pe toţi şi îi ceri Domnului să ne primească în Locaşurile Sale;
Bucură-te, că răspândeşti în sufletele noastre fericire şi iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 2-lea :

Încă din fragedă pruncie ai arătat multă dragoste faţă de Dulcele Iisus, Mântuitorul nostru, Care ţi-a aprins candela inimii tale cu Iubirea Sa de oameni şi te-a umplut de daruri Dumnezeieşti pentru vieţuirea ta înaltă şi pentru curăţia sufletului tău. Te rugăm, Sfinte, să ne luminezi şi să ne curăţeşti sufletele, pentru a face loc Harului Dumnezeiesc să pătrundă în ele şi să ne sfinţească, ca să-I putem cânta, cu vrednicie, Domnului: Aliluia!

Icosul al 2 lea :

Ai văzut-o vie pe Sfânta Parascheva, de mai multe ori, care, cu glas dulce şi Dumnezeiesc, te-a întrebat: ”Ce vrei Iacove al meu să-ţi dăruiesc?” Iar tu, după îndemnul mamei tale,  i-ai cerut să-ţi  dea soarta ei. Într-adevăr, viaţa sfântă şi curată ca a Sfintei ai avut şi multe slave ai văzut, pentru care, cu umilinţă  îţi grăim aşa:

Bucură-te, că ai arătat, de mic, faţă de cele sfinte, o râvnă deosebită;
Bucură-te, că slujbele Dumnezeieşti şi predicile îţi pătrundeau în minte şi în inimă cu uşurinţă;
Bucură-te, noule Apostol al iubirii;
Bucură-te, că ţi-ai sădit în inimă florile neprihănirii;
Bucură-te, că, încă de pe pământ, te îndulceai de vederea Îngerilor şi de a auzi glasuri Dumnezeieşti;
Bucură-te, că ai fost legat mai mult de cele cereşti şi mai puţin de cele pământeşti;
Bucură-te, că mulţi, văzând vieţuirea ta sfântă, încă de copil, „Părintele Iacov” îţi ziceau;
Bucură-te, că toţi bolnavii, care îţi cereau ajutorul, grabnică tămăduire, de la tine, luau;
Bucură-te, că ai înmuiat sufletele oamenilor cu pacea şi seninătatea ta şi i-ai îndreptat spre pocăinţă;
Bucură-te, Înger în trup, care rosteai rugăciunile cu trăire adâncă;
Bucură-te, sol trimis de Domnul, care ne arăţi că numai El ne poate da adevărata fericire;
Bucură-te, că Îl rogi pe Hristos să ne acopere cu a Sa Milostivire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 3-lea :

Având marea dorinţă de a-ţi închina Domnului viaţa ta prin chipul îngeresc, te-ai dus la Mânăstirea Cuviosului David, unde el însuşi ţi-a deschis porţile Mânăstirii, zicându-ţi: ,,Dacă rămâi aici, îţi păstrezi fecioria şi trăieşti în sărăcie şi ascultare, iar prin mâinile tale vor trece foarte mulţi bani, din care nu vei lua nimic şi te vor cinsti patriarhii, arhiereii şi stăpânii pământului”. Această profeţie împlinindu-se întocmai cum a spus Cuviosul, Îl slăvim pe Dumnezeu Care te-a preaînălţat zicându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea :

,,Tu, Iacove al meu, vei fi preot şi prima care va lua anafora din mâna ta va fi sora ta!” ţi-a spus evlavioasa ta maică în ultimile clipe ale vieţii sale pământeşti. Această  mărturisire s-a  adeverit, la puţin timp de la intrarea ta în monahism, când te-a hirotonit ieromonah bunul Grigorie, mitropolitul Halkidei, care ţi-a zis: ,,Te vei sfinţi, să continui cu Puterea lui Dumnezeu şi Biserica te va proclama Sfânt”. Aceste cuvinte prooroceşti ne smeresc înaintea ta, Cuvioase Părinte şi te rugăm să fii luminătorul nostru în viaţa duhovnicească, ca să biruim în lupta cu păcatele! Învaţă-ne să fim recunoscători Domnului pentru toate binefacerile pe care ni le trimite în toată vremea, căci, ca un balsam te-ai dovedit a fi pentru sufletele noastre, cel ce eşti lăudat de noi prin acestea:

Bucură-te, că ai ajuns la starea de bărbat  desăvârşit;
Bucură-te, că Sfântul Cuvios David, din multe necazuri, te-a izbăvit;
Bucură-te, Prieten al Lui Hristos, Care ţi-a arătat toate bucuriile cereşti;
Bucură-te, că iubirea ta pentru Domnul, te făcea să nu ţii cont de suferinţele trupeşti;
Bucură-te, că te rugai Domnului să te umple de iubire pentru El;
Bucură-te, că, pentru cererea ta binecuvântată, ai simţit o adiere dulce şi o pace sfântă  a căzut peste tine;
Bucură-te, că  inima ta era inundată de bucurie încât îţi venea să zbori;
Bucură-te, că, pentru cei care vor să-L urmeze pe Hristos, eşti călăuzitor;
Bucură-te, că ai restaurat, din temelii, Mânăstirea Cuviosului David din Evvia;
Bucură-te, că ai îndurat aici, fără cârtire, prigonirile, foamea, frigul şi sărăcia;
Bucură-te, că Hristos ţi-a dăruit Blândeţea  şi Bunătatea Sa;
Bucură-te, că inima ta a devenit Mireasa Mântuitorului pentru totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 4-lea :

Nespusa bucurie a Învierii Domnului nostru a strălucit necontenit în inima ta, Sfinte, transformând-o într-o adevărată grădina a Raiului, aşa cum, tu însuţi ai spus: ,,Inima  mea este grădină, eu sunt bucuros, mereu sunt aşa”. Te rugăm ca măcar o picătură din această bucurie a ta să o reverşi şi în sufletele noastre pline de patimi şi de răutate, ca să-I cântăm bucuroşi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea :

Precum s-a arătat steaua, în chip minunat, magilor de la răsărit, călăuzindu-i către Soarele Dreptăţii – Hristos, Mântuitorul nostru, tot aşa, Dumnezeu ţi-a trimis o stea ca să te călăuzească pe timp de noapte către peştera Cuviosului David, unde petreceai în rugăciuni şi privegheri, uneori chiar cu Sfântul Cuvios David, care ţi se arăta sub chipul egumenului Nicodim. Iar noi, mulţumindu-ţi că te rogi pentru mântuirea noastră, îţi aducem laudele acestea:

Bucură-te, filocalie vie;
Bucură-te, că te-ai asemănat Îngerilor în curăţie şi feciorie;
Bucură-te, vas al Harului şi Locaş al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce faci mulţime de minuni;
Bucură-te, că eşti grabnic miluitor celor aflaţi în nevoi şi amărăciuni;
Bucură-te, Părinte, de Hristos purtător;
Bucură-te, că ai aprins flacăra Dumnezeiască în inimile credincioşilor;
Bucură-te, că al celor din urmă vremuri eşti luminător;
Bucură-te, că ai primit de la Dumnezeu harismele străvederii, înainte-vederii şi ale vindecării;
Bucură-te, că ai vindecat, sufleteşte şi trupeşte, pe toţi care au venit la tine;
Bucură-te, că în tot timpul te păzeai să nu-L măhneşti în vreun chip pe Dumnezeu;
Bucură-te, că ne găteşti  inimile, pentru a se putea sălăşlui în ele, Mântuitorul;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 5-lea :

Nenumărate ispite ai avut din partea diavolilor, care veneau sub înfăţişări hidoase şi te băteau până ce trupul îţi era zdrobit, dar nu te-ai lăsat biruit, ci, cu multă fierbinţeală, strigai către Maica Domnului, iar ea nu întârzia să te ajute. Aceste încercări, care au venit prin Îngăduinţa lui Dumnezeu, au aprins şi mai tare inima ta de dragoste pentru Maica Sfântă şi pentru Mântuitorul, Căruia, neîncetat, I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea :
Ai înaintat în viaţa duhovnicească până la măsura de a liturghisi cu Sfânta Treime, cu Sfinţii şi cu Îngerii, iar întreaga ta fiinţă era plină de bucurie cerească, încât se revărsa în afară şi faţa ta devenea Lumină. Pentru aceasta, cu frică şi iubire, te cinstim zicând:

Bucură-te, că fericirea  Împărăţiei cerurilor era în mintea şi inima ta;
Bucură-te, că în sufletul tău nu a mai rămas nici un colţişor gol în care să vină ispita;
Bucură-te, că, la fiecare Liturghie, simţeai Prezenţa Dumnezeiască;
Bucură-te, că, prin viaţa ta, ne-ai arătat că orice bucurie pământească este trecătoare şi deşartă;
Bucură-te, că, de multe ori, simţeai cum Îngerii te loveau cu aripile lor peste umeri;
Bucură-te, că nu te temeai de moarte, ci o aşteptai în fiecare zi;
Bucură-te, că ne înveţi să facem ascultare cu bucurie, ca Harul să prisosească în inimile noastre;
Bucură-te, că ne minunăm de darurile care peste tine au fost revărsate;
Bucură-te, că ne îndemni să ne dăruim cu totul slujbelor Dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce te rogi ca toţi să guste din bucuriile cereşti;
Bucură-te, că insuflai dragoste şi pace lăuntrică tuturor celor ce se aflau în jurul tău;
Bucură-te, că acum Îi ceri Domnului să ne miluiască cu Harul Său;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 6-lea :

,,Cât timp ai de înfruntat încercări, ispite şi supărări, să te rogi pentru cei care îţi fac rău şi te prigonesc, să înduri şi să-i ierţi!”, ai spus, Cuvioase Părinte, arătând prin aceasta iubirea ta mucenicească pentru cei ce ţi-au pricinuit rele. Iar pe noi, egoiştii şi iubitorii de sine, ajută-ne să iertăm şi să iubim pe cei ce ne fac strâmbătate, căci în acest fel putem să-i îndreptăm spre pocăinţă şi noi să căştigăm Raiul, unde Sfinţii pururea se fericesc şi cântă Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea :

Arătatu-ţi-s-a Preacurata Fecioară Maria, în spital, în timpul convalescenţei şi ţi-a spus zâmbind: ,,Nu te teme, te vei face bine!”, căci plin erai de boli şi de neputinţe încât nu mai aveai nădejde de scăpare, dar, cu ajutorul Preasfintei, te-ai întors la Mânăstire unde ţi-ai continuat nevoinţele ascetice. Roag-o pe Maica Domnului să ne încălzească inimile noastre îngheţate de păcate, cu rugăciunile sale fierbinţi şi să ne mângâie cu privirea sa de Maică milostivă, pe noi, cei ce te lăudăm asa:

Bucură-te, că Maica Domnului a venit la tine îmbrăcată ca o infirmieră cu un copil în braţe;
Bucură-te, că ţi-a dăruit vindecare şi a sa binecuvântare;
Bucură-te, că celor desnădăjduiţi le redai bucuria şi speranţa;
Bucură-te, că ai fost curat ca un copil toată viaţa;
Bucură-te, evanghelie vie;
Bucură-te, că erai de-a-ntregul numai bucurie;
Bucură-te, pom sădit la izvoarele apelor sfinţeniei;
Bucură-te, că, de la tine, învăţăm adevarata smerenie;
Bucură-te, că, cei ce aud de minunile tale, se umplu de râvnă Dumnezeiască;
Bucură-te, că cea mai de folos predică a ta, a fost viaţa ta cuvioasă;
Bucură-te, că ai preaslăvit-o pe Maica Domnului aşa cum se cuvine;
Bucură-te, că ne îndemni şi pe noi să o preacinstim, ca să ne dăruiască a sa milostivire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 7-lea :

Cine nu se va minuna şi nu se va înfricoşa de îndrăzneala ta faţă de Sfinţi, când va auzi, cum l-ai ameninţat pe Cuviosul David că nu-i vei mai tămâia Icoana şi nu-i vei mai aprinde Candela niciodată, dacă nu-l va aduce până la ceasul vecerniei, pe acela care te-a mâhnit  foarte tare, tăind 30 de măslini din livada Mânăstirii. Iar, Cuviosul David, auzind acestea, l-a adus pe făptaş aşa cum i-ai cerut, care şi-a recunoscut vina cântând, cu pocăinţă adâncă: Aliluia!

Icosul al 7-lea :

Covârşitoare sunt darurile pe care le-ai primit de la Hristos, însă cel mai mare dar de care te-a învrednicit Dumnezeu este că ai văzut şi ai atins Sângele cel Prea Sfânt al Mântuitorului la Sfânta Proscomidie. Pentru aceasta, Îl slăvim pe Dumnezeu, iar pe tine te rugăm să primeşti această cântare:

Bucură-te, făclie nestinsă în bătaia vântului;
Bucură-te, că te-ai atins de Însuşi Sângele Mântuitorului;
Bucură-te, că ţi-ai ascuns harismele ca oamenii să nu te slăvească;
Bucură-te, că te-ai înălţat printr-o smerenie adâncă;
Bucură-te, comoară de mult preţ a Ortodoxiei;
Bucură-te, vlăstar ales al Asiei Mici şi al Evviei;
Bucură-te, că cei ce află de viaţa ta sfântă, te iau ca ocrotitor;
Bucură-te, că pentru ortodocşii de pretutindeni eşti mijlocitor;
Bucură-te, nădejdea şi vindecarea bolnavilor;
Bucură-te, că, săracilor, năpăstuiţilor şi asupriţilor, eşti izbăvitor;
Bucură-te, scânteie care aprinzi în noi dorirea după Dumnezeu;
Bucură-te, că te rogi Domnului să ne învrednicească de Iubirea Sa;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis

Condacul al 8-lea :

Jertfindu-te toată viaţa, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, dorind ca şi noi să-ţi urmăm ţie, după putere şi cu discernământ, ai zis: ,,Să aveţi iubire între voi, deoarece iubirea acoperă mulţime de păcate şi, din dragoste pentru noi, S-a răstignit Domnul nostru, Iisus Hristos şi, dacă avem iubire între noi, atunci suntem Fiii lui Dumnezeu!”, Căruia, cu dragoste, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea :

Au venit la tine şi te-au rugat să-i ajuţi părinţii îndureraţi şi disperaţi ai unui copil mut, iar tu, senin, binevoitor şi încrezator în Ajutorul lui Dumnezeu, ai făcut Cruce peste copil cu capul Sfântului Cuvios David şi copilul a început să vorbească. Dăruieşte-ne şi nouă Credinţa neîndoielnică şi iubire nefăţarnică către Domnul, ca să te fericim, zicându-ţi:

Bucură-te, că cei ce veneau la tine simţeau că au ajuns în Rai;
Bucură-te, că multă cinstire şi adâncă evlavie la Cuviosul David şi la Sfântul Ioan Rusul aveai;
Bucură-te, că l-ai văzut pe Sfântul Ioan Rusul cum ieşea din raclă spre ajutorarea credincioşilor;
Bucură-te, prieten al Sfinţilor cu care te bucuri în Raiul desfătărilor;
Bucură-te, că în chipul tău se oglindea Sfânta Treime;
Bucură-te, că radiai peste tot pace, blândeţe şi iubire;
Bucură-te, că pe Maria, nepoata  ta şi pe pruncul ei i-ai salvat de la moarte;
Bucură-te, că şi pe Teodor l-ai scăpat din primejdie cu rugăciunile tale binecuvântate;
Bucură-te, că în necazuri ne eşti alinare;
Bucură-te, că, în primejdii, ne eşti scăpare;
Bucură-te, îndeplinătorul, cu desăvârşire, al voturilor monahiceşti;
Bucură-te, că îndeletnicindu-te cu rugăciunea neîncetata a inimii, ai păşit pe cele mai înalte trepte ale vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 9-lea :

Imensă bucurie şi mulţumire sufletească aveai, atunci când vedeai pe oameni cinstind pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Lui. Milostiveşte-te spre noi şi roagă-L pe Dumnezeu să plouă şi peste sufletele noastre ofilite de păcate, cu picături dulci din Harul Său Preasfânt, ca şi noi să-I aducem roade de pocăinţă, laudă şi mulţumire, căci mult se bucură locuitorii cerului pentru păcătosul care se pocăieşte şi cântă: Aliluia!

Icosul al 9-lea :

Mare iubitor de creaţia lui Dumnezeu te-ai arătat a fi, căci, adesea te însingurai în pădure şi cântai cu păsările, copacii, florile şi cu întreaga natură, laude închinate Domnului, încât odată ai strigat: ,,Păsările mele iubite şi voi slavosloviţi pe Dumnezeu? Numai noi nu-L slăvim”. Şi te rugăm, Cuvioase, nu ne lăsa pe noi să rămânem în nesimţirea sufletească în care ne aflăm, ci, ajută-ne să fim iubitori de Hristos, ca, împreună cu toată natura, să-L slăvim şi ţie să îţi cântăm bucuroşi aşa:

Bucură-te, cerb însetat de izvorul ceresc;
Bucură-te, că ai devenit, în întregime, Har Dumnezeiesc;
Bucură-te, că, atunci când luai Sfintele Daruri, rugai pe Îngeri să-ţi facă loc ca să treci;
Bucură-te, Mir alcătuit din mirodenii cereşti;
Bucură-te, că iubirea ta pentru Hristos este asemenea Serafimilor;
Bucură-te, că ai avut înţelepciune Dumnezeiască, asemenea Heruvimilor;
Bucură-te, că emanai numai dragoste, iar chipul tău era scăldat într-o lumină paradisiacă;
Bucură-te, că ne povăţuieşti să-L iubim pe Domnul şi pe aproapele cu toată inima, ca să moştenim fericirea veşnică;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt, înaintea Domnului, ca o tămâie cu bun miros;
Bucură-te, că nimic nu a putut să te despartă de iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că atunci când slujeai, Biserica se inunda de o mireasmă Dumnezeiască;
Bucură-te, că vieţuiai în acelaşi timp, în lumea pământească şi în cea cerească;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 10-lea :

Aşa cum Sfântul Apostol Pavel a fost răpit în al treilea cer, ai mărturisit, Sfinte, că şi tu ai pregustat din frumuseţile Raiului, încă din această viaţă, zicând: ,,M-am văzut că sunt în ceruri, într-o grădină frumoasă, unde erau violete de multe culori şi diferite alte flori”. Ajută-ne şi pe noi să înaintăm în drumul spre sfinţire, ca să ne îndulcim şi noi de bucuriile cereşti şi să cântăm împreună: Aliluia!

Icosul al 10-lea :

Văzut ai fost de un ucenic, Cuvioase Părinte, când te îndreptai spre Bisericuţa Sfântului Haralambie, cum deodată te-ai transformat în Înger şi te-ai făcut cu totul lumină şi slavă minunată. Această privelişte deosebită ne duce cu gândul la Muntele Tabor unde s-a produs Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Ajută-ne şi pe noi să înlocuim întunericul păcatelor din inimile noastre, cu lumina faptelor bune ca să fim vrednici de Iubirea Mântuitorului şi să atragem Harul Său! Deşi nu ştim să te lăudăm după măsura sfinţeniei tale, totuşi te rugăm să primeşti această smerită cântare:

Bucură-te, câ mijloceşti pentru toţi oamenii fără încetare;
Bucură-te, că te asemeni cu Hristos în iubire;
Bucură-te, că binecuvântarea ta ne acoperă în toată vremea;
Bucură-te, undelemn sfinţit care vindeci toată neputinţa şi durerea;
Bucură-te, pildă de sfinţenie pentru cei ce urmează viaţa monahală;
Bucură-te, că ai vindecat un copil care avea cancer la limbă;
Bucură-te, că venele picioarelor tale erau putrede şi nu circula sânge prin ele;
Bucură-te, că erai încărcat de numeroase boli şi de suferinţe cumplite încât doar Harul Domnului te mai ţinea în viaţă;
Bucură-te, liman şi sprijin al credincioşilor din Evvia;
Bucură-te, tezaur  al Ortodoxiei, cu Harismele Duhului Sfânt împodobit;
Bucură-te, împăcarea familiilor dezbinate;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 11-lea :

Chinuitoare şi dureroase au fost ultimile zile din viaţa ta, căci trupul tău, măcinat de boli a ajuns numai piele şi os, dar chipul tău a rămas curat şi luminat asemenea Îngerilor cei nematerialnici. Iar mintea şi inima ta erau pline de iubire pentru Domnul şi de bucuria pe care o dă Hristos celor ce s-au lăsat cu totul în Voia Sa şi-I cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea :

,,Zilele acestea voi pleca, precum o păsărică, iar la îmormântarea mea se vor aduna oameni ca frunza şi ca iarba”, ai spus mai înainte de îngereasca ta adormire. Într-adevăr mii de oameni au venit la plecarea ta din lumea aceasta şi, cu toţii, au strigat: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti !” Iar noi, bucurându-ne că te avem ocrotitor, laude ca acestea îţi aducem:

Bucură-te, că faţa ta era o strălucire din Lumina Taborului;
Bucură-te, că l-ai rugat pe Cuviosul David şi pe Sfântul Ioan Rusul să-ţi ducă sufletul la Mântuitorul;
Bucură-te, că, datorită sfinţeniei tale, un ucenic a simţit o bună mireasmă timp de trei zile;
Bucură-te, fericite Iacove, cel ce ne dai putere să biruim ispitele;
Bucură-te, că Mântuitorul te-a încununat cu a Sa preaslăvire;
Bucură-te, că toate cuvintele tale aveau o sfântă înrâurire;
Bucură-te, dascălul rugăciunii cele mai înalte;
Bucură-te, izvor duhovnicesc, ce reverşi apa vie a sfinţeniei în inimile noastre;
Bucură-te, că de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică ai intrat în locaşurile cereşti;
Bucură-te, că, de vederea slavei celei mari şi preaminunate a Preacuratei, pururea te îndulceşti;
Bucură-te, că atunci când ai slujit ultima Liturghie, glasul tău era cu totul ceresc;
Bucură-te, că îi ajuţi să ducă Crucea fără cârtire, pe cei ce te cinstesc;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 12-lea :

Multă dragoste şi dăruire ai avut către Sfânta Taină a Pocăinţei, încât ai spovedit până în ultima clipă a vieţii tale pământeşti, făcându-te pentru noi pildă de pocăinţă şi de jertfire pentru semeni, căci, numai prin spovedanie curată şi iubire de aproapele, vom putea primi iertarea păcatelor ca să-I putem cânta Domnului, cu inimă curată: Aliluia!

Icosul al 12-lea :

Te-ai arătat, după adormirea ta, unei femei sporite duhovniceşte şi i-ai spus: ,,Altă dată rugam pe Cuviosul David să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”. Prin aceasta ne încredinţezi că ai căpătat mare îndrăzneală înaintea Tronului Sfintei Treimi şi mijloceşti pururea pentru creştini, izbăvindu-i din toate împresurările sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta, te rugăm să nu ne laşi pe noi, cei ce, cu Credinţă, te binecuvântăm aşa:

Bucură-te, că ai intrat în Cortul cel fericit al Mântuitorului;
Bucură-te, că, după adormirea ta, ai şi mai multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că acum faci şi mai multe minuni decât atunci când trăiai pe pământ;
Bucură-te, floare aleasă, udată cu Harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că şi după adormirea ta, ai continuat să liturghiseşti în chip tainic în Mânăstire;
Bucură-te, că te arăţi multora, spre a lor întărire;
Bucură-te, veselia celor întristaţi;
Bucură-te, vindecătorule de bolile fără leac;
Bucură-te, prietenul tuturor celor ce îţi cer ajutorul;
Bucură-te, că ne păzeşti mereu de tot răul;
Bucură-te, că le umpli inimile de bucurie, celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 13- lea (acest Condac se zice de 3 ori) :

O, Sfinte Părinte Iacove, noule făcător de minuni, primeşte de la noi nevrednicii şi smeriţii această fierbinte rugăciune, pe care cu multă dragoste ţi-o aducem ţie! Ajută-ne să ne predăm cu totul iubirii lui Hristos şi să vieţuim după Poruncile Sale, ca, împreună cu tine, să-I putem cânta în veşnicie: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Apoi, se zice iarăşi Icosul 1 :

Sfinte Cuvioase Iacove, cel ce L-ai iubit cu toată puterea sufletului pe Mântuitorul Hristos şi ţi-ai dăruit întreaga ta viaţă Acestuia, slujindu-I cu smerenie şi dor fierbinte, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, ca să-i putem deschide uşa inimii noastre şi să Îşi facă locaş în ea, pentru a duce o viaţă de sfinţenie, curăţie şi de jertfire pentru aproapele! Nădăjduind în grabnicul tău ajutor, cu adâncă recunoştinţă te slavoslovim aşa:

Bucură-te, crin preafrumos din buchetul Preasfintei, care ne înmiresmezi cu Harul Mântuitorului;
Bucură-te, că Îl rogi pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne trimita Smerenia Lui;
Bucură-te, cu Sfântul Ierarh Nectarie, tămăduitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Părinte Porfirie, de Hristos iubitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Paisie Aghioritul, sfătuitorule;
Bucură-te, că iubindu-L pe Hristos, nu ţi-a mai trebuit nimic;
Bucură-te, că suferind multe pentru Domnul, Acesta  te-a preaslăvit;
Bucură-te, că Îl rogi pe Duhul Sfânt să intre şi să îşi facă sălaş în inimile noastre;
Bucură-te, că ne înveţi să ne rugăm cu dăruire, iubire şi simplitate;
Bucură-te, Sfinte Iacove cel dulce, dătătorule de cerească  binecuvântare;
Bucură-te, că ne iubeşti pe toţi şi îi ceri Domnului să ne primească în Locaşurile Sale;
Bucură-te, că răspândeşti în sufletele noastre fericire şi iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit, din belşug, Harismele Duhului Sfânt!

şi Condacul 1 :

Pe Sfântul, Părintele nostru, Iacov Tsalikis, rugător fierbinte către Sfânta Treime şi către Maica Domnului, prieten adevărat al Sfinţilor şi al Îngerilor, înzestrat de Mântuitorul cu Harul străvederii şi al facerii de minuni, pe povăţuitorul şi mângâietorul credincioşilor din aceste vremuri tulburi pentru Biserică, pe cel grabnic ajutător al celor ce-i cer mijlocirea, să-l rugăm, cu smerenie şi iubire, ca să păzească pe toţi ortodocşii creştini şi cu evlavie să-i cântăm aşa: Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit din belşug Harismele Duhului Sfânt!

Şi, apoi, se face Otpustul : Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfântului Cuvios Iacov Tsalikis şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin !

Rugăciunea Fericitului Iacov Tsalikis din peșteră

Simțea înlăuntrul său o pace negrăită, care creștea din ce în ce mai mult și-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga ființă.

Medicul îl înfricoșase, spunându-i Fericitului că starea sa de sănătate se va înrăutăți. Nu știa dacă mai târziu va mai reuși și de aceea a hotărât ca în acea noapte să meargă la peșteră, acolo sus, unde Cuviosul David se rugase ani întregi. Ajuns aici, s-a rugat neîmpiedicat, căci de data aceasta nu l-au tulburat nici diavolii, nici inima.

Simțea înlăuntrul său o pace negrăită, care creștea din ce în ce mai mult și-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga ființă. Trăia experiențe dumnezeiești, mintea fiindu-i răpită la înălțimile cerești. Acolo vorbea cu starețul său.

Cuviosul David, îngerii cu chipurile lor tinerești îl înconjurau, slavoslovea împreună cu ei pe Dumnezeul Cel în Treime. Sfinții îl făceau părtaș al lor, iar el stătea cu strângere de inimă împreună cu ei, contemplând slava lui Dumnezeu. Iar cele care s-au petrecut în noaptea aceea, nu știa, nu-și putea explica dacă le-a trăit în trup, sau în afară de trup.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Tsalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 173)

Fiti binecuvantati in Cer si pe Pamant!

 SECRETUL PENTRU A TRĂI ESTE A DĂRUI. Indiferent de resursele pe care le avem - fie că este vorba de timpul nostru, talentele, finanțele sau energia noastră - fiecare dintre noi are ceva valoros de oferit. Adevărul este că, împreună, avem puterea de a crea un impact semnificativ. Toți suntem capabili să fim o FORȚĂ A BINELUI.